Mame dragi ,

Am scris această carte mai ales cu scopul de a răspunde întrebărilor care mi-au fost adresate de multe mame, în ultimii ani. Ea a fost scrisă pentru acele mame care simt că au nevoie de ajutor spiritual şi încurajare.

De 30 de ani, Dumnezeu mi-a dat harul de a fi soţia unui slujitor al Domnului. Deseori, soţul meu era plecat de acasă pentru predicarea Evangheliei. Datorită hotărârii soţului meu de a avea o poziţie fără compromisuri înaintea lui Dumnezeu, familia noastră a fost încontinuu ţinta atacurilor lui Satan. Astăzi putem mărturisi că fiecare atac al lui Satan a fost biruit, şi aceasta numai prin harul lui Dumnezeu. Vă spun aceste lucruri numai pentru a vă încuraja să credeţi că Dumnezeu va face la fel şi în cazul vostru.

De asemenea, Dumnezeu mi-a dat harul de a fi mamă a patru băieţi, care acum sunt adulţi cu toţii. Numai prin mila lui Dumnezeu, fiecare dintre ei L-a primit pe Isus ca Domn şi Mântuitor personal şi astăzi Îl urmează pe Domnul.

Nu scriu ca un expert, ci ca una care s-a zbătut, a eşuat, s-a ridicat, şi-a continuat alergarea cu mai multă perseverenţă şi, prin perioadele grele ale vieţii, a descoperit că Dumnezeu este cu adevărat „un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi" ( Psalmul 46:1) - „un ajutor întotdeauna prezent în nevoile noastre".

În calitate de medic, am adăugat şi câteva sfaturi practice la sfârşitul cărţii.

Cea mai mare realizare pe care o puteţi înfăptui pentru copiii voştri este să îi conduceţi la Dumnezeu, astfel încât ei să Îl primească pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor al lor personal. Aceasta va asigura faptul că voi şi copiii voştri veţi petrece veşnicia împreună.

Este absolut necesar să îi conduceţi încă de mici pe copiii voştri la mântuire. Pe măsură ce aceştia cresc, s-ar putea să nu mai răspundă cu aceeaşi promptitudine ca la o vârstă fragedă.

Seara, înainte de culcare, un copil simte nevoia ca mama lui să-i fie aproape. Aşa că seara, când îi înveliţi pe copiii voştri în pătuţul lor, nu vă grăbiţi să plecaţi. Petreceţi câteva minute cu fiecare dintre ei, în mod individual sau cu toţi împreună.

Vorbiţi-le despre Domnul. Copiii sunt cei mai receptivi pentru primirea adevărurilor spirituale la ora de culcare.

Cântaţi-le un imn, cum ar fi „Aşa cum sunt la Tine vin (…) O, Mielule, eu vin". Apoi spuneţi-le o istorioară, cum ar fi una dintre pildele lui Isus, sau o povestire din cartea „O povestire creştină seara, înainte de culcare".

Apoi rugaţi-vă cu ei, de exemplu aşa: „Dragă Doamne Isuse, Îţi mulţumesc pentru această zi şi pentru toate felurile în care m-ai binecuvântat azi: cu hrană, cu sănătate, cu părinţi iubitori, cu fraţi şi surori şi cu multe alte daruri bune. Te rog să îmi ierţi toate păcatele şi să cureţi inima mea cu sângele pe care l-ai vărsat pentru mine pe crucea Golgotei. Vino în inima mea, Doamne Isuse, şi fă-mă începând de astăzi copilul Tău. Îţi mulţumesc că m-ai ascultat. Amin."

Copiii care cresc în familii temătoare de Dumnezeu s-ar putea să rostească de multe ori astfel de

„Dumnezeule, Tu m-ai învăţat din tinereţe, şi până acum eu vestesc minunile Tale. Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la bătrâneţe cărunte, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum şi puterea Ta neamului de oameni care va veni [copiilor mei]! " (Psalmul 71:17-18).

Noi, fiecare dintre cele care suntem mame, avem o mare responsabilitate înaintea lui Dumnezeu: să transmitem copiilor noştri tot ce ne-a învăţat Dumnezeu. Nu avem voie să părăsim acest Pământ, fără să fi făcut lucrul acesta. Responsabilitatea aceasta este de aşa natură, încât nu ne putem permite să amânăm îndeplinirea ei pe o perioadă mai târzie, când copiii noştri vor fi deja mari. Trebuie să începem să împărtăşim copiilor noştri lucrările minunate pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi, chiar de când aceştia sunt foarte mici.

Bunica lui Timotei, Lois, cu siguranţă că a transmis „credinţa ei neprefăcută" în Dumnezeu fiicei ei, Eunice, la o vârstă fragedă, iar Eunice, la rândul ei, trebuie să-i fi transmis acea credinţă fiului ei, Timotei, tot într-o perioadă în care acesta era foarte tânăr (2 Timotei 1:5). Rezultatul a fost că Timotei a devenit un slujitor remarcabil al lui Dumnezeu. Ce mare slujire au adus Bisericii aceste două mame credincioase!

Nu există vreo „formulă magică" pentru creşterea corectă a copiilor, din moment ce fiecare copil este diferit, dar nu trebuie să uiţi niciodată că Dumnezeu este Cel care te-a ales să fii mama copiilor tăi. Dumnezeu a

fost Acela care i-a creat pe fiecare dintre acei copii în pântecele tău - şi El i-a creat pe fiecare dintre ei cu un scop precis. Dumnezeu a făcut o alegere, ca TU să fii mama lor. Aşadar, tu trebuie să îţi iei în serios responsabilitatea dată de Dumnezeu şi să fii gata să sacrifici totul de dragul Lui şi de dragul lor.

Copiii sunt darul pe care ni l-a dat Dumnezeu şi numai prin puterea şi înţelepciunea Sa putem să îi educăm corect. Trebuie să credem că Dumnezeu va face lucrări minunate pentru ei.

În Psalmul 127:4 copiii sunt asemănaţi cu săgeţile în mâinile unui războinic. Săgeţile sunt folosite de un războinic pentru a trage cu ele în inamic. Educându-i pe copiii noştri într-un mod corect pentru Domnul, putem, prin aceasta, să îl facem de ruşine pe Diavol.

Pe de altă parte, dacă noi nu suntem credincioase, copiii noştri, crescând, pot ajunge să îl slujească pe Diavol, fiindcă aceasta e direcţia firească spre care tinde natura lor umană coruptă. Însă, dacă îi învăţăm să se închine cu evlavie înaintea lui Dumnezeu şi îi instruim conform principiilor Cuvântului Său, ei pot să devină, la maturitate, luptători în armata lui Dumnezeu. Aceasta e o mare responsabilitate şi niciodată să nu o luăm ca pe ceva uşor.

Psalmul 127 continuă să spună că părinţii unor astfel de copii nu vor fi ruşinaţi când vorbesc cu vrăjmaşii lor la porţile cetăţii (versetul 5). Biblia spune că Dumnezeu intenţionează ca tocmai prin gura copiilor noştri să-i nimicească pe potrivnicii Săi (Psalmul 8:2).

Deci fie ca Numele Domnului să fie onorat prin copiii noştri, în timp ce Diavolul este dat de ruşine!

Iar când lucrurile merg bine în privinţa copiilor noştri, trebuie să fim atente să dăm toată slava, pentru aceasta, lui Dumnezeu. Nu trebuie să luăm nimic din acea slavă pentru noi înşine, imaginându-ne că de aceea

Îl urmează copiii noştri pe Domnul pentru că noi am fost mame atât de credincioase.

Lauda noastră trebuie să fie numai în Domnul şi în ceea ce a făcut El. Nici măcar în gând n-ar trebui să ne luăm ceva din slava aceea pentru noi înşine.

Dumnezeu compară dragostea Lui cu cea a unei mame faţă de copilul ei (Isaia 49:15), deoarece, fiind Creatorul tuturor bărbaţilor şi femeilor, ştie că, dintre toate lucrurile de pe Pământ, dragostea unei mame este cea mai asemănătoare cu propria Lui iubire Divină, care este lipsită de egoism şi merge până la sacrificiu.

Există o zicală veche, care spune că Dumnezeu le-a creat pe mame pentru că a vrut să li Se arate copilaşilor prin ele.

Provocarea noastră ca mame este să facem din căminul nostru un loc atât de încântător pentru copiii noştri, încât aceştia să nu prefere niciodată vreun alt loc ca şi cămin al lor. Ar trebui ca, oriunde s-ar afla ei, să tânjească mereu să vină acasă.

Deci fie ca Domnul să ne ajute să fim mame mai bune, astfel încât copiii noştri, când se uită la noi, să poată înţelege cum este Dumnezeu, iar când se uită la căminele noastre să poată înţelege cum este Cerul.

Ce provocare deosebită este să cauţi să fii o mamă

excepţională !

„Dragă Doamne, nu Îţi cer

Să-mi dai să-nfăptuiesc vreuna din lucrările Tale măreţe, Vreo chemare nobilă sau vreo lucrare miraculoasă,

Dă-mi o mică mânuţă să o ţin în a mea, Dă-mi un copilaş să-i arăt calea,

Străbătând neobişnuita, dulcea cărare care duce spre Tine; Dă-mi o voce gingaşă să o învăţ să se roage,

Dă-mi doi ochi strălucitori care să-Ţi vadă Faţa.

Singura coroană pe care Îţi cer să o port, dragă Doamne, E-aceasta: să pot învăţa un copilaş.

Nu cer să pot sta vreodată

Printre înţelepţi, printre cei vrednici sau cei mari; Îţi cer doar ca mână în mână, cu gingăşie,

Un copil şi cu mine să putem intra pe Porţi."

(Autor necunoscut)

Dacă dorim să ne creştem copiii în frica de Domnul, atunci una dintre cele mai importante virtuţi pe care noi, mamele, trebuie neapărat să le avem este un cuget sensibil (nota trad. cuget şi conştiinţă, fiind sinonime, se folosesc alternativ în text).

Cugetul nostru poate deveni insensibil dacă, la un moment dat, ajungem să fim mulţumite de propria noastră stare spirituală. Probabil că am auzit Cuvântul atât de des, încât am ajuns să fim deja obişnuite cu el. Ca urmare, nu-L mai putem auzi pe Duhul lui Dumnezeu vorbindu-ne prin intermediul Cuvântului, iar conştiinţa noastră devine greoaie. Asemenea unui cuţit care nu mai taie, adevărurile care odinioară ne impresionau puternic, ne încântau, acum ele nu mai au acelaşi efect.

Putem deveni insensibile faţă de Dumnezeu prin alipirea de bunăstarea materială. Atunci când noi prosperăm din punct de vedere material, conştiinţa noastră tinde să devină nesimţitoare. Când suntem săraci ne este mai uşor să simţim că avem nevoie de Dumnezeu decât atunci când suntem bogaţi. Chiar şi o mică creştere a salariului soţului ne poate face mândre. Isus a spus că este mai uşor pentru o cămilă să treacă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu. Odată, Domnul l-a mustrat chiar pe prezbiterul unei biserici care, doar pentru faptul că era înstărit, şi-a închipuit că nu mai are nevoie de nimic (Apocalipsa 3:17) . Bogăţia este o mare capcană. Deci, în caz că am început să prosperăm financiar, trebuie să fim

foarte atente. Nu este greşit să fii bogată dacă Dumnezeu te-a făcut aşa. Însă trebuie să ne asigurăm că bogăţia nu ni se urcă la cap, făcându-ne insensibile în cugetul nostru. Mintea noastră trebuie să fie întotdeauna în cea mai bună stare, acea a „sărăciei în duh".

Sinceritatea este una dintre cele mai importante virtuţi pe care noi, ca mame, trebuie să o avem şi pe care copiii noştri trebuie să o vadă în noi întotdeauna. Trebuie să îi învăţăm pe copiii noştri cinstea şi corectitudinea, prin faptul că noi însene suntem cinstite şi corecte faţă de ei. Trebuie să ne debarasăm de orice minciună din viaţa noastră şi de orice formă a exagerării. Dacă îi auzim pe copiii noştri exagerând sau spunând minciuni, este, probabil, datorită faptului că au preluat acel obicei de la noi. Niciodată nu trebuie să le promitem ceva copiilor noştri dacă ştim că nu ne vom putea ţine de respectiva promisiune. Dacă din cauza unei împrejurări neaşteptate nu ne putem ţine de promisiune, atunci copiii noştri vor înţelege, deoarece mereu vor fi situaţii în care va trebui să ne refuzăm nouă înşine ceva de dragul altora. În alte situaţii însă trebuie neapărat să ne ţinem de toate promisiunile făcute copiilor noştri.

De asemenea, trebuie să ne curăţim de orice fel de făţărnicie („prefăcătorie"). Copiii noştri trebuie să vadă că noi nu le spunem să facă ceva ce noi însene nu facem. Trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne arate unde anume greşim în aceste domenii, ca să ne pocăim. Dumnezeu ne poate vorbi chiar şi atunci când vedem ipocrizia în copiii noştri. Dacă suntem făţarnici, copiii noştri vor deveni şi ei făţarnici.

Lăcomia este un alt păcat care duce la moarte, de care trebuie neapărat să ne curăţim. Copiii noştri, dacă văd că noi nu suntem mulţumite cu bunurile pământeşti pe care Dumnezeu a ales să ni le dea, vor deveni şi ei, la rândul lor, nemulţumiţi şi lacomi. Fetele (în special) sunt

foarte atente să observe ce anume cumpără mămica lor sau ce anume şi-ar dori să cumpere.

Dacă Dumnezeu vrea ca noi să avem un anumit lucru, El ne va da şi banii ca să îl cumpărăm. Dacă nu o va face, atunci acesta va fi modul Lui de a ne spune că nu avem neapărată trebuinţă de lucrul acela. Chiar dacă, printr-un efort, ne-am fi putut permite să-l cumpărăm, poate că nu ar fi fost un lucru absolut necesar; astfel, va fi mai bine pentru noi să nu îl avem.

Un cuget curat este mult mai valoros decât toate bunurile pământeşti adunate împreună. Copiii noştri pot învăţa să fie mulţumiţi cu jucăriile şi jocurile simple şi ieftine pe care ne putem permite să li le cumpărăm. Ei pot învăţa, de asemenea, să îşi improvizeze propriile lor jocuri. Cu timpul, ei vor deveni mai creativi decât alţi copiii, ai căror părinţi bogaţi şi-au putut permite să le cumpere jucării şi jocuri scumpe şi atractive.

Trebuie, de asemenea, să fim atente ca nu cumva să defăimăm sau să vorbim de rău pe cineva în căminele noastre. Am văzut tragedia unor copii care îi dispreţuiau şi îi urau pe alţi credincioşi din biserica lor, ca rezultat al calomniei şi bârfei pe care le-au auzit în casele lor la adresa acelor credincioşi. Ce tragedie este atunci când părinţii îşi înveninează şi îşi distrug propriii lor copii în felul acesta! Cu siguranţă că despre astfel de părinţi a vorbit Isus când a spus că oricine îi face să păcătuiască pe micuţi „ar fi mai de folos pentru el să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în adâncul mării" (Matei 18:6). În această privinţă, cea mai atentă trebuie să fie mama, fiindcă ea petrece cel mai mult timp cu copiii.

Copiii pot simţi cu uşurinţă când în inima mamei lor există resentimente şi amărăciune împotriva cuiva. Puţină acreală poate acri tot lichidul din vas şi, cu timpul, acreala se va transforma în amărăciune. Biblia ne avertizează că o rădăcină a amărăciunii, care se află în

Dumnezeu le-a spus israeliţilor că ei trebuie să îşi înveţe copiii despre El: „când vor fi acasă, când vor pleca în călătorie, când se vor culca şi când se vor trezi dimineaţa" (Deuteronom 6:7).

Faptul acesta ne învaţă că este important ca în orice vreme şi cu orice ocazie să îi învăţăm pe copiii noştri principii spirituale.

Este tragic să vedem astăzi numărul copiilor care provin din familii creştine şi care păcătuiesc în moduri în care nici necredincioşii n-ar face-o! Care este cauza? Este, oare, educaţia deficitară dată de părinţii lor??? Nu ştiu şi nici nu vreau să rostesc o judecată. Mai degrabă aş fi plină de înţelegere şi de compătimire faţă de părinţii lor şi i-aş încuraja să creadă că Dumnezeu încă mai poate face o minune, schimbându-i pe copiii lor. Însă fiecare dintre noi trebuie să învăţăm din greşelile pe care le vedem în jurul nostru ori, dacă nu, noi însene vom comite aceleaşi greşeli, iar copiii noştri vor suferi.

Numai prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune îi putem proteja pe copiii noştri de un dezastru. Nu există nicio altă cale.

Este un obicei bun să le citim copiilor din „Biblia ilustrată pentru copii", încă de la vârsta la care ei nu ştiu să citească, deoarece, mai târziu, ei se vor simţi dispuşi să o citească ei înşişi în întregime. Un alt obicei bun, pe care

îl putem pune în practică la copiii noştri, este acela de a memora Scriptura. Această activitate ne poate fi de folos şi nouă, pentru a învăţa noi versete biblice!!

Dacă le vorbim copiilor noştri în mod sistematic despre Domnul şi Cuvântul Lui, vom ţine astfel deschise căile de comunicare cu ei. Atunci vom detecta rapid orice obiceiuri rele sau cuvinte urâte pe care le-au preluat de la şcoală sau de la prietenii lor; astfel îi putem ajuta să se debaraseze de ele.

Ar trebui să îi ţinem la distanţă pe copiii noştri de practicile pe care le interzice Scriptura. De exemplu, nu ar trebui să-i lăsăm să participe la festivalurile păgâne, dar nici noi n-ar trebui să mergem acolo. Nu ar trebui să le permitem copiilor noştri să sărbătorească împreună cu prietenii la asemenea festivaluri, lansând rachete cu artificii şi aruncând petarde la o sărbătoare ca Diwali (în India sau la una ca Zilele Romane, Sărbătoarea Berii, etc., în România - nota trad.).

În acelaşi fel, din moment ce ştim că botezul copiilor mici este greşit în ochii lui Dumnezeu, nu ar trebui să le permitem copiilor noştri să participe la astfel de botezuri de nou-născuţi - chiar dacă e vorba de botezul copiilor unor rude apropiate. Copiii noştri nu vor creşte într-o atitudine de respect şi supunere faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său decât dacă îi învăţăm că trebuie să se separe de toate lucrările întunericului, chiar dacă aceasta va duce la a nu fi pe placul prietenilor celor mai apropiaţi şi al rudelor celor mai apropiate. Noi vrem să fim prietenoşi cu rudele noastre, aşa că îi vom putea vizita cu alte ocazii.

Ar trebui să-i învăţăm pe copiii noştri că toate poruncile lui Dumnezeu sunt pentru binele lor şi, prin urmare, ar trebui să le împlinească cu bucurie. Copiii trebuie învăţaţi să iubească Cuvântul lui Dumnezeu şi să

asculte de Domnul din dragoste şi din reverenţă, nu din frica de a fi prinşi sau pedepsiţi.

Rugăciunea este ca o pătură cu care îi putem acoperi pe copiii noştri. Aşa cum în timpul unei nopţi friguroase ne asigurăm de faptul că i-am învelit bine, la fel avem nevoie să ne asigurăm că într-o lume rece ei sunt acoperiţi cu rugăciunile noastre. Oriunde s-ar afla

- la şcoală sau departe de casă - putem să ne rugăm lui Dumnezeu să îi protejeze de capcanele pe care le-a pregătit vrăjmaşul pentru ei.

Trebuie să ne unim cu soţii noştri în rugăciune şi să revendicăm în lumea spirituală împlinirea promisiunii Domnului nostru, care spune: „dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri" (Matei 18:19) . Fiind învoiţi cu soţii noştri, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu ca toţi copiii noştri să fie născuţi din nou şi să devină ucenici ai Domnului, dedicaţi în totalitate Lui . Nu trebuie să-i permitem lui Satan să interpună nimic între noi şi soţii noştri, ca nu cumva diavolul să găsească astfel vreun prilej favorabil pentru a-i ataca pe copiii noştri. Ar trebui să ne încredinţăm, prin rugăciune, Domnului atât pe noi înşine, cât şi pe copiii noştri şi să ne punem astfel pe altarul Domnului în fiecare zi.

Rugăciunea împreună cu întreaga familie este, de asemenea, foarte importantă. Aceste reuniuni familiale poate că nu vor putea fi ţinute de multe ori dimineaţa, din cauza grabei cu care trebuie să-i pregătim pe copii la şcoală, etc. În astfel de situaţii putem rosti, totuşi, o rugăciune scurtă, în care să cerem călăuzirea şi protecţia lui Dumnezeu pentru copiii noştri. Tot atunci, ne mai putem ruga şi pentru o nevoie care este urgentă la acel moment. Seara însă, la cină, este bine să ne rezervăm un anumit timp pentru a citi din Scriptură şi a ne ruga împreună. Fiecare copil ar trebui încurajat să se roage.

De sărbători sau în timpul vacanţelor am putea petrece un timp mai îndelungat în părtăşie cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Numai Dumnezeu îi poate păzi neîntinaţi pe copiii noştri într-o lume rea. Iată de ce trebuie să depindem de Cuvântul lui Dumnezeu şi de rugăciune mai mult decât de orice altceva! Fiecare situaţie dificilă cu care se confruntă copiii noştri poate fi depăşită cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu şi a rugăciunii. Când întâmpinăm probleme care îi privesc pe copiii noştri, atunci, dacă am dezvoltat obiceiul ascultării de Dumnezeu, El ne va da o promisiune pentru soluţionarea fiecărei probleme. În acel moment ne putem ancora în acea promisiune, rugându-ne în continuare, până când problema este rezolvată.

Noi, ca mame, ar trebui să le insuflăm copiilor noştri un sentiment al siguranţei şi al dragostei. Copiii noştri ar trebui să găsească în noi un adăpost şi un refugiu la care să poată reveni mereu. Aşa că nu ar trebui să îi trimitem pe la casele vecinilor, urmărind propria noastră comoditate.

Dragostea şi grija manifestate faţă de copiii noştri le va da posibilitatea, în anii care vor urma, să înţeleagă mai clar dragostea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Astfel, avem parte de un mare privilegiu: cel de a reflecta natura lui Dumnezeu înspre copiii noştri, astfel încât mintea lor de copil să-L poată înţelege mai clar pe Cel Nevăzut.

„Femeia înţeleaptă îşi zideşte casa, iar femeia nebună o dărâmă cu înseşi mâinile ei" (Proverbe 14:1) .

Cât timp copiii noştri sunt acasă, ei trebuie să fie prima prioritate în viaţa noastră. Niciodată să nu lăsăm creşterea copiilor noştri în mâinile bunicilor sau a învăţătorilor şcolii duminicale. Dumnezeu ne-a dat această responsabilitate în primul rând nouă, mamelor, pentru că noi i-am adus pe lume şi noi petrecem acasă cel mai mult timp cu ei.

De aceea nu trebuie să îi neglijăm pe copiii noştri de dragul profesiei sau al carierei, prin vizitarea excesivă a rudelor şi prietenilor sau prin orice altă formă de activitate socială.

Atunci când copiii mei erau încă acasă, am găsit că este mai bine să evit, de dragul lor, acceptarea celor mai multe dintre funcţiile sociale. Nu am regretat niciodată acea dăruire de sine, deoarece timpul câştigat a fost, în cele din urmă, un timp bine investit în copiii mei.

Însă, atunci când Dumnezeu trimitea oameni nevoiaşi în casa mea, puneam totul deoparte şi căutam să îi ajut, iar Dumnezeu purta de grijă copiilor mei.

Acum, când copiii mei au crescut şi sunt plecaţi de acasă, am observat că am mult timp pentru vizite şi alte activităţi sociale. Aşadar, vă încurajez să aşteptaţi timpul lui Dumnezeu pentru fiecare lucru.

Odată ce ne-am căsătorit, soţul, copiii noştri şi căminul nostru ar trebui să aibă cea mai mare prioritate în vieţile noastre - în această ordine. Dacă vrem ca viaţa de căsnicie şi familia noastră să fie fericite, iar copiii

noştri să crească corect, va trebui să sacrificăm multe lucruri. În ultimă instanţă, acest sacrificiu merită cu prisosinţă.

Dacă ne luăm un serviciu, chiar dacă este unul cu jumătate de normă, ne va fi foarte greu să dăm atenţie deplină copiilor noştri. De la o astfel de muncă ne vom întoarce acasă, poate seara, obosite şi epuizate; vom observa că ne irităm şi ne supărăm uşor pe copiii noştri din orice lucru mic, iar atunci multe lucruri vor merge prost în casă. Vom vedea atunci cum şi copiii noştri, observând că însăşi mama lor e deseori rău dispusă, devin neascultători şi încăpăţânaţi!!! A fi mamă este o slujbă cu normă întreagă - mai ales când copiii sunt mici şi încă nu merg la şcoală. Aşadar, într-o astfel de perioadă nu ar trebui să luăm asupra noastră mai mult decât putem duce.

Ar trebui să facem tot posibilul să mergem la întâlnirile bisericii împreună cu copiii noştri. Prin aceasta vom fi un bun exemplu pentru ei. Dacă însă uneori nu putem merge la unele întâlniri ale bisericii din cauză că unul dintre copii este bolnav, nu ar trebui să ne simţim condamnate. În astfel de perioade, copiii noştri poate plâng în ascuns şi plânsul lor neauzit poate fi „Mami, te rog nu mă lăsa singur acum". Când copiii sunt bolnavi, ei au nevoie, mai mult ca de orice, de sentimentul siguranţei din partea mamei şi de mângâierea ei. Deci în astfel de perioade nu ar trebui să îi lăsăm în grija altora. Într-o zi, ei ne vor mulţumi pentru căminul fericit de care au avut parte, chiar dacă nu vor şti niciodată cât de multe sacrificii am făcut pentru binele lor.

Acasă putem fi mame bune pentru copiii noştri, chiar dacă suntem ţintuite la pat. Probabil că nu vom putea merge la multe întâlniri, dar părtăşia noastră cu Domnul poate să rămână neschimbată. Sunt mulţi creştini în închisorile comuniste care nu pot merge la

niciuna din întâlnirile bisericii, dar ei sunt nestemate pe care Domnul îi şlefuieşte şi într-o bună zi îi va arăta lumii întregi. Noi, mamele, putem fi astfel de pietre preţioase pentru Domnul.

Trebuie să fim interesate de orice aspect privitor la copiii noştri. Dacă au vreo funcţie la şcoală sau dacă participă la anumite evenimente sportive, ar trebui să mergem şi să le vedem contribuţia. Prin astfel de fapte putem câştiga inima copiilor noştri, deoarece vor vedea că suntem interesate de ceea ce fac.

În vacanţe, putem să participăm la micile lor jocuri, care se desfăşoară în casă, şi să vorbim despre lucruri care îi intereseazăpe ei - nu doar despre acelea care ne interesează pe noi. Ar trebui să vorbim cu fiecare în parte şi să fim atente când ei ne vorbesc. Atunci, şi ei vor fi atenţi când noi le spunem ceva.

Ar trebui să fim interesaţi şi de studiile lor. Dacă nu înţeleg ceva, nu le este de folos să îi dojenim. Ar trebui să încercăm să studiem şi noi acel subiect, după care să îl explicăm copiilor noştri. Dacă acesta ne depăşeşte, atunci ar trebui să chemăm pe cineva care cunoaşte subiectul, ca să îi ajute. În timpul când copiii trebuie să înveţe nu ar trebui să planificăm vizite. La fel, nu ar trebui să ne ocupăm de mulţumirea musafirilor când copiii noştri au nevoie de atenţia noastră. A petrece timp pentru a-i învăţa pe copii implică mult sacrificiu din partea noastră şi cu siguranţă că, dacă vrem să facem lucrurile bine, va trebui să renunţăm la noi înşine. Însă nu vom regreta aceasta, văzând buna creştere a copiilor noştri şi faptul că sunt bine în viaţă.

Multe mame se confruntă cu o problemă reală, aceea de a se înţelege cu copiii lor adolescenţi şi de a le câştiga încrederea, astfel încât aceştia să îşi împărtăşească problemele cu părinţii lor. Un motiv al acestei probleme ar fi faptul că, atunci când copiii lor

Ca mame, deseori ne gândim cum să îi pedepsim pe copiii noştri în mod corect, dar dacă am depune ceva mai mult efort în privinţa instruirii şi învăţării lor, am putea evita multe pedepse care nu sunt necesare.

Ar trebui să facem foarte puţine reguli pentru copiii noştri. Dacă instituim prea multe reguli, copiii noştri fie vor deveni legalişti, fie vor ajunge să încalce fiecare regulă pe care le-am impus-o. Decât să le dăm multe reguli, este necesar, mai degrabă, să-i învăţăm principii. Instrucţiunile simple sunt mai bune decât regulile complicate.

Cele mai importante principii, care ar trebui să-i învăţăm pe copiii noştri, sunt: să asculte de părinţi, să fie cinstiţi, ne-egoişti, respectuoşi cu persoanele mai în vârstă şi să aibă un interes pentru drepturile altora. Dacă ei urmăresc aceste principii, nu vor avea nevoie de multe reguli. Mai târziu în viaţă, când vor pleca de acasă, ei vor avea aceste principii şi valori care îi vor ghida apoi pe tot parcursul vieţii.

Biblia promite că le va fi bine în viaţă acelor copii care îşi onorează părinţii. Deci, dacă vrem să le meargă bine copiilor noştri, avem obligaţia să-i învăţăm să ne cinstească. De asemenea, ei trebuie învăţaţi să vorbească respectuos cu toţi oamenii.

Prin căi practice, acasă trebuie să îi învăţăm pe copii să nu fie egoişti. Trebuie să-i învăţăm să-şi împartă jucăriile şi alte lucruri care le plac, cu fraţii lor şi cu alţi copii care vin în casa noastră.

Copiii trebuie învăţaţi să respecte bunurile altora şi să nu fure niciodată. Nu trebuie să le permitem să aducă de la şcoală lucruri care nu sunt ale lor. În cazul în care copiii văd la noi că împrumutăm lucruri de la alţii şi nu le dăm înapoi, şi ei vor începe să facă la fel. Copiii nu sunt virtuoşi din naştere. Ei trebuie să fie învăţaţi despre virtute.

Copiii ar trebui încurajaţi să lucreze cu mâinile lor în casă, dar nu ar trebui să dăm de fiecare dată aceeaşi muncă aceluiaşi copil. Aceste munci trebuie date pe rând, prin rotaţie, fiecărui copil, ca fiecăruia dintre ei să îi vină rândul la ceva pentru care are abilităţi. În acest fel vom fi corecţi cu toţi copiii. Nu ar trebui să-i obişnuim pe copiii noştri să primească bani sau o răsplată pentru munca pe care o fac în casă. Ştiu că aici părerile sunt împărţite, dar există pericole în această metodă. Ocazional, poate fi în regulă, dar dealtfel copiii noştri trebuie învăţaţi că a ajuta acasă este un lucru normal pentru fiecare, atât pentru tată, cât şi pentru mamă şi copii. Ei nu trebuie să rămână cu ideea că muncind acasă ne fac nouă un favor.

Trebuie să le acordăm copiilor noştri libertatea de a ne spune orice vor şi să vorbim cu ei liber despre orice subiect, în orice perioadă. Bineînţeles, nu trebuie să le permitem să fie obraznici sau neruşinaţi, dar dacă le permitem să comunice liber cu noi, vom descoperi curând lucrurile care îi neliniştesc. Când ei sunt distanţi şi tăcuţi, vom şti că li s-a întâmplat ceva. Ar trebui să câştigăm încrederea copiilor, iar ei ar trebui să ne considere cei mai apropiaţi prieteni ai lor.

Copiii noştri vor aprecia întotdeauna faptul că suntem mereu gata să îi ajutăm, nu doar să îi învinovăţim. Prin urmare, dacă ne facem timp să cultivăm o legătură cu copiii noştri, atunci nu va trebui să îi pedepsim aşa des. Ei vor vedea sacrificiile pe care le facem pentru ei, faptul că le acordăm atenţia întreagă şi ei ne vor răspunde cu căldură. Peste ani, când vor avea încercări în viaţă, vor privi în urmă la situaţii similare în care noi, mamele, am avut credinţă şi nu ne-am îndoit şi la felul cum Dumnezeu ne-a purtat biruitoare prin acea încercare. Astfel, şi credinţa lor va creşte.

Este important ca niciodată să nu permitem copiilor să fie obraznici cu nicio persoană care este în casa noastră. Dacă îi punem pe copii să îşi ceară iertare de la aceste persoane, măcar o dată, aceasta va fi adesea îndeajuns să îi dezvăţăm de un astfel de comportament. Trebuie să îi învăţăm pe copii să fie mulţumitori cu cei care lucrează pentru noi, în casa noastră. Dacă copiii noştri primesc la şcoală un premiu în bani sau primesc un salariu, ei trebuie încurajaţi să ia un cadou pentru persoanele care lucrează pentru noi în casele noastre, prin care să îşi arate aprecierea pentru ceea ce fac aceste persoane. Trebuie să o luăm foarte în serios, dacă oricare din copii dispreţuieşte vreodată pe cineva care lucrează pentru noi. Circumstanţele nefericite ale acestor oameni care lucrează pentru noi, le-au dat un loc mai de jos pe scara socială, dar Creatorul lor veghează asupra lor şi noi, părinţii, vom fi responsabili înaintea lui Dumnezeu de faptul că ei dispreţuiesc astfel de persoane. Dacă copiii noştri cresc cu un aer de superioritate faţă de cei care sunt mai jos pe scara socială, aceasta îi va distruge pe parcursul vieţii. A cere iertare este greu pentru oricine; merită osteneala ca noi, mamele, să arătăm un exemplu în acest sens.

Disciplina este un lucru bun în care merită să fie învăţaţi copiii noştri, disciplină în ce priveşte deprinderile lor în a mânca, a învăţa şi chiar în a se recrea. Chiar şi în vacanţe este bine pentru ei să facă puţin studiu şi să memoreze Scriptura.

Viaţa va fi mult mai uşoară pentru noi dacă îi învăţăm pe copii din fragedă copilărie să aibă grijă de lucrurile lor, să-şi păstreze lucrurile aranjate, să se trezească la timp, să-şi servească mâncarea la timp, etc. Copiii mai mari pot fi învăţaţi să îşi spele lenjeria intimă şi să li se dea în sarcină executarea unor părţi ale muncilor mai grele din casă, ca să nu creadă că ceea ce face mama lor este ceva ce, oricum, li se cuvine. Va dura o vreme, până ce copiii vor învăţa acest lucru, dar odată învăţate, aceste deprinderi îi vor ajuta mai târziu în viaţă. De asemenea, copiii noştri trebuie învăţaţi să-L onoreze pe Dumnezeu şi să-L pună pe locul întâi în vieţile lor. O metodă ar fi să îi învăţăm, de când sunt mici, să participe la întâlnirile bisericii regulat şi la timp. Am văzut cum copiii mei au experimentat ajutorul lui Dumnezeu, atunci când L-au onorat pe Domnul mergând la biserică duminica, chiar dacă aveau examene în următoarea zi. Dumnezeu îi onorează pe cei pe care Îl

onorează.

Copiii trebuie învăţaţi să stea cuminţi la întâlniri. Sfătuindu-i aşa, îi învăţăm să Îl respecte pe Dumnezeu, prin faptul că nu distrag atenţia cuiva care ascultă. Copiilor mici le putem da cărţi cu imagini la care să se uite sau o carte în care să coloreze. Chiar şi după ce mai cresc, este bine să fim cu ochii pe ei ca să le vedem comportamentul. Dacă s-au purtat rău, trebuie să le atragem atenţia când am sosit acasă şi să le aducem aminte de importanţa închinării înaintea lui Dumnezeu.

Nu este bine să dăm copiilor mai mari cărţi de poveşti ca să citească în timpul întâlnirilor; dată fiind situaţia, ei sunt deja destul de mari ca să fie atenţi la predicarea Cuvântului. Dacă la şcoală pot fi zilnic atenţi la profesorii lor timp de trei - patru ore, atunci cu siguranţă că pot să fie atenţi timp de două ore la întâlnirea bisericii. Noi nu am dori ca, atunci când profesorii le explică ceva, copiii să citească cărţi de poveşti. Atunci nu ar trebui să facă acest lucru nici la întâlnirea bisericii!

Copiii trebuie învăţaţi să fie mulţumiţi cu mâncarea şi cu hainele pe care le au şi, de asemenea, să nu fie risipitori cu lucrurile materiale.

Deprinderea de a studia în mod disciplinat este una importantă. Poate că trebuie să stăm cu copiii, în special când sunt mici, şi să le verificăm lecţiile, ca ei să aibă încredere în cunoştinţele lor atunci când sunt la şcoală. Nu vrem ca ei să facă din educaţie dumnezeul lor, însă Dumnezeu cu siguranţă că nu va fi glorificat dacă copiii nu învaţă bine la şcoală din cauza lenei lor. Poate că unii copii nu sunt foarte inteligenţi, dar pe fiecare dintre ei îi putem învăţa să fie harnici.

„Învaţă pe copil calea dreaptă şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea" (Proverbe 22:6 - Living Bible).

„Pedepseşte-ţi copilul în anii prunciei cât mai este nădejde. Dacă nu faci aşa, îi vei nenoroci viaţa" (Proverbe 19:18 - Living Bible).

„O inimă tânără este plină de rebeliune, dar pedeapsa o va dezlipi de ea" (Proverbe 22:15 - Living Bible).

„Nu cruţa copilul de mustrare, căci, dacă îl vei lovi cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din Locuinţa Morţilor" (Proverbe 23:13-14 - Living Bible).

„Pedepseşte-ţi fiul şi el îţi va da odihnă şi îţi va aduce desfătare sufletului" (Proverbe 29:17 - Living Bible).

Când vine vorba să îi pedepsim pe copiii noştri şi să le aplicăm disciplinări, avem nevoie de multă înţelepciune şi de mult har. Trebuie să îi pedepsim aspru, aşa cum Dumnezeu ne pedepseşte aspru, dar în dragoste şi cu compasiune, căutându-le binele veşnic. N-ar trebui să lăsăm toată povara disciplinării copiilor pe umerii soţilor noştri. La şcoală, un profesor incompetent îl va trimite mereu la diriginte pe elevul neascultător, pentru a fi pedepsit. Însă copiii nu vor respecta un astfel de profesor sau o astfel de mamă. Dacă nu îi disciplinăm noi însene, copiii noştri vor trage concluzia că suntem mame

incompetente şi atunci vom pierde orice autoritate asupra lor.

De asemenea, trebuie să ştim să deosebim situaţiile în care se impune pedepsirea copiilor de situaţiile în care nu trebuie să aplicăm pedepse. Un principiu fundamental pe care trebuie să îl avem în minte este acesta: caracterul lor este mai important decât orice pierdere materială. Noi însene trebuie să avem o înţelegere corectă a valorilor veşnice. Dacă copiii noştri sunt nepoliticoşi cu noi (sau cu altcineva, oricare ar fi motivul) sau dacă spun intenţionat minciuni, astfel de probleme trebuie să le vedem mult mai grave decât faptul că au spart vreun obiect scump în mod accidental.

Atunci când îi disciplinăm pe copiii noştri, trebuie să ne curăţim pe noi însene de orice mânie, nerăbdare şi exasperare. Nu trebuie să îi pedepsim niciodată în aprinderea enervării de moment. Sunt sigură că, în trecut, fiecare dintre noi am eşuat la acest punct, dar ne putem pocăi şi Îl putem ruga pe Dumnezeu să ne dea har, ca pe viitor să ne pedepsim copiii în dragoste.

Niciodată nu trebuie să le dăm copiilor noştri de făcut, ca pedeapsă, o muncă fizică grea. Ei trebuie să înveţe că munca este o datorie, nu o pedeapsă. În aceeaşi ordine de idei, nu trebuie să îi pedepsim prin a-i opri de la consumarea alimentelor decât dacă e vorba de anumite dulciuri, care nu sunt atât de esenţiale pentru nutriţie, cum ar fi ciocolata sau îngheţata. Copiii au nevoie de mâncare bună, ca să crească sănătos.

Dacă i-am avertizat pe copii că îi vom pedepsi pentru neascultare într-un anumit domeniu, atunci trebuie să ne ţinem de cuvânt. Altfel vor crede că ameninţările noastre sunt fără valoare şi ei îşi vor pierde respectul pentru cuvintele părinţilor. Putem însă reduce din severitatea pedepsei, dacă vedem că ar merita o pedeapsă mai uşoară. Am putea chiar anula pedeapsa,

dacă vedem că îi pare sincer rău de ceea ce a greşit. Chiar Dumnezeu a avut milă de Ninive şi, văzându-le pocăinţa sinceră, le-a anulat pedeapsa cu care i-a ameninţat (Iona 3). Dumnezeu ne tratează cu severitate şi cu bunătate; aşa trebuie să-i tratăm şi noi pe copiii noştri.

Folosirea nuielei sau a curelei la copiii noştri nu sunt singurele forme de pedeapsă. De asemenea, îi putem restricţiona de la joacă sau îi putem pune să stea tăcuţi în pat pentru o vreme. Chiar şi aceste acţiuni vorbesc inimii lor că ei au făcut ceva greşit.

Întotdeauna să fim miloşi când ne pedepsim copiii. Atunci când îi disciplinăm, nu trebuie să îi lovim peste faţă sau să-i rănim. Faţa are menirea de a fi atinsă cu dragoste, nu de a fi pleznită. Ar trebui să evităm folosirea mâinilor pentru a ne lovi copiii. Este mai bine să folosim nuiaua atunci când îi pedepsim, aşa cum spune Scriptura ( Proverbe 23:13-14). Mâinile au rolul de a avea grijă de copii, deci pentru a ne exprima dragostea pentru ei.

Odată ce copiii noştri ajung adolescenţi (peste 13 ani), nu ar mai trebui să îi pedepsim fizic. Dacă i-am disciplinat între vârsta de 1 an şi 13 ani, atunci, de regulă, nu va mai fi nevoie să îi pedepsim fizic peste această vârstă. Deci, cât timp copiii noştri sunt mici, să folosim aceşti ani pentru a-i pedepsi, ca să-i îndrumăm pe căi drepte.

Nu trebuie niciodată să ne pedepsim copiii de faţă cu alte persoane, ci să ţinem cont că acest lucru îi va umili public şi le va dubla pedeapsa. Întotdeauna trebuie să le respectăm onoarea. Pentru greşelile lor trebuie să îi pedepsim în particular. Totuşi, neascultarea şi obrăznicia trebuie pedepsite imediat. Dacă facem greşeala de a nu-i pedepsi în astfel de situaţii, s-ar putea ca ei să ajungă în extreme periculoase care i-ar ruina atunci când vor creşte mari şi atunci poate fi prea târziu să-i mai corectăm. Unii

părinţi îi pedepsesc pe copii în public doar ca să arate la alţii că ei sunt stricţi în creşterea copiilor lor. Prin aceasta se caută onoarea omului şi această atitudine este rea în ochii lui Dumnezeu.

În disciplinarea copiilor lor, atât tatăl, cât şi mama ar trebui să fie uniţi. Dacă noi, mamele, încercăm să îi apărăm pe copii, când tatăl îi pedepseşte, atunci ne asumăm riscul distrugerii pe termen lung a copiilor noştri.

După disciplinarea copiilor noştri, trebuie să îi asigurăm că ei sunt iertaţi. De asemenea, trebuie să îi învăţăm cum îşi pot corecta greşelile, dar trebuie să avem grijă să nu le aducem aminte în mod repetat de greşelile lor. Aşa procedează unele mame şi aceasta nu duce decât la o frustrare şi mai mare a copiilor lor.

Apoi sunt unele momente când ar trebui să îi răsplătim pe copii. Dumnezeu Însuşi ne răsplăteşte în anumite domenii atunci când ne-am pocăit. Când Avraam a renunţat la sine şi l-a lăsat pe Lot să îşi aleagă ce pământ doreşte (Genesa 13), Dumnezeu l-a răsplătit pe Avraam imediat. La fel, când copiii noştri au fost buni şi au renunţat la sine într-un anumit fel, este bine să îi răsplătim. De asemenea, este bine să le dăm cadouri de ziua lor, când sunt bolnavi sau după ce au ieşit dintr-o internare din spital.

S-ar putea uneori să ne simţim vinovate că i-am pedepsit pe copii prea mult şi să căutăm să ne revanşăm, dându-le un cadou drept compensaţie. Acest lucru este bun în condiţiile în care facem aşa doar ocazional. Însă dacă devine un obicei, vom vedea curând cum copiii noştri îşi pierd respectul pentru pedepsele pe care le dăm. Este bine să îi răsplătim după ce o vreme s-au străduit să fie ascultători.

În momentele când apar probleme cu privire la copiii noştri, putem foarte uşor să ne pierdem bucuria,

entuziasmul şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu, lucruri pe care le-am avut la început, când s-au născut copiii noştri. Să nu uităm însă că este nemaipomenit să naşti un copil. Sunt multe femei care nu au avut acest privilegiu şi care ar da orice ca să aducă un copil pe lume.

Deci trebuie să fim hotărâte să „ţinem mâinile pe plug", oricare ar fi preţul de plătit; trebuie să facem tot ce depinde de noi pentru ca totul să meargă lin, fără piedici, în casa noastră. Dacă petrecem timp cu Dumnezeu şi dacă păstrăm o umblare în strânsă legătură cu Dumnezeu, El ne va înnoi puterea şi ne va păstra vii spiritual.

Consider că încurajarea copiilor este cel mai important lucru pe care l-am putea face pentru ei, ca mame. Însă vai! Aceasta lipseşte din majoritatea familiilor.

Vedem mulţi copii care, din cauza abuzului din partea părinţilor, din lipsa iubirii sau a părtăşiei, au crescut deformaţi şi degeneraţi în personalitatea lor. Un copil, care are dezavantajul de a creşte într-o casă unde nu este deloc încurajat, este ca o plantă care creşte ascunsă sub un bolovan şi care nu va vedea niciodată soarele.

Este uşor să îl lauzi şi să-l încurajezi pe un copil talentat, pe unul care învaţă bine sau pe unul care este un sportiv bun. Însă copiii slabi sunt cei care au nevoie să fie încurajaţi cel mai mult. Trebuie să observăm nevoia unui astfel de copil, care este rănit în interiorul lui, dar care nu-şi exprimă suferinţa în exterior. O mamă sensibilă va fi capabilă să „citească" sentimentele unui astfel de copil, la fel de uşor precum un termometru ia temperatura!!

Când un copil se simte inferior, nu este capabil să dobândească ceea ce au dobândit fraţii lui mai mari sau se simte respins de prietenii săi şi începe să se simtă nedorit, oare mai adăugăm şi noi la durerea lui o mustrare, când ar trebui să-l încurajăm?

Ne putem testa pe noi înşine, întrebându-ne cât de des folosim către copiii noştri cuvinte ca „Nu face".

Haideţi să le spunem copiilor şi ce ar trebui să facă, nu numai ce nu ar trebui să facă!

Poate simţi că unul dintre copii s-a născut, fără ca tu să fi plănuit să mai ai un copil. Poate ai spus vreodată cuiva sau ţi-ai spus ţie însăţi: „Acest copil a fost un accident". Cât de contrar este acest gând cu ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său: „copiii sunt o răsplată dată de Domnul" (Psalmul 127:3). Trebuie să considerăm fiecare copil ca un dar de la Dumnezeu. El nu face greşeli, nici chiar atunci când noi nu ne-am gândit să mai avem un copil.

Nu trebuie să expunem public eşecurile copiilor, nici să îi abandonăm în public. Copiii noştri trebuie să simtă că noi le suntem loiali, chiar şi atunci când ei nu ne văd.

De asemenea, trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri să îşi accepte fraţii şi surorile mai mici şi că, numai pentru faptul că noi petrecem mai mult timp cu cei micuţi, nu au niciun motiv să fie geloşi pe ei. Uneori, când un nou-născut apare în familie şi primeşte multă atenţie de la toată lumea, există şi această problemă. Însă cu ajutorul lui Dumnezeu le putem arăta copiilor că ei sunt egali în ochii noştri.

Cât de des am greşit prin faptul că nu ne-am comportat cu compasiune faţă de un copil care a greşit! Chiar dacă un copil a căzut sau a recidivat într-un păcat, o mamă, printr-o preocupare iubitoare şi prin rugăciune, încă îl mai poate conduce înapoi pe acest miel pierdut în braţele Salvatorului.

Când un copil a greşit vrând să facă binele, el nu trebuie mustrat. Nici Dumnezeu nu mustră pe cei cărora le lipseşte înţelepciunea şi nici noi nu ar trebui să mustrăm în astfel de cazuri (Iacov 1:5). De câtă înţelepciune avem nevoie noi însene, pentru a fi mame mai bune - şi totuşi Dumnezeu nu ne mustră!

Mulţi copii recidivişti au fost aduşi înapoi la Dumnezeu prin rugăciunile pline de credinţă ale mamelor lor. Deci haideţi să ne ancorăm fără ezitare de promisiunile lui Dumnezeu!

Dacă petrecem timp cu copiii noştri, chiar şi în ocupaţii obişnuite, vom descoperi că ei încep să se deschidă faţă de noi şi să ne spună problemele lor. Iar atunci, oricare ar fi problema cu care se confruntă, îi putem încuraja, direcţionându-i înspre biruinţă, şi nu înspre eşec.

Pe măsură ce copiii noştri ajung la o vârstă mai înaintată, trebuie să îi tratăm ca pe nişte adulţi maturi şi să le acordăm respectul cuvenit. Nu mai trebuie să îi tratăm ca pe vremea când erau copilaşi. Atunci vom constata că ei cresc mari pentru a fi prietenii noştri şi că nu vor fi distanţi faţă de noi.

Pe măsură ce cresc copiii noştri, avem multe oportunităţi de a ne dovedi nouă înşine adevărul promisiunilor din Scriptură. Dacă zi de zi îi dedicăm pe copiii noştri lui Dumnezeu şi trăim în dependenţă de El, atunci preocuparea providenţială şi purtarea de grijă supranaturală ale lui Dumnezeu vor deveni realităţi vii pentru noi. Creşterea de copii poate fi şi o metodă deosebită pentru maturizarea noastră spirituală, iar în cele din urmă ea va influenţa şi viaţa spirituală a copiilor noştri. Dumnezeu să ne ajute pe fiecare dintre noi să fim credincioase!

„Când copiii convieţuiesc cu critica, ei învaţă să condamne,

Când copiii trăiesc într-un mediu al agresivităţii, ei învaţă să lupte, Când copiii trăiesc într-un mediu al batjocurii, ei învaţă să fie timizi, Când copiii trăiesc sub apăsarea ruşinii, ei învaţă să se simtă vinovaţi, Când copiii trăiesc într-un mediu al îngăduinţei, ei învaţă să fie răbdători,

Când copiii trăiesc într-un mediu al încurajării, ei învaţă să fie încrezători,

Când copiii trăiesc în siguranţă, ei învaţă să aibă credinţă,

Când copiii trăiesc într-un mediu al cinstei şi al nepărtinirii, ei învaţă dreptatea,

Când copiii trăiesc într-o atmosferă a laudei, ei învaţă să aprecieze, Când copiii trăiesc într-un mediu al aprobării, ei învaţă să se accepte pe ei înşişi,

Când copiii trăiesc într-o atmosferă a prieteniei, ei învaţă să iubească."

(Autor necunoscut)

„Mai îngăduie-mă!" , strigă robul în timp ce îl implora pe tovarăşul său de slujbă, cerându-i milă (Matei 18:29).

Acesta e strigătul, de multe ori negrăit, care vine înspre noi, ca femei casnice şi ca mame, din partea multora dintre cei cu care avem de-a face în fiecare zi; dar pentru a auzi acest strigăt trebuie să fim sensibile în duhul nostru, deoarece este negrăit.

Poate copiii noştri sunt lenţi în a învăţa ceva ce noi, încercând să-i învăţăm, le-am tot spus de multe ori şi tindem să fim nerăbdătoare cu ei. Dacă am auzi plânsul ascuns al inimii lor, spunând: „Mai îngăduie-mă, îmi dau toate silinţele să fac cum trebuie acest lucru", atunci ne-ar fi mai uşor să biruim ispita de a ne enerva pe ei.

Poate că slujitoarea care ne ajută în lucrul nostru din jurul casei este cam neîndemânatică, nu este aşa curăţenie cum noi am dori noi să fie şi suntem ispitite să fim dure cu ea; dar strigătul negrăit din inima ei este:

„Mai îngăduie-mă! Mai dă-mi o şansă şi voi face lucrurile mai bine!" şi astfel avem o nouă ocazie să fim mai blânde.

Poate părinţii noştri, fiind vârstnici, nu se pot mişca şi sunt dependenţi de noi. Plânsul plăpând al inimii lor este, de asemenea, „Mai îngăduie-mă! Nu vreau să îţi fac probleme, dar am nevoie de ajutorul tău". Dacă suntem sensibile la sentimentele lor, vom auzi acest plâns negrăit şi îi vom ajuta fără să-i privăm de

Duhul Sfânt este Ajutorul nostru la vreme de nevoie ( Ioan 14:16, Psalmul 46:1).

Este de la sine înţeles faptul că o soţie care este plină de Duhul Sfânt este plină de această caracteristică a Duhului şi este un ajutor pentru soţul ei atunci când el este în nevoie. Dumnezeu a creat-o pe Eva ca să fie un astfel de ajutor pentru Adam.

Un ajutor bun este o soţie care observă repede nevoia şi neputinţa soţului ei şi care, la fel de repede, vine în întâmpinarea acestei nevoi. Oricât de puternic ar fi soţul tău, există uneori momente în care are nevoie de cineva care să fie lângă el şi care să-l încurajeze în bătăliile pe care le are în viaţă.

Binecuvântată este acea soţie care poate fi un astfel de ajutor pentru soţul ei!

Din păcate, multe neveste sunt atât de preocupate de necazurile şi de încercările lor, încât doresc întotdeauna să fie mângâiate, consolate şi răsfăţate de bărbaţii lor. Astfel, ele nu sunt niciodată libere de propriul lor eu pentru a fi de vreun ajutor pentru bărbaţii lor.

În unele cazuri, aceasta se întâmplă pentru că soţiile îşi iau responsabilităţi pentru prea multe lucruri nefolositoare, care puteau fi evitate, iar acestea duc la supraîncărcarea lor cu poveri care, în final, devin insuportabile pentru ele.

Trebuie să ne recunoaştem limitele şi să luăm asupra noastră numai atât cât putem duce.

Nu numai pe soţii noştri trebuie să-i ajutăm. Ca mame, Dumnezeu ne-a chemat să fim un ajutor şi pentru copiii noştri.

Când copiii noştri greşesc într-un anumit domeniu şi sunt descurajaţi, când păcătuiesc şi ne dezamăgesc prin purtarea lor sau când nu se ridică la aşteptările noastre, care este atitudinea noastră?

În China, fetiţele nou-născute sunt aruncate în râuri, iar în India la containerele de gunoi sau în temple, fiindcă ele sunt o dezamăgire pentru mamele lor care ar fi vrut băieţi. Oare nu suntem şi noi ca acele mame, atunci când vreunul dintre copii ne dezamăgeşte în vreun fel?

Un copil care a greşit sau care se simte inferior, are nevoie de mai multă dragoste, compasiune, înţelegere şi grijă, de mai mult timp pe care să-l petrecem cu el şi de mai multă rugăciune - nu să fie aruncat în râu!!

Trebuie să credem că Dumnezeu, Meşterul Olar, poate reface chiar şi vasul cel mai distrus din lumea aceasta, în ceva folositor scopului Său.

El poate îndepărta asprimea dintr-un copil încăpăţânat şi îl poate face un vas care să-L glorifice pe Dumnezeu. Duhul Sfânt, Ajutorul, a venit să facă reuşite divine din copiii care sunt falimente în lumea aceasta. Iar noi, mamele, suntem chemate să îi încurajăm pe copiii noştri să creadă aceasta.

Să luăm un alt exemplu: când tatăl trebuie să-l pedepsească ferm pe copil, noi nu ar trebui să-l răsfăţăm pe copil în astfel de momente, printr-o „alintare" care să-i dea impresia că tatăl lui a fost excesiv de dur cu el.

Unele mame merg până acolo, încât îşi încurajează copiii să îl înşele pe tatăl lor - cum şi Rebeca l-a încurajat pe Iacov să-l înşele pe Isaac. Despre Iacov se cunoaşte că a fost un înşelător, dar oare cine a fost cea care l-a învăţat

să înşele? O mamă neînţeleaptă, care nu era una cu soţul ei. Aceste lucruri sunt scrise pentru învăţătura noastră.

Noi, femeile, avem în noi un depozit vast de energie emoţională. În loc să folosim acea energie în a ne cicăli soţii pentru că nu au făcut diferite lucruri pentru noi, de ce nu o folosim într-un mod mai profitabil purtând poverile şi problemele copiilor noştri? În definitiv, şi ei au probleme, fiind prea tineri pentru a le purta singuri. De aceea au nevoie de cineva care să îi ajute.

Suntem într-o bătălie cu Vrăjmaşul care este hotărât să ne distrugă căminele, copiii şi familiile. În această bătălie nu avem voie să renunţăm niciodată, nici să pierdem din vedere cine este adevăratul nostru inamic, până când fiecare membru al familiei noastre e în siguranţă în Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa cum Duhul Sfânt mijloceşte pentru noi, şi noi, ca ajutoare, trebuie neapărat să mijlocim pentru soţii şi copiii noştri.

Putem compara această bătălie cu întrecerea sportivă în care două echipe trag în sensuri opuse de o frânghie. În bătălia spirituală, de o parte trag puterile întunericului, iar de cealaltă parte trage soţul şi copiii noştri. De care parte a frânghiei ne vom pune să tragem - ÎMPREUNĂ CU soţii şi copiii noştri (rugându-ne pentru ei şi încurajându-i) sau ÎMPOTRIVA lor (cicălindu-i şi mustrându-i)?

În această bătălie nu avem voie să ne descurajăm vreodată, fiindcă în orice moment Îl avem pe Duhul Sfânt care să ne întărească, avem toate promisiunile lui Dumnezeu care să ne susţină şi o mulţime de martori care să ne încurajeze. Fiecare dintre noi putem deveni acel ajutor care vrea Dumnezeu să fim.

Toată renunţarea de sine şi suferinţa din prezent vor părea o nimica în ziua finală, când soţii şi copiii noştri se vor ridica şi ne vor numi binecuvântate,

„Maria era aşezată pe podea, ascultându-L pe Isus în timp ce vorbea. Marta însă era tipul de om agitat, îngrijorându-se în legătură cu marele prânz pe care îl pregătea. Ea a venit la Isus şi a spus: 'Doamne, nu Ţi se pare incorect faptul că sora mea doar stă aşezată aici, în timp ce eu fac toată treaba? Spune-i să vină şi să mă ajute.' Însă Domnul i-a spus: 'Marta, tu eşti atât de frământată în legătură cu toate aceste detalii! De fapt, există numai un singur lucru de care merită să fii preocupat. Maria l-a descoperit şi nu îl voi lua de la ea'" ( Luca 10:39-42 - Living Bible).

Marta lucra acasă din greu. Ce poate fi mai agreabil şi încântător pentru o soră care Îl iubeşte pe Domnul cu adevărat decât să gătească o mâncare bună pentru iubitul ei Domn şi pentru ucenicii Lui? Însă, când a văzut ce făcea sora ei, Maria, această strădanie dulce în care era angajată a devenit pentru ea o povară prea mare pentru a o putea duce. Nu numai că Maria nu făcea nimic pentru a o ajuta - ceea ce părea a fi o atitudine egoistă - dar părea şi atât de fericită în prezenţa Domnului. Iar Domnul părea că Se bucură şi El împreună cu ea. Atitudinea Martei avea nuanţe din atitudinea pe care a avut-o Cain faţă de fratele său mai tânăr, Abel. Nu este uşor pentru o soră să le vadă pe altele libere de sarcinile gospodăriei şi bucurându-se în Domnul, în timp ce ea este aplecată sub greutatea poverilor în propria-i casă.

Suntem noi tipul de om agitat ca Marta? Marta era un vas slab. Fiecare dintre noi, surorile, suntem vase mai slabe. Ea era şi obosită. Însă toate acestea nu puteau justifica spiritul ei de nemulţumire, de judecare a altora, de comparaţie, de invidie şi de autocompătimire .

Când suntem obosite, putem merge la Cel care ne invită, spunând: „Veniţi la Mine toţi cei care lucraţi cu atâta trudă sub apăsarea unui jug greu şi Eu vă voi da odihnă. Lăsaţi-Mă să vă învăţ - căci Eu sunt blând şi smerit - şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre; căci Eu vă dau numai sarcini uşoare" (Matei 11:28-30 - Living Bible).

În mijlocul tuturor sarcinilor pe care le avem de îndeplinit putem trăi înaintea Feţei lui Dumnezeu, recunoscând că El este pe tron , asigurate fiind pe deplin că El cunoaşte orice povară şi problemă a noastră. Aceasta ne va da puterea să ne facem lucrul cu inima mai uşoară şi cu un duh liber - liber să-i iubească şi să-i binecuvinteze pe alţii, chiar şi pe aceia care par să aibă o viaţă mai uşoară, care se pare că pot merge oriunde şi oricând doresc.

„De fapt, există numai un singur lucru de care merită să fii preocupată şi Maria l-a descoperit", i-a spus Isus Martei.

Este odihnitor gândul că nu trebuie să alegem între a fi o Maria sau o Marta. Putem fi amândouă. Citim că, după ce Lazăr a fost înviat din morţi, în casa aceea i- au pregătit din nou Domnului o cină şi „Marta slujea" (Ioan 12:2). Maria din nou stătea la picioarele Domnului, dar de data aceasta Marta nu avea nicio nemulţumire. Era fericită, pentru că a învăţat cum să fie liniştită în mijlocul slujirii ei.

Probabil că a învăţat să „stea la picioarele Domnului", în timp ce lucra în bucătărie. Noi, care suntem legate de treburile casnice, putem să facem la fel

şi să experimentăm bucuria împlinirii în lucrarea noastră pământească. Putem fi la picioarele Domnului nostru, chiar şi atunci când facem acele treburi menajere necesare pentru familia noastră. Nu munca noastră zilnică este ceea ce ne îndepărtează de la picioarele Domnului, ci neliniştea care vine dintr-un spirit al nemulţumirii şi al invidiei. Pământul întreg este aşternutul picioarelor Domnului. Deci putem sta la picioarele Lui oriunde am fi.

David a putut mărturisi:„acum sunt liniştit înaintea Domnului, ca un copil înţărcat" ( Psalmul 131:2

- Living Bible). Fără să mai aibă vreo nelinişte sau vreo dorinţă posesivă de a primi atenţia mamei lui, copilul înţărcat este fără nicio grijă în această lume; şi noi putem fi asemenea lor, deoarece, când rămânem în Domnul, descoperim că El este cu noi chiar şi în mijlocul treburilor gospodăreşti.

„O singură zi petrecută în Templul Lui (iar căminul meu este Templul Lui sfânt, dacă acela este locul pe care El l-a ales pentru mine) este mai bună decât o mie de zile petrecute oriunde altundeva! Mai degrabă aş vrea să locuiesc în pragul uşii (sau să fiu o soţie şi o mamă ocupată) în Templul Dumnezeului meu decât să locuiesc în palate (de huzur şi confort, în afara voii Lui pentru viaţa mea). (...) Pentru că Dumnezeu ne dă îndurare şi slavă şi nu-i lipseşte de niciun bine pe cei ce umblă pe cărările Lui" (Psalmul 84:10-11 - Living Bible)

- chiar dacă acele cărări mă ţin zile întregi izolată în casă cu ore lungi de muncă sau lângă copii care sunt bolnavi.

„Eu sunt cu tine în toate zilele. Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi." este Cuvântul Domnului pentru noi. Aceasta e vestea bună pe care Domnul nostru ne-a adus-o nouă, surorilor din Noul Legământ: că va fi cu noi întotdeauna, orice lucru am face. Astfel că noi putem să ne întâlnim cu El mereu în

casele noastre. Aceasta este vestea cea bună pe care Dumnezeu a adus-o pentru noi, surorile, în Noul Legământ: El va fi întotdeauna cu noi, orice lucru am face. Astfel că noi mereu ne putem să întâlni cu El în casele noastre.

Acum noi nu dorim nimic pe Pământ în afară de prezenţa Domnului Însuşi (Psalmul 73:25). Aşa cum Madam Guyon a exprimat cu atâta iscusinţă:

„În timp ce căutăm unele locuri şi le evităm pe altele Sufletul nu găseşte fericire în niciunul dintre ele; Dar cu Dumnezeul meu, care îmi călăuzeşte paşii, Am aceeaşi bucurie fie că stau, fie că merg.

Aş putea să fiu aruncată unde Tu nu eşti Aceasta ar fi într-adevăr o soartă îngrozitoare; Dar caut locurile care nu sunt îndepărtate Convinsă că-L găsesc pe Dumnezeu în toate."

Sfinţii Vechiului Testament au strigat spunând: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?" (Psalmul 42:1-2). Astăzi însă Îl găsim întotdeauna aproape de noi - în propriile noastre case. Cât suntem de binecuvântate!

„Stau liniştit înaintea Domnului...De ce ar trebui să tremur de frică" (Psalmul 62:1-2 Living Bible).

Nu-i aşa că fiecare dintre noi am fost uneori descurajate? Nu am simţit uneori că vrem să ieşim dintr- o situaţie dificilă?

Marele proroc, Ilie, a trecut şi el printr-o astfel de stare. Într-o vreme în care ceilalţi din Israel au dat înapoi, el a rămas singurul care Îl reprezenta pe Domnul, (1 Împăraţi 18). Însă după această mare victorie a fugit de la locul unde era stabilit. El a fugit 500 de kilometri până la Muntele Horeb, unde s-a întâlnit cu un cutremur, cu un vânt foarte puternic şi cu un foc în jurul lui (1 Împăraţi 19). Însă în inima lui s-a iscat o furtună mai mare decât toate acestea la un loc.

Totuşi, Ilie nu era singur pe muntele acela. Aşa cum Dumnezeu a fost cu el pe muntele Carmel când acesta L-a reprezentat pe Domnul, tot aşa a fost cu el şi când a fugit cuprins de frică şi de disperare.

Ca mame, uneori ne putem afla în situaţii când vreo furtună face ravagii în inimile noastre şi simţim nevoia de a fugi departe. Însă Tatăl nostru ceresc este atât de plin de compasiune, încât va sta lângă noi, ne va vorbi duios, ne va încuraja, chiar dacă suntem sătule de viaţă, aşa cum a fost Ilie.

În astfel de momente, trebuie să refuzăm să ascultăm de vocile furtunoase de autocompătimire, deoarece acestea ne vor aduce într-o stare în care vom

face şi vom spune multe lucruri pe care mai târziu le vom regreta. În schimb, ar fi mai bine să facem şi noi ceea ce a făcut Ilie atunci când a fost descurajat: să ascultăm

„sunetul unei şoapte blânde" (1 Împăraţi 19:12 - Living Bible). Din locul care este mai sus decât furtuna de vânt şi decât cutremurul de pământ, Prietenul păcătoşilor, care ne înţelege fiecare slăbiciune, caută să ne vorbească. Numai acel susur blând ne poate consola sufletele. Furtuna se va linişti şi pacea va domni în inimile noastre. David a spus: „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău? Unde voi fugi de prezenţa Ta? Dacă mă voi duce să locuiesc la marginea mării, chiar şi acolo mâna Ta mă va conduce (...). Cât e de preţios faptul că Tu, Doamne, te gândeşti încontinuu la mine! Nici măcar nu pot să ţin în socoteală de câte ori pe zi gândurile Tale se îndreaptă către mine. Când mă trezesc dimineaţa, Tu şi atunci te gândeşti la mine" ( Psalmul 139:7,9,10,17,18 -

Living Bible).

„Pace vouă, Eu sunt, nu vă temeţi !" le-a spus Isus cu duioşie ucenicilor care se temeau că se vor scufunda, în timp ce păşea spre ei pe deasupra valurilor mării. În cel mai scurt timp, furtuna s-a liniştit. El este acelaşi şi astăzi - va linişti furtuna din vieţile noastre, orice furtună care ne determină să ne fie frică şi să disperăm.

„Îndurarea Ta mă face mare" (Psalmul 18:35).

Înfruntăm noi ostilităţile celorlalţi? Atunci să ne uităm „cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare (…) " (Evrei 12:3). Duşmăniile pe care le avem de înfruntat, chiar din partea prietenilor şi a rudelor, sunt doar indicii că ne aflăm pe drumul cel bun. De-a lungul drumului, Îl vedem pe Isus, Precursorul nostru, care la rândul Său a suferit împotrivire, dar care nu S-a lăsat cuprins de autocompătimire, critică sau nemulţumire; în schimb a biruit răul prin bine. Când a suferit, El nu a ameninţat, ci

iertat şi i-a binecuvântat pe cei ce Îl acuzau. El asculta de şoapta blândă a Tatălui Său şi S-a supus voii Lui.

Tatăl nostru, care urmăreşte tot ce spunem şi facem fiecare, va judeca orice lucru cu dreptate într-o zi. La El nu este părtinire, deoarece El este conştient de faptele reale care stau în spatele oricărei situaţii.

Dacă facem ceea ce a făcut Isus, vom fi în stare să depăşim toate sentimentele de autocompătimire şi să tresăltăm de bucurie că putem fi părtaşe la suferinţele Lui. Atunci vom fi în stare să terminăm cu tot ce înseamnă insulte, calomnii, acuzaţii, pretenţii, apărarea eului, auto-justificare şi autocompătimire.

Să-L lăsăm pe Domnul să ne zdrobească viaţa plină de sine prin astfel de încercări de foc! Din această moarte faţă de sine va răsări o mireasmă în puterea învierii spre slava lui Dumnezeu şi Îl vom auzi spunând:

„Tu eşti fiica mea preaiubită în care îmi găsesc plăcerea" . Acel cuvânt de aprobare va fi răsplata noastră cea mai mare.

Fie ca liniştea să domnească tot timpul în inima noastră, deoarece inima este acum templul Sfânt al lui Dumnezeu! „Domnul este în Templul Său cel sfânt. Orice făptură să tacă înaintea Domnului" (Habacuc 2:20; Zaharia 2:13).

În momentele în care suntem provocate, printr-un astfel de calm şi de linişte vom dovedi că suntem adevărate slujitoare ale Acelui Domn care i-a zis lui Pilat:

„Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă ar fi, slujitorii Mei s-ar fi luptat" (Ioan 18:36).

Isus este Împăratul. „Pilaţii" pământeşti şi soldaţii lor nu sunt altceva decât robi ai Dumnezeului nostru. El, care „a schimbat blestemul în binecuvântare" pentru poporul Său, cu sute de ani în urmă, va face la fel şi pentru noi, chiar astăzi (Deuteronom 23:25).

Dumnezeu ne invită: „OPRIŢI-VĂ (relaxaţi-vă, încetaţi să mai luptaţi, lăsaţi să plece de la voi orice apăsare) şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu" (Psalmul 46:10).

Da, Dumnezeu este Suveran. În mod neschimbat, toată puterea în Cer şi pe Pământ se află în mâinile Lui. El este Creatorul, Răscumpărătorul, Stăpânul şi Domnul nostru. Tot ceea ce El trimite în calea noastră a fost filtrat de două ori prin microfiltrele din 1 Corinteni 10:13 şi Romani 8:28. Aşadar putem să stăm liniştite în orice vreme.

În învălmăşeala luptei, când focul este încins la maximum, vom auzi susurul Lui cel blând spunându-ne:

„Harul Meu îţi ESTE de-ajuns chiar şi în această situaţie. Nu voi îngădui să fii testată sau ispitită peste puterile tale. Voi face ca tot ce ai de înfruntat să lucreze împreună spre binele tău, să te transforme tot mai mult în asemănarea Mea".

Da, chiar şi cea mai slabă dintre noi poate să iasă triumfătoare.

„Dă-ne roua Ta liniştitoare

Până când toate eforturile noastre se opresc; Ia din sufletele noastre tensiunea şi stresul

Şi lasă ca vieţile noastre ordonate să mărturisească Frumuseţea păcii Tale".

În exteriorul ruinelor uneia dintre cele mai bogate oraşe din vremea ei găsim statuia de sare a unei femei, care aduce un mesaj pentru femeile din toate timpurile.

Cuvintele Domnului, „Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot" (Luca 17:32), sunt o avertizare pentru fiecare dintre noi.

Când soţia lui Lot s-a uitat înapoi, acela a fost doar un ultim gest al unui mod de viaţă prin care ea îşi ruinase deja familia. Soţul ei „era un om bun care îşi chinuia sufletul în fiecare zi, văzând faptele nelegiuite din Sodoma" (2 Petru 2:7-8 - Living Bible), dar soţia lui nu avea aceleaşi sentimente faţă de Sodoma ca soţul ei şi aceasta a fost tragedia.

Fiind ea însăşi fără frică de Dumnezeu, soţia lui Lot nu le-a putut învăţa nici pe cele două fiice ale ei să se teamă de Dumnezeu. Probabil că era prea ocupată cu socializarea şi nu mai avea timp să stea cu cele două fiice ale ei în perioada lor de creştere. Ea era soţia unui proeminent om de afaceri şi era mândră că şi cele două fiice ale ei au fost acceptate în viaţa socială a Sodomei.

Fără îndoială că ea a respins obiecţiile soţului ei şi le-a permis fetelor ei să adopte stilul şi moda sodomiţilor şi, în final, să se căsătorească cu doi tineri respectabili din Sodoma. Astfel, ea şi-a distrus fiicele.

Acea statuie de sare de acum 4000 de ani ne avertizează astăzi pe noi, mamele: Petreceţi timp cu copiii voştri! Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot!

Soţia lui Lot îşi avea comoara în bunurile pământeşti şi acolo era şi inima ei. De vreme ce noi, mamele, ne zbatem atât de mult acasă pentru lucrurile pământeşti, este uşor pentru noi să punem mai mult accent pe mâncare, haine, accesorii gospodăreşti, proprietăţi etc.

Astfel, acel stâlp de sare ne transmite un alt avertisment: Lucrurile care se văd sunt trecătoare. Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot!

Probabil că relaţia strânsă pe care soţia lui Lot o avea cu prietenele ei lumeşti din Sodoma au făcut-o să-i fie atât de dificil să plece.

Poate că cel mai greu lucru pentru soţia lui Lot a fost despărţirea de prietenele ei lumeşti din Sodoma.

Multe dintre surori sunt ineficiente pentru Domnul, deoarece prietenele lor cele mai bune sunt vecinele şi rudele lor lumeşti şi îşi petrec majoritatea timpului cu acestea în conversaţii care nu le aduc niciun folos.

Acest gen de surori sunt totodată avertizate: Tovărăşiile rele vor neutraliza mărturiile voastre pentru Domnul. Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot!

Poate că vreun eşec din trecutul nostru, o rană sau o trădare din partea cuiva drag ne trag în jos şi nu îl putem ierta. Ar putea fi vreo supărare sau un necaz pe care îl tot spunem oamenilor, pentru a câştiga simpatia lor.

Orice motiv am avea, privitul înapoi este întotdeauna periculos. Ne poate opri creşterea spirituală şi ne poate transforma într-un stâlp de sare, când, de fapt, am fi putut deveni stâlpi în Biserică. Da, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că şi surorile pot deveni stâlpi în Biserică, dacă biruiesc păcatul (Apocalipsa 3:12).

Atunci haideţi să luăm seama la avertizare: Să uităm trecutul. Să nu medităm asupra lui. Să ne aducem aminte de nevasta lui Lot.

„Scapă la munte şi nu privi înapoi, ca să nu pieri" era chemarea îngerilor pentru familia lui Lot (Geneza 19:17).

Aceasta este chemarea care ni se adresează nouă astăzi. Haideţi să trăim pe vârful muntelui cu Domnul şi să nu mai trăim niciodată în trecut!

Haideţi să renunţăm la lucrurile pământeşti care ne ţin legate şi pe care oricum va trebui să le lăsăm într-o bună zi!

Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot!

„I-am dat vreme să se pocăiască (...) " (Apocalipsa 2:21).

Când citim aceste cuvinte, ne gândim noi la un tată pământesc care-şi ameninţă copila cu consecinţe cumplite dacă aceasta nu se pocăieşte?

Nu. Nu este aşa. Este vorba de vocea unui Tată ceresc care îşi iubeşte fiica şi deschide o uşă a speranţei pentru ea prin faptul că îi arată un remediu pentru greşelile pe care le-a făcut. El doreşte ca ea să se pocăiască, astfel că îi acordă timp pentru a face aceasta.

Îl auzim pe Tatăl spunând : „Îi voi vorbi cu gingăşie şi îi voi transforma Valea Problemelor într-o Uşă a Speranţei" ( Osea 2:15 - Living Bible).

Să ne îndreptăm gândul spre o altă „ea" - Eva. Cu siguranţă că Dumnezeu a pedepsit-o pentru neascultarea ei; dar împreună cu cuvintele de pedeapsă a fost deschisă din nou o uşă a speranţei - un remediu pentru păcatul ei, o speranţă a unei zile glorioase când sămânţa ei va nimici capul vrăjmaşului. Înşelătorul va fi deposedat de orice putere, iar copiii Evei vor fi capabili să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu.

Să ne gândim la o a doua „ea" - fiicele arogante ale lui Israel şi ale lui Iuda, care au mers după idoli. În ciuda avertizărilor repetate din partea prorocilor, pe care Dumnezeu în dragostea şi mila Sa îi trimitea la ei, şi-au împietrit inimile şi au nesocotit rugăminţile lui Dumnezeu. Astfel că au fost duşi în captivitate şi

împrăştiaţi. Însă, în mesajul despre judecată, Dumnezeu a deschis o uşă a speranţei şi pentru ei, dându-le promisiunea că în viitor îi va restaura din nou (Ieremia 29:11).

Aşa este dragostea nemărginită a lui Dumnezeu. Chiar şi în cele mai aspre judecăţi ale Sale, El deschide întotdeauna o uşă a speranţei. După cum a spus şi Frederick Faber:

„Nu este niciun alt loc în care orice suferinţă a noastră să fie simţită mai bine decât sus în Cer,

Nu este niciun loc în care toate eşecurile noastre să fie judecate cu atâta bunătate."

Atunci haideţi să folosim timpul care ni s-a dat, să ne pocăim şi să nu fim ca acea prorociţă falsă şi rea, Izabela, care şi-a bătut joc de înştiinţările lui Dumnezeu şi i-a dispreţuit pe proroci, cu privire la care Domnul are de spus: „Nu vrea să se pocăiască" (Apocalipsa 2:21).

Mai degrabă să fim ca acea femeie care s-a pocăit, despre care Domnul a spus: „Păcatele ei, cari sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult" (Luca 7:47).

Dumnezeu a deschis o uşă a speranţei pentru fiecare dintre noi - chiar pentru acele soţii şi mame care au eşuat cel mai mult şi care au făcut un haos din viaţa lor!! Dumnezeu poate să-Şi îndeplinească planul pentru viaţa ta chiar şi acum, dacă doar te încrezi în El. Nimic nu este imposibil împreună cu Dumnezeul nostru. Numai să ne încredem în El.

Cei ce se încred în El nu vor fi dezamăgiţi niciodată.

Aşa spune soţul meu deseori: „Dumnezeu este ÎNTOTDEAUNA de partea noastră, împotriva lui Satan".

Aleluia!! Amin!!

De îndată ce soţia proaspăt căsătorită simte că aşteaptă un copil, ar trebui să meargă la doctor. Primele semne ale gravidităţii sunt: lipsa menstruaţiei, greaţă şi vomă, creşterea frecvenţei urinării, modificarea sânilor.

Data la care te poţi aştepta să naşti este după 9 luni şi 7 zile de la începutul ultimei menstruaţii.

Ar putea ca în organismul mamei sau al tatălui să existe unele lucruri care să necesite tratament. Unele boli ar putea să nu fie evidente la părinte, dar ar putea să-l afecteze pe copil. Unele din acestea pot fi tratate. Aşa că, dacă cumva ai îndoieli, este bine să îţi faci un control medical.

Graviditatea nu este o boală - evident! Însă, dacă se întâmplă ca tu să te afli la linia de demarcaţie dintre sănătate şi boală, atunci graviditatea ar putea să te facă să nu te simţi bine. Mâncarea bună şi hrănitoare şi deprinderile sănătoase sunt cele mai esenţiale. Apropo, şi mintea are nevoie să fie hrănită. Meditarea la Cuvântul lui Dumnezeu îţi poate elibera mintea de tensiuni şi îţi poate îmbunătăţi sănătatea şi, prin urmare, inclusiv pe cea a bebeluşului tău care încă nu s-a născut.

În unele dimineţi s-ar putea să te simţi prea obosită sau bolnavă pentru a putea să te concentrezi asupra citirii Bibliei. Atunci încearcă să meditezi doar la un singur verset, citeşte o carte bună de meditaţii zilnice sau o carte de cântări. Ai putea, de asemenea, să-i ceri

soţului tău să petreceţi împreună timpul de părtăşie cu Dumnezeu şi să vă rugaţi.

Dieta

Bebeluşul din pântecele tău îşi ia hrana din ceea ce mănânci tu. Aşadar dieta ta zilnică ar trebui să fie compusă din următoarele:

· Orez, grâu sau cereale

• 2 până la 4 pahare de lapte

· Ouă, carne sau peşte

• Linte - lintea încolţită este foarte bună
• Lapte prins (iaurt)
• Legume - cu frunze sau fără frunze
• Alimente bogate în grăsimi şi uleiuri
• Fructe proaspete sau uscate

Vegetarienii ar trebui să consume în loc de carne şi peşte mai multe iaurturi şi mai multă linte. Orezul, grâul şi grăsimile îngraşă şi nu ar trebui consumate în exces. Dieta voastră ar trebui completată cu multe vitamine, comprimate ce conţin fier şi calciu pentru a întări oasele şi dinţii bebeluşului. Evitaţi să consumaţi sare în exces şi să mâncaţi prea multe alimente prăjite de la vânzătorii de pe marginea drumului.

Trebuie, de asemenea, să luaţi comprimate ce conţin fier, calciu şi magneziu prescrise de medicul dumneavoastră cu regularitate, în primele luni de sarcină şi să vă faceţi imunizarea împotriva tetanosului după luna a şasea.

Aerul curat

Ocazional, faceţi-vă timp să ieşiţi din bucătăria (sau biroul) voastră, care are un aer în mare parte consumat, pentru a inspira puţin din aerul proaspăt al lui Dumnezeu. Acest tratament simplu te va înviora poate cel mai mult.

Faceţi seara o plimbare împreună cu soţul dumneavoastră. Acest lucru vă va relaxa şi vă va revigora atât pe dumneavoastră, cât şi pe soţul dumneavoastră. Încercaţi să menţineţi o poziţie dreaptă în timp ce vă plimbaţi.

Exerciţii

Exerciţiul fizic poate ajuta la digestie, promovează somnul, împiedică constipaţia şi vă păstrează muşchii într-o stare bună de funcţionare. Acest lucru vă va ajuta să naşteţi mai uşor când va veni vremea. Aşa că nu renunţaţi la treaba din casă, având grijă, desigur, să nu vă obosiţi prea tare.

Exerciţiile de respiraţie profundă care dezvoltă pieptul şi abdomenul sunt utile.

Din când în când, staţi cu picioarele încrucişate, deoarece acest lucru ajută la dezvoltarea muşchilor pelvieni.

Evitaţi să vă solicitaţi prea mult spatele. Evitaţi să ridicaţi greutăţi. Îndoiţi-vă genunchii când trebuie să vă aplecaţi şi încercaţi să vă ţineţi spatele drept.

Curăţire şi odihnă

Ar trebui să faceţi o baie în fiecare zi, având grijă să vă spălaţi complet.

Ar trebui să dormiţi bine noaptea şi, dacă este posibil, timp de o oră după ce aţi servit prânzul. Faceţi din când în când pauze de la munca zilnică pentru a vă relaxa pentru câteva minute cu ceva fructe sau cu o ceaşcă de iaurt.

Ar trebui să renunţaţi la activităţile care vă obosesc prea tare.

Partea soţului dumneavoastră

Graviditatea reprezintă pentru o femeie o perioadă de stres emoţional. Un soţ înţelegător şi săritor poate face ca viaţa soţiei lui să devină mai uşoară. De aceea ar trebui să discutaţi cu soţul dumneavoastră despre frământările pe care le aveţi. Amintiţi-vă că amândoi sunteţi

„moştenitori ai harului vieţii" (1 Petru 3:7) .

Mulţi dintre bărbaţi ar putea să nu fie conştienţi de aspectele medicale şi psihologice ale gravidităţii. Încercaţi să mergeţi împreună în vizită la doctor, pentru ca soţul dumneavoastră să poată înţelege rolul pe care-l are de îndeplinit într-o astfel de perioadă.

Câteva lucruri pe care SĂ NU le faceţi

1. Nu permiteţi oboseala şi tensiunea mentală.

2. Nu acceptaţi situaţii în care ar putea interveni tensiuni sau căderi bruşte sau în care să fiţi nevoite să ridicaţi greutăţi.

3. Nu faceţi plimbări lungi, cu zdruncinături, mai ales în primele 3 luni şi în ultimele 3 luni de sarcină. Este bine să călătoriţi cât mai puţin posibil. Încercaţi să vă ţineţi picioarele în sus din când în când.

4. Nu permiteţi constipaţia. Mâncaţi multe fructe şi beţi multă apă.

5. Nu consumaţi laxative, sedative sau alte medicamente fără să consultaţi un medic.

6. Nu purtaţi încălţăminte neconfortabilă şi haine strâmte.

7. Nu faceţi cură de slăbire în timp ce sunteţi însărcinată.

8. Nu staţi în prezenţa unor persoane care au rubeolă sau alte infecţii virale. Evitaţi să intraţi în contact cu razele X. Dacă pentru orice motiv este necesară intervenţia cu raze X, atunci asiguraţi-vă că abdomenul vă este protejat cu un paravan de plumb.

Consultaţii înaintea naşterii

Trebuie să vizitaţi doctorul cu regularitate.

Iată câteva lucruri pe care ar trebui să le raportaţi doctorului imediat:

- Orice scurgere de sânge sau de lichid de culoare maronie, la orice oră.

- După luna a şasea: Dureri de cap severe, tulburări ale vederii, umflarea picioarelor, urinare scăzută, câştigarea excesivă în greutate (este normal să creşti în greutate cu 1,5 la 2 kg/lună, după cea de-a treia lună de sarcină), dacă simţiţi că bebeluşul nu mişcă, durere abdominală şi vomă, bube pe picioare sau umflarea feţei.

Câteva remedii simple

Pentru greţurile din cursul dimineţii: treziţi-vă cu o jumătate de oră mai târziu decât de obicei. Clătiţi-vă gura cu un sfert de linguriţă de bicarbonat de sodiu dizolvat într-o ceaşcă cu apă şi beţi un pahar de suc de lămâie. Evitaţi mâncărurile grase.

Pentru durerea de picioare: evitaţi să vă îndoiţi şi să vă aplecaţi jos, pe cât posibil, şi nu staţi în picioare când aveţi ocazia să şedeţi. Ar putea, la fel de bine, să vă ajute dacă înmuiaţi picioarele în apă caldă timp de circa o jumătate de oră seara înainte de culcare.

Pentru vene varicoase: de obicei, acestea vor dispărea după naştere. Un exemplu simplu este să vă întindeţi pe spate, să vă ridicaţi picioarele şi să vă rezemaţi călcâiele de un perete, pentru câteva minute. Acest lucru poate fi repetat de câteva ori pe zi. Evitaţi să staţi în picioare o perioadă mai lungă de timp. Bandajele elastice sunt şi ele benefice uneori.

Începutul naşterii

Simptomele travaliului sunt, de obicei, următoarele:

- contracţii regulate ale uterului care apar la început sub forma unei dureri în partea de jos a spatelui şi care se extind până la intrarea în abdomen.

- Va apărea, de asemenea, o scurgere vaginală de culoare roz.

- Uneori se va rupe apa brusc.

- Dacă apare sângerarea, ar trebui să vă grăbiţi la

spital.

În sfârşit

Priviţi încrezătoare înainte la naşterea unui bebeluş sănătos şi aveţi credinţă în Dumnezeu, pentru că Biblia spune: „Femeile vor avea siguranţă prin naştere de fii, dacă stăruiesc în viaţa de credinţă, dragoste, sfinţenie şi seriozitate" (1 Timotei 2:15 - J.B. Philips Bible).

Imediat după naştere, îngrijirea copilului va fi lăsată în seama doctorului sau a moaşei.

În prima perioadă ar trebui să mergeţi la doctor pentru control o dată pe lună. Doctorul vă va îndruma cu privire la imunizare, etc.

În prima lună, bebeluşul dumneavoastră va dormi în majoritatea timpului. Nevoile lui sunt puţine - somn, căldură, confort şi mâncare.

Somnul

În timpul primei luni, s-ar putea ca bebeluşul să se trezească doar pentru a mânca. Pe măsură ce creşte, va fi treaz pentru perioade mai lungi de timp.

Pregătiţi-i o cameră unde să aibă linişte; camera să fie bine aerisită (fără curenţi de aer), pentru a putea dormi. Acoperiţi-l cu o plasă pentru ţânţari, pentru a fi protejat de ţânţari şi de alte insecte.

Nu este nevoie să-l legănaţi pentru a adormi, deoarece acesta va deveni un obicei de care vă va fi greu să-l dezvăţaţi mai târziu.

S-ar putea ca bebeluşul să se simtă mai confortabil dacă îl puneţi să doarmă pe burtă. Aceasta îl va scuti de sufocare, în caz că vomită, şi-l va uşura, de asemenea, de colici. Astfel, şi capul va avea o formă bună - nu se va

turti. Însă, atunci când doarme pe burtă, ar trebui să-l verificaţi în mod frecvent.

În perioada primei luni, copilul va fi treaz doar pentru a se hrăni. Odată ce va mai creşte va fi treaz pe o perioadă mai lungă.

Căldură şi confort

Să ţinem minte că un bebeluş nu are un mecanism eficient de controlare a temperaturii corpului său, aşa cum are un adult. Deci într-un anotimp călduros nu îl îmbrăcaţi prea gros. O hăinuţă din bumbac peste pampers va fi suficientă.

Aveţi în vedere faptul că hainele de lână ar putea să irite pielea unui bebeluş. Prin urmare, atunci când folosiţi haine de lână în timpul iernii, asiguraţi-vă că pe dedesubt au haine din bumbac. Pentru a verifica dacă bebeluşul este destul de îmbrăcat, ar trebui să vedeţi dacă mâinile şi picioarele îi sunt reci.

Dacă folosiţi o căciuliţă, asiguraţi-vă că este dintr- un material tricotat astfel ca bebeluşul să poată respira în cazul în care aceasta îi cade pe faţă.

Când bebeluşul se trezeşte, verificaţi să nu se simtă inconfortabil din cauza scutecelor ude. Scutecele trebuie spălate bine, clătite şi uscate la soare. Particulele de săpun de pe ele ar putea irita pielea bebeluşului. Dacă este posibil, încercaţi să fierbeţi toate scutecele o dată pe săptămână. (Se referă la scutece, nu la pampers-uri de unică folosinţă - nota trad.).

Îmbăierea bebeluşului

Băile în apă fierbinte ar putea fi foarte dăunătoare pentru bebeluş. Spălaţi-l cu apă caldă şi încercaţi să-l ungeţi cu ulei de fiecare dată când îi faceţi baie. Evitaţi să vă expuneţi bebeluşul după ce îi faceţi baie la orice l-ar putea face să răcească imediat; fiţi atente să nu îi intre deloc apă în nas, în gură sau în urechi.

Curăţaţi-i secreţiile vizibile din nas şi urechi, dar nu introduceţi niciodată în ele ceva ce i-ar putea produce rană. Dacă nasul este înfundat, poate fi curăţat cu ceva fin, cum ar fi un fitil subţire, confecţionat dintr-un material de bumbac fin. Şi urechea poate fi curăţată într- un mod similar.

Trebuie, de asemenea, avut grijă şi la cordonul ombilical, până când ombilicul se vindecă total. Până atunci, ar trebui menţinut uscat. Ar trebui aplicat un pansament curat peste el, iar în jurul abdomenului, în zona respectivă, bebeluşul ar trebui înfăşurat cu un bandaj uşor şi fin.

Dacă bebeluşul este uşor bolnav, e mai bine să-l spălaţi cu un burete decât să-i faceţi o baie obişnuită şi astfel să-l expuneţi la răceală.

Hrănire

Realmente nu există niciun substituent pentru laptele de mamă! Este cel mai bun lapte pe care i-l puteţi da bebeluşului vostru. Laptele de mamă conţine anticorpi care pot proteja bebeluşul de multe infecţii. Bebeluşilor

hrăniţi cu lapte matern le merge bine, sunt mai satisfăcuţi, au un sentiment mai mare de siguranţă şi, de asemenea, nu contactează infecţii intestinale atât de uşor ca aceia care sunt hrăniţi cu sticla.

La început, hrăniţi-vă copiii o dată la 3-4 ore în intervalul dintre ora 6 dimineaţa şi miezul nopţii. După prima lună, aţi putea observa că bebeluşul vostru preferă să doarmă noaptea. Atunci puteţi renunţa la a-l hrăni în timpul nopţii, dar nu-l ţineţi flămând dacă îi e foame şi plânge noaptea.

O mamă care alăptează ar trebui să aibă ea însăşi o dietă bună, incluzând vitamine şi comprimate pe bază de fier. Ar trebui, de asemenea, să se odihnească suficient în fiecare zi. Ar trebui să evite mâncărurile foarte condimentate, ciocolata, laxativele, sedativele, aspirina şi alte medicamente, deoarece acestea pot afecta copilul prin intermediul laptelui. Lucrul acesta i-ar putea dăuna. Sânii ar trebui spălaţi înainte şi după ce bebeluşul mănâncă. Nu ar trebui niciodată să vă lăsaţi sânii să fie umflaţi cu lapte, ca nu cumva să înceapă să se formeze un abces în zona respectivă.

Alăptarea cu biberonul

Până ce bebeluşul are între 6 şi 9 luni, dacă aveţi suficient lapte de mamă, nu ar trebui să începeţi să-l hrăniţi din sticlă. Dacă este folosit laptele proaspăt de vacă ar trebui bine fiert. Laptele praf pentru bebeluşi este, de obicei, proaspăt şi fără germeni. Întotdeauna înainte să cumpăraţi lapte praf, verificaţi pe cutie data la

care acesta expiră. Apa de băut, la fel, ar trebui să fie fiartă.

Pentru fiecare kilogram pe care îl depune, bebeluşul are nevoie de aproximativ 125 ml de lapte proaspăt şi de 75 ml de apă în fiecare zi. Astfel că pentru un bebeluş de 3 kg, formula zilnică ar trebui să fie de aproximativ 400 ml de lapte proaspăt şi 200 ml de apă cu două linguriţe de zahăr. Această cantitate ar putea fi împărţită la 5 mese într-o zi. (Dacă folosiţi lapte praf, urmaţi instrucţiunile de pe cutie).

Pe măsură ce bebeluşul creşte, va avea nevoie de tot mai mult lapte şi tot mai puţină apă. Vara sau ori de câte ori bebeluşul are diaree ori febră, în alimentaţia lui ar trebui adăugată mai multă apă.

În ţările tropicale, precum India, unde germenii se înmulţesc cu uşurinţă, sticla pentru lapte şi tetina ar trebui bine fierte. Altfel, bebeluşul poate să facă uşor diaree sau vreo altă infecţie. Sticlele ar trebui fierte timp de cel puţin zece minute, iar tetina trebuie fiartă separat în apă cu sare. Fiţi atente să nu atingeţi interiorul unei sticle sterilizate sau partea din interior a unei tetine sterilizate!

Verificaţi laptele să nu fie prea fierbinte înainte să i-l daţi bebeluşului, altfel şi-ar putea arde limba.

După prima lună, puteţi să începeţi să-i daţi vitamine, la fel şi sucuri de fructe. Asiguraţi-vă că sucul de fructe este agitat bine înainte!

Atunci când Dumnezeu îi dă unei mame un copil, pe umerii ei cade responsabilitatea impresionantă şi sacră de a-l hrăni şi a-l educa. Indiferenţa sau lipsa purtării de grijă din partea acesteia, ar putea să-i producă un handicap copilului (din punct de vedere fizic, mental sau emoţional) pentru tot restul vieţii lui. Cât de atentă ar trebui să fie atunci o mamă pentru a-şi putea îndeplini responsabilităţile cu cea mai mare grijă!

De un astfel de cuvânt de avertizare este nevoie în special în zilele noastre. Acum există o tendinţă în creştere din partea multor mame de a-şi lăsa copiii în grija „doicilor" şi de a se concentra pe obţinerea unui venit adiţional pentru familie. Efectele unei astfel de neglijări a copiilor se observă adesea abia în anii următori, când lucrurile devin imposibil de corectat.

Nu există nicio datorie mai sacră pe care noi, ca mame, să putem să o îndeplinim decât să ne educăm copiii într-un mod sănătos din punct de vedere spiritual, mental şi fizic.

Dieta

Dacă bebeluşul dumneavoastră se hrăneşte cu lapte matern, în primele trei luni va avea nevoie doar de un supliment de vitamine, picături ce conţin fier şi suc de fructe.

La vârsta de trei luni puteţi să începeţi să îi daţi şi hrană solidă. Puteţi începe cu cereale. Cerealele conservate, de diverse tipuri sunt disponibile pe piaţă. Unele dintre cele mai ieftine tipuri de cereale ar putea fi un preparat ragi (cereale care cresc în India). Puneţi 2 linguriţe de pudră de ragi într-un tifon subţire, legaţi tifonul şi stoarceţi-l în mod repetat într-o ceaşcă cu apă până când cerealele sunt absorbite. Doar coaja şi fibrele alimentare vor rămâne în tifon. Adăugaţi o ceaşcă de lapte la acest lichid şi fierbeţi-l, amestecând bine, până ia o culoare maro-închis. Adăugaţi zahăr şi daţi-i bebeluşului când este călduţ. Acest preparat este cel mai hrănitor.

La vârsta de patru luni, în alimentaţia bebeluşului pot fi adăugate banane foarte coapte, pisate, (pentru început între o jumătate de linguriţă şi o linguriţă). Alte fructe, cum ar fi merele, pot fi coapte şi răzuite. Puteţi folosi, de asemenea, un amestec din câteva cereale cum ar fi: orez, ragi, grâu, porumb, linte, green-gram, pe care le pisaţi şi obţineţi o pudră, după ce în prealabil au fost spălate şi uscate. Mai apoi, această pudră poate fi făcută terci.

O dietă zilnică pentru un bebeluş de şase luni ar putea consta în ceva de genul:

- ora 6 - 7: lapte de mamă sau din sticlă.

- ora 9: suc de portocale, de roşii sau alte sucuri de fructe. Vitamine şi picături de fier, cereale sau idli (prăjiturele picante din India), urmate puţin mai târziu de lapte de mamă sau de lapte din sticlă. Supa din legume poate fi pregătită într-o oală cu presiune, folosind diverse legume, inclusiv verdeţuri. Acest lichid poate fi administrat împreună cu o hrană solidă.

- ora 13: legume gătite şi pisate precum morcovii, lapte cu sticla

- ora 16: biscuiţi crocanţi

- ora 18: cereale, fructe (cum ar fi banane), lapte de mamă sau din sticlă

- ora 22: lapte (dacă este flămând)

Carnea şi peştele pot fi introduse în alimentaţia bebeluşului la vârsta de un an. Deşi supa de carne şi de peşte îi pot fi administrate chiar mai devreme împreună cu legumele pisate, este mai bine să i se dea iaurt sau alte produse lactate. Trebuie ţinut cont de aceasta, deoarece proteinele din carne şi peşte fac o presiune mai mare pentru rinichii bebeluşului la o vârstă mai fragedă. Astfel, proteinele din legume, precum cele pe care le găsim în fasole şi linte, sunt mai bune.

La vârsta de un an, pe lângă lapte, bebeluşul ar trebui să fie în stare să mănânce două idlis mici pentru micul dejun, iar la prânz şi la cină: orez, dhal şi legume. Dacă bea lapte de vacă, 300 ml sunt suficienţi.

Nu administraţi bebeluşului niciun medicament, în special antibiotice, înainte de a consulta un doctor.

Alimentaţia copilului

1. Nu este necesar să-i daţi hrană solidă înainte de vârsta de trei luni.

2. Hrana solidă ar trebui să i se dea treptat, câte un fel o dată şi în cantităţi foarte mici.

3. Dacă este interesat, oferiţi-i lichide într-o ceaşcă, după şase luni. (Nu vă descurajaţi dacă o varsă! Va învăţa!!)

4. Dacă vreun nou fel de mâncare îi provoacă probleme digestive (vomă, diaree), încetaţi să-i mai administraţi acea mâncare şi, de asemenea, încetaţi orice

fel de hrană solidă. Ar trebui să aşteptaţi să treacă o perioadă până să-i administraţi din nou alimente solide.

5. Dacă problema digestivă persistă, atunci consultaţi un doctor.

6. Daţi-i să bea din sticlă abia după ce i-aţi dat hrană solidă, pentru că altfel ar putea să refuze hrana solidă.

7. Nu forţaţi copilul să mănânce dacă nu este interesat. S-ar putea ca şi lui să-i placă o schimbare a dietei. Încercaţi să faceţi interesant timpul în care îi daţi să mănânce. Evitaţi prea multe mâncăruri dulci, deoarece strică pofta de mâncare şi distruge dinţii bebeluşului.

8. Ţineţi minte că pe parcursul celui de-al doilea an bebeluşii nu cresc sau nu câştigă în greutate la fel de mult ca în primul. Aşadar, nu vă îngrijoraţi dacă nu observaţi o creştere vizibilă în anul al doilea.

Obiceiuri ale toaletei

Controlul conştient asupra vezicii şi a intestinelor ar putea să se dezvolte abia după al doilea sau al treilea an. Însă puteţi scăpa de scutece murdare, punându-l pe oliţă imediat după ce i-aţi dat să mănânce. Dacă îl urmăriţi cu atenţie, aţi putea să anticipaţi un scaun. Învăţaţi-l devreme să folosească toaleta sau oliţa, nu să facă pe el în mers sau să urineze pe jos.

Îngrijirea în timpul verii

În lunile călduroase de vară, un scutec şi o îmbrăcăminte din bumbac subţire sunt suficiente pentru bebeluş, iar noaptea nu aveţi nevoie decât de o păturică

din bumbac pentru a-l înveli. Evitaţi să-l îmbrăcaţi prea gros în timpul verii. Când ieşiţi la soare, protejaţi-i ochii de razele directe ale soarelui. Dacă observaţi vreo erupţie care l-a iritat din cauza căldurii, folosiţi o loţiune insipidă sau pomadă, cum ar fi crema pe bază de oxid de zinc.

Asemenea adulţilor, şi bebeluşii au nevoie de un supliment de lichide în timpul verii. Prin urmare, daţi-le cât mai multă apă îndulcită în care să puneţi puţină sare. Ţineţi minte că, atunci când bebeluşul are diaree, el pierde mai mult lichid. Anunţaţi medicul dacă bebeluşul are diaree. Dacă se întâmplă acest lucru în lunile de vară, aceasta constituie o problemă mai serioasă.

Este cel mai bine ca pentru bebeluşi să folosiţi întotdeauna apă fiartă, deoarece în ţările tropicale, cum este India, prin apă se răspândesc mulţi germeni. Prin urmare, dacă veţi călători cu un bebeluş, asiguraţi-vă că aveţi cu dumneavoastră suficientă apă fiartă.

Grija în timpul iernii

Evitaţi să vă expuneţi bebeluşul la frig şi la curenţii de aer. Folosiţi pe dedesubt îmbrăcăminte din bumbac şi pe deasupra, din lână. Păturile ar trebui să fie uşoare şi calde. Asiguraţi-vă că hainele nu îl strâng în jurul gâtului. Folosiţi îmbrăcăminte cu mânecă lungă şi pijamale, pentru a-i proteja picioarele. Ţineţi minte că un bebeluş pierde mai multă căldură prin membre decât prin cap. Prin urmare, atunci când este frig, folosiţi pijamale şi şosete. Nu are rost să-i puneţi o căciuliţă caldă pe cap, dacă de la talie în jos este dezbrăcat.

Verificaţi aproape de încheieturi (gât, coapse şi braţe) pentru a vedea dacă are vreo erupţie în zonele respective (acest lucru ar trebui făcut şi în lunile de vară).

Bebeluşii se simt confortabil dacă le puneţi pudră în acele zone. Aveţi mare grijă ca zona unde se pune scutecul să fie spălată şi uscată întotdeauna. Dacă folosiţi îmbrăcăminte adecvată, bebeluşul dumneavoastră va fi protejat de pneumonie şi infecţie la plămâni. Trebuie să vă asiguraţi că hainele sunt potrivite pentru climă şi că el se simte confortabil, curat, uscat şi în stare să-şi mişte membrele fără ca ceva să-l împiedice.

Oferiţi-i tot timpul condiţii optime pentru a se odihni.

Apariţia dinţilor

Primul dinte ar putea să apară în luna a şasea sau a opta. De regulă, cei doi dinţi din faţă din partea inferioară apar primii. În mod normal, bebeluşul ar putea să fie iritabil şi dezinteresat de mâncare într-o astfel de perioadă, datorită faptului că îl dor gingiile. Multor bebeluşi s-ar putea ca în această perioadă să le curgă saliva în mod continuu. În astfel de cazuri folosiţi bărbiţa. Ar trebui să vă asiguraţi de o îngrijire a dinţilor şi de o igienă orală bună. Spălaţi-i gura după fiecare masă sau daţi-i să bea apă fiartă după ce mănâncă.

Igiena

Învăţaţi-l pe copil obiceiuri de igienă bune de la o vârstă timpurie şi el va creşte apreciind curăţenia.

Rugaţi-vă împreună cu el şi cântaţi-i imnuri, chiar şi atunci când nu poate înţelege niciun cuvânt din ceea ce spuneţi. Astfel de exerciţii îi vor marca profund subconştientul. La fel de bine, pe măsură ce va creşte, va învăţa valoarea igienei spirituale.

Nu-i aşa că este o experienţă senzaţională să-l vedeţi pe copil crescând şi dezvoltându-se într-o persoană cu caracteristici personale?

Pe măsură ce îl observaţi crescând, veţi avea emoţii să îl vedeţi dezvoltându-se normal, atât mental, cât şi fizic.

Nu există standarde ideale care să indice o dezvoltare normală.

Copiii diferă şi dacă un copil începe să umble, să vorbească, trei luni mai târziu decât celălalt copil, aceasta nu înseamnă că este anormal sau întârziat. Poate creşte şi să fie la fel de normal ca alt copil. Deci nu te îngrijora pe degeaba.

Totuşi, există unele lucruri pe care copiii le fac la diferite nivele în creşterea lor:

La 1 lună: Copilul îşi poate concentra privirea pe obiecte, iar ochii şi capul lui vor urmări mişcări lente ale obiectelor. De asemenea, poate să-şi ridice capul când stă pe burtă.

La 4 luni : O poate recunoaşte pe mamă, poate zâmbi la oameni, poate să prindă obiecte şi să îşi studieze propriile mâini. Îşi poate ţine capul ridicat când este purtat şi poate "gânguri" şi râde.

Între 7 şi 8 luni: Poate sta în fund fără ajutor, poate ridica mâinile ca să fie luat în braţe şi poate pune diferite obiecte în gură.

Între 9 şi 10 luni: Se poate ridica cu ajutor, poate face cu mâna bye-bye şi se poate pune singur în poziţii de stat în şezut sau ridicat.

La 1 an: Poate umbla fără ajutor şi poate folosi câteva cuvinte înţelese. Locul moale din vârful capului începe să se închidă. Poate avea deja 6 dinţi şi poate ţine cana din care bea.

La 2 ani: Copilul poate fugi, el poate construi jocuri din componente. Poate vorbi propoziţii simple şi poate asculta instrucţiuni simple (când are chef să asculte !!!). Acesta este cel mai potrivit moment pentru a începe procesul supunerii voii lui şi a-l învăţa ascultarea. Controlul urinării şi al scaunului (pe perioada de zi) începe să se stabilizeze în această vreme, în special la fete. La băieţi poate dura mai mult.

Cel mai important lucru este să îl lăsaţi pe copil să se dezvolte şi să crească natural.

Nu vă comparaţi copilul cu cel al vecinului!

Nu îl forţaţi pe copil să facă ceva pentru care nu este pregătit, chiar dacă este vorba despre a sta în fund, a bea din cană sau a umbla. Daţi-i libertatea de a creşte în ritmul lui! Odată ce creşte, încurajaţi-l să facă lucruri singur, cum ar fi să se îmbrace singur. Încurajaţi-l să se joace şi cu alţi copii. Nu îl supra-protejaţi!

Imunizarea

Cele mai multe spitale urmează următoarea strategie:

Până la 3 luni - BCG - împotriva tuberculozei;

6 săptămâni - DTP (triplu antigen) - împotriva difteriei, tetanosului, tuse convulsivă - prima doză; VPO (Vaccin poliomielitic oral) prima doză;

10 săptămâni - DTP a doua doză; VPO a doua

doză; doză;

14 săptămâni - DTP a treia doză; VPO a treia

18 săptămâni - DTP a patra doză; 22 săptămâni - DTP a cincea doză; 9 luni - control al sănătăţii;

9-12 luni - vaccin împotriva pojarului;

18 luni - DTP prima doză de rapel; VPO prima

doză de rapel;

5 ani - DTP a doua doză de rapel; VPO a doua doză de rapel;

Se va repeta doza de rapel după orice expunere la difterie şi poliomielită.

După o rană gravă, se va repeta doza de tetanos. TAB ( anti-tifoidă) se va repeta în fiecare an (India).

La ceva timp, este recomandat să se facă o injecţie de Hepatita B antigen (0,5 ml.) intramuscular, în coapsă. A doua doză se va administra după o lună.

Îngrijirea copiilor născuţi prematur sau a gemenilor

Un copil născut prematur este unul care s-a născut înainte de termen sau a cărui greutate este sub 2 kg. Gemenii sau tripleţii, chiar dacă se nasc la termen, ei cântăresc de obicei sub 2 kg şi trebuie trataţi ca şi copii născuţi prematur.

Copiii născuţi prematur nu au capacitatea de a-şi menţine temperatura şi uneori nu pot respira, nu pot înghiţi, nu pot digera mâncarea şi nu se pot opune infecţiilor. Ei obosesc foarte repede.

Un copil născut prematur, care cântăreşte sub 2 kg, trebuie ţinut la spital până când acesta cântăreşte cel puţin 2,5 kg. Dacă trebuie să îl ţineţi acasă, fiţi atentă la următoarele precauţii:

1. Copilul născut prematur trebuie ţinut la o temperatură constantă de 28 °C, atâta timp cât se poate. El trebuie protejat de curenţii de aer. Iarna, salteaua poate fi încălzită cu sticle cu apă caldă.

2. Urmăriţi-l îndeaproape până când respiraţia i s-a stabilizat şi respiră liber. Ţineţi-i capul culcat şi întors într-o parte, ca secreţiile din gât să iasă afară pe gură şi să nu curgă înăuntrul lui ca să-l sufoce.

3. Nu-l luaţi în braţe decât atunci când este necesar. Acest lucru îl oboseşte.

4. Hrănirea. Bebeluşii care nu pot suge pot fi hrăniţi cu o pipetă medicinală. Cei care nu pot înghiţi au nevoie de un tub pentru hrănire. La început poate nu va tolera laptele şi i se poate da apă îndulcită (Fierbeţi o lingură de zahăr în 250 sau 300 ml de apă) sau i se poate da gradat lapte diluat. Daţi-i

copilului picături de vitamina C din ziua a patra sau a cincea şi picături de vitamina A şi D după o săptămână.

5. Protejaţi-l de infecţii! Aveţi foarte mare grijă cu hrănirea lui şi păstraţi-vă curate întotdeauna!

Când copilul are deja 2,5 kg, el poate fi tratat ca un copil normal. Poate va fi lent în dezvoltarea sa la început, dar curând se va dezvolta normal. Există hrană specială pentru bebeluşii slabi şi subnutriţi.

Un lucru esenţial

Nu-l puteţi face pe copil să crească. Numai Dumnezeu poate face aceasta. Însă îi puteţi crea un mediu în care să crească sănătos.

În tot acest timp cât vă asumaţi această responsabilitate, trebuie neapărat să petreceţi timp cu copilul vostru. Niciodată să nu fiţi prea ocupate, încât să nu aveţi timp zilnic pentru copilul vostru. Aceasta e prioritatea numărul unu.

Pentru a avea timp pentru copilul vostru, s-ar putea să trebuiască să renunţaţi la anumite lucruri secundare, dar acest lucru merită.

De ce permite Dumnezeu bolii şi suferinţei să intre chiar şi în familiile celor ce sunt copii ai Săi? Această întrebare nu are un răspuns uşor. Poate Dumnezeu lasă astfel de evenimente în vieţile noastre pentru a avea o experienţă deplină a puterii şi harului Său ( 2 Corinteni 12:7-10) sau pentru a-i putea înţelege mai bine pe cei ce trec prin suferinţe (2 Corinteni 1:4-8).

Trebui să Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru fiecare formă de tratament medical pe care El a lăsat-o la dispoziţia noastră şi care poate ajuta la alinarea durerilor şi la vindecarea bolilor. Desigur că Dumnezeu poate vindeca şi miraculos.

Sfaturile pe care le veţi găsi mai jos sunt pentru a vă ajuta să ştiţi când trebuie să vă prezentaţi la medic. Ele nu îşi propun să ţină locul unei astfel de vizite medicale.

Rezistenţa la boli se construieşte pe parcursul vieţii. În mod evident, bebeluşii nu au o astfel de rezistenţă, de aceea ei se îmbolnăvesc mai repede şi mai puternic decât o fac adulţii. Pe lângă aceasta, bebeluşii nici nu pot spune ce îi deranjează. Tot ce pot face este să plângă. Consider că este de ajutor ca mamele să cunoască unele din problemele pe care copiii lor le pot avea.

Defecte fizice

Privire şasie sau încrucişată : Pentru primele două-trei luni, privirea multor bebeluşi poate părea şasie,

deoarece ei nu se pot concentra. Dacă problema persistă după vârsta de 18 luni, 2 ani trebuie consultat un medic. În caz contrar, ochiul mai slab îşi va pierde treptat vederea.

Glanda lacrimală blocată : Unul sau ambii ochi pot avea scurgeri uneori, ele pot fi apoase sau sub forma unei substanţe gălbui lipicioasă. Acest lucru trebuie prezentat unui medic pentru a se testa dacă glanda funcţionează cum trebuie. Este indicat să se facă această testare înainte ca bebeluşul să împlinească un an.

Respiraţie zgomotoasă : Aceasta este şi mai puternică atunci când copilul doarme pe spate şi poate prezenta semne de ameliorare atunci când este întors pe o parte. De obicei, dispare până în luna a şasea de viaţă. Dacă un copil care respira silenţios începe dintr-o dată să respire zgomotos trebuie dus la medic.

Buza sau vălul palatin despicat(ă): Copiii cu vălul palatin despicat pot aspira cu uşurinţă lapte în plămâni. De asemenea, ei sunt mai predispuşi să răcească. Ei pot avea şi probleme de alimentaţie. În orice caz, va fi nevoie de o operaţie; prin urmare, solicitaţi sfatul medicului cât mai repede.

Herniile : Acestea presupun o umflătură a peretelui abdominal în zona ombilicală sau a pântecelui. Umflătura devine proeminentă când copilul plânge, tuşeşte sau se întinde. De obicei, herniile apar după ce copilul a fost răcit sau bolnav. Uneori, hernia dispare dacă este strânsă cu bandă adezivă. Dacă persistă, poate necesita corecţie chirurgicală. În cazuri rare, intestinul se poate agăţa în umflătură. În astfel de cazuri trebuie mers de urgenţă la doctor pentru că situaţia se poate agrava.

Semne din naştere : Mulţi nou-născuţi au pete întunecate pe piele. Acestea dispar, de obicei, în timp. Dacă petele prezintă tendinţe de creştere trebuie arătate unui doctor.

Probleme şi boli

Copiii îşi exprimă foamea şi disconfortul plângând. Uneori, desigur, pot plânge fără niciun motiv, dar trebuie depistat motivul pentru care plânge. Copilul poate plânge când vrea să îi fie schimbată poziţia, când este ud sau murdar, când îi este prea cald sau prea frig, când este somnoros sau datorită unor probleme digestive. Copilul plânge şi dacă îi este foame şi uneori, în astfel de cazuri, îşi roade şi pumnii. În cazul în care copilul are unele din problemele enumerate mai sus, el nu va reuşi să crească în greutate, ceea ce poate însemna şi că nu este hrănit suficient de des.

Trebuie să mergeţi la medic atunci când un copil manifestă unul din următoarele simptome: stare de iritabilitate şi amorţeală, refuz constant de a se hrăni, plâns neobişnuit de zgomotos sau scâncete, vomă, respiraţie rapidă şi zgomotoasă, voce răguşită, tuse, diaree, febră peste 38° C, eczeme, convulsii sau orice altă modificare a comportamentului său normal.

Probleme digestive

Diareea : Scaunul copilului va fi urât mirositor, apos, va prezenta semne de lapte nedigerat sau va fi verzui cu mucoasă şi sânge. Copilul va avea febră. În astfel de ocazii trebuie să i se schimbe scutecul cu mare grijă, iar persoana care o face trebuie să se spele bine pe mâini. Scutecele din pânză vor fi fierte şi uscate la soare. Toate alimentele vor fi acoperite, pentru ca muştele să nu ajungă la ele. În timpul meselor, copilului i se va da mai multă apă, iar hrana solidă va fi scoasă. Uneori este necesar să i se scoată chiar laptele din alimentaţie şi să i se dea apă fiartă cu glucoză şi puţină sare. O vizită la doctor este necesară, deoarece este posibil să fie nevoie

de antibiotice în cazul în care copilul a avut o infecţie. Nu aşteptaţi prea mult timp pentru a lua măsuri în cazul vomei şi al diareei, deoarece boala progresează repede. După o perioadă de diaree, reintroducerea laptelui în alimentaţie se va face cu precauţie şi treptat. Se va începe cu lapte diluat cu apă şi se va creşte concentraţia de lapte gradual. Copiii care sunt alăptaţi nu au de obicei astfel de probleme.

Vomitatul : Pentru a fi sigure că bebeluşul nu vomită, ţineţi-l ridicat după ce mănâncă şi lăsaţi-l să râgâie pentru eliminarea aerului pe care l-a înghiţit. Dacă vomitatul este însoţit de unul dintre simptomele de mai sus trebuie mers la doctor.

Constipaţia : Dacă scaunele copilului sunt tari şi acesta este în disconfort în momentul activităţii intestinale, daţi-i suc de fructe sau suc de stafide strecurate, mai multă apă şi zahăr în hrană. Unii copii se constipă, deoarece nu primesc suficiente mese de-a lungul unei zile. În astfel de cazuri vor prezenta şi semne că le este foame. În cazul în care constipaţia este severă, copilul poate avea nevoie de un supozitor sau de o clismă. Colici: Aceştia sunt des întâlniţi în rândul bebeluşilor până la vârsta de 3 luni. Copilul ţipă şi are gaze, mai ales după ce este hrănit. Pentru evitarea acestui lucru aveţi grijă să nu înghită aer în timp ce mănâncă. Gaura din biberon trebuie să fie suficient de mare, încât să curgă 2 picături pe secundă. Dacă bebeluşul doarme pe abdomen se pot evita colicii. Uneori, un supozitor poate fi de ajutor, însă dacă persistă colicii mergeţi la doctor. Unii copii fac colici în ciuda tuturor măsurilor de precauţie,

dar depăşesc această fază o dată cu înaintarea în vârstă.

Sughiţurile : Acestea pot fi oprite dacă îi daţi să bea apă călduţă sau dacă schimbaţi poziţia în care stă. În orice caz, sughiţurile vor înceta de la sine în câteva minute.

Aftele (pojghiţa albă pe limbă provocată de o ciupercă): Acestea sunt comune la copii în timp ce sunt bolnavi. Pot fi prevenite dacă i se dă copilului apă fiartă după fiecare masă. Fierbeţi bine sticla şi biberoanele!

Răceli şi probleme ale urechii şi pieptului

Răcelile : Când un copil este răcit i se dereglează programul meselor, dar şi pofta de mâncare. Răcelile pot provoca complicaţii în zona pieptului sau dureri de urechi, deci trebuie să încercaţi să preveniţi răcelile. Nu-l expuneţi la persoane care sunt răcite, iar dacă dumneavoastră sunteţi răcită purtaţi o mască atunci când îl îngrijiţi. Dacă totuşi copilul răceşte, daţi-i picături de vitamina C şi multe lichide. Nu îi ţineţi capul sus pentru a putea elimina secreţiile. Dacă infecţia se extinde la urechi sau plămâni sau dacă îi răguşeşte vocea, mergeţi la doctor. Nu îi daţi antibiotic fără sfatul medicului.

Probleme ale urechii : Astfel de probleme sunt semnalate de copil prin plâns şi mişcări ale capului dintr-o parte în alta. S-ar putea să apară şi scurgeri din una sau din ambele urechi.

Probleme ale pieptului : Acestea sunt adesea indicate de o respiraţie rapidă făcută cu dificultate care apare pe lângă febră şi tuse. Este posibil ca bebeluşul să aibă nevoie de antibiotice şi un doctor trebuie să consulte copilul.

Probleme ale pielii

Iritaţii de la scutec : Pielea unui bebeluş este delicată şi adesea dezvoltă iritaţii în zona scutecului. Acestea pot fi evitate dacă se schimbă scutecul mai des, astfel se păstrează zona scutecului curată şi uscată. Dacă există deja iritaţii, folosiţi o cremă cu oxid de zinc după ce

aţi curăţat zona. Detergenţii puternici care pot rămâne pe haine după spălare pot cauza iritaţii sau alergii, de aceea toate hainele copilului trebuie sa fie clătite foarte bine.

Irascibilitate de la căldură: poate apărea atunci când copilul este prea gros îmbrăcat sau atunci când este foarte cald afară. Folosiţi unguente de liniştire pe bază de zinc şi schimbaţi copilul de haine mai des.

Eczemele : Se pot datora unor alergii. Trebuie descoperit factorul care le provoacă pentru a fi evitat. De obicei, dispar după ce copilul creşte.

Infecţia pielii sau Impetigo: Această boală presupune apariţia unor băşici ce provoacă mâncărimi şi sunt purulente. Hainele, prosoapele, etc. pe care le folosiţi pentru copil trebuie să fie fierte. Este necesar un control medical pentru prescrierea unui tratament ce trebuie aplicat repede pentru a preveni extinderea băşicilor.

Scabia: Apare, de obicei, la copii mai mari între degetele de la mâini şi de la picioare, fiind foarte infecţioasă. Se poate agrava dacă este scărpinată. Un doctor trebuie să vadă bolnavul şi să îi prescrie tratament. Orice unguent nu trebuie folosit mai mult de 3 ori. Trebuie avut grijă ca unguentul să nu fie aplicat aproape de ochii, nasul sau gura copilului.

Febra şi convulsii

La bebeluşi, febra mare provoacă uneori convulsii, dar ele dispar o dată cu scăderea febrei. Pentru scăderea temperaturii răcoriţi zona capului şi restul corpului cu gheaţă. O cutie din plastic cu cuburi de gheaţă, învelită într-un prosop, ţinută pe capul copilului şi o doză de sirop Crocin (Paracetamol) vor scădea repede temperatura, de obicei.

Când un copil are convulsii, el îşi poate pierde cunoştinţa, îşi pierde culoarea din obraji, îşi mişcă membrele convulsiv şi îşi roteşte ochii. În astfel de momente puneţi o cârpă împăturită în gura lui pentru a nu îşi muşca limba sau buzele, dar asiguraţi-vă că poate respira. Ştergeţi saliva şi nu îi ţineţi capul ridicat ca să nu aspire secreţii. Trebuie cerut sfatul medicului pentru a trata cauza convulsiilor. Convulsiile provocate de febră nu sunt grave dacă încercaţi repede să scădeţi febra cu ajutorul pachetului cu gheaţă şi a paracetamolului.

Este omeneşte imposibil pentru o mamă să îşi protejeze copilul de tot răul, pericolul şi de orice boală, indiferent cât de atentă ar fi. Însă Isus a spus că bebeluşii au îngeri ce veghează asupra lor mereu ( Matei 18:10). Acest lucru ne încurajează. Astfel, după ce noi, ca mame, am făcut tot ce am putut pentru copiii noştri, îi încredinţăm în Mâna Domnului pentru a face restul.

Bebeluşilor le place să exploreze şi să examineze tot ce văd. Ei nu sunt conştienţi de pericole. De aceea noi, mamele, trebuie să îi protejăm.

Accidente şi primul ajutor

În primul an şi jumătate este indicat să ţinem deoparte din calea bebeluşului orice lucru care l-ar putea răni. După aceea, el poate fi învăţat treptat cum să folosească anumite obiecte cum ar fi foarfeci, creioane, etc.

Nu vă lăsaţi copilul nesupravegheat în bucătărie, baie sau pe podea. Până la vârsta de un an, locul unde el e în siguranţă să fie lăsat singur este pătuţul lui. Nu îl lăsaţi singur în casă niciodată, nici când doarme.

Prevenirea este mai indicată decât tratamentul. De aceea asiguraţi-vă că nu are acces la medicamente sau la orice lucru otrăvitor. Acele sau nasturii de pe podea vor ajunge în gura lui. De aceea nu lăsaţi astfel de lucruri la îndemâna lui. Din aceleaşi motive, este mai indicat să se joace cu jucării mari, nu cu cele mici.

Micile accidente pot fi tratate acasă, însă în cazul altora trebuie mers la medic. Iată care sunt acestea:

1. Dacă a înghiţit un obiect ascuţit sau ceva otrăvitor.

2. Dacă şi-a îndesat ceva în nas sau urechi.

3. Dacă este puternic zgâriat sau ars.

4. Dacă este muşcat de un animal.

5. Dacă îşi pierde culoarea în obraji (devine palid) sau dacă leşină.

6. Dacă vomită după ce a căzut sau după ce s-a lovit la cap.

7. Dacă o rană ori o tăietură nu se opreşte din sângerat sau dacă aceasta e infectată şi copilul are febră.

8. Dacă are o entorsă sau o fractură.

În cazul în care a înghiţit orice medicament sau otravă, primul lucru care trebuie făcut este să îl faceţi să vomite. Faceţi-l să bea multă apă, apoi gâdilaţi-i interiorul gâtului cu degetul dumneavoastră. După ce a vomitat daţi-i să mănânce ceva sec câteva zile, de exemplu lapte.

Vânătăile rezultate în urma unei căzături pot fi tratate cu gheaţă sau comprese reci. Tăieturile, zgârieturile şi muşcăturile trebuie spălate cu săpun şi apă, după care trebuie aplicat un antiseptic. Rana trebuie acoperită. Sângerarea poate fi oprită dacă aplicaţi presiune pe rană.

În cazul în care copilul are o rană urâtă, mai ales una care e posibil să aibă murdărie de pe drum sau fecale de animale, trebuie administrată o injecţie antitetanos. Unele răni au nevoie de copci.

Dacă are praf în ochi, nu îi frecaţi ochii, ci spălaţi-i cu multă apă. Dacă ochii sunt roşiatici şi după ce i-aţi spălat, trebuie să puneţi nişte picături cu antibiotic.

Dacă bebeluşul înghite vreun obiect şi astfel se îneacă, ţineţi-l cu capul în jos şi pălmuiţi-l la spate. Niciodată să nu-i băgaţi degetul în gât în astfel de situaţii, deoarece aţi putea să împingeţi obiectul mai jos!

Boli obişnuite

Viermişorii : În India, acest lucru este foarte obişnuit. Copilul are mâncărime în jurul anusului şi coapselor atunci când are viermişori. Dacă are durere abdominală vagă, îşi pierde pofta de mâncare şi arată palid, ar trebui să-i fie verificate scaunele pentru a vedea dacă are viermişori. Dacă elimină viermişorii prin intermediul scaunelor, ar trebui dus la doctor pentru a i se administra tratament. Dacă igiena este bună, în mod normal nu este necesar să i se administreze medicamente pentru viermişori.

Amigdalita şi polipii : Dacă micuţul are o infecţie în gât, dacă respiră pe gură sau îi curge urechea, ar trebui să fie văzut de un doctor. Folosirea regulată a comprimatelor de vitamina C împiedică, de obicei, astfel de infecţii.

Alergiile : Dacă micuţul prezintă unele manifestări alergice, cum ar fi dermatita sau dificultăţi ale respiraţiei, sau dacă are un atac de astm, consultaţi medicul. Încercaţi să depistaţi la ce sunt alergici micuţii dumneavoastră, astfel încât să puteţi evita lucrul acesta.

Boli infecţioase

Rujeola : Copilul va avea febră ridicată timp de 3 sau 4 zile, îi va curge nasul, iar ochii îi vor fi roşii. În acest stadiu, copilul va fi irascibil şi nu va suporta lumina puternică. Ar putea să se simtă mai confortabil într-o cameră unde lumina să nu fie orbitoare. Erupţia va

începe pe faţă şi pe gât şi se va extinde, puţin câte puţin, pe tot corpul. În mod obişnuit, ea se va diminua în 3 sau 4 zile şi va dispărea complet în aproximativ o săptămână. Complicaţii posibile care să rezulte din rujeolă sunt: pneumonia, bronşita, infecţii ale urechilor, şi, rar, encefalita (inflamarea creierului). Dacă micuţul este suspectat de vreuna din aceste infecţii, ar trebui anunţat imediat medicul.

Rubeola : Aceasta este mai blândă decât rujeola simplă, iar complicaţiile sunt rare. O femeie însărcinată ar trebui să evite să se expună la rubeolă, în special în primele trei luni, deoarece acest lucru poate cauza defecte serioase la bebeluşul nenăscut.

Oreionul : Copilul va avea febră, durere de cap, poftă de mâncare scăzută şi dureri generale timp de o zi sau două. După aceea începe să apară o umflătură la colţul unui maxilar sau al ambelor, în apropiere de lobii urechii. Aceasta creşte două sau trei zile, iar apoi se diminuează încet. Complicaţiile la copii sunt rare. La adulţi, acest lucru ar putea cauza inflamarea testiculelor şi ovarelor, a pancreasului sau o formă de meningită. Acest lucru ar putea fi evitat, dacă bebeluşul este imunizat împotriva lui.

Difteria şi tusea convulsivă : În cazul în care are difterie, copilul va face febră şi i se va forma o membrană în zona căilor respiratorii superioare (în gât). La tusea convulsivă, copilul va avea febră împreună cu perioade de tuse severă, însoţite de un sunet convulsiv în timp ce respiraţia îi va fi greoaie. Bebeluşul ar putea, de asemenea, să se învineţească.

Poliomielita: Copilul are simptome generale manifestate prin febră, durere de cap şi prin a nu se simţi bine. De asemenea, îl vor durea picioarele şi va simţi o durere când îşi va apleca gâtul în faţă. Când este suspectat de acest lucru, ar trebui informat doctorul.

Dacă micuţul a fost imunizat împotriva poliomielitei, are mai puţine şanse să o contacteze. Dacă în jur este epidemie de poliomielită, copilul poate fi protejat parţial, pentru câteva săptămâni, prin administrare de gama globulină.

Bolile menţionate mai sus sunt totuşi rare în zilele noastre, datorită faptului că mijloacele de imunizare sunt larg răspândite.

Varicela: Copilul îşi pierde pofta de mâncare şi are febră uşoară. Erupţia este urmată de mâncărime, apare sub formă de băşici care se transformă mai târziu în cruste - apare mai ales pe faţă, trunchi şi scalp. Durează, de obicei, trei zile până apare toată. Loţiunea cu calamină poate fi aplicată pentru a reduce mâncărimea. Copilului nu ar trebui să i se permită să se scarpine, deoarece băşicile se pot infecta. Dacă este suspectat de infecţie în piele (puroi în băşici), trebuie anunţat doctorul.

Boli nutriţionale: Bolile, cum ar fi rahitismul, pot fi prevenite dacă bebeluşul are o dietă bună şi i se administrează vitaminele adecvate. Malnutriţia este foarte obişnuită la copii indieni, însă poate fi evitată dacă micuţul este bine hrănit. Este bine să i se dea copilului în mod regulat preparate care să conţină multi-vitamine.

Febra reumatică: Aceasta începe, de obicei, la 2 sau 3 săptămâni după ce micuţul a suferit de o durere în gât sau de o răceală. Copilul va avea o durere la una din articulaţii. Articulaţia va fi caldă, umflată, va avea culoare roşie şi va fi foarte dureroasă. După 2 sau 3 zile, această articulaţie devine normală şi va fi afectată o altă articulaţie. În plus, copilul ar putea să aibă febră, durere în piept şi respiraţie dificilă. Doctorul ar trebui informat imediat, deoarece îi poate fi afectată inima. Dacă bebeluşul are atacuri repetate de febră reumatică, inima lui ar putea fi afectată foarte serios. Într-un astfel de caz, el ar trebui să fie sub supravegherea regulată a unui

medic şi i se vor administra antibiotice până va deveni adult.

Lucrurile menţionate nu ar trebui să ne facă să fim hipocondriace, aşa încât să fim mereu neliniştite de fiecare dată când copiii noştri sunt uşor bolnavi. Copiii sunt capabili să depăşească multe obstacole fizice cu o uşurinţă uimitoare. Dumnezeu are o grijă specială faţă de ei, astfel că noi îi putem lăsa în siguranţă în mâinile Lui Atotputernice.

Probleme emoţionale pe care le poate întâmpina o mamă

Daţi-mi voie să prezint în câteva cuvinte problemele emoţionale şi „toanele" pe care le au unele mame. În spatele acestor afecţiuni pot sta mulţi factori.

Poate fi vorba de factori hormonali dacă sunteţi de vârstă mijlocie.

Uneori poate fi vorba de oboseală sau presiunea pe care grija unei gospodării o poate provoca.

Oricare ar fi cauza asiguraţi-vă că vă hrăniţi corespunzător şi că vă odihniţi suficient. Aveţi grijă să nu vă implicaţi în activităţi în afara casei, care s-ar putea dovedi că doar vă împovărează.

Suplimentaţi-vă alimentaţia cu fier, calciu şi vitamine.

Dacă problema persistă solicitaţi sfatul unui

medic.

Tatăl nostru Ceresc cunoaşte că suntem făcute din

ţărână. El are grijă de corpurile noastre. Harul Său ESTE suficient pentru ca noi să ieşim învingătoare din orice situaţie.

Cât de minunat este că într-o lume blestemată de boală şi suferinţă putem fi în legătură cu Dumnezeul cel viu! Acesta este un privilegiu nemaipomenit.