Citeam recent biografia unui misionar care și-a dedicat viața pentru a răspândi Evanghelia lui Isus Hristos în mai multe insule din Pacificul de Sud, unde locuiau multe triburi canibale. Am fost entuziasmat să văd cum Domnul l-a izbăvit, l-a întărit, l-a încurajat și l-a mângâiat prin multe încercări grele. Și am descoperit dorințe care răsăreau în inima mea, și ispita de a crede că o astfel de mărturie este mai specială decât ceea ce aș putea să dau eu astăzi în viața mea.

Dar Domnul a folosit această experiență pentru a-mi reaminti de un adevăr foarte important: că cea mai importantă mărturie pe care o pot da nu este cea pe care o dau cu buzele mele altor oameni; ci mai degrabă, cea pe care o dau cu viața mea, domniilor și stăpânirilor din locurile cerești.

„… Pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu” (Efeseni 3:10).

Vedem din cele mai vechi însemnări ale Bibliei că Satan se deplasează pe pământ, căutând să vadă pe cine poate acuza (Iov 1:6). Și vedem, de asemenea, că Dumnezeu caută bărbați și femei care trăiesc înaintea feței Lui - pe care El îi poate arăta lui Satan (Iov 1:7) pentru a-l răsturna și pentru a demonstra înțelepciunea mărețului plan al lui Dumnezeu în crearea omului.

Dar chiar și după ce cunosc aceste lucruri, constat că este încă foarte ușor să prețuiesc mărturia rostită, mai mult decât să-L slăvesc pe Domnul cu viața mea!

Semnul unei vieți care dă mărturie

Ori de câte ori mă gândesc să-L slăvesc pe Dumnezeu prin viața mea, îmi amintesc de Isus Hristos, a cărui viață „L-a făcut cunoscut pe Tatăl” (Ioan 1:18). Pe măsură ce creștem în Hristos, ar trebui să ne uităm din ce în ce mai mult la viața lui Isus pentru această cunoaștere a Tatălui, și nu doar la cuvintele Lui rostite. Pentru mine, trei momente din viața Lui oferă aceeași cunoaștere profundă a Tatălui - toate sunt unghiuri diferite ale aceleiași străluciri - ca un diamant cu mai multe fațete.

„Şi, deodată, s-a stârnit pe mare o furtună atât de straşnică, încât corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea” (Matei 8:24).

„Îndată, Iuda s-a apropiat de Isus şi I-a zis: „Plecăciune, Învăţătorule!” Şi L-a sărutat. Isus i-a zis: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” Atunci, oamenii aceia s-au apropiat, au pus mâinile pe Isus şi L-au prins” (Matei 26:49-50).

„Pilat a zis lui Isus: „De unde eşti Tu?” Dar Isus nu i-a dat niciun răspuns. Pilat I-a zis: „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc şi am putere să-Ţi dau drumul!”„N-ai avea nicio putere asupra Mea”, i-a răspuns Isus, „dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus…” (Ioan 19: 9-11).

Ceea ce văd în fiecare dintre aceste trei cazuri este că Isus se afla în odihnă! El a putut să doarmă într-o furtună, pentru că S-a încrezut în Tatăl Său. A putut să-l numească pe Iuda „prietenul” Său, fiindcă a văzut că paharul a venit de la Tatăl Său. El a putut să înfrunte conducătorii pământești, pentru că S-a încrezut în autoritatea supremă a Tatălui Său. Mărturia vieții Sale a fost o mărturie de „odihnă” absolută într-un Tată ceresc iubitor și puternic!

Și slavă Domnului, noi putem avea aceeași mărturie astăzi. Chiar dacă nimeni de pe pământ nu vede și chiar dacă nu rostim niciun cuvânt (la fel cum Isus nu a vorbit când dormea pe barcă), totuși viața noastră poate fi o mărturie dată domniilor și stăpânirilor din locurile cerești despre încrederea supremă în Tatăl nostru din ceruri.

Cum depunem această mărturie? În mijlocul furtunilor cu care ne confruntăm, ne așezăm în barcă lângă Isus. Ucenicii, care nu aveau Duhul Sfânt, nu s-au putut odihni până când furtuna nu a trecut; dar noi ne putem odihni cu Isus chiar dinainte, și prin furtună. În mijlocul atacurilor din partea trădătorilor, refuzăm să ne apărăm, la fel cum a făcut Isus. Ucenicii, care nu aveau Duhul Sfânt, nu au putut rezista ispitei de a se lupta; dar noi ne putem încredința lui Dumnezeu, împreună cu Isus, în timp ce suntem nedreptățiți. În mijlocul provocărilor aduse împotriva noastră de autoritățile superioare, avem mângâierea că Dumnezeu este autoritatea supremă, așa cum a avut Isus.

De multe ori Domnul m-a invitat „să mă așez în corabie cu Isus” în timp ce furtuna bătea împotriva bărcii mele. Două lucruri care au fost în special o provocare pentru mine sunt următoarele:

Odihna nu este opțională

„Să luăm dar bine seama ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu” (Evrei 4:1).

Trebuie să iau orice neliniște foarte în serios. Am auzit recent, la adunarea bisericii noastre, că toată neliniștea se datorează mândriei. Așadar, dacă ne aflăm vreodată fără odihna lui Dumnezeu, trebuie să luăm în serios acest lucru și să cerem Domnului lumină cu privire la mândria care ne oprește de la a avea odihna Lui. Biblia spune (traducerea NASB): „Să ne temem dacă se pare că nu am reușit să intrăm în odihna Lui”. Așa că trebuie să luăm în serios cea mai mică lipsă de odihnă!

Odihna nu înseamnă lenevie

Am observat că firea mea va încerca să răsucească subtil odihna promisă, în sensul că nu fac nimic. Asta este fals. A ne odihni în Hristos nu înseamnă că stăm cu mâinile încrucișate fără să facem nimic. Mai degrabă, înseamnă că tot ceea ce facem (ca și în cazul lui Isus Însuși) este susținut de dragostea și grija veșnică a Tatălui nostru.

Și în acest timp în care Dumnezeu mă invită în odihna Sa, El mi-a poruncit de asemenea să fiu mai sârguincios și mai atent, chiar și în chestiuni „triviale”, precum munca mea seculară.

„Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23).

Așadar, vreau să resping toate definițiile false ale odihnei și să vin la Isus tânjind după adevărata odihnă pe care ne-a promis-o El. Vreau să refuz să fiu tulburat și, de asemenea, să refuz orice „odihnă” contrafăcută pe care mi-ar putea-o oferi vrăjmașul.

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi VEȚI GĂSI ODIHNĂ PENTRU SUFLETELE VOASTRE. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară” (Matei 11:28-30).