Oamenii sunt asemănaţi cu oile. Iar oile au tendinţa să urmeze mulţimea, fără să pună întrebări. Însă, Isus a venit și ne-a învăţat să cercetăm totul în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Fariseii înălţau tradiţiile omeneşti. Isus a înălţat Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să trăim prin fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu - și să respingem orice tradiție omenească, care este în opoziție cu Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 4:4).

Lupta în care a fost angrenat Isus în mod constant cu fariseii a fost lupta de veacuri dintre Cuvântul lui Dumnezeu şi tradiţiile oamenilor. În biserică suntem angrenaţi în aceeaşi luptă astăzi. Cuvântul lui Dumnezeu este singura lumină cerească pe care o avem pe acest Pământ. Iar când Dumnezeu a creat lumina pentru prima dată, El a despărțit-o îndată de întuneric. Întunericul reprezintă atât păcatul cât şi tradiţiile omeneşti. Noi trebuie să despărțim păcatul și tradițiile omenești de Cuvântul curat al lui Dumnezeu - astfel încât să nu fie niciun amestec în biserică.

Crăciunul

Haideți să luăm în considerare Crăciunul, care este celebrat de mulţi oameni ca fiind ziua de naştere a lui Isus Cristos. Comercianţii din toate religiile aşteaptă cu nerăbdare Crăciunul, pentru că este o perioadă în care pot face mult profit. Crăciunul a devenit o sărbătoare comercială, nu spirituală. Se cheltuiesc o mulţime de bani pe felicitări de Crăciun şi pe cadouri. Vânzările de băuturi alcoolice de asemenea cresc în perioada asta.

Este oare aceasta cu adevărat sărbătoarea naşterii Fiului lui Dumnezeu, sau a unui “alt Isus”?

Să privim, mai întâi de toate, în Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia ne spune că în câmpiile din Iudea se aflau păstorii cu oile lor, în noaptea în care S-a născut Isus în Betleem (Luca 2:7-14). Păstorii din Israel nu îşi lăsau oile pe câmp noaptea, din Octombrie până în Februarie, pentru că în aceste luni vremea era rece şi ploioasă acolo. De aici deducem că adevăratul Isus S-a născut cândva între martie şi septembrie. Prin urmare, ziua de 25 decembrie trebuie să fie data de naştere a unui “alt Isus”, care a fost aruncată asupra unei lumi creștine naive de către oameni neconvertiți!

În plus, chiar dacă am şti cu exactitate data naşterii lui Isus, rămâne întrebarea dacă Dumnezeu a intenţionat ca Biserica Lui să o sărbătorească. Maria, mama lui Isus, a ştiut cu siguranţă care a fost data de naştere a lui Isus. Iar ea a fost împreună cu apostolii timp de mulți ani după Ziua Cinzecimii. Totuşi, nu este menţionată nicăieri data naşterii lui Isus, pentru că El nu a vrut ca Biserica să o sărbătorească. Isus nu era un muritor obișnuit a cărui zi de naștere trebuia să fie sărbătorită o dată pe an. El era Fiul lui Dumnezeu “neavând început al zilelor”, spre deosebire de noi (Evrei 7:3). Dumnezeu vrea ca noi să recunoaștem nașterea, moartea, învierea și înălțarea la cer a lui Isus în fiecare zi, și nu doar o dată pe an.

O înţelegere corectă a diferenţei dintre Vechiul Legământ şi Noul Legământ ne va ajuta de asemenea să înţelegem mai bine de ce Dumnezeu nu doreşte ca copiii Săi să sărbătorească acum “zile sfinte” speciale. Sub Vechiul Legământ, Israel primise porunca să sărbătorească anumite zile ca fiind zile sfinte speciale. Însă, aceasta a fost numai o umbră. Acum, după ce Domnul Isus Cristos a venit, voia lui Dumnezeu este ca fiecare zi din viața noastră să fie la fel de sfântă. Chiar şi Sabatul săptămânal nu mai este valabil în Noul Legământ. Din acest motiv nu vedem nicio sărbătoare sfântă menţionată în Noul Testament (Coloseni 2:16, 17).

Atunci cum și-a făcut Crăciunul intrarea în creştinism? Răspunsul este: în acelaşi fel cum au intrat şi botezul pruncilor, zeciuiala, slujbele preoţești, pastorii plătiți, şi multe alte tradiţii omeneşti și practici din vechiul legământ - prin lucrarea subtilă a lui Satan și a unor oameni neconvertiți.

Atunci când împăratul Constantin a decretat creştinismul ca religie de stat în Roma, în secolul 4, mulţimi de oameni au devenit creştini “cu numele”, fără nicio schimbare în inimile lor. Însă ei nu au vrut să renunţe la cele două mari sărbători anuale păgâne - amândouă având legătură cu închinarea la soare. Una a fost ziua de naştere a zeului soare pe 25 decembrie, când soarele care coborâse în emisfera sudică îşi începea călătoria de întoarcere (solstiţiul de iarnă). Cealaltă a fost festivalul primăverii în martie/aprilie, când sărbătoreau moartea iernii şi naşterea verii calde adusă de zeul-soare. Ei au schimbat numele zeului lor soare în “Isus”, şi au continuat să-și sărbătorească cele două mari festivaluri, acum ca sărbători creştine, şi le-au denumit Crăciun şi Paşte!!

Obiceiurile de Crăciun de astăzi au evoluat din vremuri anterioare perioadei creștine din Europa - și provin din practici religioase păgâne, împreună cu legende și tradiții. Data și anul exact al nașterii lui Cristos nu au fost niciodată stabilite în mod satisfăcător; dar când părinții bisericii au decis în anul 440 d.Cr. o dată pentru a celebra evenimentul, au ales ziua solstițiului de iarnă, care era ferm fixată în mintea oamenilor din acele vremuri - și care era cel mai important festival al lor. Pe măsură ce creștinismul s-a răspândit printre oamenii din țările păgâne, multe dintre practicile sărbătoririi solstițiului de iarnă au început să fie alăturate celor ale creștinismului.

Enciclopedia Britanică (o autoritate în istoria seculară) spune următorul lucru cu privire la originea Crăciunului:

“Festivalul roman antic Saturnalia este probabil cel mai strâns legat de sărbătoarea modernă a Crăciunului. Acest festival avea loc în jurul solstițiului de iarnă și marca sfârșitul sezonului de plantare. Se făceau jocuri, ospățuri și se ofereau cadouri timp de câteva zile, iar munca și afacerile erau suspendate pentru a comemora acest festival plin de viață. În zilele de încheiere, era obișnuit să se ofere cadouri sub formă de lumânări, modele de fructe din ceară și statuete din ceară. Influența festivalului Saturnalia asupra sărbătorilor Crăciunului și ale Anului Nou a fost directă. Faptul că Crăciunul avea să fie sărbătorit mai târziu în ziua de naștere a Soarelui Neînvins, un alt festival roman, a conferit sezonului un fundal solar și l-a conectat cu Anul Nou roman, când casele erau decorate cu frunzișuri și luminițe, iar copiilor și săracilor li se ofereau cadouri” (https://www.britannica.com/topic/Winter-Holidays).

Aceste obiceiuri păgâne își au originea în religia babiloniană începută de Nimrod (Geneza 10:8-10). Tradiția ne spune că, după ce acesta a murit, soția sa Semiramis a avut un copil nelegitim, despre care susținea că este Nimrod revenit la viață. Așa a început închinarea la mamă și copil, care secole mai târziu a fost schimbată de creștinii nominali în “Maria și Isus”.

Ziua de naștere a acestui zeu copil a fost sărbătorită de străvechii babilonieni pe 25 decembrie. Semiramis era împărăteasa cerului (Ieremia 44:19), venerată secole mai târziu în Efes drept Diana sau Artemis (Fapte 19:28).

Semiramis a susținut că un copac matur, care rămâne verde pe tot parcursul anului, a crescut peste noapte din buturuga moartă a unui pom. Asta simboliza revenirea la viață a lui Nimrod, aducând omenirii darurile cerului. Așa a început practica tăierii unui brad și agățării de daruri pe el. Iar aceasta este originea pomului de Crăciun!

Cuvântul lui Dumnezeu sau tradiția omului?

În spatele sărbătoririi Crăciunului se află principiul mult mai periculos de a urma tradițiile omenești, chiar și atunci când n-au niciun fundament în Cuvântul lui Dumnezeu. Atât de puternică este această putere a tradiției încât mulți credincioși care urmează Scripturile în alte aspecte încă consideră dificil să renunțe la sărbătorirea Crăciunului.

Este uimitor faptul că mulți credincioși nu sunt dispuși să accepte ceea ce chiar și scriitori seculari (precum autorii la Enciclopedia Britanica, citați mai sus) au înțeles clar - faptul că Crăciunul este în esență un festival păgân. Schimbarea numelui nu face din acest festival o sărbătoare creștină!

După cum am spus la început, Isus era angrenat într-o luptă constantă cu fariseii tocmai asupra acestei chestiuni - tradiția omului versus Cuvântul lui Dumnezeu. El S-a confruntat cu mai multă opoziție pentru că S-a opus “tradițiilor fără conținut ale strămoșilor” decât pentru că a predicat împotriva păcatului. Vom constata că și experiența noastră va fi la fel, dacă suntem la fel de credincioși ca El.

Doar Cuvântul lui Dumnezeu este ghidul nostru - nu exemplul chiar și al unor oameni evlavioși, în acele aspecte în care aceștia nu urmează Cuvântul lui Dumnezeu. “Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi” (Romani 3:4).

David a fost un om după inima lui Dumnezeu. Totuși, timp de patruzeci de ani, a permis israeliților să se închine la șarpele de aramă al lui Moise, fără să realizeze că acest lucru era o scârbă înaintea lui Dumnezeu. El n-a avut lumină chiar și asupra unei astfel de idolatrii evidente. Un rege mult mai puțin important, Ezechia, a fost cel care a expus și a distrus această practică idolatră (2 Împărați 18:1-4). Putem urma oameni evlavioși în sfințenia vieții lor, dar nu și în lipsa lor de lumină asupra tradițiilor omenești. Siguranța noastră stă în a urma pur și simplu învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, și în a nu adăuga la ea sau a scoate din ea.

Nu-i judeca pe alții

În concluzie: Care ar trebui să fie atitudinea noastră față de credincioșii sinceri care sărbătoresc Crăciunul?

Este important să ținem minte că nu devenim spirituali pur și simplu prin faptul că nu sărbătorim Crăciunul. Și, cei care celebrează această sărbătoare nu sunt, prin urmare, credincioși carnali. Oamenii spirituali sunt cei care Îl urmează pe Isus pe calea lepădării de sine zilnice și a umplerii zilnice cu Duhul Sfânt - fie că sărbătoresc Crăciunul, fie că nu.

Așadar, când întâlnim credincioși care celebrează această sărbătoare, trebuie să fim suficient de îndurători încât să avem în vedere că ei poate sunt în neștiință față de originea păgână a acestei sărbători. Astfel că, ei nu păcătuiesc în niciun fel când sărbătoresc Crăciunul. Pe de altă parte, noi vom păcătui dacă îi judecăm - fiindcă noi cunoaștem adevărul.

Întrucât 25 decembrie este de obicei o zi de vacanță pentru toată lumea, iar zilele dimprejurul ei  sunt de asemenea vacanță pentru școli, mulți folosesc această perioadă pentru reuniunile de familie de sfârșit de an - ceea ce este un lucru foarte bun. Și, din moment ce unii oameni participă la programe de biserică doar pe 25 decembrie - este bine ca bisericile să aibă programe în această dată, pentru a putea predica Evanghelia unor astfel de oameni, și a le explica că Isus a venit pe pământ pentru a mântui oamenii de păcatele lor și că El a biruit moartea și pe Satan pentru noi.

În zilele de început ale creștinismului, unii creștini sărbătoreau Sabatul - care era (precum Crăciunul) o sărbătoare religioasă iudaică, fără proveniență în creștinism. Duhul Sfânt l-a insuflat pe Pavel, prin urmare, să scrie Romani 14 pentru a-i avertiza pe alți creștini să nu păcătuiască prin judecarea acelor oameni. Același avertisment este valabil și pentru aceia care-i judecă pe cei ce sărbătoresc Crăciunul.

“Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice. Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Cine face deosebire între zile pentru Domnul o face, pentru că aduce mulţumiri lui Dumnezeu. Cine nu face deosebire între zile pentru Domnul n-o face, și aduce și el mulţumiri lui Dumnezeu. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Cristos și fiecare din noi are să dea socoteală (doar) despre sine însuşi lui Dumnezeu” (Romani 14:1-12).

Și acesta este cel mai bun cuvânt cu care să încheiem acest studiu despre Crăciun.