Politica Noastră Financiară


Our Financial Policy

O lucrare autentică a lui Dumnezeu poate folosi bani, dar nu este niciodată dependentă de bani. Este dependentă numai de puterea Duhului Sfânt. Acolo unde vreo lucrare este dependentă de bani, aceasta nu este o adevărată lucrare a lui Dumnezeu.

Lucrarea lui Isus a fost dependentă numai de Duhul Sfânt. El a acceptat daruri de bani, de la cei care L-au urmat, pentru lucrarea Lui (Luca 8:2, 3). Dar niciodată n-a cerut nimănui la vreun moment bani și niciodată nu Și-a făcut cunoscut nevoile Sale financiare vreunei persoane, ci Tatălui Său. Aceasta este calea în care va funcționa orice lucrare care Îl onorează pe Dumnezeu, chiar și astăzi.

Isus a fost primul "Trup fizic al lui Cristos" pe pământ. Astăzi noi cei din biserică suntem numiți "Trupul spiritual al lui Cristos". Așadar, căutăm să urmăm exemplul pe care Isus Însuși l-a stabilit pentru noi în ce privește finanțele, în timpul vieții Sale pământești.

Și prin urmare, în cele patru decenii în care am existat ca biserică (din 1975), n-am cerut niciodată bani nimănui pentru nevoile noastre și nici n-am trimis vreodată scrisori de rugăciune făcând aluzie la nevoile noastre. N-am luat niciodată colectă în biserica noastră din Bangalore sau în vreuna dintre multele biserici pe care Domnul le-a plantat prin noi în India și în străinătate. Punem doar o cutie de colectă la întâlnirile noastre de biserică, pentru cei care doresc să dea - în secret, cu bucurie și de bunăvoie - pentru lucrarea Domnului. Am oferit, de asemenea, hrană și cazare în mod gratuit întotdeauna tuturor celor care participă la conferințele noastre anuale de trei zile, în diferite părți ale Indiei. Toți prezbiterii din bisericile noastre se susțin cu locuri de muncă pământești (așa cum a făcut apostolul Pavel) și nici unul dintre ei nu este susținut financiar de către biserici. Cărțile, articolele și mesajele noastre audio și video de pe Internet sunt de asemenea disponibile pentru oricine din lume pentru a fi citite/auzite/vizualizate în mod gratuit. Am primit totul fără plată de la Domnul și răspândim totul altora fără plată.

Toată această lucrare necesită cu siguranță mulți bani - și nu avem milionari care ne susțin lucrarea în niciuna dintre bisericile noastre. India se poate să fie o țară săracă, dar am căutat mai întâi Împărăția lui Dumnezeu - și Dumnezeu S-a îngrijit de TOATE nevoile noastre mereu. Prin urmare, n-am fost niciodată în datorii în vreun moment de când am început lucrarea noastră. N-am luat niciodată un împrumut bancar sau un credit ipotecar pentru construirea vreuneia dintre sălile noastre de întâlnire. Nu judecăm pe cei care fac lucrurile diferit de noi. Dar acesta este modul în care Dumnezeu ne-a condus pe noi. Am căutat să urmăm exemplul lui Isus Însuși - primul "Trup al lui Cristos" pe pământ.

Așadar, atunci când oamenii ne întreabă dacă pot da pentru a sprijini această lucrare, le cerem să treacă prin această listă de verificare mai întâi:

1. Ești un copil al lui Dumnezeu născut din nou? Este o mare onoare și un privilegiu să susții lucrarea lui Dumnezeu pe pământ; dar acest privilegiu este dat numai copiilor Săi născuți din nou (3 Ioan 7).

2. Ai destui bani pentru nevoile familiei tale? Ești sigur că dăruirea ta nu va pune familia ta sub vreo tensiune financiară? Trebuie să ai grijă de nevoile familiei tale mai întâi (Vezi Marcu 7:9-13 și 1 Tim. 5:8). Tatăl nostru din ceruri este foarte bogat și El (ca orice tată pământesc bogat) nu vrea ca vreunul dintre copiii Săi să moară de foame sau să sufere în vreun fel, doar pentru că I-au dat bani pentru lucrarea Lui.

3. Ai datorii mari de înapoiat? Dacă e așa, achită acele datorii mai întâi. Dumnezeu vrea ca copiii Săi să trăiască vieți liniștite, libere de orice datorie. Trebuie să dăm mai întâi Cezarului ce este al lui, înainte de a putea da ceva lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu nu vrea să-I dăm Lui banii Cezarului, sau banii oricui altcuiva (Mat. 22:21; Rom. 13:8).

(Atenție: Un împrumut pentru casă nu este o "datorie" (în sensul din aceste versete), deoarece casa este un activ pe care îl deții care este egal în valoare cu împrumutul contractat. Din același motiv, un împrumut pentru un vehicul, de asemenea, nu este o datorie - cu condiția ca vehiculul să fie asigurat pentru valoarea împrumutului contractat).

4. Ai o conștiință curată? Ai făcut tot posibilul să te împaci cu cei pe care i-ai rănit în vreun fel? Dumnezeu nu va accepta niciun dar de la cineva care a rănit pe o persoană și încă nu i-a cerut iertare acesteia (Mat. 5:23, 24).

5. Dai în mod liber și cu bucurie - și nu sub presiunea vreunui om sau chiar a propriei tale conștiințe? Dumnezeu îi iubește pe cei care dau cu bucurie, nu pe cei care dau fără tragere de inimă. El nu vrea daruri de la cei care dau sub presiune, sau care dau cu scopul de a îndeplini o anumită obligație, sau care dau pur și simplu pentru a-și ușura conștiința, sau care dau cu scopul de a obține o răsplată de la El în schimb (2 Cor. 9:7).

Te rugăm să fii îngăduitor cu noi pe măsură ce treci prin această listă de verificare. Noi căutăm să urmăm exemplul și învățătura Domnului nostru Isus în chestiuni financiare.

Dăruind la Christian Fellowship Church

După ce ai reflectat cu atenție asupra celor de mai sus, dacă simți în continuare că ar trebui să susții această lucrare, poți contribui într-unul dintre următoarele moduri.

Trimiterea unei contribu ț ii prin:

Transfer de bani

Pentru a face o contribuție la Christian Fellowship Church în bani, te rugăm să ne trimiteți un e-mail la [email protected]

Cec:

Poți trimite cecul tău pe numele "Christian Fellowship Centre". Te rugăm expediază-l prin poștă (prin scrisoare recomandată) la:

Christian Fellowship Church

#69-71, Paradise Enclave, Bellahalli

(Behind Supertech Micasa Apartment)

Kannur Post

Bangalore Urban

Bangalore - 562149

Karnataka

India

Aten ț ionare importantă:

Cecul NU trebuie să fie pe numele "Christian Fellowship Church", ci "Christian Fellowship Centre"

Îți mulțumim că ai citit acestea. Fie ca Domnul să te binecuvinteze și să te călăuzească în viața ta personală - și în dăruirea ta.