scris de :   Zac Poonen categorii :   Biserica Ucenici
WFTW Body: 

Trupul lui Hristos poate fi comparat cu un spital. Când un om este bolnav și merge la un spital, spitalul are diverse departamente pentru a-l ajuta. Poate că are nevoie de o injecție, de fizioterapie sau de o intervenție chirurgicală. Este posibil să fie nevoie să viziteze medicul oftalmolog sau doctorul pentru urechi. Deci, spitalul are diverse secții. Medicul oftalmolog își petrece tot timpul doar consultând ochii oamenilor și nimic altceva. Asta nu pentru că el simte că alte părți ale corpului uman nu sunt importante, ci pentru că specialitatea sa este ochiul. La fel este și în Trupul lui Hristos, fiecare credincios are un dar și o chemare diferită. Și, de unul singur, fiecare om este lipsit de echilibru. Singura persoană perfect echilibrată care a trăit vreodată pe acest pământ a fost Domnul Isus Hristos. Toți ceilalți dintre noi - chiar și cei mai buni dintre noi - suntem neechilibrați. Ne putem găsi echilibrul doar pe măsură ce lucrăm împreună cu alți frați și surori - cu celelalte departamente din spitalul Domnului. Prin urmare, nu există loc pentru individualism în acest spital!

Un spital bun va avea multe secții care să răspundă diferitelor nevoi ale oamenilor. În același fel, și Trupul lui Hristos are o varietate de slujiri și multe daruri spirituale pentru a ajuta oamenii. Nu există o biserică sau grup care să aibă toate darurile Duhului Sfânt. Dar acestea pot fi găsite toate în Trupul lui Hristos, în întregimea lui. Trebuie să știm care este chemarea noastră specifică în Trup.

Lumea este plină de oameni bolnavi din punct de vedere spiritual. Și, cazul niciunui om nu este lipsit de speranță. Orice om poate fi complet vindecat de Domnul. Aceasta este vestea bună a Evangheliei pe care o vestim. Cel mai rău păcătos și cea mai pervertită persoană poate găsi vindecare în spitalul Domnului. Un spital bun nu va îndepărta niciodată o persoană grav bolnavă. Spitalele inferioare fac asta deoarece nu sunt echipate pentru a face față cazurilor grave. În același fel, o biserică bună nu-i va spune nici măcar celui mai mare păcătos din lume că situația lui este fără speranță!

O biserică bună îi va putea schimba pe cei mai răi dintre păcătoși în cei mai mari sfinți - dacă păcătosul este dispus să ia tratamentul dat. Putem compara biserica și cu un corp uman. În corpul omenesc, fiecare parte are o funcție; iar acea parte se concentrează doar pe îndeplinirea propriei funcții. Dar apreciază, prețuiește și cooperează cu celelalte părți ale corpului, care au funcții diferite. La fel trebuie să fie atunci când lucrăm împreună cu alte persoane care au slujbe diferite în Trupul lui Hristos. În 1 Corinteni 12, Duhul Sfânt folosește exemplul ochilor, urechilor, mâinilor și picioarelor pentru a ilustra modul în care sunt exercitate darurile Duhului în Trupul lui Hristos.

Pun accentul pe anumite lucruri din Biblie din nou și din nou pentru că aceasta este povara pe care mi-a dat-o Domnul. M-am ținut de slujirea la care m-a chemat Domnul, pentru că știu că este singura slujire în care Îi pot fi de folos Domnului. Voi frustra planul Domnului pentru mine dacă încerc să fac altceva. Însă nu sunt împotriva altor slujiri, ci le prețuiesc foarte mult. Stomacul apreciază foarte mult mâna, dar nu încearcă niciodată să facă ceea ce face mâna. De exemplu, nu încearcă niciodată să ridice mâncare dintr-o farfurie, ci permite mâinii să facă asta și apoi își face propria slujbă de a digera mâncarea pe care mâna o ridică și o trimite înspre el! Aceasta este o imagine a modului în care ne completăm unii pe alții în Trupul lui Hristos. Majoritatea credincioșilor nu au văzut acest adevăr al varietății slujirilor din Trup. Dar dacă nu vezi acest adevăr, nu vei putea niciodată să îndeplinești tot ceea ce Dumnezeu dorește să împlinești. Este bine ca toți să avem claritate în mintea noastră cu privire la lucrarea la care ne-a chemat Dumnezeu. Povara pe care ne-o dă Domnul în inimile noastre este de obicei o indicație a slujirii pe care El o are pentru noi în Trupul Său. Fiecare din noi avem o slujire distinctă și unică în Trupul lui Hristos pe care nimeni altcineva nu o poate îndeplini. Iar acea slujire nu va fi niciodată una echilibrată, ci va fi neechilibrată. Va trebui să îți găsești echilibrul lucrând în părtășie cu alții care au diferite slujbe în Trup. Acesta este modul în care Dumnezeu ne ține smeriți - făcându-ne dependenți de alții. Slavă Domnului! Cu toții suntem puternici în unele domenii ale vieții noastre, dar slabi în alte domenii - la fel ca un student care poate fi bun la limba engleză și slab la matematică. Dar trebuie să știm unde suntem slabi și să întărim acele zone. Biserica ta poate că este puternică în accentul pe care-l pune pe evanghelizare, dar slabă în accentul pe sfințenie. Dacă este așa, atunci știi la care tip de slujire trebuie expusă biserica ta.