“Hristos a iubit biserica şi S-a dat pe SINE pentru ea” (Efeseni 5:25). Ca să zidim biserica, trebuie s-o iubim la fel cum a iubit-o Isus. Nu este suficient să dăm banii sau timpul nostru. Trebuie să ne dăm pe NOI ÎNŞINE - viaţa Sinelui nostru.

Când Dumnezeu a vrut să descrie dragostea Lui pentru om, El a putut să-Şi compare dragostea numai cu un singur exemplu pământesc - dragostea unei mame pentru copilul ei nou-născut (Vezi Isaia 49:15). Dacă stai să observi o mamă, vei vedea că dragostea pentru copilaşul ei este plină de spiritul sacrificiului. De dimineaţa devreme până noaptea târziu, şi chiar de-a lungul nopţii, o mamă se sacrifică, se sacrifică şi se sacrifică pentru copilaşul ei. Şi nu primeşte nimic înapoi. Rabdă durerea şi neplăcerile, an de an, cu bucurie pentru copilul ei, fără să aştepte ceva în schimb. Aşa ne iubeşte Dumnezeu şi pe noi. Şi aceasta este natura pe care El doreşte să ne-o dea şi nouă. Este imposibil, însă, de găsit în toată lumea o părtăşie despre care să se poată spune cu sinceritate că toţi membrii ei se iubesc unul pe altul în acest fel. Cei mai mulţi credincioşi ştiu doar cum să-i iubească pe aceia care sunt de acord cu ei şi care se alătură grupului lor. Dragostea lor este omenească şi foarte îndepărtată de dragostea jertfitoare a mamelor!! Totuşi, dragostea divină este ţinta către care noi toţi ar trebui să tânjim.

Unei mame nu-i pasă dacă alţii din jurul ei sacrifică sau nu ceva pentru copilul ei. Ea se sacrifică pe sine cu bucurie. În acelaşi mod, cel care vede biserica drept copilaşul lui nu se va îngriji dacă alţii din jur sacrifică sau nu ceva pentru biserică. El se va sacrifica bucuros şi nu va avea NICIO plângere împotriva cuiva sau pretenție de la cineva. Aceia care se plâng că alţii nu se sacrifică pentru biserică nu sunt mame, ci infirmiere angajate. Astfel de infirmiere au ore de lucru fixe şi se plâng atunci când infirmiera pentru următoarea tură de 8 ore nu vine la timp.

Dar o mamă nu munceşte ture de 8 ore pe zi. Ea munceşte 24 de ore zilnic - an după an - şi nici măcar nu este plătită. Chiar şi atunci când copilul ei are 20 de ani, munca mamei nu se sfârşeşte!!

Numai mamele pot alăpta copilaşii în fiecare zi. Infirmierele nu pot produce lapte pentru copilaşii avuţi în grijă. În acelaşi mod, aceia care sunt ca mamele în biserică vor avea întotdeauna un Cuvânt pentru copiii lor spirituali - la fiecare întâlnire. Mulţi prezbiteri nu au niciun Cuvânt pentru biserică pentru că sunt infirmiere, iar nu mame.

O mamă nu aşteaptă nicio plată de la copiii ei. Niciun copil nu plăteşte vreodată o mamă pentru slujirea ei. De fapt, dacă am calcula salariile care ar trebui plătite mamelor pe baza unui salariu de infirmieră, până la vârsta de 20 de ani s-ar strânge o sumă exorbitantă. Care copil ar putea să-i plătească mamei grija de care a beneficiat?

Acum, întrebarea care ne revine nouă este: Cine e dispus să muncească aşa pentru Domnul şi pentru biserica Lui - fără să primească vreo plată, ci sacrificându-se pe sine, zi după zi, an după an, până când vine Isus? Dacă Dumnezeu poate găsi undeva în lume măcar o singură persoană cu acest spirit, El o va folosi să zidească biserica, mult mai mult decât poate folosi 10.000 credincioşi căldicei care încearcă să-I slujească fără spirit de sacrificiu.

Când Isus Se va întoarce pe pământ şi tu vei sta înaintea Lui, oare vei avea regrete pentru modul cum ai trăit, sau vei putea să te uiţi înapoi la o viaţă petrecută în mod util pentru împărăţia lui Dumnezeu? Mulţi rătăcesc şi îşi irosesc vieţile pe pământ. Trezeşte-te înainte să fie prea târziu, şi cere-I lui Dumnezeu să-ţi arate cum calea Lui este calea sacrificiului. Cine are urechi de auzit să audă.