În 2 Cronici 20, vedem o imagine a cum putem purta război împotriva lui Satan. Acolo citim de o mare mulțime care a venit împotriva regelui Iosafat. Dar Iosafat a făcut lucrul cel drept, atunci cand a fost confruntat cu atât de mulți dușmani. A pus întreaga națiune a lui Iuda să-L caute pe Dumnezeu în post și rugăciune. Apoi s-a rugat lui Dumnezeu mărturisind slăbiciunea lor, nebunia lor și credința lor. El a spus: "O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi care înaintează împotriva noastră şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!" ( v.12 ). Acesta este secretul tuturor rugăciunilor eficiente – să recunoaștem slăbiciunea noastră și nebunia noastră, și să ne încredem în Dumnezeu cu totul pentru a purta bătălia pentru noi.

Iosafat a mărturisit că nu știa ce să facă – și aceasta este o mărturisire bună de făcut, pentru că Dumnezeu a promis să dea înțelepciune tuturor celor care își recunosc lipsa lor de aceasta. Dar trebuie să cerem înțelepciune cu credință (Iac. 1:5,6). Și asta a făcut Iosafat. El nu și-a recunoscut pur și simplu neputința și lipsa de înțelepciune; și-a concluzionat rugăciunea cu o expresie de încredere absolută în Dumnezeu. A spus, "Dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine". Cu alte cuvinte, el îi spunea lui Dumnezeu: "Ne așteptam ca Tu să lucrezi pentru noi". ȘI DUMNEZEU A LUCRAT!! De îndată ce Iosafat a terminat să se roage, Dumnezeu imediat i-a trimis un răspuns spunând: "Nu vă temeţi, căci NU VOI VEȚI LUPTA, CI DUMNEZEU. Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta; staţi acolo şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul" (v.15,17). Iosafat s-a închinat Domnului de îndată ce a auzit aceste cuvinte ale Domnului. În dimineața următoare a pus "cântăreți și pe cei care Îl lăudau pe Domnul în haine sfinte" în fruntea armatei pentru a conduce soldații lui Iuda la luptă. Și, de îndată ce au început să cânte și să laude pe Domnul, Domnul i-a învins pe vrăjmașii lor (v.21,22).

Duhul de laudă care exprimă credința noastră în Domnul este cel care pune inamicul pe fugă. Vedem mai departe că ei L-au lăudat pe Domnul în haine sfinte. Acesta este echilibrul de care avem nevoie în biserică – duhul de laudă și sfințenie. În lumea creștină, din păcate, găsim credincioși la două extreme în această chestiune. Pe de o parte îi vedem pe cei care nu trăiesc vieți sfinte, care Îl laudă pe Dumnezeu cu voci puternice și cu multă emoție. Ei Îl laudă pe Domnul în alte limbi la întâlniri și apoi merg acasă și strigă la soțiile lor în limbile lor materne!! Aceasta este o extremă a duhului de înșelare. Pentru persoana sufletească care nu are discernământ, astfel de zgomot și emoții pot părea cerești. Dar cei cu discernământ vor recunoaște că "toți cei ce sunt pământești nu pot să placă lui Dumnezeu" (Rom. 8:8), indiferent cât de emoțional cântă în "limbi", sau cât de tare Îl laudă pe Domnul. La cealaltă extremă, vedem mulți care se judecă cu sinceritate și caută să trăiască vieți evlavioase, dar care niciodată nu par să aibă un duh de laudă în viețile lor. Ei par să creadă doar în a se îndemna unii pe alții tot timpul – și arată atât de serioși și mohorâți în timp ce fac acest lucru!

Este scris despre Isus în Evrei 2:12 că El face două lucruri în mijlocul bisericii: (1) Vestește Numele Tatălui. (2) Cântă lauda Tatălui. Isus nu este doar Trimisul Tatălui care ne aduce Cuvântul Lui nouă, ci, de asemenea, Liderul de Laudă și Liderul de Cântare în biserică. Acestea, atunci, sunt cele două domenii în care trebuie cu toții să-L urmăm pe Isus ca Înainte-mergătorul nostru și Fratele mai mare, la întâlnirile bisericii.

Când ne ridicăm să împărtășim Cuvântul în biserică, Numele Tatălui nostru este Cel pe care trebuie să-L vestim, și nu al nostru. Nu trebuie să ne ridicăm pentru a arăta altora cât de bine putem predica, sau cât de credincioși am fost în cursul săptămânii trecute. Nici nu trebuie să-i lovim pe oameni peste cap, cu un cuvânt pe care l-am găsit în Scripturi pentru nevoia lor!! Toată predicarea de acest gen este pământească, sufletească și demonică, și este o ocară rușinoasă pentru Numele Domnului. Doar mărturia lui Isus este duhul tuturor prorociilor unse (Apoc. 19:10). Trebuie, de asemenea, să-L urmăm pe Isus în înălțarea vocilor noastre pentru a-L lăuda pe Tatăl în biserică. Nu este suficient să ne rugăm. Trebuie și să Îl lăudăm pe Dumnezeu. Zece leproși s-au rugat lui Isus pentru vindecare. Doar unul L-a lăudat. Proporția, din păcate, este aproximativ aceeași în biserică astăzi.

Rezultatul abordării luptei de către Iosafat a fost că "nimeni (dintre vrăjmași) nu scăpase" (v.24). Ce înseamnă lucrul acesta pentru noi este că, dacă abordăm lupta împotriva lui Satan în același fel – cu credință și laudă – niciuna dintre problemele noastre nu va rămâne nerezolvată. 2 Cronici 20 începe cu "o mulțime de vrăjmași (probleme)", dar se termină cu "nici un vrăjmaș (problemă) n-a rămas". Dumnezeu ne poate rezolva cu mare putere fiecare problemă din viețile noastre. Oamenii lui Iuda s-au îmbogățit din prada de război (v.25). Și aceasta este calea de a dobândi bogăție spirituală și pentru noi.

Lucrul trist este că Iosafat a uitat ce a învățat în acea zi, și a alunecat înapoi și s-a compromis spre sfârșitul vieții sale. Mulți dintre cei care au învățat o dată să-L "laude pe Domnul în haine sfinte", nu par a fi în stare să îndure până la sfârșit cu aceeași statornicie. Undeva de-a lungul liniei se compromit din nou. Dar nu trebuie să fie așa pentru noi. Dumnezeu ne poate ajuta cu mare putere să răbdăm până la sfârșit. Îl lăudăm pe Domnul în orice vreme și pentru toate lucrurile, nu pentru că "ar fi putut fi mai rău" (așa cum psihologii le spun pacienților lor să zică), ci pentru că "nu se putea mai bine" – fiindcă Dumnezeu face toate lucrurile să lucreze pentru binele nostru absolut (Rom. 8:28). Aceasta este lauda credinței. Putem privi cu toții înapoi la viețile noastre din trecut și vedem cum Dumnezeu a făcut multe lucruri care noi ne gândeam că ar fi rele pentru noi, să se prefacă în ceva pentru binele nostru absolut. Domnul va face același lucru și în viitor. Dacă credem aceasta, Îl vom lăuda pe Domnul în orice vreme.

În Psalmul 106:12, citim: "ATUNCI, ei au crezut în cuvintele Lui și au cântat laudele Lui". Citim acolo că israeliții care au părăsit Egiptul au putut să-L laude pe Dumnezeu numai DUPĂ CE au văzut pe toți vrăjmașii lor îngropați sub Marea Roșie (v.11). Aceasta este a trăi prin vedere – a-L lăuda pe Dumnezeu după ce ne-a rezolvat toate problemele. Dar aceasta era tot ce era posibil sub vechiul legământ, pentru că ei nu puteau trăi prin credință.

Dar acum sub noul legământ, capetele noastre sunt unse cu untdelemnul Duhului Sfânt, și noi Îl lăudăm pe Dumnezeu "în prezența vrăjmașilor noștri... pentru că Domnul este Păstorul nostru și ne duce la ape de odihnă" (Ps. 23:5,1,2). Putem acum să-L lăudăm pe Dumnezeu, chiar și când Marea Roșie nu s-a deschis pentru noi, și când egiptenii sunt pe urmele noastre, și când munții ne împrejmuiesc pe fiecare parte. Aceasta este lauda care izvorăște dintr-o credință vie într-un Dumnezeu Atotputernic.

Chiar și în valea umbrei morții, nu ne temem de niciun rău, fiindcă noi credem că niciun fir de păr de pe capul nostru nu poate fi atins de vrăjmașii noștri fără ca aceștia să obțină permisiune de la Tatăl nostru Ceresc. Asemenea lui Isus, putem spune vrăjmașilor noștri, "Nu poți avea nici o autoritate asupra noastră, dacă nu îți este dată de sus de Tatăl nostru Ceresc" (Ioan 19:11). Prin urmare, nu avem niciodată nici un motiv să ne compătimim, sau să ne plângem sau să bombănim cu privire la circumstanțele noastre sau privitor la oricine.