Isus ne-a învăţat că primele trei cereri din rugăciune sunt: „Sfinţească-se Numele Tău”, „Vie Împărăţia Ta” şi „Facă-se voia Ta”. Observaţi că toate au legătură cu Dumnezeu. Omul este în esenţă egocentric. Ce am moştenit de la Adam este o viaţă egocentrică, care ne face să ne gândim la noi în primul rând, şi de multe ori numai la noi. “Eu şi familia mea” - asta îi preocupă pe majoritatea oamenilor, şi chiar dacă se pocăiesc e tot “Eu şi familia mea”. Când Îl primesc pe Cristos, se gândesc doar cum poate El acum să-i binecuvinteze pe ei şi pe familia lor. Acesta nu este creştinism. Isus a venit să ne elibereze de această viaţă egocentrică care e cauza nefericirii noastre.

Motivul pentru care majoritatea creştinilor nu se pot bucura întotdeauna este fiindcă sunt centrați pe ei înșiși. Când li se întâmplă ceva bun, se bucură. Iar când ceva nu se întâmplă aşa cum voiau ei - dacă n-au primit promovarea pe care o aşteptau - își pierd bucuria. De ce? Dumnezeu e tot pe tron, păcatele îţi sunt tot iertate, diavolul tot este învins! Nu te poți bucura fiindcă n-ai primit ceva ce voiai tu. Isus a venit să ne elibereze de această viaţă egocentrică, care e cauza tuturor problemelor noastre.

Putem să cerem mâncare? Desigur că putem. Isus ne-a învăţat să ne rugăm, în Matei 6:11: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”. „Pâinea cea de toate zilele” include: mâncare, îmbrăcăminte, adăpost, și educaţia copiilor, fiindcă ei trebuie să primească educaţie şi să obţină o slujbă astfel încât şi ei să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Nu-i nimic greşit în a cere aceste lucruri. „Ne iartă nouă greşelile noastre” și „Izbăveşte-ne de cel rău” sunt de asemenea cereri bune. Dar toate aceste trei cereri, cu privire la noi, vin după ce căutăm Numele lui Dumnezeu, Împărăţia Lui şi slava Lui. Isus ne schimbă priorităţile.

Felul corect în care trebuie să ne rugăm este având prioritare în gândirea noastră Împărăţia, Numele şi voia lui Dumnezeu. Altfel spus, trebuie să-mi schimb întregul meu mod de a trăi, şi să mă gândesc acum în termeni de Numele, Împărăţia şi slava lui Dumnezeu. Acesta este creştinul cu adevărat spiritual. Oricine poate repeta această rugăciune, chiar şi un papagal. Dar numai oamenii spirituali pot să se roage această rugăciune din inima lor, fiindcă doar oamenii spirituali pot să spună cu sinceritate că preocuparea lor principală în viaţă este ca Numele lui Dumnezeu să fie sfinţit în ţară, în biserică, în ei și în familia lor.

„Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să vină curând, autoritatea lui Dumnezeu trebuie să fie aşezată în biserică, și voia lui Dumnezeu trebuie să se facă în viaţa mea, în familia mea, pretutindeni.” Aceasta este caracteristica unui om spiritual. Nu te considera spiritual până când aceste trei lucruri nu sunt dorinţele superioare din inima ta. Toate celelalte lucruri sunt lipsite de sens dacă centrul vieţii tale e tot împrejurul tău. Mulţi oameni, fiindcă au avut o viaţă egocentrică în trecut, după ce se pocăiesc Îl adaugă pe Isus pe orbita lor ca să le slujească - să le ierte păcatele, să le răspundă la rugăciuni, să-i binecuvinteze, să-i facă prosperi, și să le vindece bolile. Acesta nu este creştinism. Este o viaţă egocentrică căreia doar i se adaugă religia. Când Cristos vine cu adevărat în interior, ne întoarcem, ne pocăim de viaţa noastră egocentrică, şi Dumnezeu devine centrul.

În cele trei cereri care ne privesc pe noi, de la sfârşitul rugăciunii Domnului, Isus menționează lucruri materiale („Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”), dar le leagă de „Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ”. Eu spun: „Tatăl meu, vreau să fac voia Ta pe pământ, în viaţa mea, exact cum fac îngerii în cer, adică ascultând de Tine instant. Şi, pentru a face voia Ta am nevoie de sănătate, deci, dă-mi pâinea cea de toate zilele.” Te rogi pentru pâinea cea de toate zilele ca să faci voia lui Dumnezeu, sau voia ta? Ca să păcătuieşti, sau ca să fii pe placul lui Dumnezeu? Rugăciunea noastră trebuie să fie: „Dă-mi astăzi pâinea cea de toate zilele ca să am sănătate şi putere să trăiesc pentru Dumnezeu.”

Celălalt lucru de observat aici este că, în toată rugăciunea aceasta, cuvintele “eu”, “a mea” lipsesc. Nu e interesant lucrul acesta? În rugăciunile noastre găsim “eu” și “a mea” foarte frecvent, dar în această rugăciune prin care Domnul ne-a învățat cum să ne rugăm, cuvintele “eu” și “a mea” sunt absente complet. El spune: „Dă-ne nouă” - „Nu numai mie, Doamne. Mă gândesc şi la fratele meu, şi el are nevoie de pâinea cea de toate zilele.” „Ne iartă nouă” - „Nu mă ierta doar pe mine, ci şi pe fratele meu.” „Izbăveşte-ne…” Omul cu adevărat spiritual este unul a cărui viaţă este centrată în Dumnezeu, şi când vine vorba de sine, nu se gândeşte doar la el, ci şi la oamenii din jurul lui, la alţii care sunt de asemenea parte din familia lui Dumnezeu. Deoarece Dumnezeu este Tatăl unei familii mari, se gândește şi la alţii.

Ordinea corectă este: Cristos este primul, iar apoi alţii şi cu mine împreună; nu doar eu de unul singur. Aşa se roagă un om spiritual: nu doar pentru nevoile lui. Este preocupat de copiii lui, fireşte, dar e preocupat şi de copiii altcuiva. Nu-i priveşte de sus. Nu e omenește posibil să fim preocupaţi la fel de mult pentru copiii altora ca pentru ai noştri. Trebuie să fim realişti, dar trebuie să avem o anumită preocupare pentru ei. „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.”

„Ne iartă nouă păcatele noastre precum i-am iertat şi noi pe alţii.” Aceasta este o cerere importantă. E singura cerere pe care Isus o repetă la sfârşit. El spune în Matei 6:14: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.” Este foarte important să înţelegem această condiţie, pentru că Însuşi Isus a aşezat-o: dacă nu-i iertaţi pe oameni, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. E adevărat acest lucru sau nu?

Reţine Dumnezeu iertarea atunci când tu nu ierţi pe altcineva pentru ce a făcut împotriva ta? Categoric. El nu te va ierta dacă tu nu-i ierţi pe alţii. Vă rog să ţineţi minte asta. Este un principiu fundamental în relaţiile lui Dumnezeu cu omul, că se poartă cu noi aşa cum ne purtăm noi cu alţi oameni. Dacă suntem milostivi faţă de alţii, şi Dumnezeu e milostiv faţă de noi. Dacă îi ierţi pe alţii, şi Dumnezeu te iartă pe tine. Am văzut asta în Matei 5:7: „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă.” Aici putem spune, ferice de cei care îi iartă pe alţii, căci ei vor fi iertaţi. Iar cei care nu-i iartă pe alţii, nu vor fi iertaţi.

Isus a spus odată o pildă în această privinţă, în Matei 18:21-35, pentru a ilustra acest lucru clar. Este o pildă foarte importantă pe care trebuie să o înţelegem. Era un rege care avea mulţi robi, şi toţi îi datorau mulţi bani. Un om îi datora 10 mii de talanţi - care înseamnă cam un miliard de rupii - o datorie uriașă pe care nu o poți achita niciodată. Regele a fost milostiv şi l-a iertat. Omul acela a ieşit afară şi l-a întâlnit pe un altul care îi datora 100 de rupii. L-a apucat de gât şi i-a zis: „Dacă nu-mi plăteşti, te duc la tribunal ca să fii închis.” Şi apoi a făcut asta. Când ceilalţi robi au văzut asta, s-au dus şi au raportat regelui. Regele l-a chemat pe rob şi i-a zis: „Rob viclean, tu m-ai rugat să-ţi iert datoria şi te-am iertat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine? Şi stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora.”

Cu alte cuvinte, acea datorie iertată a fost pusă înapoi pe capul lui. Cum explici asta? Dumnezeu care ne iartă, Îşi retrage apoi iertarea? Ne pune El înapoi pe cap păcatele de care am fost deja iertaţi? Potrivit cu acest verset, da. Biblia nu spune niciodată că Dumnezeu a uitat de păcatele noastre. El spune că nu-Şi va mai aduce aminte de păcatele noastre, însemnând că nu va ţine păcatele noastre împotriva noastră.

Nu există niciun verset care spune că Dumnezeu uită complet. Eu însumi nu pot uita păcatele pe care le-am comis. Cum poate Dumnezeu să uite de toate acestea? Nu, ci El ştie încă, dar nu le ţine împotriva noastră. Această pildă ne învaţă că dacă îi iertăm pe alții, și Dumnezeu ne iartă pe noi, iar dacă nu iertăm, Dumnezeu nu ne va ierta.

Apoi, ultima cerere este: „Nu ne duce pe noi în ispită.” Ce înseamnă asta? Dumnezeu nu va îngădui să fim ispitiţi peste puterile noastre (1 Corinteni 10:13). Dar este bine să ne rugăm asta, pentru că e bine să recunoaştem că unele ispite sunt mult peste puterile noastre de a le face faţă. Ştim că Dumnezeu nu va îngădui să fim încercaţi peste puterile noastre, dar trebuie să ne rugăm să nu fim duși într-o ispită care e prea puternică pentru noi. „Ci izbăveşte-mă de cel rău.” Exprim o poziţie smerită, spunând: „Nu ştiu cum să biruiesc această ispită. N-am abilitatea să biruiesc această ispită. Aşadar, Doamne, Tatăl meu, Te rog nu mă duce într-o ispită prea puternică pentru mine.” Când mă rog în felul acesta, îmi exprim incapacitatea și neputinţa. Aceasta este o atitudine bună pe care s-o am faţă de ispită.

Nu trebuie să ne gândim că suntem suficient de puternici ca să biruim ispita. Din acest motiv mulţi oameni n-au biruinţă asupra păcatului. Motivul pentru care majoritatea creştinilor sunt biruiţi de păcat este fiindcă au prea multă încredere de sine. Ei cred că au abilitatea. Își imaginează că, cu încă puţină determinare şi efort vor birui. Ba nu-i aşa. Trebuie să recunoaştem: „Doamne, nu mă duce într-o ispită care este prea puternică pentru mine. Şi, când mă confrunt cu oricare ispită, izbăveşte-mă Tu de ceea ce e rău, fiindcă nu pot birui răul de unul singur.” De am recunoaşte că răul este mult prea puternic pentru noi, chiar şi în această chestiune de a-i ierta pe alţii, atunci ne-am ruga cum ne învață Domnul Isus aici. Dacă ţi se pare greu să ierţi pe cineva - dacă cineva ţi-a făcut un rău atât de mare ţie sau familiei tale, şi ţi se pare foarte greu să ierţi acea persoană pentru răul pe care l-a făcut - atunci Îi poţi cere lui Dumnezeu har. Spune: „Doamne, te rog ajută-mă, izbăveşte-mă de acest rău al unui duh neiertător. Nu am abilitatea să iert acest om, dar Te rog să mă ajuţi să-l iert.”

Rugăciunea este o expresie a slăbiciunii noastre şi a dependenţei noastre totale de Dumnezeu. Iar credinţa este încrederea că Dumnezeu mă va ajuta, fiindcă El este Tatăl meu care e în ceruri, care L-a trimis pe Fiul Său să moară ca să mă elibereze de toate păcatele mele. Romani 8:32 spune: „Dacă El L-a dat pe Fiul Său ca să vă elibereze de toate păcatele voastre, cu cât mai mult vă va da, împreună cu El, tot ce vă trebuie!”

Rugăciunea concluzionează în Matei 6:13: „Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.”

Este foarte important să ne sfârşim rugăciunea aşa, şi să spunem: „Doamne, la sfârşitul tuturor, când mi-ai răspuns la rugăciune și ai făcut tot ce Te-am rugat, vreau să recunosc că a Ta este împărăţia și a Ta este puterea. N-am putere să pot trăi această viaţă, n-am putere să biruiesc păcatul. A Ta este puterea. Şi, când biruiesc păcatul, slava este de asemenea a Ta.”

Iar apoi rugăciunea se încheie cu „Amin”, care înseamnă „Aşa va fi”.