Jeremy Utley

(Prezbiter la Biserica NCCF, San Jose, California, SUA)

"Sfinţii care sunt în ţară, oamenii evlavioşi, sunt toată plăcerea mea" (Psalmii 16:3).

Ce înseamnă practic să îți găsești „plăcerea” în sfinți? O experiență recentă din familia noastră m-a ajutat să văd acest verset într-o lumină proaspătă și de asemenea m-a ajutat să văd cât de prețioasă este această atitudine înaintea Domnului.

Poveste adevărată: copilașul nostru de 1 an era pe punctul de a învăța să meargă. Se ținea adesea de mobilă pentru a se stabiliza, dar nu fusese niciodată îndeajuns de curajoasă să încerce să meargă fără sprijin, nici măcar pe distanța unui hol.

Apoi, într-o zi specială, ea și-a dat drumul și a început o călătorie cu chicoteli, dar tremurătoare prin sufragerie, spre locul în care stăteam eu. Am fost încântat! Am început să o încurajez, nerăbdător să văd dacă va reuși la prima încercare de a traversa camera.

Dar apoi s-a întâmplat ceva total neașteptat, care mi-a amplificat bucuria la un cu totul alt nivel. Nu, copilașul nu a început să sprinteze; sora ei mai mare a venit lângă mine și mi s-a alăturat în a o încuraja. Am fost uluit să văd cât de mult mi-a crescut bucuria când am văzut că una dintre fetele mele mai mari îmi împărtășește încântarea față de surioara mai mică.

Sincer, s-ar putea să fi fost chiar mai încântat de încântarea fetei mele mai mari decât de încercarea fetiței mele de a merge!

Această poveste s-a repetat în diverse forme de mai multe ori de-a lungul anilor, și sunt mereu impresionat de lecția aceasta: atunci când copiii mei se bucură unul de altul - de creșterea celuilalt, de darurile lor unice etc. - asta aduce o bucurie deosebită pentru inima mea de tată. Și m-a învățat ceva despre cum pot aduce o bucurie deosebită inimii Tatălui meu din ceruri, pe măsură ce mă bucur într-o dragoste adevărată față de frații și surorile mele în Hristos.

Este ușor să ne gândim, în mințile noastre „corespunzător” educate și sofisticate, că ceva de genul plăcerii în alți membri ai familiei lui Dumnezeu se află sub sfera iubirii pentru Hristos. Și totuși vedem unele dintre cele mai lipsite de rușine expresii de dragoste față de alții din familia lui Dumnezeu, venind de la cel mai matur creștin:

"Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar şi viaţa noastră, atât de scumpi ne ajunseserăţi" (1 Tesaloniceni 2:8).

"Te rog pentru copilul meu pe care l-am născut în lanţurile mele, pentru Onisim… "Ţi-l trimit înapoi pe el, inima mea" (Filimon 1:10, 12).

"Ce-i drept, a fost bolnav şi foarte aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el. Şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să n-am întristare peste întristare"  (Filipeni 2:27).

"Ochiul nu poate zice mâinii: „N-am trebuinţă de tine”; nici capul nu poate zice picioarelor: „N-am trebuinţă de voi.”... Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste, pentru ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele" (1 Corinteni 12:21, 24-25).

"Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toţi cu o dragoste nespusă în Isus Hristos" (Filipeni 1:8).

"Acum trăim într-adevăr, fiindcă voi rămâneţi fermi în Domnul" (1 Tesaloniceni 3:8).

Este o mare provocare pentru mine să iau în considerare exemplul de dragoste al lui Pavel pentru biserică. Este ușor să spui „Iubesc biserica”; este altceva să compar sincer afecțiunea mea pentru alți membri specifici ai Trupului, cu exemplul dat aici. Mă bucur oare de creșterea altora și de darurile altora? Vin alături de Domnul (Care trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei, de asemenea - Evrei 7:25) și îi încurajez pe  frații și surorile mele în Hristos, așa cum a făcut fiica mea mai mare pentru cea mai mică?

Opusul plăcerii

Este atât de important să ne curățăm de toate formele de ură. Dar putem să ne felicităm și să ne lăudăm cu nechibzuință pentru faptul că nu avem nicio răutate față de alții, sau că nu bârfim, sau că nu acuzăm etc., și să ne imaginăm că acestea sunt contrariile plăcerii/încântării. Dar am observat că există un opus mult mai periculos al încântării, de care trebuie să ne ferim, și acesta este indiferența.

"‘La ce ne foloseşte să postim’, zic ei, ‘dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?’ Pentru că”, zice Domnul, „în ziua postului vostru vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi asupriţi pe simbriaşii voştri… Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l şi nu întoarce spatele semenului tău! Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte şi slava Domnului te va însoţi" (Isaia 58:3, 6-8).

Păcatul pe care l-a declarat Dumnezeu oamenilor care căutau să-L cunoască zi de zi (Isaia 58:1-2) a fost păcatul nepăsării, al indiferenței, al neglijenței. Ei voiau să-L cunoască pe Dumnezeu și erau încântați să cunoască căile Lui, dar totuși au fost găsiți vinovați pentru că au presupus că această căutare a lor nu are nimic de-a face cu frații și surorile lor! Au crezut că pot să-L caute pe Dumnezeu și să fie indiferenți față de familia Lui!

Pe măsură ce umblăm cu Domnul, cu siguranță El vrea să se ocupe de păcatele de înfăptuire (cum ar fi ura, bârfa, acuzația etc.), dar mai mult decât atât, El vrea să abordeze orice păcat de omitere, în special lipsa de dragoste din inimile noastre. Dorința Lui nu este doar să ne umple cu dragostea Lui pentru nevoia noastră proprie, ci să ne umple până la revărsare pentru alții (Ioan 7:38). Este greu de crezut, dar Cuvântul lui Dumnezeu spune că indiferența este de fapt MAI REA decât ura de-a dreptul - "Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea" (Apocalipsa 3:15-16) - Dumnezeu preferă de fapt răceala decât căldicelul!!

Am observat că este mult mai ușor să mă concentrez asupra „comiterilor” (greșelile pe care le fac) decât să văd ceea ce neglijez cu totul (omisiunile mele). Dar Dumnezeu nu se mulțumește pur și simplu să ne scape de rău („răceală”), doar pentru a ne lăsa indiferenți („calzi”); El vrea să ne inunde cu bine (Iubirea Sa fierbinte de foc); iar stadiul critic prin care trebuie să căutăm să trecem prin harul Său este deșertul golului, căldăciunii, nepăsării și indiferenței.

"Duhul necurat, când iese dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: ‘Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.’ Şi când vine, o găseşte măturată şi împodobită. Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el, intră împreună în casă, se aşază în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi." (Luca 11:24-26)

Trebuie să vedem nepăsarea în trupul lui Hristos ca fiind la fel de periculoasă pe cât este ura pentru sufletele noastre. Dacă o facem, Îi vom cere Domnului să ne dea revelație despre indiferența noastră față de ceilalți frați și surori. Fie ca bunătatea Lui să ne facă să ne pocăim de orice lipsă de iubire și El să ne inunde inimile cu plinătatea plăcerii Sale în familia Sa. M-a binecuvântat enorm să reflectez asupra propriei mele experiențe de bucurie amplificată ca tată și să-mi amintesc că, pe măsură ce împărtășim inima lui Dumnezeu pentru ceilalți membri ai familiei Sale, avem ocazia de a amplifica bucuria Lui.

"Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu." (Ioan 15:12)

"Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape... Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate." (1 Petru 4:7-8)

"Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda (în dragostea de foc a lui Dumnezeu)  până la sfârşit va fi mântuit." (Matei 24:12-13)