scris de :   Zac Poonen
WFTW Body: 

Prima oară când se menționează despre iubire, în Geneza 22:2, este când Isaac este numit singurul fiu al lui Avraam, pe care acesta îl iubește. Jertfirea lui Isaac pe altar, care urmează mai târziu în acest capitol, este o imagine clară a Calvarului, unde Dumnezeu Tatăl L-a dat pe singurul Său Fiu ca jertfă pentru păcatele noastre. În mod corespunzător, iubirea la care se face referire în versetul 2 este o imagine a dragostei lui Dumnezeu Tatăl pentru Cristos. A doua menționare a cuvântului "iubire" în Biblie este în Geneza 24:67, care vorbește despre dragostea lui Isaac pentru Rebeca - dragostea unui soț față de soția sa. Aici avem o imagine clară, la fel cum ne arată și restul capitolului, a dragostei lui Cristos pentru biserica Lui. În Noul Testament, aceste două noțiuni sunt aduse împreună de Domnul în Ioan 15:9 - "Cum M-a iubit pe Mine Tatăl (cu dragostea unui tată pentru fiul său - înfățișată în Geneza 22:2), aşa v-am iubit şi Eu pe voi" (cu dragostea lui Cristos pentru un păcătos, care își găsește paralela în dragostea unui mire pentru mireasa lui - ilustrată în Geneza 24:67). Astfel, chiar și în tipologia din Vechiul Testament este oglindit acest gând al iubirii intense a lui Dumnezeu față de om.

Să ne uităm deci la Geneza 24 și, în această imagine slăbuță oferită de relația dintre Isaac și Rebeca, să vedem câteva din caracteristicile iubirii mărețe a Domnului față de noi. Când Dumnezeu caută să ne arate cât de mult ne iubește, este foarte semnificativ faptul că folosește relația soț-soție ca exemplu. Unirea dintre soț și soție este cea mai intimă dintre toate relațiile pământești. Deși ar fi neînțelept să ducem paralela prea departe, alegerea Divină a acestei ilustrații, confirmată așa cum este de pasaje din Noul Testament precum Efeseni 5:21-23, servește clar pentru a sublinia intimitatea personală pe care Domnul dorește să o aibă cu fiecare dintre noi și pe care dorește ca noi s-o avem cu El. În Geneza 24, putem vedea un fel de alegorie a căutării Divine a unei astfel de relații cu omul. Acolo, Avraam poate fi văzut ca o imagine a lui Dumnezeu Tatăl, slujitorul lui Avraam ca o imagine a Duhului Sfânt și Isaac ca imagine a lui Dumnezeu Fiul, pe când Rebeca își ia locul ca imagine a omului nerăscumpărat, străin, aflat într-o țară depărtată, pe care Duhul Sfânt caută să-l câștige pentru Cristos. În atitudinea slujitorului lui Avraam (care în această misiune îi reprezenta atât pe Avraam cât și pe Isaac), cât și în atitudinea lui Isaac față de Rebeca, putem descoperi caracteristici ale dragostei lui Cristos pentru noi.

Mai întâi, vedem în Geneza 24, versetele 22 și 53, că slujitorul lui Avraam îi dă daruri Rebecăi din bogățiile stăpânului său. Acest lucru ne oferă o perspectivă asupra inimii lui Dumnezeu. Când vine la noi, El nu vine cerând, ci dăruind. Așa cum un soț bun va dori să împartă tot ce are cu soția sa, la fel dorește și Domnul să împartă tot ce are cu noi. Mulți dintre noi avem ideea că dacă ne vom preda pe deplin Domnului, El va avea atât de multe cerințe de la noi încât viața noastră va deveni nefericită. Chiar dacă poate nu spunem asta tocmai cu cuvintele acestea, totuși acesta este motivul pentru care ne dăm înapoi de la a ne preda Domnului necondiționat. Însă, Isus ne-a spus în mod clar că adevăratul hoț, care vine să ia ceea ce avem, este diavolul (Ioan 10:10). Dar cât de puțini cred asta! Dacă am crede cu adevărat că Domnul Isus a venit să ne dea tot ce are El, nu ar mai exista nicio rezervă în a ne preda Lui viața noastră.

Se spune o poveste despre un pastor care s-a dus odată să viziteze o bătrână săracă pentru a-i aduce un dar cu care să-și plătească chiria. S-a dus la ea acasă, a bătut la ușă și a așteptat, iar apoi a bătut din nou. Dar n-a răspuns nimeni, așa că, în cele din urmă, a plecat. Câteva zile mai târziu a întâlnit-o pe stradă. "V-am făcut o vizită acum câteva zile cu un cadou," a spus el, "dar am găsit ușa încuiată și n-am primit niciun răspuns." "Oh," spuse bătrâna, "Îmi pare rău. Eram înăuntru, dar am crezut că era proprietarul care a venit să ia chiria. Așa că n-am deschis ușa." Frați și surori, Domnul Isus nu a venit să ia chiria! El a venit să ne dea tot ceea ce are El. Vrea să ne dea bogăție inimaginabilă. Cât de necugetat este să nu-I deschidem ușa! Cât de nechibzuit este să nu ne predăm viețile noastre în întregime Lui!

Uitați-vă din nou la slujitorul lui Avraam. Un alt aspect al relatării este că, deși știa că ea este alegerea lui Dumnezeu pentru Isaac, acest om nu a obligat-o pe Rebeca să meargă cu el. El i-a respectat liberul-arbitru, și numai atunci când ea însăși a fost binevoitoare a luat-o el (versetele 54-59). Și aceasta este o caracteristică a iubirii lui Cristos pentru noi, așa cum am văzut pe scurt la începutul acestui capitol. Dumnezeu respectă libertatea de alegere a omului. Dragostea lui Dumnezeu este fără constrângere. El nu te va forța niciodată să faci ceva. Oamenii din lume - da, și chiar lideri creștini - se poate să pună presiune asupra ta să faci multe lucruri împotriva voinței tale, dar Dumnezeu - niciodată. (Și în treacăt, permiteți-mi să spun că orice om care caută să fie ca Dumnezeu Îl va urma în acest sens.) Domnul nu te va forța niciodată să citești Biblia sau să te rogi sau să fii o mărturie pentru El. Dumnezeu nu-l forțează niciodată pe vreun păcătos să se întoarcă la El și nici nu va forța pe vreun credincios să asculte de El. În instrucțiunile Sale date lui Moise cu privire la Cort, Dumnezeu i-a spus să primească daruri numai de la cei care le dădeau de bunăvoie (Exod. 25:2), iar acest principiu apare și în Noul Testament (2 Cor. 9:7). Într-adevăr, traversează întreaga Biblie. Dumnezeu poruncește ascultarea față de El, dar nu forțează pe nimeni să asculte. El va respecta totdeauna liberul-arbitru pe care El Însuși l-a dat omului. De ce să mai avem atunci teamă de o astfel de dragoste?