Oamenii sunt asemănați cu oile. Și oile au tendința să urmeze mulțimea, fără a pune întrebări. Isus însă a venit și ne-a învățat să cercetăm toate lucrurile pe baza Cuvântului lui Dumnezeu. Fariseii înălțau tradițiile omenești. Isus a înălțat Cuvântul lui Dumnezeu. Omul trebuia să trăiască prin orice cuvânt care ieșea din gura lui Dumnezeu (Matei 4:4).

Lupta în care Isus era mereu angrenat cu Fariseii era străvechea luptă a Cuvântului lui Dumnezeu versus tradițiile omenești. În biserică, suntem angrenați în aceeași luptă astăzi. Cuvântul lui Dumnezeu este singura lumină pe care o avem pe pământ. Și când Dumnezeu a creat inițial lumina, a separat-o imediat de întuneric. Întunericul este atât păcatul cât și tradițiile omenești. Noi, de asemenea, suntem chemați să separăm aceste lucruri de Cuvântul curat al lui Dumnezeu, astfel încât să nu existe niciun amestec în biserică.

Crăciunul

Luați în considerare Crăciunul, care este sărbătorit de mulți ca ziua de naștere a lui Isus Hristos. Comercianții din toate religiile așteaptă cu nerăbdare Crăciunul, fiindcă este un timp în care pot face mult profit. Este un festival comercial, nu unul spiritual. Milioane de rupii sunt cheltuiți pe felicitări de Crăciun și cadouri. Vânzările de băuturi alcoolice cresc de asemenea în această perioadă.

Este aceasta atunci cu adevărat ziua de naștere a Fiului lui Dumnezeu, sau a unui alt 'Isus'?

Să ne uităm la Cuvântul lui Dumnezeu în primul rând. Biblia ne spune că erau păstori cu oile lor afară în câmpurile din Iudeea, în noaptea în care S-a născut Isus în Betleem. Păstorii din Palestina nu-și țineau turmele afară pe câmpurile deschise noaptea după octombrie și până în februarie - vremea fiind atât ploioasă cât și rece atunci. Astfel că adevăratul Isus trebuie să Se fi născut undeva între martie și septembrie. 25 decembrie trebuie să fie atunci ziua de naștere a unui alt 'Isus', care a fost strecurată de oameni nepocăiți într-un creștinism care nu bănuia nimic!

Mai mult, chiar dacă am ști data exactă a nașterii lui Isus, întrebarea ar fi în continuare dacă Dumnezeu a intenționat ca Biserica Lui să o sărbătorească. Maria, mama lui Isus, cu siguranță ar fi știut data exactă a nașterii lui Isus. Și ea a fost cu apostolii timp de mai mulți ani după ziua Cincizecimii. Cu toate acestea, nu există nicio menționare nicăieri a datei de naștere a lui Isus. Ce arată asta? Doar acest lucru - că Dumnezeu a ascuns în mod deliberat data nașterii lui Isus, fiindcă El n-a vrut ca Biserica să o sărbătorească. Isus n-a fost un muritor obișnuit a cărui zi de naștere trebuia celebrată o dată pe an. El era Fiul lui Dumnezeu "care n-a avut niciun început al zilelor", spre deosebire de noi (Evrei 7:3). Dumnezeu vrea ca noi să recunoaștem în fiecare zi nașterea, moartea, învierea și înălțarea Domnului Isus, și nu doar o dată pe an.

O înțelegere a diferenței dintre vechiul legământ și noul legământ ne va permite de asemenea să înțelegem de ce nu dorește Dumnezeu ca copiii Săi să sărbătorească acum vreo zi sfântă specială. Sub vechiul legământ, lui Israel i s-a poruncit să sărbătorească anumite zile ca fiind zile sfinte speciale. Dar asta era doar o umbră. Acum că Îl avem pe Hristos, voia lui Dumnezeu este ca fiecare zi a vieții noastre să fie la fel de sfântă. Chiar și Sabatul săptămânal a fost desființat sub noul legământ. Acesta este motivul pentru care nu se menționează nicio zi sfântă nicăieri în Noul Testament (Coloseni 2:16,17).

Cum și-au făcut atunci Crăciunul și Paștele intrarea în creștinism? Raspunsul este: În același fel în care botezul pruncilor, zeciuiala, slujba preoțească și multe alte tradiții omenești și practici din vechiul legământ și-au făcut intrarea - prin lucrarea subtilă a lui Satan.

Când împăratul Constantin a făcut din creștinism religia de stat a Romei în secolul al 4-lea, mulțimi de oameni au devenit creștini ' cu numele', fără vreo schimbare a inimii. Dar n-au vrut să renunțe la cele două mari festivaluri anuale pe care le aveau - ambele având legătură cu închinarea lor la soare. Unul era ziua de naștere a zeului soare pe 25 decembrie, când soarele care coborâse înspre emisfera sudică își începea călătoria de întoarcere (solstițiul de iarnă). Celălalt era festivalul de primăvară în martie/aprilie, când sărbătoreau moartea iernii și nașterea verii calde pe care le-o adusese zeul lor soare. Ei și-au redenumit zeul soare cu numele 'Isus' și au continuat să sărbătorească cele două mari festivaluri, acum ca și sărbători creștine, numindu-le Crăciun și Paște.

Encyclopaedia Britannica (o autoritate în istoria seculară) spune următorul lucru cu privire la originea Crăciunului: "25 decembrie era sărbătoarea Mithraică a soarelui necucerit al lui Philocalus. Obiceiurile de Crăciun sunt o evoluție din vremuri de mult dinaintea perioadei creștine - cu origine în practicile sezoniere, păgâne, religioase și naționale, împrejmuite de legendă și tradiție. Data și anul exact al nașterii lui Hristos n-au fost niciodată fixate în mod satisfăcător; dar când părinții bisericii în 440 d.Hr. au hotărât asupra unei date pentru a sărbători evenimentul, au ales cu înțelepciune (?) ziua solstițiului de iarnă, care era ferm fixată în mintea oamenilor și care era festivalul lor cel mai important. Pe măsură ce creștinismul s-a răspândit printre oamenii din țări păgâne, multe din practicile solstițiului de iarnă au fost amestecate cu cele ale creștinismului" (Ediția 1953, Vol. 5, Paginile 642A, 643).

Aceste obiceiuri păgâne își au originea în religia babiloniană începută de Nimrod (Geneza 10:8-10). Tradiția ne spune că, după ce acesta a murit, soția sa Semiramis a avut un copil nelegitim, despre care susținea că este Nimrod revenit la viață. Așa a început închinarea la mamă și copil, care secole mai târziu a fost schimbată de creștinii nominali în 'Maria și Isus'.

Ziua de naștere a acestui zeu copil a fost sărbătorită de străvechii babilonieni pe 25 decembrie. Semiramis era împărăteasa cerului (Ieremia 44:19), venerată secole mai târziu în Efes drept Diana sau Artemis (Fapte 19:28).

Semiramis a susținut că un copac matur, care rămâne verde pe tot parcursul anului, a crescut peste noapte din buturuga moartă a unui pom. Asta simboliza revenirea la viață a lui Nimrod, aducând omenirii darurile cerului. Așa a început practica tăierii unui brad și agățării de daruri pe el. Aceasta este originea pomului de Crăciun de astăzi! (O căutare Google va afișa toate documentele care dovedesc toate aceste lucruri).

Așa vorbește Domnul: "Nu vă luaţi după felul de vieţuire al neamurilor. Căci obiceiurile popoarelor sunt deşarte. Taie un lemn din pădure; mâna meşterului îl lucrează cu securea. Îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane, ca să nu se clatine" (Ieremia 10:2-4).

Paștele

Cuvântul 'Paște' (Easter în limba engleză) vine de la unul dintre titlurile împărătesei cerului, 'Ishtar' sau 'Astarte' (vezi 1 Împărați 11:5) - unul din idolii căruia Solomon i s-a închinat. Au existat forme ușor diferite al acestui nume în diverse țări.

Encyclopedia Brittanica afirmă:

"Cuvântul englez 'Easter' (Paște), care corespunde cuvântului german 'Oster', dezvăluie îndatorarea creștinismului față de (!) triburile teutonice din Europa centrală. Creștinismul, când a ajuns la teutoni, a încorporat în celebrarea acestei mari zile de sărbătoare creștină, multe din ritualurile și obiceiurile păgâne care însoțeau ținerea festivalului lor de 'primăvară'. Faptul că 'sărbătoarea' învierii avea loc primăvara, celebrând triumful vieții asupra morții, a făcut ușor pentru biserică să se identifice cu acest eveniment, cel mai fericit festival al teutonilor, ținut în cinstea morții iernii, nașterii unui nou an și întoarcerii soarelui. Eostre (sau Ostera), zeița primăverii, și-a dat numele său zilei sfinte a creștinilor. Conceptul oului ca fiind simbol al fertilității și al vieții reînnoite datează de la străvechii egipteni și persani, care au avut și ei obiceiul de a colora și de a mânca ouă în timpul festivalului de primăvară. Această idee antică, despre semnificația oului ca simbol al vieții, a devenit prompt ideea oului ca simbol al învierii. Potrivit cu vechi superstiții, soarele răsărind în dimineața de Paște dansează în ceruri; această credință provine din vechiul festival păgân al primăverii, când spectatorii dansau în cinstea soarelui ... Bisericile protestante au urmat, de asemenea, obiceiul de a ține servicii de închinare în zorii zilei în dimineața de Paște" (Ediția 1959, Vol. 7, paginile 859, 860).

Moartea și învierea lui Hristos sunt mesajul central al Evangheliei. Singura modalitate prin care a dorit Isus să comemorăm aceste lucruri este prin 'frângerea pâinii', la care trebuie să participăm împreună ca și biserică.

Atunci când frângem pâinea, mărturisim nu numai despre moartea lui Hristos, ci și despre moartea noastră împreună cu El. Emoționalismul Vinerii Mari și sentimentalitatea Paștelui întoarce atenția oamenilor de la necesitatea de a-L urma pe Isus, la ritualism fără conținut.

Cuvântul lui Dumnezeu s au t radiția o mului?

În spatele sărbătoririi Crăciunului și Paștelui se află principiul mult mai periculos de a urma tradițiile omenești, chiar și atunci când n-au niciun fundament în Cuvântul lui Dumnezeu. Atât de puternică este această putere a tradiției încât mulți credincioși care urmează Scripturile în alte aspecte încă consideră dificil să renunțe la sărbătorirea Crăciunului și Paștelui.

Este uimitor faptul că mulți credincioși nu sunt dispuși să accepte ceea ce chiar și scriitori seculari (precum autorii la Encyclopaedia Britannica, citați mai sus) au înțeles clar - faptul că Crăciunul și Paștele sunt în esență festivaluri păgâne. Schimbarea numelui nu fac din aceste festivaluri, sărbători creștine!

După cum am spus la început, Isus era angrenat într-o luptă constantă cu Fariseii tocmai asupra acestei chestiuni - tradiția omului versus Cuvântul lui Dumnezeu. El S-a confruntat cu mai multă opoziție pentru că S-a opus tradițiilor fără conținut ale 'strămoșilor' decât pentru că a predicat împotriva păcatului. Vom constata că și experiența noastră va fi la fel, dacă suntem la fel de credincioși ca El.

Doar Cuvântul lui Dumnezeu este ghidul nostru și nu exemplul chiar și al unor oameni evlavioși, în acele aspecte în care aceștia nu urmează Cuvântul lui Dumnezeu. "Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi" (Romani 3:4).

David a fost un om după inima lui Dumnezeu. Totuși, timp de patruzeci de ani, a permis israeliților să se închine la șarpele de aramă al lui Moise, fără să realizeze că aceasta era o scârbă înaintea lui Dumnezeu. El n-a avut lumină chiar și asupra unei astfel de idolatrii evidente. Un rege mult mai mic, Ezechia, a fost cel căruia i s-a dat lumină pentru a expune și a distruge această practică idolatră (2 Împărați 18:1-4). Putem urma oameni evlavioși în sfințenia vieții lor, dar nu și în lipsa lor de lumină asupra tradițiilor omenești. Siguranța noastră stă în a urma pur și simplu învățătura Cuvântului lui Dumnezeu și în a nu adăuga la ea sau a scoate din ea.

Nu-i judeca pe alții

În concluzie : Care ar trebui să fie atitudinea noastră față de credincioșii sinceri care sărbătoresc Crăciunul și Paștele?

Este important să ținem minte că nu devenim spirituali pur și simplu prin faptul că nu sărbătorim Crăciunul și Paștele. Și, cei care celebrează aceste sărbători nu sunt, prin urmare, credincioși carnali.

Oamenii spirituali sunt cei care Îl urmează pe Isus pe calea lepădării de sine zilnice și a umplerii zilnice cu Duhul Sfânt - fie că sărbătoresc Crăciunul și Paștele, fie că nu.

Așadar, când întâlnim credincioși care celebrează aceste sărbători, trebuie să fim suficient de îndurători încât să avem în vedere că ei poate sunt în neștiință față de originea păgână a acestor sărbători. Astfel că, ei nu păcătuiesc în niciun fel când le sărbătoresc. Pe de altă parte, noi vom păcătui dacă îi judecăm.

Din moment ce 25 decembrie este de obicei o zi de vacanță pentru toată lumea, iar zilele dimprejurul ei sunt de asemenea vacanță pentru școli, mulți folosesc această perioadă pentru reuniunile de familie de sfârșit de an - ceea ce este un lucru foarte bun.

Și, întrucât unii oameni frecventează slujbele de biserică doar de două ori pe an (pe 25 decembrie și în week-endul de Paște), este bine ca bisericile să aibă servicii de închinare la acele date, astfel încât să poată să le vestească Evanghelia la astfel de oameni și să le explice că Isus a venit pe pământ pentru a ne salva de păcatele noastre și că El a biruit moartea și pe Satan pentru noi.

Credincioșii adevărați sunt recunoscători în fiecare zi din viața lor - și nu doar de două ori pe an - că Isus S-a născut, că a murit pentru păcatele lor și a înviat din morți.

În zilele de început ale creștinismului, unii creștini sărbătoreau Sabatul - care era o sărbătoare religioasă necreștină, precum Crăciunul și Paștele. Duhul Sfânt l-a insuflat pe Pavel, prin urmare, să scrie Romani 14 pentru a-i avertiza pe alți creștini să nu păcătuiască prin judecarea acestora. Același avertisment este valabil și pentru aceia care-i judecă pe cei ce sărbătoresc Crăciunul și Paștele.

"Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice. Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Cine face deosebire între zile pentru Domnul o face, pentru că aduce mulţumiri lui Dumnezeu. Cine nu face deosebire între zile pentru Domnul n-o face, și aduce și el mulţumiri lui Dumnezeu. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos și fiecare din noi are să dea socoteală (doar) despre sine însuşi lui Dumnezeu" (Romani 14:1-12).

Și acesta este cel mai bun cuvânt cu care să încheiem acest studiu despre Crăciun și Paște.