Romani 8 vorbește despre viața călăuzită de Duhul Sfânt. Când ajungem să trăim această viață de supunere față de Duhul Sfânt, atunci Tatăl nostru începe să lucreze în toate circumstanțele vieții noastre pentru ca totul să lucreze spre binele nostru etern. Chiar dacă alți oameni încearcă să ne facă rău, Dumnezeu face ca acest lucru să lucreze spre binele nostru, după cum spune versetul: "De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său" (Romani 8:28) . "Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulţi fraţi" (Romani 8:29). Aceasta este într-adevăr o Evanghelie minunată! Romani 8:28 este una dintre cele mai minunate promisiuni din Noul Testament și acoperă fiecare circumstanță cu care ne putem confrunta vreodată - în mod absolut și în întregime. Deci, spune-I Domnului: "Doamne, nu am nicio ambiție pe pământ, decât să fac voia Ta așa cum Tu Însuți ai trăit. Nu doresc să umblu după bani, sau onoare, sau faimă sau confort. Nu vreau niciun singur lucru pe pământ pentru mine. Vreau doar să-ți fiu pe plac în fiecare zi. Și mă voi verifica în mod constant pe mine însumi în aceste chestiuni." Atunci toate lucrurile VOR LUCRA împreună spre binele tău. Și acest "bine" este menționat în următorul verset (Romani 8:29) - vei fi mai asemănător lui Însuși Isus. Nu există niciun bine mai mare decât acesta, pe care Dumnezeul Atotputernic îl poate face pentru tine.

Citim în Efeseni 1:4,5 (versiunea NTLR): "În dragoste… El (Dumnezeu) ne-a predestinat". "Predestinat" este un alt cuvânt care este foarte greșit înțeles. Pentru ce ne-a predestinat Dumnezeu? Pentru a merge în cer sau în iad? Nu. El nu predestinează pe nimeni să meargă în rai sau iad. Aici scrie: "El ne-a predestinat să fim înfiați prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale." Ne-a predestinat să fim fii maturi în Cristos și nu creștini bebeluși. Trebuie să fii un fiu responsabil, interesat de treburile Tatălui tău ceresc. Așadar, poartă-te ca un fiu care are simțul responsabilității în ceea ce privește afacerea Tatălui său.

În Coloseni 1:28, Pavel spune: "Pe El (pe Cristos) Îl propovăduim noi şi sfătuim pe orice om şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Cristos Isus." Aici se referă atât la prorocie, cât și la învățătură - cu toată înțelepciunea. Scopul final al lui Pavel a fost de a-l înfățișa pe orice om desăvârşit în Cristos. Dacă Pavel avea o biserică de 100 de oameni, avea să facă tot posibilul pentru a se asigura că toți acei 100 de oameni - fiecare frate și soră - vor deveni desăvârșiți în Cristos. El avea să-i îndemne, să-i sfătuiască și să-i învețe cu toată înțelepciunea, fiindcă într-o bună zi trebuia să îi prezinte pe aceștia lui Dumnezeu. Sunt foarte puțini pastori și păstori care au o astfel de povară pe inimă. Ei doar predică. Atât. Dar Pavel avea o povară de a conduce fiecare persoană către maturitate spirituală. Nu poți lua cu ușurință responsabilitatea de a fi prezbiter într-o biserică. Când am fost prezbiter în biserica noastră din Bangalore timp de 25 de ani, am căutat să cunosc starea spirituală a fiecărui adult din biserica mea, astfel încât să-i pot corecta, mustra, să le dau înțelepciune, să le spun cuvinte încurajatoare și cuvinte puternice, astfel încât să-i pot prezenta desăvârșiți în Cristos într-o bună zi. Nu am vrut niciodată nimic de la ei pentru mine însumi. De dragul lor, de dragul Trupului lui Cristos, a trebuit să trec prin multe zdrobiri în viața mea privată. Dumnezeu s-a purtat cu mine în atât de multe feluri, astfel încât mireasma lui Cristos să poată ieși din mine și alții să fie binecuvântați. Aceasta este adevărata slujire creștină. În Coloseni 1:29, Pavel continuă să spună: "Iată la ce lucrez eu şi mă lupt". Cum se luptă el? "După lucrarea puterii Lui (prin Duhul Sfânt), care lucrează cu tărie (în primul rând) în mine." Dumnezeu trebuie să lucreze întotdeauna mai întâi în noi prin Duhul Său cel Sfânt, și numai atunci poate lucra prin noi pentru a-i binecuvânta pe alții. Un cuvânt către aceia dintre voi care slujiți în biserică: faceți din aceste două versete ținta voastră - să prezentați fiecare om desăvârșit în Cristos (Coloseni 1:28) și să aveți plinătatea Duhului Sfânt prin care puteți atinge acest scop (Coloseni 1:29).

În Efeseni 4:13, apostolul Pavel spune că trebuie să creștem treptat "până vom ajunge la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Cristos". Ținta noastră trebuie să fie să creștem noi înșine și să îi ajutăm și pe alții să crească până la această plinătate. Nu trebuie să rămânem copii "plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire" (Efeseni 4:14).

În Efeseni 4:15, suntem îndemnați să "spunem adevărul în dragoste pentru a crește". Observați aici echilibrul dintre adevăr și dragoste. Trebuie să spunem adevărul? Da, întotdeauna. Dar, avem voie să spunem adevărul în orice fel ne place? Nu. Trebuie să spunem adevărul în dragoste. Dacă nu poți spune adevărul în dragoste, atunci ar trebui să aștepți până când ai suficientă dragoste pentru oameni încât să le spui adevărul. Dragostea este tabla pe care poți să scrii cu carioca adevărului. Dacă încerci să scrii adevărul fără să ai o tablă pe care să scrii, vei scrie în aer. Nimeni nu va putea înțelege ceea ce scrii. Spunând adevărul în dragoste totdeauna - la amvon și într-o conversație privată - putem "să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Cristos".

În Evrei 6:1, citim îndemnul de a merge spre cele desăvârșite. În Evrei 5, avem ilustrația despre a bea lapte și a mânca hrană tare. Mai sunt încă două ilustrații. În primul rând, exemplul învățăturii elementare și a celei avansate; iar apoi exemplul fundației unei clădiri și a suprastructurii acesteia. Toate aceste cuvinte-imagine sunt menite să evidențieze contrastul dintre creștinii bebeluși și creștinii maturi. Diferența dintre cele două tipuri de creștini se vede în vremuri de ispită. Sfântul matur reacționează asemănător lui Cristos la ispită, în timp ce bebelușii reacționează tipic omenesc. Să folosesc o altă ilustrație: Gândiți-vă că a merge spre cele desăvârșite este ca și cum ar fi să urci pe un munte (de exemplu, cu o înălțime de 10.000 de metri). Isus a ajuns deja în vârf. Când ne naștem din nou, începem de la poalele acestui munte. Ținta noastră este să-L urmăm pe Isus și să mergem către vârf, indiferent de cât de mult ar dura. Apoi le putem spune fraților și surorilor noastre mai mici: "Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Cristos" (1 Corinteni 11:1), chiar dacă noi am urcat doar 100 de metri.