În Matei 6:13, Isus ne-a învățat să ne rugăm...: "Nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău". Adevărata sfințenie este rezultatul unei lupte. Ea nu vine creștinului lejer care vrea să stea cu mâinile încrucișate și 'să fie purtat către cer pe paturi de flori fără probleme.' Numai pe măsură ce luptăm bătălia împotriva poftelor noastre și împotriva lui Satan devenim sfinți. Putem întreba atunci: "Dacă diavolul este un asemenea obstacol în calea sfințeniei noastre, de ce nu-l distruge Dumnezeu?" Răspunsul la aceasta este că diavolul este, într-un sens, necesar pentru creșterea noastră spirituală la fel cum un cuptor este necesar pentru a purifica aurul. Doar atunci când mușchii noștri sunt supuși la rezistență, devin puternici. Altfel, am rămâne grași și lipsiți de fermitate. Este exact la fel în domeniul spiritual. Avem nevoie de rezistență, dacă e să fim puternici spiritual. Și din acest motiv îi permite Dumnezeu lui Satan să ne ispitească.

Adam era inocent – dar inocența nu este sfințenie. Adam ar fi rămas inocent toată viața lui și niciodată n-ar fi devenit sfânt dacă nu ar fi fost testat. Inocența este o stare de neutralitate, și de la această stare de neutralitate să devină în mod hotărât sfânt, Adam a trebuit să exercite o alegere. A trebuit să spună 'Nu' ispitei și 'Da' lui Dumnezeu. Numai atunci ar fi devenit sfânt. Și astfel, a trebuit să fie ispitit. Din nefericire, el a spus 'Nu' lui Dumnezeu și, prin urmare, a devenit un păcătos.

Și Isus a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi (Evr. 4:15). Dar diferența dintre El și Adam a fost că El întotdeauna a spus 'Da' lui Dumnezeu. Pentru a fi modelul desăvârșit dorit de Dumnezeu pentru toți oamenii, Isus a trebuit să învețe ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit. El S-a confruntat cu ispita și a biruit, și, prin urmare, a fost "făcut desăvârșit" (Evr. 5:8,9). De aceea S-a rugat Isus pentru ucenicii Săi zicând: "Tată, nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău" (Ioan 17:15). Isus știa că ucenicii Săi nu ar fi putut să devină niciodată sfinți dacă ar fi fost luați de la presiunile și încercările și ispitele cu care s-ar fi confruntat în această lume. Trebuie să facem distincția între ispită și păcat. Dacă suntem dintr-odată ispitiți de ceva ce vedem accidental, nu e păcat. Dar, dacă continuăm să privim la ceea ce ne ispitește, sau să ne gândim la asta, atunci păcătuim. Nu putem evita să fim ispitiți. Dar putem cu siguranță alege să ne întoarcem ochii și mintea de la ceea ce ne ispitește. Modul în care ne exercităm voința determină dacă suntem sfinți sau păcătoși.

Dumnezeu nu ne consideră vinovați pentru că suntem ispitiți. Dar vrea, cu siguranță, ca noi să ne împotrivim ispitei. După cum a spus cineva: "Nu pot împiedica păsările să zboare deasupra capului meu, dar le pot împiedica să-și facă un cuib în părul meu." Nu poți împiedica ispita să vină la tine, dar o poți împiedica să se instaleze în mintea ta! Cuvântul lui Dumnezeu nu învață că trebuie să ne confruntăm cu cât mai multe ispite posibil pentru a arăta cât de puternici suntem. Nu. Trebuie să fugim de ispită. Pavel îi spune lui Timotei să fugă de lucrurile care îl ispitesc (2 Timotei 2:22). Trebuie să fugim de iubirea de bani, de femei care flirtează și de orice lucru care ne va depărta de Dumnezeu.

Atitudinea noastră față de ispită ar trebui să fie: "Vreau să mă țin cât mai la distanță posibil de aceasta". Nu trebuie să fim ca și copilașii care încearcă să afle cât de aproape de marginea unei stânci pot merge fără a cădea jos, sau cât de aproape de marginea platformei de cale ferată pot sta fără ca trenul să-i dea jos. Acesta nu este sfatul pe care un părinte cu judecată îl va da copilului său. Le spunem copiilor noștri să se țină la mare distanță de astfel de pericole. Aceasta ne spune și nouă Dumnezeu.

Această cerere înseamnă de fapt: "Tată, nu îngădui să mă confrunt cu ispită care este prea puternică pentru mine." Este strigătul celui care știe că firea lui este slabă, și care își dă seama că poate cădea cu ușurință.

Urmând după această rugăciune, "Nu ne duce în ispită (care este prea puternică pentru noi)," este cererea: "Izbăvește-ne de cel rău". Cuvântul "izbăvește" ar putea fi parafrazat ca: "Atrage-ne către Tine." Prin urmare, rugăciunea este: "Atrage-ne către Tine de la rău." Dumnezeu și răul trag în două direcții diferite. Și noi spunem: "Tată, simt această atragere spre rău în firea mea. Dar nu mă lăsa să merg pe această cale. Nu vreau să cedez acesteia. Te rog atrage-mă spre calea Ta." Acest dor și foame de a fi atrași către Dumnezeu este o cerință esențială pentru o viață de biruință asupra păcatului.

Un motiv pentru care promisiunea din Romani 6:14 – "Păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră", nu este împlinită în viețile multor creștini este din cauză că în adâncul inimilor lor nu este o foame suficientă pentru eliberare de păcat. Ei nu strigă: "Oh Doamne, izbăvește-mă de păcat cu orice preț." Nu însetează după acest lucru. Ar fi strigat dacă ar fi fost grav bolnavi. Dar ei nu consideră că păcatul este la fel de rău cu a fi bolnav! Nu este de mirare că rămân învinși. În Exodul 2:23-25 spune: "Copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei, și scoteau strigăte deznădăjduite, și strigătele acestea s-au suit până la Dumnezeu. Dumnezeu a auzit gemetele lor... și Dumnezeu a luat cunoștință de ei." Atunci va lua Dumnezeu cunoștință și de noi – când începem să strigăm în disperare după izbăvire. Dumnezeu spune: "Mă veți căuta, și Mă veți găsi dacă Mă veți căuta cu toată inima" (Ier. 29:13).

Este un principiu în Scriptură că pentru orice lucru valoros, pe care-l vom primi de la Dumnezeu, trebuie întâi să fim flămânzi și însetați după acesta. Numai atunci învățăm să-l apreciem suficient. Prin urmare, Dumnezeu așteaptă până când suntem flămânzi și însetați; și apoi Dumnezeu ne dă lucrul după care tânjim cu adevărat.

Viața de creștin este o luptă împotriva lui Satan. Și în această luptă, Satan are unul din agenții săi chiar în interiorul nostru – firea noastră. Din moment ce firea noastră este de partea inamicului, va face tot posibilul pentru a ne împiedica să fim eficienți în a lupta cu Satan. Nu uita niciodată acest lucru. De aceea, trebuie să tânjim după izbăvire totală de fire, dacă vrem să biruim pe Satan.

Există mulți credincioși care se roagă: "Oh Doamne, apără-mă de tot răul pe care diavolul și alte persoane încearcă să mi-l facă." Dar în tot acest timp ei continuă să-și hrănească firea (agentul inamicului), dându-i tot ceea ce dorește. Atunci Dumnezeu nu-i poate izbăvi de tot răul. Haideți să tânjim după izbăvire de poftele firii noastre întâi. Atunci va fi un lucru ușor pentru noi să biruim pe Satan. Atunci vom constata că niciun rău de la oameni sau demoni nu ne poate atinge.