Cu mii de ani înainte ca Domnul Isus să vină pe pământ, Dumnezeu crease un înger numit Lucifer, care era desăvârșit în înțelepciune și frumusețe. Lucifer a fost numit de Dumnezeu ca lider al ordinii angelice. Dar, umflându-se de mândrie și nemulțumit de statutul desemnat lui, Lucifer a căutat să urce și să se înalțe pe sine (Ezechiel 28:11-17; Isaia 14:12-15). Astfel, a adus păcatul în creația lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a aruncat de-acolo imediat - și el a devenit Satan. Mândria este, prin urmare, rădăcina fiecărui păcat și lucru rău din acest univers. Când Adam a păcătuit, și el a fost infectat cu această mândrie satanică. Fiecare copil al lui Adam se naște acum cu această infectare. Pentru a răscumpăra omul din această otravă, Isus S-a smerit pe Sine. Așa cum păcatul a luat naștere în mândria lui Lucifer, tot astfel răscumpărarea noastră a izvorât din auto-smerenia lui Isus. Pe atât cât avem smerenia lui Cristos, pe atât avem și gândul Lui. Acesta este instrumentul de măsură infailibil al creșterii spirituale.

Însăși venirea lui Isus pe pământ din slava Cerului este în sine o demonstrație extraordinară a smereniei Sale. Dar ni se spune mai departe că chiar "ca și om S-a smerit" (Filipeni 2:8). "A trebuit să Se asemene fraților Săi în toate lucrurile" (Evrei 2:17), Și-a luat locul înaintea lui Dumnezeu ca toți ceilalți oameni. El a devenit nimic pentru ca Dumnezeu să fie totul. Aceasta este adevărata smerenie. Isus S-a identificat în totalitate cu omul. El a crezut în egalitatea esențială a tuturor ființelor omenești, indiferent de rasă, familie, poziție în viață, etc., și a devenit una cu cel mai mic și cel mai de jos din straturile sociale. A venit mai prejos de toți, ca să fie slujitorul tuturor. Doar cel care se pune sub alții este în stare să-i ridice pe aceștia. Și așa a venit Isus.

Timp de treizeci de ani, Isus S-a supus unui tată adoptiv și unei mame care erau imperfecți - fiindcă aceasta era voia Tatălui Său. El cunoștea mult mai multe decât Iosif și Maria; și era fără păcat, spre deosebire de ei. Totuși, li S-a supus. Nu este ușor pentru un om să se supună celor care sunt intelectual sau spiritual inferiori lui. Dar smerenia autentică nu are nici o problemă aici - căci, cel care s-a văzut cu adevărat ca fiind nimic în ochii lui Dumnezeu, n-are nicio dificultate să se supună oricărui om pe care Dumnezeu îl numește peste el.

Isus a ales o profesie destul de neimpresionantă - aceea de tâmplar. Și când a intrat în lucrarea Sa publică, n-a avut niciun prefix sau sufix la numele Lui. Nu a fost "Pastorul Isus". Cu atât mai puțin n-a fost "Reverendul Doctor Isus"! El n-a căutat niciodată și nici n-a dorit vreo poziție sau titlu pământesc care să-L înalțe deasupra omenilor obișnuiți cărora venise să le slujească. Cine are urechi de auzit, să audă.

Când mulțimile s-au adunat odată după El, dorind să-L facă regele lor, El S-a retras în tăcere din mijlocul lor (Ioan 6:15). A dorit să fie cunoscut doar ca "fiul omului". El niciodată n-a căutat și nici nu L-a interesat onoarea oamenilor. A trăit doar înaintea feței Tatălui Său, și a fost complet mulțumit să treacă prin întreaga viață ignorat și disprețuit de oameni. Doar aprobarea Tatălui a avut importanță pentru El.

Smerenia lui Isus nu I-a permis să judece pe nimeni. Dumnezeu singur este judecătorul tuturor oamenilor; și orice om care-l judecă pe altul ocupă prin asta locul pe care numai Dumnezeu are dreptul să-l ocupe. Ca și om pe pământ, Isus a spus: "Eu nu judec pe nimeni" (Ioan 8:15). El a încredințat toată judecata Tatălui Său. Și aici vedem frumusețea smereniei Sale.

Vedem smerenia lui Isus în faptul că a căutat părtășie cu ucenicii Săi în rugăciune. În grădina Ghetsimani, le-a cerut lui Petru, Iacov și Ioan să se roage împreună cu El, pentru că sufletul Lui "era cuprins de o întristare de moarte" (Matei 26:38). Isus era conștient de slăbiciunea cărnii pe care o luase asupra Lui. De aceea a căutat părtășia lor în rugăciune.

Fiindcă Isus S-a smerit pe Sine Însuși, de aceea Dumnezeu L-a înălțat la cea mai înaltă poziție din univers (Filipeni 2:9). Cei care merg cel mai departe pe calea smereniei vor sta cu Isus la mâna Sa dreaptă și stângă în slavă. Pe tot parcursul vieții Sale, Isus a continuat să coboare. El a coborât din Cer și a continuat să coboare și să coboare, până la cruce. Niciodată n-a inversat această direcție căutând să urce.

Există doar două duhuri care operează astăzi pe pământ. Unul, duhul lui Satan (Lucifer), care îi îndeamnă pe oameni să urce - fie în lume, fie în creștinism. Celălalt, Duhul lui Cristos, care-i conduce pe oameni să coboare, ca Stăpânul lor. La fel ca bobul de grâu, Isus S-a coborât, și toți uncenicii Lui adevărați pot fi identificați negreșit prin această caracteristică.

Smerenia lui Isus este văzută în toată strălucirea ei în moartea Lui. Nu a existat niciodată un proces mai nedrept decât cel prin care a trecut Isus. Totuși, El S-a supus în tăcere vătămării, insultei, nedreptății, umilirii și batjocoririi. El n-a chemat blesteme asupra dușmanilor Săi. N-a amenințat cu răzbunare și nici nu a cerut asistență angelică. A renunțat la toate drepturile Lui de Fiu al lui Dumnezeu. "Pumnul strâns" este un simbol specific rasei umane - semnificând atât dorința de a-ți păstra drepturile, puterile și posesiunile, cât și dorința de a lupta înapoi atunci când ești atacat. Isus, pe de altă parte, Și-a deschis de bunăvoie palmele pentru a primi cuiele pe cruce. Palmele Sale au fost întotdeauna deschise, dăruind, dăruind și dăruind. În cele din urmă, El Și-a dat și propria viață. Aceasta este adevărata smerenie.