Congregația, clubul și Biserica

    Download Formats:

Capitol 1
Vinul nou are nevoie de burdufuri noi

„vinul nou trebuie pus în burdufuri noi" (Luca 5:38)

Aș vrea să împărtășesc cu voi în această cărticică ceea ce Domnul face în viața mea de mai mulți ani. Este un mod de viață care a devenit foarte prețios pentru mine deoarece, ca orice lucru care are valoare eternă, experimentarea lui implică sacrificiu.

Dacă noi căutăm cu adevărat să înțelegem învățăturile și viața lui Cristos, la un moment dat vom ajunge la o cruce - o cruce unde trebuie să renunțăm la unele lucruri pe care le prețuim și să facem anumite sacrificii în diferite zone din viața noastră. Atunci, ceea ce vrea Domnul să ne învețe va deveni o realitate în viețile noastre - și vom împlini întregul plan al lui Dumnezeu pentru viețile noastre.

Zidirea unei biserici a Noului Legământ este un domeniu pe care Domnul m-a făcut să-l consider de foarte mare valoare. Calea către obținerea acesteia este, totuși, una foarte, foarte strâmtă.

Singurul lucru care contează

Isus a spus că vinul nou trebuie pus în burdufuri noi. Vinul nou este viața Lui pe care vrea să ne-o dea prin Duhul Sfânt. Burduful nou este Biserica Noului Legământ, pe care vrea să o construiască prin noi, și în care se manifestă această viață.

Dacă vom căuta sincer să trăim această viață a Noului Legământ, vom realiza că avem de dat jos multe „straturi" de egoism (așa cum sunt foile de ceapă), după cum Domnul ne descoperă, puțin câte puțin. Același lucru este valabil și atunci când căutăm să zidim o Biserică a Noului Legământ.

Burduful vechi este o biserică zidită pe tradiții omenești, nu pe Cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, și tradițiile au multe straturi. Pe măsură ce Dumnezeu ni le arată, noi trebuie să scăpăm de ele. Din păcate, mulți creștini care vor să zidească biserici ale Noului Legământ se opresc la un moment dat, când încă mai sunt de lepădat astfel de straturi ale vechiului burduf. Au reușit să scape numai de acele tradiții omenești sau denominaționale, care sunt evidente, și cu care au crescut de mici. Dar Dumnezeu vrea să scăpăm în totalitate de orice rămășiță a burdufului vechi. El dorește ca vinul Lui nou să fie pus într-un burduf cu totul nou.

Timp de mulți ani, am știut de învățătura despre vinul nou și burduful nou și ceea ce înseamnă ca biserica să fie zidită ca trup al lui Cristos - am știut teoretic. Dar totul era la nivelul minții, o cunoștință acumulată prin faptul că am auzit mai multe predici decât oricine altcineva. Pe măsură ce am crescut, am auzit predici de-ale tatălui meu despre Noul Legământ în fiecare duminică. L-am auzit și acasă, de luni până sâmbătă. Dar toate s-au acumulat doar în mintea mea. A fost nevoie de mult timp ca aceste adevăruri să coboare din minte la inima mea și abia atunci am realizat că acesta era singurul mod prin care puteam să-L slujesc pe Domnul.

Isus este acum singura Persoană din viața mea. Orice altă relație vine din relația mea cu El. Și, de aceea, zidirea bisericii ca Trup al lui Cristos este singurul lucru care mă preocupă acum în slujirea Lui.

De ce a ales Domnul nostru Isus calea crucii în fiecare zi a vieții Lui pământești? Biblia spune că din cauza „bucuriei care îi era pusă înainte" (Evrei 12:2).

Care a fost acea „bucurie pusă înaintea Lui"?

În Ioan 14, citim cuvintele lui Isus rostite înainte să se despartă de ucenici, ca să meargă la cruce. Apreciez mult că apostolul Ioan a alocat cinci capitole ca să ne spună cuvintele de despărțire ale lui Isus, de la Cina cea de taină. Acolo Isus a spus „Sculați-vă, haidem să plecăm de aici!" (Ioan 14:31). Pleca spre răstignirea Lui. Dar înainte de asta, a spus „ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl și că fac așa cum mi-a poruncit Tatăl." Aceasta era bucuria Lui - bucuria de a fi întotdeauna supus Tatălui, și de a fi astfel în părtășie cu El, așa cum a fost din eternitate. Deci, Isus a mers la cruce în primul rând, din dragoste pentru Tatăl și ascultare față de porunca Sa - și apoi din dragoste pentru noi.

Vreau să evidențiez acest punct, pentru că este singurul mod în care și noi putem zidi Biserica Sa. Toată dorința de a birui păcatul și de a face lucrarea Domnului, trebuie să vină întâi din dragostea noastră față de Tatăl, care duce la ascultarea poruncilor Lui - și în al doilea rând, din iubirea de oameni. Trebuie să avem compasiune pentru oameni ca să putem zidi Biserica. Dar înainte de această compasiune, trebuie să existe dragoste pentru Tatăl nostru ceresc - o dragoste plină de pasiune care ne face să dorim să ascultăm de poruncile Lui.

Acestea sunt cele două cerințe fundamentale, necesare pentru a zidi o Biserică a Noului Legământ: dragostea pentru Tatăl și dragostea pentru alți oameni. Acestea pot fi reprezentate prin cele două componente ale crucii - cea verticală și cea orizontală. Cu o singură componentă - indiferent că e cea verticală sau cea orizontală, nu ai o cruce.

În cruce, putem vedea imaginea frumoasă a dublei relații care definește modul în care ar trebui să ne purtăm crucea în fiecare zi din viață.

În capitolele următoare, vreau să scot în evidență ce înseamnă să avem ambele părți ale crucii în viețile noastre, și modul în care acestea două, împreună, ne ajută să zidim biserici ale Noului Legământ.

Capitol 2
Partea verticală a crucii

Partea verticală a crucii reprezintă dragostea față de Dumnezeu, Tatăl nostru - și aceasta trebuie să fie înainte de toate. Când crucea pe care a murit Domnul Isus a fost construită, cu siguranță au început asamblarea ei cu această scândură. Aceasta trebuia să aibă aproximativ dublul celei orizontale.

Semnificația simbolică a acestui fapt este că relația „verticală" cu Tatăl nostru ceresc este cea mai importantă. Aceasta trebuie să vină prima dată. Abia apoi urmează relația „orizontală" cu ceilalți.

Urmând exemplul lui Isus

Înainte ca Isus să Își poarte crucea până pe dealul Golgota, El a purtat o cruce interioară pe tot parcursul vieții sale pământești. El a purtat această cruce în fiecare zi pentru mai mult de 12.000 de zile din viața Sa pământească. Și El ne spune, „ Dacă vrei să fii ucenicul Meu, și tu trebuie să îți iei crucea în fiecare zi " (Luca 9:23, parafrazat). Principiul după care Isus Și-a trăit toate zilele de pe pământ a fost acesta: „Viața Mea este determinată de dragostea pentru Tatăl întâi de toate și ascultare față de poruncile Lui; și apoi de dragoste pentru ceilalți."


Din acest motiv, Isus a putut trăi 30 de ani cu familia Sa, în supunere față de părinții Săi pământești. A biruit atât de multe ispite de a fi fost neascultător sau iritat și a ascultat de imperfecții Iosif și Maria în mod implicit timp de 30 de ani. Însă El a făcut asta cu bucurie, din cauza „bucuriei care-i era pusă înainte" - bucuria părtășiei cu Tatăl Său, prin ascultare de porunca Tatălui Său care spunea: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta".

Această atitudine de a-Și lua crucea și de a asculta de Tatăl Său în fiecare domeniu al vieții Lui a continuat până la sfârșitul vieții Sale pământești. Isus Însuși a fost primul Trup al Lui Cristos - și El Și-a purtat crucea în fiecare zi, timp de 33 de ani și jumătate. Astăzi, și noi, mădularele Trupului Său spiritual, trebuie să facem la fel.

Biserica lui Isus Cristos trebuie să fie o biserică de ucenici, nu doar de convertiți. Un ucenic este acela care se leapădă de sine și își poartă crucea în fiecare zi (Luca 9:23). Deci, dacă vrem să avem vinul nou (viața lui Isus) într-un burduf nou (o Biserică a Noului Legământ), trebuie să ne lepădăm de noi înșine, să ne luăm crucea în fiecare zi și să-L urmăm pe Isus. Numai atunci putem zidi Biserica, Trupul lui Cristos.

Viața ascunsă a unui credincios

Pentru zidirea Bisericii, relația „verticală" cu Domnul nostru este cea mai importantă. Și această relație cu Domnul este una secretă, în viața noastră privată. Diavolul îi înșală pe mulți creștini, făcându-i să creadă că dedicarea lor față de Dumnezeu este ceea ce apare la exterior. Dar adevăratul devotament față de Dumnezeu este 100% în interior - în cămăruța ta. Este în viața noastră ascunsă.

Noul Legământ este în primul rând despreatitudini interioare, gânduri și motivații.

În Predica de pe munte, Isus a vorbit despre viața ascunsă. În Noul Legământ nu mai este vorba doar despre evitarea adulterului (ca în Vechiul Legământ). Acum, trebuie să urâm și gândurile sexuale păcătoase. În Vechiul Legământ ceea ce conta era cât de mult dădeai milostenie, cât te rugai sau cât de mult posteai. Dar Isus a venit și a spus că acum trebuie să dăruim, să ne rugăm și să postim în secret, fără ca cineva să știe că noi facem aceste lucruri. Acesta este vinul nou al Noului Legământ. Dacă încă nu am înțeles importanța ascunderii devoțiunii noastre lăuntrice față de Cristos, atunci nu am înțeles principiul fundamental al Noului Legământ. Devoțiunea noastră față de El trebuie să fie întotdeauna ascunsă.

Viața noastră trebuie să fie „ascunsă cu Cristos în Dumnezeu" (Coloseni 3:3). Acesta este un mod minunat de a trăi. Cu cât ne ascundem mai mult devotamentul pentru El, de alții, cu atât mai mult vom afla tainele lui Dumnezeu. Trebuie să avem momente de intimitate cu Mirele nostru, în secret, pe care nimeni să nu le știe. Cea mai bună căsnicie este aceea în care soțul și soția au experimentat bucuria de a fi în compania celuilalt, fără ca altcineva să fie cu ei - fără ca cineva să știe că ei doi petrec timp împreună. Isus Își zidește astăzi Biserica cu oameni care au în ei acest duh al unei soții devotate.

În momentul în care partea verticală (dragostea noastră pentru Tatăl și devoțiunea plină de râvnă pentru Cristos) a fost fixată bine, partea orizontală (dragostea față de ceilalți) poate fi pusă peste ea. Atunci crucea va fi completă; apoi, ne putem așeza cu bucurie pe ea, ca să fim crucificați!!

Capitol 3
Partea orizontală a crucii

Dacă încerci să fixezi o scândură orizontală în aer, aceasta va cădea jos. Dar dacă o țintuiești de una verticală, atunci va sta neclintită - și va deveni o cruce. Cu toate astea, scândura verticală trebuie să fie prima.

Bisericile pe care le zidim trebuie să fie Biserici ale Noului Legământ. Asemenea biserici pot fi formate doar de aceia care sunt hotărâți să trăiască după acest principiu: „Nu vreau să fac ce vreau eu să fac. Vreau să fac numai ceea ce vrea Tatăl meu ceresc să fac".

Din păcate, marea majoritate a creștinilor nu au această atitudine. Și viața mea a fost înainte tot așa. Am căutat folosul meu, și am făcut ce am vrut eu să fac și, în același timp, mă numeam credincios! Voiam să am părtășie cu oameni care erau la fel ca mine în toate lucrurile. Îmi petreceam timpul cu oamenii care-mi plăceau. Și dacă cineva mă supăra cumva, începeam să-l evit. Aceasta nu era umblare pe calea crucii. Nu vom putea niciodată să zidim Trupul Lui Cristos dacă continuăm să avem această mentalitate. Este posibil să primești o învățătură excelentă, dar cu toate astea să nu mergi pe calea crucii.


Care sunt adevărații ucenici ai lui Isus?

Am crezut timp de mulți ani că dovada că noi suntem ucenicii lui Isus este că ne iubim unii pe ceilalți, pentru că Isus a spus, „ Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții " (Ioan 13:35). Am crezut că asta înseamnă să dovedești că ești un ucenic, prin faptul că îi iubeam pe frații și surorile din biserica la care mergeam. Dar dacă citim versetul cu atenție, vom observa că se referă la dovada că suntem ucenici - felul prin care ceilalți (necreștinii) ne identifică drept ucenicii lui Isus. Aceasta este partea orizontală a crucii.

Dar Isus spusese înainte - condiția pentru a fi ucenic este lepădarea de sine și răstignirea voii noastre (Luca 9:23). Dumnezeu trebuie să vadă mai întâi că tu ești ucenic în acele domenii din viața ta pe care nimeni nu le vede - în inima ta, în viața ta interioară. Când Dumnezeu vede că tu te lepezi de tine în fiecare zi, îți dă titlul de „creștin conform pasajului Luca 9:23" - și acesta este de fapt singurul tip de creștin autentic care există. „Ucenicilor li s-a dat numele de creștini" (Faptele apostolilor 11:26).

După aceea , dovada văzută de cei din jurul tău că tu ești un ucenic al lui Isus este că tu îi iubești pe alți ucenici ai lui Isus.

Dar observați că, din nou, componenta verticală vine prima dată - Dumnezeu să poată să confirme dragostea ta pentru El. Deci, nu vă lăsați înșelați, crezând că dacă îi iubiți pe alții din biserica voastră locală, sunteți ucenici ai lui Isus! O iubire omenească pentru ceilalți te poate amăgi să crezi că ești un ucenic. Dacă iubești să fii cu alți credincioși duminica, asta nu înseamnă că ești ucenicul Lui. Demonstrezi că ești ucenic luni, marți, miercuri, joi, vineri și sâmbătă, când nu te întâlnești neapărat cu alți credincioși - prin lepădarea propriului sine și iubirea nestinsă pentru Isus. Cu alte cuvinte, trăiești înaintea feței Sale, zi de zi.

Pentru un adevărat ucenic, fiecare zi din săptămână este exact la fel, pentru că, înainte de toate, el caută părtășia cu Mirele lui. Părtășia sa cu ceilalți ucenici izvorăște doar din părtășia sa cu Domnul. Un astfel de ucenic nu este niciodată afectat de cine se alătură sau cine părăsește biserica. Adevărata biserică poate fi zidită doar cu ucenici pentru care Isus este singurul care contează în viețile lor.

După cum am spus și mai înainte, o scândură de una singură (oricare dintre ele ar fi - orizontală sau verticală) nu constituie o cruce. Din păcate, cei mai mulți creștini și cele mai multe biserici se încadrează într-una din aceste două categorii - evidențiază numai scândura verticală, sau numai pe cea orizontală.

Există trei tipuri de adunări ale creștinilor pe care le-am văzut. Acestea sunt:

1. Congregații

2. Cluburi

3. Expresii locale ale Bisericii adevărate

Numai cea din urmă este singura în care vinul nou este pus în burdufuri noi.

Capitol 4
Congregația

Congregația este o adunare de scânduri verticale. Multe biserici în care am fost sunt așa. Într-o congregație bună, oamenii sunt interesați numai de viața lor personală cu Dumnezeu, de studii biblice și de puritatea doctrinară. Dar ei sunt cu toții niște scânduri individuale de diferite mărimi (diferite niveluri de devoțiune față de Dumnezeu). Ei nu au părtășie unii cu alții - și îi evită pe cei care îi incomodează. Eu însumi am fost un membru al unei astfel de congregații pentru mulți ani. Auzind multe adevăruri minunate timp de mulți ani, eram satisfăcut că umblarea mea cu Dumnezeu era în regulă. Dar Ioan spune „ căci cine nu iubește pe fratele său pe care îl vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu îl vede? " (1 Ioan 4:20); acesta este un verset căruia oamenii din congregații nu îi acordă multă atenție.

Ceea ce spune Ioan aici este că putem crede că avem o cruce, doar pentru că avem scândura verticală. Ai un nivel de sfințenie exterioară, dar nu ai părtășie cu alții din congregația ta.


Congregația este modelul Vechiului Legământ

În tiparul congregațiilor, oamenii sunt frați și surori izolați, care nu caută să zidească părtășia unii cu alții, chiar dacă sunt prieteni între ei. Ei nu petrec timp unii cu alții ca să se zidească în dragoste. Așa era în Vechiul Legământ, în Israel.

Într-un astfel de sistem, nici chiar soțul și soția nu au prea multă părtășie împreună, pentru că, de obicei, unul dintre ei se consideră „ super-spiritual"! De exemplu, soția este suprasolicitată având grijă de copii, iar soțul este foarte ocupat cu „ timpul lui devoțional", meditând la Cuvântul lui Dumnezeu, în loc să o ajute! Un astfel de om are mentalitatea „congregației".

Mă întreb dacă un astfel de om poate fi cu adevărat numit creștin. Poate să-și imagineze că este spiritual și că este un ucenic al lui Cristos pentru că citește Biblia, se roagă, dă bani la biserică. Dar toate aceste lucruri sunt o auto‑înșelare. Diavolul i-a păcălit pe mulți creștini în felul acesta - așa cum am pățit și eu câțiva ani la rând, crezând că activitățile „creștinești" exterioare mă făceau un ucenic al lui Isus.

Aceasta este religia Vechiului Testament - și cuvântul „ congregație" este un cuvânt din Vechiul Legământ.

Atunci când Moise le-a dat Legea israeliților, ei erau o congregație. Când Dumnezeu le-a dat porunci detaliate despre cum să se închine când se adunau, de fapt erau o adunare de indivizi separați. Erau indivizi pe care Dumnezeu îi invita să trăiască o viață sfântă.

În istoria Israelului, ei au avut numai lideri‑solo, precum Moise, sau profeți-solo, ca Ilie. Nu vedem niciodată doi lideri sau doi profeți care conlucrează sau au părtășie împreună și fac lucrarea lui Dumnezeu împreună în Israel. O astfel de părtășie este posibilă numai în Noul Legământ - este de fapt principiul „ vinului nou în burdufuri noi".

Sub Vechiul Legământ, israeliții aveau grijă numai de viețile lor și ale familiilor lor. Chiar dacă unii din ei erau sfinți, nu aveau părtășie cu alții. Cuvântul „părtășie" nu exista în Vechiul Legământ. Erau „ oameni singuratici" - dintre care unii au iubit și au dorit să facă lucrări pentru Domnul. Dar ei nu au tânjit să aibă părtășie unii cu alții ca într-un „trup", sau să lucreze împreună ca membrii unui singur „trup" - pentru că ei nu puteau fi un trup sub Vechiul Legământ. Erau doar o congregație.

Vinul nou și burduful nou

Acum, Noul Legământ a fost instaurat de Dumnezeu. Când ne naștem din nou, primim viața lui Cristos - vinul nou. Această viață nu este menită să fie trăită individual (în burduful vechi). Dacă încercăm să potrivim această viață a lui Cristos într-un fel egoist de viețuire - în care ne gândim numai la noi înșine și la familiile noastre, fără a zidi părtășia cu alți credincioși născuți din nou din biserica noastră locală - atunci, așa cum Isus ne-a avertizat, viața noastră (burduful vechi) se va prăpădi. Dumnezeu ne umple cu Duhul Său cel Sfânt (vinul nou) și vrea ca acesta să fie turnat în burduful nou (Trupul lui Cristos).

Știu că există speranță pentru fiecare dintre noi ca să intrăm în această viață, pentru că văd ce a făcut Dumnezeu pentru mine. Dumnezeu a avut milă de mine pe când eram un creștin de felul acesta, când totul a „plesnit" în viața mea și s-a năruit. Atunci Dumnezeu mi-a spus: „Mă vei lăsa să pun acest vin nou într-un burduf nou?". Singurul lucru bun legat de „plesnire" a fost că m‑a scăpat de burduful vechi! A fost un lucru bun că Dumnezeu a îngăduit ca burduful meu vechi să plesnească. Atunci am realizat că îmi pusesem credința în ceea ce era pământesc, nu duhovnicesc. Îmi pusesem credința în tradiții omenești și în propriile mele idei legate de zidirea unei biserici.

Pentru mulți creștini, devotamentul față de Dumnezeu este adesea doar un lucru exterior. Ei participă la toate întâlnirile bisericii, se roagă, sunt plini de reverență când te uiți la ei și au un limbaj religios. Astfel de fapte exterioare pot să-i facă să creadă că sunt spirituali. Dar nu poți discuta cu ei lucruri practice de zi cu zi, pentru că astfel de conversații ar fi considerate „nespirituale și pământești"! Poți să vorbești cu ei numai chestiuni religioase. Este un creștinism fals acela care nu ne permite să vorbim unii cu alții despre lucruri obișnuite, sau probleme zilnice.

Când Isus vorbea cu ucenicii Săi și cu oamenii din jurul Lui, El nu cita de fiecare dată pasaje din Vechiul Testament. A făcut lucrul acesta când era nevoie - de exemplu, când îi vorbea lui Satan sau când răspundea la întrebările fariseilor. Dar o mare parte din timpul Său, vorbea cu ucenicii despre probleme de zi cu zi, obișnuite. Nu a acționat și nu a vorbit niciodată cu o falsă spiritualitate. Astfel, El ne-a arătat ceea ce este cu adevărat vinul nou.

Folosirea unui limbaj religios poate să ne dea falsa impresie că noi zidim biserica împreună cu alții din jurul nostru care vorbesc același limbaj religios. Putem să cităm versete și să împărtășim ceea ce am înțeles din ele la întâlniri - și să ne imaginăm că asta este spiritualitate. Dar acest lucru va rezulta doar într-o viață sufletească.

Sămânța de grâu trebuie să cadă în pământ și să moară

Gândiți-vă la mega-bisericile din ziua de azi, cu congregații de mii de oameni. În cadrul lor, poate că nu sunt nici măcar doi oameni care să aibă o părtășie autentică și dumnezeiască între ei. Sunt atrași laolaltă de o puternică muzică sufletească și de predicare elocventă sufletească. Aceasta nu este o reprezentare a Trupului lui Cristos. Acestea sunt adunături de scânduri verticale, care se gândesc individual numai la relația lor cu Dumnezeu. Dar totul este o înșelare, pentru că nu există nicio scândură verticală. Astfel, nu există nicio cruce.

Isus a zis: „Dacă grăuntele de grâu nu moare, rămâne singur" (Ioan 12:24). Rodirea autentică ce durează veșnic vine numai după ce semințele de grâu mor față de ele însele. Putem ține 10.000 semințe individuale într-un vas aurit la expoziție și va impresiona lumea. Putem vedea mii de asemenea semințe de grâu, stând una lângă cealaltă pe băncile mega-bisericilor. Când văd asta, mă gândesc: „Dacă măcar două dintre ele ar fi dispuse să moară față de ele însele și să zidească părtășia una cu cealaltă, Dumnezeu ar putea începe o lucrare prin rămășița de acolo, astfel încât lumea dimprejurul lor să vadă manifestarea adevărată a Trupului lui Cristos.

Fie ca Dumnezeu să ne ferească să adunăm laolaltă un număr mare de oameni în biserica noastră, care să fie boabe de grâu nedispuse să cadă în pământ și să moară. Dumnezeu începe doar cu un bob de grâu care e gata să cadă în pământ și să moară. Apoi adaugă succesiv, una, apoi alta și așa mai departe. Așa este biserica zidită ca și trup al lui Cristos, care poate hrăni o lume flămândă. Dar boabele de grâu care nu mor pot doar să îi necăjească pe cei flămânzi și nevolnici din lume, cu amăgirea a ceea ce ar putea deveni - imagini cu pâine, în loc de pâine adevărată. Isus a spus că atunci când o sămânță cade în pământ și moare, cu siguranță ea va aduce mult rod.

O sămânță de grâu este atât de mică, încât dacă o ții între degete, cu greu o poți vedea. Chiar și așa, puteți fi un mic și necunoscut grup de câțiva credincioși, care vă adunați undeva și sunteți disprețuiți și învinuiți de alte grupuri sau biserici creștine. Nu fiți descurajați. Alte mega‑biserici din jurul vostru pot avea păstori faimoși, care dau rapoarte impresionante despre ceea ce fac ei, câștigă un salariu imens și conduc mașini sofisticate. Lăsați-i să facă toate astea. Nu fiți invidioși. Chemarea noastră este să cădem în pământ și să murim. Domnul va aduce prin noi roadă, care va ține toată eternitatea. Aceasta este promisiunea Lui. Acesta este secretul zidirii adevăratei biserici.

Capitol 5
Clubul

Clubul este opusul congregației.

Congregația, așa cum am văzut, era formată din scânduri verticale de diferite mărimi, îngrămădite, una lângă cealaltă - având mai mult sau mai puțin devotament față de Domnul. Dar ele nu au părtășie unele cu celelalte.

Clubul, însă, este format din oameni care țin unii la ceilalți. Clubul este poate un pericol mai mare pentru unii, pentru că este ușor să ne comparăm cu congregațiile din jurul nostru și să spunem „Ei bine, de-acum noi vrem să ne pese unii la alții". Și, vorbim frumos între noi, crezând că astfel avem o bună părtășie. Este ușor să credem că suntem spirituali pentru că avem o doctrină asemănătoare, ne îmbrăcăm la fel, etc. Dar cu toate astea, noi suntem doar scânduri- toate tăiate la aceeași mărime și din același material.


Clubul este religia „niciunui legământ"

Cel mai mare pericol pentru noi, după ce înțelegem importanța relațiilor orizontale, unii cu alții, este să devenim un Club. Îi invităm pe alții să ni se alăture, dar ne așteptăm ca toți să fie ca noi, să vorbească asemenea nouă și să acționeze așa cum am face-o noi. În acest fel, devenim un club plin de oameni care sunt exact la fel - sau cum ar spune alții „făcuți după același calapod". Relațiile unor astfel de oameni se bazează pe folosirea unui limbaj religios comun.

Poate că ne putem înțelege chiar și cu oameni dintr-o comunitate diferită, cu un limbaj diferit, pentru că din punct de vedere intelectual sunt ca noi. Dar dacă un alt frate vine în biserica noastră, neavând o educație atât de aleasă, și nefiind așa de versat în doctrinele noastre, atunci poate că ne va fi greu să îl acceptăm. Așa că îl ținem izolat, și în cele din urmă se retrage și părăsește clubul nostru. El nu s-a potrivit cu tiparul nostru. Burduful unui astfel de Club nu este nici Vechiul Legământ, nici Noul Legământ. Acolo nu există niciun legământ.

Congregația era bazată pe Vechiul Legământ - un anumit devotament față de Dumnezeu, dar fără părtășie între frați. Însă poți să reacționezi la așa ceva și să sfârșești într-o viață fără niciun legământ. Mulți creștini sunt așa. Ei simt că Dumnezeu i-a eliberat de Vechiul Legământ și de Lege, și sfârșesc fără niciun legământ. Unor astfel de oameni le place epistola lui Pavel către Galateni, înțelegându-i greșit învățătura de a fi „izbăviți de sub Lege ". Ei nu vor niciun legământ. Dar fără un legământ, nu poate exista căsătoria cu Cristos.

Când eu și soția mea ne-am căsătorit, am intrat într-un legământ. Deși nu există nicio carte cu legi pentru căsnicie, există totuși niște reguli nescrise - reguli bazate pe dragoste. De exemplu: niciodată nu îmi voi înșela soția, prin harul lui Dumnezeu. Asta nu se întâmplă din cauza unor reguli pe care le pot găsi într-o carte de legi pentru căsnicie, care spune, „Dacă ești însurat, nu trebuie să faci asta, sau cealaltă". Sunt credincios soției mele pentru căo iubesc. Nu vreau să fac niciodată nimic care să o rănească pentru că o iubesc. Și în căsnicia noastră cu Cristos există de asemenea, niște reguli - bazate pe același principiu - pentru că El m-a iubit întâi și pentru că și eu Îl iubesc din toată inima mea. Relația mea cu El nu este bazată pe vreo carte de reguli, ci pe legea iubirii.

Clubul, însă, are multe reguli. Dacă vrei să faci parte din Club trebuie să îndeplinești anumite cerințe - reguli care trec dincolo de legile lui Dumnezeu - simple tradiții omenești.

Când nu ești sub un legământ cu Dumnezeu, trebuie să îți construiești propriul legământ în relația ta cu ceilalți. „Tu ești amabil, și eu sunt amabil. Cât timp mă tratezi bine, și eu te voi trata bine. În momentul în care nu mă mai tratezi bine, am terminat-o cu tine." Mulți credincioși au acest fel de relație unii cu ceilalți.

Cu toate astea, Clubul îți asigură anumite privilegii. Poți să participi la „conferințe creștine", copiii tăi se întâlnesc cu alți copii buni acolo, poți să îți găsești un partener de viață - și poți chiar să ai parte de o înmormântare decentă atunci când vine timpul pentru așa ceva!!

Viața de Club duce la dezastru

Când creștinii nu fac altceva decât să sudeze prietenii între ei în felul acesta, ei sunt doar o adunătură de scânduri orizontale. Unele dintre ele pot avea o mică dedicare pentru Cristos, însă scândura aceea verticală este foarte mică. Iar în cele mai multe cazuri este inexistentă.

Să nu te trezești la scaunul de judecată al lui Cristos și să realizezi că de fapt, ai fost doar un membru al unui bun Club creștin!

Te-ai alăturat „bisericii" pentru că soțul, soția sau altcineva te-a târât în ea? Te-ai alăturat ei doar pentru că ți-a plăcut „atmosfera de club" de acolo, unde puteai să asculți predici bune sau unde alții te ajutau când aveai nevoie?

Atunci când asculți o învățătură bună, poți să te înșeli cu ușurință crezând că ești spiritual doar pentru că o poți înțelege. Și poți să te mândrești că învățătura din „biserica" ta este superioară altor învățături din alte „biserici". Totuși, scândura verticală a devoțiunii față de Cristos din viața ta poate să lipsească cu desăvârșire. Dacă este așa, vei avea o surpriză tragică în fața scaunului de judecată al lui Cristos - atunci când te vei trezi în afara Împărăției lui Dumnezeu!

În punctul de control al securității din aeroporturi, există o bandă rulantă, pe care pasagerii își pun bagajele. Acestea sunt scanate cu scopul siguranței, și într-un final ies de partea cealaltă. Mi-am imaginat că la scaunul de judecată al lui Cristos va fi ceva asemănător. Numai că în loc de un scanner, va fi un cuptor mare! Și Dumnezeu va pune, rând pe rând, faptele din întreaga noastră viață în acel cuptor. Ceea ce rezistă și ajunge pe partea cealaltă depinde de cum ne-am trăit viața aici pe pământ. 1 Corinteni 3:13-15 afirmă că pentru mulți credincioși tot ce au făcut va fi ars - pentru că totul a fost ca lemnul, fânul, trestia. Nimic nu va ajunge pe cealaltă parte. Mulți care au stat în „biserici" bune timp de mulți ani, vor realiza în acea zi, spre groaza lor, că și-au irosit toată viața lor pământească.

Vor fi mulți care au mers la „biserici" bune și au auzit multe mesaje minunate timp de ani de zile (în „biserică" și pe internet), cărora Dumnezeu le va spune: „Întreaga ta viață pământească a fost irosită pentru că nu ai avut devoțiune personală față de Mine. Niciodată nu te-am cunoscut, și niciodată nu M-ai cunoscut. Nu ai umblat niciodată cu Mine. Nu ți-ai luat niciodată crucea." (Matei 7:22-23). Așa ceva va fi într-adevăr trist.

Siguranță în Dumnezeu sau în biserică?

Biserica lui Isus Cristos este cel mai plăcut loc de pe acest pământ pentru mine. Spun asta din adâncul inimii mele. Părtășia sfinților este atât de scumpă. Dar aceasta nu va fi niciodată mai presus de părtășia pe care o am cu Tatăl meu Ceresc și cu Domnul Isus . Părtășia pe care o experimentez cu Isus și cu Tatăl nu va fi niciodată oprită în viața mea pământească și va continua și în veșnicie. Și pe baza acestei părtășii pot experimenta adevărata părtășie cu poporul lui Dumnezeu chiar aici pe pământ.

Aceia care sunt într-un Club își găsesc siguranța în acel club, nu în Domnul. Își găsesc siguranța ascultând oameni evlavioși. Poate ai auzit sute de predici anul acesta. Dar asta nu te face un adevărat ucenic al lui Isus.

Cei care fac parte dintr-un Club așteaptă de asemenea să fie răsfățați și menajați în mod constant; și sunt cu ușurință ofensați atunci când nu mai sunt tratați ca niște oameni „speciali". Aceștia sunt oameni care caută onoarea și aprobarea oamenilor. Vor să fie văzuți de alții și să fie tratați frumos de ceilalți. Dacă un prezbiter le‑ar adresa un cuvânt de corectare, ei s-ar supăra imediat și în final ar părăsi Clubul!

Domnul mi-a arătat că dacă vreodată mă simt ofensat când un frate duhovnicesc, mai în vârstă, mă corectează, atunci aceasta ar dovedi că sunt un „creștin de club". Alții din jurul meu pot experimenta viața adevărată a lui Cristos, iar eu pot să stau printre ei ani la rând, iar la scaunul de judecată al lui Cristos să descopăr că am fost doar un bun membru de club. Domnul să ne ferească de a ne simți vreodată ofensați de mustrare sau corecție!

Dumnezeu ne-a dat prezbiteri și frați mai în vârstă duhovnicești, care ne iubesc și vorbesc Cuvântul lui Dumnezeu cu dragoste. Ei nu cruță „nuiaua" pentru că ei știu că un tată care își iubește copiii niciodată nu cruță nuiaua. Astfel de prezbiteri ne iubesc, așa cum ne iubește Tatăl nostru ceresc. Așadar, dacă te răzvrătești sau te simți ofensat de ceea ce îți spun alți frați duhovnicești mai în vârstă, acesta este un semn sigur că ai o mentalitate de Club.

Rezultatul final va fi lipsa creșterii spirituale. Și dacă nu există creștere spirituală în viața ta, atunci ești decăzut. Nu există un asemenea lucru ca a fi staționar în viața creștină. Dacă ne simțim ofensați când un frate duhovnicesc mai în vârstă ne mustră, atunci suntem cu siguranță într-o stare decăzută - probabil în drum spre iad.

Evrei 12:5-8 ne încurajează să iubim disciplina Tatălui nostru ceresc pentru că El o face din dragoste pentru noi. Tot așa și prezbiterii bisericii care au inimă de tată (ca Pavel, în 1 Corinteni 4:15) ne corectează din dragoste, ca să nu decădem și să ne pierdem. Dacă suntem indignați față de mustrare, dovedim că avem o mentalitate de Club. În final, noi vom fi cei păgubiți!

Capitol 6
Biserica autentică

În Noul Legământ, apar un număr de cuvinte noi - pe care nu le găsești niciodată în Vechiul Legământ. Un astfel de cuvânt este „părtășie ".

În ziua Cincizecimii, când trei mii de oameni au fost născuți din nou într-o trezire spectaculoasă, nu au decis să aibă întâlniri de trezire în aer liber sau în cort pentru următoarele zece zile. Asta ar face oamenii din ziua de azi! În schimb, Dumnezeu le-a spus acelor ucenici să închidă întâlnirea de trezire din locul acela și să meargă să zidească biserica.

Citim în Faptele Apostolilor 2:42 că ei „ stăruiau în legătura frățească" (părtășie). Aceasta este prima dată când acest cuvânt apare în Biblie! Este traducerea grecească a cuvântului „ koinonia ", care înseamnă „ a împărtăși".


Dragostea care se revarsă din Cruce

Această părtășie a fost rezultatul imediat al umplerii ucenicilor cu Duhul Sfânt. Când creștinii din ziua de azi pretind că au fost umpluți cu Duhul Sfânt, ei spun, „Am vorbit în alte limbi", sau „M-am rugat pentru o persoană bolnavă și s-a vindecat (sau cel puțin cred că a fost vindecată)", sau „Predic elocvent acum", etc.

Dar în ziua Cincizecimii, când au fost umpluți cu Duhul Sfânt, citim că acei credincioși au părăsit locul trezirii spirituale și au început să zidească părtășia unii cu alții (Faptele Apostolilor 2:42). Acesta trebuie să fie primul rezultat al umplerii cu Duhul Sfânt.

În 1 Corinteni 12:13, citim, „ am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup ". Aici, biserica este descrisă nu ca o Congregație sau un Club, ci ca un Trup. „ Voi sunteți trupul lui Cristos și fiecare, în parte, mădularele Lui ." (1 Corinteni 12:27)

Trupul este zidit pe temelia crucii. Acest burduf reprezintă Biserica Noului Legământ.

Congregația este un concept al Vechiului Legământ.

Clubul nu are niciun legământ.

Dar adevărata biserică este construită pe baza Noului Legământ.

Noi, astăzi, nu folosim prea des cuvântul legământ. El înseamnă o învoială și o dedicare printre cei care alcătuiesc Biserica lui Isus Cristos. Ei și-au luat întâi de toate un angajament și s-au consacrat mai întâi față de Domnul, Mirele lor, iar apoi unii față de ceilalți. Aici sunt cele două lemne ale crucii - cea verticală și cea orizontală. Ei iubesc mai întâi pe Domnul din toată inima, apoi își demonstrează dragostea pe care o au unii pentru alții.

Acest lucru este simbolizat prin „frângerea pâinii" într-o biserică locală. Noi afirmăm prin aceasta că suntem în părtășie cu Domnul și vrem să murim față de noi înșine așa cum a făcut și El (1 Corinteni 11:26-28). De asemenea, afirmăm și că suntem în părtășie unul cu celălalt, ca membrii unui singur trup (1 Corinteni 10:16, 17). Din această cauză, este doar o singură pâine, din care iau parte mulți dintre noi.

Dragostea noastră unul pentru celălalt nu este una omenească, numai față de cei pe care îi plăcem - „Eu te plac pe tine, tu mă placi pe mine și suntem o familie fericită !" Nu! Aceasta vine din dragostea față de Dumnezeu.

De asemenea, nu dragostea noastră pentru umanitatea pierdută ar trebui să fie motivul pentru care mergem să-i evanghelizăm. Dragostea care ne determină să le dăm Evanghelia trebuie să curgă din dragostea pentru Domnul.

Aceasta este dragostea față de Domnul și față de alții, care a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt (Romani 5:5).

Zidind adevărata Biserică

L-am auzit pe tatăl meu (Zac Poonen) folosind această ilustrație pentru a arăta diferența dintre lucrarea Duhului Sfânt din Vechiul Legământ și cea din Noul Legământ: În Vechiul Legământ, inima omului era ca un pahar acoperit cu un capac deasupra (ca perdeaua dinăuntrul Templului care închidea Locul Preasfânt din templul iudaic). Duhul Sfânt era turnat peste acest capac al paharului, iar râurile de binecuvântări se revărsau spre mulțimile din jur - așa cum a lucrat prin Moise, Ioan Botezătorul, etc.

În Noul Legământ acest capac este dat la o parte (2 Corinteni 3:12-18). Acest lucru era simbolizat de perdeaua din Templu care s-a rupt atunci când Isus a murit, iar intrarea în Locul Preasfânt a fost deschisă. Acum, când Duhul este turnat, El îi umple mai întâi paharul - îi curățește mai întâi inima - iar apoi se revarsă în exterior, din inima lui, și binecuvântează mulțimile din jur, așa cum Isus a explicat în Ioan 7:37-39. Așa este zidită Biserica Noului Legământ.

Dacă încă încercăm să folosim Duhul Sfânt doar pentru a predica altora, atunci noi vom forma doar o congregație sau un club. Dar dacă noi îl lăsăm pe Dumnezeu să ne umple și să toarne dragostea Sa mai întâi în inimile noastre, atunci El Se va revărsa din inima noastră către ceilalți. Atunci vom putea zidi Biserica, împreună cu alții care au același spirit de părtășie. Dragostea pentru Dumnezeu și pentru alții se va revărsa din inimile noastre, iar adevărata unitate a Duhului va fi zidită prin fiecare dintre noi care își poartă crucea.

În realitate, Biserica autentică este zidită,în primul rând, atunci când suntem departe unii de ceilalți. Nu este zidită doar când ne întâlnim duminica. Da, este zidită prin darurile Duhului Sfânt, dar se zidește mult mai mult atunci când suntem departe unul de celălalt. Când ești ispitit într-un anume fel ˗ să fii necinstit, să te mânii sau să poftești cu ochii, etc. - atunci demonstrezi cu adevărat că faci parte din Biserica lui Isus. Când vin aceste ispite, dacă ne luăm crucea, murim față de noi înșine, rămânem devotați Domnului și ne împotrivim păcatului, atunci umblăm în lumină și avem părtășie cu Dumnezeu. Apoi, când ne întâlnim, vom avea o adevărată părtășie unii cu alții (1 Ioan 1:7).

În Coloseni 2:2 se vorbește despre a fi „uniți în dragoste". Eu nu mă pot uni cu alții în dragoste. Numai Duhul Sfânt poate face această lucrare de unire a inimilor noastre. Dacă eu totuși încerc să‑mi unesc inima de a ta într-un fel omenesc, făcându-ți daruri, sau petrecând timp cu tine etc., atunci eu nu voi fi în stare decât să zidesc un Club. Dar Dumnezeu ne spune: „Doar mori față de tine însuți". Când fac asta, Duhul Sfânt va face lucrarea de a-mi uni inima într-un mod invizibil și supranatural cu alții din biserica mea locală în care El m-a pus și care, la rândul lor, mor față de ei înșiși.

Atunci părtășia noastră va deveni dulce - nu pentru că noi credem în aceleași doctrine și cântăm aceleași cântări, ci pentru că noi toți am căzut în pământ și am murit față de sinele nostru. În acest fel, intrăm în părtășie unii cu alții, prin Duhul Sfânt.

Orice tip de unire avem, dacă este lipsită de moartea față de propriul sine, va rezulta doar într-o simplă prietenie, nu în adevărata părtășie creștină. Prietenia este un lucru pământesc, spre deosebire de părtășie, care este un lucru duhovnicesc. Oamenii din lume au prietenii. Membrii multor cluburi au prietenii apropiate unii cu alții și țin profund unii la alții. Dar ei nu pot avea adevărata părtășie, deoarece aceasta este o lucrare spirituală pe care numai Duhul Sfânt o poate face în viețile noastre. Când Dumnezeu vede pe un copil de-al Său că „poartă omorârea Domnului Isus în trupul său", El îl răsplătește, dându-i mai mult din „ viața lui Isus" (2 Corinteni 4:10, 11). Această „viață a lui Isus" din doi credincioși este ceea ce aduce adevărata părtășie între ei. Cu astfel de oameni, Domnul își zidește biserica Noului Legământ.

Când am început să descopăr aceste adevăruri, am încetat să mă mai rog Domnului: „Doamne, unde sunt oamenii care își doresc să zidească Biserica Ta adevărată?". Am realizat că Dumnezeu îi va găsi și ne va aduce împreună - numai dacă eu însumi sunt întâi dispus să cad în pământ și să mor. Dacă refuz să mor, atunci Domnul nu-i va aduce pe lângă mine.

Să încerci să găsești creștini serioși în jurul tău este ca și cum ai încerca să cauți „acul în carul cu fân". Am putea petrece mulți ani de zile căutând câteva ace în căpița de fân; și poate că abia am găsi un ac după mulți ani de eforturi. Dar Domnul spune „Nu îți pierde timpul căutând acele. Știu Eu unde sunt. Doar cazi în pământ și mori față de tine însuți." Atunci viața lui Isus din tine va deveni un magnet atât de puternic încât va atrage toate „acele" (creștinii serioși) (Ioan 1:4, 12:32).

Alți credincioși care de asemenea caută să trăiască o viață evlavioasă și să zidească Biserica Noului Legământ vor fi atrași de tine și de mesajul crucii pe care tu îl transmiți. Asta este metoda lui Dumnezeu. El îi aduce pe cei serioși laolaltă. „ Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine", a spus Isus în Ioan 6:37. Și Tatăl face la fel și pentru noi. Așa putem zidi Biserica Noului Legământ.

Pe fundația sacrificiului de sine

În Ieremia 3:14-15, Domnul spune: „ Eu vă voi lua pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie și vă voi aduce înapoi în Sion. Acolo vă voi da păstori după inima Mea ". Ce promisiune minunată! Știi că ai ajuns în biserica adevărată, când găsești păstori după inima lui Dumnezeu. Învață să-i respecți și să nu te simți ofensat când te corectează, pentru că ei caută să te conducă spre evlavie.

Pasajul din Efeseni 5:25 spune, „ Cristos a iubit Biserica și s-a dat pe Sine pentru ea ". Nu ai cum să zidești biserica fără sacrificiu personal. A fost un mare sacrificiu când Isus a coborât din rai pe pământ. El a sacrificat odihna și mângâierea Sa și a trăit în sărăcie; dar mai presus de toate, El S-a dat pe Sine.

Să nu îți imaginezi vreodată că poți zidi Biserica Noului Legământ fără să plătești un preț. Cei care vor să zidească Biserica, dar nu vor să facă vreun sacrificiu în ce privește banii sau bunăstarea lor personală, vor putea doar să zidească o congregație sau unclub. Biserica autentică nu poate fi zidită fără sacrificiu. Cristos S-a dat pe Sine ca s‑o zidească. Și noi va trebui să renunțăm la eul nostru și să ne alăturăm Lui în zidirea ei.

Domnul se poate folosi chiar și de cea mai mică și neînsemnată persoană ca să-Și zidească Biserica, numai dacă această persoană se lasă umplută de Duhul lui Dumnezeu și merge pe calea crucii.

Dacă ești mic în ochii tăi, atunci Dumnezeu îți spune: „Tu ești o mică și neînsemnată sămânță de grâu. Du-te, cazi în pământ și mori." Atunci vei vedea minunile pe care Dumnezeu le va face prin tine. Ochii tăi nu pot vedea azi și mintea ta nu-și poate imagina încă ceea ce Domnul e gata să facă pentru tine și prin tine în zilele viitoare (1 Corinteni 2:9). Dar tu trebuie să îl iubești pe El suficient de mult încât să asculți chemarea Sa, pe care ți-o face prin această carte.

Capitol 7
Zidirea bisericii – fiind un slujitor

„Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața..." (Matei 20:28)

Când Isus a trăit pe pământ, „biserica" Lui era extrem de mică. Era formată din doisprezece bărbați, dintre care unul a devenit trădător. Dar ceilalți unsprezece care au rămas, erau ucenici adevărați, care au lăsat totul și L-au urmat pe Isus. Ca urmare, ei au fost gata să răstoarne lumea după ce au fost umpluți cu Duhul Sfânt.

Înainte de asta, însă, adesea se certau între ei. La un moment dat, când Isus le-a spus că avea să fie crucificat, ucenicii au făcut imediat ceea ce orice om cu gândire pământească ar fi făcut, atunci când un lider își pierde poziția - au început să discute contradictoriu despre cine avea să fie cel mai mare dintre ei (Marcu 9:31-34). După scurt timp, Isus le‑a spus din nou că El va fi răstignit și că va învia a treia zi (Matei 20:18-21). Iarăși, ucenicii, începând cu Iacov și Ioan, și-au exprimat dorința de a sta pe locurile de onoare. Ei au văzut proslăvirea lui Isus ca pe o oportunitate pentru ei, să fie înălțați înaintea tuturor. Isus le-a răspuns (în versetul 28) că El „ n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața... ".

Isus ne-a arătat că există două feluri de oameni în lume - chiar și printre cei care se numesc „creștini" - „cei care iau" și „cei care dau". Creștinii care au în ei spiritul lumii ( creștinii congregațiilor și creștinii de club) sunt dintre aceia care doar iau și nu se gândesc decât la ce pot eiobțină din creștinism. Pe de altă parte, creștinii din biserica autentică, sunt din cei care dau și întotdeauna se gândesc cum pot să dea - în primul rând, lui Dumnezeu și apoi altora. Isus a spus că de fapt cei care dau sunt aceia care primesc cea mai mare binecuvântare (Faptele Apostolilor 20:35).

Cu cât te ridici mai mult în lumea aceasta, cu atât mai mult aștepți să fii slujit de alții. Conducătorii guvernelor din lume au oameni care în permanență le slujesc. De altă parte, dacă progresezi în împărăția cerurilor, atunci vei sluji altora mai mult. Isus nu a vrut doar să ne învețe pe noi acest lucru, ci a și trăit așa toată viața Lui.

Într-o biserică, cei care primesc întotdeauna așteaptă ca alții să le împlinească nevoile. Dacă așteptările lor nu sunt împlinite, ei se vor simți ofensați în cele din urmă din diverse motive și vor ieși din acea biserică. De altă parte, când cei care dau văd o lipsă sau o nevoie, iau responsabilitatea asupra lor, ca membri ai acelei biserici (familii), și lucrează cu credincioșie și sacrificiu, astfel încât, prin harul lui Dumnezeu, să satisfacă acele nevoi.

De exemplu, dacă există o lipsă de dragoste între tine și o altă persoană din biserica ta locală și simți că „paharul tău cu dragoste" este gol, tu ai putea vedea că problema este din vina persoanei respective, pentru că nu a turnat destulă iubire în paharul tău, astfel încât acesta să se umple. Aceasta este mentalitatea unuia care întotdeauna primește. În loc de asta, poți să ai mentalitatea celui care dăruiește - tu vei aduce această lipsă la Dumnezeu, ca să-L rogi pe El să îți umple paharul. Atunci El îl va umple astfel încât dragostea se va revărsa din viața ta în cei din jurul tău.

Citim în 2 Corinteni 9:6-8 că Dumnezeu vrea să toarne harul Său din abundență peste noi. Când citim acest verset, este ușor să gândim egoist și să dorim să acumulăm tot mai mult pentru noi. Dar dacă citim acest pasaj cu atenție, vom vedea că Dumnezeu ne dă din abundență harca să fim slujitori (dintre aceia care dăruiesc) și „ să prisosim în orice faptă bună" (ultima parte a versetului 8).

Pavel, care a scris asta, trudise în biserica din Efes timp de trei ani. Când și-a luat rămas-bun de la ei pentru ultima dată (Faptele Apostolilor 20:25‑35), le-a reamintit prezbiterilor că în tot acest timp, el a trăit printre ei ca un slujitor. Din această cauză, spune că deși ar fi avut dreptul să fie susținut financiar de biserică, el a refuzat acest lucru. El nu s-a ocupat doar de nevoile lui, ci și de nevoile altora care erau cu el. El a avut o atitudine de „maximum" în ce privește dăruirea! De aceea, Dumnezeu l-a folosit la maxim în zidirea Bisericii.

Motivul pentru care mulți oameni nu vor să fie dătători este că acest lucru implică sacrificiu - „un pahar al suferinței" - după cum a explicat Isus mai departe în Matei 20:22-23. Dar Biserica poate fi zidită numai prin sacrificiu. Deci, pe măsură ce vedem nevoi în biserica din jurul nostru, haideți să mergem la Domnul ca niște oameni însetați, și să-L rugăm să ne umple de puterea Sa, în adâncul ființei noastre, iar din acel loc adânc vor curge râuri de apă vie (Ioan 7:37-38) care vor uda pământul secetos din jurul nostru și astfel Biserica va fi zidită .

Capitol 8
Dărâmarea Bisericii – fiind un acuzator

„Femeia nebună își dărâmă casa cu înseși mâinile ei" (Proverbe 14:1)

Biblia vorbește despre două modalități prin care o casă poate fi dărâmată. Primul mod de a dărâma o casă este să nu-i faci o fundație solidă, caz în care la orice furtună, casa se prăbușește (Matei 7:26-27). Al doilea mod este dărâmarea casei dinăuntru, scoțând din ea caramidă cu cărămidă (Proverbe 14:1), până când se prăbușește.

După cum am observat bisericile de-a lungul istoriei, până în ziua de azi, văd că multe biserici au fost mai degrabă distruse de către proprii membri, care fac dezbinare, decât de atacuri din exterior. De fapt, când Satan a persecutat Biserica prin forțe exterioare, aceasta a avut ca rezultat păstrarea Bisericii în puritate. Deci Satan este foarte mulțumit să îi lase pe creștini să facă toată treaba de a distruge biserica din interior. În acest fel, chiar și unde Dumnezeu i-a scos pe unii afară din congregații sau cluburi ca să formeze o biserică locală ca expresie a Trupului lui Cristos, Satan încă poate să corodeze acea lucrare dinăuntru, dacă unii membrii ai bisericii sunt dispuși să facă munca asta pentru el.

Oare diavolul poate să reușească să facă asta chiar și într-o biserică spirituală? Cu siguranță! El a început să facă asta chiar în ceruri - în prezența lui Dumnezeu - când a izbutit să atragă după el o treime din îngeri în acea rebeliune (Apocalipsa 12:4), făcându-i să devină spirite rele. Și biserica primului secol a experimentat asta de multe ori sub forma lupilor răpitori (Faptele Apostolilor 20:29‑30) sau a oamenilor ca Alexandru căldărarul (2 Timotei 4:14-15) și Diotref (3 Ioan 1:9-10).

Pentru a evita aceasta, trebuie să identificăm sursa acestor conflicte, care dezbină bisericile. În Iacov 3:13-4:1 ni se explică în mod clar acest lucru. Sursa acestui fel de conflicte este că ne facem pe plac nouă înșine, ceea ce se manifestă prin invidie și ambiții egoiste (3:14), și în final se răspândește în toată biserica, rezultând dezordine și orice alt fel de răutate (3:16). Din acest motiv suntem avertizați în Evrei 12:15 să ne asigurăm că eradicăm amărăciunea încă de la rădăcina ei (în inimă și în gânduri), pentru că, dacă acestea încolțesc, îi vor întina pe mulți.

Este important să ținem minte că avem numai două opțiuni (arătate în Proverbe 14:1): Ori vom zidi biserica în mod activ, ori o vom dărâma. Zidirea bisericii în mod activ se face prin dragoste (1 Corinteni 8:1). Asta nu înseamnă să ne spunem unii altora în biserică că ne iubim, ci înseamnă că trăim acest lucru (1 Ioan 3:18) și că nu suntem doar niște ipocriți (Romani 12:9). Calitatea dragostei noastre este testată în mod deosebit în situații de neînțelegere sau conflict, când dovedim că avem dragoste adevărată prin faptul că renunțăm la sinele nostru pentru biserică, așa cum a făcut Isus (Efeseni 5:25). Asta înseamnă de asemenea mijlocire pentru alții din biserică, așa cum Isus face pentru noi (Evrei 7:25).

În Apocalipsa 12:10, diavolul este numit „pârâșul fraților" (acuzatorul). Ruperea unei biserici se întâmplă atunci când membrii ei se aliază cu pârâșul ca să acuze pe alți credincioși. Vedem o imagine de acest fel în viața lui Zaharia, un profet tânăr, a cărui chemare era să conducă poporul lui Dumnezeu în reconstruirea templului din Ierusalim, după întoarcerea lor din robia babiloniană. În Zaharia 3:1-5, îl vedem pe Iosua, marele preot, îmbrăcat cu haine murdare și pe Satan, stând la dreapta lui ca să-l acuze. Chiar înainte ca să dea jos hainele murdare de pe Iosua, Dumnezeu îl mustră pe Satan. Apoi Domnul înlocuiește veșmintele mânjite ale lui Iosua cu niște haine de sărbătoare. Dar de ce se afla Zaharia acolo? A fost un test ca să vadă de partea cui se va alătura - partea acuzatorului, sau partea mijlocitorului. Zaharia ne arată ce înseamnă să zidești casa lui Dumnezeu. Imediat după ce Iosua a fost îmbrăcat cu hainele noi și frumoase, Zaharia a ales să-l facă și mai strălucitor, și a cerut să i se pună pe cap o mitră curată.

Astăzi, avem de înfruntat același test, pe măsură ce zidim Biserica, pentru a fi un locaș al lui Dumnezeu. Pe de-o parte, diavolul ne invită să fim parte din lucrarea lui „de distrugere", dând voie gândurilor de acuzare la adresa altora să prindă rădăcină în inimile noastre, și să se răspândească prin bârfă, care în final va dezbina biserica. Pe de altă parte, și Isus ne invită să fim parte din lucrarea Lui „de zidire", alegând să mijlocim pentru alții, pentru a-i face în final strălucitori - așa cum face El în permanență (Evrei 7:25). Chiar și acolo unde este păcat, ținta noastră trebuie să fie totdeauna să „ câștigăm pe fratele nostru" (Matei 18:15).

Biserica în care se trăiește cu adevărat acest lucru Îl va avea pe Isus în mijlocul ei, și astfel, va avea autoritate deplină asupra tuturor puterilor întunericului (Matei 18:18-20).

Capitol 9
Grija pentru Biserică – fiind un păstor

„I s-a făcut milă de ele pentru că erau necăjite și risipite, ca niște oi care n-au păstor" (Matei 9:36)

În Matei 9:37-38, Isus a spus că erau foarte puțini lucrători care să participe la marele seceriș. Apoi ne-a spus să ne rugăm ca Domnul să scoată lucrătorii la iveală, ca să secere ogoarele de recoltă. Mulți oameni folosesc acest verset ca să-i stârnească pe oameni emoțional ca să pornească în misiuni de evanghelizare. Când citim însă versetele 36-38 împreună, vedem exact ceea ce Isus a vrut să spună când a vorbit de „ lucrători".

Când Isus S-a uitat la mulțime, nu a văzut oameni care aveau nevoie de predicatori sau învățători (pentru că erau mulți farisei și cărturari); nici nu duceau lipsă de întâlniri (oamenii se întâlneau la sinagogă în ziua Sabatului, și nu numai); nu duceau lipsă nici de minuni (El deja făcuse multe minuni în mijlocul lor). Adevărata lor nevoie era de păstori .

Același lucru este valabil și astăzi. Trăim într‑o epocă în care Biblia și învățăturile ei doctrinare sunt ușor accesibile pe telefoane, în format electronic, printate etc., și majoritatea bisericilor au întâlniri de multe ori în timpul săptămânii. Dar Dumnezeu este încă în căutare de lideri care să Îl lase pe El să le frângă inima centrată pe sinele lor, și să le-o înlocuiască cu o inimă blândă, de păstor.

În cartea profetului Ieremia 3:14-15, Dumnezeu ne-a arătat două caracteristici importante ale Bisericii Lui („Sion"):

1. Ei vor fi un popor deosebit, din orașe și familii diferite, și

2. Dumnezeu le va da păstori după inima Sa.

Ce înseamnă, atunci, să fii „un păstor după inima lui Dumnezeu"?

Un astfel de păstor va avea compasiunea lui Cristos. Aceasta înseamnă mai mult decât milă omenească. Compasiunea aceasta este un sentiment spiritual, alimentat de vederea oamenilor care sunt „ chinuiți și doborâți" de diavol (Matei 9:36). Aceasta înseamnă să îți pese mai mult de bunăstarea lor spirituală decât de cea fizică sau emoțională, și să fii dispus să vorbești tot adevărul, plin de îndrăzneală, în dragoste.

Un astfel de păstor este dispus să fie uneori lipsit de conforturi. De-a lungul vieții lui Isus, vedem că El umbla așa cum Îl călăuzea Tatăl, chiar dacă asta a însemnat să meargă sute de kilometri, să doarmă afară, să sară o masă, etc. Lui i-a păsat fără discriminare atât de oameni faimoși cum a fost conducătorul sinagogii (Matei 9:18, 19), cât și de femeia săracă cu scurgere de sânge (Matei 9:20-22). Isus a trăit și a murit fără a Se gândi la bunăstarea proprie (Isaia 53:8). Adevărații păstori sunt cei care urmează exemplul Său, trăind în același fel.

Un asemenea păstor va sta tare pentru adevăr, fără să facă vreun compromis. Când evreii au fost luați în robie în Babilon, un tânăr, Daniel, s-a decis în inima lui să nu se spurce și să nu lase mai jos standardele lui Dumnezeu (Daniel 1:8). Curajul său tăcut i-a păstorit pe cei trei prieteni ai săi încuranjându-i să ia o poziție fermă alături de el (Daniel 1:11).

Un astfel de păstor se va alătura Duhului Sfânt ca să fie un ajutor pentru alții în zidirea bucuriei și credinței lor. Pavel descrie acest lucru astfel: „Noi nu conducem modul în care voi vă trăiți credința, fiind tot timpul neliniștiți, și critici într-un mod suspicios. Noi suntem lucrători împreună cu voi și ne bucurăm împreună. Eu știu că voi stați în picioare prin credința voastră, nu prin a noastră." (2 Corinteni 1:24 traducerea Message)

Un astfel de păstor va avea autoritate spirituală. Acest lucru poate fi atestat numai de Dumnezeu și vine din faptul că atunci când „stăpânitorul acestei lumi" (Satan) vine, nu are niciun domeniu în viața noastră în care să poată pune piciorul (Ioan 14:30).

Un asemenea păstor va avea dorința puternică de a predica întreaga evanghelie a împărăției lui Dumnezeu. Multor predicatori le place să vorbească despre subiecte populare și să gâdile urechile ascultătorilor lor (2 Timotei 4:3-4). Astfel de oameni nu sunt păstori. Pavel, pe de altă parte, și-a luat chemarea cu atâta seriozitate încât a spus că ar avea mâinile mânjite de sânge dacă nu ar vesti „ tot planul lui Dumnezeu" (Faptele Apostolilor 20:26-27)

Un asemenea păstor își va da viața pentru oi. Aceasta înseamnă că el va sta fără frică cu oile până la sfârșit, chiar dacă asta înseamnă să renunțe la preferințele, nevoile, confortul, sau propria agendă. Isus a pus în contrast inima unui astfel de păstor cu a unui păstor plătit, care atunci când lucrurile nu mai sunt convenabile pentru el sau vin necazurile, lasă oile și fuge, pentru că nu este interesat de oi (Ioan 10:11-13). Când Pavel a observat viața lucrătorilor săi, a realizat că, în ultimă instantă, toți caută propriul interes. Doar Timotei a avut un duh înrudit cu Pavel în ce privește o inimă de păstor, pentru că era preocupat în mod autentic de bunăstarea turmei (Filipeni 2:19-21).

Cine va merge pentru noi?

Îmi amintesc că acum câțiva ani, Domnul m‑a întrebat cine erau păstorii pe care îi urmam, care vegheau asupra sufletului meu și care puteau să dea socoteală de viața mea cu bucurie (Evrei 13:17). Am văzut exemplul din viața lui Isus, care a avut adevărata autoritate spirituală, pentru că S-a supus cu credincioșie oricărei autorități, căreia Tatăl Lui i-a cerut să Se supună, mai ales în primii 30 de ani de viață. Având această autoritate, a putut sta ferm chiar și în fața lui Pilat, deși era bătut și sângerând. Și atunci când Pilat a încercat să-L sperie pe Isus cu puterea pe care o avea, El a replicat calm: „Nu ai avea nicio putere asupra Mea, dacă nu ți-ar fi fost dată de sus" (Ioan 19:10).

Când ochii inimii mele s-au deschis să vadă aceste adevăruri în Scriptură, un foc s-a aprins în mine ca să găsesc Sionul, Biserica, în care Dumnezeu îmi dă astfel de păstori adevărați. M‑am hotărât că indiferent de costul pământesc - rude, slujbă, etc. - mă voi dedica cu toată inima pentru zidirea Bisericii lui Cristos.

După ce Dumnezeu m-a curățat de toate păcatele și m-a zdrobit, ca și pe Isaia altădată, m-a întrebat: „ Pe cine să trimit și cine va merge pentru noi?" (Isaia 6:8).

N-am regretat niciodată decizia pe care am luat-o în 2007, indiferent de felul în care arătau circumstanțele lucrării pe care o aveam înainte.

Dacă ai auzit astăzi chemarea lui Dumnezeu, ca să ieși afară dincongregații sau cluburi ale Babilonului și să zidești Biserica Sa în „Sionul" spiritual, sper că răspunsul tău va fi de asemenea: „Iată-mă. Trimite-mă!".

Amin.