„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau cum poţi zice fratelui tău: ‘Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău’ şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău” (Matei 7:1-5).

Este nevoie să ni se reamintească mereu tuturor să ne judecăm pe noi înșine și să nu-i judecăm niciodată pe ceilalți.

Cu toții trebuie să avem discernământ - însă discernământul este o calitate spirituală, fundamental diferită de judecarea altora, care este o activitate firească (carnală).

Romani 14 este un capitol asupra căruia ar trebui să medităm cu toții frecvent, pentru a ne reaminti mereu de libertatea pe care Dumnezeu le-o dă copiilor Săi în multe privințe.

Iată câteva exemple de situații în care poate îi judecăm pe alții - fie în mod vădit, fie în gând. Nu ar trebui să ne exprimăm opiniile (sau chiar să avem păreri în minte) despre alții în chestiuni precum:

- Dacă cineva poate avea sau nu o mașină (sau două!) - sau ce marcă ar trebui să fie aceasta.

- Cât de mare sau de impunătoare nu ar trebui să fie casa cuiva.

- Dacă cineva poate deține aparate sau dispozitive costisitoare în locuință.

- Ce nivel de educație ar trebui să ofere cineva copiilor săi.

- Dacă cineva se poate muta în alt loc pentru un salariu mai mare sau dacă poate emigra într-o altă țară.

- Câtă proprietate poate deține cineva sau câți bani ar trebui să aibă economisiți în contul bancar [Notă: Nu trebuie să strângem comori pentru noi înșine (Matei 6:19), dar ni se poruncește să strângem pentru copiii noștri (2 Corinteni 12:14; 1 Timotei 5:8)].

- Dacă cineva poate sta/mânca la hoteluri/restaurante scumpe.

- Dacă o soră poate purta bijuterii, sari-uri/rochii scumpe (Cine decide ce înseamnă „scump”??), o rochie salwar-kameez, sau pantaloni pentru femei. (Biblia le poruncește femeilor să se îmbrace cu modestie - așadar, trebuie să le avertizăm pe surori să nu poarte haine provocatoare, mulate, sau care lasă prea multă piele la vedere).

- Dacă bărbații pot avea părul lung. (Natura umană spune „păr scurt”, dar Dumnezeu nu spune nimic specific despre acest lucru - 1 Corinteni 11:14. Și cine decide ce lungime este considerată „lungă” sau „scurtă”?).

- Dacă femeile pot avea părul scurt. (Părul lung este slava ei, dar acest lucru nu este poruncit de Dumnezeu - 1 Corinteni 11:15. Și cine decide ce lungime este considerată „scurtă” sau „lungă”?).

- Dacă cineva își poate vopsi părul ei/lui.

- Dacă o soră poate folosi vreun tip de machiaj.

- Dacă cineva poate sau nu să urmărească sport la televizor (Vizionarea excesivă va împiedica umblarea acelei persoane cu Domnul, deoarece sportul poate deveni foarte ușor un idol - și trebuie să-i avertizăm pe oameni cu privire la acest lucru).

- Dacă cineva poate sau nu să dețină un televizor (Problema ține de ceea ce vizionează persoana respectivă).

- Dacă cineva poate lua în considerare nivelul social, economic și educațional atunci când își alege partenerul de viață. [Notă: Deoarece trebuie să existe un „jug egal” în toate domeniile (duh, suflet și trup), credincioșii chibzuiți vor lua în considerare și acești factori ce țin de „suflet”.]

- Dacă nunta cuiva a fost prea fastuoasă și grandioasă.

- Etc., etc.

Acestea sunt doar câteva domenii. Sunt convins că există multe altele. Multe dintre aceste decizii depind de veniturile fiecărei familii - iar veniturile variază considerabil în rândul credincioșilor. O mașină, o casă, o educație, un loc de muncă sau o nuntă foarte simple, dintr-un oraș mare, ar putea fi considerate extravagante și luxoase după standardele celor care trăiesc într-un sat sărac. Așadar, nu ne putem judeca unii pe alții.

Amploarea unei nunți este determinată atât de posibilitățile financiare, cât și de sprijinul din toată inima al părinților din ambele părți. De dragul păcii, opinia chiar și a unui singur părinte, a mirelui sau a miresei (dacă acesta nu este pe deplin convins) poate influența decizia finală în această privință. Prin urmare, nu trebuie să judecăm pe nimeni pentru modul în care își organizează nunta.

Avem tendința de a judeca luxul afișat de alții doar în acele domenii în care noi înșine alegem simplitatea. Mulți dintre cei care îi judecă pe alții într-unul dintre aspectele menționate mai sus eșuează adesea ei înșiși în alte privințe; însă, întrucât spiritul critic îi orbește, nu își pot vedea propriile puncte slabe. Așadar, este mai bine să evităm să judecăm „paiul” din ochii altora.

Trebuie să învățăm să ne vedem de treburile noastre și să evităm să le spunem altora ce ar trebui să facă în astfel de chestiuni. În caz contrar, riscăm să devenim farisei cu o neprihănire falsă, care „se amestecă în treburile altora” (1 Petru 4:15). Cel mai bine este să lăsăm fiecare persoană să acționeze conform propriei conștiințe.

În biserică, trebuie să vorbim în primul rând împotriva păcatului și a iubirii de bani; de asemenea, trebuie să dăm sfaturi DOAR atunci când cineva ni le cere - cu excepția cazului în care este vorba despre un comportament vădit păcătos, care afectează biserica.

Totuși, în chestiuni financiare, ar trebui să-i încurajăm pe toți credincioșii să rămână în limitele lor financiare. A te îndatora este ca și cum ai dărâma zidul financiar pe care Dumnezeu l-a ridicat în jurul tău. [Vezi Eclesiastul 10:8b - Cuvântul ebraic folosit acolo pentru „mușcătura șarpelui” este „nashak”, care este foarte asemănător cuvântului ebraic pentru „datorie” - „nasha”.] Trebuie să-i încurajăm pe credincioși să evite datoriile pe cât posibil, cu excepția situațiilor inevitabile (cum ar fi urgențele și tratamentele medicale, ori cumpărarea sau construirea unei case, achiziționarea unui vehicul etc.). Iar dacă totuși se îndatorează, trebuie încurajați să-și achite datoriile cât mai curând posibil (Romani 13:8).

Aceasta nu înseamnă însă că nu ar trebui să-i învățăm pe alții clar ceea ce spune Biblia despre chestiuni precum:

- trecerea bisericii prin necazul cel mare [Vezi „Biserica și Necazul cel Mare”],

- purtarea acoperământului pe cap de către femei atunci când se roagă sau prorocesc [Vezi „Acoperământul capului pentru femei” și „Acoperămintele capului - Două declarații spirituale”],

- etc.

Dacă unii credincioși au opinii diferite cu privire la aceste chestiuni, nu îi vom judeca. Totuși, vom continua să învățăm în biserică ceea ce Biblia ne învață clar.

Să luăm în considerare pasajul din Tit 2:4-5, care precizează clar că soțiile trebuie să fie, în primul rând, femei care „se ocupă de treburile casei”. Trebuie să-i învățăm pe oameni acest lucru. Însă Biblia nu interzice unei soții să lucreze în afara casei. Prin urmare, nici noi nu trebuie să interzicem acest lucru. Există multe situații în care faptul că soția merge la serviciu devine o necesitate - de exemplu, dacă soțul este invalid sau nu își poate găsi un loc de muncă etc. Așadar, nu ar trebui niciodată să judecăm o soție care merge la serviciu.

Sau să ne gândim la sărbătorirea Crăciunului și a Paștelui. Noi înșine suntem poate convinși de originea păgână a acestor sărbători, pe când alți credincioși s-ar putea să nu aibă nicio idee despre acest fapt.

Trebuie să rămânem fermi în convingerile noastre, dar nu trebuie să-i judecăm pe cei care sărbătoresc aceste zile. Romani 14:4-6 afirmă acest lucru foarte clar.

Orice biserică ce nu oferă membrilor săi libertatea pe care Duhul Sfânt ne-o acordă în Romani 14 este o biserică legalistă.

Este important de reținut că a judeca este diferit de a proclama adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu. Trebuie să predicăm întregul plan al lui Dumnezeu în bisericile noastre. Nu trebuie să tăcem cu privire la nicio parte a adevărului divin de teamă că vom fi etichetați drept „legaliști”. Totuși, dacă unii nu acceptă și nu pun în practică ceea ce învățăm noi cu privire la aceste aspecte secundare, nu trebuie să-i judecăm. Trebuie să lăsăm judecata lor în seama lui Dumnezeu, cu excepția cazului în care acțiunile lor afectează biserica.

Un mare pericol apare, însă, atunci când ajungem să fim mai pasionați de unele dintre aspectele secundare menționate anterior decât de Însuși Isus și de asemănarea cu El.

Aspectele menționate mai sus țin de exterior. Dar Dumnezeu privește la inimă - și noi nu putem vedea asta. Prin urmare, trebuie să ne temem de Dumnezeu; astfel, nu vom judeca „după înfățișare (după ceea ce văd ochii) sau după cele auzite, ci vom judeca întotdeauna cu dreptate” (Isaia 11:3, 4).

Dacă „urmărim dragostea” (1 Corinteni 14:1) și căutăm cu sinceritate să „învățăm smerenia” de la Domnul nostru (Matei 11:29), vom fi feriți de capcana judecării celorlalți.

Cei mai fericiți oameni de pe pământ sunt aceia care se judecă întotdeauna pe ei înșiși și nu-i judecă niciodată pe ceilalți.