scris de :   Zac Poonen categorii :   Knowing God Ucenici
WFTW Body: 

Credința indică faptul că crezi că Dumnezeu este plin de dragoste, plin de înțelepciune, plin de putere, și când crezi asta, Îi vei aduce laudă. "Lauda este tronul pe care stă Dumnezeu" (Ps. 22:3 - traducerea NASB). Psalmul 22 este un psalm despre Crucea Calvarului. Începe cu aceste cuvinte: "Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?" Isus a spus aceste cuvinte când era atârnat pe cruce și apoi El vorbește despre faptul că Dumnezeu este întronat pe laudele poporului Său, în versetul 3. Apoi se face referire la mâinile și picioarele Lui care erau străpunse, în versetul 16. Este foarte evident că e un mesaj despre o cruce - un psalm despre cruce. Și, pe măsură ce continuăm în psalm, din această poziție de răstignire, Isus îi invită pe frații Săi mai mici, adică pe tine și pe mine, să ne alăturăm Lui pentru a pregăti un tron de laudă Tatălui (versetul 22); "Voi vesti Numele Tău fraţilor mei şi Te voi lăuda în mijlocul adunării." Acesta este versetul citat în Evrei 2 cu privire la Isus care Îl laudă pe Tatăl. Deci este foarte interesant să vedem că acest verset de laudă vine într-un psalm care vorbește despre răstignirea Domnului Isus, despre mâinile și picioarele Lui fiind străpunse. Răstignirea lui Isus a fost cel mai mare rău care s-a comis vreodată pe acest pământ. N-a existat niciodată un păcat mai mare comis de vreun om decât acesta.

Apoi, gândește-te la asta: Care a fost cel mai bun lucru care s-a întâmplat pe acest pământ, în toți cei 6000 de ani ai istoriei omenirii? Răspunsul este din nou același: Răstignirea lui Isus Hristos. N-a existat niciodată un lucru mai bun care s-a întâmplat vreodată pe acest pământ. Datorită răstignirii lui Hristos, toate păcatele noastre ne pot fi iertate și ne putem petrece eternitatea cu Dumnezeu. Deci răstignirea lui Hristos a fost cel mai rău păcat pe care omul l-a comis vreodată și, de asemenea, cel mai bun lucru care s-a întâmplat vreodată pe pământ. Ce arată acest lucru? Doar asta: că cel mai rău lucru pe care omul l-a putut face a fost transformat de Dumnezeu în cel mai bun lucru dintre toate.

Acum, odată ce înțelegi asta, vei realiza că orice ți-ar putea face alți oameni este cu siguranță nu la fel de rău ca răstignirea lui Isus. Și dacă Dumnezeu a putut transforma acel lucru rău în ceva bun, spune-mi ce rău pot să-ți facă alți oameni, pe care Dumnezeu să nu-l poată preschimba în bine. Orice rău este mai mic decât răstignirea Domnului. Nimic nu ți se poate întâmpla mai rău decât răstignirea lui Isus, și acel "cel mai mare rău" Dumnezeu l-a transformat în cel mai bun lucru. Asta ne învață ceva despre puterea atotputernică a lui Dumnezeu. De aceea Îl lăudăm. De aceea, chiar în mijlocul acestui psalm, care este psalmul crucii, găsim: "Te voi lăuda".

Vă vine să-L lăudați pe Dumnezeu când sunteți răstigniți? Ce credeți că făceau tâlharii când erau atârnați pe cruce? Ei nu-L lăudau pe Dumnezeu. Ci blestemau și înjurau și probabil mușcau mâinile soldaților care îi răstigneau, și-i scuipau. Nu erau deloc bucuroși. Vă puteți imagina cum a fost răstignit Isus? El trebuie să-Și fi deschis palmele, să fi cooperat cu ei în timp ce Îi băteau cuiele, și să-Și fi pus picioarele unul peste celălalt astfel încât ei să poată bate cuiele mai ușor. El era bucuros. De ce era bucuros? Nu suferea? Oh, suferea cu siguranță. El a simțit durerea răstignirii la fel de mult cum am simți-o noi. Atunci de ce era bucuros? Era bucuros că făcea voia Tatălui Său. Știți, când facem voia Tatălui nostru, nu contează dacă suferim. Tot putem fi bucuroși. Se poate să simțim durere. Isus a simțit durere, dar El era bucuros, și de aceea a putut să-L laude pe Tatăl atârnând pe cruce. Și aceasta este calea. Acesta este secretul.

Vreau să vă arăt un alt psalm care este de asemenea un psalm despre cruce. Cuvântul lui Dumnezeu este puternic și de aceea trebuie să ne întoarcem la cuvintele Sale din nou și din nou. Cuvintele omului nu sunt la fel de puternice ca și cuvintele lui Dumnezeu. În Psalmul 118:11-14, citim: "M-au înconjurat ca nişte albine... în Numele Domnului, le tai în bucăţi." Este un psalm despre cruce și apoi spune în versetul 22: "Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii." Acesta este un cuvânt pe care Isus l-a citat în Evanghelii. Citim asta în Matei 21:42 și Marcu 12:10,11. Este cuvântul pe care Isus l-a citat cu privire la El Însuși. Când au lepădat zidarii piatra? Asta s-a întâmplat la Calvar; au spus: "Nu vrem ca El să domnească peste noi. Nu-L vom avea pe acest om stăpânitor peste noi. Răstignește-L." Și L-au lepădat.

Dar acolo, atârnând pe cruce, răstignit, Domnul spune, în versetele 28,29: "Te voi lăuda; Dumnezeule, Te voi preamări. Lăudaţi pe Domnul, căci este bun." Apoi, în versetul 24: "Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul. Să ne bucurăm și să ne veselim în ea." Ziua în care Domnul Isus a fost răstignit, a fost ea o zi pe care a făcut-o Domnul? Este ușor să spui "aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul" atunci când primești o mărire sau o promovare în slujba ta, sau un salariu mai bun, sau o slujbă mai bună, sau când te căsătorești sau obții o casă mai bună, sau vreun beneficiu pământesc. Dar să spui că "aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul" atunci când cineva te răstignește, necesită credință. Care este ziua pe care n-a făcut-o Domnul? Există vreo zi din vreun an pe care n-a făcut-o Domnul? Fiecare zi este ziua pe care a făcut-o Domnul. Diavolul nu face nicio zi, vă spun asta. Dacă aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, ne vom bucura și ne vom veseli în ea. Fie că primim un dar mare, fie că suntem răstigniți, nu schimbă nimic, fiindcă noi credem în suveranitatea lui Dumnezeu.

Și astfel, în ambii psalmi (Psalmul 22 și Psalmul 118) găsim acest mare adevăr, că numai pe măsură ce sunt dispus să mor față de viața sinelui meu, care își caută mereu propriul folos, pot intra într-un duh de laudă. Atunci, lauda mea către Dumnezeu duminica dimineața va avea însemnătate. Va veni din inima mea și nu va trebui să trăiesc o viață dublă, în care duminică dimineața sunt o persoană sfântă și mă comport ca un diavol duminică seara. Nu, ci pot fi autentic în întregime. Așadar, nu doar credința este în legătură cu a-L lăuda pe Dumnezeu, ci a fi răstignit cu Hristos este de asemenea în legătură cu lăudarea lui Dumnezeu. Încercăm să punem o bază bună astfel încât viața noastră de laudă să fie pe o temelie solidă.