În Luca 9:49-50, Isus ne învață ce să facem când vedem pe cineva care are o slujire ce este complet diferită de a noastră.

Cineva scotea draci, dar nu s-a alăturat ucenicilor. Ioan I-a cerut lui Isus să-l oprească. Dar Isus i-a spus lui Ioan să-l lase în pace pe acela și să-i permită să continue acea lucrare. Tu ține-te de chemarea ta și lasă-i pe ei s-o îndeplinească pe a lor.

Mulți creștini sunt atât de preocupați de importanța propriei lor slujiri încât gândesc că toți ar trebui să facă acel lucru. "Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?" (1 Corinteni 12:17). Un creștin matur realizează că Dumnezeu dă lucrări diferite la oameni diferiți.

Dacă unul vrea să facă evanghelizare și altul vrea să facă activitate de asistență socială, fiecare să-și îndeplinească propria slujire. Ceva din Hristos poate fi manifestat prin ambele slujiri. Dar să nu ne criticăm unii pe alții. Există varietate în creație. Dumnezeu n-a făcut ca fiecare floare să aibă aceeași culoare, aceeași formă sau aceeași mărime. Curcubeul are atât de multe culori diferite. La fel este și trupul lui Hristos. Unii oameni gândesc că nimeni nu ar trebui să meargă la un colegiu biblic fiindcă ei înșiși nu s-au dus. Alții gândesc că toți ar trebui să meargă la un colegiu biblic, pentru că ei s-au dus. Niciunii n-au dreptate. Dumnezeu poate folosi ambele metode, în funcție de chemarea fiecăruia. Oamenii înguști, însă, nu văd niciodată nimic altceva decât propria lor lucrare. Iată un cuvânt pentru astfel de oameni:"Mulțumiți-I lui Dumnezeu pentru fiecare slujire, și țineți-vă de a voastră."

În Luca 9:52, vedem pe Isus venind înspre Samaria. Aceasta era cetatea unde cu un an mai devreme avusese loc o mare trezire. Printr-o singură femeie păcătoasă care s-a pocăit, întreaga cetate a fost atrasă către Isus (Ioan 4). Așa că Isus a trimis mesageri înaintea Lui ca să facă pregătiri acolo. Dar de data aceasta, nu L-au primit (versetul 53). Poate că mulți care s-au pocăit în Samaria, au decis să scape de prejudecățile lor împotriva evreilor și să-și părăsească sistemele lor religioase moarte și să-L urmeze pe Domnul. Acest lucru trebuie să-i fi deranjat pe liderii lor religioși; astfel că au decis să nu-L mai primească pe Isus în cetate din nou. Așa că Iacov și Ioan au vrut să coboare foc din cer peste samariteni. Isus i-a mustrat, spunând că El n-a venit să piardă viețile oamenilor, ci să le salveze (versetul 55). Dacă vreo biserică te dă afară, smerește-te și du-te în altă parte. Asta am făcut eu de mai multe ori.

În ambele exemple de mai sus, Isus încerca să lărgească inimile ucenicilor Săi. În multe grupuri creștine, am văzut că liderul adesea are o inimă mare, dar urmașii lui sunt înguști la inimă, fiindcă ei nu-L cunosc pe Dumnezeu precum liderul lor.

John Wesley și George Whitefield au fost doi mari predicatori în Anglia în secolul al 18-lea. John Wesley și urmașii săi au crezut și au predicat că un om putea să se piardă după ce a fost salvat. George Whitefield și urmașii săi au predicat că, odată ce un om a fost salvat, era salvat pentru totdeauna. Dar Wesley și Whitefield erau prieteni buni și când Whitefield a murit, Wesley a condus înmormântarea acestuia. Unul din urmașii lui Wesley l-a întrebat mai târziu: "Îl vei vedea pe George Whitefield în cer?" John Wesley a răspuns: "George Whitefield a fost o stea atât de strălucitoare în întinderea cerului gloriei lui Dumnezeu, și va sta atât de aproape de tron, încât unul ca mine, care sunt cel mai neînsemnat dintre toți, nu-l voi putea zări niciodată." Urmașii lui Wesley erau înguști la inimă. Însă Wesley însuși a fost un om smerit, cu inima largă, care-l socotea pe Whitefield deasupra lui.