Unul din semnele iubirii este blândețea. Isus a fost blând cu toți oamenii, în special cu cei care erau zdrobiți de viață. Isus îi iubea mai ales pe cei care căzuseră adânc în păcat. A venit să-i ajute pe astfel de oameni pentru că aceștia sunt respinși de toți ceilalți. Femeia prinsă în preacurvie, tâlharul de pe cruce, criminali respinși; Isus s-a dus să-i ridice și să-i încurajeze. El a văzut punctele bune în acei oameni slabi și păcătoși, și a sperat la ce este cel mai bine pentru toți. Știți, Isus era tipul de persoană cu care alții tânjeau să fie, fiindcă El era atât de înțelegător, atât de bun și de blând. Care sunt oamenii care Îl evitau pe Isus? Cei care erau mândri, cei care erau fățarnici, și cei ce aveau păcat ascuns care le era teamă că le va fi expus de El.

Citim în Matei 12:20: "Isus nu va rupe o trestie frântă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă." O trestie este un lucru mic. Dacă este frântă sau zdrobită, majoritatea oamenilor ar arunca-o și ar alege o altă trestie, fiindcă trestiile sunt ieftine. Dar Isus n-ar fi făcut asta. Și un fitil care arde foarte slab, Isus l-ar înflăcăra. Asta spune acolo. El n-ar fi stins un fitil care fumegă. Dacă ești ca o trestie frântă - slabă, cea mai mare parte a vieții tale fiind zdrobită, lui Isus îi pasă de tine. El te poate aduce înapoi în planul Său perfect pentru viața ta, chiar dacă ești ca o trestie frântă, sau ca un fitil care fumegă sau unul care e gata să se stingă.

Isus a văzut aspectele bune din oameni. El spera întotdeauna la ce e cel mai bine. Dragostea Lui nu era sentimentală. El a căutat întotdeauna binele cel mai înalt. De aceea l-a mustrat pe Petru cu cuvinte puternice de avertizare. Nu-i poți mustra pe oameni cu tărie dacă nu-i iubești. Când Iacov și Ioan căutau un loc de cinste, El i-a mustrat. Când au vrut să poruncească să se coboare foc peste samariteni, i-a mustrat. El i-a mustrat pe ucenicii Săi de șapte ori pentru necredință. De ce? - Fiindcă îi iubea. Dacă nu I-ar fi păsat de ei, atunci nu i-ar fi corectat deloc. Nu L-ar fi neliniștit dacă mergeau în iad sau oriunde.

Așadar, vedem că Isus nu Se temea să vorbească adevărul, chiar dacă asta îi rănea pe alții, fiindcă îi iubea. Era preocupat de binele lor veșnic. El nu căuta reputația de a fi cunoscut ca o persoană bună. Nu era preocupat de faptul că reputația Sa pentru bunătate se va pierde dacă vorbea cuvinte puternice. Nu, ci i-a iubit pe alți oameni mai mult decât S-a iubit pe Sine. Deci, El a fost dispus să-Și sacrifice reputația ca să-i ajute pe alții. A vorbit cu fermitate adevărul pentru că nu voia ca oamenii să fie ruinați veșnic. În esență, am putea spune într-o propoziție că: bunăstarea veșnică a oamenilor a fost mai importantă pentru Isus Hristos decât părerile lor despre El.

Un creștin adevărat este așa când întâlnește alți oameni; bunăstarea lor veșnică înseamnă mai mult pentru el decât toate părerile lor despre el. Odată, când Petru era în casa lui Corneliu, le vorbea celor adunați despre lucrarea lui Isus. El a rezumat întreaga slujire a lui Isus într-o singură propoziție: "Isus umbla din loc în loc făcând bine şi vindecând pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul" (Fapte 10:38). Vedeți care a fost lucrarea lui Isus? Facerea de bine și nu doar predicarea. Nu doar a spune cuvinte frumoase, ci chiar a face bine oamenilor și a-i elibera de apăsarea lui Satan. El nu a vrut doar să câștige suflete. A iubit omul ca întreg - atât partea spirituală cât și cea fizică.

El era preocupat de nevoia fizică a omului. A existat o vreme când au fost mai mult de 4000 de oameni care fuseseră împreună cu El timp de trei zile. Citim despre asta în Matei 15. Trei zile nu au mâncat nimic. Isus era preocupat. A zis: "Să le oferim o masă - ceva de mâncare." El era preocupat de nevoia fizică a omului și de aceea ne-a învățat să ne rugăm: "Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi." Oriunde a mers, a făcut bine nu numai sufletelor oamenilor, ci și trupurilor lor. Îi păsa de oamenii care erau bolnavi și sufereau. I-a păsat de cei mai răi dintre păcătoși atât de mult încât vrăjmașii Lui Îl batjocoreau, spunând: "Oh, El este un prieten al vameșilor și al păcătoșilor." Da, asta a fost El. A fost prieten al celor mai disprețuiți oameni din societate, un adevărat om al lui Dumnezeu va fi și el așa.

Știi că poți fi așa? Ce te împiedică să-i iubești pe cei care sunt disprețuiți de alții, pe oamenii de jos ai societății? E propriul tău sentiment de demnitate. Nu vrei să fii ca Isus. Vrei să ai un tip de creștinism respectabil, cu tipul de oameni respectabili. Nu, nu e ceva natural pentru oameni să se împrietenească cu cei izgoniți de societate, cum ar fi leproșii și oamenii de genul acesta. Dar Isus a făcut asta. Știți, căutăm să ne împrietenim cu cei de la care putem obține beneficii pentru noi înșine. Dragostea noastră este egoistă. Dragostea lui Isus a fost altruistă; era curată. Nu prin tot acest rafinament cultural și cuvinte frumoase manifestăm natura lui Hristos, ci prin dragoste - O dragoste care caută binele altora. O dragoste care ne permite să fim slujitorii lor așa cum a fost Isus. Isus le-a spălat picioarele ucenicilor, nu pentru a-i impresiona cu smerenia Lui, ci pentru că îi iubea.