Cuvântul lui Dumnezeu spune despre Isus că „a învățat să asculte (…) şi a fost făcut desăvârșit" (Evrei 5:7-9). Cuvântul „învăţat" este un cuvânt legat de educaţie. Prin urmare, acest verset ne spune că Isus, ca Om, a primit o educaţie în ce priveşte ascultarea. El a ascultat de Tatăl Său în fiecare situaţie şi astfel Şi-a desăvârşit educaţia Sa ca Om. Astfel, El a devenit Înainte-mergătorul nostru, ca şi noi să putem călca pe urmele Lui având biruinţă asupra ispitei şi ascultând de Dumnezeu (Evrei 6:20). Domnul nostru Se poate identifica cu noi în luptele noastre împotriva ispitei deoarece şi El, la rândul Său, a fost ispitit ca şi noi (Evrei 2:18; 4:15; 12:2-4). Lui Isus, ca Fiu al Omului, puritatea nu a I-a fost adusă „pe tavă", ci a fost dobândită prin luptă. Însă, acele lupte n-au fost zbateri interminabile. Fiecare ispită a fost biruită - una după alta. Astfel, pe parcursul vieţii Sale pământeşti, Isus S-a confruntat cu fiecare tip de ispită cu care suntem noi ispitiţi - ieşind biruitor asupra lor.

Fiecare dintre noi am trăit timp de mulţi ani în păcat, astfel că firea noastră păcătoasă poate fi asemănată cu o cutie plină cu şerpi veninoşi care au fost bine hrăniţi - de noi!! Numele acestor şerpi sunt necurăţie, mânie, răutate, dezbinare, amărăciune, iubire de bani, egoism, mândrie, etc. Cutia are o deschizătură pe unde, de fiecare dată când suntem ispitiţi, aceşti şerpi îşi scot capetele. Noi i-am întreținut bine pe aceşti şerpi în vremurile dinaintea întoarcerii noastre la Dumnezeu. Ca urmare, ei sunt bine hrăniţi, sănătoşi, puternici. Unii şerpi au fost hrăniţi mai mult decât alţii, aşa că acele pofte au o mai mare putere asupra noastră. Acum, că am murit împreună cu Hristos faţă de păcat, chiar dacă aceşti şerpi sunt încă viguroşi, atitudinea noastră faţă de ei s-a schimbat! Am fost făcuţi părtaşi naturii divine şi „cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei" (Galateni 5:24). Spre deosebire de vremea când nu eram întorşi la Domnul, acum, când un şarpe îşi scoate capul prin deschizătura cutiei (când suntem ispitiţi într-o anumită zonă) îl lovim peste cap cu un băţ şi el se întoarce înapoi în cutie. Când suntem ispitiţi din nou, în aceeaşi zonă, şarpele respectiv iese iarăşi din cutie, iar noi îl lovim din nou. Treptat şarpele va deveni tot mai slab. Dacă suntem credincioşi în fiecare ispită şi lovim şerpii în loc să-i hrănim, în curând vom simţi că scade puterea ispitelor. Firea păcătoasă nu poate fi 'împuşcată' sau 'spânzurată' dintr-o dată. Ea poate fi doar răstignită. Crucificarea este o moarte lentă dar sigură. De aceea, trecerea prin felurite ispite este „un prilej de mare bucurie" pentru noi (Iacob 1:2) - deoarece ne dă ocazia să lovim şerpii şi să îi slăbim. Altfel, această slăbire nu ar fi posibilă.

Să luăm de exemplu domeniul gândurilor murdare. Dacă suntem credincioşi în această zonă, vom vedea cum după o vreme moare acest 'şarpe' din gândurile noastre. Dacă în perioada dinaintea pocăinţei am hrănit timp de mulţi ani acest şarpe, s-ar putea ca moartea lui să survină doar după o luptă de câţiva ani. Însă, dacă suntem credincioşi moartea va avea loc în mod sigur. Una dintre consecinţe va fi că şi visurile noastre vor deveni din ce în ce mai curate. Visele murdare vor deveni tot mai mult o raritate. Dacă totuşi frecvenţa viselor murdare este în creştere, aceasta indică faptul că am devenit din nou necredincioşi în viaţa lăuntrică a gândurilor noastre. Acesta e un test bun prin care putem să ne măsurăm credincioşia în domeniul gândurilor noastre. Visele murdare sunt păcate inconştiente, aşa că nu trebuie să ne simțim vinovați pentru ele (Romani 7:25; 8:1). Scriptura ne spune în 1 Ioan 1:7 că dacă umblăm în lumină sângele lui Isus ne curăţeşte în mod automat de orice astfel de păcat. Credincioşia totală va aduce biruinţa absolută. Însă în zona sexualităţii, spre exemplu, totala credincioşie implică faptul că nici măcar nu mai admirăm un chip atrăgător (din sexul opus), chiar dacă o astfel de admirare nu este legată de gânduri sexuale. Aceasta e credincioşia la care ne cheamă Scriptura în Proverbe 6:25 („N-o pofti în inima ta pentru frumuseţea ei"). De aceea ajung atât de puţini la puritatea visurilor din timpul nopţii pentru că foarte puţini sunt credincioşi în acest domeniu.

Subconştientul nostru e puternic afectat de lucrurile la care ne gândim în momentele în care suntem treji - nu de ispitele care străfulgeră instantaneu prin mintea noastră, ci de reacţia noastră la acele ispite. Dacă subconştientul nostru primeşte mesajul că urâm păcatul, chiar şi în gândurile şi-n atitudinile noastre, şi că trăim înaintea Feţei lui Dumnezeu, atunci el va „funcţiona în consens" cu dorinţa noastră pentru curăţie (vezi Psalmi 51:6). De aceea, întrebarea importantă nu este: „Ce crede credinciosul de lângă mine despre curăţia mea?", ci mai degrabă: „Ce mesaj îi transmit eu subconştientului meu?"; şi aproape totdeauna, visurile din timpul nopţii îţi vor da răspunsul. Cei care nu urmăresc curăţia totală nu vor putea înţelege niciodată despre ce tot vorbim noi aici. Cei care tratează cu superficialitate visele lor murdare nu îşi dau seama că aceste vise sunt indicatoare ale necredincioşiei din viaţa ascunsă conștientă a gândurilor lor. Asemenea credincioşi vor considera că ceea ce spunem noi este extrem de sever şi nerealist, pentru că lucrurile spirituale sunt o nebunie pentru omul firesc.

Totuşi, vestea bună este că oricât de murdară a fost viaţa lăuntrică a gândurilor tale, ea poate deveni perfect curată dacă eşti credincios în urmarea căii pe care a deschis-o Isus. Această credincioşie va curăţa, chiar dacă în timp, şi domeniul viselor tale. Timpul de curăţire va depinde de măsura în care ai alimentat firea păcătoasă în vremea când erai neîntors la Dumnezeu. Însă, printr-o credincioşie care nu cunoaşte compromisuri, poate fi omorât chiar şi cel mai puternic şarpe.

Isus i-a chemat la El numai pe cei trudiţi şi împovăraţi. Numai atunci te califici să poţi veni la El pentru biruinţă când eşti trudit şi împovărat de propria-ţi viaţă lipsită de biruinţă. Lumea este plină de cei ce sunt trudiţi şi împovăraţi de alţii şi de felul în care alţii îi tratează pe ei. Unii creştini sunt, şi ei, trudiţi şi împovăraţi de compromisul şi deşertăciunea lumească pe care o văd în bisericile lor. Însă aceste "trudiri şi împovărări" nu califică pe nimeni pentru a intra în posesia biruinţei. Numai aceia care sunt trudiţi şi împovăraţi de ei înşişi sunt invitaţi de Domnul ca să vină la El. Numai cei însetaţi după biruinţă pot veni la El (Matei 11:28; Ioan 7:37). Cei care plâng de fiecare dată când păcătuiesc în viaţa lăuntrică a gândurilor lor şi care își deplâng păcatele lor secrete vor înţelege foarte repede adevărul lui Dumnezeu, în timp ce alţii vor considera că această doctrină este o erezie - fiindcă adevărurile duhovniceşti nu sunt înţelese de către mintea firească, ci doar prin descoperirea dată de Dumnezeu acelor inimi care îşi plâng cu amar păcatele tainice. Dumnezeu îşi dezvăluie tainele (inclusiv taina unei vieţi evlavioase) numai acelora care se tem de El (Psalmi 25:14). „Odihna" promisă de Isus acelora care sunt trudiţi şi împovăraţi de viaţa lor lipsită de biruinţă este odihna biruinţei depline asupra păcatului.