V.1,2: În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii, şi avea un mare chin ca să nască.

Pe cine reprezintă această femeie?

Cea mai bună metodă de a interpreta Scripturile este prin compararea acestora cu Scripturile. Există un singur loc în toată Biblia unde se folosesc „soarele, luna şi 12 stele" pentru a descrie o comunitate de oameni - şi aceasta este în Geneza 37:9, când Iosif a povestit visul său fraţilor săi zicând „ Soarele şi luna şi unsprezece stele mi s-au închinat". Tatăl său a înţeles ce înseamnă şi l-a mustrat spunându-i „ oare eu şi cu mama ta şi cu cei unsprezece fraţi ai tăi vom veni să ne închinăm înaintea ta până la pământ? " Dar viziunea lui Ioaif s-a împlinit abia în Egipt. Deci, Biblia interpretează soarele, luna şi cele 12 stele ca o imagine a membrilor familiei lui Iacov. Deci, femeia din Apocalipsa 12 este, de fapt, un simbol al poporului Israel care s-a tras din acea familie.

Femeia era în travaliu. În Mica 5:2-4, citim

„ Betleeme...din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel...îi va lăsa până la vremea când va naşte cea care are să nască, şi rămăşiţa fraţilor săi (neamurile care vor fi convertite) se va întoarce la copiii lui Israel. Şi el se va înfăţişa şi va cârmui turma sa cu puterea Domnului ". Acolo vedem pe femeia Israel fiind în travaliu şi născându-L pe Isus Hristos. (vezi şi Romani 9:4,5).

V.3: În cer s-a mai arătat un semn: iată, s-a văzut un balaur mare roşu, cu şapte capete, zece coarne, şi şapte cununi împărăteşti pe capete.

Balaurul este diavolul (v.9). Vom studia în detaliu despre cele şapte capete şi cele zece coarne, când vom studia capitolul 13. Voi spune, însă, aici, că ele simbolizează o guvernare globală, iar aceasta înseamnă stăpânirea guvernelor lumii de către diavol. Citim în Daniel 10 despre un duh rău care stăpânea poporul Persiei. Citim în Efeseni 6:12 că ne luptăm cu conducătorii lumii care stau în locaşuri cereşti. Adevăraţii conducători ai lumii nu se află în capitalele lumii. Acei conducători sunt doar marionete care sunt trase de sforile mânuite de puterile spirituale din înălţimile cereşti. De aceea se spune că biserica trebuie să se roage pentru cei care au autoritate, pentru ca acţiunile acelor spirite rele să fie oprite. Astfel, biserica are autoritate de a influenţa conducătorii guvernamentali din fiecare ţară.

Balaurul este roşu - culoarea sângelui şi a crimei. Isus a spus în Ioan 8:44 că diavolul este un ucigaş. A mai spus şi că diavolul vine ca să fure, să ucidă şi să distrugă. De aceea el este un balaur roşu.

Atunci când Dumnezeu l-a creat, nu era astfel. El era cel mai frumos din toată creaţia lui Dumnezeu. Citim în Ezechiel 28:13 că era un heruvim binecuvântat, de vreme ce stăpânea peste grădina lui Dumnezeu. Dar când mândria şi atitudinea de răzvrătire a intrat în inima sa, a devenit un balaur înfricoşător.

Chiar şi cel care este la fel de pur ca un înger poate deveni un balaur dacă lasă mândria să intre în inima sa. Sau dacă laşi puţin din duhul de răzvrătire împotriva autorităţii să intre în inima ta - fie că acea autoritate sunt

părinţii sau şeful de la birou, sau presbiterul din biserică - vei deveni asemenea unui balaur. Diavolul încearcă mereu să facă pe oameni să devină ca el, la fel cum Sfântul Duh caută să-i facă pe oameni ca Isus! Diavolul reuşeşte să-i facă pe oameni asemenea lui, oricând poate să-i infecteze cu duhul său de mândrie sau de răzvrătire.

V.4: Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului, şi le arunca pe pământ. Balaurul a stătut înaintea femeii, care sta să nască, pentru ca să îi mănânce copilul, când îl va naşte.

Din moment ce îngerii sunt numiâi stele în Iov 38:7 şi în Apocalipsa 9:1,2, aceasta probabil indică faptul că o treime din oastea de îngeri s-au alăturat lui Satan în revolta sa. În Isaia 9:15 profetul mincinos este numit

„coada". Coada balaurului vorbeşte despre înşelăciunea lui Lucifer cu care a dus în rătăcire milioane din îngerii lui Dumnezeu care apoi au devenit demoni.

Balaurul a stat înaintea femeii, care urma să nască, pentru ca să îi mănânce copilul, când îl va naşte. Acest lucru s-a îndeplinit parţial de-a lungul istoriei Israelului. În Exod 1:16, citim despre Faraon că a dat o poruncă moaşelor Israelite să omoare toţi noii născuţi de parte bărbătească imediat ce se năşteau. Satan a fost întotdeauna împotriva poporului Evreu, din cauza că Mesia avea să vină prin ei. În Estera, citim despre un alt om inspirat de către Satan, Haman, care a încercat să distrugă întregul popor Evreu. Dar Haman nu a avut succes. Aşadar observăm multe îndepliniri parţiale ale acestei imagini a balaurului aşteptând să mănânce omul- copil. Dar Satan niciodată nu a reuşit să distrugă poporul

Evreu - fie că a fost prin Faraon, Haman, Hitler, sau prin alt conducător al lumii.

Satan ştia că Mesia avea să se nască, din cauza a ceea ce a spus Dumnezeu în grădina Eden: „sămânţa femeii îţi va zdrobi capul". Aşa că el a aşteptat să nimicească omul-copil. Când Isus s-a născut, Satan l-a instigat pe Irod să îşi trimită soldaţii în Betleem pentru a omorî toţi copii Evrei de parte bărbătească care aveau sub 2 ani. Dar copilul Isus a scăpat.

V.5 Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fer. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.

Isus este omul-copil care " va cârmui neamurile cu un toiag de fer" (Apocalipsa 19:15). Aici El este numit

„fiu" şi „copil", reamintindu-ne de Isaia 9:6 unde se spune, „ Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat".

Cuvântul „a cârmui" este tradus cu „a păstori" în notele explicative. Isus va conduce lumea, dar nu în acelaşi mod în care conducătorii de pe pământ o fac azi. El va păstori neamurile. În ochii lui Dumnezeu adevărata domnie este cea făcută în spiritul unui păstor care îşi conduce oile din faţă prin exemplul personal. Toţi liderii aleşi de Dumnezeu pot fi identificaţi prin acest semn. Ei vor fi păstori, nu şefi.

Copilul a fost răpit la scaunul lui Dumnezeu de domnie. Acest lucru dovedeşte încă o dată că Isus Hristos este copilul. În Apocalipsa 3:21, citim că cel ce va birui va şedea împreună cu Isus pe scaunul de domnie al lui Isus şi nu pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu Tatăl. Numai

Isus Însuşi poate şedea împreună cu Tatăl pe scaunul Lui de domnie.

Ceea ce este literalmente adevărat pentru Israel este simbolic adevărat pentru biserică. De asemenea, putem deci să privim femeia ca imaginea bisericii şi să învăţăm câteva adevăruri spirituale de aici. Galateni 4:26 spune,

„ Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, si el este mama noastră ". Pavel spune în Galateni 4:19 „Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, pânăce va lua Hristos chip în voi!" Dumnezeu îi caută pe aceia care au spiritul travaliului pentru a da naştere naturii lui Hristos în alţii.

V.6 şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şase zeci de zile.

Acest lucru se va întâmpla în timpul domniei lui Anticrist, după ce va rupe legământul cu Evreii. Acesta va fi un timp de persecuţie teribilă. Dar în acel timp adevăratul "Israel" va fi protejat şi îngirjit de Dumnezeu în pustie timp de 1.260 zile.

Aşa cum este scris în Ieremia 30:3-7: „ Auzim strigăte de groază... Pentru ce văd pe toţi bărbaţii cu mâinile pe coapse, ca o femeie la facere?... Vai! Căci ziua aceea este mare; Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea ".

V.7 Şi în Cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei.

În Daniel 12:1 citim: „În vremea aceea se va scula marele voivod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului (Israel) tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare (necazul cel mare) , cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi pâna la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit şi anume oricine va fi găsit scris în carte". Şi în continuare citim: „ Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor rîului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă, şi a jurat pe Cel ce trăieşte vecinic, că va mai fi o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme (3 ani şi jumătate) şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot " (Daniel 12:7).

V.8,9: Dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai gasit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numi Diavolul şi Satana, acela care înşală întrega lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.

Acest eveniment va avea loc în timpul perioadei de

3 ani şi jumătate înainte ca Isus să Îşi stabilească Împărăţia pe pământ. Atunci Satan va fi aruncat pe pământ. În prezent, Satan este în locurile cereşti. Mulţi cred că Satan este in iad. Dar el nu este acolo. El va fi aruncat în iazul de foc într-o zi. Dar în acest moment, el este în locurile cereşti. Astăzi, noi trebuie să luptăm cu

„duhurile răutăţii întunericului care sunt în locurile cereşti " (aşa cum găsim scris în Efeseni 6:12).

Biblia ne vorbeşte despre trei ceruri. Primul cer este cerul visibil al universului şi al spaţiului (Psalm 8:3). Cel de-al treilea cer, unde apostolul Pavel a fost dus, se mai

numeşte Paradis - unde se află tronul lui Dumnezeu ( 2Corinteni 12:2,4). Între primul şi cel de-al treilea cer se află cel de-al „doilea cer".

Când ne rugăm, noi trebuie să penetrăm prin cel de-al doilea cer pentru a ajunge la cel de-al treilea cer. Cel mai bun mod de a penetra este prin a da slavă lui Dumnezeu. Un lucru pe care diavolul nu îl poate accepta este slava dată lui Dumnezeu! Aşa că, dacă îţi este greu să te rogi, opreşte-te din rugăciune, şi începe să ii dai slavă lui Dumnezeu. Conectează-te cu cel ce-al treilea cer şi apoi începe să te rogi!

Balaurul şi îngerii săi au fost alungaţi din cer. Isus a spus: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer" (Luca 10:18). Isus a văzut căderea lui Satan când el a căzut iniţial şi a devenit Satan. Dar El a prevăzut de asemenea că Satan va fi aruncat jos pe pământ, unde va fi încuiat în abis, şi în final fiind aruncat în iazul de foc. Apoi Isus le-a spus ucenicilor Săi: " Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma."

Când vom vedea ceea ce a văzut Isus, nu o să mai fie teamă de Satan. El este un inamic înfrânt, deoarece el a fost învins la cruce de către Domnul nostru. Prinţul lumii a fost judecat. Este ridicol ca unui credincios să îi fie frică de Satan. Nu există motive de teamă. Cerei lui Dumnezeu să îşi deschidă ochii pentru a vedea căderea lui Satan. Satan urăşte cartea Apocalipsa pentru că aceasta descrie osânda sa finală.

Mihail împreună cu îngerii săi sunt aceia care l-au aruncat pe Satan afară. A fost un timp, când Satan, înainte de cădere (el se numea atunci Lucifer) era mai mare ca Mihail. Dar el s-a înălţat pe sine şi a fost aruncat. În final lui Mihail i se dă slujba de a curăţi al doilea cer de Satan şi îngerii săi.

Satan este numit aici şarpele cel vechi şi diavolul. Cuvântul „diavol" vine din grecescul „diabolos", din care avem şi cuvântul „diabolic". Dar cuvântul „diabolos" în greacă înseamnă de fapt „clevetitor" sau „bârfitor" şi este folosit în 1Timotei 3:11, unde se spune: „ Femeile nu trebuie sa fie diabolos". Ceea ce înseamnă că femeile nu trebuie să fie mici diavoli, care îi bârfesc pe alţii, vorbindu-i de rău pe la spate. De asemenea, nici bărbaţii nu trebuie să fie clevetitori. În 2Timotei 3:2,3 se spune că

„ în zilele din urmă vor fi vremuri grele, când oamenii vor fi diabolos ." Mai departe în Tit 2:3, ni se vorbeşte „ femeile în vârstă să nu fie diabolos." Astfel şi femeile şi bărbăţii sunt avertizaţi să nu devină „diavoli" care îi bârfesc pe alţii! Un clevetitor primeşte numele lui Satan, aşa cum un creştin primeşte numele lui Hristos.

Un alt nume al diavolului este Satan, care înseamnă

„adversarul", cel care i se împotriveşte lui Dumnezeu, se împotriveşte adevărului şi se împotriveşte oamenilor lui Dumnezeu.

El mai este de asemenea numit Amăgitorul, amăgitorul întregii lumi.

Satan va fi pe pământ timp de 1.260 de zile. El încă nu este aici. Dacă lucrurile sunt deja atât de rele, vă puteţi închipui cât de rele vor fi când Satan va fi aruncat pe pământ împreună cu îngerii săi. Ni se spune că în acele momente el va fi cuprins de o mare mânie.

V.10 Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.

Aici Satan este numit „pârâşul fraţilor noştri". Dacă cineva cleveteşte împotriva fraţilor sau surorilor sale, ajutaţi-l să realizeze că este în părtăşie cu Satan, şeful acuzatorilor fraţilor. Satan ne acuză înaintea lui Dumnezeu zi şi noapte spunând, „Vezi cum se comportă copilul Tău! Vezi cum copilul Tău vorbeşte!" Diavolul urmăreşte minuţios vieţile noastre private, din această cauză are destul material să ne acuze înaintea lui Dumnezeu.

Satan l-a acuzat pe Iov îanintea lui Dumnezeu spunând despre Iov că îi slujeşte lui Dumnezeu numai pentru că Dumnezeu l-a binecuvântat. Satan acuză credincioşi şi în ziua de azi din acelaşi motiv. Din moment ce Dumnezeu este neprihănit, El nu va spune că Satan se înşală, dacă El vede că într-adevăr tu îi slujeşti din motive nepotrivite. Isus Hristos este „Mijlocitorul cel Neprihănit" ( 1Ioan 2:1). El nu poate să ne acopere dacă noi am greşit. De aceea, întotdeauna trebuie să fim oneşti cu Dumnezeu în judecarea şi curăţirea de sine, pentru că atunci sângele lui Isus Hristos ne va curăţi pe noi de toate păcatele şi apoi Satan nu va mai avea nici o bază de acuzare împotriva noastră în faţa lui Dumnezeu.

V.11: Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.

Aceştia sunt ucenicii lui Isus care l-au birut pe Satan.

Ei au folosit trei arme.

(1) Sângele lui Isus Hristos care i-a curăţit pentru că umblau în lumina lui Dumnezeu.

(2) Cuvântul mărturisirii lor. Ei i-au spus lui Satan cu propriile lor cuvinte că au fost iertaţi şi curăţiţi şi că el nu mai are nici o putere asupra lor.

(3) Ei nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. Ei şi-au luat crucea şi au omorât pe ea eul zi de zi.

Pe crucea de la Calvar Isus l-a învins pe Satan, şi când ne crucificăm eul împreună cu Hristos zi de zi atunci şi noi putem să îl învingem pe Satan.

De ce vorbim de luarea crucii zi de zi? Pentru că noi vrem să îl învingem pe Satan în fiecare zi. În ziua în care nu suntem doritori să murim în noi înşine, Satan va câştiga.

V.12: De aceea, bucuraţi-vă, ceruri, şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.

În Noul Testament sunt trei locuri în care ni se vorbeşte despre bucuria cerului.

(1) Luca 15:7 Există bucurie în cer pentru un păcătos care se pocăieşte.

(2) Apocalipsa 12:12 Există bucurie în cer pentru un credicios care învinge.

(3) Apocalipsa 19:7 Există bucurie în cer la nunta Mielului, deoarece mireasa s-a pregătit.

Aceste trei ocazii sunt de fapt trei stadii a vieţii noastre de creştin.

Stadiul 1 : Când ne pocăim de păcatele noastre.

Stadiul 2: Când îl învingem pe Satan în vieţile noastre personale.

Stadiul 3: Când ne-am pregătit ca mireasă pentru nunta Mielului.

Fiecare dintre noi poate să fie o sursă de bucurie pentru oastea cerească, dacă suntem gata să trecem prin aceste treo stadii.

Isus l-a învins deja pe Satan. Acum El ne oferă oportunităţi de a exercita această victorie pe care El a câştigat-o deja, aşa cum spune şi în Romani 16:20:

„ Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre ".

Satan a încercat să îl omoate pe Isus când acesta s-a născut ( Apocalipsa 12:4), dar nu a avut succes. În cer s-a luptat cu Mihail şi îngerii săi, dar a fost aruncat jos (v.7-9). Acum el se luptă cu noi. Ne vom lasă învinşi? Nu! Ceea ce Isus a dus la îndeplinire pe cruce noi trebuie să aplicăm azi ca Dumnezeul păcii să poată zdrobi pe Satan prin noi înşine zi de zi şi în final definitiv.

Diavolul este un student al profeţiei şi ştie că are numai 3 ani şi jumătate odată ce va fi pământ. Aşa că mânia lui va fi mare. Va fi o vreme cumplită pe pământ în acel timp.

V.13: Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească.

Imediat ce Satan va veni pe pământ, el va începe să persecute naţiunea Israel care i-a dat naştere lui Isus Hristos.

V.14-16 . Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustiu, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui. Atunci şarpele a aruncat din gură apă,

ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul. Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit râul, pe care-l aruncase balaurul din gură.

Aripile vulturului pot face referire la locul de protecţie pe care Dumnezeu l-a pregătit în pustie pentru naţiunea Israel. Râul care ia naştere din gura şarpelui se referă la râul de persecuţie care va căuta să şteargă naţiunea Israel. Dar atunci vor fi mult mai mulţi oameni ca în cel de-al II-lea Război Mondial, care să îi ajute pe Evrei, ca aceştia să nu fie şterşi de pe pământ.

V.17 Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.

Balaurul s-a mâniat pe Israel pentru că nu a putut să îi facă rău. Aşă că el porneşte să facă război cu

„rămăşiţa seminţiei ei". Aceasta face referire la ucenicii dedicaţi Domnului Isus din toată inima - acei care ascultă de Dumnezeu şi sunt martori pentru Isus. Ei sunt numiţi

„rămăşiţa seminţiei femeii" pentru că biserica s-a născut din mărturia ucenicilor, care erau Israeliţi.

Acest lucru dovedeşte că în acea vreme pe pământ vor fi credincioşi care ascultă de Dumnezeu şi ţin la mărturia lui Isus Hristos. Aceştia îl vor învinge pe Satan şi vor fi o mărturie puternică pentru Domnul pe pământ. Acum Dumnezeu îşi pregăteşte oamenii Săi pentru acea zi. Să fim credincioşi zi de zi pentru a-l învinge pe Satan definitiv şi pentru a-l zdrobi sub picioarele noastre!

Ieremia 12:5 spune că Domnul ne învaţă acum să nu ne luăm la întrecere cu oamenii pentru ca într-o zi să putem alerga cu caii. El ne antrenează pe timp de pace ca atunci când malurile Iordanului se vor umfla noi să fi gata să rămânem în picioare. Nu ne putem pregăti peste noapte. Lucrul acesta ia timp. Aşa că, dacă luăm fiecare oportunitate care apare acum, pentru a ne smeri şi a ne crucifica eul vom fi gata să rămânem în picioare pentru Domnul şi să fim o mărturie pentru El pe pământ atunci când valurile vor veni (necazul cel mare).

V.1: Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă.

Marea reprezintă naţiunile lumii, aşa cum citim în Apocalipsa 17:15, „Apele pe care le-ai văzut… sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi" . Dintre naţiunile lumii iese înainte o fiară cu zece coarne şi şapte capete. Şi pe coarne avea cununi împărăteşti şi pe capete avea nume de hulă. Această fiară este Anticristul, conducătorul lumii, care va conduce lumea timp de 3 ani şi jumătate, cu puţin înainte ca Isus să Îşi stabilească împărăţia pe pământ. Cele şapte capete sunt explicate in Apocalipsa 17:9-11, „Cele şapte capete, sunt şapte munţi pe care şade femeia. Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă, şi când va veni, el va rămâne puţină vreme. Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte, şi merge la pierzare."

Oraşul Roma este construit pe şapte dealuri. Cele şapte capete reprezintă de asemenea şapte împărăţii. Când apostolul Ioan scria această carte, (în jurul anului 96 după Hristos), cinci imperii ale lumii (menţionate în Biblie) trecuseră deja. Prima împărăţie a fost Egiptul despre care citim în cartea Exod. A doua împărăţie a fost împărăţia Asiriană despre care citim în cartea 2 Împăraţi . Cea de-a treia împărăţie a fost Împărăţia Babiloniană, despre care citim în cartea Daniel. Cea de-a patra împărăţie a fost Impereriul Medo-Persan, de asemenea menţionat în cartea Daniel . Cea de-a cincea împărăţie a fost Grecia

despre care Daniel a profeţit. Cea de-a şasea împărăţie a fost Imperiul Roman care exista la acel moment. Cea de-a şaptea împărăţie încă nu venise la acel moment. Şi în final Anticristul urmează să îşi stabilească ce-a de a opta împărăţie, şi se pare că are conexiune cu una dintre cele şapte împărăţii care o precedă.

Cele zece coarne sunt explicate de asemenea în Apocalipsa 17:12, „Cele zece coarne, pe care le-ai văzut, sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara."

Aceste zece împărăţii sunt stabilite în vremea Anticristului. Zece naţiuni se vor uni în ultimele zile şi vor deveni cea mai mare putere a lumii, din cauza puterii financiare. Şi Anticristul va fi conducătorul acestei superputeri.

Ioan era pe insula Patmos, si marea din care fiara s-a ridicat era Marea Mediterană. Toate cele şase capete ale fiarei au venit din apropierea sau din jurul Mării Mediterane - Egipt, Asiria, Babilon, Medo-Persia, Grecia şi Roma. Aşa că este probabil ca şi cele zece împărăţii să fie din această parte de asemenea.

V.2: Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.

În cartea Daniel, capitolul 2, citim despre un vis pe care l-a avut împăratul Nebucadneţar, o statuie mare al cărei cap era din aur; pieptul şi braţele erau din argint; pîntecele şi coapsele, din aramă; fluierele picioarelor, din fier; şi picioarele erau parte din fier şi parte din lut.

Observaţi că valoarea metalului scade de sus, de la cap, în jos, înspre picioare. Aceasta demonstrează că rasa umană se degenerează treptat. În Daniel 2:38-42, îl vedem pe Daniel explicând semnificaţia visului: „Tu eşti capul de aur". (Babilon) „ După tine se va ridica o altă împărăţie, mai neînsemnată decât a ta "(Medo-Persia). A treia împărăţie de aramă este Grecia. Cea de- a patra împărăţie va fi tare ca fierul. Această împărăţie va fi Imperiul Roman. După aceasta, visul sare peste 2.000 de ani ai vieţii bisericii şi revine la finalul timpului unde este descrisă ultima împărăţie: „ Şi după cum ai văzut picioarele şi degetele picioarelor parte de lut de olar şi parte de fier, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi împărţită; dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului (dictatură), tocmai aşa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul (democraţia), tot aşa şi împărăţia aceasta va fi în parte tare şi în parte plăpândă ."

Dictatura şi democraţia sunt lucruri comune în ultimele zile. Câte degete avea acea statuie? Zece! Acestea reprezintă cele zece împărăţii - cele zece coarne - pe care le-am vazut în Apocalipsa 13, conduse de către Anticrist.

Apoi Daniel continuă să spună, „ Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată " (v.44). Aceasta este Împărăţia Domnului nostru Isus Hristos.

Această împărăţie a fost imaginată în vis astfel: „ S-a dezlipit o piatră, fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului şi le-a făcut bucăţi " (Daniel 2:34). Această piatră este Însuşi Domnul Isus Hristos. Această piatră nu sfărâmă aurul, argintul, arama sau fierul. Aceste împărăţii sunt deja trecute. Piatra sfărâmă picioarele - când cele zece împărăţii conduc lumea. Şi în final, „ piatra, care sfărâmase chipul, s-a făcut un munte mare, şi a umplut tot pământul "

(Daniel 2:35). Aceasta este Împăraţia lui Hristos care va umple tot pământul.

Visul se referă la aceste împărăţii, văzute din punct de vedere omenesc. Mai târziu Dumnezeu i-a arătat lui Daniel cum vede aceste împărăţii - nu ca metale valoroase, ci ca fiare rele.

În Daniel 7:2-14, Daniel descrie un vis pe care i l-a dat Dumnezeu: „ În vedenia mea de noapte am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare. (Marea Mediterană) Şi patru fiare mari au ieşit din mare. Cea dintâi semăna cu un leu şi avea aripi de vultur ." Acesta era Babilonul. Apoi a vazut un urs ce reprezintă Medo-Persia, apoi un leopard, ce reprezintă Grecia. Aceasta a fost urmată de cea de-a „ patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea " (imperiul Roman)„...avea zece coarne" (cele zece împărăţii care se vor uni în zilele din urmă) „ M-am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn (Anticristul) mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om şi o gură, care vorbea cu trufie ".

În final, el a vazut Anticristul fiind omorât, şi Hristos întorcându-se şi stabilindu-şi Împăraţia pe pământ: „ Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos... Mii de mii de slujitori Îi slujeau... fiara a fost ucisă... şi iată că pe norii cerurilor a venit Unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I s-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este

o stăpânire veşnică, şi nu va trece nicidecum, şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată " (v. 9:14).

Daniel a vazut leul, ursul şi leopardul în această ordine, pentru că aceste împărăţii erau pentru el viitoare. Apostolul Ioan a văzut o fiară care avea caraceristicile acestor animale, dar în ordine inversă, pentru că el se uita în urmă la aceste împărăţii care trecuseră - leopardul, ursul şi leul (Apocalipsa 13:2). Acest lucru indică faptul că Anticristul va avea calităţile imperiilor trecute Babilon, Medo-Persia si Roma - leul, ursul şi leopardul.

În viziunea lui Dumnezeu, toate aceste împărăţii pământeşti sunt ca nişte fiare. Când omul nu răspunde chemării Duhului Sfânt, el se degenerează şi devine ca un animal sălbatic. Dumnezeu vede partidele politice ale lumii ca fiare. Un partid poate fi mai bun ca celălalt, dar ele toate sunt fiare. Când votezi, tu alegi între o fiară sălbătică şi altă fiară sălbatică. Din acest motiv eu niciodată nu votez, pentru că eu nu pot să votez pentru o fiară sălbatică. Dar în schimb mă rog ca Dumnezeu să conducă şi să îl ungă pe acela pe care El l-a ales să conducă o ţară.

Balaurul (Satan) va da lui Anticrist puterea sa, tronul său şi multă autoritate. Acum 2.000 de ani, Satan a oferit toate acestea lui Isus Hristos. Dar Isus a refuzat să primească ceva de la Satan. Dar Anticristul îi va sluji lui Satan şi astfel va primi impărăţiile lumii de la el.

Satan este gata să dea puterea lui tuturor acelora care o doresc, dacă sunt gata să îşi sacrifice conştiinţa şi să i se închine lui. Sunt mulţi oameni astăzi în lume care au obţinut putere supranaturală de la Satan în acest mod. Mulţi lideri ai religiilor păgâne au puteri supranaturale pentru că ei s-au vândut pe ei înşişi diavolului.

V.3 Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira de fiară.

Aceasta pare a fi o imitaţie a învierii lui Isus Hristos. Anticristul îl va imita pe Hristos în oricare mod posibil. Aceasta nu va fi o înviere adevărată - pentru că nimeni nu poate învia morţii decât Dumnezeu. Dar această imitaţie va fi foarte bună pentru că îi va păcăli pe oameni. Aici ni se spune „părea rănit de moarte". Aceasta va fi o minune aşa de mare pentru lumea întreagă şi toţi îl vor urma pe Anticrist.

V.4: Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?"

Tot pământul se închină lui Satan. Acest lucru a fost dorinţa lui Satan dintotdeauna, chiar de la început. În Isaia 14:14 citim că Lucifer îşi dorea să fie ca Dumnezeu. Dumnezeu deja îi dăduse lui Lucifer multe daruri minunate - înţelepciune, frumuseţe, pricepere, şi daruri supranaturale. Ce îşi dorea mai mult? El îşi dorea să fie slujit aşa cum era slujit Dumnezeu. Şi astfel el a devenit diavol.

De fiecare dată când îţi doreşti admiraţia oamenilor, adu-ţi aminte că ai aceeaşi dorinţă ca Satan. Să cauţi admiraţia oamenilor este un lucru satanic.

În final, vedem aici, că Satan face ca lumea întreagă să i se închine lui. Desigur acest lucru se întâmplă într-o măsură mică şi azi. Dar atunci închinarea înaintea lui Satan va lua amploare.

Ei s-au închinat şi Anticristului. Închinarea la Anticrist - închinarea la oameni - se răspândeşte şi azi. Ei se închinau Anticristului spunând: „Cine se poate asemăna cu fiara?" Aşa cum noi ne închinăm azi lui Dumnezeu, spunând: „ Cine este ca Tine, o Doamne," aşa se vor închina oamenii lui Satan şi Anticristului spunând acelaşi lucru. Oamenii nu îl vor numi pe Anticrist,

„Anticristul". Nu. Ei îi vor pune un nume respectabil.

În 1Ioan 2:18 citim, „ Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi, că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieşit din mijlocul nostru " (din mijlocul bisericii). Observăm că existau oameni care aveau duhul lui Anticrist chiar în mijlocul bisericii din primul secol. Astfel de oameni există şi azi. Oameni cu duhul lui Anticrist se află în lumea politică, în lumea afacerilor, în religiile păgâne ale lumii, dar şi în aşa zisele „biserici creştine".

Care este semnul duhului lui Anticrist? Sunt multe semne. Dar unul din semnele cele mai evidente este: Ei îşi doresc ca ceilalţi să îi admire şi să îi adore - dorinţa de a primi închinare de la oameni . O biserica care nu luptă împotriva acestei atitudini va fi condusă în cel mai scurt timp de duhul lui Anticrist.

Dorinţa de a primi laudă de la oameni se găseşte în firea noastră. Începe să crească ca o sămânţă mică, ca un copilaş - o dorinţă mică de admiraţie, aprobarea sau lauda cuiva. În final acestea se transformă în dorinţe de închinare. Acesta este duhul lui Anticrist. De aceea, oricând vedem un ou al şarpelui înlăuntrul nostru, trebuie să o zdrobim. Altfel, din el va ieşi mai târziu un şarpe. Dacă acest duh a putut lua naştere în cel frumos înger, de ce nu s-ar putea naşte în oricare dintre noi? Cel care urechi de auzit, să audă.

Ni se spune că tot pământul îl va urma pe Anticrist. Lumea nu l-a urmat pe Isus. Ei au spus: „Afară cu El. Crucifică-L". Dar ei îl vor urma pe Anticrist, datorită discursurilor lui mieroase, căci el va vorbi asemenea profeţilor mincinoşi din vechime.

Duhul lui Hristos ne aduce reproşuri, batjocuri şi rezistenţă din partea oamenilor. Când creştinii îşi doresc popularitate în această lume, ei sunt pe un pământ periculos - pământul lui Anticrist. Isus nu a fost entuziasmat când oamenii au dorit să îl încoroneze ca rege. El ştia că părerile oamenilor sunt potrivite pentru coşul de gunoi. De aceea El s-a întors şi le-a spus: „ Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu ". (Luca 14:26-33). Aceste cuvinte sunt grele şi au ofensat pe mulţi din cei ce le-au auzit. Astazi, adevărata biserică a lui Isus Hristos predică aceleaşi cuvinte, care sunt la fel de grele - iar oamenii se simt ofensaţi, aşa cum se simţeau şi în vremea lui Hristos. Şi, astfel, reproşul lui Hristos vine peste noi. Astfel suntem protejaţi de duhul lui Anticrist. Dar creştinătatea babiloniană nu va predica acest mesaj, motiv pentru care va fi onorată, însă ea va pregăti astfel venirea anticristului.

V.5: I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.

Această expresie „I s-a dat" este repetată de şase ori în acest capitol (v.5,7,14,15). Ea este similară cu propoziţia pe care am vazut-o în Ap.6 în legătură cu anticristul călare pe un cal alb şi indică faptul că Dumnezeu este în controlul

tuturor lucrurilor. El este Cel Care îi permite Anticristului să aibă această putere pentru o scurtă perioadă de timp - puterea de a-i persecuta chiar şi pe creştini.

Cuvântul „gură" apare de mai multe ori în acest capitol - „ gură ca o gură de leu" (v.2). Lauda la adresa lui Dumnezeu este exprimată cu ajutorul gurii. Şi răzvrătirea omului împotriva lui Dumnezeu este exprimată tot cu ajutorul gurii. ÎnProverbe 18:21, citim: „ Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii".

Când omul s-a răzvrătit la turnul Babel, Dumnezeu a provocat confuzie printre oameni prin intermediul limbii. Acesta este motivul pentru care, în ziua Pogorârii Duhului Sfânt, când Dumnezeu repara confuzia provocată de răzvrătirea omului, prin umplerea oamenilor cu Duhul Sfânt, ei vorbeau în limbi necunoscute. Acesta era reversul a ceea ce s-a întâmplat la turnul Babel. Dumnezeu îi aducea pe oameni din duhul răzvrătirii prin care Satan conduce umanitatea. Dar în zilele din urmă, Satan îşi va manifesta răzvrătirea la maxim prin gura Anticristului.

Mulţi credincioşi nu sunt atenţi la cuvintele care le ies din gură. Fiecare cuvânt pe care îl rostim e ca o rachetă lansată. Poţi să regreţi ceea ce ai spus şi să spui „O, aş vrea să îmi retrag cuvintele acestea". Dar e prea târziu odată ce acestea au fost spuse sau scrise. Acestea au ieşit în spaţiu. Poţi să fii atent doar la următoare rachetă pe care doreşti să o lansezi. Nu mai poţi să faci nimic cu privire la cuvintele pe care le-ai spus. Isus zice: „ Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit " (fiecare cuvânt spus fără grijă) (Matei 12:36). Motivul este că răzvrătirea este centrată în jurul limbii. Cucerim acest duh prin duhul de laudă, supunere şi mulţumire la adresa lui Dumnezeu şi prin duhul de har şi bunătate care vine din gurile noastre când oamenii ne blesteamă şi ne vorbesc de rău.

V.6: Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe ceice locuiesc în cer.

De trei ori este menţionată gura Anticristului (v.2,5,6). În Daniel 7, autorul atrage atenţia asupra discursului lui anticrist. „ O gură care vorbea cu trufie… cuvintelor pline de trufie pe care le rostea cornul Acela… El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt " (Daniel 7:8, 11, 25).

Duhul de răzvrătire din om se manifestă în plinătatea lui prin gura omului, şi gura vorbeşte din ceea ce este în inimă ( Matei 12:34). Dacă inima este umplută de Duhul Sfânt, atunci cuvinte pline de Duhul Sfânt vor fi rostite de gură - fie într-o limbă cunoscută sau necunoscută. Dar dacă nu eşti umplut cu Duhul Sfânt, şi alt duh te conduce, atunci acel duh se va manifesta - în limbi sau într-o limbă cunoscută. În inimile noastre trebuie să zdrobim acest duh de răzvrătire, dacă ne dorim ca limbile noastre să fie pure. De aceea se spune că un

„duh blând şi liniştit" este preţios în ochii lui Dumnezeu. ( 1Petru 3:4).

În Apocalipsa 13:6, citim despre o referină cu privire la „locuitorii cerului" - aflaţi în contrast cu locuitorii pământului, pe care i-am văzut mai devreme. Locuitorii cerului îi include pe ucenicii lui Hristos, pentru că suntem aşezaţi cu Hristos în locurile cerești. Aici citim că Anticrist îi va huli pe toţi locuitorii cerului.

V.7: I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.

Acesta este un alt verset care precizează clar că vor fi sfinţi pe pământ în această perioadă a anticristului, pentru că el va purta război împotriva lor. Cuvântul

„sfinţi" este folosit în Noul Testament pentru a face referire la creştinii născuţi din nou.

Anticristul îi va birui din punct de vedere fizic - omorându-i. Dar nu le va putea birui duhul. Diavolul se poate atinge doar de trupurile noastre - dar şi pentru aceasta, numai după ce obţine permisiunea lui Dumnezeu! În boală, diavolul ne afectează trupurile. Dar nu se poate atinge de duhul nostru. Noi putem să fim cuceritori în duhul nostru în orice moment. Mesagerul lui Satan s-a putut atinge de trupul lui Pavel cu un ţepuş în carne ( 2Corinteni 12:7). Dar nu i-a putut face vreun rău lui Pavel. Chiar şi aici, vedem că Dumnezeu a făcut din ţepuş o binecuvântare pentru Pavel.

În Daniel 7:19-25 citim că Daniel a fost uimit când l-a văzut pe anticrist că „ a făcut război sfinţilor şi i-a biruit... El va rosti vorbe de hulă (va sfida) împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea ". Vedem începutul acestor lucruri şi azi, cum legile lui Dumnezeu sunt alterate pentru a fi potrivite plăcerilor omului. Ni se spune că în acea vreme „sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme" (v. 25).

Când Daniel l-a întrebat pe înger despre acest lucru, i s-a spus că această perioadă va dura „până când a venit Cel Îmbătrânit de zile (Tatăl) şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Preaînalt " ( v.22). Va fi o vreme când oamenii lui Dumnezeu vor fi reabilitaţi - când Isus se va întoarce în gloria Tatălui Său. Şi atunci le va da sfinţilor Săi autoritatea de a conduce. „ Apoi va veni judecata şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru

totdeauna. Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt ." (v.26,27).

V.8: Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost junghiat.

Această expresie, „de la întemeierea lumii" poate face referire la două lucruri:

(1) Mielul junghiat de la întemeierea lumii. Crucificarea lui Hristos pe Calvar nu a fost un gând ulterior al lui Dumnezeu. Păcatul lui Adam nu l-a luat prin surprindere pe Dumnezeu, deoarece El ştia de la început că Adam va păcătui şi El s-a pregătit pentru aceasta, dinainte ca El să fi creat lumea.

(2) Numele noastre au fost scrise în Cartea Vieţii de la întemeierea lumii. Citim în Efeseni 1:4, „ În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii". Acest lucru înseamnă că Dumnezeu ne-a cunoscut după nume, înainte ca El să-l fi creat pe Adam sau îngerii. Cu mult înainte, în trecutul eternităţii, El ne-a chemat să fim ai Lui pentru totdeauna. Este foarte reconfortant să ştim lucrul acesta. Şi pentru că numele noastre sunt scrise în Cartea Vieţii, vom refuza să ne închinam duhului lui anticrist de azi şi vom refuza şi în viitor. Toţi locuitorii pământului i se vor închina lui. Duhul lui anticrist este deja aici. Cea mai bună pregătire pentru zilele necazului cel mare este să ne ţinem curaţi de acest duh în prezent.

V.9: Cine are urechi, să audă!

Această expresie ne aduce aminte de ceea ce am studiat în cap. 2 şi cap. 3. Acolo am auzit despre chemarea celor care biruiesc, „ Celui ce va birui, îi voi da... cine are urechi, să audă". Ce trebuia să auzim acolo? Chemarea de a birui! Chemarea de a birui duhul lui anticrist este repetată din nou aici: „ Biruiţi închinarea la oameni! Nu te apleca în faţa niciunui om pentru a obţine câstiguri materiale, popularitate sau altceva. Nu îţi sacrifica principiile pentru niciun câştig pământesc. Nu fă compromisuri pentru a obţine onoruri de la oameni. Nu da mită pentru a primi ceva pe nedrept. Nu îţi spurca mâinile în acest fel. Cine are urechi, să audă!"

V.10: Cine duce pe alţii în robie va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.

Într-o zi, zi anticristul va fi luat în captivitate. El, care a luat viaţa altora va fi în final şi el ucis. Şi iată aici

„răbdarea şi credinţa sfinţilor". Toţi sfinţii trebuie să creadă că Dumnezeu, la momentul potrivit, va avea grija de acela care îi persecută.

Dacă noi suntem persecutaţi de o persoană dificlă azi şi nu putem să ne încredem în Dumnezeu că El va rezolva aceasta situaţie, atunci cum vom avea credinţă în Dumnezeu în zilele din urmă, când persecuţiile se vor intensifica? Credem noi cu adevărat în puterea suverană a lui Dumnezeu? Credem noi că acela care ne ţine captivi va fi capturat de Însuşi Dumnezeu, şi că acela care astăzi ne omoară va fi omorât de Dumnezeu Însuşi într-o zi? Credem noi că Dumnezeu îî va trata pe oameni în zilele din

urmă în acelaşi mod cum aceştia ne-au tratat pe noi? Dacă avem această credinţă, nu ne vom mai dori răzbunarea nimănui. Aceasta este răbdarea şi credinţa sfinţilor. De aceea noi nu răspundem atacurilor. În schimb, noi aducem cauza noastră la El, care judecă drept în fiecare situaţie. Aceasta este încercarea credinţei noastre. Începe chiar acum cu lucrurile mici. Va fi testată în lucrurile mari în zilele lui anticrist.

Isus a spus, „toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri" ( Matei 26:52). Sabia poate să fie limba unui om. Cei care îşi folosesc săbiile (limbile) împotriva celorlaţi, se vor afla într-o zi în mijlocul suferinţei consecinţelor. Dar dacă ne ţinem săbiile (limbile) în teacă, şi lăsăm în grija lui Dumnezeu justificarea noastră, într-o zi El se va îngriji de duşmanii noştri cu dreptate. Dacă ne încredem în Dumnezeu vom avea pace în orice moment.

Pot sfinţii să aştepte ca Dumnezeu să se ocupe personal de anticrist? Au ei răbdare ca Dumnezeu să dea rezolvare unei situaţii dificile? Sau vor dori să ia problema în propriile mâini, spunând, „Mă voi ocupa de aceasta personal"? În Evrei 6:12 ni se spune că „ prin credinţă şi răbdare, se moştenesc făgăduinţele". Este nevoie de răbdare atunci când suntem testaţi astfel.

În Luca 21:17-19 citim despre faptul că vom fi urâţi de părinţii, fraţii, rudele şi prietenii noştri. Şi când vom fi trădaţi ce vom face? Isus a spus „ prin perseverenţă voi vă veţi câştiga sufletele." Prin răbdare şi perseverenţă noi ne putem câştiga sufletele şi putem lua parte la natura Divină în sufletele noastre. Din acest motiv Dumnezeu ne permite să fim ispitiţi acum. Dacă am înţelege că ispitele care vin azi în calea noastră fac parte din şcoala de pregătire a lui Dumnezeu pentru lucruri mult mai măreţe în zilele ce vor veni, vom fi nerăbdători să profităm de orice oportunitate care ne iese înainte să murim în noi înşine, să fim tunşi ca

mieii, să fim sacrificaţi ca oile, şi să ne ţinem gura închisă, pentru că prin perseverenţă ne vom câştiga sufletele.

În Evrei 10:36-38, citim: „ Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit ". Ce ne-a promis Dumnezeu? Este raiul? Nu în primul rând. Promisiunea Lui este să împărtăţim din natura Lui şi să fim ca Isus. Acest lucru este mai important de un milion de ori decât să fim in rai. Nu ni s-a promis eliberare de boală sau de probleme în primul rând. Nu bogăţii sau sănătate, ci natura divină! (2Petru 1:4). Noi trebuie să îndurăm încercările de azi. După ce am împlinit voia lui Dumnezeu

- am luat crucea, am ucis eul, ne-am ţinut gura şi ne-am smerit - încă avem nevoie de răbdare pentru a aştepta să primim ceea ce ne-a fost făgăduit de Dumnezeu. „ Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi , (spre exemplu îşi ia sabia şi doreşte să îşi rezolve singur problema)sufletul Meu nu găseşte plăcere în el." ( Evrei 10:37-38).

V.11: Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur.

Primele zece versete ale acestui capitol tratează persoana lui anticrist. În acest verset, citim despre o altă fiară. Aceasta iese „ din pământ". Prima fiară s-a ridicat din mare - ce reprezenta naţiunile lumii. În Vechiul Testament „teritoriul" se referea întotdeauna la poporul Israel, iar „marea", la celelalte naţiuni. Astfel, dacă aici

„pământul" înseamnă „teritoriu", atunci această bestie ar putea fi un evreu. El va fi o persoană religioasă, deoarece el

este un miel-dragon. El arată ca un miel, dar vorbeşte ca un dragon.

Sunt mulţi oameni religioşi ca el, oameni care arată ca nişte miei, dar care vorbesc ca dragonii. Ei arată ca nişte miei la întâlnirile bisericii, dar vorbesc ca nişte dragoni acasă sau la serviciu. Poţi să înţelegi cărei împărăţii aparţine un om după vorbe, nu după înfăţişare. Isus ne-a avertizat cu privire la astfel de oameni, când a spus:

„ Păziţi-vă de proorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori (dragoni)" (Matei 7:15). Aici vedem pe cineva care vrea să aibă mărturia lui Hristos - ca un miel. Dar de fapt prin el vorbeşte Satan. El pretinde că este reprezentantul lui Dumnezeu, dar gura lui este aceea a unui dragon.

V.12: Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.

Acesta este proorocul mincinos. Când Isus a vorbit de zilele din urmă, El a spus, „ Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi " (Matei 24:24). Hristosul cel fals este anticristul. Proorocul mincinos este această persoană pe care o vedem aici. Politica lui este combinată cu religia. În Vechiul Testament citim despre regele Balac şi falsul profet Balaam lucrând împreună împotriva oamenilor lui Dumnezeu. Chiar şi azi, episcopii şi liderii politici dau mâna unul cu celălalt. Toate acestea sunt doar pregătiri pentru guvernarea finală a lui anticrist, când religia şi politica vor merge mână în mână. Proorocul mincinos este

mână în mână cu prima fiară, anticristul. Aici vedem trinitatea satanică. dragonul, fiara şi proorocul mincinos. Ei vor guverna 3 ani şi jumătate - cât a ţinut slujirea publică a Domnului Isus. Proorocul mincinos îi face pe oameni să se închine lui anticrist.

V.13: Săvîrşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor.

Satan are putere să trimită foc. Citim în cartea Iov citim că Satan a trimis foc din cer şi a distrus o parte din proprietăţile lui Iov ( Iov 1:16).

V.14: Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele, pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie, şi trăia.

Profetul mincinos va înşela oamenii cu semne şi minuni false. Citim în 2Timotei 3:8 despre magicienii lui Faraon, Iane şi Iambre care i s-au împotrivit lui Moise. Faraon este un model de anticrist şi vrăjitorii lui sunt un exemplu de prooroci mincinoşi. Aceşti vrăjitori aveau puteri supranaturale. Când Moise şi-a aruncat toiagul pe pamânt, el s-a transformat în şarpe; iar acei magicieni au făcut acelaşi lucru. Moise a transformat apa în sânge, şi vrăjitorii au făcut la fel. Dar la un moment dat, magia lor a rămas fără putere.

După ce vorbeşte despre vrăjitorii lui Faraon, apostolul Pavel spune că în zilele din urmă vor fi mulţi magicieni. Cuvântul din Greacă tradus ca „impostor", în 2Timotei 3:13 este „go-ace ", care înseamnă magician. Ce

se spune este că „ oamenii răi şi magicienii... vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi ". Nu vă închipuiţi că toate spectacolele de magie sunt inocente. Unele dintre ele sunt trucuri şi scamatorii. Dar există magie demonică. Fiecare trebuie să fie atent la spectacolele de magie.

Scopul proorocului mincinos este să înşele oamenii ( Apocalipsa 13:14). El va fi un fel de magician care îi va înşela pe locuitorii pământului, şi în final îşi va arată imaginea de fiară care este „urâciunea pustiirii".

Aici ne este prezentată o imagine a ultimelor zile: vom vedea politicieni şi lideri religioşi conlucrând tot mai mult, dominând şi conducând oamenii cu putere satanică. De asemenea vor fi scamatori şi magicieni care îi vor îndepărta pe oameni de Dumnezeu, pentru că oamenii au tendinţa să creadă că dacă ceva e supranatural vine de la Dumnezeu.

Creştinii trebuie să fie precauţi. Să nu crezi că orice lucru supranatural făcut în Numele lui Isus Hristos vine neapărat de la Dumnezeu! Nouă ni s-a poruncit să

„cercetăm duhurile". Trebuie să ne întrebăm: Mărturisesc ele că Isus Hristos s-a întrupat? (1Ioan 4:1-3). Că Isus Hristos este Domnul (1Corinteni 12:3). Sunt ele duhuri de smerenie, de puritate, eliberare-din-dragostea-de-bani pe care Isus le-a avut? Numai prin discernerea duhurilor predicatorilor şi liderilor pe care îi întâlnim, vom fi în stare să ne protejăm de duhul lui Anticrist şi de duhul profeţilor mincinoşi.

În Fapte 8:9 citim despre un om pe nume Simon care practica vrăjitoria în Samaria, uimind oamenii cu minunile pe care le făcea. Şi oamenii din Samaria îl ascultau cu luare aminte, spunând „aceasta este marea putere a lui Dumnezeu". Lucrurile vor fi la fel şi în zilele din urmă: Oamenii vor fi uimiţi de semnele şi de minunile pe care anticristul şi profetul mincinos le vor face.

Noi putem să ne întrebăm de ce Dumnezeu îi permite lui Satan şi duhurilor rele să exercite puteri supranaturale. Problema nu s-ar rezolva dacă Dumnezeu ar retrage toate abilităţile supranaturale din mâinile lui Satan şi ale duhurilor rele?

În cartea Deuteronom , citim că există un scop pentru care Dumnezeu le permite profeţilor mincinoşi şi agenţilor lui Satan să exercite puteri supranaturale. În Deuteronom 13:1-5, se spune că dacă apare un profet cu puteri supranaturale care face minuni, şi apoi spune lucruri impotriva Cuvântului lui Dumnezeu, nimeni nu trebuie să ia aminte la cuvintele lui; „căci Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare!" Dumnezeu ne testează să vadă dacă vom lua aminte la minunile şi la semnele supranaturale sau dimpotrivă la Cuvântul Său. Aşa că ceea ce trebuie să ne întrebăm - oricând vedem un semn sau o minune înfăptuită, fie şi în numele lui Isus - este dacă predicatorul îi conduce pe oameni la ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu sau nu. Dacă nu, trebuie să îl considerăm un profet mincinos. Dacă nu ne vom dezvolta acest simţ de discernământ acum, vom fi înşelaţi amarnic, când profetul mincinos îi va păcăli pe oameni prin minunile sale.

Acest profet mincinos spune oamenilor să îşi facă un chip al fiarei. Aşa cum Duhul Sfânt îl înalţă pe Hristos, aşa şi profetul mincinos îl înalţă pe Anticrist.

„O icoană fiarei" ne aduce aminte de Nebucadneţar care şi-a construit o statue din aur pur ce îl reprezenta şi i-a pus pe oameni să i se închine, ameninţându-i cu pedeapsa dacă nu se vor supune. Dar era o rămăşiţă în acea zi, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care nu s-au închinat. Erau într-un număr mic! şi în zilele din urmă vor fi câţiva la fel, care vor sta drepţi şi vor refuza să se închine.

V.15: I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.

Aceasta va fi o înşelătorie supranaturală care doreşte să imite creaţia. Omul de azi este în căutarea de a încerca să creeze viaţă în laborator. El a clonat animalele şi acum încearcă să cloneze fiinţe umane. Dar nu va fi niciodată în stare să creeze viaţă, pentru că numai Dumnezeu poate creea viaţă. Dar Dumnezeu va permite ca oamenii să fie înşelaţi.

Profetului mincinos i s-a permis de către Dumnezeu

„să dea suflare icoanei fiarei" şi să o facă să vorbească. Aceasta poate fi o imitaţie computerizată a unei fiinţe umane sau poate fi magie Satanică şi înşelăciune. Această icoană va fi probabil plasată la Ierusalim, şi poate fi o referire la „urâciunea pustiirii" despre care a vorbit Isus. (Matei 24:15).

În Daniel 11 ni se descrie ceva ce s-a întâmplat după ce imperiul Grecesc al lui Alexandru cel mare s-a sfârşit, şi înainte ca Romanii să devină o putere a lumii. Împărăţia lui Alexandru a fost împărţită între cei patru generali ai săi. Doi dintre cei mai puternici generali au condus peste Siria şi Egipt. În Daniel 11:31, citim că „nişte oşti trimise de el (conducătorul de Nord din Siria) vor veni şi vor spurca Sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată şi vor aşeza urâciunea pustiitorului ".

În jurul anului 175 înainte de Hristos, Antiochus Epiphanes conducătorul sirian, a venit la Ierusalim, a oprit jertfa din templu, a sacrificat un porc pe altar, şi a plasat statuia lui Jupiter în Locul cel Sfânt. În acest mod a profanat sanctuarul. Aceasta este urâciunea pustiirii

menţionată în Daniel 11. Dar Isus a spus că acest lucru se va repeta şi în zilelele din urmă.

Antiochus Epiphanes a fost un model al lui anticrist ce are să vină. Astfel cuvintele din Daniel 11:32 pot fi luate ca imagine a ceea ce va face anticristul: „ Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul. Dar aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari ". Aceia care îl vor cunoaşte pe Dumnezeu ca Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, vor rămâne în picioare în acea zi. Toţi ceilalţi vor fi amăgiţi de cuvintele linguşitoare ale lui anticrist.

În acea peioadă, „Înţelepţii poporului vor învăţa pe mulţi" ( v.33). Aceia care au înţeles Cuvântul în zilele acelea le vor explica oamenilor că aceasta este împlinirea profeţiei. „ Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi, curăţaţi şi albiţi, până la vremea sfârşitului " (v.35).

Pasajul din Daniel 11:36-45 se referă în mod clar la Anticrist: „ Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini... va cinsti pe dumnezeul cetăţuilor (condus de forţe militare )... Cu ajutorul acestui dumnezeu străin (Satan) va lucra împotriva locurilor întărite; cui îl va recunoaşte, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulţi şi le va împărţi moşii ca răsplată... Va intra şi în ţara cea minunată (Israel), şi zeci de mii vor cădea... apoi îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu-i va fi într-ajutor ".

În 2Tesaloniceni 2, citim despre venirea lui Anticrist. Aici ni se spune în versetele 1,2: „ Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi

clătinaţi aşa de repede... ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii (anticrist), fiul pierzării". Această lepădare - de credinţa care duce la o viaţă duhovnicească (mesajul pe care Isus şi apostolii l-au transmis lumii) - a început deja.

Isus l-a nimit pe Iuda Iscariotianul, „fiul pierzării", pentru că Satan intrase în el. Anticristul este de asemenea numit fiul distrugerii, pentru că Satan va fi în el. El se va înălţa pe sine deasupra fiecărui aşa numit dumnezeu sau obiect de închinare şi va lua loc în templul lui Dumnezeu, înfăţişându-se ca Dumnezeu (v.4,5 ). Anticristul este oprit în a se manifesta înainte de vremea lui, prin puterea Duhului Sfânt care este manifestată prin biruitorii din biserică în ultimele zile (v.6). Apoi în versetul 7 citim:

„ Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum (Duhul Sfânt care îi limitează puterile lui Satan) să fie luat din drumul ei". Duhul Sfânt îşi va retrage influenţa Sa (prin biruitorii bisericii) când va veni timpul pentru anticrist să se manifeste.

Versetele 9,10 afirmă că venirea lui Anticrist va fi în acord cu activitatea lui Satan, cu toată puterea şi semnele şi minunile false (înşelătoare), cu toate amăgirile nelegiuirilor. Vor fi semne şi minuni supranaturale din abundenţă - toate cu scopul de a-i conduce pe oameni în rătăcire. Versetele 10,11 afirmă că Dumnezeu va permite ca oamenii să fie înşelaţi pentru că ei nu au iubit adevărul pentru a fi scăpaţi de păcat. Astfel semnele şi minunile supranaturale din zilele din urmă vor fi moduri prin care Dumnezeu va permite oamenilor, care nu doresc să fie eliberaţi de păcatul din viaţa lor, să fie înşelaţi .

Noi putem fi salvaţi de înşelătorie numai dacă iubim adevărul despre noi înşine şi căutăm cu toată inima să fim izbăviţi de păcat. Aceasta va fi singura protecţie în faţa înşelătoriei din zilele din urmă.

Am vazut în Apocalipsa 13:15 o icoană care vorbeşte şi căreia oamenii i se închină. În televiziune şi filmări video, avem imagini care vorbesc. Oameni din întreaga lume se închină televizorului, petrecând astfel ore întregi în faţa lui. Au puţin timp sau chiar deloc pentru Dumnezeu sau pentru studiu biblic sau rugăciune. Închinarea la televizor este o pregătire pentru Anticrist. Există mulţi aşa numiţi credincioşi din creştinătate care au o formă de evlavie, dar nu sunt devotaţi lui Hristos, sunt robi ai acestei „icoane vorbitoare ".

Nu doresc să spun că toate programele de televiziune sunt rele. Sunt şi programe curate. Dar dacă suntem conduşi de ceva, atunci devenim robul acelui lucru. Dacă ne închinăm altcuiva decât Dumnezeului viu, atunci am devenit idolatri. Satan foloseşte multe mijloace pentru a pregăti lumea pentru ridicarea lui Antricrist.

V.16,17: Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.

Acesta este „semnul fiarei". Tuturor oamenilor li se va da această opţiune de către Anticrist pentru a primi acest semn, fie pe mâna dreaptă, fie pe frunte. Asta înseamnă că oamenilor li se va da posibilitatea să fie ucenici publici ai lui anticrist (cu semnul pe frunte, cum

sunt şi astăzi oameni necreştini, dar religioşi, care poartă semne pe frunte) ori ucenici secreţi (cu semn în palmă sau pe mână).

Aceasta are o aplicaţie şi pentru noi azi: duhul lui anticrist este deja la lucru în Creştinism. Este posibil ca oamenii să urmeze duhul lui anticrist în mod public - trăind deschis în păcat (cum fac prostituatele, jucătorii de pariuri, beţivii şi mulţi actori de filme). Este posibil ca acest duh să fie urmat în mod secret - făcând lucruri nelegiuite la locul de muncă (semnarea de documente false pentru a face mai mulţi bani, darea de mită pentru a se înfăptui ceva nelegiuit, etc.) pentru ca apoi să vină la întâlnirile bisericii şi să pretindă că sunt „spirituali". Sunt

„credincioşi" care nu vor primi semnul duhului lui anticrist pe frunţile lor, pentru că astfel mărturia lor va fi dărâmată. Dar îl vor primi în secret pe mână, pentru ca astfel să îşi păstreze mărturia şi să facă în continuare profit necurat prin metode lumeşti. Aici vor fi testate credinţa şi devoţiunea noastră faţă de Isus. Noi trebuie să stăm departe de semnul fiarei în fiecare mod - fie de semnul de pe frunte, fie de pe mâna dreaptă. În schimb, aşa cum spune apostolul Pavel trebuie să „port semnele Domnului Isus pe trupul meu" ( Galateni 6:17). Nu avem nevoie de alte semne.

Acesta va fi un test foarte sever în zilele din urmă. Spre exemplu, dacă nu îţi poţi cumpăra mâncare pentru că nu ai semnul fiarei, imaginaţi-vă ce test va fi acesta.

Testul pe care l-a picat Eva în grădina Eden a fost un test privitor la mâncare. Prima ispită care i-a fost prezentată lui Isus în pustie a fost, de asemenea, un test legat de mâncare: „ Porunceşte acestor pietre să se transforme în pâine." Satan a spus: „altfel vei muri de foame". Dar Isus i-a răspuns: „ Nu este suficient să trăieşti. Este necesar să asculţi Cuvântul lui Dumnezeu ." Numai

credincioşii care gândesc că nu supravieţuirea, ci ascultarea de Dumnezeu este necesară, vor fi biruitori în zilele din urmă. Dacă atitudinea noastră nu arată că este mai bine să asculţi de Cuvântul lui Dumnezeu şi să mori, decât să faci compromisuri şi să trăieşti, vom fi lepădaţi, lucru care deja se întâmplă în Creştinism.

V.18: Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase.

Dacă suntem încurajaţi de Duhul Sfânt să socotim, atunci să facem nişte calcule!

Numărul „6" în Biblie este numărul omului. Omul a fost creat în cea de a şasea zi. "666" ("6" repetat de trei ori) reprezintă astfel încercarea omului de a fi egal lui Dumnezeu (Trinităţii).

La fel, numărul "8" este numărul noii creaţii pentru că Isus a înviat în cea de a opta zi, prima zi a unei noi săptămâni. La fel şi în muzică, fiecare a opta notă începe o nouă octavă.

În limba Greacă (în care a fost scris Noul Testament), fiecare literă din alfabet are o valoare numerică. Numele Isus în Greacă se scrie " IESOUS" şi valoarea numerică a acestuia este 888 (I=10, E=8, S=200, O=70, U=400 şi S=200) - numărul noii creaţii repetate de trei ori!

Numărul lui Anticrist fiind 666 va însemna astfel valoarea numerică a numelui său care adunată va da 666. Acest lucru va fi confirmat când îi vom cunoaşte numele.

V.1: Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.

Ceea ce vedem aici este într-un cotrast izbitor cu ceea ce am citit în Capitolul 13. Acolo l-am văzut pe anticrist oferind oamenilor posibilitatea de a-L recunoaşte în mod public (semnul pe frunte) sau în secret (semnul pe mâna dreaptă).

Dar aici vedem că Domnul Isus Hristos nu oferă o astfel de posibilitate ucenicilor Săi. Fiecare ucenic al Său trebuie să Îl recunoască în mod public. Semnul TREBUIE să fie numai pe frunte.

Noi nu suntem chemaţi să fim adepţi secreţi ai lui Hristos. Isus a spus: „ De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri... . Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri " (Matei 10:3,33, Marcu 8:38).

Dacă lucrezi într-un birou, semnul Domnului ar trebui să fie pe frunte. Cu alte cuvinte, toţi cei din birou ar trebui să ştie că eşti un ucenic al Domnului Isus Hristos. Nu există această opţiune de a avea semnul ascuns pe mână, ca cei de la servici să nu poată şti despre el. Un

adevărat discipol al lui Isus Hristos va avea semnul pe

frunte . Colegii lui îl cunosc ca ucenic al lui Hristos!

Este o mare ruşine că mulţi „credincioşi" se jenează când ceilalţi află că ei sunt urmaşi ai lui Isus Hristos. Am văzut necredincioşi purtând în mod făţiş semne religioase pe frunţile lor - proclamându-şi religiile fără ruşine! Dar creştinilor le este des ruşine să lase să se ştie pe cine urmează - probabil din cauză că le este teamă că şansele lor de a fi promovaţi la birou vor fi astfel afectate. Aceşti creştini sunt compromişi şi iubitori de slavă pământească, nicidecum martori îndrăzneţi ai lui Isus Hristos. Cu siguranţă ei nu se vor număra printre aceia care vor sta cu Mielul pe Muntele Sion, pentru că acei 144.000 sunt ucenici cărora nu le este ruşine să proclame cu îndrăzneală că ei îl urmează pe Isus Hristos. Ei nu fac compromisuri printre rudele lor, la birou, sau în cartierul lor. De fiecare dată când vezi un necredincios purtând semnul său religios pe fruntea sa, aceasta să fie o provocare pentru tine. Dacă lui nu îi este ruşine să proclame astfel că el slujeşte dumnezeului său, de ce ar trebui să îţi fie ruşine ţie să proclami pe Isus Hristos.

Cei 144.000 de aici nu sunt cei pe care i-am văzut mai devreme în Capitolul 7. Aceia erau numai din triburile lui Israel - şi triburile lui Israel în mod cert nu urmează Mielul sau nu cred că Isus Hristos este Mesia. Acesta este un alt grup. Aceştia sunt " biruitorii" din Apocalipsa 2 şi 3.

În Vechiul Testament un nume reprezenta caracterul. Aşa că „numele Mielului şi numele Tatălui", care sunt pe frunţile celor 144.000 indică faptul că vieţile lor reflectă natura Mielului şi a Tatălui.

Astfel o bună întrebare pentru noi este: În atitudinea noastră faţă de cei care ne fac rău, reflectăm noi natura Mielului Care a răbdat în linişte când a fost învinuit, Care a fost tăcut când a fost sacrificat, Care şi-a

adus cauza înaintea Tatălui Său când a fost tratat nedrept şi a fost dezbrăcat de drepturile Sale şi de reputaţia Sa? Reflectăm noi natura Tatălui care are o îndelungă răbdare pentru păcătoşii şi îi primeşte pe cei care se pocăiesc (Luca 15:11-24)?

Unii poate vor întreba: „ Vrei să spui că numai un număr atat de mic vor fi biruitori?" Dar câţi credincioşi ai văzut în viaţa ta care nu şi-au pierdut niciodată cumpătul şi care au ales să tacă sub provocare? Cu siguranţă un număr mic.

Natura pe care aceşti 144.000 au dobândit-o pe pământ începe acum să strălucească prin personalitatea de pe feţele lor - „ natura Tatălui". Dorinţa lui Dumnezeu este ca noi să creştem, să ajungem la maturitate şi să fim ca El în relaţia cu ceilalţi oameni. El ne antrenează cu această viziune pentru final.

Când ne începem viaţa de creştini noi suntem cu toţii bebeluşi . Crescând ajungem la treapta tinereţii. Şi dacă vom continua să creştem, vom deveni „părinţi" (1Ioan 2:12-14) - părinţii care se neagă pe sine pentru a-i sluji pe ceilalţi, părinţi care doresc să îi conducă pe alţii la maturitate.

Aceasta ar trebui să fie pasiunea noastră - ca natura Mielului şi a Tatălui să devină pe deplin a noastră astfel încât ea să fie reflectată prin personalitatea noastră.

V.2,3: Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu alăuta, şi cântau din alăutele lor. Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe

cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.

Muntele Sion este un alt nume dat Ierusalimului ceresc. Apocalipsa 3:12 ne spune care sunt aceia care primesc numele Ierusalimului ceresc scris pe ei. „Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, ", spune Domnul: „Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu (numele "Tatălui") şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou " (numele "Mielului"). Observaţi cele trei nume - al Tatălui, la Mielului şi al noului Ierusalim. Despre acestea citim în Apocalipsa 14: cei 144.000 stau pe muntele Sion (Ierusalimul ceresc), având numele Său şi numele Tatălui pe frunţi. Când comparăm Scriptura cu Scriptura, totul devine clar.

Aceştia sunt biruitorii şi aceasta este mireasa lui Hristos. Ei aparţin cerului chiar şi în perioada în care trăiesc pe pământ.

Aceşti biruitori cântă un cântec nou înaintea tronului, un cântec pe care nimeni nu-l poate învăţa cu excepţia acelora care au fost luaţi de pe pământ. De ce nimeni altcineva nu poate să înveţe acest cântec? Pentru că ceilalţi nu au talent muzical? Nu. Aceasta nu are nimic a face cu talentul muzical, ci cu mintea care se preocupă de cer !! Sunt mulţi oameni în tabăra celui rău care au talent muzical.

Muzica din cer este plină de laudă, închinare şi bucurie - bucurie extatică în prezenţa Tatălui. Dar aceşti 144.000, care stau pe Muntele Sion, au învăţat acest cântec încă de pe vremea când erau pe pământ. Spre deosebire de alte persoane, ei au încetat cu orice murmur,

bombăneală, critică, bârfa, judecare şi defăimare a celor din jur. În schimb, ei au învăţat să dea mulţumire în toate lucrurile şi pentru toţi, şi să îi dea laudă şi închinare lui Dumnezeu în orice moment.

Noul cântec este: „ Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda! " (Apocalipsa 5:12). Este un cântec care nu are nici o urmă de nemulţumire, de murmur sau bombăneală în el. Câţi dintre noi l-am învăţat? Dumnezeu ne dă tuturor o viaţă pe pământ să învăţăm acest cântec despre cer, acest cântec de laudă şi mulţumire. Câţi sunt aceia care au învăţat 100% să fie eliberaţi de murmur şi bombăneală?

Mulţi creştini se plâng când mâncarea nu e bună, când cineva nu-şi îndeplineşte o promisiune, când cineva le încalcă drepturile, când cineva le face vreun rău lor sau copiilor lor, sau poate când cineva vorbeşte de rău pe membrii familiilor lor. Câte oportunităţi avem în toate aceste circumstanţe să îl urmăm pe Isus, să ne luăm crucea şi să învăţăm noul cântec! Ne va fi imposibil să învăţăm acest cântec, dacă nu suntem dispuşi să ne luăm crucea şi să murim faţă de drepturile noastre, faşă de onoarea şi reputaţia noastră.

Cei 144.000 sunt singurii care au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu care spune, „Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli" (Filipeni 2:13-14) Şi „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile," ( 1Tesaloniceni 5:18).

Cuvântul "învaţă" din Apocalipsa 14:3 indică o educaţie. Noi trebuie să învăţăm cum să cântăm acest cântec nou. La început nici unul dintre noi nu îl cunoaşte. De ce numai cei 144.000 au învăţat acest cântec. Pentru că ceilalţi au auzit despre luarea crucii, dar de fapt niciodată nu şi-au luat crucea în momente de ispită. Ce lucru trist pentru cineva care este credincios de peste 20 de ani, şi

încă nu are victoria asupra cârtelii, mîniei, bombănelii, nemulţumirii, bărfei şi defăimării. Majoritatea creştinilor cred că odată acceptându-L pe Isus totul va fi în regulă cu ei, şi astfel trăiesc într-o lume de deziluzie.

De asemenea, se spune aici că aceştia „au fost răscumpăraţi de pe pământ". Aceştia sunt opusul

„locuitorilor pământului". Ei au fost luaţi de pe pământ. Ei nu au fost ocupaţi cu lucrurile pământeşti. Mintea lor a fost preocupată cu lucrurile de deasupra, unde Hristos stă la dreapta Tatălui. Ei nu s-au gândit: "Cum pot să fac câţi mai mulţi bani pe pământ şi să merg şi în cer când voi muri? Cum pot să trăiesc o viaţă cât mai comfortabilă şi să merg şi în cer? " Locuitorii pământului gândesc astfel. Dar aceşti oameni se gândesc: „Cum pot să fac voia lui Dumnezeu în singura mea viaţă de pe pământ? Cum pot să arăt gratitudinea mea faţă de Domnul care a murit pe Calvar pentru mine?" Ei nu sunt compromişii, cei cu jumătăţi de măsură, insipizii, tipurile lumeşti de oameni care se numesc "creştini" în zilele acestea. Ei sunt într-o categorie diferită de oameni. Ei au fost răscumpăraţi de pe pământ. Minţile lor nu au fost preocupate de comfort sau de bogăţii sau de onoare. Cântecul lor nu este: „Cât suntem de vrednici!", ci mai mult: „Cât eşti de vrednic, O, Doamne!" Cei care se gândesc tot timpul: „Cred ceilalţi că eu sunt vrednic?" nu se regăsesc în această categorie. Aceştia cântă acest cântec nou care spune: „Noi nu suntem vrednici. Numai El este vrednic." Câţi credincioşi sunt care au învăţat acest lucru? Sunt foarte, foarte puţini. Numărul lucrurilor pe care oamenii le fac pentru a primi oanoare şi aprobarea oamenilor, arată în mod clar că ei nu fac deloc parte din această categorie prezentată.

V.4: Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.

Aici nu se referă la virginitatea fizică sau la prostituţie. Femeile care sunt menţionate aici sunt cele menţionate mai târziu în Apocalipsa 17:5, „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului". Acest verset ne spune că cei 144.000 nu au comis prostituţie spirituală. Ei s-au păstrat caşti pentru Hristos, nespurcaţi de adulter spriritual cu firea sau cu lumea. Adulterul spiritual este explicat în Iacov 4:4: „ Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? " Aceştia sunt cei care sunt credincioşi în momente de ispită, care s-au ţinut departe de tot ce e lumesc. Ei l-au urmat pe Miel oriunde a mers. Cu alte cuvinte, ei şi-au luat crucea zilnic - pentru că aşa a mers Mielul pe pământ.

Observaţi o altă frază aici, „ au fost răscumpăraţi dintre oameni". Noi vedem că ei au fost răscumpăraţi de pe pământ. Vedem că sunt, de asemenea, eliberaţi de oameni - de opţiunile oamenilor. Rezultatul este că ei devin primul rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.

Primul rod sunt acele fructe care se coc primele într-un copac. Aceştia sunt cei care au răspuns prompt Duhului Sfânt şi s-au copt în perioada de început a vieţii lor. Ei nu şi-au pierdut viaţa. Ei nu au pierdut oportunităţile pe care Dumnezeu le-a dat ca ei să-şi ia crucea. Ei nu au pierdut oportunităţile de a urma Mielul. Ei au profitat de fiecare ocazie care le-a ieşit înainte ca să moară faţă de ei înşişi, să îl urmeze pe Isus şi să asculte de conducerea Duhului Sfânt. Rezultatul a fost că ei s-au copt repede. Ei sunt cele dintâi roade.

Iacov 1:18 spune că Dumnezeu „ El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui ".

Nu toţi răspund în mod corespunzător. Dar sunt câţiva care vor răspunde drept şi vor fi cel dintâi rod. Cei

144.0 nu este adlitteram. Este simbolic pentru un număr mic de oameni. Isus a spus despre calea vieţii că este îngustă şi că numai câţiva o vor descoperi.

În prezenţa lui Dumnezeu va fi o mulţime, „ pe care nici un om nu o va putea număra", care şi-au spălat robele în sângele Mielului. Acest lucru l-am vazut în Apocalipsa 7. Mulţi dintre aceştia vor fi copii ai oamenilor de toate religiile, care au murit înainte de a ajunge la vârsta priceperii. Milioane dintre aceştia sunt fetuşii avortaţi în secolul 20. Neprihănirea lui Hristos este pusă în seama lor, astfel ei sunt în cer. Dar ei nu au avut niciodată oportunitatea să devină biruitori. Dar cei care în mod conştiincios aleg calea îngustă care duce la viaţă sunt un grup care poate fi numărat. Ei sunt foarte foarte puţini. Aceştia sunt cei care au luat Matei 5,6 şi 7 în serios şi ei sunt primele roade ale lui Dumnezeu şi ale Mielului.

V.5: Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Toate fiinţele umane se nasc mincinoase. Dar aceşti oameni s-au curăţit atât de bine de acest obicei uman că până la sfârşitul vieţii lor se spune despre ei că nici o minciună nu fost gasită în gura lor.

Nu credeţi că numărul trebuie să fie mic, când evaluezi credincioşii chiar numai după această calificare? Minciuna începe din pruncie. Se dezvoltă în diverse forme

de decepţie, dându-le oamenilor impresii greşite, exagerări, adăugiri sau omiteri de la adevăr pentru a da oamenilor o opinie părtinitoare, ipocrizie, a cita statistici care nu au fost verificate niciodată, pretexte etc. Credeţi că toţi credincioşii s-au curăţit de toate acestea? Câţi credincioşi sunt care au luat în serios această problemă, să cureţe toată minciuna din viaţa lor, să spună numai adevărul întotdeauna, şi a căror "Da" este întotdeauna "Da" şi a căror "Nu" e întotdeauna "Nu".

Să fiu sincer, văzând starea multor credincioşi, sunt surprins că sunt 144.000 de oameni găsiţi în întreaga rasă umană care s-au curăţit pe deplin de minciună. Chemarea noastră este să urmăm Mielul oriunde merge - chiar şi în acest caz. Aţi văzut vreo urmă de minciună spusă de Miel? Nu! Noi trebuie să călcăm pe urmele Lui. Când am venit la Hristos noi eram plini de minciuni. Dar acum Duhul Sfânt a venit ca să ne transforme în imaginea lui Isus, cel care nu a spus niciodată o minciună, şi care poate spune, "Eu sunt adevărul". Dacă ascultăm de Duhul Sfânt, noi ne putem găsi locul în acel număr.

Vedeţi din nou accentul care se pune pe gură. Am văzut lucrul acesta mai devreme, în legătură cu discursul lui anticrist. Aici vedem gura biruitorilor. Ce mare importanţă acordă Noul Testament discursului nostru!

Isus a spus că în zilele din urmă vom fi achitaţi, ori condamnaţi pe baza evaluării cuvintelor noastre (Matei 12:37)!! Prin cuvintele noastre noi demonstrăm fie prezenta duhului lui Hristos, fie a duhului lui anticrist. Pentru că ei şi-au curăţit toate minciunile din vieţile lor, aceşti biruitori sunt numiţi „fară vină". Şi noi putem să fim parte din acel număr dacă ne luăm în serios chemarea.

V.6: Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.

Îngerul aici predică locuitorilor pământului evanghelia veşnică. Ei sunt descrişi aici ca „cei care locuiesc pe pământ". Ei sunt oameni care au decis să stea şi să se bucure de confortul, onoarea, plăcerile şi bogăţiile acestui pământ.

V.7: El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!"

Aceasta este o ultimă ivitaţie făcută locuitorilor pământului pentru a „se teme de Dumnezeu, a-i da slavă şi a se închina Creatorului ", înaintea judecăţii. Din cauză că omul nu se teme de Dumnezeu, nu îi dă slava cuvenită unui Creator, el se cufundă în păcat. Romani 1:20-32 ne spune că deşi omul a văzut slava lui Dumnezeu în creaţie, el nu a fost mulţumit şi nu s-a temut de Dumnezeu, nu I-a dat slavă Lui. Astfel ei s-au cufundat tot mai adânc în păcat şi Dumnezeu a renunţat la ei.

Observaţi contrastul dintre „ceasul (o ora) judecăţii " menţionat aici şi „ziua (24 ore) mântuirii" menţionată în 2Corinteni 6:2. Învaţăm din nou că Dumnezeu preferă să acţioneze în har decât în judecată.

Totuşi natura noastră adamică preferă să acţioneze mai mult cu judecată decât cu har faţă de ceilalţi. Noi am prefera o zi de judecată şi o oră de har!! Vedem acest

comportament la Adam în grădina Eden. Imediat ce Adam a fost luat la întrebări de Dumnezeu, el a îndreptat degetul acuzator către soţia lui. Obiceiul de a judeca pe alţii a început imediat ce el a păcătuit. Acum Domnul caută să ne schimbe natura noastră rea, predispusă la critică şi învinuire, cu natura Lui iertătoare şi plină de har. Numai când lucrurile sunt întinse la limita extremă, Dumnezeu acţionează în judecată. El doreşte ca noi să avem o inimă similară, plina de milă pentru alţii.

V.8: Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!"

Babilonul este prostituata-creştinismului, biserica prefăcută, care se face că îl urmeaă pe Isus, dar trăieşte pentru ea şi pentru lume şi pentru toate poftele şi dorinţele. Ea a făcut ca toate naţiunile să bea din vinul pasiunii imoralităţii sale spirituale. Vom vedea mai multe despre ea în Capitolul 17 şi 18.

V.9-11: Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!

Cei care beau din vinul Babilonului vor trebui de asemenea să bea din vinul mâniei lui Dumnezeu! Nu poţi să bei dintr-unul şi să scapi de celălalt. Mânia lui Dumnezeu este menţionată aici ca „ vinul turnat neamestecat" - aceasta înseamnă că e fără milă. Biblia spune că cei care nu arată milă celorlaţi vor fi la rândul lor judecaţi fără milă de către Dumnezeu (Iacov 2:13). Aceasta înseamnă că toţi cei ce nu iartă pe cei care i-au rănit, i-au înşelat, i-au furat sau le-au făcut rău, vor primi din partea lui Dumnezeu o judecată fără milă, în ziua finală. Astfel de oameni neiertători sunt plasaţi aici în aceeaşi categorie cu aceia care se închină fiarei şi icoanei ei. Toţi aceşti oameni vor fi chinuiţi cu foc şi pucioasă înaintea îngerilor şi Mielului pentru veşnicie. Chinul lor este veşnic.

În Apocalipsa 4:8 am vazut făpturile vii care nu se odihnesc zi şi noapte pentru că ele se închină întotdeauna lui Dumnezeu. Aici observăm că cei răi de asemenea nu se odihnesc zi şi noapte pentru că sunt chinuiţi, din cauza faptului că s-au închinat fiarei şi icoanei ei, şi nu lui Dumnezeu.

V.12: Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus."

Sfinţii sunt descrişi ca cei care ţin poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lor în Isus. Observaţi cele două lucruri menţionate: ascultarea şi credinţa. Biblia Amplificată traduce acest verset astfel: „ cei care s-au obişnuit să asculte de poruncile lui Dumnezeu". Eu sper că suntem printre aceia care şi-au făcut un obicei din ascultarea poruncilor lui Dumnezeu şi au o credinţă

puternică în Isus. Acestea sunt două dintre cele mai importante cerinţe ce trebuie respectate până la sfârşit.

Isus Însuşi este PRIMUL biruitor, Care ne invită pe noi toţi să fim biruitori aşa cum a fost El (Apocalipsa 3:21). El stă în fruntea tuturor biruitorilor pe Muntele Sion - numărul mic de oameni care l-au urmat din toată inima pe Domnul în timpul vieţii lor, şi au biruit duhul lui anticrist în timpul generaţiei lor.

V.13: Şi am auzit un glas din cer care zicea:

„Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!" „Da", zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!"

Cei care mor în Domnul sunt întotdeauna BINECUVÂNTAŢI. Atunci de ce spune aici că cei care mor în Domnul de acum încolo sunt binecuvântaţi. Probabil din cauză că ei vor fi în mormintele lor pentru o perioadă scurtă de timp - din moment ce sfârşitul este aproape.

Observaţi, de asemenea, expresia: „faptele lor îi urmează".

În 1Timotei 5:24 citim că „ păcatele unor oameni sunt cunoscute şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă ". Vieţile păcătoase ale unor oameni sunt evidente pentru toată lumea. Dar vieţile păcătoase ale altora nu sunt la fel de evidente, pentru că păcatele lor sunt ascunse. Dar păcatele tuturor vor fi descoperite în ziua de pe urmă. Şi mulţi vor fi atunci surprinşi.

În acelaşi mod, faptele bune ale unor oameni sunt foarte evidente. Dar sunt alţii care au făcut mult bine şi nimeni nu ştie ( 1Timotei 5:25). Faptele lor bune vor fi descoperite în ziua din urmă.

În Apocalipsa 14:13, citim despre astfel de persoane care au trăit în bunătate în domenii ascunse din vieţile lor. Şi când cărţile vor fi deschise în ziua judecăţii, aceste fapte devin public cunoscute. Binecuvântaţi sunt toţi acei care mor astfel. Există o rămăşiţă în lume azi - a cărei mână stângă nu ştie ce face dreapta. Este trist dacă tot binele pe care l-am făcut este văzut de ceilalţi, şi nu mai există bine ascuns în vieţile noastre private.

V.14-16: Apoi m-am uitat, şi iată un nor alb; şi pe nor şedea Cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuţită. Şi un alt înger a ieşit din Templu, şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Pune secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri, şi secerişul pământului este copt." Atunci Cel ce şedea pe nor Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat.

Aici vedem pe Isus care strânge secerişul celor nemântuiţi. Îngerul raportează că secerişul pământului este „copt" ( v.15). Cuvântul grecesc folosit aici este

„xeraino" - care înseamnă „uscat" - acelaşi cuvânt pe care Isus l-a folosit în Marcu 4:6, în pilda semănătorului, unde câteva seminţe au căzut în pământ stâncos care n-avea adâncime, şi unde planta s-a uscat de îndată ce a răsărit soarele. Deci acesta este secerişul celor care au răspuns în mod superficial Evangheliei, şi a căror viaţă lăuntrică s-a uscat.

Secerişul pentru Împărăţia lui Dumnezeu era gata de când Isus a fost pe pământ (vezi Ioan 4:35). Şi acel seceriş are loc în Împărăţia lui Dumnezeu de peste 2000 de ani. Secerişul menţionat în Apocalipsa 14:14 este

despre aceia care nu au răspuns chemării Domnului, şi care plâng spunând, „ Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi! " (Ieremia 8:20).

Cei care nu vin acum în Împărăţia lui Dumnezeu, vor rămâne în câmp şi se vor usca. Ceasul secerişului menţionat aici este acelaşi cuceasul judecăţii menţionat mai devreme în versetul 7. ZIUA mântuirii s-a sfârşit şi a început ORA judecăţii. Domnul şi-a pus secera Sa de judecată asupra pământului şi îl seceră.

În Ioel 3:12-16 citim de asemenea: „ Să se scoale neamurile şi să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile dimprejur. Puneţi mâna pe seceră, căci secerişul este copt! Veniţi şi călcaţi cu picioarele, căci linurile sunt pline, şi tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor!" Vin grămezi-grămezi în valea judecăţii, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecăţii. "

V.17-20: Şi din Templul care este în cer a ieşit un alt înger care avea şi el un cosor ascuţit. Şi un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieşit din altar şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: „Pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi." Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sânge, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.

Strugurii sunt adunaţi din via PĂMÂNTULUI. Via adevărată a cerului este Isus Hristos - Ioan 15:1. Dar aceasta este o altă vie - via locuitorilor pământului! Şi strugurii acestei vii sunt copţi pentru judecată.

Dumnezeu îi judecă pe oameni numai când problemele s-au copt. Spre exemplu, citim în Geneza 15:13 că Domnul i-a spus lui Avraam că îşi va duce moştenitorii în Canaan după 400 de ani în Egipt, pentru că numai atunci canaaniţii vor fi gata de judecată. În Levetic 18 citim că cele mai multe păcate în care ei se desfătau erau păcatele de perversiune sexuală. Dumnezeu a poruncit distrugerea canaaniţilor prin Iosua, din acelaşi motiv pentru care a distrus lumea în timpul lui Noe - pentru că erau atât de multe perversiuni sexuale încât întreaga lume ar fi fost coruptă dacă răul nu ar fi fost îndepărtat. A fost ca tăierea unui picior cangrenat pentru a evita moartea întregului trup. În timpul lui Avraam, păcatul canaaniţilor nu-şi „atinsese încă vârful" ( Geneza 15:16). Încă nu era copt pentru judecată.

Dumnezeu este răbdător şi îndelung răbdator şi El aşteaptă multă vreme. Când ne uităm la perversiunile sexuale, violenţa şi răul din lume azi, ne imaginăm că este timpul ca Dumnezeu să secere. Dar Dumnezeu aşteaptă ca totul să se coacă. Între timp El îşi doreşte ca toată lumea să se pocăiască. El îşi trimite în faţă slujitorii Săi pentru a predica Cuvântul, şi a le spune oamenilor să se întoarcă din păcatele lor. Dar ei nu se întorc. Şi de fiecare dată când resping Cuvântul lui Dumnezeu, ei se coc câte puţin pentru judecată. O zi va veni în cele din urmă, când îngerul va raporta: „Secerişul este copt".

Teascul este locul unde strugurii sunt puşi şi sfărâmaţi pentru ca sucul de struguri să curgă. Aceasta este o imagine a sângelui care va curge la bătălia finală a Armaghedonului - 200 de mile în jurul Ierusalimului.

V.1: Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri, care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu.

În capitolul 6 am vazut şase peceţi care au fost rupte. Cele mai multe dintre ele nu au adus declanşarea mâniei lui Dumnezeu, ci numai o descrie a evenimentelor care vor avea loc pe pământ în ultimele zile. Dar când a fost rupt cel de-al şaselea sigiliu, am văzut pentru prima oară apariţia cuvântului „MÂNIE". Atunci va începe mânia lui Dumnezeu. Când mânia lui Dumnezeu începe, atunci biserica va fi răpită, pentru că biserica nu se află sub mânia lui Dumnezeu. Apoi am văzut ultima trompetă de şapte ori, ce reprezintă exprimarea judecăţii lui Dumnezeu.

Acum în sfârşit vedem şapte potire de mânie care conţin şapte ultime urgii. În acestea mânia lui Dumnezeu s-a „ISPRĂVIT". Isus a spus de asemenea, „S-a isprăvit", când era pe cruce. Acolo El a experimentat plenitudinea mâniei lui Dumnezeu şi judecată pentru păcatele noastre. Şi pentru că astăzi suntem în Hristos, nu există mânie sau judecată pentru noi. Dar nu există speranţă de scăpare din faţa mâniei lui Dumnezeu pentru cei ce nu şi-a căutat adăpost în moartea lui Hristos pe cruce.

În Isaia 13:6-11 citim: „ Gemeţi! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic! Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el. Căci stelele cerurilor şi Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca la

răsăritul lui, şi luna nu va mai lumina. „Voi pedepsi - zice Domnul - lumea pentru răutatea ei, şi pe cei răi, pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze MÂNDRIA celor TRUFAŞI şi voi doborî SEMEŢIA celor asupritori ."

Mânia lui Dumnezeu va cădea în special peste cei mândri, aroganţi şi semeţi ai pământului. Acolo vedem cât de mult urăşte Dumnezeu mândria.

V.2: Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei.

Aici îi vedem din nou pe biruitorii, care au fost entuziasmaţi să îl întâlnească pe Isus în văzduh, şi care nu vor fi aici când mânia lui Dumnezeu se va dezlănţui pe pământ. Am văzut această mare de sticlă în cap. 4:6, de asemenea. Aceşti biruitori stau înaintea tronului lui Dumnezeu.

În cartea Apocalipsa, am vazut deseori harul urmat dejudecată. Cartea pe care Ioan a mâncat-o era dulce şiamară - harul şi judecata alternând. Acum, în Cap. 15 avem o imagine a harului, înainte de a vedea judecata din capitolul următor.

Trebuie să amintim că evenimentele din cartea Apocalipsa nu sunt înfăţişate în ordine cronologică. Mânia lui Dumnezeu, la ruperea celei de şasea peceţi care este descrisă în Cap. 6, este mai detaliată în Cap. 16.

Cei care au biruit sunt descrişi aici ca aceia care au fost victorioşi asupra fiarei - după ce biruiseră duhul lui anticrist, care este activ de 20 de secole. Duhul lui anticrist s-a clădit încă de la începutul primului secol, şi suntem foarte aproape de vârf acum! Într-una din aceste zile,

Anticristul va fi descoperit. Dar în fiecare generaţie, au existat biruitori care au ieşit victorioşi împotriva duhului lui antcrist.

Lumea este plină de oameni care se comportă ca fiarele şi care reacţionează ca fiarele atunci când sunt atacate. Dar cei care au victoria asupra fiarelor sunt aceia care au reacţionat asemenea lui Hristos. Aceştia sunt biruitorii. Ei urmează Mielul. Chiar şi oamenii religioşi 0s-au comportat ca nişte fiare cu Isus, când l-au crucificat. Dar El i-a iubit şi i-a iertat. Aceasta este calea pe care merg biruitorii.

V.3,4: Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau:

„Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor! Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!"

Sunt două cântări ale lui Moise menţionate în Vechiul Testament - una în Exod 15:1-4, când Israeliţii au traversat Marea Roşie, iar Faraon cu oştirea s-au înecat în ea: „ Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava: a năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ ". În Apocalipsa 6 am văzut cum Anticristul este descris ca un călăreţ pe un cal alb. Vedem aici credincioşii cântând spre slava lui Dumnezeu pentru nimicirea calului şi a călăreţului.

În batălia finală a Armaghedonului, Anticristul împreună cu forţele sale vor veni pe teritoriul Israelului şi îl vor ataca. În acel moment Isus Hristos va veni din cer cu

sfinţii Lui. Picioarele sale vor sta pe muntele Măslinilor şi va distruge forţele lui Anticrist. Oamenii lui Dumnezeu vor privi şi vor fi părtaşi acelei victorii fără să lupte deloc.

De aceea, noi putem obţine victorii şi azi. Noi nu câştigăm bătălia cu arme omeneşti. Noi rămânem în picioare, încrezându-ne în Domnul şi Domnul ne va distruge duşmanii. Cei care au credinţă în aceasta pot să cânte cântarea lui Moise chiar azi! Putem să cântăm cântarea lui Moise în bătăliile vieţii. Putem să „rămânem liniştiţi" şi să vedem ce le face Dumnezeu duşmanilor noştri.

Cea de-a doua cântare a lui Moise este în Deuteronom 31:30-32:52. Acolo el cântă: „ Neamuri, cântaţi laudele poporului Lui! Căci Domnul răzbună sângele robilor Săi, El (Domnul) Se răzbună împotriva potrivnicilor Săi şi face ispăşire pentru ţara Lui, pentru poporul Lui " (Deuteronom 32:42,43).

În ambele cântări observăm un adevăr: Oamenii lui Dumnezeu nu se răzbună pe duşmanii lor. Ei stau deoparte şi îl lasă pe Dumnezeu să lupte pentru ei şi să îi răzbune .

Această cântare trebuie să o invăţăm acum pentru a o putea cânta într-o zi, în glorie cu harpele lui Dumnezeu. Situaţiile zilnice din viaţă sunt ca o repetiţie de cor pentru noi, pentru a învăţa să cântam această cântare.

Biruitorii cântă preamărind perfecţiunea căilor lui Dumnezeu. În cer vom cânta: „Isus a făcut toate lucrurile bune". În acea zi când ne vom uita în urmă la modul în care Dumnezeu ne-a condus pe pământ, vom descoperi că totul - da, totul - a fost ordonat de Dumnezeu pentru binele nostru. Astăzi nu înţelegem de ce multe lucruri se întâmplă. În acea zi vom înţelege perfect. Însă omul credinţei nu are nevoie să vadă acea zi, pentru a crede; el

ştie încă de pe acum şi nu aşteaptă ca Dumnezeu să Se explice. De aceea, cântă: „Doamne, căile tale sunt perfecte!".

V.5,6: După aceea, am văzut deschizându-se în cer Templul cortului mărturiei. Şi din Templu au ieşit cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte urgii. Erau îmbrăcaţi în in curat, strălucitor şi erau încinşi împrejurul pieptului cu brâie de aur.

Îngerii sunt îmbrăcaţi în in „curat şi strălucitor". În Apocalipsa 19:8, ni se spune că inul curat şi strălucitor simbolizează neprihănirea sfinţilor. Aceşti îngeri aduc judecata lui Dumnezeu, şi hainele arată că judecata este dreaptă. Brâiele de aur dimprejurul pieptului simbolizează acelaşi lucru.

Citim în Isaia 11:2,3 despre Isus, că „nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite ". Noi avem tendinţa de a judeca bazaţi pe ceea ce am văzut şi auzit! Dar Isus nu face la fel, pentru că El nu se încredere în simţurile pământeşti. Noi suntem chemaţi să-I urmăm exemplul. El a văzut şi a auzit multe lucruri. Dar El le-a adus pe toate înaintea Tatălui Său şi a spus: „Tată, acum Eu sunt Om, cu limitări omeneşti. Aşa că nu voi judeca pe nimeni. Eu vreau să ascult opinia Ta!" şi ori de câte ori Tatăl I-a vorbit, El a ascultat. De aceea judecata lui Isus este întotdeauna dreaptă. Nouă ni s-a poruncit să nu judecăm pe nimeni, pentru că noi judecăm bazându-ne pe ceea ce am văzut şi auzit şi acestea sunt informaţii insuficiente pentru a forma o judecată dreaptă.

V.7: Şi una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur, pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor.

Până acum cele patru făpturi vii au participat numai înînchinarea lui Dumnezeu. Acum ei sunt implicaţi şi în judecata lui Dumnezeu. Dreptatea lui Dumnezeu şi judecata lui Dumnezeu nu sunt două lucruri diferite. Una este rezultatul direct al celeilalte. Şi este un lucru natural ca aceste patru făpturi vii să se închine lui Dumnezeu şi să participe la judecata Lui, când vine vremea. Este normal ca Dumnezeu să Îşi manifeste bunătatea şi, de asemenea, să Îşi ducă la îndeplinire judecata, când este necesar - pentru că ambele sunt manifestări ale dragostei perfecte a lui Dumnezeu.

V.8: Şi Templul s-a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu şi a puterii Lui. Şi nimeni nu putea să intre în Templu, până se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri.

În vremea lui Solomon, după construirea Templului, gloria lui Dumnezeu umplea Templul. Aceasta era o manifestare a bunătăţii lui Dumnezeu. Dar aici gloria lui Dumnezeu umple Templul când are loc judecata, ceea ce ne învaţă că există glorie şi în judecata lui Dumnezeu.

Aici vedem răspunsul la întrebarea pe care mulţi o ridică - cum vom fi în stare să îndurăm vederea celor dragi nepocăiţi arzând în iad pentru totdeauna? Nimeni dintre noi nu poate să iubească o persoană mai mult decât Isus. Aşa că dacă Isus poate îndura acea tristă privelişte, vom putea şi noi, pentru că atunci vom fi ca El. În prezenţa lui

V.1: Şi am auzit un glas tare, care venea din Templu, şi care zicea celor şapte îngeri:

„Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!" Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii, care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei. Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare. Al treilea a vărsat potirul lui în râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au făcut sânge. Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta. Fiindcă aceştia au vărsat sângele sfinţilor şi al prorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici." Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule atotputernice, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!" Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare, şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.

Judecata din primele patru potire ale mâniei este similară cu cea a primelor patru trompete (Cap. 8). Este foarte posibil ca aceste potire să fie turnate în acelaşi timp cu momentul când se va suna din trâmbiţe. La fel ca la primele patru trompete, primul potir va fi turnat pe pământ, al doilea în mare, al treilea în râuri şi în izvoare, al

patrulea pe corpurile cereşti. Comparaţi cu Cap. 14;7, unde oamenii sunt chemaţi să i se închine Celui Care a creat (1) cerurile, (2) pământul, (3) marea şi (4) izvoarele de apă!!

Versetul 2 vorbeşte despre semnul fiarei. Putem spune că odată cu creşterea fiinţelor umane, acestea îşi dezvoltă semnul fiarei (spiritual vorbind), pentru că ele încep să se comporte ca nişte fiare. Eclesiastul 3:18 spune:

„ Am zis în inima mea că acestea se întâmplă numai pentru oameni, ca să-i încerce Dumnezeu (a permis ca ei să treacă prin diverse teste şi probleme), şi ei înşişi să vadă că nu sunt decât NIŞTE DOBITOACE." Când încercările vin în viaţa noastră, şi ne vedem acţionând ca nişte fiare, Dumnezeu încearcă să ne spună că noi nu suntem mai buni decât animalele. Dar puţini au urechi să audă ceea ce Dumnezeu are de spus în acele momente. Binecuvântaţi sunt acei care Îl aud şi se pocăiesc, spunând:

„ O Doamne, cât am putut să fiu de orb! Tu m-ai creat ca să fiu fiul Tău. Şi, în schimb, eu m-am coborât la nivelul unei fiarei. Ai milă de mine şi schimbă-mă ."

Opusul semnului fiarei este semnul Mielului. Gura Mielului a fost închisă când El a trecut prin încercările şi ispitele vieţii. Aşa că noi putem spune că în fiecare încercare, noi primim fie puţin mai mult din semnul fiarei sau puţin mai mult din semnul Mielului. Cel ce are urechi de auzit să audă.

În cea de a treia urgie când oamenilor li se dă să bea sânge, vedem că Dumnezeu îi face pe oameni să culeagă ceea ce au semănat. Ei au vărsat sângele sfinţilor. Aşa că Dumnezeu le transformă apa în sânge!! Acest lucru a fost perfect drept din partea lui Dumnezeu.

Dumnezeu se comportă cu noi exact aşa cum ne comportăm noi cu ceilalţi. „ Cu cel bun Tu Te arăţi bun, cu omul neprihănit Te arăţi neprihănit " (Psalm 18:25). Cei

care iartă vor fi iertaţi de El. Cei care sunt generoşi cu cei din jurul lui, vor descoperi că Dumnezeu este generos cu ei. Cei care sunt zgârciţi vor descoperi că şi Dumnezeu este zgârcit cu ei. Cei care sunt nemiloşi şi cruzi cu ceilalţi vor afla că şi Dumnezeu este crud şi nemilos cu ei. Cei care varsă sângele altora prin limbile lor sau în orice alt mod vor descoperi că Dumnezeu le va da să bea sânge într-o zi.

În ziua judecăţii vom afla că judecata lui Dumnezeu este punctuală. Judecata şi răsplata vor fi în concordanţă cu faptele noatre, aşa cum spune Domnul în Apocalipsa 22:12.

Îngerul izvoarelor vorbeşte despre dreptatea lui Dumnezeu în împlinirea judecăţii: „le-ai dat şi Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici". În contrast cu biruitorii din Sardes despre care Isus a spus: „ Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici " (Apocalipsa 3:4). Ce contrast !

Cuvintele „dreptate" şi „judecată", se întâlnesc deseori împreună în Apocalipsa. Vom vedea clar în ziua de pe urmă că există dreptate în toate judecăţile lui Dumnezeu.

„NU S-AU POCĂIT" (v.9) este o expresie pe care am întâlnit-o şi în Apocalipsa 9:20-21. Ea arată cât de impietrită a devenit inima omului. Nici chiar o pedeapsă atât de puternică nu aduce pocăinţă.

V.10,11: Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s-au pocăit de faptele lor.

Aceste imagini seamănă cu urgiile din Egipt. Dar în loc să se întoarcă în suferinţa lor cu pocăinţă la Dumnezeu, ei încep să îl blesteme pe Dumnezeu mai mult. Pocăinţa este cel mai bun medicament pentru toate durerile şi loviturile şi bolile. Dar oamenii nu doresc acest medicament. În schimb ei îl contestă pe Dumnezeu şi Îl bleastămă. Le aduce aceasta vindecare? Nu. Îi trimite chiar mai repede în iad.

Cât de orb şi nechibzuit poate fi omul?

„EI NU S-AU POCĂIT !" este duhul care clădeşte Babilonul, biserica prostituată. Toţi creştinii din Babilon, ajung acolo pentru că NU SE POCĂIESC.

Opusul acestor lucruri este valabil pentru cei care devin parte a Ierusalimului, Mireasa lui Hristos: „EI SE POCĂIESC". De aceea, în Apocalipsa 2 şi 3, în mesajele Domnului către biserici găsim pusă în evidenţă pocăinţa. În acest mod eşti un biruitor!! Viaţa noastră trebuie să fie o viaţă continuă de pocăinţă. Ne pocăim pentru că încă nu suntem ca Hristos în viaţa noastră sau în slujirea noastră.

Ierusalimul, biserica adevărată, este construit de oameni care au un duh de continuă pocăinţă în ei, şi găsesc câte ceva de judecat cu privire la ei înşişi în fiecare zi. Te afli pe drumul ce duce în Babilon, într-o stare demnă de milă, dacă îţi este tot mai greu să mergi să îţi ceri iertare de la fratele tău şi să îi spui: "Îmi pare rău pentru ce am făcut / spus".

Versetul 9 spune că atunci când ne pocăim „noi dăm slavă lui Dumnezeu". Atunci cum îi dăm slavă lui Dumnezeu neîncetat? Prin pocăinţă continuă.

V.12: Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie

pregătită calea împăraţilor care au să vină din răsărit.

În Cap. 9, am văzut că nişte demoni erau aşezaţi la graniţa râului Eufrat. Râul Eufrat trece de Babilonul antic, cel pe care l-a construit Nebucadneţar. Este posibil ca

„Împăraţii din Est" să se refere la armata Chinei. În Cap. 9 se face referire la 200 milioane de oameni care fac parte din acea armată. Singura ţară din lume care poate ridica o astfel de armată este China.

V.13,14: Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic.

Aici din nou vedem o accentuare a gurii - de trei ori. Când oamenii nu se pocăiesc, duhuri neplăcute pun stăpânire pe gurile lor. Duhurile necurate ies din gura trinităţii Satanice - balaurul, fiara şi proorocul mincinos şi sunt comparate cu nişte broaşte. Când vorbim cu răutate, trebuie să ne gândim că o broască iese din gura noastră. Cât de trist este când creştinii scuipă broaşte peste tot - ca urgia cu broaştele din Egipt. Nevoia este mare pentru credincioşi să se pocăiască în ce priveşte limbajul.

Aceste duhuri rele fac minuni. Observaţi că minunile şi semnele înşelătoare vor fi din abundenţă în zilele din urmă.

Naţiunile lumii vor fi adunate la Ierusalim pentru bătălia finală, Armaghedon - războiul zilei celei mari a Dumnezeului Atotputernic. Cuvintele necurate (broaştele) care ies din gura omului deseori conduc la razboi - atât în lume cât şi în creştinism. Aici acestea vor conduce la bătălia finală a Armaghedonului.

V.15: - „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!"

Chiar în mijlocul războiului mai apare o avertizare din partea Domnului ca noi să nu fim găsiţi pe pământ la acest moment. Nu vom fi aici, dacă noi suntem credincioşi. Să ne păzim, deci, hainele curate şi să ne păzim inimile şi limbajul. Isus va veni ca un hoţ şi dacă vom fi pregătiţi vom fi luaţi sus. Şi dacă vom fi luaţi sus, nu vom fi pe pământ când tot ceea ce este descris aici se va întâmpla. De aceea, acest verset este pus în parenteze aici.

V.16: Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.

Optzeci de km la Nord de Ierusalim este un câmp mare, numit câmpul lui Meghido (Armaghedon), unde această bătălia finală va avea loc, când Isus va veni cu sfinţii Săi şi îl va distruge pe Anticrist şi Îşi va stabili domnia pe pământ.

În timpului bătăliei Armaghedon, duhurile şi demonii vor poseda mulţi conducători ai lumii - prim miniştrii şi preşedinţi. Şi se vor aduna împreună la Armaghedon să se războiască cu Dumnezeu.

V.17, 18: Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!" Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare.

Când Isus Îşi va pune picioarele pe muntele Măslinilor, va fi un cutremur mare de pământ - cel mai mare pe care lumea l-a văzut vreodată - când muntele se va rupe în două.

V.19,20: Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui. Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s-au mai găsit.

Imaginea corespunde versetului din

Apocalipsa 6:14 când cel de-al şaselea sigiliu a fost rupt:

„ Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor ".

V.21: O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu, din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare.

În Zaharia 14 găsim o descriere a acestei lupte a Armaghedonului. Acolo se spune: „ Iată, vine ziua Domnului, atunci voi strânge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului " (v.1,2). La distanţă de 40 de ani după ce Isus a fost crucificat, romanii au venit împotriva Ierusalimului şi l-au asediat. În ultimii 1900 de ani, multe naţiuni au venit împotriva Ierusalimului - în secolele 12 şi 13 au fost Cruciadele, mai târziu au fost turcii şi britanicii. Dar nu a fost un moment când toate naţiunile lumii au venit împotriva lui. Acest lucru urmează să se întâmple.

Sub conducerea lui Anticrist, toate naţiunile se vor aduna în acea zi să lupte împotriva Ierusalimului. „ Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite, şi femeile, batjocorite; jumătate din cetate va merge în robie, dar rămăşiţa poporului nu va fi nimicită cu desăvârşire din cetate. Ci Domnul Se va arăta şi va lupta împotriva acestor neamuri, cum S-a luptat în ziua bătăliei " (v.3). Domnul va veni şi va distruge forţele lui Anticrist şi Îşi va stabili împărăţia Sa pe pământ. „ Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor" (acelaşi munte pe care a stat când s-a înălţat la ceruri), „ Muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate, spre miazăzi... Şi atunci va veni Domnul Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii, împreună cu El! " (v.4-6). Şi apoi „ În ziua aceea, vor izvorî ape vii din Ierusalim ... Şi Domnul va fi Împărat peste tot pământul...Toată ţara va ajunge ca şesul Iordanului... iar Ierusalimul va fi înălţat şi va rămâne " (v.8,9).

Decrierea continuă cu ceea ce se va întâmpla cu oamenii în acel război final. O parte din el par a fi efectele unui război nuclear: „ Dar iată urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele care vor lupta împotriva Ierusalimului: Le va putrezi carnea stând încă în

picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor şi le va putrezi limba în gură ." (v.12,13).

Când Dumnezeu Îşi va stabili împărăţia pe pământ,

„nu vor mai fi canaaniţi (oameni de afaceri) în Casa Domnului oştirilor" (Zaharia 14:21).

Oamenii de afaceri sunt cei care fac din religie o afacere - cei pentru care neprihănirea a devenit un mod de a obţine câştiguri materiale, ca vânzătorii din templu din zilele lui Isus, pe care El i-a alungat! În ziua din urmă toţi aceşti oameni de afacere vor fi scoşi afară din casa lui Dumnezeu.

Următorul capitolul se ocupă de Babilon, care este construit de cei pentru care creştinismul a devenit o sursă de profit. Domnul vine a doua oară pentru a scoate vânzătorii, de data aceasta nu din Templu, ci din biserica creştină.

V.1: Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, a venit de a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari.

Dacă o mireasă logodită merge cu un alt bărbat ea poate să fie numită prostituată. Biblia spune că oricine iubeşte lumea, dragostea Tatălui nu poate să stea in el. Isus a spus, „ Nu poţi sluji la doi stăpâni". Nu poţi să ai doi soţi - Isus a spus că cei doi soţi posibili sunt Dumnezeu şi Mamona (lucrurile materiale) (Luca 16:13)!

Şi aceştia doi nu se pot amesteca, cum nici uleiul nu se amestecă cu apa. Trebuie ţinute separat. Uleiul este necesar pentru funcţionarea motoarelor la maşini. Apa este bună de băut. Când acestea două se amestecă nu le poţi nici bea, nici pune la motor. Devin inutile.

Acelaşi lucru se întâmplă când încerci să îl amesteci pe Dumnezeu cu Mamona. Se ajunge în Babilon. Noi trebuie să alegem - fie să îl slujim pe Dumnezeu, fie să trăim pentru bani. Dar când oamenii se folosesc de religia creştină pentru a face profit pentru ei, ei îşi construiesc Babilonul. Şi Babilonul de azi are o structură masivă! Când banii daţi pentru misiunile creştine sunt folosiţi în mod nepotrivit pentru interesul personal sau folosiţi în mod nechibzuit; când rapoarte de lucrări creştine sunt trimise pentru a lua bani în numele lui Hristos, aici avem esenţa Babilonului.

Babilon este numit prostituată pentru că ea susţine ca este logodită cu Hristos, dar ea de fapt este căsătorită cu banii şi lumea. Ea doreşte măreţie în lume, dar şi în cer. Oamenii păgâni nu pot aparţine Babilonului şi astfel nu

pot purta numele de prostituată, pentru că ei nu proclamă că sunt logodiţi cu Hristos. Ei sunt căsătoriţi cu Mamona şi sunt loiali soţului lor!! Numai cei care pretind că sunt creştini pot să construiacă Babilonul.

V.2: Cu ea (Babilonul) au curvit împăraţii pământului; şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!"

Aceasta este căsătoria dintre religie şi politică. Conducătorii politicieni şi conducătorii religioşi lucrează împreună, pentru că astfel amândoi obţin beneficii. Ambii urmăresc să conducă oamenii - şi lucrarea făcută împreună aduce un rezultat mai bun. Istoria creştină arată multe exemple din acestea care s-au întâmplat în ultimii 2000 ani. Când Împăratul Roman Constantin, a devenit

„creştin" în jurul anului 300 după Hristos, el s-a unit cu episcopii „creştini" şi a devenit capul bisericii. Acesta a fost începutul creştinismului Babilonian. Şi a început în Roma!

Vă aduceţi aminte că Ioan a început să scrie Apocalipsa cu cel puţin 200 de ani înainte de vremea lui Constantin. Şi el spune în v.9, „ Aici este mintea plină de înţelepciune - cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care şade femeia ."

Prostituata avea de gând să îşi facă sediul la Roma - oraşul construit pe şapte coline. Versetul 18, „ Şi femeia, pe care ai văzut-o, este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului ", confirmă că Roma este cetatea cea mare.

De-a lungul secolelor, lideri creştini au lucrat cu mănuşi cu liderii politicieni - cei mai mulţi din Roma şi rezultatul a fost prostituţia spirituală şi corupţia creştinătăţii. Acesta este Babilonul.

Influenţa acestei creştinătăţi corupte s-a împânzit pe tot pământul. Aşa cum spune versetul: „ şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei".

V.3,4: Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie, şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.

Babilonul este mireasa lui Anticrist. Vom vedea mireasa lui Hristos, mai târziu în Capitolul 19. Este un contrast izbitor între modul cum cele două sunt îmbrăcate. Mireasa lui Hristos este imbrăcată în in subţire, strolucitor şi curat (19:8) - simplu, curat şi pur. Dar Babilonul este îmbrăcat cu prost gust, haină de purpură şi stacojiu, împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Putem spune - din moment ce Dumnezeu se uită la inimă, iar omul se uită la înfăţişarea exterioară - că Dumnezeu nu poate fi interesat de ceea ce purtăm. Dar hainele noastre de multe ori descoperă dorinţele inimilor noastre

- şi acest lucru îl vede Dumnezeu. Babilonul doreşte să se umple cu slava acestei lumi. Dar mireasa lui Hristos se îmbracă „ în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu " (1Petru 3:4).

Potirul de aur plin de urâciuni pe care Babilonul îl ţine ne aduce aminte de cuvintele lui Isus din Luca 16:15:

„ ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu ". Orice lucru de valoare mare pentru om este

detestat şi privit ca o urâciune prin ochii lui Dumnezeu. Orice avem şi ne aduce stimă şi mândria oamenilor neevlavioşi din lume nu are nicio valoare pentru Dumnezeu. Isteţimea noastră, calificările educaţionale, bogăţie, talent muzical, modalităţi culturale, rafinament, conexiuni familiale, onoare şi poziţie - toate acestea nu au nicio valoare în ochii lui Dumnezeu. Nici faptul că oamenii vorbesc cu mândrie despre noi, nici premiile Nobel nu au valoare în ochii lui Dumnezeu, pentru că este o onoare din lume. Aţi fi încântaţi dacă aţi primi premii din lume şi onoruri astfel? O biserică ce pune preţ pe astfel de lucruri va deveni cu siguranţă Babiloniană.

Imoralitatea Babilonului este văzută prin faptul că ea pretinde că este un ambsador al lui Hristos, deşi trăieşte după principiile lumii şi caută să aibă măreţie în lume. Astfel se umple potirul ei de urâciunile lumii.

Iată un test. Puneţi această întrebare: Poţi spune cu sinceritate că nu îţi pasă câtuşi de puţin de acordul şi stima ce vin din partea fiinţei umane - fie din partea oamenilor din lume, fie din partea liderilor din biserică ?

V.5: Pe frunte purta scris un nume, o taină:

„BABILONUL CEL MARE, MAMA CURVELOR ŞI SPURCĂCIUNILOR PĂMÂNTULUI."

Babilonul este un mister pentru mulţi oameni, pentru că pretinde că îl urmează pe Hristos. Astfel milioane din toată lumea care sunt devotaţi lui sunt înşelaţi.

Babilonul este numit MARE de unsprezece ori în Apocalipsa. Observaţi contrastul cu Ierusalimul, mireasa lui Hristos care este numită „cetatea SFÂNTĂ" ( Apocalipsa 21:10). Acolo vedem deosebirea dintre

prostituată şi mireasă. Prostituată este mare pe când mireasa este sfântă. Cei care doresc să fie mari în lume (chiar şi în lumea creştină) cu siguranţă vor deveni parte a Babilonului. Dar dacă noi urmărim sfinţenia (Evrei 12:14), atunci vom face parte din Ierusalim. Babilonul poate fi interesat în evanghelizare şi muncă socială. Dar nu are niciun interes pentru sfinţenie. Lucrările lui sunt făcute pentru a impresiona oamenii din lume. Sunt multe lucrări creştine de felul acesta. Statisticile sunt înşelătoare. Focul din ziua de pe urmă nu va testa mărimea şi măreţia, ci calitatea (1Corinteni 3.:13). Oricine tânjeşte la o poziţie de conducere în orice organizaţie creştină sau biserică, în loc să îşi dorească să fie un slujitor aşa cum a fost Isus, se îndreaptă către Babilon, dacă nu este deja parte din el!

Babilonul este numit mama curvelor, pentru că sunt multe curve, nu numai una. Acest Babilon religios a început la scară largă când creştinismul a dat mâna cu Imperiul Roman la începutul celui de al patrulea secol. Dar acea mamă a născut de-a lungul secolelor multe denominaţiuni şi biserici independente care au ajuns prostituate, devenind asemenea mamei lor. De aceea, Babilonul este numit mama curvelor şi spurcăciunilor pământului. Numai în denominaţiunile principale ale creştinismului, liderii caută măreţie şi onoarea lumii? Nu. Sunt la fel de mulţi lideri în bisericile independente mici care caută aceste lucruri de asemenea! Prostituţia spirituală este împrăştiată în creştinism.

Dar Domnul nostru nu este ca nici unul dintre aceşti lideri. El a venit pe un măgăruş. El nu a venit cu decoraţiuni din aur şi argint pe trupul Său. Cum poate acest domn să se unească cu o mireasă îmbrăcată în purpură şi stacojiu, împodobită cu aur şi argint şi pietre preţioase. Conceptul în sine este ridicol!

V.6: Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.

De-a lungul secolelor, mulţi dintre aşa-numiţii

„creştini" din toate grupurile au persecutat pe adevăraţii sfinţi ai lui Dumnezeu. Milioane din sfinţii adevăraţi ai lui Dumnezeu au fost persecutaţi ţi omorâţi de „creştini" religioşi din toate denominaţiile. Chiar şi azi, mulţi sfinţi sunt sfâşiaţi de către „fraţii lor creştini" - prin limbile şi scrierile acestora - pentru că au predicat toată învăţătura lui Isus. Babilonul şi fiicele sale sunt în adevăr îmbătate de sângele adevăraţilor martori ai lui Isus.

Dar Dumnezeu a păstrat evidenţa tuturor lucrurilor şi va răsplăti pe fiecare conform cu ce a făcut în ziua judecăţii. Nimeni nu va scăpa, pentru că Dumnezeu a promis că se va răzbuna şi El întotdeauna Îşi ţine Cuvântul Său (Romani 12:19).

V.7,8: Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă, şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne. Fiara pe care ai văzut-o, era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc, şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni.

Fiara a venit din adânc. Fiinţele umane nu sunt trimise în abis când mor. Dacă nu sunt convertiţi, ei merg în iad, aşa cum a spus Isus în Luca 16:23. Abisul este locul

unde demonii întemniţaţi locuiesc. Astfel dacă cineva iese din adânc, trebuie să fie un demon. Acesta va fi un duh rău care îl va controla pe Anticrist, aşa cum sunt şi azi duhuri rele ce îi controlează pe conducătorii lumii. Expresia „era, şi nu mai este" poate să însemne că acel demon a fost în trecut în controlul unuia dintre cele mai mari imperii ale lumii. Acel demon era în adânc pe timpul lui Ioan, dar Dumnezeu îi va permite să iasă în zilele din urmă pentru a-l controla pe Anticrist.

V.9-11: Aici este mintea plină de înţelepciune. Cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care şade femeia. Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă, şi când va veni, el va rămâne puţină vreme. Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte, şi merge la pierzare.

În anul 96 după Hristos, când a fost scrisă Apocalipsa, cinci împărăţii căzuseră - Egipt, Asiria, Babilon, Mezo-Persia, şi Grecia. Roma încă era la putere. Şi o împărăţie urma să vină. Noi nu ştim care este, însă va fi o super-putere a lumii care a existat în ultimii 1900 de ani. Această împărăţie va domni pentru puţin timp. În ultimele zile, Anticristul va veni, dar va fi nimicit.

V.12-14: Cele zece coarne, pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toţi au acelaşi gând, şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor. Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui,

pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui."

Cele zece coarne reprezintă zece naţiuni. „Ceasul" menţionat aici este ora de judecată când Dumnezeu va judeca lumea. Cele zece naţiuni îi vor da toată puterea şi autoritatea lor Anticristului.

Citim în Daniel 7:24,25, „ Cele zece coarne înseamnă ... zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul care se va deosebi de înaintaşii lui şi va doborî trei împăraţi ." Anticristul va doborî trei dintre aceste zece naţiuni şi le va conduce pe celelalte şapte.

Apoi Anticirstul va porni război împotriva Mielului. Nu va fi un război de lungă durată. În câteva momente, Domnul va distruge armatele cu cuvântul ieşit din gura Lui. Mireasa Lui, cei 144.000 - cei chemaţi, aleşi şi credicnioşi - vor fi cu El în această bătălie. Mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi, şi sunt şi mai puţini cei care rămân credincioşi. Suntem noi credincioşi? Credinţa noastră este testată nu în lucrurile mari, ci în lucrurile mici. Binecuvântaţi sunt acei care caută să fie credincioşi în cele mai mici porunci ale lui Isus.

V.15-18: Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi. Cele zece coarne, pe care le-ai văzut, şi fiara, vor urî pe curvă, o vor pustii, şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca, şi o vor arde cu foc. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui

Dumnezeu. Şi femeia, pe care ai văzut-o, este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului."

Prostituata şi-a răspândit influenţa peste tot în lume. Dar în cele din urmă, cele zece naţiuni şi împărăţii o vor urî. Puterile politice vor folosi sistemul religios

„Creştin" pentru scopurile lor finale. Odată ce aceştia şi-au dus la îndeplinire scopurile, nu vor mai avea nimic de a face cu Babilonul.

Cu câţiva ani în urmă, în timpul alegerilor pentru preşedintele Americii, ambii candidaţi şi-au dat seama că o mare parte din populaţia americană proclamau că sunt născuţi din nou. Aşa că ambii candidaţi au proclamat că sunt creştini născuţi din nou - pentru ca astfel să obţină voturilor oamenilor născuţi din nou !!

În India a devenit o practică des întâlnită pentru păstorii „creştini" să aibă lideri politici necreştini care să stea alături de ei în faţă şi să se adreseze mulţimii. Astfel mesajul Evangheliei este compromis pe deplin. Nu cred că cineva şi-l poate imagina pe Isus invitându-l pe Irod sau pe Pilat să stea împreună cu el în faţa mulţimii în timp ce El se adresa acesteia. Dar azi predicatorii „creştini" urmează un alt Isus. Totuşi, mulţi creştini nu sunt în stare să vadă dincolo de această înşelăciune!

Când puterile politice îşi vor îndeplini scopurile folosindu-se de biserica Babiloniană, o vor urî şi o vor arde în foc. Dumnezeu va permite astfel ca judecata să vină asupra înşelăciunii, creştinismul fiind renegat de puterea politică cu care colabora odată.

În acest capitol, am văzut esenţa creştinismului fals

- religia, iubirea de bani şi puterea politică, toate amestecate.

De la începutul rasei umane, întâlnim două tipuri de religii - una în Cain, şi cealaltă în Abel. Cain nu a fost un ateu, ci un om religios. Nu era un om idolatru. El credea în aducerea jertfelor Dumnezeului cel adevărat. El avea o formă de evlavie. Abel aducea jertfe aceluiaşi Dumnezeu. În timp ce Abel a adus ca jertfă sângele unui miel, Cain a adus legume din pământ. Domnul a acceptat jertfa adusă de Abel - probabil printr-un foc supranatural ce a coborât din ceruri consumând-o. Când Cain a văzut lucrul acesta, el a fost gelos, pentru că nici un astfel de foc nu a venit asupra jertfel sale. Astfel el l-a ucis pe Abel. Prima crimă din lume a fost o crimă cu motiv religios - comisă din gelozie. Acesta a fost începutul a ceea ce citim in Apocalipsa 17:6: „ Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus ". Cain a fost prima persoană care a făcut să curgă sângele unui sfânt. În Cain, vedem începutul religiei Babiloniene, aşa cum în Abel vedem începutul adevăratei credinţe.

Apoi Dumnezeu a şters de pe faţa pământului toţi urmaşii lui Cain prin potopul din vremea lui Noe, şi a luat- o de la capăt. Noe era urmaşul lui Set, nu al lui Cain. Nu mai există nici un urmaş al lui Cain azi în lume. Dar o diviziune a apărut şi între fii lui Noe. El a avut un fiu evlavios pe nume Sem, şi un fiu neevlavios pe nume Ham. Ham a fost blestemat şi Sem, binecuvântat. Prin Sem a venit Avraam, şi rasa evreiască şi Hristos.

Ham a fost blestemat pentru că nu şi-a respectat tatăl ( Geneza 9:22-27). Este interesant de văzut că blestemul ce era deasupra urmaşilor lui Ham a venit din cauza faptului că el nu a respectat autoritatea. Lipsa de respect pentru autoritatea cerească este un aspect specific în Babilon. Dacă copii nu sunt învăţaţi să îşi respecte părinţii, ei sunt crescuţi pentru Babilon. Ham a avut un fiu

pe nume Cuş, care a avut un fiu pe nume Nimrod care a pus bazele primei împărăţii Babiloniene (Babel) (Geneza 10:6-10). Apoi citim cum au construit turnul Babel ca un mod de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu (Geneza 11).

Istoria laică ne spune că Nimrod era un vânător mare care omorâse multe fiare sălbatice, devenind astfel popular şi conducător al lumii - un model al lui Antricrist. Sem, fiul lui Noe, profeţea în acele zile, fiind un slujitor al lui Dumnezeu. El este modelul bisericii adevărate care stă împotriva urâciunilor lui anticrist. În final Nimrod a fost omorât - posibil, cu putere divină, de către Sem. Dar până la acest moment, Nimrod era deja adorat de către oameni. Istoria ne spune că soţia lui Nimrod, Semiramis, simţind că începe să îşi piardă puterea asupra oamenilor a făcut un lucru inteligent. Fiind o femeie imorală, a avut un copil nelegitim. Când a născut, le-a spus oamenilor că Nimrod s-a reîncarnat (revenind la viaţă). Astfel a început închinarea la „ mamă şi fiu", care a fost preluată de către creştini prin închinarea la „Maria şi copilul Isus". Imagini cu „ mama şi fiul" au fost pretutindeni în lume, cu sute de ani înainte ca Isus să se nască. Aceste imagine erau ale lui Semiramis şi a fiului ei.

Şi Israeliţii au fost corupţi de către religia Babiloniană. În vremea lui Ieremia, citim că ei obişnuiau să aducă sacrificii „ reginei cerului" (Ieremia 14:15-18). Ei se închinau reginei cerului cu 600 de ani înainte ca Maria să se nască. În Ezechiel 8:14, citim despre Israeliţi că plângeau după fiul lor, Tamuz - un alt nume pentru Nimrod, despre care s-a zis că se reîncarnase în fiul lui,

„Semiramis". (Acesta era imitaţia lui Satan pentru învierea lui Hristos). „Mama şi fiul" erau „Semiramis şi Tamuz" în zilele acelea.

Istoria laică ne spune, de asemenea, că religia Babiloniană conţinea şi închinarea la soare. Astfel oamenii idolatri obişnuiau să mănânce o prescură rotundă simbolizând soarele. În jurul capetelor divinităţilor Babiloniene ei obişnuiau să picteze o imagine a soarelui - ceea ce noi numim azi „aureolă". Erau aureole în jurul capetelor lui Semiramis şi Tamuz. Această idee Babiloniană a fost influenţa imaginilor desenate ce îi reprezintă pe Isus şi pe Maria cu aureole.

Idolatria duce la imoralitate. Cărţile istorice ţin evidenţa vieţilor imorale trăite de conducătorii denominaţiunilor „Creştine" din Evul Mediu. Dar imoralitatea nu este răstrânsă numai la Evul Mediu. Mulţi predicatori şi păstori „creştini" au fost recent descoperiţi trăind vieţi imorale. Fiicele preiau prostituţia mamei.

Pentru un studiu mai detaliat şi complet documentat pe acest subiect, puteţi să citiţi cartea „CELE DOUĂ BABILONURI" de Alexander Hislop. Acolo puteţi vedea câte ritualuri şi obiceiuri care sunt practicate de multe biserici azi au început în religia Babiloniană veche.

V.1,2: După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare, şi a zis: „A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte;

Dacă în Capitolul 17, Babilonul a fost prezentat ca un sistem religios, Capitolul 18 prezintă Babilonul ca un sistem comercial. Cele două sunt legate.

Cum a devenit Babilonul un loc de şedere al demonilor? Cum au ajuns aceste duhuri să pună piciorul în el? Pentru că nu s-a pus accentul pe sfinţenie şi puritate. Dacă o biserică se concentrează pe măreţie, onoare şi prosperitate, duhurile rele îşi vor face cuib imediat în mijlocul ei. Dacă sfinţenia şi puritatea sunt hainele ei, duhurile necurate vor fi alungate în scurt timp. Dar e greu să găseşti astăzi o biserică care pune accentul pe sfinţire. Dacă o biserică se concentrează pe aceasta, este imediat acuzată de predicarea perfecţionismului - şi conducătorii biserici se retrag în frică şi se opresc din predicarea acestui subiect. Totodată, unele biserici care au început punând accentul pe adevărata sfinţire, au devenit azi pline de farisei legalişti. Şi păsările necurate îşi găsesc refugiu şi în aceste biserici! Aşa că trebuie să avem grijă de ambele extreme: a lumii şi a legalismului.

V.3: pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului

au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei."

Un singur exemplu va fi de ajuns pentru a arăta cum oamenii de afaceri din lume s-au îmbogăţit cu ajutorul Babilonului. Gândiţi-vă la milioanele de rupii şi de dolari care se cheltuiesc în fiecare an pe tot pământul, la Crăciun, pe felicitări şi cadouri - toate în numele lui Hristos! Sărbătorirea „naşterii lui Hristos" a devenit o oportunitate pentru afaceri mari pretutindeni. Chiar şi aşa-numiţii credincioşi se tutuiesc cu Moş Crăciun în ajunul Crăciunului! Toate acestea sunt Babilonul. Dar ceea ce sărbătoresc creştinii pe 25 decembrie este naşterea fiului soare. Oamenii din Europa se închinau fiului soare şi sărbătoreau naşterea sa (timp de multe secole înainte să se convertească la creştinism) pe acea dată, pentru că acea dată era solstiţiul de iarnă, după calculele lor. (Noi ştim că 22 decembrie este data, când soarele se mişcă spre nord, dinspre Tropicul Capricornului). Zilele încep să devină din nou mai lungi în emisfera nordică după acea dată - astfel acea dată era sărbătorită ca naşterea fiului soare. Când aceşti păgâni s-au convertit la „creştinism", ei doar au schimbat numele sărbătorii, numind-o „naşterea noului dumnezeu, Hristos"! Aceasta le-a dat oportunitatea oamenilor de afaceri din întreaga lume să facă milioane!

V.4,5: Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.

Ce tristeţe trebuie să încerce Dumnezeu când îşi vede copii prinşi în sistemul corupt al Babilonului. Aşa că vocea din cer strigă spunând: „ Ieşiţi din ea, oamenii Mei". Puteţi simţi tristeţea din inima lui Dumnezeu, când spune:

„ Voi sunteţi oamenii Mei. Cum puteţi sta în acest sistem corupt? Ieşiţi din ea odată, ca să nu luaţi parte la păcatele ei. Dacă nu veţi asculta şi voi veţi avea parte de pedeapsa ei. "

Chemarea fiecărui credincios este de a ieşi din orice sistem care are religie fără puritate, şi unde tradiţiile omului au înlocuit Cuvântul lui Dumnezeu.

Cel ce are urechi de auzit, să audă.

V.6,7: Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea, şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea! Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi, şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: „Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!"

Apoi vocea din ceruri a dat sentinţa.

Aici în aceste versete putem vedea ca într-o coajă de nucă esenţa Babilonului - „Ea s-a glorificat pe sine". Ea a căutat slava venită de la oameni. De aceasta trebuie să ne păzim cel mai mult. Cel ce caută slava personală va deveni în curând parte a sistemului Babilonian.

Mireasa lui Hristos îl glorifică pe Hristos. Ea cântă noua cântare: " Numai Tu eşti vrednic, O Doamne! Noi nu suntem vrednici". Ea nu caută şi nu îşi doreşte poziţie socială, măreţie, bogăţii sau onoruri şi nimic altceva din această lume care este obţinut în numele religiei. Ea îşi

doreşte să fie numai un slujitor şi să se smerească continuu.

Dar Babilonul se glorifică pe sine şi trăieşte în senzualitate şi lux, folosindu-se de numele lui Hristos. Liderii Babilonieni îşi justifică stilul de viaţă spunând:

„Noi Îl servim pe Dumnezeu. Fii împăratului merită ce este mai bun!!" Astfel aceşti oameni vicleni trăiesc fără scrupule din darurile sărmanelor văduve şi a oamenilor săraci. Aceasta este urâciunea care are loc în creştinism azi. Citim că Dumnezeu le va da acestor oameni pedeapsa DUBLĂ. Cel care cunoştea voinţa stăpânul său şi nu l-a ascultat va fi bătut cu mai multe lovituri (Luca 12:47).

Babilonul şede ca o împărăteasă şi nu ştie ce înseamnă plânsul pentru păcatele sale. Ea ştie numai cum să aibă petreceri grandioase şi picnicuri şi să ducă o viaţă pe picior mare, cheltuind banii Domnului în numele lui Hristos.

V.8-10: Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare. Şi împăraţii pământului, care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge şi o vor boci. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: „Vai! Vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ţi-a venit judecata!"

Judecata Babilonului va preceda bătălia Armaghedonului. Conducătorii lumii o vor vedea atunci cum va fi judecată.

V.11-13: Negustorii pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subţire, de purpură, de mătase şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fier şi de marmură; nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămâia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor.

Când judecata lui Dumnezeu va cădea asupra Babilonului, oamenii de afaceri care au obţinut bani în numele religiei, vor plânge şi vor jeli - pentru că vânzările vor scădea la zero. Asigură-te că nu ai nici cel mai mic interes în acumularea articolelor luxoase de dragul vanităţii şi a onoarei. Robii şi vieţile omeneşti sunt menţionate la sfârşitul listei - „trupurile şi sufletele oamenilor". Când oamenii se implică în căutarea articolelor inutile de lux, în final, trupurile şi sufletele sunt robite în Babilon.

V.14-20: Şi roadele atât de dorite sufletului tău s-au dus de la tine. Toate lucrurile alese, strălucite sunt pierdute pentru tine şi nu le vei mai găsi. Cei ce fac negoţ cu aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plânge, se vor tângui, şi vor zice: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, care era îmbrăcată cu in foarte subţire, cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! Atâtea bogăţii într-un

ceas s-au prăpădit!" - Şi toţi cârmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii şi toţi cei ce câştigă din mare stăteau departe; şi, când au văzut fumul arderii ei, strigau: „Care cetate era ca cetatea cea mare?" Şi îşi aruncau ţărână în cap, plângeau, se tânguiau, ţipau şi ziceau: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi cei ce aveau corăbii pe mare, într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu!" „Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi prorocilor! Pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate şi a judecat-o."

Dumnezeu va aduce în cele din urmă judecată asupra creştinismului care a trăit numai pentru lume şi măreţia ei, pentru onoare şi bogăţie.

Ce învăţăm din aceste două capitole? Capitolul 17 ne avertizează să fim atenţi la religia care caută măreţia în locul purităţii. Şi capitolul 18 ne avertizează cu privire la dorinţa de a trăi în lux - în special dacă este făcută în numele creştinismului.

Creştinismul amestecat cu banii a îndepărtat de Dumnezeu mai mulţi oameni decât orice altceva. Cei care nu iau aminte la acest avertisment şi care nu sunt atenţi pentru a evita astfel de situaţii vor ajunge în final să fie parte a acestui sistem „creştin" comercial, religios, numit Babilon, şi în final vor fi judecaţi de către Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu spune acestor oameni: „Ieşiţi din ea, oamenii Mei ". Cel ce are urechi de auzit să audă.

V.21: Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră ca o mare piatră de moară, a

aruncat-o în mare şi a zis: „Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit!

În Capitolul 2:20,21, citim despre „Izabela", o prorociţă mincinoasă. Câteva dintre lucrurile spuse despre ea sunt asemănătoare cu lucrurile spuse despre Babilon. Ea i-a condus pe slujitorii dedicaţi ai lui Dumnezeu departe de la El, astfel încât aceştia au devenit idolatri şi imorali. Dumnezeu i-a dat timp să se pocăiască, dar ea nu s-a pocăit. Izabela a adus duhul Babilonului într-o biserică creştină şi bătrânii bisericii nu au oprit-o. În Vechiul Testament, împărăteasa Izabela a fost în cele din urmă aruncată de la fereastră şi omorâtă (2Împărați 9:33). Aceeaşi soartă o va avea şi Babilonul.

Diferenţa dintre Babilon şi Ierusalim contă în pocăinţă. Singura modalitate de a evita apartenenţa la Babilon este duhul de pocăinţă.

V.22: Şi nu se va mai auzi în tine nici sunet de alăute, nici cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbiţe; nu se va mai găsi la tine niciun meşter în vreun meşteşug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii.

Observaţi aici prezenţa muzicii în Babilon. Muzica poate fi un lucru bun dacă este ţinută sub controlul Duhului Sfânt. Dar mare parte a muzicii creştine de azi este în controlul lui Satan. În zilele noastre chiar avem

„muzică rock creştină" - „creştinii" au început să îl imite pe Satan!! Şi credincioşii stau liniştiţi pretinzând că îl glorifică pe Dumnezeu!!

În Geneza 4:21, citim că fiii lui Cain au fost primii care au inventat instrumentele muzicale - şi ele au fost create după ce Cain a fost alungat de Dumnezeu. Nu este acest lucru semnificativ? Muzica nu este rea. A fost creată de Dumnezeu, nu de Satan. Dar ca multe alte lucruri pe care Dumnezeu le-a creat, muzica a fost pervertită de Satan pentru a conduce oamenii către iad. Mulţi tineri s-au sinucis după ce au participat la concerte rock. Muzicienii de rock au popularizat folosirea drogurilor şi închinarea la Satan în lume. Muzica o găsim şi în Babilon. Orice melodie conţine un duh, şi noi trebuie să-l discernem, să fim conştienţi dacă noi ne închinăm lui Dumnezeu prin ea sau ne închinăm muzicii în sine! Mulţi credincioşi se pare că nu pot face diferenţa între cele două.

V.23: Lumina lămpii nu va mai lumina în tine şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei - pentru că negustorii tăi erau mai marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta.

Oamenii de afaceri în Babilon au fost oamenii mari ai pământului. Vedeţi accentul pus din nou pe „măreţie" în Babilon. Dacă noi suntem mireasa lui Hristos, chemarea noastră este să fim ca Mirele - dispreţuită şi respinsă de oameni, şi cu siguranţă mică în ochii lor.

Se spune aici că toate naţiunile au fost înşelate de vrăjitoriile ei. Biblia Amplificată spune că naţiunile au fost înşelate de " vrăjile ei magice". Este uimitor cum duhul Babilonului a păcălit pe creştinii din fiecare naţiune - învăţându-i că ei pot fi plăcuţi lui Dumnezeu şi că vor merge în cer, chiar dacă ei vor trăi pentru lume - pentru bani, plăcere şi onoruri - prin simplul fapt că ei „cred în

Isus ". Este ca şi cum o vrajă a fost pusă peste ei pentru a crede ceva care este în contradictoriu cu tot ceea ce Isus şi apostolii au învăţat şi despre care citim în tot Noul Testament. Acesta este rezultatul vrăjii magice pe care Babilonul a pus-o peste ei pentru ca ei să nu vadă! Este vrăjitorie!! Este înşelăciune!!

Luaţi în considerare un singur exemplu: Isus a spus: „ Nu puteţi iubi şi pe Dumnezeu şi banii. Dacă iubeşti pe unul, îl vei urî pe celălalt " (Luca 16:13). Şi totuşi sunt mulţi oameni care cred că pot să îi iubească pe amândoi. În ziua finală vor descoperi că Babilonul i-a vrăjit - ei doar şi-au imaginat că îl iubesc pe Dumnezeu, în schimb ei au iubit banii din toată inima şi, de fapt, l-au urât pe Dumnezeu.

V.24: şi pentru că acolo a fost găsit sângele prorocilor, şi al sfinţilor, şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ."

Mulţi slujitori ai lui Dumnezeu au fost omorâţi de sistemul Babilonian. Când un profet denunţă acest sistem, el nu va fi popular printre creştinii care fac pare din el. El va fi omorât sau persecutat într-un fel sau altul. Babilonul este vinovat de sângele multor profeţi care de-a lungul secolelor au ţinut piept corupţiei, imoralităţii şi lumii din el. Dumnezeu nu are nimic de a face cu acest sistem. Aşa că „ IEŞIŢI DIN MIJLOCUL EI IMEDIAT" - înainte să fie prea târziu!

V.1,2: După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea:

„Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava, cinstea şi puterea! Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi, din mâna ei."

„Aleluia" este un cuvânt minunat ce înseamnă

„Slăvit să fie Domnul". Acesta apare numai de PATRU ori în Noul Testament - toate cele patru apariţii sunt în Apocalipsa 19:1-6!!

Este interesant de notat faptul că prima oară când apare acest cuvânt „ Aleluia" în Noul Testament este când Babilonul, curva a fost judecată. Şi noi ar trebui să strigăm

„Aleluia" pentru acest lucru! Dar carismaticii care încă sunt în Babilon e posibil să nu fie în stare să spună

„Aleluia" - pentru că vraja magică a Babilonului i-a înşelat!!

O altă traducere a acestui verset spune că Babilonul era „ acela care a otrăvit pământul cu imoralitatea lui". Numai câteva picături de otravă sunt necesare pentru a face un pahar cu lapte ucigător. În acest mod a corupt Babilonul credinţa creştină - prin amestecul otrăvii tradiţiilor omului cu adevărul. Dumnezeu Îşi răzbună sângele servitorilor dedicaţi Lui din mâna ei.

V.3: Şi au zis a doua oară: „Aleluia!… Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor!"

Ei au strigat a doua oară„Aleluia" din acelaşi motiv. Este o bucurie înspăimântătoare în cer când curva este judecată.

„ Este bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte " (Luca 15:10). Noi putem înţelege lucrul acesta.

„Este bucurie în cer când un credincios îl biruieşte pe Satana " (Apocalipsa 12:11,12). Noi putem înţelege şi acest lucru.

Dar cum reacţionăm când Cuvântul spune:

„ Bucură-te de ea, cerule! Pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate şi a judecat-o. " (Apocalipsa 18:20). Putem noi înţelege această bucurie? Dacă răspunsul este nu, este din cauză că noi nu am înţeles căile lui Dumnezeu.

Satan a ascuns judecata lui Dumnezeu asupra Babilonului de majoritatea oamenilor. Dar noi trebuie să vedem în mod clar că există bucurie în cer când Babilonul va fi dat pe faţă, când vrăjitoria şi înşelăciunea lui sunt făcute manifest pentru ca toţi să vadă, şi când în final va fi judecat o dată pentru totdeauna.

Astăzi noi trebuie să anticipăm acea bucurie şi să spunem „ Aleluia! Slăvit să fie Domnul că într-o zi acest sistem corupt va fi judecat - acest sistem care păcăleşte oamenii şi dezonorează Numele lui Hristos, care nu are nici un interes în a călca pe urmele paşilor lui Isus sau în a-şi lua crucea, ci este doar interesat în a se simţi bine în această lume, în a deveni mare sau în a face bani pe seama creştinismului. Slăvit să fie Domnul că toate aceste nonsensuri care se întâmplă în Numele Tău - rochii extravagante şi cruciuliţe şi coroane de aur, şi ospeţele şi festivalurile - vor fi distruse în curând. Aleluia! Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor ". Acesta este duhul cerului

- şi trebuie să avem ceva din acest duh în noi chiar acum.

Dacă noi suntem una în duh cu Dumnezeu şi locuitorii cerului, vom fi părtaşi la bucuria lor, când Babilonul va fi distrus!!

V.4: Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu, care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis: „Amin! Aleluia!"

Cel de-al treilea „Aleluia" este spus din nou pentru acelaşi motiv! Trei de „Aleluia" doar pentru că curva este judecată! Este ca şi cum am striga, „Trei ovaţii pentru că Babilonul a fost distrus!!"

V.5-7: Şi, din scaunul de domnie a ieşit un glas, care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi care vă temeţi de El, mici şi mari!" Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru cel atotputernic, a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne înveselim, şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit,

A patra oară când strigă ei „Aleluia" şi se bucură în cer, este momentul când mireasa lui Hristos s-a pregătit pentru nunta ei!! Pentru că Domnul Dumnezeul Atotputernic împărăţeşte, El a făcut ca toate persecuţiile şi opoziţiile pe care le-a avut de înfruntat mireasa pe pământ, să lucreze spre binele ei şi să o pregătească pentru ziua nunţii ei!!

Observaţi că nu spune că Domnul a pregătit mireasa. Nu. Se spune că „soţia Lui s-a pregătit". NOI trebuie să ne pregătim pentru venirea Domnului. Mulţi credincioşi ştiu că dacă noi mergem în lumină aşa cum Dumnezeu este în lumină sângele lui Hristos ne curăţeşte de orice păcat ( 1Ioan 1:7). Dar aceasta este numai o faţă a adevărului. Cealaltă faţă a adevărului este că şi noi trebuie să ne curăţim.

Luaţi în considerare aceste trei versete pentru această conexiune:

1. 1Ioan 3:3: „ Oricine are nădejdea aceasta în El SE CURĂŢĂ, după cum El este curat ." Versetul anterior vorbeşte despre devenirea noastră ca Hristos, când El se va întoarce. Dar care este singurul semn al acelora care au spernaţa revenirii lui Hristos în inimile lor? Ei se curăţă constant. Şi când se opresc? Numai atunci când sunt la fel de curaţi ca Hristos!! Astfel noi putem spune, pe baza Scripturii că „toţi cei care NU au speranţa revenirii lui Isus ( a doua oară) pot fi identificaţi prin acest fapt, că ei NU se curăţesc în viaţa de zi cu zi până la standardul de curăţie al lui Hristos !!"

2. 2 Corinteni 7:1: „ Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, SĂ NE CURĂŢĂM de ORICE întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu ". Promisiunile la care se face referire aici sunt cele găsite în versetele dinaintea acestuia (2 Corinteni 6:14-18), care sunt asemănătoare cu îndemnul din Apocalipsa 18:4: „ Ieşiţi din mijlocul ei, oamenii mei". Aici citim: „ Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice ". Condiţia pentru ca

aceste promisiuni să fie împlinite este ca noi să ne curăţim. De ce lucruri trebuie să ne curăţim? De TOATĂ murdăria cărnii şi a duhului. Prin aceasta se pregăteşte mireasa lui Hristos. Aşa că acum este evident că nu toţi credincioşii pot afirma că sunt parte a miresei lui Hristos, pentru că majoritatea acestora nu au nici cel mai mic interes să se curăţească.

3. 2Timotei 2:20,21: „Într-o casă mare (biserica) nu sunt numai vase de aur şi de argint (aceştia sunt biruitorii), ci şi de lemn şi de pământ. Unele sunt pentru o întrebuinţare de cinste, iar altele pentru o întrebuinţare de ocară. Deci, dacă cineva SE CURĂŢĂ de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună ." Noi toţi începem ca vase dezonorante - convertite, dar nu ca Hristos. Dar aici ni se spune că ne putem curăţi şi deveni vase de aur onorabile, sfinţite (despărţiţi de păcat), care sunt folositoare Stăpânului pentru orice lucrare bună pe care El o are în minte pentru noi. Totul depinde de cât de serios luăm chemarea de a ne curăţi.

În acest mod se pregăteşe mireasa.

V.8: şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor, şi curat." (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.)

Expresia „i s-a dat" exprimă clar ideea de dar, ceea ce ne învaţă că dorinţa şi abilitatea de a ne curăţi sunt un dar de la Dumnezeu. Dumnezeu este acela „ care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea "

(Filipeni 2:13). Noi nu putem să ne luăm meritul pentru acest lucru sau să ne mândrim în faţa altui credincios. Un om evlavios este un om smerit care îi dă toată cinstea lui Dumnezeu pentru orice bunătate care se gaseşte în El. El ştie că nimic bun nu se găseşte în carnea lui.

Dacă această haină este un dar de ce nu o primesc toţi? Pentru că Dumenzeu nu forţează pe nimeni să primească darurile Lui. Darurile Lui pot fi primite numai de cei care răspund la Cuvântul Său.

Inul subţire nu este neprihănirea lui Hristos, ci

„faptele drepte ale sfinţilor". Este adevărat că neprihănirea lui Hristos ne este impusă imediat ce ne naştem din nou ( Romani 4:22-24; 1 Corinteni 1:30). Dar ni se spune de asemenea „că porunca Legii (atunci va putea)să fie împlinită în noi (înăuntru nostru)" (Romani 8:4). Aceasta este rochia miresei: „ faptele drepte ale sfinţilor". Acest lucru este atât de clar în Apocalipsa 19:8, încât cineva trebuie să fie orb ca un liliac pentru a nu fi în stare să vadă.

Faptele ei drepte îi sunt veşmânt. Ea l-a obţinut luând în serios poruncile Domnului de a se curăţi şi purifica. Ea şi-a croit propria salvare cu „frică şi cutremur" (Filipeni 2:12). Fiecare pas făcut cu frică şi cutremur în puterea Duhului Sfânt înseamnă o nouă cusătură pe veşmântul de mireasă. De-a lungul anilor, ea şi-a ţesut toată îmbrăcămintea.

Dar cum este un Creştin care ia uşor toate aceste lucruri, spunând: „Sângele lui Isus m-a curăţit, deci eu sunt în siguranţă". Unui astfel de creştin Domnul îi spune:

„ Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, CA SĂ NU UMBLE GOL şi să i se vadă ruşinea! " (Apocalipsa 16:15).

Aţi văzut vreodată o mireasă care să vină dezbrăcata la nunta ei? Domnul îi avertizează pe oameni Săi să nu fie găsiţi goi - din cauză că nu au un veşmânt în ziua nunţii. Ei nu au avut fapte drepte împlinite.

Înşelăciunea Babilonului, misterul nedreptăţii, vraja magică pe care Babilonul a aruncat-o asupra multor creştini este aceasta: „Nu vă îngrijoraţi! Sunteţi îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Hristos! Nu contează cum trăieşti." Iacov ne avertizează - credinţa fără fapte este moartă. Totuşi Babilonul i-a impiedicat pe credincioşi să ia în serios aceste avertismente.

Există o diferenţă între neprihănirea noastră, care este ca o haină mânjită în faţa lui Dumnezeu (Isaia 64:6) şi neprihănirea ţesută în noi de Duhul Sfânt în timp ce ne luăm crucea şi mergem pe urma paşilor lui Isus. Veşmântul de nuntă este acesta din urmă. Când venim pentru prima oară la Domnul tot ce avem ca îmbrăcăminte sunt hainele mânjite ale neprihănirii noastre şi hainele şi mai mânjite ale păcatelor noastre. Dar când suntem născuţi din nou, Dumnezeu ne justifică - prin transmiterea neprihănirii lui Hristos nouă ( Romani 3:24; 4:5).

El scrie legile Lui în inimile şi minţile noastre (Evrei 8:10) şi le împlineşte (Romani 8:4). Astfel, portul nostru exterior - caracterul - va fi neprihănirea, asemănându-ne cu Hristos.

Veşmântul miresei este din in subţire, strălucitor şi curat. Ce contrast este aici între simplitatea ei, şi haina purpură şi stacojie, împodobită cu bijuterii din aur ale curvei. În „Psalmul Nunţii " (Psalm 45), citim despre Domnul, Mirele nostru, că „ iubeşte neprihănirea şi urăşte răutatea" (v.7). Iar mireasa este descrisă astfel: „Fata împăratului este plină de strălucire ÎNĂUNTRU" ( v.13). Ea are un duh blând şi liniştit (1 Petru 3:4). Şi cu această

haină lăuntrică „ea va fi adusă înaintea Împăratului" ( v.14).

Aceasta se va împlini în Apocalipsa 19:8.

V.9: Apoi mi-a zis: „Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!" Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!"

Acest verset indică limpede că în cer vor fi oameni care nu fac parte din mireasa lui Hristos, pentru că ei sunt invitaţi la ospăţul nunţii. Nicio mireasă nu este invitată la ospăţul propriei nunţi. Atunci cine sunt aceştia? Poate ei sunt aceia care, deşi au părăsit curva Babilonului, totuşi nu au avut inima întreagă pentru a face parte din mireasa lui Hristos. Isus a spus că între seminţele care au căzut pe pământ bun sunt trei tipuri de persoane - cei care au dat rod unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută (Marcu 4:20). Nici una dintre aceste trei categorii de oameni nu au fost în pământ rău. Toate au avut pământ bun. Totuşi diferenţa era mare între credincioşii cu 30 şi cei cu 100. Credincioşii cu 100 formează Mireasa lui Hristos, pentru că ei „au urmat Mielul oriunde a mers El". Cei cu 30 şi 60 sunt invitaţi la ospăţul nunţii Mielului.

Probabil că în timp ce citiţi acestea sunteţi tentaţi să gandiţi că toatea acestea sunt opinia unui fanatic religios. Aşa că lui Ioan i se spune să mai adauge o propoziţie:

„Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu"!!

V.10. Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui

Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.)"

Ioan a fost atât de entuziasmat încât a căzut la picioarele celui care i-a arătat toate acestea, pentru a i se închina. În răspunsul imediat dat lui Ioan de acel înger, noi vedem atitudinea adevăraţilor slujitori ai lui Dumnezeu: „Nu mi te închina, nu te ataşa de mine". Un adevărat slujitor al lui Dumnezeu întotdeauna te va pune în legătură cu Hristos care este Capul, şi nu va permite ca cineva să se ataşeze de el. A atrage oamenii la noi înseamnă să îi facem să ni se închine. Oricine face acest lucru nu este un slujitor al lui Dumnezeu, ci o imitaţie. El are duhul lui Anticrist care îi atrage pe oameni la el.

Astăzi în creştinism, din păcate există imitatori prin care mulţi credincioşi sunt înşelaţi. Mulţi credincioşi aproape că se închină anumitor păstori. Ei trăiesc prin fiecare cuvânt care iese din gura acelori păstori - în loc să trăiască prin cuvintele care ies din gura lui Dumnezeu. Ei caută să ştie voia lui Dumnezeu printr-un om, în loc să meargă direct la Dumnezeu - şi aceşti păstori continuă să îi încurajeze!! Aceasta este idolatrie!! Există multe aşa zise

„profeţii" în diverse cercuri creştine din zilele noastre care îi fac pe credincioşi să devină dependenţi de „profet". Toţi aceşti profeţi sunt falşi.

Dar aici vedem îngerul spunând, „ Eu sunt doar un slujitor al lui Domnului, aşa cum eşti şi tu! Închină-te numai lui Dumnezeu ."

A păstra „mărturia lui Isus" înseamnă că noi ducem mai departe azi aceaşi torţă pe care a ţinut-o Isus pe pământ. Noi proclamăm cuvintele Sale: „ Binecuvântaţi sunt cei curaţi cu inima pentru că ei vor vedea pe Dumnezeu ".

Aici avem o definiţie clară a adevăratei profeţii:

„MĂRTURIA LUI ISUS". Aceasta înseamnă în esenţă două lucruri:

În primul rând , adevărata profeţie atrage întotdeauna atenţia asupra lui Hristos, şi Îl înalţă. Când Isus este înălţat el atrage pe toţi oamenii la El. Duhul Sfânt Care dă darul adevăratei profeţii întotdeauna Îl glorifică pe Hristos (Ioan 16:14). Orice profeţie care atrage atenţia asupra ta sau asupra oricărui alt om, care te înalţă pe tine sau pe orice alt om poate fi considerată profeţie falsă.

În al doilea rând , adevărata profeţie va proclama tot ceea ce Isus a proclamat în predicile Sale. Nu există compromisuri în adevărata profeţie. Ea va fi plină de har şi de adevăr şi va spune TOT adevărul - în dragoste.

De aceea, pentru a testa profeţia, trebuie să cunoaştem în primul rând ce a spus Isus în învăţăturile Sale. Astfel vom avea baza prin care să testăm tot ce auzim ca "profeţii". Dacă nu am studiat atent evangheliile, există şanse să fim înşelaţi. Pentru că 99% a ceea ce astăzi se numesc "profeţii creştine" nu proclamă ceea ce Isus a proclamat. Trebuie să citiţi prin prisma predicii de pe munte ( Matei 5-7) şi să comparaţi cu ce auziţi în majoritatea bisericilor azi pentru a vă da seama.

V.11-13: Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el, se cheamă „Cel credincios" - şi „Cel adevărat", şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu."

Aceasta este cea de a doua venire a lui Hristos. În Cap. 6:2 am văzut un alt om pe un cal alb - Anticristul. Dar aici în sfârşit este Hristos Însuşi. Observaţi din nou accentul pus pe dreptate şi judecată. Judecata lui Dumnezeu întotdeauna va fi dreaptă.

Ochii lui sunt ca para focului, penetrând în motivele şi atitudinele cele mai adânci ale inimilor noastre. Capul lui este încununat cu multe cununi - care Îl proclamă ca Impăratul Împăraţilor. El are, de asemenea, un Nume nou (vedeţi Apocalipsa 3:12).

El este îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge - simbolizând faptul că moartea lui Hristos pe cruce şi sângele care I-a curs vor fi amintite pentru toată veşnicia.

Fiecare persoană din cer va fi vindecată de orice desfigurare fizică pe care a avut-o pe pământ. Cei care nu au avut mâini sau picioare aici vor avea un trup nou în înviere. Toate rănile vor fi vindecate. Doar Isus este singurul care va păstra rănile care le-a primit pe cruce - pentru veşnicie - ca un memento perpetuu al dragostei Sale pentru noi şi al preţului pe care El l-a plătit pentru salvarea noastră. Aşa cum cântăm în acea cântare frumoasă, noi îl vom recunoaşte după rănile acelea.

„Eu îl voi cunoaşte, Eu îl voi cunoaşte, Prin semnul cuielor din palmele Sale!"

Isus este numit „Cuvântul lui Dumnezeu",

„Credincios şi Adevărat" şi, de asemenea, „ Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor" (v.16).

V.14: Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat.

Oştile din cer se referă la cei 144.000 - biruitorii - cei chemaţi, aleşi şi credincioşi.

V.15,16: Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor."

Din gura Lui iese o sabie ascuţită - ce simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu prin care toate naţiunile vor fi judecate. Isus a spus în Ioan 5:22, că Tatăl a încredinţat toată judecata Fiului. Şi Domnul Isus va duce la îndeplinire judecata prin Cuvântul Său: „ Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi " (Ioan 12:48).

V.17,18: Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare, şi a zis tuturor păsărilor, care zburau prin mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu, ca să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor, şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!"

De la acest verset în continuare, vedem o altă descriere a bătăliei Armaghedonului. (După cum am văzut mai devreme, evenimentele din cartea Apocalipsa nu sunt înfăţişate în ordine cronologică).

zi.

Bătălia Armaghedonului va avea loc într-o singură

Aici îngerul lansează o invitaţie tuturor păsărilor

cerului să se adune la ospăţul mare al lui Dumnezeu. Acesta este un ospăţ diferit faţă de cel al nunţii Mielului!! Acesta este un ospăţ de carne a oamenilor morţi! La aceasta s-a referit Isus, vorbind de a doua venire, că după răpirea bisericii (v.30,34,35), vulturii se vor strânge unde va fi trupul (Luca 17:37). La Armaghedon, vulturii se vor aduna împrejurul trupurilor moarte pentru marele ospăţ al lui Dumnezeu!!

Citim despre acest ospăţ şi în Ezechiel 39:17-21, unde Domnul zice: „S pune păsărilor de orice soi şi tuturor fiarelor câmpului: „Adunaţi-vă şi veniţi! Strângeţi-vă din toate părţile pentru jertfa mare... mâncaţi carnea vitejilor... Săturaţi-vă la masa Mea de carnea cailor şi a călăreţilor ".

V.19: Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.

În Ezechiel 38:2, citim despre Domnul care spune:

„ Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre Gog din ţara lui Magog, spre domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului ". Aceasta se referă la Europa care era populată de Melec şi Tubal, descendenţii lui Noe care sunt menţionaţi aici (Geneza 10:2-4 ). Prinţul la care se face referire aici este acela care va conduce aceste naţiuni în bătălia Armaghedon - Anticristul. Bătălia se încheie cu distrugerea tuturor acestor oştiri de către Domnul.

V.20,21: Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor.

Au fost doi oameni care au fost luaţi vii în cer - Enoh şi Ilie. Aici vedem doi care sunt aruncaţi de vii în iazul de foc - Anticristul şi prorocul mincinos. Restul vor fi omorâţi de sabie (Cuvântul lui Dumnezeu) - care a ieşit din gura lui Hristos.

Iadul şi iazul de foc nu sunt în acelaşi loc. Iadul este un eleşteu micuţ de foc care este locul unde merg toţi necredincioşii azi. Într-o zi iadul va fi aruncat în iazul de foc (Apocalipsa 20:14).

În Vechiul Testament, citim despre Core, Datan şi Abiram şi alţi 250 care au fost înghiţiţi de vii în iad (Numeri 16:31-33). Ei au fost pedepsiţi într-un mod atât de crunt pentru că ei s-au răzvrătit împotriva autorităţii spirituale pe care Dumnezeu a lăsat-o peste ei - Moise. Ei aveau duhul lui Lucifer, au poftit o poziţie de conducere pe care Dumnezeu nu le-a încredinţat-o. În plus, l-au vorbit de rău pe Moise. Aşa că Dumnezeu i-a trimis în acelaşi loc de unde aparţinea şi Lucifer.

La bătălia Armaghedonului vedem acest duh de răzvrătire care s-a adunat şi a crescut în această perioadă de 6000 ani, ajungând în final la apogeu. Ca un abces imens, umplut de duhul răzvrătirii, care în cele din urmă se sparge. Astăzi, copiii se răzvrătesc împotriva părinţilor.

V.1,2: Apoi am văzut coborându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.

Când Isus a scos demonii dintr-un om care avea o legiune de demoni în el, demonii L-au implorat să nu îi trimită în adânc (Luca 8:31 ). Ei L-au întrebat dacă El a venit să îi chinuie înainte de vremea lor (Matei 8:29). Ei ştiau că într-o zi destinul lor va fi adâncul. Dar ştiau, desemenea, că timpul lor încă nu sosise.

Dar aici vedem că acel timp va veni în final!! Satana şi demonii săi vor fi legaţi pentru o mie de ani în adânc.

V.3: L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.

A fost un timp când Lucifer a fost capul îngerilor.

Dar acum unul din îngerii juniori vine şi îl închide!!

Vedem patru etape în căderea lui Satana.

(1) Din cel de-al treilea cer în cel de-al doilea cer ( Isaia 14:12-15).

(2) Din cel de-al doilea cer pe pământ (Apocalipsa 12:9).

(3) De pe pământ în adânc (Apocalipsa 20:1-3).

(4) În Iazul de foc pentru veșnicie (Apocalipsa 20:10).

În contrast cu aceasta, îl vedem pe Isus Care s-a smerit pe Sine şi a venit din cer şi a coborât în părţile cele mai sărace ale pământului, fiind crescut şi ascendent la Tronul lui Dumnezeu.

Cel care se înalţă pe sine, va fi smerit şi cel care se smereşte va fi înălţat. Sunt două duhuri ce operează în lume - unul care caută să se coboare şi să se smerească constant, şi celălalt care caută să se ridice cât mai sus şi să se înalţe pe sine constant. Fiecare din noi este influenţat de unul dintre cele două duhuri.

Diavolul va fi încuiat aici ca el să nu mai poată înşela pe nimeni. Observaţi că accentul se pune pe înşelarea oamenilor şi nu pe torturarea acestora. Mulţi oameni se tem că diavolul îi va răni fizic. Dar Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează mai mult împotriva faptului că vom fi înşelaţi de acesta. Isus ne-a spus să nu ne fie frică de cei care ne pot omorî trupurile. Noi suntem avertizaţi să fim atenţi la şiretlicurile şi înşelătoriile Satanei.Vrăjitoriile magice ale Babilonului sunt mai periculoase decât persecuţiile.

Această perioadă de 1.000 de ani a împărăţiei lui Isus poate fi conectată cu odihna sabatului pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru om. Dumnezeu i-a rânduit şase zile lui Adam în care să muncească şi în cea de-a şaptea zi să se odihnească. 2Petru 3:8 ne spune că o zi pentru Domnul e ca o mie de ani. Astfel, 6 zile vor fi 6000 de ani. Aceasta este aproape perioada de timp pe care omul a trăit-o pe pământ de la Adam încoace. Aşa că trebuie să fim foarte aproape de cea de a şaptea zi - cel de-al şaptelea mileniu (1000 ani) de odihnă.

Cei 1.000 de ani ai împărăţiei lui Isus pe pământ sunt descrişi pe scurt în Isaia 11:6-9 astfel: „ Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate vor fi împreună, şi le va mâna un copilaş; vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei năpârcii".

Adam era vegetarian! Dumnezeu i-a permis să mănânce numai plante, frunze şi fructe. Dar după potop, Dumnezeu i-a spus lui Noe, că poate mânca şi carne. Dar în mileniul acesta, toate animalele vor deveni vegetariene din nou. Natura se va întoarce la condiţiile din grădina Eden. Şarpele nu va mai fi otrăvitor. Nu vor mai fi ciulini sau spini pe pământ. Nici un animal nu va mai fi înspăimântător. De ce? Pentru că lui Isus i s-a dat în sfârşit locul de drept pe pământ.

Ce tristeţe că şi animalele suferă, din cauza răzvrătirii omului împotriva lui Dumnezeu!! Toată creaţia geme, aşteptând descoperirea „ fiilor lui Dumnezeu" (Romani 8:25). Regnul animal aşteaptă ca fii lui Dumnezeu să ia în stăpânire această lume (care a fost condusă timp de 6000 de ani de fii diavolului).

V.4: Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.

Cei care au înviat la viaţă au fost „ cei cărora li se tăiase capul din pricina MĂRTURIEI LUI ISUS". Ei au fost omorâţi nu pentru că au făcut muncă de asistenţă socială a săracilor, ci pentru că au dus mai departe mărturia lui Isus. Ce este „ mărturia lui Isus"? Isus i-a spus lui Pilat, „ Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. De aceea, slujitorii mei nu se vor lupta ". Aceasta este mărturia lui Isus - o mărturie a purităţii, bunătăţii şi altele nelumeşti. El a trăit pentru lucrurile cereşti şi veşnice. Aceşti ucenici nu s-au închinat anticristului, şi nu au avut semnul acestuia nici pe frunte, nici pe mână, aşa au împărăţit cu Isus 1.000 de ani.

Vă puteţi imagina că fiecare creştin va împărăţi cu Isus? Cuvântul lui Dumnezeu spune foarte clar că „Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El" ( 2Timotei 2:12, Romani 8:17). Acei care sunt credincioşi în viaţa privată azi, vor fi răsplătiţi public şi vor împărăţi cu EL atunci.

În lumina acestor versete, noi îl numim pe Dumnezeu mincinos dacă ne putem imagina că fiecare aşa zis „credincios" va împărăţi cu Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu spune clar că numai cei care vor fiBIRUITORI vor împărăţi cu Hristos. Isus a spus în Apocalipsa 3:21

„ Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie ".

V.5,6: Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani.

În Ioan 5:29, Isus a spus: „ toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată ."

Cea de a doua moarte nu mai are nici o putere asupra celor care sunt înviaţi la prima înviere. Observăm o expresie similară înApocalipsa 2:11, unde se spune, „ Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte." Aşa că noi vedem că numai acei care au ieşit biruitori vor fi înviaţi la prima înviere - cei care au ascultat vocea Duhului Sfânt pe pământ şi au biruit lumea şi păcatul.

Isus a vorbit despre „ cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi " (Luca 20:35). Această afirmaţie a lui Isus ne învaţă, de asemenea, că prima înviere nu este pentru toată lumea. Unii vor fi consideraţi îndeajuns de vrednici pentru a avea parte de aceasta, dar nu şi ceilalţi. Toţi vor fi înviaţi din morţi într-o zi. Dar numai cei care sunt vrednici vor fi înviaţi la prima înviere.

În Evrei 11:35, citim despre sfinţii Vechiului Testament, care nu şi-au negat credinţa, când au fost torturaţi. Ei au refuzat să primească semnul fiarei pe frunţile sau pe mâinile lor. Ei nu au acceptat eliberarea la preţ de compromis. De ce? Pentru a avea parte de prima înviere - „învierea mai bună". Înţelegem că există o înviere mai bună, şi există o înviere care nu este aşa de bună. Din cauză că aceşti sfinţi ai Vechiului Testament au dorit să aibă parte de învierea mai bună, ei au refuzat să se lepede de credinţă.

În Daniel 12:2, citim: „ Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică ".

În Luca 14:14, Isus a spus că dacă ajutăm, binecuvântăm şi dăm celor care sunt în nevoie, celor care nu ne pot răsplăti în această viaţă, noi vom fi răsplătiţi la învierea celor neprihăniţi. Dumnezeu va răsplăti pe biruitori pentru tot ceea ce ei au sacrificat pentru El, pentru Împărăţia Lui şi pentru alţii.

În Filipeni 3:7-11, Pavel spune: „ Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi ". Tot ce este pe pământ este gunoi în comparaţie cu cunoaşterea lui Hristos. Şi de ce Pavel le-a considerat pe toate un gunoi? Pentru un singur motiv: „ ca să ajung cu orice chip la învierea din morţi ".

Ceea ce Pavel spunea era: „ Eu doresc să fiu un biruitor. Eu doresc că cunosc şi părtăşia suferinţelor Lui. Altfel nu voi împărăţi cu El. Eu vrea să cunosc puterea învierii Lui în viaţa mea acum pentru ca într-o zi să ajung cu orice chip la acea înviere selectivă din morţi care va avea loc ."

Când Domnul va veni, şi morţii vor fi ridicaţi, ei vor împărăţi cu Hristos în trupuri înviate. Când vom învia din morţi, noi vom avea trupuri exact cum a avut Hristos. Filipeni 3:21 spune că El ne va schimba trupurile noastre umile şi netrebnice în trupuri care vor semăna cu trupul Său glorios. Şi ştiţi puterile pe care le-a avut trupul Său. Trupul Său putea trece prin ziduri. El putea să se transfere dintr-un loc în altul într-o fracţiune de secundă. Şi noi vom avea astfel de trupuri. Va fi un trup vizibil din carne şi oase (fără sânge), la fel ca cel pe care l-a avut Isus. (Luca 24:39).

Vom fi în stare să recunoaştem sfinţii lui Dumnezeu pe care nu i-am vazut niciodată. Petru, Iacov şi Ioan nu au avut nevoie de introduceri când i-au văzut pe Moise şi Ilie pe muntele schimbării la faţă. Cum i-au recunoscut ei? Ei nu văzuseră poze cu Moise şi Ilie nicăieri. A fost o recunoaşterea spontană a oamenilor, care e posibilă în Împărăţia lui Dumnezeu.

2Corinteni 5:10 ne spune că noi TOŢI trebuie să apărem înainatea scaunului de judecată a lui Hristos pentru a putea fi răsplătiţi pentru faptele pe care le-am făcut în trupurile noastre, în acord cu ceea ce am făcut, bun sau rău.

Mântuirea nu este prin fapte, ci prin har. Dar răsplata va fi conform faptelor noastre .

Domnul Isus va da răsplată ucenicilor Săi la scaunul Lui de judecată. Această răsplată va fi în concordanţă cu nivelul credinţei şi smereniei noastre. Cea mai mare răsplată va fi o intimitate şi părtăşie mai apropiată cu Dumnezeu şi Hristos pentru veşnicie . Vom descoperi atunci că într-adevăr aceasta este cea mai mare onoare şi cel mai mare privilegiu pe care Domnul le poate da cuiva.

Pământul va avea pace pentru 1000 de ani pentru că Satana va fi legat şi pentru că Isus Hristos va împărăţi pe pământ din Ierusalim.

În timpul acestui mileniu, milioane de copii se vor naşte pe pământ, aşa cum se nasc şi azi. Isaia 65:20 spune: „ Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr, şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos ."

În zilele noastre sunt milioane de copii care mor în copilărie. Dar nu va fi aşa şi în mileniu. Oamenii vor trăi

pentru sute de ani pentru că bolile vor fi îndepărtate şi blestemul parţial ridicat. Blestemul nu va fi ridicat complet

- pentru că moartea încă va mai fi. Tinerii care vor fi întâlniţi atunci vor fi de 90 şi 100 de ani!! Va fi ca în vremea de la Adam la Noe când oamenii ajungeau să trăiască peste 900 de ani ( Zaharia 8:4,5). Dar vor fi încă păcătoşi neîntorşi la Domnul pe pământ în acea vreme (Isaia 65:20 -KJV).

V.7,8: Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat; şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.

La sfârşitul mileniului, Satana va fi eliberat din închisoarea sa şi i se va permite să viziteze pământul din nou.

De ce Dumnezeu va permite acest lucru? Pentru a arăta tuturor natura coruptă a omului.

Cei 1.000 de ani când Isus va împărăţi, vor fi un timp de pace când toată lumea va vedea bunătatea şi smerenia nu numai a Împăratului Isus, dar şi a sfinţilor care vor împărăţi împreună cu El (nu ca liderii corupţi de azi). Şi animalele se vor bucura enorm de aceşti ani. Dar Isus tot va trebui să împărăţească cu un toiag de fier, pentru că tot vor fi păcătoşi care trebuie suprimaţi. Oamenii păcătoşi vor continua neschimbaţi, fără să renunţe la răzvrătirea din inimile lor. Dar le va fi frică să fie neascultători.

Văzând lucrurile acestea şi comparându-le cu cei

6.000 de ani de domnie ai lui Satan, oricine ar putea crede

că întreaga lume îl va alege cu bucurie pe Isus ca Împărat. Dar nu. Nu vor face întocmai. Aceasta este realitatea de necrezut, că atunci când Satana va fi eliberat pentru puţină vreme şi va merge peste tot pământul, el va fi încă în stare să adune milioane care să îl urmeze pe el în răzvrătirea împotriva Domnului.

Este de necrezut că vor fi oameni care îl vor urma încă pe Satan. Dar atunci Dumnezeu va arăta corupţia din inima omului.

Aici spune că Satan va merge şi îi va înşela pe oameni - nu îi va înspăimânta. Încă o dată el le va spune oamenilor: „ Poruncile lui Dumnezeu sunt copleşitoare: Timp de 1000 de ani nu v-aţi putut satisface poftele. Nu v-aţi putut distra pentru că a trebuit să ascultaţi de Dumnezeu. Acum veniţi la mine şi bucuraţi-vă de plăceri ."

Acestea sunt cuvintele pe care le-a spus omului timp de 6.000 de ani şi mulţi l-au crezut. Lucrul uimitor este că după experienţa mileniului vor fi încă oameni care îi vor da crezare şi vor conduşi de pe calea dreaptă.

Prin aceasta Dumnezeu va arată universului corupţia rasei adamice, chiar după ce au văzut împărăţia de o mie de ani a lui Isus ei îl vor alege pe Satan pentru a trăi o viaţă plină de plăceri.

Gog şi Magog sunt menţionaţi din nou aici. Aceasta nu este bătălia Armaghedonului. Lupta a fost înainte de mileniu. Dar acum urmaşii lui Gog şi Magog se vor aduna pentru a lupta împotriva Domnului a doua oară!! Cu adevărat stupizenia omului este incredibilă. Se pare că nu învaţă niciodată cele mai elementare lecţii. Aşa cum spune în Biblie, inima omului este deosebit de înşelătoare şi nici un lucru bun nu se găseşte în ea (Ieremia 17:5;

Romani 7:18 ). Şi la sfârşitul timpurilor aceasta va fi dovada cea mai clară.

V.9: Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.

Aceşti oameni fără minte vor încerca să îi atace pe sfinţi, chiar dacă ei au văzut că trupurile înviate ale sfinţilor nu pot fi rănite sau omorâte. Astfel reuşeşte Satan să îi facă de ruşine pe oameni. Ei au înconjurat tabara sfinţilor - Ierusalimul, unde Isus va avea tronul. Dar va coborî foc din cer şi ei vor distruşi pe loc. Această luptă va fi cu mult mai scurtă decât bătălia Armaghedonului, care e posibil să dureze o zi. Aceasta se va încheia într-o clipă.

V.10: Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.

Observaţi de câte ori se menţionează în Apocalipsa că diavolul este un înşelător. Această menţiune repetată este pentru a ne avertiza. El este în final trimis în casa lui de veci - iazul de foc. Primii care vor fi trimişi în iazul de foc - după bătălia de la Armaghedon - sunt Anticristul şi prorocul mincinos. Primul care va fi aruncat în iazul de foc după mileniu eswte Satan.

Fiara şi prorocul mincinos sunt încă în acest loc după o mie de ani. Ei nu sunt mistuiţiţi, pentru că focul nu se stinge şi viermii nu mor niciodată acolo (Marcu 9:44,46). Asemenea Babilonului, fumul lor se va rdica în vecii vecilor (Apocalipsa 19:3).

Mulţi azi cred că oamenii nu îl urmează pe Domnul Isus, pentru că ei nu au văzut bunătatea Domnului. Dar după mileniu, toţi vor vedea că nu acesta a fost motivul. Adevăratul motiv este că omul nu doreşte să renunţe la propria voinţă.

V.11: Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.

Primul tron - scaunul de judecată al lui Hristos - a fost aşezat la începutul mileniului, când sfinţii au fost răsplătiţi. Acum vedem cel de-al doilea scaun de domnie - scaunul de domnie mare şi alb - care va fi aşezat la sfârşitul mileniului. Aici se spune că nu s-a găsit loc pentru pământ şi pentru cer. Când Isus s-a născut în Betleem, nu s-a găsit niciun loc pentru El ca să se nască. Dar atunci El va st pe tron şi niciun loc nu se va găsi pentru pământul care l-a respins.

V.12: Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

Chiar şi după ce aceşti necredincioşi vor fi ridicaţi din morminte, observaţi că ei sunt numiţi „morţii". Ei încă nu sunt vii, pentru că sunt morţi spiritual. Ei sunt fizic vii pentru că ei au fost ridicaţi din mormintele lor, dar ei sunt morţi spiritual.

„Morţii" stau înaintea scaunului de domnie şi cărţile sunt deschise. Textul marginal de redare spune că

„au fost deschise suluri". În anul 96 după Hristos, nu existau cărţi legate, aşa cum sunt astăzi. Ei aveau numai suluri - pergamente lungi care erau rulate pe un ax. Persoana care umbla cu sulul trebuia să ruleze un capăt pentru a merge la următoarea pagină. Cel mai apropiat lucru pe care îl avem azi care este apropiat sulului este caseta magnetică, ca aceea folosită la aparatele de înregistrare a vocii şi a imaginii. Am putea parafraza acest verset astfel: " Casetele video au fost aduse şi vizionate". Ce casete? Înregistrările vieţilor întregi a fiecărui om care a trăit pe pământ de la Adam, şi care nu a fost înălţat la prima Înviere. Aceste înregistrări sunt păstrate în memoria fiecărui om - fiecare faptă pe care a făcut-o, fiecare cuvânt pe care l-a spus şi fiecare gând, atitudine ori motiv greşit pe care le-a avut în timpul vieţii sale.

Şi ei vor fi judecaţi după înregistrările de pe propriile casete. Mântuirea este prin har. Dar răsplata şi pedeapsa sunt după munca fiecăruia. Vor fi nivele diferite de pedeapsă în iazul de foc. Dumnezeu nu ar fi drept dacă ar pedepsi pe toţi oamenii în acelaşi mod. Fiecare va fi judecat după faptele sale. Domnul va rula caseta fiecărui om pe un ecran pentru ca toţi să vadă, când fiecare va înainta. Caseta memoriei fiecărui om nu poate minţi şi ea va reda fidel toate lucrurile. Omul nu va putea nega faptele de care este judecat pentru că acestea vor fi rulate din propria amintire. Şi întreaga lume va vedea înregistrarea şi va fi de acord cu pedeapsa veşnică pe care Dumnezeu o va da fiecăruia. Această judecată va demonstra dreptatea lui Dumnezeu în pedepsirea oamenilor. Este o vorbă care spune " justiţia nu trebuie să fie doar înfăptuită, ci şi vazută pentru a fi înfătuită ". În acea zi toţi vor vedea că judecata a fost aplicată perfect de Dumnezeu. Cuvintele lui

Isus se vor împlini: „ Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit " (Matei 12:36). Poţi crede că fiecare cuvânt spus în vânt a fost uitat? Ele au fost înregistrate pe caseta video a memoriei personale. Cuvintele pe care le-ai spus la mânie sau amărăciune, cuvinte de bârfă şi de hulă etc., toate au fost înregistrate pe casetă.

Romani 2:16 spune că Dumnezeu va judeca secretele oamenilor. 1Corinteni 4:5 spune că Dumnezeu va aduce toate lucrurile şi motivele ascunse la lumină.

„creştinii" Babilonieni care au făcut bani în numele lui Hristos pentru a-şi construi imperiul financiar, vor fi descoperiţi în acea zi. Nimeni nu va scăpa. Morţii vor fi judecaţi conform cu faptele lor.

V.13: Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.

Este posibil ca morţii pe care Marea îi dă înapoi să se refere la duhurile rele care au fost închise. Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele - adică necredincioşii. Se pare că marea conţine pe alţii.

2Petru 2:4 spune că Dumnezeu a condamnat anumiţi îngeri care au păcătuit aruncându-i în adânc, înconjuraţi de întuneric şi i-a păstrat acolo pentru judecată. Contextul din 2Petru se referă la vremea lui Noe (v.5), când nişte îngeri au comis un păcat sexual: au preacurvit şi au intrat în diferiţi bărbaţi pentru a putea face sex. Acestor îngeri nu li s-a mai permis să cutreiere Pământul după plac aşa cum fac celelalte duhuri rele. Ei au fost păstraţi pentru judecată. Judecata lor poate avea

loc la acel moment. Aceasta ar putea să însemne că

„marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea".

Marea nu a fost parte a creaţiei iniţiale a lui Dumnezeu. Geneza 1:1 spune că Dumnezeu a creat cerurile şi pământul iniţial. Marea (apele) au fost rezultatul păcătuirii lui Lucifer - între versetele 1 şi 2 din Geneza 1.

V.14: Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.

Isus a vorbit clar despre ceea ce se întâmplă după moarte în parabola Bogatul şi săracul Lazăr (Luca 16:19-31). Aceasta nu este o doar pildă, ci o întâmplare adevărată. Din flăcările Iadului, omul bogat i-a văzut Avraam şi pe Lazăr în Rai, şi a strigat după apă pentru a-şi răcori limba. De fapt el nu mai avea limbă pentru că trupul îi era îngropat pe pământ şi numai duhul său era în Iad. Dar pentru că a avut limbă toată viaţa, el îşi imaginează că încă mai are una!! Oamenii care mor sunt conştienţi de lucrurile care îi înconjoară imediat. Cei din Rai şi Iad pot să se vadă unii pe alţii şi să vorbească unii cu alţii. Dar între aceste două locuri era o mare prăpastie care nu poate fi trecută.

Hades (cuvântul folosit pentru locul unde se duc duhurile plecate, în limba greacă) sau Sheol (cuvântul folosit în limba evreiască), avea două secţiuni. Una era Iadul, unde a mers bogatul. Cealaltă era Raiul sau sânul lui Avraam, unde a mers Lazăr.

Când Isus a murit pe cruce, El i-a spus hoţului care s-a pocăit: „Astăzi vei fi cu mine in Rai" (Luca 23:43). În Faptele Apostolilor 2:27 citim că Isus a mers în Hades. Punând aceste scripturi împreună, vedem că Isus şi

tâlharul au mers în secţiunea Raiului din Hades. În Matei 12:40, Isus spune: „ Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului ". Trupul lui Isus era în mormântul lui Iosif din Arimateia la suprafaţa pământului. Dar El Însuşi era în inima pământului, după cum El a spus. Aceasta ne învaţă că Hades, locuinţa morţilor, era în inima pământului în acel timp când Isus a murit. Isus, Lazăr şi tâlharul pocăit au mers în secţiunea Raiului unde era Avraam.

Dar când Isus s-a înălţat la ceruri, după învierea Lui, citim în Efeseni 4:8 că El i-a luat pe captivi şi a urcat împreună cu ei. Aceasta înseamnă că i-a luat pe toţi cei care erau în secţiunea Raiului din Hades şi i-a dus în al treilea cer, prezenţa lui Dumnezeu. Astazi Raiul nu mai este în inima pământului. Ci este în al treilea cer în prezenţa Dumnezeului Atotputernic. Ştim acest lucru din2Corinteni 12:2, unde Pavel spune, „ a fost răpit până în al treilea cer".

Dar Iadul este încă în inima pământului. Iadul în final va fi aruncat în iazul de foc.

V.15: Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.

Acesta este iazul de foc despre care Isus a vorbit în Matei 5:29, când El spune: „ Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă " Şi „ Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul

în gheenă. " În acelaşi duh, ar fi adevărat să spui: „Este mai bine pentru tine să îţi tai limba sau orice alt organ care te face să păcătuieşti şi care te va trimite în iazul de foc."

Isus a vorbit despre Iad şi despre Iazul de foc mai mult decât orice predicator. Asta pentru că El ştia mai multe decât oricine despre crunta realitate a acestor locuri, şi despre pericolul condamnării pentru acei care nu se întorc de la păcatele lor.

În sfârşit, judecata lui Dumnezeu a ajuns la final, după 7.000 de ani - 2.000 de ani de la Adam la Avraam,

2.000 de ani de la Avraam la Hristos, 2.000 de ani de la prima venire şi a doua venire a lui Hristos, şi 1.000 de ani mileniul.

Ce se întâmplă după ce omul a fost muncit timp de

6.000 de ani (6 zile) şi s-a odihnit pentru 1.000 de ani (1 zi)? Ceva nou!

Vom citi despre aceasta în următoarele două capitole ale Apocalipsei.

V.1: Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.

Biblia începe cu cuvintele „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul" ( Geneza 1:1). Dar cerurile şi pământul au fost pângărite de păcatele îngerilor şi ale rasei umane. Dumnezeu va distruge cerurile şi pământul, după cum citim în 2Petru 3:10: „ În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde ". Va fi o explozie atomică de proporţii. Când un atom este despărţit, energia generată prin aceasta este îndeajuns pentru a distruge un oraş întreg. Imaginaţi-vă cum va fi atunci când Dumnezeu va despărţi toţi atomii de pe pământ!!

Atunci Dumnezeu va crea un nou început. Încă o dată, ca a fost la început, nu va mai fi nicio mare, ci numai cerurile şi pământul.

Petru continuă spunând: „ Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului ?" (2Petru 3:11,12).

Ziua lui Dumnezeu menţionată aici este diferită de ziua Domnului. Ziua Domnului este ziua revenirii lui Isus şi a stabilirii Impărăţiei de 1.000 de ani. La sfârşitul zilei Domnului, cerurile şi pământul vor fi distruse şi atunci va începe ziua lui Dumnezeu .

„ Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea " (2Petru 3:13).

În timpul domniei de 1.000 de ani a lui Isus, vor exista încă păcătoşi cu nedreptate în inimă. Dar când va începe veşnicia cu cerul şi pământul noi, doar neprihănire se va găsi în ea. Acest verset se poate traduce astfel,

„...unde dreptatea se simte acasă ". Cu toţii ştim că există o mare diferenţă între a trăi într-o casă şi a te simţi acasă în ea. În casele unor oameni ne simţim foarte bine. În casele altor oameni, deşi sunt ospitalieri poate, noi nu ne simţim în largul nostru. În prezent neprihănirea nu se simte acasă aici pe acest pământ. Dar vine o zi, când neprihănirea se va simţi în sfârşit la ea acasă, în noul cer şi pe noul pământ. Pentru a ne pregăti pentru acea împărăţie, Dumnezeu a început o lucrare în inimile noastre.

2Corinteni 5:17 spune: „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă ". Ce vedem în Apocalipsa 21 este această creaţie nouă. Lucrarea pe care Dumnezeu o face prin crearea unui cer nou şi a unui pământ nou este aceeaşi lucrare pe care o duce la îndeplinire atunci când El ne face copiii Lui. El îşi stabileşte împărăţia în inimile noastre - o împărăţie de neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt - unde neprihănirea este acasă. Dacă neprihănirea se simte acasă în viaţa ta atunci ai intrat în viaţa noii creaţii, şi nu invers.

Şi aşa cum într-o zi Dumnezeu va arde cerul vechi şi pământul vechi cu foc, el va arde rămăşiţele naturii adamice din noi şi ne va face pe deplin ca Isus - când Hristos se va întoarce - pentru ca noi să fim pregătiţi pentru acel cer şi pământ noi. Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu a început să o facă în inimile celor care se sfinţesc după cum şi Hristos este sfânt.

Isus a spus în Ioan 14:2, „ În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc ". El a plecat să pregătească un loc celor care sunt bolnavi şi obosiţi de păcat şi de nedreptate, şi care tânjesc după neprihănire. Isus Însuşi a iubit neprihănirea şi a urât nedreptatea, iar casa pe care o pregăteşte este pentru aceia care au aceeşi atitudine.

V.2: Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.

Ierusalimul este numit cetatea sfântă, spre deosebire de Babilonul care este numit cetatea mare. Aceasta este mireasa lui Hristos. Ea este împodobită pentru Mirele Divin. Citim despre cuvântul „podoabă " în 1Petru 3:4, unde femeilor creştine le este spus să se împodobească, nu cu aur, păr împletit şi haine elegante, ci cu un duh de blândeţe şi liniştit, pe care Dumnezeu îl preţuieşte nespus. Aceia care au învăţat blândeţea şi smerenia de la Isus sunt împodobiţi. Mireasa lui Hristos nu are glorie exterioară sau măreţie, ci un caracter interior. Noi nu posedăm blândeţe în natura noastră. Noi cu toţii suntem severi, nepoliticoşi, cruzi şi mândrii prin natura noastră. Dar odată ce îl primim pe Hristos, Duhul Sfânt începe lucrarea de împodobire în noi cu smerenia şi blândeţea. Singura întrebare acum este dacă noi îi permitem Duhului Sfânt să facă această lucrare în inimile noastre.

V.3: Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.

Dumnezeu şi-a dorit dintotdeauna să locuiască împreună cu omul. Şi dorinţa Sa se va împlini la sfârşit. În 2Corinteni 6:16-18, Dumnezeu spune, „ Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor... Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice ".

Există o condiţie pentru ca Dumnezeu să locuiască printre oameni: noi trebuie să stăm departe de tot ce este necurat.

V.4: El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut."

Blestemul va fi atunci dat la o parte pentru totdeauna. Chiar şi în mileniu, oamenii vor muri. Dar la final, în veşnicie, nu va mai exista moarte. De asemeanea, nu vor mai exista tânguire, plâns, nici durere.

V.5: Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis:

„Iată, Eu fac toate lucrurile noi." Şi a adăugat:

„Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate."

Cartea Apocalipsa este plină de lucruri noi - unnume nou, o cântare nouă, un cer nou, un pământ nou - şi versetul spune că toate lucrurile vor fi făcute noi.

Lui Ioan i s-a spus să noteze tot, astfel ca oamenii lui Dumnezeu să cunoască cum va arăta casa lor viitoare.

V.6: Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.

Toate scopurile pentru care a murit şi a înviat Hristos vor fi în final atinse pe deplin. El este Începutul şi Sfârşitul. El a spus pe cruce „ S-a isprăvit!". Versetul 6 ne arată împlinirea lucrării începute la cruce: „S-a isprăvit".

Promisiunile lui Dumnezeu sunt numai pentru aceia care sunt însetaţi. Isus a spus în Matei 5:6, „ Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi ". Izvoarele apelor vieţii de referă la manifestarea şi experimentarea Duhului Sfânt. Ele sunt oferite de către Dumnezeu tuturor acelora care sunt însetaţi - şi ei nu trebuie să plătească pentru aceasta - cu bani, fapte bune, cu „zăbovire", post sau cu orice altceva. Apa vieţii este fără nici un cost.

V.7: Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.

Există o diferenţă între copil şi fiu. Dumnezeu spune aici: „ El va fi fiul Meu" - NU „copilul Meu"!! Tatăl este încântat să predea toată Împărăţia fiilor Săi, spunând:

„ Fii Mei, v-am verificat şi v-am testat. Acum tot ce am creat este al vostru ". Ce binecuvântare va fi în acea zi pentru biruitori.

V.8: Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua."

Cei care sunt menţionaţi aici intră în antiteză cu biruitorii menţionaţi în versetul anterior. Aceştia sunt cei care nu au biruit. Sunt opt clase de oameni menţionaţi aici care vor fi aruncaţi în iazul de foc.

Observaţi categoria de oameni care este în capul listei? Noi probabil că am fi pus criminalii în capul listei. Dar criminalii sunt de abia a patra categorie, iar curvarii sunt a cincea categorie.

În capul listei aici sunt fricoşii - oamenii cărora le-a fost frică de părerile oamenilor şi care au recurs astfel la compromisuri. Aceştia înainte de a face un pas, s-au întrebat: „ Oare ce va spune cutare şi cutare despre mine dacă voi face lucrul acesta? "

Nu este îndeajuns să ne curăţim de crimă şi adulter . Noi trebuie să ne curăţim şi de frică. Dumnezeu urăşte frica pentru că este un idolatrie - închinarea în faţa creaţiei, căutarea onoarei din partea oamenilor, şi interesul ridicat cu privire la părerea omului, în comparaţie cu voia lui Dumnezeu.

Biruitorii sunt aceia care au trecut peste toate aceste opt păcate listate aici.

În primul rând au biruit frica.

Al doilea de pe listă este necredinţa. Aceasta are două înţelesuri - cei care nu se încred în Dumnezeu, şi cei care sunt necredincioşi în vieţile lor. Când Dumnezeu spune un lucru, dacă noi nu îl credem, aceasta este o insultă la adresa lui Dumnezeu şi aceasta este un păcat.

Cea de a treia categorie din listă sunt scârboşii. Aceasta se referă la oamenii care s-au complăcut în perversiuni sexuale - lucruri scârboase, urâcioase, pe care nici animalele nu le-ar face.

La numărul patru pe listă se află ucigaşii. Oricine îşi urăşte fratele este un ucigaş. Cei care îşi urăsc fraţii vor merge în final în iazul de foc.

Cea de-a cincea categorie sunt curvarii. Aceşti oameni au păcătuit în ascuns. Ei „nu şi-au scos ochii", „ nu şi-au tăiat mâinile" şi nu au eliminat radical plăcerile păcătoase din viaţa lor.

În categoria a şasea intră vrăjitorii - cei care s-au jucat cu magia, astrologia, care citesc în stele, în palmă, plăci ouija, jocuri demonice. Cuvântul „vrăjitori" în limba greacă este "farmakeus", din care avem cuvântul în română „ farmacie" - cei care se ocupă cu drogurile. Aşa că aceasta se referă şi la cei care vând droguri periculoase, care îi distrug pe oameni. (Am văzut această menţiune şi în cap. 9:21)

Pe locul şapte sunt închinătorii la idoli - cei care dau oricui locul întâi din inima lor - numai lui Dumnezeu nu. Aici sunt incluşi cei care se închină banilor, plăcerilor sau oricărui alt lucru din această lume.

La numărul opt sunt toţi mincinoşii. În celelalte categorii, cuvântul „toţi" nu este menţionat. Dar când vine vorba de mincinoşi, se spune „toţi mincinoşii". De ce? Pentru că sunt multe tipuri de minciuni - minciuni mici şi minciuni mari!! Şi în cazul în care mincinoşii mici cred că

Biblia se referă numai la mincinoşii mari, Duhul Sfânt îi asigură că toţi mincinoşii sunt incluşi. Toate categoriile de mincinoşi - gri, maro sau galbeni - toţi mincinoşii vor arde în iazul de foc. Minciuna este întipărită adânc în natura noastră. Binecuvântaţi sunt acei care se curăţesc din toată inima acum.

V.9: Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis:

„Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!"

Îngerul menţionat aici îi arată lui Ioan mireasa, cea care a biruit toate aceste păcate. Ea a avut aceeaşi natură cu cei care au mers în iazul de foc. Dar ea a fost biruitoare, pentru că ea a călcat pe urmele paşilor lui Isus, s-a încrezut în Domnul, şi a răstignit faptele trupului prin puterea Duhului Sfânt.

V.10,11: Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră preascumpă, ca o piatră de jasp, străvezie ca cristalul.

Primul lucru menţionat aici despre biserică (cetatea sfântă) este că ea avea slava lui Dumnezeu, pe care Ioan o atribuise Domnului în Ioan 1:14: „ Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl ". Mireasa a avut parte de har şi adevăr de la Hristos şi, astfel, a fost umplută treptat cu slava lui Dumnezeu. Despre ea se vorbeşte ca despre un cristal curat. Aceasta

semnifică transparenţa ei, lipsa ipocriziei. Ea s-a curăţit de viclenie. Ea este transparentă. Cum este în exterior aşa este şi în interior.

V.12: Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi, la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.

Este intresant faptul că descrierea Ierusalimului, biserica, începe cu zidul. Cu ce am fi început noi? Probabil cu cel mai înalt turn. Dar Duhul Sfânt începe cu zidul. Zidul era mare şi înalt şi aceasta vorbeşte despre separarea de lume şi de tot ce este necurat. „ Afară (zidului) sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună " (Apocalipsa 22:15).

Binecuvântaţi sunt aceia care construiesc zidul mare şi înalt, împrejurul bisericii şi azi. Pentru că atunci nu le va fi uşor oamenilor să îl sară şi să intre în biserică. Ei vor trebui să intre pe poarta îngustă (care este de mărimea urechii acului!!). Noi nu trebuie să facem ca lucrurile să fie uşoare pentru cei care iubesc banii şi pentru cei care nu vor să renunţe la păcatele lor pentru a deveni parte a bisericii. Noi trebuie să le arătam acestor oameni calea prin poarta strâmtă - aşa cum a făcut şi Isus cu tânărul bogat care iubea banii mai mult decât pe Dumnezeu şi totuşi dorea să aibă viaţa veşnică! Calea spre viaţă este îngustă şi sunt puţini care o găsesc. Sunt mulţimi de pastori care au lărgit poarta şi au coborât zidul pentru ca oamenii să între în bisericile lor. Dar acelea sunt

bisericile LOR şi nu biserica pe care Isus o construieşte. Ierusalimul are un zid mare şi înalt.

Ierusalimul avea douăsprezece porţi. Aici Duhul Sfânt NU pune în evidenţă poarta îngustă a mântuirii, dar ceva cu totul diferit. Isaia 60:18 ne spune: „ci vei numi zidurile tale „Mântuire" (salvare din păcat şi separarea de lume), şi porţile tale „Laudă"."

Sunt douăsprezece porţi - câte trei spre nord, sud, est şi vest. Aceasta ne arată că noi trebuie de fiecare dată să întrăm în prezenţa lui Dumnezeu din oricare parte venim cu un duh de laudă şi mulţumire întotdeauna. Nu există absolut niciun loc pentru tânguire, cârtire, sau nemulţumire în biserică. Acestea sunt primele două lucruri menţionate despre noul Ierusalim - zidul separării şi porţile laudei. Acestea sunt DOUĂ lucruri despre care trebuie să vorbim constant în biserică.

Este interesant de observat că numele scrise pe cele douăsprezece porţi sunt numele celor douăsprezece triburi ale lui Israel. Aceasta ne arată clar că sfinţii Vechiului Testament vor face parte de asemenea din mireasa Lui Hristos - nu contează ce spun savanţii dispensaţionali ai Bibliei.

V.13,14: Spre răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi, şi spre apus trei porţi. Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.

Cei doisprezece apostoli ai Mielului nu sunt fundaţia cetăţii, ci fundaţia zidului. Fundaţia cetăţii este Isus Hristos Însuşi ( 1Corinteni 3:11). Apostolii sunt

pietrele fundaţiei zidului, pentru că ei au fost aceia care pus primii temelia marelui zid al separării. Pe acea temelie noi contruim marele zid al separării azi.

V.15,16: Îngerul, care vorbea cu mine, avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei. Cetatea era în patru colţuri, şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia, şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă.

Cetatea este un cub. În cortul din Vechiul Testament, Locul preasfânt era un cub, de patru metrii jumătate în lungime, lăţime şi înălţime. În Templu, Locul preasfânt era tot un cub. Cetatea Ierusalim nu va mai avea o curte exterioară sau Locul Sfânt. Ea va fi în întregime Locul preasfânt. Aceasta ne arată că Mireasa este alcătuită din cei care au preţuit părtăşia cu Dumnezeu mai mult decât orice altceva - (pentru că Dumnezeu a locuit în Locul preasfânt al cortului). În curtea exterioară şi Locul Sfânt, oamenii se concentrau pe slujirea lui Dumnezeu, pe când în Locul cel mai Sfânt, noi ne închinăm şi avem părtăşie cu Dumnezeu. Acolo, vom sta, ca Maria, la picioarele Domnului, ne vom închina Lui şi vom asculta cuvintele Lui.

Ierusalimul fiind sub forma unui cub sugerează că cei care îl locuiesc au aceeaşi profunzime a vieţii, aceeaşi măsură şi mărinimie. Cu alte cuvinte, Dumnezeu vede atât de multă profunzime în viaţa lăuntrică, cât văd oamenii în viaţa lor exterioară.

Totuşi majoritatea „creştinilor" au viaţa în formă de pătrat, nu cub. Partea lor din faţă - ceea ce văd oamenii -

este largă. Dar dacă ar fi să priveşti înăuntru, nu vei găsi profunzime. Pătratele lor devin din ce în ce mai mari după cum şi reputaţia lor creşte înaintea oamenilor. Dar în ziua judecăţii când Dumnezeu va întoarce aceste pătrate pe o parte se va vedea că erau tot atât de subţiri ca o foaie de hărtie. Ei nu erau cuburi, ci pătrate. Aceşti oameni nu vor fi parte a Ierusalimului. Noi trebuie să ne temem să trăim doar pentru reputaţie. Este mai bine să fim un cub mic decât un pătrat larg.

Cel ce are urechi de auzit să audă.

V.17,18: I-a măsurat şi zidul, şi a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul. Zidul era zidit de iaspis, şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată.

Din nou vedem că accentul este pus pe puritate - transparent ca sticla curată. Dumnezeu nu caută oameni perfecţi cu care să populeze Ierusalimul, ci caută oameni sinceri - cei care nu au viclenie în ei.

V.19,20: Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia, de halchedon; a patra, de smaragd; a cincea, de sardonix; a şasea, de sardiu; a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist.

Pietrele preţioase nu se formează peste noapte. Ele se formează de-a lungul unei perioade de mai mulţi ani,

sub o presiune enormă, ascunse de ochii oamenilor, adânc sub suprafaţa pământului. În acest mod sunt formaţi şi sfinţii lui Dumnezeu pentru a putea fi parte din Ierusalim

- prin presiunile şi circumstanţele zilnice. Ei s-au smerit sub aceste presiuni, şi, ca rezultat, după o perioadă de câţiva ani, ei devin pietre preţioase.

În Ezechiel 28:13, citim că Lucifer a fost decorat cu astfel de pietre. Dar a fost alungat din prezenţa lui Dumnezeu. Apoi aceste pietre apar pe haina lui Aaron, marele preot Exod 28:17-20, ceea ce simbolizeaza că pietrele pierdute de Lucifer aveau să ajungă la om prin Hristos, pe care Aaron l-a tipizat. Şi aceste pietre sunt găsite în final la mireasa lui Hristos. Slava lui Dumnezeu a venit peste biserică, noul Ierusalim.

V.21: Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie.

Fiecare poartă e o perlă. De asemenea, perlele sunt formate prin reacţia unei scoici la o substanţă străină care a intrat în corpul ei. Totul este o imagine a slavei care a venit prin suferinţă - după cum Isus a spus celor doi ucenici pe drumul spre Emaus: „ Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa? " (Luca 24:26).

Uliţa din cetatea este din aur curat. În ceruri nu o să purtăm aur, noi o să călcăm pe aur. Aici pe pământ, oamenii pun un preţ mare pe aur. Ei îl poartă pe cap. Dar în ceruri el va fi sub picioarele noastre - şi el este şi azi sub picioarele celor care sunt setaţi asupra cerului! Acestea

sunt cei care au biruit dorinţa pentru aur şi acum sunt deja pregătiţi pentru cer!

Uliţa cetăţii era, de asemenea, ca sticla străvezie. Noi ştim care este diferenţa între sticlă şi apă. Apa poate să devină impură foarte uşor, doar punând ceva în ea. De fapt, aproape toată apa din lume conţine impurităţi. Dar sticla nu poate deveni impură dacă pui ceva peste ea. Praful se spală de pe sticlă fără probleme. Aceasta este o imagine a cum va fi starea noastră veşnică. Noi vom fi într-un loc unde va fi imposibil să păcătuim din nou, noi putem cădea, dar în cer va fi imposibil.

V.22-27: În cetate n-am văzut niciun Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei. Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea. Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte. În ea vor aduce slava şi cinstea Neamurilor. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului.

Lumina din cer va fi Însuşi Dumnezeu. Acolo nu vom avea nevoie de surse de lumină ori de fericire. Dumnezeu va fi Totul în toate şi El va fi suficient pentru fiecare nevoie a noastră. Nu vom avea nevoie de soare sau lună sau orice altă lumină. Aceasta este o imagine vizuală, care ne arată că a fi parte a acestui Ierusalim este cea mai

mare slavă pe care cineva şi-o poate imagina pe pământ - cu mult mai mare decât slava unui împărat pământesc sau a unei naţiuni. Totuşi, niciun mincinos nu se va găsi în această cetate. Am realizat noi ce mare e privilegiul de a fi parte a Miresei lui Hristos?

În Ioan 3:12, Isus, vorbind cu Nicodim, a spus:

„ Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti, şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti? ". Sunt multe lucruri pe care Cuvântul lui Dumnezeu le spune pentru viaţa noastră de pe pământ. Şi multora le vine greu să se încreadă în Domnul chiar şi pentru lucrurile de pe pământ. De exemplu: deşi Isus ne-a învăţat că Dumnezeul, care se îngrijeşte de păsări, se îngrijeşte şi de noi, îngrijorarea se prinde de inima multor credincioşi cu privire la lucrurile de pe pământ. Dacă este atât de dificil pentru noi să credem ceea ce a spus Domnul despre lucrurile de pe pământ, atunci va fi imposibil pentru noi să înţelegem ceva despre lucrurile din cer! De aceea, este bine pentru noi să ne smerim şi să recunoaştem că multe lucruri privitoare la cer şi la starea veşnică care sunt menţionate în Apocalipsa nu sunt subiecte despre care să vorbim dogmatic, pretinzând o perfectă înţelegere. Noi vedem printr-o sticlă închisă. Într-o zi totul va fi clar.

Totuşi putem fi siguri de un lucru: va fi cu mult mai glorios decât ne-am putea imagina. Când împărăteasa din Seba a auzit despre slava lui Solomon şi a venit în Israel să o cerceteze, ea a spus cu uimire: „ Şi iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus. Tu ai mai multă înţelepciune şi propăşire decât am auzit " (1Împăraţi 10:7). Când vom ajunge în slavă şi vom vedea lucrurile veşnice, vom spune aceleaşi cuvinte.

Nu este necesar ca noi să înţelegem fiecare detaliu despre lucrurile veşnice. Din cauza limitărilor minţii noastre, noi nu vom putea fi niciodată în stare să pricepem

totul despre cer şi veşnicie. Lucrul cel mai important este ca noi să fim siguri că vom face parte din noul Ierusalim.

Într-un refren de cântare, spunem: „ Cerul coboară şi slava a umplut sufletul meu". Dumnezeu doreşte să ne dea să gustăm puţin din cer în inimile noastre, aici şi acum, prin Duhul Sfânt. Iată câteva exemple la care mă refer:

„ Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul " : noi nu avem nevoie de circumstanţe pentru a ne împlini bucuria. Bucuria noastră este întotdeauna plină acum, pentru că noi suntem în Domnul. El SINGUR este lumina noastră. Nu avem nevoie de altcineva. Nu avem nevoie de aprobarea oamenilor, sau a sănătăţii, sau a bogăţiei, pentru a fi fericiţi.

„Neamurile vor umbla în lumina ei": Orice ar însemna literal lucrul acesta în viitor, astăzi este adevărat că biserica trebuie să fie o lumină printre neamurile de pe pământ.

„În ea nu va mai fi noapte": Dumnezeu doreşte ca noi să mergem întotdeauna în lumină. Nu trebuie să existe nici un moment de întuneric în vieţile noastre.

„Porţile ei nu se vor închide ziua": trebuie să existe o deschidere a inimii pentru toţi oamenii tot timpul. Uşile bisericii trebuie să fie întotdeauna deschise pentru toţi oamenii.

„ Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului ": Biserica trebuie să ia o atitudine fermă împotriva necurăţiei care o penetrează. Isus a spus că orice lucru care este mare şi important în ochii oamenilor este o urâciune în ochii lui Dumnezeu ( Luca 16:15). Aşa că toţi cei care sunt interesaţi în ceea ce

V.1: Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.

Aceasta este fără îndoială o imagine a Duhului Sfânt. În Ezechiel 47:1-12, citim despre un râu, despre care se spune: „ Orice făptură vie care se mişcă va trăi pretutindeni pe unde va curge râul, va fi viaţă " (v.9). Râul aduce viaţă pe oriunde trece. Isus s-a referit la acest pasaj spunând: „ Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura " (Ioan 7:37,38).

Ezechiel s-a adâncit tot mai mult şi mai mult în acest râu până a ajuns în locul unde picioarele lui nu mai atingeau pământul. Din acel punct a fost purtat de râu. Aceasta este o imagine a unei vieţi pline de Duhul Sfânt: când noi nu mai suntem legaţi de pământ. Picioarele noastre părăsesc pământul şi Duhul Sfânt este cel care ne poartă înainte şi în sus.

Vedem accentul care se pune din nou pe expresia

„limpede ca cristalul" în relaţia cu acest râu. Găsim frecvent accentul pus pe puritate şi transparenţă în capitolele 21 şi 22, prin astfel de cuvinte: „limpede",

„curat", „curat ca sticla", etc.

Observăm că râul curge de la tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, învăţându-ne că Duhul Sfânt lucrează în putere numai unde Dumnezeu şi Hristos primesc locul ce Li se cuvine, pe tron.

V.2: În mijlocul pieţei cetăţii, şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind

douăsprezece feluri de rod, şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.

Oportunitatea pe care Adam a pierdut-o, de a avea parte la pomul vieţii, va fi câştigată atunci pentru om. Între Geneza 2 şi Apocalipsa 22 găsim multe similitudini.

Pomul vieţii simbolizează viaţa lui Dumnezeu Însuşi - viaţa veşnică sau natura divină la care putem lua parte acum. Viaţa veşnică nu înseamnă „să exişti pentru totdeauna", pentru că şi cei care merg în iazul de foc vor exista pentru totdeauna. Dar ei nu au viaţă veşnică. Viaţa veşnică înseamnă viaţa care nu a avut început şi nu are sfârşit. Aceasta este însăşi viaţa lui Dumnezeu, simbolizată prin pomul vieţii. Adam s-a îndreptat prosteşte spre pomul cunoştinţei binelui şi răului, în loc să meargă la pomul vieţii; aşa cum fac mulţi azi, care caută să aibă cunoştinţe Biblice, în loc să caute viaţa. Pomul vieţii cunoştinţei binelui şi răului nu se mai găseşte în Apocalipsa 22. A dispărut.

După cum am studiat în cartea Apocalipsa, poate aţi observat că am căutat să ajungem la pomul vieţii, nu la pomul cunoştinţei binelui şi răului.

În faţa pomului vieţii, Dumnezeu a pus o sabie de foc ( Geneza 3:24). O sabie trebuie să cadă asupra eului, dacă dorim să avem parte de pomul vieţii. Din această cauza mulţi creştini preferă să meargă la pomul cunoştinţei, în faţa căruia nu există nici o sabie. Pentru a primi cunoştinţe Biblice, nu este necesar ca noi să ne omorâm eul sau să ne luăm crucea şi să o purtăm zilnic. Dar pentru a avea parte de natura lui Dumnezeu, trebuie să „ Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru,

omorârea Domnului Isus " (2Corinteni 4:10). Noi trebuie să permitem sabiei să cadă peste noi.

Calea crucii este calea către pomul vieţii. Sabia a căzut peste Isus şi El a fost crucificat. De atunci şi noi suntem crucificaţi împreună cu El, sabia va cădea şi asupra noastră. Astfel putem lua parte la pomul vieţii, care rodeşte câte un rod nou în fiecare lună, şi ale cărui frunze aduc vindecare.

V.3: Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.

Galateni 3:13 spune că Isus a devenit blestem pentru noi pe cruce, pentru ca noi să putem primi binecuvântarea lui Dumnezeu peste vieţile noastre. El a trebuit să fie crucificat, pentru că se spune „ Blestemat e oricine este atârnat pe lemn". Şi pentru că El a luat acest blestem în întregime, el este îndepărtat de la noi. Noi nu experimentăm din plin efectul acestei eliberări pe pământ. Moartea, spre exemplu, este parte a acestui blestem, şi credincioşii încă mor, dovedind că nu suntem întru totul eliberaţi de efectele blestemului. Dar experimentăm o anticipare a eliberării depline chiar de acum. Nouă nu ne mai este teamă de moarte acum, pentru că Isus Hristos a biruit moartea. Deşi experimentăm durerea, deşi spinii încă ne străpung picioarele şi noi încă avem dureri şi boli, ne bucurăm de faptul că nu mai suntem sub blestem, ci sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Într-o zi, blestemul va fi rupt.

Oricând Dumnezeu ne vindecă trupurile, noi avem parte de o anticipare a eliberării totale de sub blestem, pe care o vom experimenta din plin.

Observaţi accentul pe slujitorii (robii) lui Dumnezeu în carteaApocalipsa. Am văzut că „robii" sunt menţionaţi în Cap.1:1, şi îi vedem menţionaţi din nou în acest ultim capitol (Cap. 22:3). Dumnezeu îi caută pe aceia care i se dăruiesc lui în întregime. Aici citim că „Lui îi vor sluji". În veşnicie, Îl vom sluji pe Dumnezeu într-un mod sau altul. Nu vom ţine mâinele ridicate toată veşnicia slăvindu-l pe Dumnezeu şi închinându-ne Lui. Închinarea va fi, cu siguranţă, un aspect important, însă şi acolo va fi o formă de slujire, care dacă ar fi explicată aici, probabil minţile noastre nu ar fi în stare să o înţeleagă.

Cei care s-au bucurat să îl slujească pe Dumnezeu aici pe pământ, vor considera ca o bucurie şi onoare să slujească şi în veşnicie.

V.4: Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.

Va fi un privilegiu fantastic să îl vedem pe Dumnezeu faţă în faţă. Despre Moise se spune că nu a mai fost niciun om ca el căruia Dumnezeu să îi vorbească faţă în faţă ( Deuteronom 34:10). Acesta este cel mai mare privilegiu, de care o fiinţă umană se poate bucura: să vorbească cu Dumnezeu faţă în faţă, aşa cum un om stă de vorbă cu prietenul lui. Şi astfel va fi între noi şi Domnul în veşnicie. Noi îi vom vedea faţa. Numele Lui scris pe frunţile noastre semnifică manifestarea naturii Lui prin personalitatea noastră.

V.5: Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.

Din nou citim că Dumnezeu este sursa de Lumină pentru oamenii Lui. „ Împărăţia" menţionată aici este de asemenea un lucru pe care îl putem anticipa - nu împărăţind peste oameni, ci peste plăcerile noastre. Dorinţele păgâne împărăţesc peste oameni, dar fii lui Dumnezeu doresc să împărăţească peste pasiunile lor - mânia lor, lăcomia lor, etc. Acestea sunt zonele peste care trebuie să începem să împărăţim prima dată. Astfel ne vom pregăti să împărăţim cu Hristos pentru totdeauna.

Cu acest verset se încheie descrierea stării eterne .

V.6: Şi îngerul mi-a zis: „Aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate." Şi Domnul Dumnezeul duhurilor proorocilor, a trimis pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile, care au să se întâmple în curând.

De aici încolo până la sfârşitul capitolului, avem un număr de îndemnuri şi promisiuni.

De la începutul cărţii Apocalipsa, am observat cât de des a apărut această expresie „Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu". Lucrul acesta ne aduce mereu aminte să nu luăm uşor lucrurile despre care se vorbeşte în această carte.

Dumnezeu ne vorbeşte prin slujitorii Săi. Totodată El doreşte să ne vorbească direct. Niciun om nu trebuie să se interpună între noi şi Dumnezeu.

Sper ca acest studiu din Apocalipsa să vă fi stârnit apetitul de a vă adânci în această carte voi înşivă şi să auziţi cum Dumnezeu vă vorbeşte direct prin ea.

V.7: „Şi iată, Eu vin curând!40 - Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!"

Domnul nu spune aici că El vine în curând41. Nu. EL spune că vine repede - dintr-o dată, ca un hoţ în noapte, fără nici o avertizare.

Capitolul 1:3 din cartea Apocalipsa începea cu acceaşi expresie pe care noi o vedem aici la sfârşitul cărţii

„ Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta !"

V.8,9: Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului, care mi le arăta, ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis:

„Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine, şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu."

Ioan a făcut aceeaşi greşeală cu persoana pe care Dumnezeu a folosit-o să îl înveţe toate aceste adevăruri. El s-a aruncat la picioarele îngerului care i-a arătat toate aceste lucruri pentru a i se închina.

Dar îngerul a spus imediat „ Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine! Închină-te lui Dumnezeu. " Acesta este semnul unui slujitor autentic al lui Dumnezeu, atunci când vede pe

el, el se detaşează de acea persoană imediat, pentru ca acea persoană să se agaţe de Domnul, nu de om!

În cer ei cântă o singură cântare - o cântare nouă - care spune, „ Numai Tu eşti vrednic!". Acest înger a învăţat bine această cântare şi l-a oprit imediat pe Ioan, zicându-i să dea slavă numai Lui Dumnezeu.

V.10: Apoi mi-a zis: „Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape.

Cartea Apocalipsa nu este o carte sigilată. Pentru ca toţi să o înţeleagă. Este o carte din Biblie, care până de curând a fost sigilată. Citim în cartea Daniel 12:4, „ Tu însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea PÂNĂ LA VREMEA SFÂRŞITULUI ". Aceste cuvinte sunt repetate în versetul 9. Profeţiile din cartea Daniel au fost sigilate, dar acum au fost deschise pentru a fi înţelese de oamenii lui Dumnezeu. Aceasta demonstrează că suntem „ la vremea sfârşitului."

Domnul i-a spus lui Ioan în anul 96 după Hristos că vremea era aproape chiar şi atunci. Cât de apropiaţi suntem de ea acum!

V.11: Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe!

Acesta este un îndemn minunat pe care îl găsim pe ultima pagină a Bibliei. Le spune oamenilor să continue

„să se întineze" şi să fie „nedrepţi".

Implicaţia este următoarea: „ Dacă ai citit toată Biblia şi ai ajuns la ultima pagină şi tot nu vrei să te pocăieşti sau să renunţi la păcatele tale, atunci mergi mai departe şi fii întinat şi nedrept. Pentru tine nu există speranţă ".

Dacă, după ce ai citit în cartea Apocalipsa despre judecata lui Dumnezeu împotriva păcatului, tu vreii să continui în poftele tale şi în plăcerile păcatului, să citeşti cărţi întinate şi să te uiţi la filme pronografice, dacă vrei în continuare să ţii supărare împotriva cuiva şi să fii neiertător, dacă doreşti să fii în continuare un bârfitor, gelos şi să trăieşti pentru tine şi pentru această lume putredă, atunci continuă în toate aceste lucruri. Dumnezeu nu te va opri.

Dar vedeţi ce este scris pentru cei neprihăniţi în partea a doua a versetului 11: „ cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe! ". Nu există sfârşit a acestei căutări a sfinţeniei. Aşa că tu caută în continuare sfinţenia şi mai mult.

Starea în care vom sfârşi viaţa va determina modul în care ne vom petrece veşnicia. Dacă noi am trăit în păcat şi urâciune, vom continua în păcat, urâciune şi nedreptate pentru toată veşnicia în iazul de foc. Dacă am căutat neprihănirea şi sfinţenia în viaţă, atunci aceasta va continua să fie căutarea noastră şi în veşnicie. Starea noastră va fi aceeaşi pentru veşnicie şi după ce vom muri:

„ Ori încotro ar cădea copacul, fie spre miazăzi, fie spre miazănoapte, în locul unde cade, acolo rămâne " (Eclesiast 11:3).

V.12:. „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.

Mântuirea este prin har, dar răsplata este conform faptelor noastre.

Nu este potrivit să cauţi răsplată de la oameni. Noi nu ar trebui să ne aşteptăm nici măcar la un „Mulţumesc" din partea oamenilor. Noi trebuie să facem totul ca pentru Domnul şi să aşteptăm ca „ Mulţumesc" şi „Bravo", să vină numai de la El.

În acelaşi timp noi nu slujim pentru o răsplată, pentru că atunci toate faptele noastre ar fi moarte. Dar este adevărat că vom fi răsplătiţi pentru credincioşia noastră. Apostolul Pavel a spus la sfârşitul vieţii sale

„ M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea" Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui ." (2Timotei 4:7,8).

V.13,14: Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul." Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!

În traducerea din Noua Biblie Standard Americană (NASB), cei care au acces la pomul vieţii sunt descrişi ca „cei care îşi spală hainele". În traducerea KJV (versiunea King James), este scris, „ Ferice de cei care ţin poruncile Sale pentru a avea dreptul la pomul vieţii ". Nu există discordanţă între acestea două, pentru că toţi cei care îşi vor spăla hainele vor ţine poruncile lui

Dumnezeu. Ascultarea lor este dovada că au o credinţă autentică.

Aceasta este ultima din cele şapte „Fericiri" din cartea Apocalipsa. Haideţi să ne uităm împreună la toate cele şapte.

1. Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea (Apocalipsa 1:3).

2. Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul, ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează (Apocalipsa 14:13).

3. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea (Apocalipsa 16:15).

4. Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului (Apocalipsa 19:9).

5. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani (Apocalipsa 20:6) .

6. Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta (Apocalipsa 22:7) .

7. Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate (Apocalipsa 22:14) .

V.15: Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!

Câinii sunt cei care ies pe uşa din dos, care iniţial vomită ce nu le place (renunţă la păcat şi vin la Hristos) şi

apoi se duc şi mănâncă ce au vomitat iniţial (îl dispreţuiesc pe Hristos şi trăiesc în aceleaşi păcate ca mai înainte) ( 2Petru 2:22).

Din nou vrăjitorii (cei care se ocupă cu ocultismele), imoralii, ucigaşii şi închinătorii la idoli sunt menţionaţi ca fiind în afara Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi la fel sunt şi aceia cărora le-a plăcut să spună miniciuni. De trei ori la sfârşitul Bibliei ni se aminteşte că „mincinoşii" sunt în afara împărăţiei lui Dumnezeu ( Apocalipsa 21:8,27; 22:15).

Primul păcat menţionat în Biblie este minciuna.

Satan i-a spus Evei o minciună (Geneza 3:4).

Primul păcat judecat la începuturile bisericii a fost

minciuna (Fapte 5:3).

ULTIMUL PĂCAT MENŢIONAT ÎN BIBLIE ESTE TOT MINCIUNA .

Acest lucru ne învaţă că noi trebuie să ne curăţim de acest obicei - poate mai mult decât de orice alt obicei. Cei care stau cu Mielul pe Muntele Sion sunt cei care s-au curăţit total de minciună, de practicarea ei şi de ipocrizia din vieţile lor ( Apocalipsa 14:5).

V.16: „Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă."

„Rădăcina lui David" înseamnă „ Domnul, prin care David a fost născut, Creatorul lui David".

„Sămânţa lui David" înseamnă „ Cel care a fost născut prin sămânţa lui David, în carne". Acesta este unul dintre ultimele titluri ale lui Isus Hristos menţionat în

Scriptură - punând accentul pe divinitatea şi umanitatea Sa.

„Eu sunt Luceafărul strălucitor de dimineaţă". În ultima carte a Vechiului Testament, în Maleahi 4:2, Hristos este numit „ Soarele neprihănirii". Pentru evreii de sub vechiul legământ, El răsare ca Soarele, la începutul zilei milenare. Pentru biserică, El este „Luceafărul strălucitor de dimineaţă", care apare puţin mai devreme înainte ca soarele să răsară. Aceasta se va întâmpla când biserica va fi răpită, exact înainte ca mânia lui Dumnezeu să cadă peste pământ şi doar cu puţin timp înainte ca Isus să vină împreună cu sfinţii Lui pe pământ ca Soare al Neprihănirii.

V.17: Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!", şi cine aude, să zică: „Vino!", şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!

Aceasta este invitaţia finală din Scriptură. Dumnezeu deja le-a spus celor care doresc să fie întinaţi, să continue să se întineze. Dar inima Lui încă tânjeşte ca toţi să se pocăiască şi să fie mântuiţi. Aşa că aici vedem atât Duhul, cât şi mireasa invitând păcătoşii să vină şi să bea din Isus, Fântâna Vieţii. Cei care aud sunt încurajaţi să îi invite şi pe ceilalţi. Astfel vedem Scriptura cum se încheie cu o provocare de a predica evanghelia la orice făptură - nu ca doctrină, ci ca o invitaţie de a veni la Isus.

V.18,19: Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va

scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta."

Urgiile care sunt scrise în această carte sunt mânia lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu va permite nimănui să considere un fleac Cuvântul Său sacru. Un avertisment sever este dat celor care adaugă sau scot orice din această carte - şi acest principiu se aplică Scripturii întregi, din moment ce acest avertisment este găsit pe ultima pagină a Bibliei.

Prima greşeală pe care Eva a făcut-o în Geneza 3 a fost să adauge şi să scoată din Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a spus lui Adam în Geneza 2:17 „ din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit ". Adam cu siguranţă i-a comunicat corect Evei acest lucru. Dar când Eva a fost întrebată de şarpe în Geneza 3:1: „ Ce a spus Dumnezeu?", Eva a adăugat şi a scos ceva din porunca lui Dumnezeu în răspunsul ei. În primul rând ea a adăugat ceva. Ea a spus, „ Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el " (Geneza 3:3). Dumnezeu nu a spus nimic despre atingerea copacului. Şi apoi ea a substras ceva. Ea a spus, „... ca să nu muriţi" (Geneza 3:3), slăbind avertismentul clar al lui Dumnezeu, Care a spus „vei muri negreşit". Expresia „ ca să nu muriţi" implică existenţa posibilităţii de a nu muri. Astfel, vedem la începutul Bibliei că păcatul a început prin adăugarea şi scoaterea din Cuvântul lui Dumnezeu.

Astăzi, mulţi au adăugat tradiţiile umane la Cuvântul lui Dumnezeu şi le-au făcut de aceeaşi importanţă. La fel, mulţi au scos din Cuvântul lui Dumnezeu spunând că ascultarea unor porunci mici este neimportantă.

Noi trebuie să fim foarte atenţi să eliminăm din vieţile noastre şi din casele noastre tot ce este contrar Cuvântului lui Dumnezeu. Trebuie să fim la fel de atenţi să înapoiem vieţilor şi caselor noastre tot ce am pierdut din Cuvântul lui Dumnezeu.

Uitându-Se la atitudinea noastră faţă de Cuvântul Lui, Dumnezeu ne testează să vadă dacă suntem sau nu pregătiţi să trăim cu El pentru veşnicie.

Psalmul 138:2 spune că Dumnezeu şi-a mărit Cuvântul Său asupra Numelui Său. De aceea, dacă noi dezonorăm Cuvântul lui Dumnezeu, dezonorăm Numele lui Dumnezeu. Multe denominaţiuni în „creştine" au daugat şi au scos din Cuvântul lui Dumnezeu, sfârşind în curvie spirituală. Noi trebuie să fim avertizaţi de falimentul lor.

V.20: Cel ce adevereşte aceste lucruri zice:

„Da, Eu vin curând." Amin! Vino, Doamne Isuse!

Aici este ultima rugăciune din Biblie - o rugăciune bună pentru noi toţi - „Vino, Doamne Isuse!"

Noi nu ne putem ruga aşa, dacă nu suntem pregătiţi să îl întâlnim pe El, dacă adăugăm sau substragem din cuvintele lui Dumnezeu, dacă suntem interesaţi de slavă, dacă nu ne sfinţim după cum El este sfânt

„ Vino, Doamne Isuse. Noi suntem obosiţi de atâta păcat. Noi ne-am săturat de această lume putredă. Noi dorim acea lume unde neprihănirea domneşte. Vino, Doamne Isuse ."

V.21: Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.

Este minunat să observăm cum se încheie Cuvântul lui Dumnezeu. Numai prin har vom putea face parte din Noul Ierusalim. Numai prin puterea şi ajutorul primite de la Dumnezeu, putem să fim eliberaţi de legăturile care ne- au ţinut robi atât de mulţi ani. Harul ne iartă de păcate! Şi harul ne ajută să biruim păcatul, lumea şi pe Satan!

Comparaţi acest cuvânt cu ultimul din Vechiul Testament - „ blestem".

În Maleahi 4:6, Dumnezeu spune, „ la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem".

Noul Testament începe cu naşterea lui Isus şi se încheie cu o benedicţie: „ Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi ".

Ce bucurie că putem fi eliberaţi de blestemul cu care se terminăVechiul Testament şi că putem fi sub harul Noului Testament, experimentând binecuvântarea lui Dumnezeu în fiecare aspect al vieţii naostre, şi făcând parte din casa lui Dumnezeu, pentru toată veşnicia.

Aleluia! Toată slava, gloria şi onoarea să fie ale lui Dumnezeu şi ale Mielului Care a fost jertfit pentru păcatele noastre.

Amin şi Amin!

Capitolul 1: Hristos Însuşi

Versetul 1 şi 3 sunt foarte importante. Această carte este revelaţia lui Isus Hristos. Este în primul rând o dezvăluire a lui Isus Hristos, nu a viitorului. Nu este revelaţia unui program profetic, ci revelaţia lui Isus Hristos ca Domn, ca Miel care a fost jertfit şi ca Acela Care are toată autoritatea în cer şi pe pământ şi care este astfel în control complet a tot ceea ce se întâmplă în lume în orice moment. Cartea a fost dată slujitorilor Săi pentru a se supune şi a o transmite altora. Binecuvântaţi sunt cei care împărtăşesc adevărurile din cartea Apocalipsa cu alţii.

Versetul 7 : Tema întregii cărţi este: „ Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea". Acesta este punctul culminant al istoriei umane.

Versetele 10-17 : Aici aflăm că totul începe cu descoperirea lui Hristos. Cel mai important lucru nu este schiţa profetică a urgiilor şi a judecăţii ce urmează să vină. Dumnezeu îi spune lui Ioan: „ În primul rând, trebuie să îl vezi pe Isus". Noi toţi trebuie să vedem slava lui Dumnezeu în primul rând. Fiecare descoperire a adevărului trebuie să înceapă cu descoperirea lui Isus Hristos Însuşi care ne face să cădem la picioarele Lui şi să spunem, „ O Doamne, Numai Tu eşi vrednic!". Chiar dacă nu pricepem orice altceva din Apocalipsa, dacă am învăţat cum să cădem la picioarele Lui, să ne închinăm Lui şi să îi vedem Slava, atunci am învăţat cel mai important lucru.

Versetul 19 : Diviziunea întreită a acestei cărţi:

1. Lucrurile pe care le-ai văzut - o revelaţie a lui Isus Hristos Însuşi. (Apocalipsa 1).

2. Lucrurile care sunt - Isus Hristos şi Biserica lui. ( Apocalipsa 2,3).

3. Lucrurile care vor avea loc după acestea - Isus Hristos şi Împărăţia Sa. (Apocalipsa 4-22).

Capitolele 2 şi 3: Hristos şi Biserica Sa

Aici vedem mesajele către cele şapte biserici şi pe mesagerii acestora. Aici Hristos este văzut ca un Purificator al oamenilor Săi, scoţând la iveală tot ce este în neregulă cu fiecare lider şi cu fiecare biserică. Ca un doctor punând diagnosticul pacientului, Hristos dă diagnosticul fiecărui caz, spunând la fiecare ce parte a veiţii lor este sănătoasă şi ce parte este bolnavă. Printre cele şapte biserici, numai două erau sănătoase, fără absolut nici o boală. Una dintre acestea două este biserica din Smirna, care a suferit persecuţia cu credincioşie. Cealaltă este biserica din Filadelfia, care a rămas în dragostea fiebinte de fraţi. Învaţă de la ele că există două lucruri pe care Domnul le caută: (1) credinţa în suferinţă; şi (2) dragostea frăţească fierbinte. Cei care sunt credincioşi în aceste două lucruri vor fi pregătiţi pentru venirea lui Hristos. Pe de cealaltă parte, acei care se aseamănă cu biserica din Laodiceea, care sunt căldicei şi fac compromisuri, vor fi scuipaţi din gura Domnului în ziua cea din urmă şi vor fi descoperiţi ca făcând parte din Babilonul prostituat.

De şapte ori în aceste mesaje către cele şapte biserici, auzim chemarea Duhului spunând: „ Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul". Şi ce spune Duhul? În esenţă, două lucruri:

1. De şapte ori spune, „Va birui!"

2. De şapte ori spune, „Pocăieşte-te!"

(Notă: nu esti nici un îndemn pentru cele două biserici să se pocăiască, şi totuşi cuvântul apare de şapte ori în scrisorile către celelelalte 5 biserici.)

Astfel, vedem că există o conexiune între duhul de pocăinţă şi biruinţă. Biruitor este acela care trăieşte într-o continuă pocăinţă de păcatul pe care îl descoperă în el.

Capitolele 4 la 22: Hristos şi Împărăţia Sa

De la capitolul 4 până la sfărşitul cărţii, vedem lucrurile privitoare la viitor. Aici lui Ioan îi este dată din nou o viziune a cerului (Cap.4 şi 5). Lui Ioan i-a fost arătat Camera Centrală de Control din cer de unde totul era constant monitorizat. Trebuie să observăm acest lucru în primul rând. Tot ce se întâmplă pe pământ este monitorizat şi controlat din cer, pentru că Dumnezeu este suveran. Dacă nu observăm acest lucru în primul rând, noi vom deveni nerăbdători şi fricoşi. Aşa cum Dunmnezeu i-a amintit lui Noe când a trimis judecata pin potop asupra pământului, că El priveşte la fecare dintre copii Săi tot timpul.

În Cap.6, şase din cele şapte peceţi ale cărţii sunt deschise. Aceasta este o imagine a ceea ce se va întâmpla pe pământ în timpul celor şapte ani înainte de revenirea lui Hristos. Cele şase peceţi corespund exact cu descrierea lui Isus despre ultimele zile din Matei 24: (1) Descoperirea lui Anticrist; (2) Război; (3) Foamete; (4) Ciumă; (5) Necazul cel Mare; (6) Revenirea lui Isus Hristos. Când cea de a şasea pecete este ruptă, citim cuvântul „mânie" apărând pentru prima dată în Apocalipsa. Acesta este momentul când îl vedem pe Hristos apărând pe nori şi răpind biserica - acestea se întâmplă după manifestarea lui anticrist şi după necazul cel mare ( Cap.7:9,10).

În Cap.7:1-8, vedem evreii credincioşi de pe pământ fiind pecetluiţi, astfel ca ei să fie protejaţi de mânia lui Dumnezeu.

O dată cu sunetul ultimei trompete, începe dezlănţuirea mîniei şi judecăţii lui Dumnezeu. Această trompetă este divizată pe şapte etape care sunt denumite cele şapte trompete. Aceasta este trompeta care va suna la venirea lui Hristos, când noi vom fi transformaţi ( 1Tesaloniceni 4:16, 1Corinteni 15:52). Primele patru părţi ale ultimei trompete sunt descrise în Capitolul 8 ca aducând judecata pe pământ, pe mare, la izvoarele de apă şi la corpurile cereşti. Încă două sunt descrise în Cap.9 - demonii care ies din Adânc şi demonii eliberaţi din râul Eufrat (locul vechiului Babilon) şi adunarea celor 200 milioane de soldaţi pentru bătălia finală Armaghedon.

În Cap. 9:20,21, găsim expresia „ei nu s-au pocăit" apărând de două ori. Cuvântul „pocăi" apare de mai multe ori în Apocalipsa decât în orice altă carte a Bibliei. Ceea ce indică suferinţa îndelungată a lui Dumnezeu Care aşteaptă ca oamenii să se pocăiască, pentru ca El să nu fie nevoit să îi judece.

În Cap.10, vedem cartea deschisă şi pe Ioan căruia i s-a cerut să o mănânce. Este dulce ca mierea în gura lui, dar amară în stomacul lui, simbolizând existenţa atât a harului cât şi a judecăţii în Cuvântul lui Dumnezeu.

În Cap.11 la 13, ni se oferă mari detalii asupra evenimentelor ce vor avea loc în timpul perioadei de 3 ani şi jumătate din cei 7 ani finali. În Cap.11, vedem doi martori care profeţesc în duhul lui Moise şi al lui Ilie. În Cap. 12, vedem că Satan este aruncat pe pământ. Biruitorii de pe pământ îl vor birui pe Satana, dar ceilalţi nu vor reuşi. În Cap. 13, îl vedem pe anticrist şi pe proorocul mincinos fiind la putere.

În Cap. 14, vedem că biruitorii stau împreună cu Domnul. Ei sunt puţini la număr - cei puţini, care au intrat pe poarta strâmtă (prin urechile acului), au urmat pe Miel pretutindeni, au învăţat să cânte o cântare nouă (mulţumind în toate lucrurile şi pentru toţi oamenii) şi şi- au curăţat pe deplin minciuna din vieţile lor. Apoi vedem o imagine scurtă a bătăliei finale Armaghedon. În Cap. 15, îi vedem din nou pe biruitori dând slavă lui Dumnezeu.

În Cap. 16, vedem 7 îngeri care toarnă 7 potire ale mâniei pe pământ. Acestea sunt foarte asemănătoate cu cele 7 trompete divizate, şi probabil că vor avea loc în acelaşi timp cu cele 7 trompete divizate ale ultimei trompete. Din nou, observăm că oamenii îl blesteamă pe Dumnezeu şi nu se pocăiesc.

În Cap. 17 şi 18, ni se face o descriere a Babilonului, curva care pretinde că aparţine lui Hristos, dar care a trăit în adulter spiritual cu lumea. Babilonul religios este explicat în Cap. 17, şi Babilonul comercial în Cap. 18. Creştinătatea Babiloniană este aceea care a căutat să slujească lui Dumnezeu şi banilor. A căutat să îl iubească pe Hristos şi să fie prietenă şi cu lumea. A amestecat Cuvântul lui Dumnezeu cu tradiţiile oamenilor. Să scapi de tradiţiile Babilonului religios nu este de ajuns pentru a te elibera, pentru că cineva poate fi încă prins în pânza Babilonului comercial, prin iubirea de bani. Noi trebuie să fim prudenţi la curva comercială mai mult decât la curva religioasă.

În Cap. 19, vedem Mireasa lui Hristos, care s-a păstrat curată - curată de curva religioasă şi curată de curva comercială - îmbrăcată în simplitate şi puritate, gata pentru nunta ei cu Mielul. Apoi vedem Mielul venind cu Mireasa lui pentru bătălia finală Armaghedon, unde Anticristul împreună cu armetele sale este învins.