La nunta din Cana, Isus ar fi putut să umple vasele de apă cu vin - din nimic. Dar atunci n-ar fi existat niciun parteneriat. Ar fi fost un spectacol cu un singur om orchestră. Slujitorii au fost, prin urmare, solicitați să participe la miracol făcând-și partea lor - partea ușoară - de umplere a vaselor cu apă. Apoi Isus a făcut partea dificilă - de a transforma apa în vin (Ioan 2:1-11).

La fel, când au fost hrăniți cei cinci mii la înmulțirea pâinilor, Isus ar fi putut produce mâncare din nimic. Dar nu a făcut asta. El l-a invitat pe un băiețel să-i dea Lui pachetul de prânz; și în parteneriat cu acel băiețel, i-a hrănit pe cei cinci mii (Ioan 6:1-13). Băiețelul a făcut ce a putut; și Isus a făcut ce El putea să facă!

Și omului care s-a născut orb i s-a cerut mai întâi să facă ceea ce putea să facă (Ioan 9:1-7). Trebuia să se spele în scăldătoarea Siloamului. Apoi Isus a făcut partea dificilă de a-i deschide ochii.

Vedem același principiu în învierea lui Lazăr. Prietenii lui au făcut partea ușoară - îndepărtarea pietrei care acoperea mormântul. Isus a făcut apoi partea dificilă - de a-l învia pe Lazăr din morți. Prietenilor lui li s-a dat din nou ocazia să facă ceea ce puteau să facă - să-l dezlege pe Lazăr și să-l elibereze (Ioan 11:38-44).

După înviere, îi vedem pe ucenici ducându-se să pescuiască într-o seară. "Și n-au prins nimic în noaptea aceea" (Ioan 21:3). Aceasta este o imagine a omului care se străduiește din răsputeri sub lege! Apoi a venit Isus. El ar fi putut să le umple corăbiile cu pești fără ca ei să-și arunce mrejele în mare. Dumnezeu, care a poruncit peștilor să vină aproape de barca lui Petru, ar fi putut la fel de ușor să le spună acelor pești să sară în barca lui. Dar atunci n-ar fi existat niciun parteneriat. Deci, omul trebuia să-și facă partea lui. Trebuiau să-și arunce mrejele în mare. Astfel, în parteneriat cu Isus, minunea s-a produs. Omul face partea ușoară și Isus face partea dificilă. Dar ei au trebuit să-și arunce mrejele. Aceasta este ascultarea credinței - despre care vorbește Pavel în Romani 1:5.

În întreaga noastră viață, Isus dorește să fie partener cu noi. Când Petru a venit la Isus ca să strângă taxa pentru templu, Isus i-a spus să arunce o undiță în mare și să prindă peștele care avea să vină întâi. În gura acestuia, a spus Isus, avea să fie un ban, care era suficient să plătească taxa atât pentru Isus, cât și pentru Petru. "Pentru tine și pentru Mine" (Versiunea NASB), au fost cuvintele pe care Isus le-a spus lui Petru (Matei 17:27). Gândește-te la fraza aceasta: "Pentru tine și pentru Mine". Acesta este un parteneriat. Isus este interesat chiar și să ne ajute să ne plătim impozitele. De la lucrurile pământești care ne afectează viața noastră de zi cu zi aici pe pământ, până la lucrurile care vor rămâne pentru totdeauna, Isus ne cheamă să trăim după principiul: "Tu și cu Mine".

Isus a spus că atunci când luăm acest jug al parteneriatului cu El, vom găsi odihnă pentru sufletele noastre (Matei 11:28-30). Aceasta este odihna în care suntem îndemnați să intrăm, oprindu-ne din lucrările noastre proprii (Evrei 4:10,11).

Adam a fost creat de Dumnezeu după chipul Său - nu fiindcă Dumnezeu voia un grădinar pentru Eden, ci fiindcă voia pe cineva cu care să poată avea părtășie. Dumnezeu nu ne-a salvat din groapa păcatului cu scopul de a-L sluji, ci mai degrabă pentru ca noi să avem părtășie cu El. Din cauza unei lipse de înțelegere a acestui lucru, mulți credincioși sunt obosiți și împovărați astăzi, la fel ca Marta.

La vârsta de 95 de ani, după ce umblase cu Dumnezeu de peste 65 de ani, apostolul Ioan s-a hotărât să scrie o epistolă - inspirat de Duhul Sfânt. Tema epistolei sale a fost "părtășia" (1 Ioan 1:3). Văzând biserici și conducători care își părăsiseră dragostea dintâi (Apocalipsa 2:4) și care acum aveau un nume că trăiau (cu toate diversele lor activități creștine), dar care erau de fapt morți înaintea lui Dumnezeu (Apocalipsa 3:1), Ioan cu siguranță a observat că marea nevoie era să-i conducă pe creștini în bucuria părtășiei cu Tatăl și cu Fiul Său Isus Hristos, înăuntrul perdelei rupte.

Poate că găsim bucurie în diverse sfere de activitate. Unii o găsesc în sport, unii în muzică, alții în profesia lor, și alții chiar în lucrarea creștină. Dar bucuria cea mai curată din univers se găsește doar în părtășia cu Tatăl (1 Ioan 1:4). Psalmistul spune: "Înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse" (Psalmul 16:11). Aceasta a fost "bucuria care-I era pusă înainte", care L-a făcut pe Isus dispus să îndure crucea zilnic (Evrei 12:2). Părtășia cu Tatăl a fost cea mai prețuită posesiune a lui Isus. El n-a prețuit nimic altceva în univers în comparație cu aceasta. Această părtășie a fost ceea ce Isus știa că avea să se rupă la Calvar, când timp de trei ore trebuia să îndure agonia unui iad veșnic pentru umanitatea pierdută (Matei 27:45,46). Atunci Tatăl trebuia să-L părăsească și părtășia de care El Se bucurase cu Tatăl din toată veșnicia avea să fie ruptă timp de trei ore. Îi era groază de această întrerupere de părtășie atât de mult încât sudoarea I S-a făcut în niște picături mari de sânge în Ghetsimani. Paharul pentru care S-a rugat să fie îndepărtat de la El a fost acesta: O întrerupere a părtășiei cu Tatăl Său.

De am putea măcar să vedem acest lucru și să fim cuprinși de el! Cât de ușor vorbim și cântăm despre a-L urma pe Isus! A-L urma pe Isus înseamnă a prețui părtășia cu Tatăl așa cum a făcut El. Păcatul ar deveni apoi extrem de păcătos pentru noi, fiindcă ne întrerupe părtășia cu Tatăl. O atitudine lipsită de dragoste față de o altă ființă umană nici măcar n-ar fi tolerată, căci ne-ar întrerupe părtășia cu Tatăl, etc.

Fie ca Domnul să ne dea descoperire ca să putem vedea clar că adevăratul creștinism este nimic mai puțin decât o viață de părtășie neîntreruptă cu un Tată iubitor din ceruri.