WFTW Body: 
  1. Dragostea exprimă apreciere:

Există o întreagă carte despre iubirea maritală, pe care Dumnezeu a inclus-o în Biblie, și această carte se numește Cântarea cântărilor. Vedeți ce spune soțul soției sale aici, în Cântarea cântărilor (porțiuni din diverse versete - versiunea Message a Bibliei în limba engleză): "Ești frumoasă, draga mea iubită, din cap până-n picioare - frumoasă dincolo de comparație și absolut fără cusur. Ești la fel de minunată ca viziunile încântătoare ale extazului meu. Vocea ta este liniștitoare și fața ta este încântătoare. Frumusețea ta, interioară și exterioară, este absolută, draga mea prietenă. Ești un paradis. Mi-ai capturat inima. Te-ai uitat la mine și m-am îndrăgostit. O singură privire înspre mine - și m-am îndrăgostit fără leac! Inima mea e extaziată. Oh, sentimentele pe care le am când te văd și manifestările de dorință. Nimeni altcineva nu te poate înlocui! Nu este nimeni ca tine pe pământ, n-a fost vreodată și nici nu va mai fi. Ești o femeie dincolo de comparație." Iar acum, ascultați ce spune soția, acesta este răspunsul ei: "Și tu, dragul meu iubit, ești atât de chipeș! Ești unul dintr-un milion, nu e nimeni ca tine! Ești minunat - un munte de om. Cuvintele tale sunt afectuoase și liniștitoare, ele sunt ca săruturile și săruturile tale sunt toate cuvinte. Totul cu privire la tine mă încântă. Mă desfeți pe deplin! Tânjesc după tine și te doresc cu nerăbdare. Absența ta este dureroasă pentru mine. Când te voi vedea, îmi voi arunca mâinile împrejurul tău și te voi ține strâns, și nu te voi lăsa. Sunt numai a ta și tu ești singurul meu iubit și singurul meu bărbat."

  1. Dragostea este grabnică să ierte:

Dragostea este înceată în a învinovăți, dar grabnică în a ierta. Vor exista probleme între soț și soție în orice căsnicie. Dar dacă amânați să rezolvați problemele dintre voi, ele vor ajunge să izbucnească (Adică, dacă acordați o prioritate MICĂ acelor probleme - în loc să le rezolvați imediat - atunci acele probleme se vor înrăutăți). Așadar, fiți grabnici în a ierta și grabnici în a vă cere iertare. Nu așteptați până seara să faceți asta. Dacă îți intră un spin în talpă dimineața, îl vei scoate imediat, nu vei aștepta până seara. Dacă îți rănești partenerul de căsătorie, l-ai înțepat/ai înțepat-o cu un spin. Scoate-l imediat. Cere-ți iertare imediat și iartă grabnic.

  1. Dragostea este dornică să facă lucrurile împreună cu partenerul - și nu singură:

Cât de diferită ar fi fost istoria omului dacă atunci când diavolul a venit s-o ispitească pe Eva în grădină, ea ar fi spus: "Lasă-mă să mă consult întâi cu soțul meu, înainte de a lua o decizie". Oh, ce poveste diferită ar fi fost atunci. Amintiți-vă că toate problemele din lume au apărut din cauză că o femeie a luat o decizie de una singură, când Dumnezeu îi dăduse un partener cu care ar fi putut să se consulte înainte de a lua acea decizie. Dragostea adevărată face lucrurile împreună. Întotdeauna este mai bine să fie doi decât unul.