”Este scris…” (Matei 4:6). Însă Domnul respinge ispita zicând ”De asemenea este scris…” (Matei 4:7). Întregul scop al lui Dumnezeu poate fi înțeles numai atunci când Scriptura este comparată cu Scriptură – când ”este scris…” este de citit împreună cu ”de asemenea este scris…” Să privim la subiectul ”marii trimiteri”.

Isus a poruncit ucenicilor spunând: ”Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16:15). Tot El le-a poruncit zicând: ”Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile…” (Matei 28:19). Aceste două porunci sunt două părți ale UNEI singure mari trimiteri. Numai printr-o considerare atentă și ascultare de ambelor părți ale trimiterii vom putea găsi și împlini întreaga voie a lui Dumnezeu. Primul pas, evident, este să ne ducem și să predicăm Evanghelia tuturor (Marcu 16:15). Această poruncă nu este adresată credinciosului individual, ci întregului trup al lui Hristos. Este imposibil, din punct de vedere uman, ca o singură persoană sau orice biserică locală de una singură să poată predica Evanghelia fiecărei ființe umane de pe întreg pământul. Fiecare dintre noi putem, în cel mai bun caz, să avem doar o mică parte în această sarcină.

Dar această parte, oricât de mică ar fi, trebuie să o îndeplinim. Aici vine în scenă Faptele Apsotolilor 1:8. Fiecare credincios trebuie să aibă Duhul Sfânt pogorât peste el, îmbrăcându-l cu putere, dacă este să fie un martor folositor pentru Hristos. Remarcați atent, că nu toți sunt chemați să fie evangheliști (pentru că Hristos a dat numai câțiva evangheliști bisericii Lui – așa cum se arată clar în Efeseni 4:11), însă toți sunt chemați să fie martorii Lui. Un evanghelist are o arie mai mare de muncă decât un martor. Un martor trebuie să-L proclame pe Hristos în cercul în care se mișcă și muncește – familiei, vecinilor, colegilor de serviciu și altora cu care intră în legătură zilnic, acelora pentru care se întâmplă să fie îndemnat atunci când călătorește, etc. Aici toți putem fi martori, oricare ar fi ocupația noastră pământească. Însă Hristos a dat evangheliști bisericii, care au o misiune mai mare, de a atinge pe cei pierduți.

Însă, sarcina evanghelistului NU este doar aceea de a ”câștiga suflete” sau a ”aduce oameni la Hristos” (așa cum des auzim), ci aceea de a ”zidi trupul lui Hristos” (așa cum Efeseni 4:11, 12 descrie clar). Aici se găsește cel mai mare eșec în majoritatea evanghelizărilor din zilele acestea. Evanghelizarea din zilele acestea se asociază NU cu zidirea trupului lui Hristos, ci cu mântuirea de suflete individuale. Aceste suflete sunt apoi trimise înapoi în ”bisericile” lor moarte, unde curând sunt pierdute din nou, sau în cel mai bun caz, devin călduți și buni de a fi vărsați din gura Domnului într-o zi (Apocalipsa 3:16).

În ambele cazuri, ei nu sunt zidiți în trupul lui Hristos. De aceea, doar planurile lui Satana sunt duse la îndeplinire – pentru că persoana a devenit apoi de două ori mai mult un fiu al iadului (Matei 23:15), întâi, pentru că a fost pierdut la început, în al doilea rând, pentru că acum a fost înșelat de unii evangheliști în a crede că este salvat, când el este încă pierdut! Singurul lucru care este zidit printr-o astfel de evanghelizare este împărăția proprie a evanghelistului. Și singurul motiv pentru o astfel de evanghelizare este de obicei dorința evanghelistului de a face bani, sau de a primi onoare de la oameni, sau ambele!!

Isus i-a numit pe evangheliști ”pescari de oameni”. Însă evanghelizarea care se face în cooperare cu grupuri ”creștine” și lideri neconvertiți sau cu sponsorizarea liderilor politici în căutare de voturi, este ca pescuitul, dar cu plasa plină de găuri. Nu ni-l putem imagina pe Isus invitântu-l pe Ana sau Caiafa, sau Irod, sau Pilat să inaugureze adunările Sale de evanghelizare. Și totuși mulți evangheliști de astăzi, nu doar că fac lucrul acesta, ci chiar îi laudă pe acești lideri neconverți de la tribunele lor.

Mai mult decât atât, peștilor care sunt prinși în astfel de ”plase” le este permis să se reîntoarcă în mare (”biserici” moarte), pentru a fi prinși din nou la următoarea întâlnire de evanghelizare, doar ca să fie apoi lăsați iarăși în mare!! Acest proces este repetat din nou și din nou de către mulți evangheliști conducând întâlniri interconfesionale în zilele de azi, fiecare evanghelist numărând mâinile ridicate, fișele de decizie, etc. Astfel de evanghelizare aduce bucurie, nu îngerilor din cer, ci oștirilor lui Satana. Pentru că, la urma urmei, cum să se poată bucura îngerii de aceia care sunt făcuți de două ori mai mult fii ai Iadului? Statisticile din evanghelizările de astăzi sunt complet înșelătoare.

Chiar dacă semne și minuni acompaniază proclamarea mesajului că Isus iartă păcatele și vindecă bolile, întrebarea care încă rămâne este, câți au fost făcuți ucenici și au fost zidiți în trupul lui Hristos prin astfel de evanghelizări. Apostolii Domnului nostru nu s-au implicat în acest tip de evanghelizare. Ei și-au pus convertiții în biserici locale pentru a fi făcuți în ucenici și zidiți spiritual.

Cele cinci lucrări menționate în Efeseni 4:11 (apostoli, prooroci, evangheliști, păstori și învățători) sunt enumerate în ordinea priorității în 1 Corinteni 12:28. Acolo ni se spune ” Dumnezeu a desemnat în biserică mai întâi apostoli, în al doilea rând profeţi, în al treilea rând învăţători, apoi pe cei care fac minuni, apoi pe cei care au daruri de vindecare (aceasta se referă la evangheliști, din moment ce toți evangheliștii din timpul Noul Testament avea darul vindecărilor); de administare (literalmente ”cei care cârmuiesc corabiile” referinduse la păstori/pastori).”

Reiese clar din aceasta că în ochii lui Dumnezeu lucrările de apostol, profet și învățător sunt mult mai importante în zidirea trupului lui Hristos decât aceea de evanghelist. Evanghelistul își poate găsi locul de cuviință în lucrarea sa numai când își i-a locul desemnat în supunere față de lucrările apostolului, profetului și învățătorului. Numai atunci lucrarea lui va servi zidirii trupului lui Hristos. În acest lucru evanghelizrea din secolul 20 s-a îndepărtat de Cuvântul lui Dumnezeu.