Ce izbitoare sunt cuvintele Domnului Isus către Marta în Luca 10:42: „Un singur lucru trebuie!” S-ar putea să existe o mulțime de lucruri bune de făcut și multe într-adevăr care pot fi considerate pe bună dreptate esențiale. Dar Domnul Isus a afirmat că un singur lucru, mai presus de toate, era necesar. Care era acel singur lucru?

Isus și ucenicii Săi tocmai sosiseră în Betania. De îndată ce Marta i-a văzut, i-a primit cu bucurie în casa ei, i-a pus să stea jos și imediat s-a grăbit în bucătărie să pregătească niște mâncare. Între timp, Isus a început să predice celor prezenți. Când Marta a descoperit că sora ei Maria se așezase să asculte cuvintele Lui în loc să vină în ajutorul ei, s-a repezit din bucătărie cu mânie și, întorcându-se către Isus, a apelat la El în cuvinte, mai mult sau mai puțin, după cum urmează: „Doamne, eu mă trudesc în bucătărie pregătind o masă pentru toți, iar sora mea stă jos aici fără să facă nimic. Spune-i să se ridice și să mă ajute!" Însă, spre surprinderea ei, Marta însăși a fost cea mustrată de Isus. Ea și nu Maria, i-a spus El, era cea care avea vină.

Acum, să observăm aici că, Domnul nu i se adresează astfel Martei pentru că aceasta făcuse vreun lucru păcătos. Ea Îl primise cu bucurie pe Isus în casa ei. Lucrarea pe care a făcut-o apoi în bucătărie nu a fost pentru ea însăși, ci pentru El și ucenicii Săi. Ea este astăzi o imagine a unui credincios, care l-a primit pe Domnul în inima lui și care caută în mod altruist să slujească Domnului și celorlalți. Cu toate acestea, în ciuda râvnei sale, a fost mustrată de Isus. Ce rost a avut acest lucru, ne întrebăm noi? Ce a fost în neregulă cu acțiunea ei? Răspunsul, cu siguranță, stă în aceste patru cuvinte ale Domnului Isus: „Un singur lucru trebuie”. Marta nu a fost mustrată pentru slujirea sa, ci pentru că nu și-a așezat prioritățile corect.

Maria, a spus Domnul, alesese partea cea bună. Care era aceasta? Ea a stat pur și simplu la picioarele lui Isus și I-a ascultat Cuvântul. Nimic mai mult. Dar asta este partea cea bună. Acesta este singurul lucru necesar mai presus de toate celelalte lucruri. Cât de mult loc are ascultarea în viața noastră? Cât timp petrecem stând la picioarele Domnului, citind cuvântul Său și căutând să-L auzim vorbindu-ne prin el? Poate nu foarte mult. Alte lucruri îl înghesuie, astfel încât ne găsim adesea vinovați de aceeași greșeală pe care a făcut-o Marta. Poate că nu doar treburile pământești ne țin preocupați. Poate chiar și slujirea creștină. Putem fi activi la întrunirile de rugăciune, închinare sau mărturie și totuși descoperim că Domnul ne mustră așa cum s-a întâmplat cu Marta.

Există cel puțin trei adevăruri spirituale de învățat din așezarea Mariei la picioarele Domnului Isus:

1. Așezarea - spre deosebire de mers, alergat sau chiar statul în picioare - este în primul rând o imagine a odihnei. Acest lucru ne învață că inima noastră trebuie să fie într-o stare de odihnă și mintea liniștită, înainte de a-L auzi pe Dumnezeu vorbindu-ne. Păcatul nemărturisit ne va împiedica să avem odihnă în inimă, în timp ce supraocuparea cu grijile și bogățiile acestei lumi va sta în calea unei minți liniștite. Cu o conștiință stingherită sau cu o minte plină de anxietate sau frică, cum putem spera să auzim „susurul blând al lui Dumnezeu?” Psalmul 46:10 ne spune că trebuie să fim liniștiți dacă vrem să-L cunoaștem pe Dumnezeu.
2. Așezarea la picioarele unei persoane este, de asemenea, o imagine a smereniei. Maria nu stătea pe un scaun la același nivel cu Isus, ci la un nivel inferior. Dumnezeu nu vorbește niciodată unui om mândru, decât în judecată. Dar El este mereu gata să vorbească și să ofere harul Său sufletului smerit care va fi ca un copil înaintea Lui (Matei 11:25).
3. A te așeza cum a făcut Maria este o imagine a supunerii. Este atitudinea unui ucenic în prezența Maestrului său. Supunerea noastră se manifestă prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a vorbit în Cuvântul Său pentru a ne satisface curiozitatea sau pentru a ne da informații. Cuvântul Său este o expresie a dorinței inimii Sale. El vorbește pentru ca noi să ascultăm de El. Isus a clarificat în Ioan 7:17 că doar dacă suntem dispuși să facem voia lui Dumnezeu, vom primi o înțelegere a voii lui Dumnezeu.

Mulți creștini trec prin luni și ani de citire a Bibliei fără a căuta să-L audă pe Dumnezeu vorbindu-le prin ea. Totuși, par a fi destul de mulțumiți. Te întreb: auzi vocea Domnului în fiecare zi? Dacă nu, care este cauza? El le vorbește celor care ascultă. Ce oprește urechile duhului tău? Oare lipsa unei atitudini de tăcere înaintea Lui, lipsa unui duh de smerenie sau lipsa de ascultare față de ceea ce El ți-a spus deja? Sau poate este lipsa dorinței în sine? Orice piedică ar fi, să dea Dumnezeu ca aceasta să fie remediată imediat și definitiv. Roagă-te rugăciunea lui Samuel: „Vorbește, Doamne, căci robul Tău ascultă”. Apoi deschide-ți Biblia și caută fața Domnului cu seriozitate, și vei auzi și tu vocea Lui.