Adevărul neschimbat

scris de :   Zac Poonen categorii :   Tânăr
    Download Formats:

Capitol 1
Adevărul neschimbat despre Răul în sine

Unul dintre cele mai mari mistere din lume, pe care oamenii au încercat din greu să le înţeleagă, este misterul Răului. Cum a început Răul într-o lume care a fost creată de un Dumnezeu bun şi atotştiutor?

De ce are Răul puterea de decizie în oricare parte a lumii? De ce există pretutindeni aşa de multă boală, sărăcie, necaz şi suferinţă? Oare Dumnezeu nu este interesat să ne ajute? Acestea sunt întrebări care necesită un răspuns, iar Biblia ne dă acest răspuns.

Însă, înainte de a merge mai departe, haideţi să clarificăm anumite fapte care Îl privesc pe Dumnezeu.

Dumnezeu a existat din vecii vecilor. El nu a avut început, deoarece El trăieşte dincolo de limitele a ceea ce noi numim timp. Aceasta ar putea fi dificil de înţeles pentru noi, însă numai datorită faptului că mintea noastră nu poate cuprinde înţelepciunea lui Dumnezeu - aşa cum o ceaşcă nu poate cuprinde apa dintr-un ocean.

Cel dintâi verset din Biblie începe astfel:

„La început, Dumnezeu…" (Geneza capitolul 1, versetul 1) . (Geneza este prima dintre cele 66 de cărţi din Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Toate referinţele care sunt date între paranteze, pe parcursul acestei cărţi, se referă la una dintre cărţile Bibliei).


Biblia nici măcar nu încearcă să explice faptul că Dumnezeu a existat din tot trecutul etern. Ea pur şi simplu declară existenţa lui Dumnezeu ca fiind o realitate.

Dumnezeu este descoperit în Biblie ca Unul Care doreşte o relaţie personală cu noi, fiinţele umane. El nu este un om, în modul în care noi înţelegem o persoană. El este Duh, infinit în toate privinţele, iar caracterul Său este veşnic neschimbat. El este atotputernic, atotştiutor, infinit de înţelept, infinit de iubitor şi infinit de pur.

Iubirea infinită a lui Dumnezeu este total lipsită de egoism; şi astfel, de la începutul începuturilor, El a dorit să împărtăşească şi cu alţii bucuria şi fericirea Lui.

De aceea a creat El fiinţele vii. Mai întâi, El a creat milioanele de îngeri, astfel încât să poată să împărtăşească slava şi fericirea Sa cu ei. Aceasta a fost cu mult înainte ca El să fi creat vreun om.

Dumnezeu a creat printre îngeri unul care să fie liderul lor. Numele lui era Lucifer. Acest nume, deşi acum este considerat unul rău, a fost odată numele celui mai glorios, mai înţelept şi mai frumos dintre toţi îngerii. El era conducătorul tuturor îngerilor.

În privinţa lui Lucifer, Domnul a spus:

„...ajunsesei la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune, şi desăvârşit în frumuseţe (...) Erai un heruvim ocrotitor (...) Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine" (Ezechiel 28:12-15).

Spre deosebire de stelele şi pomii pe care i-a creat Dumnezeu, Lucifer şi ceilalţi îngeri aveau voinţă liberă în virtutea căreia puteau alege fie să-L asculte, fie să nu-L asculte pe Dumnezeu.

Prima condiţie de bază pentru ca o persoană să fie o

fiinţă morală este ca aceasta să aibă voinţă liberă. Stelele


şi pomii nu pot face binele sau răul, deoarece acestea nu sunt capabile să facă alegeri - se supun în mod implicit legilor lui Dumnezeu, deoarece au fost create fără libertate de alegere. De aceea nici nu pot să fie copii ai lui Dumnezeu. Un robot, creat de un om de ştiinţă, poate asculta de fiecare instrucţiune care i s-a implementat în urma programării şi nu se va plânge niciodată, spre deosebire de propriul fiu al acelui om de ştiinţă! Însă acel robot nu va putea deveni niciodată fiul său!

A doua condiţie de bază pentru ca o persoană să fie o fiinţă morală este ca aceasta să aibă conştiinţă. Păsările şi animalele pot alege voluntar să facă unele lucruri. Însă ele tot nu sunt fiinţe morale, deoarece nu au conştiinţă. Astfel, nu pot fi nici sfinte, nici păcătoase. Prin urmare, ele nu pot fi copii ai lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este o Fiinţă morală.

De fapt, acele păsări şi animale nu ar putea fi nici măcar copiii tăi.

Poţi dresa un câine să asculte fiecare comandă pe care i-o adresezi; însă, cu toate acestea, acel câine niciodată nu va putea deveni fiul tău, deoarece fiul tău trebuie să aibă propria ta natură - în timp ce câinele tău nu o are.

Însă pe om, Dumnezeu l-a creat după chipul şi asemănarea Sa. Aceasta ne oferă posibilitatea de a deveni copiii Săi.

Conştiinţa este acea voce din interiorul nostru care ne aminteşte că suntem fiinţe morale şi ne mustră atunci când încălcăm legile lui Dumnezeu.

Îngerii au fost creaţi având atât voinţă liberă, cât şi conştiinţă. Astfel, la acea vreme, ei au fost unici în creaţia lui Dumnezeu, deoarece erau fiinţe morale. Totuşi Lucifer,


liderul lor, în curând a început să aibă gânduri şi ambiţii

care nu erau bune.

Acesta e punctul de început al Răului în Univers. Gândurile lui Lucifer nu numai că nu erau bune;

mai mult decât atât: erau gânduri de mândrie, gânduri de

răzvrătire şi gânduri de nemulţumire.

Universul a fost de o puritate perfectă până atunci. Însă acum Răul a început să-şi înalţe capul său hidos în inima unei făpturi care fusese creată ca având voinţă liberă.

Să ne amintim că Răul şi-a avut începutul mai întâi în inimă. Iniţial, nu a avut loc nicio acţiune manifestată în exterior. La fel şi astăzi: răul începe în inimă.

Să ne amintim, de asemenea, că primul păcat care a adus Răul în lume a fost mândria; şi atunci Dumnezeu l-a alungat pe Lucifer din imediata Sa prezenţă. Din acel moment Lucifer a fost numit Satan (Împotrivitor).

Iată cum descrie Biblia căderea lui Satan:

„Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul (...) Tu ziceai în inima ta: 'Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu (...) mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt'. Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului!" (Isaia 14:12-15).

Până la alungarea lui, Lucifer reuşise să convingă o parte din ceilalţi îngeri să i se alăture în răzvrătirea sa. Numărul îngerilor care i s-au alăturat a fost de ordinul milioanelor - de fapt o treime a întregului număr de îngeri din Cer (după cum citim în Apocalipsa 12:4). Astfel, Dumnezeu i-a alungat atât pe ei, cât şi pe Lucifer. Aceşti îngeri căzuţi sunt duhurile rele (demonii) care îi hărţuiesc şi-i necăjesc astăzi pe oameni.


Probabil tu însuţi ai fost deranjat de duhuri rele sau de alte persoane care au făcut magie neagră asupra ta. Dacă acesta e cazul tău, Biblia are veşti bune pentru tine. Poţi fi eliberat pe deplin de hărţuirea lor, pentru totdeauna.

Citeşte această carte cu atenţie, iar când vei ajunge la finalul ei vei vedea ce minuni poate să facă Dumnezeu pentru tine.

Acum, întrebarea pe care unii o pot pune este următoarea: „Dacă Satan este cauza tuturor relelor din lume, atunci de ce nu-l distruge Dumnezeu atât pe el, cât şi pe toate celelalte duhuri rele?

Cu siguranţă că, dacă Dumnezeu ar vrea, ar putea

face aceasta într-o clipă. Însă El nu o face.

Aceasta dovedeşte faptul că Dumnezeu, în înţelepciunea Sa nemărginită, le permite lui Satan şi acestor demoni să existe, deoarece El are un scop precis. În acest scop este inclus planul lui Dumnezeu de a-l folosi pe Satan pentru a face viaţa dificilă, nesigură şi periculoasă pentru om pe acest Pământ, astfel încât oamenii să se întoarcă la Dumnezeu, gândindu-se la veşnicie - în loc de a căuta propriul confort.

Dacă viaţa pe acest Pământ ar fi fost foarte confortabilă: fără boli, suferinţe, sărăcie sau nenorociri, este foarte puţin probabil că s-ar găsi cineva, care să se mai gândească la Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu foloseşte toată nenorocirea şi nesiguranţa acestei vieţi pământeşti, pentru a ne face ca, în nevoia noastră, să ne gândim la El şi să ne întoarcem spre El.

Chiar toate problemele, bolile şi încercările pe care le aduce Satan în viaţa ta, sunt permise de un Dumnezeu iubitor, pentru a te determina să te întorci la El. În acest


sens, ele sunt o expresie a iubirii lui Dumnezeu pentru tine.

Acesta e mesajul Bibliei.

Am auzit despre experienţa pe care a avut-o un om de afaceri, care fusese cândva aproape de Dumnezeu. Însă, pe măsură ce afacerea lui prospera, el s-a îndepărtat de Dumnezeu. Prezbiterii bisericii i-au vorbit în mod repetat şi au încercat să-l reîntoarcă la Domnul. Însă el era prea ocupat cu afacerea lui. Într-o zi, un şarpe veninos l-a muşcat pe cel mai mic dintre cei trei fii ai lui, iar copilul a ajuns grav bolnav. Până şi doctorii au renunţat la orice speranţă. Atunci tatăl a devenit foarte îngrijorat şi a trimis după unul dintre prezbiterii bisericii să se roage pentru copil. Prezbiterul respectiv era un om înţelept. A venit şi s-a rugat astfel: „Doamne, Îţi mulţumesc că ai trimis acel şarpe să-l muşte pe copilul acesta - pentru că eu nu aş fi putut convinge familia aceasta să se mai gândească la Tine; dar ceea ce n-am putut eu face în şase ani, a făcut acest şarpe într-un moment! Acum, că ei şi-au învăţat lecţia, Doamne, te rog vindecă-le copilul şi ajută-i să nu mai aibă niciodată nevoie de şerpi care să le aducă aminte de Tine".

Sunt oameni care nu se gândesc la Dumnezeu până când, într-o zi, ei se trezesc internaţi de urgenţă la spital, diagnosticaţi cu cancer sau cu alte boli grave. Apoi, dintr-o dată, ei încep să se gândească la Dumnezeu şi se întorc la El pentru a fi mântuiţi. Bolile incurabile, bolile cronice, sărăcia şi multe alte rele din această lume, toate au fost folosite de Dumnezeu pentru a-i întoarce pe oameni de la păcatele lor. Astfel, Dumnezeu îi călăuzeşte pe oameni spre locuinţa lor veşnică, în Ceruri. Aşa foloseşte Dumnezeu tocmai lucrările rele ale lui Satan pentru a scoate suflete din ghearele lui, dăruind acestor suflete veşnica mântuire.


Astfel demonstrează Dumnezeu, din nou şi din nou, faptul că Răul produs de Satan, se întoarce, în final, împotriva lui Satan însuşi.

Satan este împins tocmai în groapa pe care el o sapă pentru alţii.

Un alt motiv pentru care Dumnezeu îi permite lui Satan să existe este acela de a-i purifica pe copiii Domnului.

Am putea, oare, să luăm focul ca exemplu? Ştim că, de-a lungul istoriei, milioane de oameni au murit arşi de foc. Cu toate acestea, nimeni nu s-a oprit vreodată din folosirea focului. De ce? Pentru că doar cu ajutorul focului se găteşte mâncarea şi numai cu ajutorul lui funcţionează automobilele, avioanele şi utilajele. Aurul, de asemenea, poate fi purificat numai prin foc. Aşadar, cu toate că focul este distructiv şi periculos, acesta poate fi pus în slujba unor întrebuinţări foarte benefice.

Tot astfel, deşi Satan este rău şi caută să-i ducă pe oameni în rătăcire, Dumnezeu, cu toate acestea, se foloseşte de el. Lui Satan îi este permis să-i testeze pe copiii lui Dumnezeu, prin diferite încercări de foc şi ispite, astfel încât ei să poată deveni sfinţi şi curaţi, precum aurul trecut prin foc.

Aşadar, vedem că, deşi Dumnezeu ar putea îndepărta într-o clipă tot Răul din lume, El nu face asta; deoarece, prin tot acel Rău, Dumnezeu Îşi împlineşte scopurile Sale glorioase.


Capitol 2
Adevărul neschimbat despre păcat

De ce unii oameni se comportă adesea ca animalele?

Răspunsul este: pentru că ei sunt interesaţi numai de nevoile lor trupeşti şi de existenţa lor pe acest Pământ.

Ce anume îl interesează pe un animal? Hrana, somnul şi satisfacerea sexuală. Atât. Iar când un om e interesat numai de aceste aspecte, putem spune că el a decăzut, ajungând la nivelul animalelor.

Însă Dumnezeu nu a intenţionat ca omul să fie asemenea animalelor. El ne-a creat pentru a fi asemenea Lui: morali, cinstiţi, oameni de caracter şi cu stăpânire de sine; nu sclavii unor pasiuni animalice.

Faptul că suntem mai isteţi decât animalele şi că suntem educaţi, nu ne face mai buni decât ele! Chiar şi oamenii isteţi şi educaţi sunt sclavi ai lăcomiei, egoismului, poftei sexuale, mâniei etc.

Există în noi o parte care este mai profundă decât mintea noastră, şi anume: duhul nostru. Această entitate lăuntrică ne ajută să-L conştientizăm pe Dumnezeu. Nici un animal nu are capacitatea aceasta.

Aşa cum am văzut în capitolul precedent, Dumnezeu ne-a creatfiinţe morale, avândcapacitatea de a alege într-un mod liber. Însă pericolul libertăţii de alegere este acela că putem folosi această libertate pentru propria noastră plăcere şi pentru a fi neascultători faţă de poruncile lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu a fost dispus


să-Şi asume acest risc, fiindcă Şi-a dorit copii care să Îl aleagă fără constrângeri.

Tot haosul, confuzia, bolile şi răul lume sunt rezultatul direct al nesupunerii omului faţă de Dumnezeu şi a ascultării de diavol.

Primul bărbat şi prima femeie pe care i-a creat Dumnezeu s-au numit Adam şi Eva. Ei erau inocenţi când au fost creaţi. Ca să fie sfinţi, aveau de făcut o alegere; şi pentru a face o alegere ei trebuiau să fie ispitiţi, astfel încât să poată refuza Răul şi să Îl aleagă, în schimb, pe Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu i-a permis lui Satan să vină şi să-i ispitească.

Citim despre aceasta în prima carte a Bibliei, în

Geneza, capitolele 2 şi 3 .

Între inocenţă şi sfinţenie este o mare diferenţă. Inocenţa este ceea ce vezi într-un copilaş. Dacă vrei să ştii cum a fost Adam când a fost creat, uită-te la un copilaş - inocent şi neştiutor în ce priveşte Binele şi Răul. Însă acel copilaş nu este nici sfânt, nici desăvârşit. Pentru a deveni desăvârşit, el va trebui să crească şi să facă anumite alegeri, refuzând Răul şi alegându-L pe Dumnezeu.

Tocmai atunci ne dezvoltăm caracterul, când, în mintea noastră, refuzăm să cedăm în faţa ispitei. Astăzi eşti ceea ce eşti, datorită alegerilor pe care le-ai făcut până acum în viaţa ta.

Dacă alţi oameni din jurul tău sunt mai buni decât tine, aceasta se datorează faptului că ei au făcut alegeri mai bune în viaţă decât tine. Noi toţi, în fiecare zi, facem alegeri - iar acele alegeri determină ceea ce vom deveni în final.

Când Dumnezeu a creat primul bărbat şi prima femeie, prin faptul că a permis ca aceştia să fie ispitiţi de Satan, Domnul le-a dăruit oportunitatea de a deveni sfinţi.


I-a aşezat într-o grădină şi le-a spus că puteau mânca din rodul fiecărui pom al grădinii, cu excepţia unuia singur. Acela a fost un test.

De fapt, a fost un test foarte simplu, deoarece ei au fost trimişi într-o grădină care avea mii de pomi atractivi cu fructe delicioase şi li s-a spus că puteau mânca din toate acele fructe, cu excepţia fructelor unui singur pom. Ei au căzut însă la acest simplu test al ascultării.

Aceasta deoarece Satan a venit în acea grădină şi i-a ispitit pe Adam şi Eva, spunându-le că, în condiţiile în care ar mânca din acel pom oprit, vor deveni ca Dumnezeu. Ispita cu care au fost confruntaţi Adam şi Eva, în acel moment, nu a fost doar o simplă chestiune cu privire la a mânca sau nu din fructul unui pom, ci era cu privire la oportunitatea lor de a deveni ca Dumnezeu, dacă ar fi vrut.

Aceasta era, de fapt, ceea ce Satan însuşi a vrut cândva pentru sine; şi cu aceeaşi perspectivă i-a ademenit şi pe Adam şi Eva. Bineînţeles că ceea ce Satan le-a spus era o minciună - la fel ca minciunile cu care îi înşală astăzi pe oameni. Aşa cum astăzi oamenii se lasă înşelaţi de minciunile lui Satan, aşa s-au lăsat înşelaţi odinioară Adam şi Eva. Ei nu au ascultat de Dumnezeu şi au suferit aceeaşi soartă pe care şi Satan o suferise înainte. Au fost alungaţi din prezenţa lui Dumnezeu.

Toate detaliile acelui eveniment pot fi citite în prima carte a Bibliei - în Geneza, capitolul 3.

Adam şi Eva au crezut că, neascultând de porunca lui Dumnezeu, vor deveni atotputernici şi liberi - la fel cum era Dumnezeu Însuşi. Însă au devenit ei liberi? Nu! Au devenit doar sclavii lui Satan. Numai prin ascultarea de poruncile lui Dumnezeu putem deveni cu adevărat liberi.


Acesta este punctul în care Satan îi înşală pe atât de mulţi oameni. El le spune că, dacă vor să se bucure cu adevărat de viaţă, ar trebui să nu ţină seama de legile lui Dumnezeu.

Până acum, am văzut cum a luat naştere păcatul în rasa umană.

În acea zi, în grădina Edenului, Adam şi Eva au luat o decizie foarte importantă, care a produs consecinţe pe viaţă, atât pentru ei, cât şi pentru copiii lor.

Toate deciziile pe care le luăm în viaţă produc consecinţe. Noi toţi trebuie să culegem ceea ce semănăm; şi, de multe ori, chiar şi copiii noştri vor trebui să culeagă roadele amare a ceea ce noi semănăm. În cazul lui Adam, el şi soţia lui au fost alungaţi din prezenţa lui Dumnezeu pentru tot restul vieţii lor.

De aceea, nu ar trebui să ne imaginăm că alegerile mărunte pe care le facem astăzi sunt lipsite de importanţă sau că niciodată în viitor nu vom secera o recoltă a ceea ce semănăm astăzi. Dumnezeu permite să fim încercaţi şi ispitiţi prin diferite persoane, sau situaţii, pentru a-I putea dovedi că Îl dorim pe Dumnezeu mai mult decât orice altceva pe Pământ. Acesta e scopul fiecărei ispite prin care trecem: de a testa dacă Îl preţuim pe Creator mai mult decât toate fiinţele şi lucrurile create.

Esenţa oricărui păcat este alegerea mai presus de Dumnezeu, a lucrurilor create şi a propriei persoane. Înseamnă alegerea căii proprii, în locul căii lui Dumnezeu. Înseamnă a căuta să fim pe placul nostru, în loc să fim pe placul lui Dumnezeu.

Păcat nu înseamnă doar comiterea curviei, crimei sau hoţiei. Înseamnă a dori să mergem pe propria cale. Vedem începuturile păcatului până şi în încăpăţânarea unui mic copil. Păcatul locuieşte încă de la naştere în


natura fiecărui copil, iar pe măsură ce creşte, el este hotărât să se impună, să înhaţe alţi copii şi să se bată cu ei pentru a obţine ceea ce vrea.

Pe măsură ce ne maturizăm, nu ne schimbăm prea mult faţă de felul în care eram atunci când eram copii. Noi doar devenim mai isteţi şi ne schimbăm metodele! Până şi oamenii de cultură rămân exact aceiaşi. Ei doar îşi acoperă egoismul, lăcomia şi pofta cu o spoială exterioară de bunăvoinţă, sau poate chiar cu religie!!

Păcatul a pătruns în fiecare celulă a fiinţei noastre. Nu putem scăpa de păcat prin exerciţii religioase, precum postul sau rugăciunea, ori prin pelerinaje sau prin autocontrol. Numai Dumnezeu ne poate elibera de păcat.

Însă Dumnezeu trebuie să aştepte până când noi ne dăm seama de Răul care este în păcat. Isus a spus cândva că El nu a venit să-i cheme pe cei „neprihăniţi", ci pe cei păcătoşi. Aceasta nu însemna că unii oameni de pe Pământ erau neprihăniţi iar alţii păcătoşi. El le vorbea tăios oamenilor religioşi, autoîndreptăţiţi, care pe ei înşişi se considerau sfinţi. Isus vroia de fapt să spună că El nu-i putea mântui pe aceia care se considerau pe ei înşişi

„neprihăniţi".

Numai cei care recunosc că sunt bolnavi vor merge la un doctor. Tot astfel, prima noastră necesitate este aceea de recunoaşte că suntem păcătoşi.

Oricare ar fi religia noastră, cu toţii suntem păcătoşi. Am păcătuit împotriva legilor sfinte ale lui Dumnezeu: în gândire, în vorbire, prin fapte, atitudini şi motivaţii.

Am eşuat în raport cu standardele sfinte ale lui

Dumnezeu.

Păcatul este mai dăunător pentru sufletul nostru

decât este boala pentru trup.


Însă recunoaştem noi aceasta?

Care este reacţia noastră faţă de SIDA - înfiorătoarea boală cu transmitere sexuală care astăzi se răspândeşte pretutindeni în lume?

SIDA este atât de contagioasă, încât oamenii se tem să ajungă în apropierea oricui are această boală. Păcatul este însă mai grav decât boala aceasta - singura diferenţă fiind faptul că distrugerea cauzată de păcat afectează sufletul nostru, astfel încât această distrugere nu este vizibilă în exterior. Cu toate acestea, efectele păcatului sunt mult mai grave decât cele ale bolii SIDA. Păcatul ne ruinează viaţa, ne face nefericiţi în această lume, iar în final ne va nenoroci pentru veşnicie - dacă nu suntem mântuiţi de el.

Capitol 3
Adevărul neschimbat despre conştiinţa noastră

Cu toţii am fost creaţi având o conştiinţă care ne aminteşte permanent că suntem fiinţe morale (capabile să aleagă liber între bine şi rău). Conştiinţa este vocea lui Dumnezeu din interiorul nostru, care ne spune că suntem responsabili de faptele noastre. Într-o zi vom avea de dat un răspuns înaintea lui Dumnezeu pentru felul în care ne-am trăit viaţa.

Noi nu suntem ca animalele, care nu au conştiinţă. Animalele nu sunt fiinţe morale şi de aceea ele nu au nici o răspundere înaintea lui Dumnezeu. Când un animal moare, acela este sfârşitul său. Însă cu noi nu este la fel. Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu şi este o fiinţă veşnică.

Pentru noi, va fi o Zi a Judecăţii. Atunci, tot ce am făcut, tot ce am spus şi toate gândurile noastre ne vor fi aduse aminte şi vor fi cântărite de Dumnezeu. El ne va judeca potrivit standardului legilor Sale sfinte, date în Biblie. Atunci va trebui să răspundem în faţa lui Dumnezeu: pentru fiecare faptă, pentru fiecare vorbă şi pentru fiecare gând.

Biblia spune: „... oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata" (Evrei 9:27).

Pe acest Pământ, mulţi oameni scapă de pedeapsa cuvenită infracţiunilor lor. Însă ei îşi vor primi pedeapsa


lor cea dreaptă atunci când, în final, vor sta în faţa Scaunului de Judecată al lui Dumnezeu. Tot astfel, mulţi oameni nu au fost apreciaţi sau răsplătiţi, aici pe Pământ, pentru tot binele pe care l-au făcut altora. Ei vor fi răsplătiţi atunci când Hristos va reveni pe Pământ.

De vreme ce într-o zi va trebui să răspundem în faţa lui Dumnezeu pentru orice vom fi făcut, este important ca totdeauna să ascultăm de vocea conştiinţei.

Conştiinţa este unul dintre cele mai mari daruri pe

care le-a făcut Dumnezeu omului. Este asemenea darului

„durerii" în trupurile noastre. Cei mai mulţi dintre noi ne gândim la durere doar ca la ceva care ne dă bătăi de cap. Însă nu ne dăm seama ce mare binecuvântare este durerea pentru viaţa noastră, deoarece tocmai prin durere trupul nostru ne atenţionează că, undeva, ceva nu este în regulă. Este primul semnal al trupului, care ne avertizează de prezenţa bolii. Dacă nu ar exista durerea, nici măcar nu am băga de seamă atunci când avem o boală, şi am putea să murim. Tocmai durerea este cea care ne salvează de la o moarte prematură.

Leproşii nu simt durere, deoarece lepra omoară nervii şi distruge orice senzaţie dureroasă. Un cui ar putea străpunge piciorul unui lepros, fără ca el măcar să simtă. Piciorul se va infecta - iar el va continua să fie inconştient despre aceasta. În final, starea piciorului va deveni atât de gravă, încât va trebui amputat - toate acestea pentru că leprosul nu a avut parte de „binecuvântarea durerii".

Conştiinţa este asemănătoare durerii. Ne avertizează atunci când încălcăm legile lui Dumnezeu: când ne gândim să păcătuim sau când deja am păcătuit. Dacă ignorăm avertismentele ei şi ne împotrivim acestora, treptat vom ucide acea sensibilitatea la păcat de care dispunem. Apoi, va veni o zi în care nu vom mai avea nici o sensibilitate faţă de păcat; şi atunci vom deveni leproşi din


punct de vedere spiritual - cu o conştiinţă moartă. Astfel, vom fi ca animalele, care nu au conştiinţă. Iată de ce unii oameni se comportă mai rău decât animalele. Consecinţa finală a unei asemenea vieţi este pedeapsa veşnică din partea Dumnezeu.

Cu toţii ştim că suntem păcătoşi, deoarece conştiinţa noastră ne spune asta. Nicidecum nu trebuie să ne debarasăm vreodată de acel sentiment de vinovăţie, deoarece el este asemenea „binecuvântării durerii", care ne spune că suntem nişte bolnavi spiritual şi că avem nevoie vindecare. Conştiinţa este cel mai mare dar pe care l-a dat Dumnezeu omului.

Isus a asemănat conştiinţa cu ochiul (Luca 11:34-36). Ochii noştri sunt partea cea mai curată a trupului nostru, deoarece ei sunt spălaţi de foarte, foarte multe ori în fiecare zi, prin lacrimile noastre.

De fiecare dată când clipim cu pleoapele noastre (şi aceasta se întâmplă de mii de ori pe zi, fără ca noi măcar să ne dăm seama), ochii ne sunt spălaţi de tot praful. Chiar şi un mic fir de praf este îndeajuns pentru a ne irita ochii şi pentru a ne determina să ne ocupăm de urgenţă de spălarea lor, înainte de a continua orice activitate.

Tot astfel, trebuie să ne păstrăm şi conştiinţa -

mereu curată.

Păcatele noastre pot fi iertate şi spălate numai de către Dumnezeu. Acesta e singurul mod în care conştiinţa noastră poate fi eliberată de sentimentul de vinovăţie.

Însă iertarea păcatelor NU este ieftină.


Capitol 4
Adevărul neschimbat despre iertare

Cum poate Dumnezeu să ne ierte păcatele?

În esenţa Sa, Dumnezeu este drept şi neprihănit. Din această cauză, Elnu poate să ierte o persoană trecând cu vederea păcatele ei. Aceasta ar fi o nedreptate.

De asemenea, Dumnezeu este sfânt şi drept.

De aceea El trebuie să pedepsească păcatul.

Însă, pentru că El este şi un Dumnezeu iubitor, a creat o posibilitate ca păcatele noastre să fie iertate.

Toate religiile ne învaţă să fim buni, binevoitori şi sinceri. Însă toate aceste virtuţi se referă la modul în care trebuie să trăim după ce am primit iertarea de păcate.

Bunătatea, bunăvoinţa şi sinceritatea sunt suprastructura unei clădiri. Fundamentul acestei clădiri este iertarea de păcate.

Cea mai importantă parte a unei clădiri este

fundamentul acesteia.

Pentru ca Dumnezeu să ne ierte păcatele, a trebuit să facă ceva ce pentru El a fost mai dificil şi mai dureros decât crearea lumii.

Aceasta deoarece, pentru a crea lumea, Dumnezeu a trebuit doar să rostească un cuvânt şi lumea a luat fiinţă imediat.


Însă El nu a putut ierta păcatele noastre doar prin

rostirea unui cuvânt.

Dacă păcatele omului aveau să fie iertate, pentru înfăptuirea acestei iertări exista doar o singură cale.

Dumnezeu a trebuit să devină un om ca şi noi.

A trebuit să treacă prin ispitele şi luptele cu care ne confruntăm noi, ca fiinţe umane; şi a trebuit să moară ca jertfă în locul nostru, luând pedeapsa păcatelor noastre asupra Lui.

Pedeapsa păcatului nu este suferinţa, boala sau sărăcia, ori revenirea prin naşteri repetate în această lume la niveluri sociale inferioare sau alte lucruri de acest fel. Pedeapsa păcatului este moartea veşnică - ceea înseamnă acelaşi lucru cu a fi separat de Dumnezeu pentru totdeauna.

Moartea fizică înseamnă să fim separaţi de trupul nostru fizic. Tot aşa, moartea spirituală înseamnă să fim separaţi de Dumnezeu, Sursa oricărei vieţi.

Faptele bune pe care le vei face în viitor nu vor putea niciodată să compenseze răul pe care l-ai făcut în trecut. Păcatul generează o vinovăţie prin care devenim datori faţă de Legile lui Dumnezeu. Dacă nu ne supunem legilor unei ţări, de exemplu prin faptul că trişăm în privinţa taxelor noastre, nu putem fi iertaţi doar în baza promisiunii că în viitor ne vom plăti taxele. Nu. Chiar dacă ne vom plăti taxele în viitor, tot mai trebuie să plătim ceea ce datorăm din trecut. La fel este şi cu păcatul.

Indiferent câte fapte bune vom face în viitor, noi tot mai trebuie să plătim pentru păcatele pe care le-am comis în trecut.

În plus, Biblia spune că, înaintea lui Dumnezeu, „... toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită" (Isaia 64:6).


Dumnezeu apreciază faptele bune. Însă chiar şi cele mai bune fapte ale noastre nu pot atinge standardele sfinţeniei Sale, deoarece El este infinit de sfânt. Aşadar, suntem într-o situaţie fără ieşire, pentru că faptele noastre bune nu sunt destul de bune. Nu este nici o cale prin care să putem intra vreodată în prezenţa lui Dumnezeu.

Nu avem nici o şansă, suntem pierduţi.

Însă Dumnezeu, în iubirea Sa cea mare, a pregătit deja o cale prin care păcatele noastre să poată fi iertate.

Dumnezeu este atât de complex, încât mintea noastră umană nu-L poate înţelege pe deplin. Biblia ni-L descoperă pe Dumnezeu ca fiind Unul singur, dar totuşi fiind Trei Persoane în acea Unitate - cunoscute nouă ca Tatăl, Fiul (însemnând că El are aceeaşi natură cu a Tatălui, nu că a fost născut din Tatăl) şi Duhul Sfânt - toţi fiind egali între Ei.

Minţii noastre umane îi este imposibil să înţeleagă modul în care trei Persoane de Sine stătătoare pot totuşi să fie Un Singur Dumnezeu. Putem să ne gândim la persoane doar ca având trupuri separate. Însă Dumnezeu este Duh. Mintea noastră este limitată. Ea nu poate cuprinde natura complexă a lui Dumnezeu.

La fel cum un câine nu poate înţelege ceea înţeleg fiinţele umane, există de asemenea adevăruri privitoare la Dumnezeu pe care noi, oamenii, nu le putem înţelege. Putem cunoaşte doar ceea ce Dumnezeu a ales să ne descopere prin Biblie.

Spre exemplu, ai putea fi în stare să îi explici unui câine operaţia aritmetică de adunare: 1+1+1=3, aşezând trei oase în faţa lui, iar apoi numărându-le unul câte unul.

Însă ia încearcă să-i explici acelui câine operaţia aritmetică de înmulţire: 1 x 1 x 1 = 1.


Vei descoperi că nici chiar cel mai isteţ câine nu va putea înţelege aceasta!

Totuşi, noi, fiinţele umane, ştim foarte bine că trei cifre de 1 fac tot 1 atunci când ele sunt înmulţite între ele!

Să nu uităm că superioritatea lui Dumnezeu faţă de noi este cu mult mai mare decât superioritatea noastră în raport cu câinii.

Pentru ca un câine să înţeleagă operaţia aritmetică de înmulţire, ar trebui să fie om.

Pentru ca noi să Îl înţelegem pe Dumnezeu, ar

trebui ca şi noi înşine să fim Dumnezeu.

Aşadar, nu este de mirare că nu putem înţelege modul în care Dumnezeu este compus din trei Persoane şi totuşi este Un Singur Dumnezeu. Chiar dacă nu înţelegem, ştim că este adevărat, pentru că Dumnezeu spune aceasta în Cuvântul Său.

În mod similar, mulţi, folosindu-se de logica umană, afirmă că: din moment ce Dumnezeu este pretutindeni, trebuie ca El să fie în fiecare fiinţă umană, în fiecare animal, în plante şi în fiecare loc religios de închinare. Aceasta sună logic pentru mintea umană limitată care nu a înţeles adevărurile divine.

Însă teoria aceasta e complet falsă. Dumnezeu este pretutindeni, în sensul că: El ştie totul despre ce se întâmplă pretutindeni. Însă cu siguranţă că El nu se află în Iad, chiar dacă ştie ce se întâmplă acolo.

De fapt, însăşi însemnătatea Iadului (pedeapsa veşnică pentru păcătoşi) este: „un loc unde Dumnezeu este absent". Acesta e motivul pentru care suferinţa păcătoşilor în Iad este insuportabilă.

Aşadar, cu siguranţă că Dumnezeu nu locuieşte în toate lucrurile, în toate fiinţele şi în toate locurile.


Pentru a salva omenirea de la pedeapsa veşnică pentru păcatele ei, Dumnezeu Tatăl a trimis pe Fiul pentru a se naşte ca un copilaş, dintr-o fecioară, prin lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt, în urmă cu 2.000 de ani.

El S-a numit Isus Hristos.

A ajuns de la copilărie la maturitate, confruntându-Se cu fiecare ispită cu care se confruntă fiinţele umane; şi în toate acele ispite, El a biruit.

Nu a păcătuit niciodată.

Dumnezeu Tatăl a permis ca la vârsta de 33 de ani, Isus Hristos, Fiul Său, să fie luat de oameni răi şi crucificat. Pe cruce, El S-a făcut blestem spre binele nostru şi a luat pedeapsa pentru păcatele omenirii. Acolo vedem dragostea imensă a lui Dumnezeu.

Când Isus Hristos a murit pe cruce, vărsându-Şi sângele, pedeapsa cuvenită păcatelor noastre a fost complet ispăşită.

Cerinţele dreptăţii au fost satisfăcute.

La trei zile după ce a fost îngropat, Dumnezeu L-a înviat pe Isus dintre cei morţi, pentru a dovedi lumii că jertfa Sa pe cruce a fost acceptată.

Pentru faptul că există Un Singur Dumnezeu şi că a avut loc o singură întrupare a lui Dumnezeu pe Pământ - Domnul Isus Hristos - există două argumente:

1. Domnul Isus Hristos a fost Singurul care a murit pentru păcatele lumii.

2. Domnul Isus Hristos a fost Singurul care S-a întors viu, după ce a fost mort, pentru a nu mai muri niciodată - dovedind astfel că El a biruit cel mai mare duşman al omului, moartea.

După încă patruzeci de zile pe Pământ, Isus S-a întors în Cer, unde se află şi astăzi.


Înainte de a pleca, El a promis că într-o zi se va întoarce, ca să judece lumea şi să domnească în neprihănire şi în pace. Ne-a dăruit anumite semne care vor preceda revenirea Lui pe Pământ.

Pe măsură ce vedem acele semne împlinindu-se în zilele noastre, ştim că a doua venire a lui Hristos este foarte, foarte aproape.

Înainte ca El să se întoarcă pe Pământ, este foarte important ca tu să primeşti iertarea pe care ţi-o oferă Dumnezeu în Hristos.

Capitol 5
Adevărul neschimbat despre pocăinţă

Pedeapsa păcatului este moartea spirituală - despre care am văzut deja că înseamnă să fii alungat din prezenţa lui Dumnezeu pentru totdeauna. Aceasta e ceea ce a experimentat Isus pe cruce. El a fost părăsit de Tatăl Său.

Isus, fiind Dumnezeu şi de aceea veşnic în Omul dinăuntru, a putut experimenta agonia despărţirii veşnice de Tatăl Său concentrată într-o scurtă perioadă de timp - trei ore de întuneric total - în care a suferit durerile Iadului veşnic, dureri pe care noi ar fi trebuit să le suferim pentru vecii vecilor.

Pedeapsa pentru păcatul nostru a fost luată de El. Însă totuşi nu suntem iertaţi şi eliberaţi de acea pedeapsă, decât dacă acceptăm acea iertare de la Dumnezeu. Acesta e motivul pentru care cei mai mulţi oameni din lume rămân într-un statut de neiertaţi, chiar dacă Hristos a murit pentru ei.

Hristos a murit pentru păcatele întregii lumi, pentru ale oamenilor aparţinând oricăror religii, şi nu numai pentru păcatele creştinilor.

Pentru a primi ceea ce a cumpărat Dumnezeu prin moartea lui Hristos pentru tine, tu trebuie, mai întâi de toate, să te pocăieşti de păcatele tale. Aceasta înseamnă că îţi pare cu adevărat rău pentru căile tale păcătoase şi că doreşti cu sinceritate să te întorci de la fiecare păcat pe care îl cunoşti.


La început, conştiinţa ta nu este sensibilă la ceea ce Îi face plăcere lui Dumnezeu şi la ceea ce nu. Aşa că îţi este imposibil să te întorci de la tot ceea ce Îi displace lui Dumnezeu în viaţa ta; şi Dumnezeu nu pretinde aceasta - deoarece El este realist. Îţi cere doar să fii dispus să renunţi la tot ceea ce Îi va displăcea Lui.

Poţi să începi prin a te întoarce de la acele fapte cu privire la care te condamnă conştiinţa.

S-ar putea să nu ai puterea să renunţi la obiceiurile rele. Şi aici, Dumnezeu îţi înţelege pe deplin slăbiciunea. El nu Se aşteaptă ca tu să ai puterea. El doar te întreabă:

„Eşti dispus să renunţi la acele obiceiuri?" Când va vedea că eşti sincer şi că doreşti cu adevărat să renunţi la tot ce este păcătos, te va accepta aşa cum eşti, chiar dacă încă eşti înfrânt de numeroase obiceiuri rele.

Cât de nemaipomenit de bună este vestea aceasta!

O dovadă că eşti dispus să renunţi la vechile tale căi păcătoase este arătată de dorinţa ta de a îndrepta greşelile pe care le-ai făcut în trecut. Chiar şi aici, Dumnezeu îţi înţelege limitările.

Sunt mii de greşeli şi păcate, pe care s-ar putea să le fi comis în trecut, pe care probabil nu le vei mai putea îndrepta, indiferent cât de mult ai încerca. Însă sunt unele pe care le poţi îndrepta. Dumnezeu aşteaptă de la tine să îndrepţi lucrurile doar potrivit cu cele mai bune abilităţi de care dispui.

De exemplu, dacă ai furat bani de la cineva, ar trebui să fii dispus să-i returnezi de-ndată ce economiseşti acea sumă de bani. Dacă ai rănit pe cineva prin vorbele tale şi îţi aminteşti despre acest fapt, trebuie să fii dispus să mergi (sau să-i scrii) şi să-i ceri iertare pentru ceea ce ai spus. Asemenea fapte sunt mijloace prin care Dumnezeu


îţi va testa sinceritatea şi umilinţa. El oferă ajutorul Său doar celor smeriţi.

Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem fi mântuiţi.

Biblia numeşte adevărata pocăinţă o întoarcere „de

la idoli la Dumnezeu" (1 Tesaloniceni 1:9).

Ce este idolatria? Este, înainte de toate, plasarea creaţiei mai presus de Creator - fie că e vorba de bani, de o femeie frumoasă, de reputaţia noastră sau de orice altceva.

A da întâietate oricărui astfel de lucru creat este idolatrie - deoarece asta înseamnă a te închina acelei creaţii în locul Creatorului - iar idolatria este rădăcina tuturor păcatelor. Dumnezeu urăşte orice astfel de idolatrie, pentru că aceasta ia locul pe care Dumnezeu ar trebui să-l aibă în inima omului şi astfel îl distruge pe om.

Idolii pot fi, de asemenea, obiecte fizice create de om, cu scopul de a-l reprezenta pe dumnezeul căruia acesta i se închină. Însă este imposibil ca să modeleze cu mâinile sale sau să picteze imaginea a ceva care să semene, măcar de departe, cu frumuseţea, minunăţia şi atotputernicia Creatorului Universului. Este o insultă la adresa Dumnezeului Creator să realizezi o imagine a Sa prin asemănarea cu ceva creat de El Însuşi.

Dumnezeu este Duh şi El nu este vizibil cu ochii fizici. El ne-a dat tuturor o conştiinţă care să ne amintească de El zi şi noapte. Însă activităţile religioase şi pelerinajele devin, adesea, substituenţii ascultării vocii conştiinţei.

Când oamenii încalcă legile lui Dumnezeu şi plănuiesc să continue să le încalce, ei caută să-şi înăbuşe vocea conştiinţei prin diferite ritualuri şi activităţi religioase. Îşi imaginează că Dumnezeu îi va ierta pentru


multele lor păcate datorită sacrificiilor şi pelerinajelor pe

care le-au făcut. Însă aceasta e o înşelăciune.

Dumnezeu nu se uită la ritualurile şi la activităţile noastre religioase. El se uită la inima noastră să vadă dacă ascultăm sau nu de conştiinţa noastră.

Aşadar, pocăinţa implică întoarcerea de la idolatria de orice fel. În adevărata pocăinţă, noi ne întoarcem de la toate lucrurile create înspre Creator şi Îi spunem:

„Dumnezeule Atotputernic, Tu eşti Singurul vrednic să fii slujit şi să Ţi Se aducă închinare. Îmi pare rău că până acum m-am închinat lucrurilor create. De acum înainte Tu Singur vei fi suveran în viaţa mea".

Pocăinţa nu înseamnă că trebuie să renunţăm la slujbele noastre, la familiile noastre şi să mergem ca nişte pustnici în pădure sau în munţi. Nu.

Dumnezeu vrea ca noi toţi să avem grijă de familie, să lucrăm şi să ne câştigăm existenţa.

Nu este un păcat să câştigi bani. Însă este un păcat să iubeşti banii mai mult decât pe Dumnezeu.

Nu este un păcat să utilizezi confortul pe care ni-l oferă civilizaţia modernă. Însă este un păcat să iubeşti acest confort mai mult decât pe Dumnezeu.

Dumnezeu a creat trupurile noastre în aşa fel încât ele pot experimenta plăcerea mâncării, a somnului şi a satisfacţiei sexuale.

Nu este nimic în neregulă cu vreuna dintre acestea.

Nu trebuie să ne fie ruşine de dorinţa noastră sexuală mai mult decât ne este ruşine de faptul că deseori ne este foame sau suntem obosiţi!! Însă nu ar trebui să furăm mâncare când ne este foame şi nu ar trebui să dormim când trebuie de fapt să lucrăm la locul nostru de muncă!!


De asemenea, nu ar trebui să violăm o altă persoană pentru a ne satisface dorinţele sexuale. Dumnezeu a instaurat căsnicia - El aşteaptă ca un bărbat să aibă o singură soţie, astfel încât dorinţa sexuală să poată fi împlinită. Orice relaţie sexuală în afara căsătoriei este păcătoasă. Trebuie să ne pocăim de tot păcatul sexual, să-l abandonăm şi să ne întoarcem la Dumnezeu cu sinceritate.

Un alt păcat, de care trebuie să te pocăieşti şi la care trebuie să renunţi, este atitudinea de neiertare pe care o ai faţă de alţii. Dacă vrei ca Dumnezeu să-ţi ierte păcatele, trebuie să fii dispus să-i ierţi pe toţi aceia care te-au rănit în vreun fel.

Trebuie să te comporţi cu ceilalţi la fel cum se comportă Dumnezeu cu tine. Dacă nu eşti dispus să faci asta, Dumnezeu nu te va ierta.

Domnul Isus Hristos a spus: „... dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre" (Matei 6:15).

Probabil îţi va fi extrem de dificil să ierţi pe cineva care te-a rănit enorm de mult. Însă atunci te poţi ruga, cerându-i lui Dumnezeu să te ajute să ierţi acea persoană.

Puterea nemărginită a lui Dumnezeu este disponibilă pentru a te ajuta să faci acest lucru. Nimic nu-ţi va fi imposibil dacă Dumnezeu te ajută cu puterea Sa nemărginită!

Dumnezeu poate să ne ierte toate păcatele, oricât de mari sau de rele ar fi acestea, însă numai dacă ne pocăim de ele, aceasta însemnând: dacă ne pare cu adevărat rău de păcatele noastre şi dorim cu sinceritate să renunţăm la vechile noastre căi păcătoase.


Capitol 6
Adevărul neschimbat despre credinţă

Odată ce ne-am pocăit, următorul pas pentru a primi iertarea lui Dumnezeu este credinţa.

Biblia spune: „prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă" (Efeseni 2:8).

Harul reprezintă mâna lui Dumnezeu care ne dăruieşte ajutorul şi binecuvântările Sale. Credinţa este mâna noastră care se întinde pentru a lua acel ajutor şi binecuvântările din mâna lui Dumnezeu.

La fel cum am văzut mai devreme, Dumnezeu nu doreşte roboţi fără minte care să lucreze doar pentru că El i-a programat să facă asta. Nu. El doreşte ca noi să facem o alegere.

Crezi tu faptul că Dumnezeu este un Dumnezeu bun Care te iubeşte nespus de mult?

Crezi tu că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, Domnul Isus Hristos, ca să moară pentru păcatele noastre pe cruce şi că Dumnezeu L-a înviat din morţi trei zile mai târziu iar astăzi El trăieşte în Cer?

Dacă da, poţi primi iertarea pe care Dumnezeu ţi-o oferă chiar acum. Nu trebuie să mai aştepţi.

Nu există nici un alt Nume pe Pământ, altul decât Numele Domnului Isus Hristos, în care se poate primi mântuirea de păcat. Dacă vrei să-L primeşti ca Domn şi Mântuitor al tău, este esenţial, la fel ca în căsătorie, să „laşi totul în urmă şi să te lipeşti doar de El". În căsătorie,


femeia trebuie să renunţe la toţi iubiţii ei anteriori şi să se lipească doar de un singur bărbat, ca soţ al ei, pentru tot restul vieţii ei.

Biblia aseamănă relaţia noastră cu Domnul Isus Hristos cu o căsătorie spirituală, unde El Singur este Soţul nostru Divin. De aceea, nu poţi spune că eşti dispus să-L primeşti pe Hristos şi să continui să te închini sau să te rogi altor dumnezei. Trebuie să faci o alegere.

Dacă vrei să faci această alegere, acum este timpul.

Doar îngenunchează chiar acum, închide-ţi ochii şi spune-I lui Dumnezeu aceste cuvinte. Indiferent unde eşti, El te poate auzi şi doreşte să te asculte. Rosteşte aceste cuvinte rar şi din adâncul inimii:

„Doamne Isuse Hristoase, sunt un păcătos şi doresc cu adevărat să mă întorc de la toate păcatele mele. Cred că Tu ai murit pentru toate păcatele mele, că ai înviat din morţi şi că astăzi eşti viu. Te rog, iartă-mi toate păcatele. Vino în inima şi în viaţa mea, iar de acum înainte Tu să devii Domnul vieţii mele. Renunţ la toţi ceilalţi dumnezei şi de acum înainte vreau să mă închin numai Ţie".

Aceasta e o rugăciune foarte simplă care îţi va lua mai puţin de un minut. Însă, dacă te vei ruga cu toată sinceritatea, sufletul tău va fi mântuit pentru veşnicie. Instantaneu, vei deveni un copil al lui Dumnezeu.

Aceasta nu e deloc o formulă magică aducătoare de binecuvântare pentru toţi cei care o repetă asemenea unui papagal. Totul depinde de sinceritatea inimii tale. Dacă crezi în ceea ce ai rostit, Dumnezeu îţi va ierta păcatele, te va accepta şi te va face copilul Său. Dacă eşti nesincer, vei rămâne neschimbat.

Dumnezeu nu va forţa pe nimeni să-L primească pe Hristos în viaţa proprie; şi nici un creştin adevărat nu


va forţa pe nimeni să-L primească pe Hristos. Întoarcerile forţate nu sunt deloc întoarceri.

Siguranţa că am fost cu adevărat iertaţi, că Dumnezeu ne-a acceptat şi ne-a făcut copii ai Săi este foarte importantă. Dumnezeu nu vrea ca noi să rămânem fără această siguranţă. Dumnezeu ne dăruieşte siguranţa aceasta prin Duhul Său cel Sfânt, care vine în inima noastră şi ne spune că suntem copii ai lui Dumnezeu. De asemenea, Dumnezeu ne oferă siguranţă şi prin promisiunile pe care ni le-a dat în Cuvântul Său - Biblia.

Domnul Isus Hristos a spus: „... pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară" (Ioan 6:37).

Putem să ne bazăm în totalitate pe această

promisiune a lui Hristos, pentru totdeauna.

Ai făcut această rugăciune înaintea Domnului Isus Hristos cu sinceritate? Atunci, într-adevăr ai venit la El; şi poţi fi sigur că El nu te-a respins. El te-a acceptat. Dacă tu ţi-ai făcut partea, venind la El, atunci poţi fi sigur că şi Dumnezeu Şi-a făcut partea, acceptându-te.

Nu trebuie să depinzi acum de ceea ce simţi, verificând dacă te simţi sau nu acceptat de Dumnezeu. Ceea ce simţim are legătură cu trupul nostru fizic, de aceea simţămintele sunt amăgitoare când este vorba de latura spirituală.

A ne pune încrederea în simţăminte este ca şi cum am aşeza fundamentul unei case pe nisip. Trebuie să ne punem încrederea în promisiunile lui Dumnezeu care se află în Cuvântul Său - iar aceasta se aseamănă cu a zidi pe stâncă.

Odată ce eşti sigur de faptul că ai devenit copilul lui Dumnezeu, ar trebui să mărturiseşti public acest fapt. Biblia spune că ceea ce crezi în inima ta trebuie mărturisit cu gura ta. Aşadar, trebuie să mărturiseşti cu gura ta faptul


că Isus Hristos este acum Domnul şi Mântuitorul tău. Trebuie să spui prietenilor şi rudelor tale că Hristos ţi-a iertat păcatele şi că acum El este Singurul Domn al vieţii tale.

Apoi trebuie să mărturiseşti despre relaţia ta cu Hristos prin botez. După ce ai luat decizia de a-ţi preda inima şi viaţa lui Hristos, trebuie să fii botezat cât mai curând posibil. Botezul nu este un ritual religios. Este o mărturie publică înaintea lui Dumnezeu, înaintea oamenilor, înaintea îngerilor şi înaintea lui Satan că de acum tu Îi aparţii numai lui Isus Hristos.

La botez, un alt creştin te va scufunda complet în apă (într-un râu sau într-un bazin) în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, apoi te va ridica din apă. Prin acest simplu act al botezului vei mărturisi faptul că vechea persoană care ai fost a murit. Simbolic, ai îngropat-o în apă prin scufundarea totală.

Când ieşi din apă, conştientizezi faptul că acum eşti o persoană nouă (înviată din morţi - spiritual vorbind) care vrea să fie numai pe placul lui Dumnezeu.

Încă nu ai devenit desăvârşit; să ajungi desăvârşit durează o viaţă întreagă. Însă ţi-ai schimbat direcţia vieţii: nu mai vrei să păcătuieşti sau să Îi displaci lui Dumnezeu.

De acum, ai devenit un cetăţean al Cerului şi un

copil al lui Dumnezeu.


Capitol 7
Adevărul neschimbat despre mântuire

Numele „Isus" înseamnă „Mântuitor".

El a venit pe Pământ cu acest Nume, deoarece acesta era motivul pentru care a venit - să mântuiască pe oameni de păcatele lor.

Mântuire înseamnă mai mult decât iertare.

Daţi-mi voie să folosesc o ilustraţie pentru a face diferenţa mai clară.

Să presupunem că drumul din faţa casei mele este în reparaţie şi că acolo a fost săpată o groapă adâncă. Eu îl avertizez pe băiatul meu cel mic, spunând: „Nu te apropia de acea groapă, pentru că s-ar putea să cazi în ea". Să presupunem că el nu ascultă avertismentul meu şi merge aproape de groapă, pentru a se uita în ea; apoi alunecă şi cade în groapă. Dinăuntrul acelei gropi, de 3 metri adâncime, el începe să zbiere şi să mă cheme în ajutor.

Când ajung acolo, el îmi spune că îi pare nespus de rău că nu a ascultat de avertismentul meu şi mă roagă să-l iert. Să presupunem că îi spun: „Bine, fiule, te iert. La revedere!" Ce aş fi făcut prin aceasta? L-aş fi iertat. Însă nu l-aş fi mântuit (salvat).

Mântuirea ar fi implicat mai mult decât iertarea. Ar

fi însemnat să îl şi scot afară din groapa în care a căzut.

Isus a venit în lume ca să înfăptuiască tocmai acest lucru pentru noi. Nu este îndeajuns faptul că ne iartă păcatele. El a venit şi pentru a ne mântui de ele.


Cu toţii am căzut adânc în groapa păcatului, neascultând, din nou şi din nou, de conştiinţa noastră. Dacă Dumnezeu ne-ar ierta, aceasta în sine ar fi deja o veste minunată. Însă vestea bună a lui Hristos este că El nu doar ne va ierta, ci ne va şi mântui de puterea păcatului.

Noi trebuie să experimentăm mântuirea la trei timpuri: la trecut, la prezent şi la viitor. Mai întâi trebuie să fim mântuiţi de vina păcatului. Apoi, trebuie să fim mântuiţi de puterea păcatului. Iar, în final, vom fi mântuiţi de însăşi prezenţa păcatului - când vom ajunge în Cer.

Prima parte a mântuirii se ocupă de iertarea păcatelor noastre - îndepărtarea vinei cu privire la trecutul nostru.

Însă aceasta nu e destul; avem nevoie de ajutor din partea lui Dumnezeu ca să trăim cinstit şi în viitor; iar pentru aceasta, Dumnezeu ne dăruieşte puterea Sa.

Am auzit o relatare despre un spital unde oamenii care nu erau sănătoşi din punct de vedere mental erau internaţi pentru tratament. Acolo, medicii foloseau un test pentru a afla dacă unii dintre pacienţii lor s-au însănătoşit, într-o asemenea măsură, încât puteau deja să gândească normal. Pacientul era dus într-o cameră unde exista un robinet din care curgea apă în mod continuu. I se dădeau un mop şi o găleată şi i se cerea să cureţe podeaua. Dacă pacientul încerca să facă acest lucru fără a închide robinetul, asta indica faptul că mintea lui încă nu s-a însănătoşit!!

Aceasta e şi problema noastră. Există un robinet în interiorul nostru din care păcatul curge în mod continuu. Isus nu numai că spală păcatul pe care l-am comis. El ne dă şi puterea să închidem robinetul. Altfel, Evanghelia nu ar fi deloc o Veste Bună.


Evanghelia (Vestea Bună) este descrisă în Biblie ca fiind: „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia" (Romani 1:16).

Prima sursă a puterii este Cuvântul lui Dumnezeu. Scriptura este o armă puternică ce ne poate ajuta să biruim ispita. În Biblie citim că Însuşi Isus a biruit ispitele lui Satan prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu (Matei 4:1-11).

Acesta este motivul pentru care trebuie să ne dezvoltăm obiceiul de a citi Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi: ca Dumnezeu să ne poată vorbi şi întări pentru a face faţă luptelor din viaţa de zi cu zi.

Biblia le spune tinerilor următoarele: „V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău" (1 Ioan 2:14).

A doua sursă a puterii este Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care vine să locuiască în noi. El doreşte să locuiască permanent în noi pentru a ne vorbi zilnic, pentru a ne întări ca să putem face faţă greutăţilor vieţii şi pentru a ne ajuta să păşim pe urmele lui Isus ca ucenici ai Lui. Trebuie să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne umple în mod continuu cu Duhul Sfânt.

Domnul Isus Hristos a spus: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!" (Luca 11:13).

A treia sursă a puterii este părtăşia cu creştini care

au aceeaşi gândire.

Când într-un foc sunt mulţi cărbuni, ei ard cu putere împreună. Însă dacă un cărbune este luat din foc (chiar dacă este cel care arde cel mai puternic), acesta în curând se va stinge. La fel se va întâmpla şi cu noi dacă


încercăm să trăim pentru Dumnezeu de unii singuri, fără să avem părtăşie cu alţi creştini.

Însă tocmai în această privinţă trebuie să fim cu mare băgare de seamă, deoarece nu toţi cei care îşi spun creştini sunt creştini cu adevărat.

De fapt, am putea afirma, fără teama de a greşi, că 90% dintre cei care se numesc creştini nu sunt copii ai lui Dumnezeu (indiferent de grupul sau de confesiunea din care fac parte). Ei nu au luat o decizie personală de a renunţa la păcatele lor şi de a Îl primi pe Hristos ca Domn al vieţii lor. Îşi imaginează că sunt creştini datorită şansei pe care au avut-o de a se naşte într-o familie creştină.

Trebuie să-i evităm pe astfel de oameni, care sunt creştini doar cu numele şi să căutăm să avem părtăşie cu aceia care au devenit creştini în urma experienţei personale, care se străduiesc să-L urmeze pe Domnul Isus Hristos în viaţa de zi cu zi.

Atunci când Îl primim pe Hristos ca Domnul şi Mântuitorul nostru, Biblia spune că suntem născuţi de Sus, deoarece am devenit copii ai lui Dumnezeu. El este acum Tatăl nostru; şi, la fel ca taţii pământeşti, Dumnezeu este dornic să ne ofere tot ceea ce ne este necesar pentru viaţa pe Pământ - atât spiritual, cât şi material.

Domnul Isus Hristos a spus că, dacă vom căuta mai întâi să împlinim voia lui Dumnezeu, atunci toate celelalte lucruri necesare vieţii pământeşti ne vor fi date pe deasupra.

El a spus: „Tatăl vostru cel Ceresc ştie foarte bine de ce anume aveţi nevoie; şi El se va îngriji de voi, dacă Îi oferiţi Lui primul loc în viaţa voastră şi dacă trăiţi aşa cum doreşte El să trăiţi" ( Matei 6:33 - parafrazat).

Unul dintre cele mai mari privilegii pe care le are

copilul lui Dumnezeu este privilegiul rugăciunii, şi anume:


posibilitatea acestuia de a vorbi cu Dumnezeul Atotputernic şi de a-L auzi pe Dumnezeu vorbindu-i în propriul său duh. Dumnezeu nu obişnuieşte să ne vorbească cu o voce pe care să o putem auzi cu urechile noastre, ci printr-o amprentă asupra duhului nostru, care este la fel de reală ca o voce audibilă. Isus ne-a încurajat să-I spunem lui Dumnezeu tot ceea ce ne împovărează inima.

Mulţi oameni suferă în tăcere din cauza faptului că nu au cu cine să-şi împărtăşească necazul. Însă copilul lui Dumnezeu are un Tată în Ceruri cu Care poate să împărtăşească orice. De asemenea, el poate să se încreadă în Tatăl său Ceresc în privinţa faptului că Acesta se va îngriji de tot ceea ce copilul lui Dumnezeu are nevoie pe acest Pământ.

Domnul Isus Hristos ne-a învăţat să aducem schimbări situaţiilor, rugându-ne ca Dumnezeu să facă transformările necesare. Aceasta e minunea rugăciunii. Noi nu trebuie să acceptăm, într-un mod fatalist, tot ce ni se întâmplă (afirmând că „fiecare lucru care se întâmplă este voia lui Dumnezeu"), dacă acel lucru ne face rău în vreun fel nouă sau familiei noastre. Fatalismul este diferit de supunerea faţă de voia lui Dumnezeu. Noi suntem încurajaţi să-I cerem lui Dumnezeu tot ceea ce avem nevoie.

Biblia promite că: „Dumnezeu va îngriji de toate trebuinţele noastre" ( Filipeni 4:19).

Însă, asemenea oricărui tată înţelept, nici Dumnezeu nu ne va da tot ce vrem şi tot ceea ce Îi cerem. El ne va da numai ce avem nevoie şi ceea ce El vede că este bun pentru noi.

Dumnezeu este un Dumnezeu bun şi El niciodată nu doreşte vreun rău copiilor Săi. Aşadar, putem merge cu


îndrăzneală înaintea Lui, cerându-I să ne scape de tot

răul.

În lume există mulţi oameni care suferă din cauză că alţii au făcut vrăjitorii sau magie neagră împotriva lor. Dacă ţi-ai dat inima şi viaţa lui Hristos, asemenea activităţi satanice nu-ţi mai pot face vreun rău. Pentru a-l alunga pe Diavol, poţi folosi Numele Domnului Isus Hristos, care L-a învins pe Satan.

Nici o vrăjitorie sau magie neagră nu poate vreodată să te atingă sau să-ţi facă rău, ţie sau copiilor tăi, dacă i te împotriveşti în Numele lui Isus Hristos. Puterea oricărei vrăji făcute împotriva ta poate fi alungată acum - chiar în acest moment - dacă vei chema Numele Domnului Isus Hristos să te scape.

Biblia spune că atunci când Isus a murit pe cruce, El l-a înfrânt pe Satan şi i-a luat puterea. Aceasta s-a întâmplat deja. Însă, la fel ca în cazul iertării păcatelor tale, şi aici, înfrângerea lui Satan nu poate deveni o realitate în viaţa ta, până când nu o accepţi tu însuţi.

Isus, „prin moarte, a nimicit pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi a izbăvit pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei (diavolului) toată viaţa lor" (Evrei 2:14-15).

„Supuneţi-vă, deci, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă

diavolului, şi el va fugi de la voi" (Iacov 4:7).

Chiar şi după ce devenim copii ai lui Dumnezeu, El tot îi va mai permite lui Satan să ne ispitească - deoarece acesta e modul în care vom deveni puternici. Însă acum avem puterea Duhului Sfânt a lui Dumnezeu, care locuieşte în noi pentru a ne da putere să ne împotrivim şi să biruim toate atacurile lui Satan.

Dumnezeu nu a promis că viaţa pământească a copiilor Lui va fi fără încercări şi probleme. Nu.


Dumnezeu vrea ca noi să fim stabili şi puternici, nu asemenea copiilor alintaţi ai părinţilor bogaţi, copii care sunt răsfăţaţi încă de la naştere. Iar pentru a ne face puternici, El ne permite să ne confruntăm cu încercări şi probleme în viaţă la fel ca ceilalţi oameni.

Însă tocmai în acele încercări ajungem să-L cunoaştem mai bine pe Dumnezeu, pe măsură ce experimentăm ajutorul Lui miraculos în fiecare situaţie.

Capitol 8
Adevărul neschimbat despre veşnicie

Pentru cineva care a devenit un copil al lui Dumnezeu, realităţile veşnice sunt mai valoroase decât lucrurile trecătoare. Valorile Cerului devin mai importante pentru el decât valorile posedate aici pe pământ.

Când Domnul Isus Hristos S-a înălţat la Cer, după ce a înviat din morţi în urmă cu 2000 de ani, El a promis că va reveni pe acest Pământ.

La acest eveniment se face referire ca la „A Doua Venire a lui Hristos".

Acesta va fi următorul mare eveniment al istoriei

lumii.

Un copil al lui Dumnezeu conştientizează că, în ziua

în care Hristos va reveni pe Pământ, va trebui să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu de întreaga sa viaţă.

Lumea aceasta e doar o etapă trecătoare în călătoria noastră spre veşnice. Acum, suntem aici într-o perioadă de probă. Dumnezeu ne testează prin împrejurările vieţii pentru a vedea dacă alegem lucrurile veşnice ale Cerului sau pe cele trecătoare ale acestui Pământ.

Dacă suntem înţelepţi, vom alege lucrurile care au valoare în veşnicie.

Un copil mic va prefera o foaie colorată şi strălucitoare în locul unei bancnote de 500 Lei, deoarece copilul nu are simţul valorii. Atunci când preferăm


lucrurile acestui Pământ în detrimentul celor veşnice ale Cerului, noi ne comportăm întocmai ca acel copil mic.

În Biblie, Dumnezeu ne-a spus foarte clar că această

lume, cu tot ce este în ea, va trece.

Aşadar, a trăi pentru lucrurile trecătoare ale acestui Pământ este ca şi cum ai depune bani într-o bancă despre care ştii că foarte curând va da faliment.

O persoană înţeleaptă îşi va depune banii într-o bancă stabilă. Tot aşa, cei care sunt cu adevărat înţelepţi vor trăi pentru valorile veşnice - valori legate de caracterul nostru, cum ar fi: puritatea, dragostea, bunătatea, iertarea, smerenia etc. Acestea sunt singurele lucruri pe care le putem lua cu noi atunci când părăsim acest Pământ.

Biblia ne spune că sfârşitul tuturor oamenilor care

mor fără să se pocăiască de păcatele lor va fi îngrozitor.

„...oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata" (Evrei 9:27).

Odată ce o persoană a murit, pentru ea nu mai există nici o şansă de a se schimba. Nici Dumnezeu nu poate schimba o asemenea persoană, deoarece Dumnezeu nu schimbă o persoană împotriva voinţei ei. Dumnezeu ne poate schimba numai aici pe Pământ, atunci când suntem dispuşi să ne schimbăm.

În viitor, va veni o zi în care fiecare persoană care a trăit pe acest Pământ va fi înviată din morţi, ca să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru viaţa sa. Biblia vorbeşte despre două învieri; înviere însemnând că trupurile moarte, devenite ţărână, vor fi înviate din nou ca trupuri, prin puterea supranaturală a lui Dumnezeu.

Prima înviere va fi pentru cei neprihăniţi - cei care L-au primit pe Hristos ca Mântuitor al lor şi care, încă de pe vremea în care erau pe Pământ, au avut grijă ca


păcatele lor să fie iertate, devenind astfel copii ai lui Dumnezeu.

A doua înviere va fi pentru cei care au respins iertarea oferită de Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, şi care au murit în acea stare. Dacă o persoană moare fără să se pocăiască de păcatele sale şi fără ca păcatele să-i fie iertate prin Hristos, acea persoană va fi, într-o zi, judecată în faţa Scaunului de Judecată al lui Dumnezeu, unde va fi revăzută întreaga sa viaţă. Atunci se va dovedi în faţa întregului Univers că acea persoană a meritat pedeapsa veşnică pentru păcatele sale.

Tot atunci, Satan, care a pornit tot Răul în Univers şi care a fost cauza atragerii omului în păcat, va primi şi el o pedeapsă veşnică.

Totuşi, aceia care s-au smerit şi şi-au recunoscut păcatele, aceia care le-au mărturisit şi s-au lăsat de ele, acceptând oferta lui Dumnezeu de iertare prin moartea lui Hristos pe cruce, vor intra în prezenţa lui Dumnezeu şi vor locui cu El în veci de veci.

Cerul este un loc al purităţii, al păcii şi al bucuriei, unde îngerii şi cei din rasa umană care au fost mântuiţi de păcatele lor se vor închina şi Îl vor lăuda pe Dumnezeu; Îl vor sluji în diferite feluri din veşnicie în veşnicie.

Acela va fi un loc fericit al reîntâlnirii cu cei iubiţi ai noştri care au părăsit Pământul înaintea noastră, dacă ei au murit ca şi copii ai lui Dumnezeu, încrezându-se în Hristos pentru mântuirea lor.

Adevăratul copil al lui Dumnezeu aşteaptă cu nerăbdare acea zi glorioasă în care va fi cu Dumnezeu pentru totdeauna.


Acum, când cunoşti Adevărul neschimbat, pe care l-a descoperit Dumnezeu în Scriptură, care va fi reacţia ta? Te-ai rugat acea rugăciune în care i-ai cerut Domnului Isus să-ţi ierte păcatele şi să te facă un copil al lui Dumnezeu? Acum este momentul potrivit pentru a face acea rugăciune, acum, când Dumnezeu vorbeşte inimii tale. Nici unul dintre noi nu ştie când va muri şi va părăsi acest Pământ. Una dintre zilele acestea va fi ultima noastră zi pe acest Pământ. Înainte să vină acea zi, asigură-te că păcatele tale sunt iertate şi că eşti gata să-L întâlneşti pe Dumnezeu.