WFTW Body: 

Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte despre "mântuire" la trei timpuri - trecut (Efeseni 2:8), prezent (Filipeni 2:12) şi viitor (Romani 13:11) - sau, cu alte cuvinte, despre îndreptăţire, sfinţire şi glorificare. Mântuirea are o fundaţie şi o suprastructură. Fundaţia este iertarea de păcate şi îndreptăţirea.

Îndreptăţirea este mai mult decât iertarea păcatelor noastre. Ea înseamnă de asemenea că am fost declaraţi drepţi în ochii lui Dumnezeu, pe baza jertfei lui Hristos, învierii şi înălţării Lui. Îndreptăţirea nu se obţine pe baza eforturilor noastre (Efeseni 2:8,9), căci chiar faptele noastre drepte sunt ca nişte haine murdare înaintea lui Dumnezeu (Isaia 64:6). Suntem îmbrăcaţi cu dreptatea lui Hristos (Galateni 3:27). Pocăinţa şi credinţa sunt condiţiile pentru a fi iertat şi îndreptăţit (Faptele Apostolilor 20:21).

Adevărata pocăinţă trebuie să producă în noi roada restituirii - restituirea banilor, a lucrurilor şi a taxelor cu care am rămas datori, care sunt în posesia noastră în mod greşit (ele aparţinând altora) şi solicitarea iertării de la cei faţă de care am greşit, atât cât este posibil (Luca 19:8,9). Când Dumnezeu ne iartă, El de asemenea ne cere ca şi noi să-i iertăm pe ceilalţi în acelaşi fel. Dacă nu facem asta, Dumnezeu Îşi retrage iertarea (Matei 18:23-35). Pocăinţa şi credinţa trebuie să fie urmate de botezul în apă, prin care noi, în mod public, mărturisim lui Dumnezeu, oamenilor şi demonilor că omul nostru vechi este într-adevăr îngropat (Romani 6:4,6). Putem primi apoi botezul cu Duhul Sfânt prin care suntem învestiţi cu puterea de a fi martori pentru Hristos prin viaţa şi buzele noastre (Faptele Apostolilor 1:8). Botezul cu Duhul Sfânt este o promisiune care se primeşte prin credinţă, de către toţi copiii lui Dumnezeu (Matei 3:11; Luca 11:13). Este privilegiul fiecărui ucenic să aibă mărturia Duhului că el este într-adevăr un copil al lui Dumnezeu (Romani 8:16) şi de asemenea să ştie cu siguranţă că a primit într-adevăr Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 19:2).

Sfinţirea este suprastructura clădirii. Sfinţirea (însemnând "fiind pus deoparte" de păcat şi de lume) este un proces care începe cu naşterea din nou (1 Corinteni 1:2) şi care trebuie să continue pe parcursul întregii vieţi pământeşti (1Tesaloniceni 5:23,24). Aceasta este o lucrare pe care Dumnezeu o iniţiază în noi prin Duhul Sfânt, scriind legile Lui în inimile şi minţile noastre; dar noi trebuie să ne facem partea noastră, să ne ducem mântuirea până la capăt cu frică şi cutremur (Filipeni 2:12,13). Noi suntem aceia care trebuie să dăm morţii faptele trupului prin puterea pe care Duhul ne-o dă (Romani 8:13). Noi suntem aceia care trebuie să ne curăţim de toată întinăciunea cărnii şi a duhului nostru, desăvârşind sfinţirea în frică de Dumnezeu (2 Corinteni 7:1).

Acolo unde ucenicul este radical şi conlucrează cu Duhul Sfânt cu toată inima în lucrarea aceasta, sfinţirea va avea un progres rapid în viaţa sa. Evident că lucrarea va fi înceată sau va stagna în viaţa celui care răspunde greoi la călăuzirile Duhului. Dorinţa inimii noastre pentru sfinţire este testată cu adevărat tocmai în momentele de ispitire. A fi sfinţit înseamnă a avea dreptatea legii împlinită în inimile noastre - şi nu doar în exterior, cum era sub vechiul legământ (Romani 8:4). Lucrul acesta a fost accentuat de Isus în Matei (Matei 5:17-48). Cerinţele legii au fost rezumate de Isus astfel: Să-L iubești pe Dumnezeu din toată inima ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuți (Matei 22:36-40). Dumnezeu caută acum să scrie în inimile noastre această lege a iubirii, căci ea este propria Lui natură (Evrei 8:10; 2 Petru 1:4). Manifestarea în exterior va fi o viaţă de biruinţă asupra tuturor păcatelor conştiente şi de ascultare de toate poruncile lui Isus (Ioan 14:15).

Este imposibil să intrăm în această viaţă fără să îndeplinim mai întâi condiţiile uceniciei pe care le-a stabilit Isus (Luca 14:26-33). În esenţă, acestea presupun să-I oferim Domnului primul loc în viața noastră, deasupra tuturor rudelor noastre şi vieţii Sinelui nostru şi să fim detaşaţi de toate posesiunile şi bogăţiile materiale. Aceasta este poarta strâmtă pe care trebuie să intrăm la început. Apoi vine calea strâmtă a sfinţirii. Aceia care nu urmăresc sfinţirea nu-L vor vedea niciodată pe Domnul (Evrei 12:14).

În timp ce e posibil să fim perfecţi în conştiinţa noastră aici şi acum (Evrei 7:19;9:9,14), nu e însă posibil să fim fără păcat până când nu vom primi un trup de slavă la întoarcerea lui Isus (1 Ioan 3:2). Numai atunci putem fi ASEMENI Lui. Dar trebuie să căutăm să TRĂIM chiar acum aşa cum a trăit El (1 Ioan 2:6). Cât timp avem acest trup coruptibil, în el se va găsi păcat inconștient, oricât de sfinţiţi am fi (1 Ioan 1:8). Dar putem fi desăvârşiţi în conştiinţa noastră (Faptele Apostolilor 24:16) şi eliberaţi de păcatul conştient (1 Ioan 2:1a), chiar acum, dacă suntem din toată inima dăruiţi Domnului (1 Corinteni 4:4).

Astfel noi aşteptăm a doua venire a lui Hristos şi glorificarea noastră - partea finală a mântuirii noastre, când vom deveni desăvârşiţi fără păcat (Romani 8:23; Filipeni 3:21).