1. Isus a căutat slava Tatălui Său în tot ceea ce a făcut (Ioan 7:18)

Cea mai mare dorință a Lui nu a fost nici chiar binele ființei umane (indiferent cât de bun ar fi fost un țel ca acesta), ci slava Numelui Tatălui Său (Ioan 17:4). El a trăit înaintea feței Tatălui Său și a căutat să fie doar pe placul Tatălui Său în toate lucrurile. A rostit Cuvântul lui Dumnezeu avându-L pe Tatăl Său înaintea Sa și nu pe oamenii care Îl ascultau. El a slujit în primul rând Tatălui, și nu oamenilor. Așa trebuie să-L slujim și noi pe Dumnezeu. Nu suntem chemați să fim slujitori ai bisericii în primul rând, ci slujitori ai Domnului. Prima rugăciune pe care Domnul nostru ne-a poruncit să o rostim este: "Tată, sfințească-se Numele Tău". Dacă vom căuta să-i slujim pe oameni, vom ajunge să umblăm după a face pe plac oamenilor, construindu-ne nouă înșine o reputație.

2. Isus a renunțat la tot ceea ce avea, de dragul bisericii

El nu S-a dat înapoi de la nimic atunci când a venit vorba de punerea temeliei bisericii. "Hristos a iubit biserica și S-a dat pe Sine pentru ea" (Efeseni 5:25). Moartea Sa este descrisă în profeția lui Isaia astfel: "El a murit fără a acorda vreun gând propriei Sale bunăstări" (Isaia 53:8 - Parafrazare a versiunii Message a Bibliei). Gândește-te la asta: El a trăit și a murit fără a acorda un singur gând propriei Sale bunăstări! S-a dat pe Sine în întregime bisericii. În felul acesta ne cheamă și pe noi să umblăm - și numai cei care sunt dispuși să meargă pe această cale pot zidi o biserică nou-testamentară. Pentru a zidi o astfel de biserică, trebuie să fim dispuși să suferim multe inconveniențe în viața noastră. Trebuie să fim dispuși să ne fie întreruptă rutina zilnică, să se profite pe seama noastră, să ne fie folosite bunurile pământești de către alții, și să acceptăm orice fel de dificultate fără a ne plânge.

3. Isus S-a identificat cu necazurile noastre

El S-a identificat cu noi în totalitate. Pentru a ne ajuta, chiar dacă era Fiul lui Dumnezeu, El a trebuit să primească mai întâi El Însuși o educație de învățare a ascultării prin suferință (Evrei 2:17; 5:8). Astfel, El a devenit Înainte-mergătorul nostru (Evrei 6:20). Nu îi putem ajuta pe alții, dacă nu suntem dispuși să suferim și să învățăm ascultarea în mijlocul încercărilor noastre. Suntem chemați să fim mini înainte-mergători - și nu doar predicatori - pentru frații și surorile din bisericile noastre. Și asta presupune să trecem prin multe circumstanțe și încercări dureroase și dificile, astfel încât, pe măsură ce experimentăm încurajarea și întărirea lui Dumnezeu în toate aceste situații, să putem avea ceva dăruitor de viață de oferit altora - și nu doar un mesaj pe care l-am primit studiind Cuvântul sau citind o carte sau ascultând o predică (Vezi 2 Corinteni 1:4).