Isus a fost singurul om care a putut să-Și aleagă familia înainte ca să Se nască. Nici unul dintre noi nu a avut opțiunea aceasta.

Ce familie a ales Isus? Familia unui tâmplar necunoscut dintr-o cetate numită Nazaret, cetate despre care oamenii spuneau: „Poate ieși ceva bun de acolo?” (Ioan 1:46). Iosif și Maria erau atât de săraci încât nici măcar nu își permiteau să aducă un miel ca ardere de tot lui Dumnezeu (compară Luca 2:22-24 cu Levitic 12:8).

Mai mult, Isus a fost singurul om născut vreodată, care a putut alege exact unde Se va naște. Având oportunitatea să determine locul nașterii Sale, ce loc a ales El? O iesle dintr-un grajd umil!

Observați mai departe linia genealogică pe care a ales-o Isus pentru Sine. Patru femei sunt amintite în arborele genealogic al lui Isus, menționat în Matei 1:3-6. Prima femeie, Tamar, a avut un fiu comițând adulter cu socrul ei, Iuda. A doua femeie, Rahav, era o prostituată binecunoscută din Ierihon. A treia femeie, Rut, era o descendentă al lui Moab, bărbat care s-a născut ca urmare a adulterului comis de Lot cu propria sa fiică. A patra femeie a fost soția lui Urie, Bat-Șeba, cu care David a comis adulter.

De ce a ales Isus să vină printr-o linie genealogică atât de rușinoasă? Astfel încât să Se poată identifica complet cu rasa căzută a lui Adam. Aici vedem smerenia Lui. El nu a dorit nicio mândrie de familie sau de genealogie

Isus S-a identificat total cu omul. El a crezut în egalitatea esențială a tuturor ființelor umane, indiferent de rasă, familie, poziție în viață etc., și a devenit una cu cei mai mici și mai de jos din straturile sociale. El a venit sub toți, ca să fie slujitorul tuturor. Numai cel care se pleacă sub alții este capabil să-i ridice. Așa a venit Isus.

Duhul Sfânt ne transformă prin înnoirea minții noastre (Romani 12:2). În gândurile noastre este semănată sămânța adevăratei smerenii asemănătoare lui Hristos. Nu prin acțiunile noastre sau prin comportamentul nostru în fața altora putem stabili dacă suntem sau nu transformați în asemănarea cu Hristos în domeniul smereniei, ci mai degrabă prin gândurile noastre (când suntem singuri) - gânduri despre noi înșine și despre cum ne comparăm cu alții.

Doar atunci când suntem cu adevărat mici în propriile noastre gânduri, putem cu adevărat „să-i considerăm pe alții ca fiind mai importanți decât noi” (Filipeni 2:3) și putem să ne considerăm pe noi înșine ca fiind „cei mai neînsemnați dintre toți sfinții” (Efeseni 3: 8).

Ca om, Isus S-a considerat întotdeauna ca fiind nimic înaintea Tatălui Său. Prin urmare, slava Tatălui s-a manifestat prin El în toată plinătatea ei.

Timp de treizeci de ani, Isus S-a supus unui tată adoptiv și unei mame care erau imperfecți - pentru că aceasta a fost voia Tatălui Său. El cunoștea mult mai mult decât Iosif și Maria; și era fără păcat, spre deosebire de ei. Cu toate acestea, El S-a supus lor.

Nu este ușor pentru un om să se supună celor care îi sunt inferiori din punct de vedere intelectual sau spiritual. Dar smerenia autentică nu are nicio problemă în această chestiune - căci cel care s-a văzut cu adevărat ca un nimic în ochii lui Dumnezeu nu are nicio dificultate în a se supune oricărui om pe care Dumnezeu îl desemnează peste el.

Isus a ales o profesie destul de neimpresionantă - aceea de tâmplar. Iar când Și-a început lucrarea Sa publică, El nu avea prefixe sau sufixe la numele Său. El nu era „Pastorul Isus”. Cu atât mai puțin era „Reverendul Doctor Isus!” El nu a căutat și nici n-a dorit vreo poziție sau vreun titlu pământesc care să-L înalțe mai presus de oamenii de rând cărora venise să le slujească.

Deoarece Isus a luat această poziție de nimicnicie înaintea Tatălui, El a putut să Se supună cu bucurie oricărui lucru pe care Tatăl l-a ordonat pentru viața Sa, și a putut să împlinească din toată inima toate poruncile Tatălui.

„El S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte” (Filipeni 2:8).

O asemenea ascultare totală față de Dumnezeu este semnul inconfundabil al smereniei autentice. Nu există un test mai clar decât acesta.

Cine are urechi de auzit, să audă.