În Apocalipsa 14:1 scrie: "Apoi m-am uitat şi iată că Mielul stătea pe Muntele Sionului şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său."

Ceea ce vedem aici este în contrast izbitor cu ce scrie în Apocalipsa 13. Acolo vedem că Anticristul le oferea oamenilor opțiunea de a-l recunoaște în mod public (pe frunte) sau în secret (în palma dreaptă). Dar aici vedem că Domnul Isus Hristos nu oferă nicio astfel de opțiune ucenicilor Săi. Fiecare ucenic al Lui trebuie să-L recunoască public. Semnul TREBUIE să fie numai pe frunte.

Noi nu suntem chemați să fim urmași ai lui Hristos în secret. Isus a spus: "Pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri... Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri" (Mat. 10:32,33; Marcu 8:38).

Dacă lucrezi într-un birou, semnul Domnului trebuie să fie pe fruntea ta. Cu alte cuvinte, toți din biroul tău trebuie să știe că ești un ucenic al Domnului Isus Hristos. Nu există așa ceva precum a avea un semn ascuns pe mână, despre care nu știe nimeni din locul tău de muncă. Un adevărat urmaș al lui Isus Hristos va avea semnul pe frunte. Colegii săi îl cunosc ca ucenic al lui Hristos!

Este o rușine că multor "credincioși" le este rușine să fie cunoscuți drept urmași ai lui Isus Hristos. Am văzut necreștini purtând în mod deschis semne religioase pe frunțile lor – proclamându-și fără rușine religia lor! Dar creștinilor le este atât de adesea rușine să lase să se știe pe cine urmează ei – probabil pentru că se tem că șansele lor de promovare în birou vor fi prin aceasta afectate. Astfel de creștini sunt compromițători și iubitori de onoare pământească, și nu martori îndrăzneți ai lui Isus Hristos. Ei cu siguranță nu vor fi printre cei care stau cu Mielul pe muntele Sionului, fiindcă cei 144.000 sunt ucenici cărora nu le este rușine să mărturisească cu îndrăzneală că-L urmează pe Isus Hristos. Ei nu fac compromisuri în mijlocul rudelor lor, sau în biroul lor, sau în cartierul lor. De fiecare dată când vezi un necreștin purtând semnele sale religioase pe frunte, fie ca aceasta să fie o provocare pentru tine. Dacă nu-i este rușine să declare prin aceasta că se închină dumnezeului său, de ce să-ți fie ție rușine să vestești că te închini lui Isus Hristos?

Cei 144.000 aici nu sunt cei pe care i-am văzut mai devreme în capitolul 7. Aceia erau doar din semințiile lui Israel – și semințiile lui Israel cu siguranță nu-L urmează pe Miel sau cred că Isus Hristos este Mesia. Acesta este cu totul alt grup. Aceștia sunt cei care sunt numiți "biruitori" în Apocalipsa 2 și 3.

Un "nume" reprezenta caracterul în Vechiul Testament. Prin urmare, "Numele Mielului și al Tatălui" fiind pe frunțile acestor 144.000 indică faptul că viața lor reflecta natura Mielului și a Tatălui.

O întrebare bună, prin urmare, pe care ne-o putem pune este aceasta: În atitudinea noastră față de alții care sunt răi față de noi, reflectăm noi natura Mielului care Și-a ținut gura închisă când era tuns, care a tăcut când era sacrificat, și care Și-a încredințat cauza Tatălui Său atunci când a fost tratat nedrept și I s-au luat drepturile și reputația Sa? Reflectăm natura Tatălui nostru care este îndelung răbdător cu păcătoșii și care îi primește pe cei care au alunecat dar se pocăiesc (Luca 15:11-24)?

Unii ar putea întreba: "Vrei să spui că numai un număr așa de mic sunt biruitori?" Dar câți credincioși ai văzut în viața ta care nu își pierd niciodată cumpătul și care au învățat să păstreze tăcerea când sunt provocați? Acesta este cu siguranță un număr mic. Natura pe care acești 144.000 o dobândiseră în interior, pe pământ, începe acum să strălucească prin personalitatea lor, pe fețele lor – "natura Tatălui". Dorința lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi este să creștem spre maturitate și să fim ca El față de alți oameni. El ne instruiește având în vedere acest scop.

Când începem viața de creștin suntem toți copilași. Dacă creștem, vom fi treptat ca tinerii. Iar dacă continuăm să creștem, vom deveni ca tații (1 Ioan 2:12-14) – tați care se leapădă de ei înșiși pentru a sluji altora, tați care tânjesc să-i conducă pe alții spre maturitate.

Acest lucru ar trebui să fie pasiunea noastră – ca natura Mielului și a Tatălui să devină atât de complet a noastră încât este reflectată prin personalitatea noastră.