Binecuvântarea lui Avraam
Biblia spune că darul Duhului Sfânt este menit să ne aducă binecuvântarea vestită lui Avraam (Galateni 3:14). Când Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam, El i-a spus: te voi binecuvânta; ...şi vei fi o binecuvântare...; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine (Geneza 12:2-3).
Acea binecuvântare are două părţi: Te voi binecuvânta şi Vei fi o binecuvântare. Iată ce se întâmplă când suntem umpluţi cu Duhul Sfânt.
Majoritatea credincioşilor caută să fie umpluţi cu Duhul Sfânt ca să fie ei înşişi binecuvântaţi prin aceasta, şi nu ca să fie o binecuvântare pentru alţii. De aceea întâlnim atât de multe experienţe false ale Duhului Sfânt răspândite în creştinismul de astăzi.
Isus a spus că puterea Duhului Sfânt ne va face martorii Lui (o binecuvântare pentru alţii aşa cum a fost El Însuşi) până la marginile pământului (Faptele Apostolilor 1:8). Aceasta este binecuvântarea vestită lui Avraam căruia i s-a spus că întreaga lume va fi binecuvântată datorită ţie (Geneza 12:3-Living). Toate familiile până la marginile pământului vor fi binecuvântate prin Avraam. Şi toate familiile până la marginile pământului vor fi binecuvântate prin noi când suntem umpluţi cu Duhul Sfânt.
Când Isus le-a spus iudeilor în sinagoga din Nazaret despre ungerea Lui cu Duhul şi despre binecuvântările care vor ţâşni drept urmare, El a vorbit despre: să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, şi să aduc binecuvântările lui Dumnezeu pentru toţi oamenii (Luca 4:18-19-Living). Observaţi că fiecare urmare în parte a ungerii era o binecuvântare pentru alţii. Cuvintele lui Petru în casa lui Corneliu confirmă aceasta: Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul (Faptele Apostolilor 10:38). Remarcăm din nou că accentul este pe binecuvântarea altora.
Când Isus Şi-a învăţat ucenicii să ceară Tatălui lor ceresc Duhul Sfânt, El a ilustrat aceasta cu o parabolă (vezi Luca 11:5-13). El a vorbit despre un om care a mers la casa prietenului său şi a tot bătut la uşă până când a primit bucăţile de pâine de care avea nevoie ca să-l hrănească pe un oaspete. Punctul principal al acestei parabole este stăruinţa în cererea Duhului Sfânt (aşa cum reiese clar din versetul 13). Dar trebuie de asemenea să observăm faptul că omul nu a mers să capete pâine pentru el însuşi, ci pentru altcineva. Nevoia altcuiva a fost cea care l-a condus la casa vecinului său. Odată ce a obţinut pâinea de la vecinul lui şi l-a hrănit pe oaspete, presupun că s-a dus la culcare şi n-a mers încolo şi încoace raportând altora despre fapta lui bună. Nu mi-l imaginez pe acest om punând pe cineva să-i facă o fotografie în mijlocul nopţii, în timp ce-şi hrănea oaspetele şi apoi să trimită copii ale fotografiei la toţi vecinii săi.
Totuşi, mulţi creştini procedează exact în acest mod: Ei anunţă binele pe care-l fac ca să-i impresioneze pe oameni că ei Îl slujesc pe Dumnezeu. Isus ne-a spus că nici măcar mâna noastră stângă n-ar trebui să ştie ce face dreapta.
Dumnezeu doreşte să ne binecuvânteze - imens. Dar El nu doreşte ca noi să devenim rezervoare sau lacuri. El doreşte ca noi să fim canale prin care râuri de apă vie să curgă către alţii (Ioan 7:37-39). Şi El doreşte ca acele râuri să curgă în secret şi liniştit, numai pentru slava lui Dumnezeu.
Fiecare dar al Duhului menţionat în Noul Testament este menit să-i binecuvânteze pe alţii (1 Corinteni 12; Romani 12; Efeseni 4). Chiar darul limbilor, care ne zideşte pe noi personal, este dat în primul rând ca noi să fim întotdeauna treji spiritual şi în legătură cu Dumnezeu, astfel încât să-i putem sluji pe alţii mai bine.
Aceia care caută în primul rând binecuvântarea personală fie sănătate fizică, prosperitate materială sau înălţare emoţională nu au înţeles deloc scopul lui Dumnezeu. Acestea sunt numai fărâmiturile care cad de la masa Lui.
Chemarea nostră ca şi credincioşi este să călcăm pe urmele paşilor lui Isus şi El n-a venit pe pământ ca să fie El Însuşi binecuvântat, ci ca să-i binecuvânteze pe alţii.
Cine are urechi de auzit să audă.
