In Evrei capitolul 11 ni se da un indiciu vag cu privire la marturia lui Iacov in ultimii sai ani de viata. Aici ni se da un raport despre unele dintre faptele extraordinare ale unor eroi ai credintei din Vechiul Testament – de exemplu, gura leilor a fost inchisa, mortii au fost inviati etc. Si numele lui Iacov apare in lista – si ce credeti ca a fost inregistrat despre el? “S-a inchinat, rezemat pe varful toiagului sau” (v. 21). Includerea unei astfel de imagini pare de-a dreptul inconsistenta cu celelalte evenimente spectaculoase din acest capitol.

Cu siguranta ceea ce a facut Iacov nu pare “un miracol al credintei”. Insa a fost. A fost poate un miracol mai mare decat celelalte miracole inregistrate in acest capitol. Toiagul ii devenise necesar lui Iacov pentru ca soldul lui fusese dislocat la Peniel. Rezemandu-se pe acest toiag ii amintea mereu lui Iacov de miracolul pe care Dumnezeu il facuse in viata lui cand i-a zdrobit vointa incapatanata. Rezemarea pe toiag simbolizeaza neputinta lui, dependenta lui de Dumnezeu clipita de clipita. Acum I se inchina lui Dumnezeu ca un om zdrobit. El se lauda cu slabiciunea si infirmitatea lui – si aceasta era marturia lui zilnica.

Asa s-au intamplat lucrurile si cu apostolul Pavel. Si la fel se intampla cu barbatii si femeile extraordinare ale lui Dumnezeu din toate veacurile. S-au bucurat in limitarile lor si nu in realizarile lor. Ce lectie pentru crestinii din secolul 20, mandri si increzatori in sine.

Spre sfarsitul vietii lui il vedem pe Iacov in calitate de profet. El proroceste cu privire la viitorul urmasilor lui (Gen. 49). Doar un om care a fost sub mana lui Dumnezeu si s-a supus disciplinarilor lui Dumnezeu este calificat sa proroceasca. Iacov a invatat din experienta. Nu a fost un teoretician calificat la seminar. El a trecut prin foc si s-a calificat in Universitatea lui Dumnezeu. Stia sfaturile ascunse ale lui Dumnezeu. Cu adevarat el a fost un print al lui Dumnezeu. Ce lucru minunat sa fii curatit prin foc de Dumnezeu. Ce roada aduce aceasta curatire.

In final, sa observam o incurajare care curge prin Bible. Dumnezeu Se numeste pe Sine Insusi “Dumnezeul lui Avram, Isac si Iacov (nu “Israel”, ci “Iacov”)”. Acest lucru este cu adevarat minunat! El este Dumnezeul lui Iacov. El Si-a asociat numele cu numele lui Iacov, cel care apuca si inseala. Aceasta este incurajarea noastra.

Dumnezeul nostru este Dumnezeul omului cu o personalitate distorsionata. El este Dumnezeul femeii cu un temperament dificil. Cata semnificatie in cuvintele psalmistului “Dumnezeul lui Iacov este refugiul nostru” (Psalmul 46:7, 11). El nu este doar Domnul ostirilor, ci si Dumnezeul lui Iacov. Laudat fie Numele Lui!

Ceea ce Dumnezeu a inceput in noi, El va duce la desavarsire. Asa cum lucrarea Tatalui in creatie a fost perfecta si lucrarea Fiului in rascumpararea noastra, la fel de perfecta este lucrarea Duhului Sfant in sfintirea noastra. Dumnezeu este credincios! “Sunt incredintat ca Acela care a inceput in (noi) aceasta lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:6). El Isi va ispravi lucrarea Sa in noi, asa cum Si-a ispravit lucrarea in Iacov. Insa trebuie sa raspundem cum a raspuns Iacov la Peniel. Insa, daca nu cooperam cu El, ci Ii zadarnicim lucrarile in noi, vom sfarsi stand in prezenta Lui cu tragedia unei vieti irosite, fara roada. Dumnezeu vrea sa fim roditori, insa nu ne va oblige. Vrea sa ne transforme sa fim ca Isus, insa nu ne va anula liberul arbitru.

Calea catre o viata ca a lui Hristos este pe la cruce – a fi zdrobit in interior. Cata putere este eliberata cand un atom este zdrobit! Cata putere poate fi eliberata cand un copil al lui Dumnezeu este zdrobit in Mana lui Dumnezeu!