După ce Cristos S-a înălțat la cer, El a dat daruri bisericii. Aceste daruri au fost oameni. Cristos a dat bisericii apostoli, proroci, evangheliști, păstori și învățători (Efeseni 4:11). Acești oameni înzestrați trebuiau să-i echipeze pe TOȚI credincioșii pentru a zidi Trupul lui Cristos (Efeseni 4:12 - NTLR). Este important să reținem asta. Acești oameni înzestrați NU trebuiau să zidească singuri biserica. Ei trebuiau să-i echipeze pe credincioși, astfel încât credincioșii să zidească Trupul lui Cristos. Fiecare credincios are un rol de împlinit în zidirea Trupului lui Cristos. Dar o astfel de lucrare este văzută atât de rar astăzi.

Primii dintre acești bărbați înzestrați sunt Apostolii. Aceștia nu sunt doar primii doisprezece apostoli, fiindcă spune aici că Cristos i-a dat bisericii DUPĂ CE S-a înălțat la cer (Efeseni 4:8). În Faptele Apostolilor citim că Pavel și Barnaba sunt și ei numiți apostoli. Și în Apocalipsa 2:2 citim că, într-un moment în care mai trăia numai unul dintre cei 12 apostoli inițiali (Ioan), Domnul a spus bisericii din Efes: "Ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi i-ai găsit mincinoşi." Aceasta dovedește că existau și alți apostoli adevărați la acel moment. Altfel n-ar fi fost nevoie să pună la încercare pe niciun om care pretindea că este apostol. Există și astăzi apostoli. Apostolii nu sunt neapărat cei care scriu Scriptură. Andrei și mulți dintre cei 12 apostoli inițiali n-au scris nicio porțiune de Scriptură. Au existat și oameni care nu erau apostoli, precum Marcu și Luca, care au scris Scriptură. Apostolii au fost oameni care au fost trimiși de Dumnezeu cu o sarcină specifică. Cuvântul "apostol" înseamnă "trimis" - un om trimis de Dumnezeu într-un anumit loc la o anumită vreme. Ei înființează biserici locale în mai multe locuri și rânduiesc prezbiteri în acele locuri. Apoi, acești apostoli devin prezbiteri pentru acei prezbiteri, îi călăuzesc, rezolvă problemele bisericești ale acestora și-i conduc înspre maturitate. Deși un apostol se poate să aibă baza într-o anumită biserică, el nu va avea nicio responsabilitate asupra membrilor acelei biserici locale. Responsabilitatea lui va fi față de prezbiterii bisericilor.

Apoi îi avem pe Proroci. Aceștia sunt bărbați cărora li se dă discernământ pentru a diagnostica problemele dintr-o biserică. Ei sunt ca medicii buni care pot să diagnosticheze boala unui pacient, pot să-i dea medicamentul potrivit sau să-i facă operația necesară, să înlăture cancerul și să-l vindece. Prorocii nu sunt foarte populari, deoarece ei totdeauna expun cancerul păcatului în fiecare biserică. Mulți oameni s-ar putea să nu se bucure să vadă rezultatele scanării trupului lor. În același fel, mulți credincioși nu se bucură atunci când un proroc le spune despre starea lor interioară păcătoasă. Dar aceasta este cea mai importantă slujbă într-o biserică locală. Pentru ca o biserică să rămână în viață spirituală, trebuie să aibă proroci care expun păcatul în fiecare întâlnire. Atunci oamenii vor fi cercetați cu privire la păcatele lor ascunse, vor recunoaște că Dumnezeu este prezent la acea întâlnire și se vor întoarce la El (1 Corinteni 14:24, 25). Nu mă refer acum la multitudinea de proroci mincinoși din creștinismul de astăzi care le spun oamenilor unde să meargă, sau cu cine să se căsătorească, sau care îi amenință cu judecata. Aceasta este prorocie falsă. Prorocie care te dirijează nu se găsește NICIODATĂ în noul legământ. Aceasta a fost slujba prorocilor din vechiul legământ, într-o vreme în care numai prorocii aveau Duhul Sfânt. Dar acesta nu este cazul și astăzi.

Următorii sunt Evangheliștii. Aceștia sunt credincioși cărora li se dă o povară pentru cei care n-au auzit niciodată Evanghelia și li se dă și abilitatea de a-i aduce la Domnul - fie prin intermediul evanghelizării personale, fie prin întâlniri evanghelice. Evanghelistul este ca mână din trup care ia o felie de pâine (simbol al necredinciosului) și o pune în gură. Apoi prorocul este ca dinții care mestecă acea felie și o fac mică, și de asemenea, este ca stomacul care toarnă acizi pe ea și îi reduce dimensiunea, iar în cele din urmă, o face parte din trup. Lucrarea blândă de a ridica felia este mai apreciată decât cea de turnare a acizilor. Dar ambele sunt necesare pentru ca felia de pâine să devină parte din trup. Așadar, evanghelistul și prorocul trebuie să lucreze împreună.

Apoi, avem Păstorii. Cuvintele grecești poimen (substantiv) și poimaino (verb) sunt folosite de 29 de ori în Noul Testament și sunt întotdeauna traduse ca "păstor" și"a păstori" respectiv în fiecare loc. Doar aici a fost tradus ca "pastor", ceea ce a dus la multe înțelegeri greșite a acestei slujbe în creștinătate. Păstorii sunt cei care supraveghează oile și se îngrijesc de ele atunci când le este foame sau sunt rănite. Slujba unui păstor este de a hrăni oile, de a avea grijă cu gingășie de cele mici (mielușei) și de a se asigura că acestea cresc până la maturitate. Fiecare biserică are nevoie de păstori, nu doar de un pastor. Isus a păstorit doar 12 bărbați. Deci, dacă o biserică are 120 de oameni, are nevoie de 10 păstori să se îngrijească de aceștia. Nu mă refer la 10 lucrători cu normă întreagă plătiți, care au titlul de "pastor". Mă refer la cei care au o inimă de păstor pentru a se îngriji de cei mai tineri decât ei. Ei pot fi oameni care au locuri de muncă seculare, dar care caută să-i încurajeze pe cei mai tineri din biserică. Un tânăr de 25 de ani poate să-i încurajeze pe adolescenții din biserica sa, și astfel, să fie un păstor pentru ei. Multe astfel de persoane pot fi de mare ajutor pentru prezbiterii unei biserici. Pe măsură ce biserica crește în dimensiune, are nevoie de mai mulți păstori. Mega-biericile nu sunt în planul lui Dumnezeu pentru Trupul lui Cristos, ci bisericile mici cu păstori care au inima unui tată. Bisericile mari sunt de fapt "centre de predicare", unde oamenii vin să se simtă bine și să fie educați, dar nu să crească în har. Liderii la astfel de biserici sunt doar administratori și predicatori/învățători buni, dar nu și păstori.

În cele din urmă, avem Învățătorii. Aceștia sunt bărbați care pot explica Cuvântul lui Dumnezeu, făcându-l simplu și ușor de înțeles pentru oameni. Nu sunt mulți învățători buni în creștinism. Însă nu fiecare biserică are nevoie de un învățător. Un singur învățător este de ajuns ca să călătorească și să-i învețe pe oamenii din 20-30 de biserici. Și, în ziua de azi, cu CD-uri, DVD-uri și Internet, un învățător poate ajunge la sute de biserici. În același fel, nu fiecare biserică are nevoie de un evanghelist, fiindcă un evanghelist poate să aducă oameni la Cristos și apoi să se deplaseze în altă parte. Dar fiecare biserică are nevoie de proroci și păstori.

Scopul tuturor acestor slujbe este de a zidi Trupul lui Cristos. Un evanghelist nu trebuie să aducă suflete la Cristos și apoi să le spună să meargă la oricare biserică le place sau să se întoarcă la vechea lor biserică moartă. Acesta nu este tipul de evanghelist despre care se vorbește aici în Efeseni 4. Dar, din păcate, astăzi avem evangheliști care au propriul lor nume atașat slujirii lor. Ei conduc întâlniri și oamenii sunt salvați (să sperăm). Apoi le spun să se întoarcă înapoi în bisericile lor moarte. În acele biserici moarte nu există păstori sau învățători care să-i conducă la adevăr. Aici, în Efeseni 4, citim despre evangheliști care lucrează împreună cu apostolii, prorocii, păstorii și învățătorii. Evanghelistul trebuie să predea convertiții unor păstori buni. Acesta este tipul de cooperare de care avem nevoie în Trupul lui Cristos. Așa s-a întâmplat în zilele de început ale bisericii. Filip a fost un evanghelist, dar nu și apostol sau păstor (Fapte 8). Astfel, alții din Samaria au preluat responsabilitatea de la Filip de a-i conduce pe acei convertiți mai departe în adevărul lui Dumnezeu. Filip nu i-a lăsat să rătăcească de unii singuri.