Când am început întâlnirile în casa mea, în august 1975, nu aveam nicio intenție să începem o nouă biserică. Doar apostolii plantau biserici - și în mod cert, nu mă simțeam calificat să fac așa ceva! Însă, cu trecerea timpului, veneau din ce în ce mai mulți oameni la întâlnire și nu aveam altă opțiune decât să continuăm să ne adunăm. Niciodată nu am invitat pe nimeni să ni se alăture, mai ales pe oamenii care veneau doar pentru că se săturaseră de bisericile lor, fiindcă știam că într-o zi se vor sătura și de noi! Isus i-a chemat la El doar pe cei “trudiți și împovărați” (Matei 11:28) - cu alte cuvinte, pe aceia care s-au săturat de propriile lor vieți înfrânte și care caută cu disperare biruința. Astfel de oameni doream și noi să ni se alăture.

În India existau deja sute de denominații și eram siguri că Dumnezeu nu dorea să înceapă încă una prin noi. Încă de la reforma protestantă, orice mișcare începută de Domnul a avut scopul de a evidenția anumite caracteristici ale vieții din Noul Legământ, caracteristici pe care celelalte biserici nu le luau prea mult în considerare. Altfel, nu ar fi fost niciun motiv care să-L determine pe Dumnezeu să înceapă ceva nou.

Dumnezeu începuse o biserică nouă în mijlocul nostru și ne întrebam ce caracteristici voia să accentueze prin noi. Nu eram mai spirituali ca alții, cu siguranță, ci eram doar niște păcătoși salvați prin har, conștienți de imperfecțiunile noastre, în multe domenii. Totuși, nu puteam fi de acord cu multe biserici, deoarece se depărtaseră de învățătura și practica nou-testamentară. Pe măsură ce ne întâlneam, lucrurile în care nu eram de acord cu alte biserici au început să se cristalizeze în mintea noastră:

1. Botezul în apă: Noi practicam botezul prin scufundare a credincioșilor, în numele Trinității, spre deosebire de majoritatea denominațiilor care practicau botezul bebelușilor.
2. Botezul cu Duhul Sfânt: Ne diferențiam față de biserica evanghelică și cea baptistă prin faptul că credeam în botezul cu Duhul Sfânt și în toate darurile Duhului. Iar față de penticostali și carismatici ne diferențiam prin faptul că NU credeam că vorbirea în limbi este dovada botezului cu Duhul Sfânt, ci primirea puterii lui Dumnezeu este dovada botezului cu Duhul Sfânt (Fapte 1:8 și 10:38).
3. Ucenicia: Am văzut că Domnul ne-a poruncit să facem ucenici (Matei 28:19) care să îndeplinească condițiile de ucenicie scrise în Luca 14:26 și 33, așa că eram în dezacord cu alte biserici care încurajau doar evanghelizarea, nu și ucenicia.
4. Pastorii: Am văzut că un “păstor” este un dar (Efeseni 4:11), nu o funcție în biserică. În Noul Testament scrie că bisericile erau conduse de “bătrâni/prezbiteri”, nu de un păstor (Tit 1:5), și trebuia să fie în fiecare biserică cel puțin doi prezbiteri - pentru a evita pericolul conducerii unui singur om și pentru a menține echilibrul în conducere. Această convingere ne-a diferențiat aproape de toate bisericile.
5. Banii: Banii au o așa mare putere, încât Isus i-a numit stăpânul alternativ a lui Dumnezeu (Luca 16:13)! Am realizat că aveam nevoie de o mărturie curată în acest domeniu, deoarece cea mai mare parte a lucrării creștine din India avea o reputație proastă datorită unor practici financiare neevlavioase. Predicatorii și păstorii cerșeau bani prin rapoartele și scrisorile lor de rugăciune. Isus și apostolii nu dădeau raportul lucrării lor nimănui (cu excepția celor cu care lucrau împreună); și nu au cerut nimănui suport financiar, nici pentru ei înșiși, nici pentru lucrare. Ei se încredeau în Tatăl lor ceresc, că El va mișca oameni pentru a le da bani necesari pentru lucrarea lor. Noi de asemenea puteam să ne încredem în Tatăl nostru în același fel. Am decis atunci să nu dăm nimănui raportul despre munca noastră (cu excepția bisericii familie) și să nu cerem nimănui bani. Am hotărât, de asemenea, să nu facem niciodată colectă de bani în timpul serviciului bisericesc, ci doar să avem o cutie pentru darurile financiare de bunăvoie - din moment ce Domnul a spus că orice dărnicie (sau milostenie) să fie făcută în secret (Matei 6:1-4). Astfel, politica noastră financiară era diferită într-un mod fundamental față de aproape toate bisericile din India.
6. Autosusținerea: Majoritatea lucrătorilor creștini din India priveau lucrarea creștină ca o modalitate de a-și câștiga existența, nu ca o chemare din partea lui Dumnezeu. Mulți dintre ei s-au alăturat organizațiilor creștine vestice pentru salariu. Lucrarea creștină era o afacere pentru ei, prin care scoteau un mare profit! Apostolul Pavel, pe de altă parte, a lucrat cu mâinile lui și s-a susținut singur, tocmai ca să se diferențieze de astfel de predicatori din vremea lui (2 Corinteni 11:12). Nu este nimic greșit ca credincioșii din biserică să îi susțină pe prezbiterii care lucrează full-time, dar din cauza situației din India, am simțit că noi, prezbiterii, trebuie să ne autosusținem financiar pentru a fi diferiți de alți lucrători, la fel cum a făcut Pavel în vremea lui. Și în acest domeniu ne deosebeam de aproape toate bisericile din India.
7. Dependența de Vest: Multe biserici din India depindeau de creștinii din Vest - atât pentru lucrare, cât și pentru bani. Acest lucru era o piedică în mărturia noastră pentru necredincioșii indieni. Observasem că mulți predicatori din India imitau orbește metodele americane și acceptau teologia lor fără să verifice. Prin urmare, am decis să nu ne legăm de nicio organizație străină și nici să nu depindem de vreo sursă străină (atât în privința banilor, cât și în privința lucrării). Doream ca lucrarea noastră să fie cu adevărat indiană, și să avem conducători indieni - dar în același timp, acceptând credincioșii indiferent de nație. În acest aspect de asemenea ne deosebeam de majoritatea bisericilor din India.

Acestea erau motivele pentru care Dumnezeu începea o nouă biserică în India. Am văzut că Dumnezeu avea nevoie de o astfel de mărturie în țara noastră, așadar ne-am supus Lui, lăsându-L să facă ce va vrea cu noi.

Orice biserică are principii minunate la început, dar timpul pune la încercare toate aceste principii. Cum stau lucrurile câteva decenii mai târziu? Pe măsură ce privim în urmă, după 49 de ani, deși încă ne vedem lipsurile în multe alte domenii, Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a păstrat fără compromis în toate cele șapte aspecte menționate mai sus.

Toată slava fie dată numai Numelui Său!