În Iov, capitolele 26-31, Iov înşiră toate lucrurile bune pe care le-a făcut în viaţă ca să-i ajute pe alţii. Pe măsură ce citim aceste capitole, este uimitor să vedem lumina extraordinară pe care o avea Iov despre Dumnezeu şi căile Lui şi standardul înalt al trăirii lui în acele zile de demult, când nu exista nicio Biblie şi nici Duhul Sfânt nu locuia în lăuntru. Este bine să cercetăm anumite aspecte din aceste capitole, pentru că ele ne fac de ruşine provocându-ne să trăim astăzi la un nivel şi mai înalt.

El începe spunând cât de nebun este omul să sape adânc după aur dar să nu caute înţelepciunea (28:1,12,13). El continuă spunând c㠄frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere” (28:28). 1000 de ani mai târziu, Solomon a spus exact acelaşi lucru, în Proverbe 9:10. Fără îndoială că el căpătase această înţelegere din citirea cărţii lui Iov. În capitolul 29, Iov continuă să vorbească despre trecutul lui, când trăia în prietenie cu Dumnezeu, ajutându-i pe săraci, pe orfani, pe văduve, pe orbi, pe ciungi şi pe cei nevoiaşi. În capitolul 30, el se plânge că, în ciuda a tot binele făcut, acum suferea şi fusese adus de către Dumnezeu atât de jos.

În capitolul 31, el vorbeşte despre curăţia vieţii lui. Fusese precaut cu ochii ca să nu poftească după femei (versetul 1). El a avut lumină asupra acestui păcat înainte cu 2000 de ani ca Isus să vorbească despre el în Matei 5. Umblase cinsit, fără nicio înşelăciune (versetele 5,6), niciodată nu-i fusese infidel soţiei lui (versetele 9-12), îşi tratase slujitorii cu bunătate (versetele 13-15), îi ajutase pe săraci, pe văduve iar pe orfani îi crescuse ca pe proprii lui copii (versetele 16-23); nu se încrezuse în aur, nici nu fusese idolatru (versetele 24-28), nu se bucurase de înfrângerea duşmanului (versetele 29,30), îngrijise de străini (versetele 31, 32); ori de câte ori păcătuise îşi mărturisise fărădelegea (versetul 33), nu se temuse de dispreţul oamenilor (versetul 34) şi îşi îngrijise până şi pământul cum se cuvine (verstele 38-40). El strigă la Dumnezeu să-i răspundă (versetul 35).

Putem vedea în aceste capitole ce om evlavios era Iov. El avea lumină asupra atât de multor domenii din viaţa lui şi era un om foarte săritor. Şi totuşi el nu avea lumină asupra unui singur lucru: mândria spirituală. Mândria faţă de evlavia lui. Dumnezeu l-a iubit pe Iov şi a hotărât că Iov trebuia, înainte să părăsească acest pământ, să aibă şi acea unică virtute a smereniei. Şi astfel, în imensa dragoste pentru Iov, Dumnezeu l-a trecut prin această încercare grozavă ca să-l facă deopotrivă de evlavios şi de smerit.

Când evlaviosul apostol Pavel a fost în pericolul de a se mândri, Dumnezeu l-a trecut şi pe el prin suferinţă. El i-a dat un ţepuş în carne, care era un sol al Satanei (2 Corinteni 12:7). Iov a primit de asemenea un sol al Satanei. Dar Pavel ştia de ce-l primise. Iov nu ştia. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu îi trece pe foarte mulţi oameni evlavioşi prin suferinţă, confuzie, împotrivire şi persecuţie - ca să-i smerească şi să-i zdrobească pentru ca El să poată turna harul Lui peste ei, pentru că El dă har numai celui smerit. Nu-l putem învinui pe Iov pentru faptul că s-a plâns. El nu avea o Biblie, nu avea Duhul Sfânt locuind în lăuntru sau un frate ca să-l încurajeze. Dar Pavel nu s-a plâns niciodată; şi nici noi n-ar trebui să ne plângem.

Traducerea în limba română: Maria Magdalena