Ezechiel 36:25-37 este o profeție frumoasă a vieții noului legământ. Acest pasaj este o descriere a vieții creștine, așa cum intenționează Dumnezeu să fie. El promite mai întâi să ne curățească cu desăvârșire, îndepărtând toți idolii din inima noastră, și apoi să înlocuiască inima noastră tare, de piatră, cu o inimă bună. Apoi promite că va pune Duhul Său cel Sfânt în noi și ne va face să umblăm în căile Sale și să păzim poruncile Lui, astfel salvându-ne de toată necurăția noastră (Ezechiel 36:25-29). Dar toate acestea se pot întâmpla numai dacă ne rugăm Domnului și-I cerem să facă asta pentru noi (Ezechiel 36:37). Dacă nu cerem această viață, nu o vom primi. Și când ajungem să trăim această viață glorioasă, "ne va fi scârbă de noi înșine" (Ezechiel 36:31) atunci când ne gândim la viața noastră din trecut. Aceasta este una dintre caracteristicile principale ale unui om umplut cu Duhul Sfânt, faptul că îi este scârbă de sine din pricina tuturor păcatelor pe care le vede în firea sa pământească, și strigă: "O, nenorocitul de mine! Sunt cel dintâi dintre păcătoși" (Rom. 7:24; 1 Tim. 1:15). Omul plin de Duhul Sfânt nu vede niciun păcat în alții înainte de a vedea același păcat în propria lui fire și a-i fi scârbă de sine din pricina acestuia. Cu cât ne apropiem mai mult de Dumnezeu, cu atât mai conștienți devenim de păcatul nostru.

Ezechiel 37 este o pildă a vieții de înviere. Dumnezeu l-a dus pe Ezechiel într-o vale plină de oase uscate și i-a spus mai întâi să prorocească acestora. Cuvântul lui Dumnezeu a ieșit, iar oasele s-au apropiat unele de altele și le-a acoperit carnea. Dar aveau nevoie de ceva mai mult decât doar de Cuvântul lui Dumnezeu - aveau nevoie și de puterea Duhului Sfânt. Când a venit Duhul Sfânt peste aceste trupuri moarte, s-au ridicat și au devenit imediat o armată puternică de soldați pentru Domnul. Aceasta este o imagine a ceea ce vrea Dumnezeu să facă astăzi în biserică. Mulți creștini sunt inițial la fel ca acele oase uscate, rigizi și morți, în ciuda corectitudinii tuturor doctrinelor lor. Pe măsură ce răspund Cuvântului lui Dumnezeu, încep să se adune împreună ca și creștini (os se apropie de alt os) și încep să trăiască o viață decentă (Există o anumită frumusețe atunci când carnea acoperă oasele). Dar mai este încă un lucru de care au nevoie acești creștini ca să fie o armată puternică pentru Dumnezeu. Ei trebuie să fie îmbrăcați cu puterea supranaturală a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Acesta este mesajul din capitolul 37.

În Ezechiel 43, citim despre slava lui Dumnezeu care părăsise templul, întorcându-se la noul templu - biserica noului legământ, care a fost întemeiată începând cu ziua Cincizecimii. Domnul numește biserica "locul scaunului Meu de domnie" (Ezechiel 43:7). Legea pentru această biserică a noului legământ este descrisă astfel: "Tot locul pe care-l va cuprinde ea este Preasfânt" (Ezechiel 43:12). În templul vechiului legământ, doar o cameră mică, la capătul vestic al acestuia, era numită "Preasfântă" - unde locuia Dumnezeu. Dar în biserica noului legământ, întreaga biserică (templu) este Preasfântă. Pentru a zidi biserica drept templu al lui Dumnezeu astăzi, trebuie să urmăm această lege fundamentală - sfințenie absolută pentru fiecare membru al ei. Păcatul nu trebuie să fie tolerat în niciun fel, la nimeni.

Dintr-un astfel de templu sfânt (o biserică sau persoană plină de Duhul Sfânt) începe să curgă un pârâiaș care devine un râu și în cele din urmă ajunge să fie multe râuri (Ezechiel 47). Acesta este pasajul pe care l-a citat Isus în Ioan 7:37-39, unde a vorbit despre "râuri de apă vie care curg" dintr-un om plin de Duhul Sfânt. Acest lucru a început în ziua Cincizecimii și de atunci încolo au curs râuri din bărbați și femei evlavioase. Această viață începe cu un pârâiaș înainte de a deveni un râu mare și apoi multe râuri.

În Ezechiel 47:3-6, Domnul i-a arătat lui Ezechiel puțin din ceea ce înseamnă să trăiești o viață plină de Duhul Sfânt. L-a condus pas cu pas într-un râu. După ce a mers în el aproximativ 500 de metri, apa a ajuns la gleznele lui Ezechiel. După încă 500 de metri, i-a ajuns la genunchi. Apoi, după încă 500 de metri, apa i-a ajuns până la șolduri. Și după încă 500 de metri, era atât de adâncă încât Ezechiel a trebuit să-și ridice picioarele de la sol și să fie purtat de curentul râului. Putem înainta continuu în umblarea noastră cu Dumnezeu, la fel ca Ezechiel, sau ne putem opri într-un anumit punct. Dumnezeu nu ne va forța niciodată să mergem mai departe decât vrem. Când Elisei l-a urmat pe Ilie (2 Împărați 2), acesta l-a testat continuu pe Elisei pentru a vedea dacă era flămând după ceva mai mult sau era satisfăcut cu ceea ce avea deja. Deoarece Elisei n-a fost satisfăcut până când n-a obținut ceea ce avea Dumnezeu cel mai bun pentru el, a primit o îndoită măsură de ungere asupra vieții sale. Vedem, de asemenea, că și Ezechiel a fost încercat aici într-un mod asemănător. A vrut și el să intre în râu tot mai mult până când a ajuns în "apă atât de adâncă, încât trebuia să înoate". Poți experimenta o măsură a lucrării Duhului Sfânt în viața ta și totuși să te oprești într-un anumit punct care reprezintă mai puțin decât binele suprem al lui Dumnezeu pentru tine.

Observați și acest lucru: Când apa îi ajungea până la glezne sau până la genunchi sau până la șolduri lui Ezechiel, picioarele îi erau încă pe pământ. Dar atunci când picioarele ne sunt ridicate de pe pământ, știm că suntem cu adevărat umpluți cu Duhul Sfânt. În acel moment, suntem "detașați de pământ, de interesele pământești și de atașamentul față de lucruri materiale" și începem să fim "călăuziți de Duhul, după voia lui Dumnezeu și nu după voia noastră".

Ultimul verset al cărții (Ezechiel 48:35) menționează numele acestei biserici din noul legământ: "Domnul este aici" - Iehova Șama. Aceasta este biserica pe care tu și cu mine suntem chemați să o zidim - în care oamenii recunosc că Domnul este acolo în mijlocul nostru, în toată slava Lui. Dar pentru a o zidi, Domnul are nevoie de oameni ca Ezechiel, care-L vor asculta în totalitate.