Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt o inimă zdrobită și smerită, care este conștientă de propria nimicnicie și neputință (Psalmul 51:17). Aceasta este ceea ce a avut Abel, iar Cain nu a avut. Și de aceea este scris: "Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui, dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere" (Geneza 4:6).

Credința este dependența neputincioasă a sufletului de Dumnezeu și "prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain" (Evrei 11:4). Prin urmare, darurile lui Abel au fost plăcute lui Dumnezeu.

Există o mare înșelăciune în învățătura că ceea ce a făcut diferența dintre Abel și Cain a fost că Abel a oferit sânge iar Cain nu. Aplicarea unei astfel de învățături este că ceea ce face un om plăcut înaintea lui Dumnezeu este prezentarea sângelui lui Isus înaintea lui Dumnezeu. Este aproape ca și cum felul în care omul trăiește și starea inimii sale (fie că este frântă sau nu, având credință sau nu) nu afectează cu nimic situația. Tot ceea ce trebuie să facă omul este să se bizuie pe sângele lui Isus ca și cum ar fi un fel de talisman magic și câștigă acceptarea lui Dumnezeu. Aceasta este o minciună și mulți sunt înșelați de ea.

Sângele lui Isus nu poate fi revendicat de orișicine. În Scripturi NU spune că sângele lui Isus poate curăța pe orișicine de păcatele lui. Nu. Aceasta este o denaturare subtilă a Scripturii. Ceea ce spune Scriptura este că sângele lui Isus îi va curăța pe toți cei "CARE UMBLĂ ÎN LUMINĂ, DUPĂ CUM DUMNEZEU ÎNSUȘI ESTE ÎN LUMINĂ" (1 Ioan 1:7). Pentru a umbla în lumina lui Dumnezeu, un om trebuie să aibă o inimă zdrobită și smerită, așa cum a avut Abel. Numai atunci jertfa unui om poate fi acceptată înaintea lui Dumnezeu.

Dacă un om spune că se încrede în sângele lui Isus, dar are un duh mândru și arogant, Dumnezeu i se va împotrivi (1 Petru 5:5), la fel cum a făcut cu Cain. Numai cei smeriți primesc har de la Dumnezeu (Iacov 4:6).

Jertfele noastre de închinare, de rugăciune și de slujire sunt acceptate de Dumnezeu NUMAI dacă vin dintr-o inimă zdrobită și smerită a credinței (dependență smerită de Dumnezeu). Dumnezeu nu se uită la fluența vorbirii noastre sau la eficiența slujirii noastre, ci mai degrabă la atitudinea inimii noastre. Aceasta este prima lecție pe care o putem învăța din acest incident din Geneza 4.

Din zilele lui Cain și Abel și până la sfârșitul vremurilor, jertfele lui Dumnezeu au fost întotdeauna un duh zdrobit și smerit. El nu Se schimbă. Legile Lui rămân aceleași.

Dumnezeu nu l-ar fi acceptat pe Cain chiar dacă acesta I-ar fi adus un miel și i-ar fi vărsat sângele, pentru că inima lui era mândră și înălțată.

Smerenia inimii este primul pas către salvare. Apoi putem veni în lumină și putem cere ca sângele lui Isus să ne curețe de orice păcat.

Numai cei cu inima smerită pot striga strigătul de triumf al lui Pavel: "Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră" (Romani 8:31), fiindcă Dumnezeu este numai de partea celor smeriți. Cei mândri nu pot spune asta, căci Dumnezeu este împotriva lor. Oricine are gânduri înalte cu privire la sine, așa cum a avut Cain, va ajunge și el ca și Cain, chiar dacă el continuă să revendice sângele lui Isus. "Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera" (Galateni 6:7). Iar această lege se aplică universal, fără a se avea în vedere fața omului.