Când am început să ne adunăm împreună ca biserică, nu cunoșteam biruința - nici în viața personală, nici în viața de familie. Când am privit la alți credincioși, am constatat că și ei se aflau în aceeași stare. Așa că nu am putut apela la niciunul dintre ei pentru ajutor. Astfel că, am postit și ne-am rugat frecvent ca biserică, și L-am căutat pe Dumnezeu pentru a primi un răspuns. Majoritatea sărbătorilor legale le-am petrecut în post și rugăciune. Treptat, Dumnezeu a început să ne dezvăluie adevăruri despre noul legământ din Cuvântul Său, pe care nu le cunoscusem niciodată înainte. Pe măsură ce am început să înțelegem aceste adevăruri, am devenit din ce în ce mai eliberați - iar viețile noastre și căminele noastre s-au transformat treptat.

Am simțit atunci responsabilitatea de a proclama aceste adevăruri altora. A devenit clar pentru mine că Dumnezeu mă chema să pun accentul pe acele adevăruri din Biblie pe care alți creștini nu le predicau. Așa că am ascultat cu atenție ceea ce îi învățau alții din jurul meu pe oameni. Astfel am descoperit ceea ce am fost chemat să accentuez eu în slujirea mea de învățător.

Evanghelia completă

Am auzit unii predicatori folosind expresia „Evanghelia completă”. Dar când am comparat ceea ce învățau ei, cu Scriptura, am descoperit că ei nu predicau deloc Evanghelia completă. În Evrei 4, Duhul Sfânt descrie „Evanghelia” (versetul 2), ca o „intrare în Canaan” și nu doar o „ieșire din Egipt”. Am mai citit acolo că poporul lui Dumnezeu trebuia să intre într-o „odihnă de Sabat” a biruinței (versetul 9). Prin urmare, am văzut că mesajul iertării de păcate era doar jumătate din Evanghelie. Evanghelia completă includea și biruirea păcatului (omorârea uriașilor din trupul nostru). Pe măsură ce o astfel de viață a devenit treptat o realitate pentru mine, am început să predic Evanghelia completă.

Pocăinţa

Majoritatea evangheliștilor predicau credința în Hristos ca singura cerință pentru iertarea păcatelor. Pocăința de păcate nu era aproape deloc predicată. Și, chiar și acolo unde era menționată pocăința, rădăcina păcatului nu era clar definită ca egoism, egocentrism și dorința de a-ți face propria voie. Așa că oamenii nu știau ce trebuiau mai exact să urască și de la ce trebuiau să se depărteze. Am văzut că eram chemat să explic rădăcina păcatului în mod clar, astfel încât fiecare să cunoască de ce anume trebuia să se pocăiască.

Ucenicia

Majoritatea convertiților nu erau învățați că trebuie să devină și ucenici ai lui Hristos. Cele trei condiții ale uceniciei (pe care le-a pus Isus) nu erau explicate: A-L iubi pe Isus în mod suprem (mai presus de toți membrii familiei); a ne lua crucea (a muri față de sine) zilnic; și a ne lepăda de tot ceea ce avem (nefiind atașați de bunuri materiale) (Luca 14:26-33). Prin urmare, am început să pun un mare accent pe aceste lucruri în predicarea mea.

Botezul cu Duhul Sfânt

Aproape fiecare grup care predica botezul cu Duhul Sfânt învăța că dovada inițială a botezului era „vorbirea în limbi”. Dar am văzut că cei mai mulți dintre cei care predicau asta erau oameni lumești și iubitori de bani. La cealaltă extremă, am văzut niște credincioși care erau convinși că orice vorbire în limbi era de la Satan!! Dar Isus ne-a învățat că dovada botezului cu Duhul Sfânt va fi putere - puterea de a FI martori ai Lui (referindu-Se la felul în care trăim) și nu doar de a depune mărturie (prin ceea ce spunem) (Fapte 1:8). Prin urmare, am proclamat acest lucru. A vorbi în limbi este doar unul dintre darurile Duhului Sfânt pe care El îl dă unora. Din cauza poziției mele în această chestiune, frații „Penticostali” m-au etichetat drept „Creștin după Evanghelie”. Iar frații „Creștini după Evanghelie” m-au etichetat drept „Penticostal”!! Am fost întru totul fericit să fiu la distanță egală față de ambele extreme.

(va urma…)