Dacă Dumnezeu vede că un credincios nu este serios în privința evlaviei, sau că este laș, fiindu-i frică să susțină adevărul (pe care îl vede în Scriptură) temându-se de criticile altora, atunci Dumnezeu îi va ascunde acest adevăr - fiindcă adevărul acesta se numește „taina (secretul) evlaviei” (1 Timotei 3:16). Dumnezeu descoperă secretele Sale numai celor care se tem de El (Psalmul 25:14 - versiunea NASB). Este periculos să fii un laș în lucrurile lui Dumnezeu, pentru că „lașii (fricoșii)” sunt enumerați în Apocalipsa 21:8 ca fiind primele persoane care sunt trimise în iazul de foc - chiar înainte de „ucigași, curvari, vrăjitori și închinătorii la idoli”!

Martin Luther a spus: „Dacă mărturisesc cu voce tare că cred fiecare parte din adevărul lui Dumnezeu, dar păstrez tăcerea asupra acelui adevăr particular pe care diavolul îl atacă în acest moment, atunci nu Îl mărturisesc cu adevărat pe Cristos. Loialitatea unui soldat este pusă la încercare în punctul în care bătălia este cea mai acerbă în momentul prezent. Și, a fi credincios în toate celelalte zone ale câmpului de luptă este lipsit de valoare și rușinos, dacă soldatul nu stă ferm în punctul actual de conflict.”

În ultimii 43 de ani lupta a fost cea mai aprigă, împotriva bisericilor noastre din India, în jurul adevărului că „Cristos a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi, dar nu a păcătuit” (Evrei 4:15). Dar noi am stat ca „stâlp și temelie ale acestui adevăr” (1 Timotei 3:15), proclamându-l cu îndrăzneală și fără rușine, și am văzut rezultatul în numeroase vieți transformate.

Observați în 1 Timotei 3:16 că secretul evlaviei nu se află în „învățătura despre venirea lui Cristos în trup”, ci în „Persoana lui Cristos care a venit în trup”. Mulți au devenit farisei uitându-se la doctrină și nu privind la Persoana lui Cristos Însuși. „Slova (chiar și a doctrinei corecte) omoară. Numai Duhul dă viață” (2 Corinteni 3:6). Trebuie să-i îndreptăm pe oameni către Cristos Însuși și nu spre vreo doctrină.

A mărturisi cu duhul nostru (și nu doar cu mintea noastră - 1 Ioan 4:2) că Isus a venit în trup, înseamnă în primul rând că credem din toată inima noastră că El a fost ispitit la fel ca noi, că El nu a avut acces la mai mult din puterea Duhului decât avem acces noi și că putem trăi așa cum a trăit El, dacă suntem din toată inima pentru Domnul (1 Ioan 2:6).

Înseamnă, de asemenea, că duhul nostru tânjește să calce pe urmele Lui - nevrând niciodată să ne căutăm propriul folos sau să facem voia noastră. Avem nevoie de revelația Duhului pentru a înțelege educația (în ascultare față de Tatăl Său) pe care Isus a învățat-o în zilele Sale pământești, prin ispitele pe care le-a avut. Este scris că „măcar că era Fiu, a învățat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit” (Evrei 5:8). El a fost cu totul credincios în lupta Sa împotriva oricărei ispite. El a fost, de asemenea, credincios în „a-Și vărsa sufletul până la moarte” (Isaia 53:12 - versiunea KJV). Astfel, plinătatea vieții lui Dumnezeu a fost manifestată prin trupul Său. Foarte puțini ajung în punctul în care își varsă și ei viața sufletească până la moarte, în căutarea sfințirii, pentru că foarte puțini sunt credincioși în ochii lui Dumnezeu în primul rând în lupta împotriva tuturor păcatelor cunoscute din viața lor.

Mulți credincioși ratează voia lui Dumnezeu în viața lor pentru că nu au înțeles acest adevăr despre calea cea nouă și vie pe care Isus a deschis-o pentru noi prin trupul Său (Evrei 10:20). Isus a spus că trebuie mai întâi să cunoaștem adevărul și apoi „adevărul ne va elibera” (Ioan 8:32).