scris de :   Zac Poonen categorii :   Knowing God Căutător
WFTW Body: 

Iacov este un exemplu clasic al unui om pe care Dumnezeu a reușit să-l frângă. El a avut două întâlniri cu Dumnezeu - una la Betel (Geneza 28) și cealaltă la Peniel (Geneza 32). Betel înseamnă "casa lui Dumnezeu" (un tip al bisericii) și Peniel înseamnă "fața lui Dumnezeu". Cu toții trebuie să mergem dincolo de a intra în biserica lui Dumnezeu către a vedea fața lui Dumnezeu. La Betel, spune că "asfințise soarele" (Gen. 28:11) - doar un fapt geografic, dar și indicator a ceea ce se întâmpla în viața lui Iacov, deoarece următorii 20 de ani au fost o perioadă de întuneric adânc pentru el. Apoi, la Peniel, spune că "răsărea soarele" (Gen. 32:31) - din nou un fapt geografic, dar și Iacov venise în sfârșit în lumina lui Dumnezeu. Mulți credincioși, care au umblat cu Dumnezeu de-a lungul anilor, au avut două întâlniri cu Dumnezeu. Prima a fost când au intrat în casa lui Dumnezeu (biserica) prin nașterea din nou. A doua a fost când s-au întâlnit cu Dumnezeu față în față și au fost umpluți cu Duhul Sfânt iar viața lor s-a transformat.

La Betel, Iacov a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. În Ioan 1:51, Isus a lămurit că acea scară se referea la Sine - Calea de pe pământ către Cer. Deci, ceea ce a văzut Iacov a fost de fapt o viziune profetică despre Isus, care urma să deschidă calea către Cer. Domnul i-a promis atunci lui Iacov multe lucruri în acel vis. Dar Iacov era atât de preocupat de lucrurile pământești încât nu se putea gândi decât la securitate pământească, sănătate fizică și prosperitate financiară. Așadar, i-a spus lui Dumnezeu: "Doamne, dacă ai grijă de mine în această călătorie și îmi dai mâncare și îmbrăcăminte și mă aduci acasă în siguranță, Îți voi da 10% din câștigurile mele".

Care este adevăratul semn al "binecuvântării lui Dumnezeu"? Prosperitatea? Nu, ci a fi transformat într-o asemănare tot mai mare cu Cristos. Ce rost are să ai o slujbă bună, o casă bună și multe conforturi, dacă viața ta este totuși nefolositoare lui Dumnezeu și oamenilor? Dar Dumnezeu nu terminase să Se ocupe de Iacov. S-a întâlnit cu el a doua oară la Peniel. Mulți dintre voi aveți nevoie de o a doua întâlnire cu Dumnezeu - o întâlnire care va avea loc când veți ajunge la nivelul cel mai scăzut în viața voastră - și când Dumnezeu, în loc să vă judece și să vă trimită în Iad, vă va umple cu Duhul Sfânt!

La Peniel, Iacov a rămas singur (Gen. 32:24). Dumnezeu trebuie să ne aducă întâi în singurătate înainte de a Se întâlni cu noi. Dumnezeu S-a luptat cu Iacov timp de mai multe ore lungi în acea noapte, dar Iacov nu voia să cedeze. Această luptă a fost simbolică pentru ceea ce se petrecuse în viața lui Iacov în ultimii 20 de ani până atunci. Și când Dumnezeu a văzut că Iacov era încăpățânat, în cele din urmă i-a dislocat șoldul de la încheietură. Iacov era în vârstă de aproximativ 90 de ani la acel moment și era un om foarte puternic. Bunicul său Avraam trăise până la 175 de ani. Așadar, am putea spune că Iacov era în floarea vârstei, cu 75% din viața lui încă înaintea lui. Să aibă un șold dislocat la o vârstă atât de tânără ar fi fost ultimul lucru pe care îl voia - pentru că i-ar fi spulberat toate planurile pe care și le făcuse pentru viitor. Ca să înțelegem acest lucru în termenii de astăzi, este ca și cum un tânăr de 20 de ani își dislocă șoldul și trebuie să folosească o cârjă pentru totdeauna după aceea! Aceasta poate fi o experiență zdrobitoare. Iacov nu avea să mai poată să meargă niciodată fără cârjă pentru tot restul vieții sale. Dumnezeu încercase în atâtea feluri să-l frângă pe Iacov, dar nu reușise; așa că, în cele din urmă, i-a dat o dizabilitate fizică permanentă. Acest lucru a izbutit în a-l frânge în sfârșit pe Iacov. Dumnezeu poate face același lucru și în cazul nostru, dacă găsește că avem nevoie de asta. El îi disciplinează numai pe cei pe care-i iubește, pentru a-i salva de o catastrofă mai mare. După ce Dumnezeu i-a dislocat șoldul lui Iacov, i-a spus: "În regulă, Mi-am făcut treaba. Acum lasă-Mă să plec. Nu M-ai vrut niciodată pe Mine, ci ai vrut doar femei și bani." Dar Iacov nu voia să-I dea drumul lui Dumnezeu acum. El fusese schimbat - în sfârșit! Acest om care își petrecuse viața luând femei și avere, acum Îl apucă pe Dumnezeu și spune: "Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta." Ce lucrare minunată s-a făcut în inima lui Iacov când i-a fost dislocat șoldul, astfel încât acum Îl dorea numai pe Dumnezeu.

Cum zice vechea zicală: "Când nu ți-a mai rămas nimic decât Dumnezeu, vei descoperi că Dumnezeu este mai mult decât suficient"! Acest lucru este adevărat. Acum Dumnezeu îl întreabă: "Cum îți este numele?" Și Iacov răspunde: "Numele meu este Iacov". "Iacov" înseamnă înșelător. Iacov recunoaște în cele din urmă că este un înșelător. Ești și tu poate un înșelător? I-ai păcălit pe alții din jurul tău că ești un om spiritual? Dacă da, vei fi cinstit cu Dumnezeu astăzi și-I vei spune că ești un fățarnic? Cu mulți ani în urmă, când tatăl său orb, Isaac, îl întrebase care-i este numele, Iacov se prefăcuse că este Esau. Dar acum era sincer. Și Domnul i-a spus imediat: "Nu vei mai fi un înșelător (Iacov)" (v.28). Nu este acesta un cuvânt încurajator? L-ai auzit? "Nu vei mai fi un înșelător." Aleluia! Iar apoi Dumnezeu i-a spus lui Iacov: "Numele tău va fi de acum înainte Israel (prințul lui Dumnezeu), pentru că ai luptat cu Dumnezeu și cu oameni și ai fost biruitor". Ce transformare - de la înșelător la prinț al lui Dumnezeu. Și totul s-a realizat numai când Iacov a fost frânt. Asta este și chemarea noastră - să fim așezați cu Cristos pe tronul Său, ca prinți, exercitând autoritate spirituală asupra lui Satan și eliberându-i pe bărbați și femei din robia lui Satan. Ca membri ai trupului lui Cristos, trebuie să avem putere cu Dumnezeu și cu oamenii și să biruim. Suntem chemați să fim o binecuvântare pentru toți oamenii. Dar asta se poate întâmpla numai când suntem frânți. Și putem fi frânți numai atunci când suntem sinceri înaintea lui Dumnezeu cu privire la ipocrizia și înșelăciunea noastră.