Dumnezeu l-a uns pe Elisei cu o măsură îndoită din ungerea pe care o avusese Ilie. Aceasta a fost pecetea aprobării lui Dumnezeu pentru viaţa lui Elisei. Dar înainte ca Dumnezeu să-l ungă în acest fel, Elisei a fost încercat.

La fel ca în cazul tuturor slujitorilor autentici ai lui Dumnezeu şi Elisei a fost chemat în lucrare în timp ce îşi îndeplinea cu credincioşie datoriile lumeşti.

„Ilie a plecat de acolo şi a găsit pe Elisei, fiul lui Şafat, arând. Înaintea lui erau douăsprezece perechi de boi şi el era cu a douăsprezecea. Ilie s-a apropiat de el şi şi-a aruncat mantaua pe el” (1 Împăraţi 19:19).

După aceea, Elisei a petrecut mulţi ani îndeplinind sarcini de slugă pentru profetul Ilie. El era cunoscut drept cel „care turna apă pe mâinile lui Ilie” (2 Împăraţi 3:11b).

El n-a căutat lucruri măreţe pentru el însuşi, însă Dumnezeu avea planuri mari pentru acel tânăr.

Înainte ca Ilie să urce la cer, Elisei a trebuit să fie supus încercării. De aceea Ilie i-a cerut lui Elisei să rămână la Ghilgal, în timp ce el însuşi s-ar fi dus la Betel. Elisei a refuzat să rămână în urmă, fiind hotărât să meargă cu Ilie. La Betel, Ilie a încercat din nou să-l zdruncine pe Elisei spunându-i că el trebuia să meargă la Ierihon; dar Elisei s-a lipit de el ca o lipitoare. În final, la Ierihon, Elisei a fost încercat încă o dată într-un mod similar. Elisei a trecut încă o dată proba stăruinţei şi l-a însoţit pe Ilie la Iordan. În acest fel a ajuns el să obţină o mărură îndoită a ungerii – cel mai bun lucru pe care-l intenţionase Dumnezeu pentru viaţa lui (2 Împăraţi 2:1-14).

Care este aici mesajul pentru noi? În evoluţia noastră spirituală există mai multe stadii la care Dumnezeu ne încearcă să vadă dacă suntem mulţumiţi cu ceea ce deja am primit sau dacă vom stărui înspre locul cel mai înalt pe care îl are Dumnezeu pentru noi.

Ghilgal simbolizează locul unde păcatele noastre sunt iertate.

Domnul a zis lui Iosua: „Astăzi, am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră.” Şi locului aceluia i-au pus numele Ghilgal până în ziua de azi” (Iosua 5:9).

Mulţi creştini ajung până acolo şi se opresc.

Alţii continuă să meargă până la Betel (înseamn㠄casa lui Dumnezeu”) – care simbolizează părtăşia cu ceilalţi credincioşi din familia lui Dumnezeu.

„Şi Iacov... a dat locului acestuia numele Betel… Iacov a făcut o juruinţă… piatra aceasta, pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu” (Geneza 28:19,22).

Unii se opresc aici.

Dar câţiva merg şi mai departe, la Ierihon – care simbolizează manifestarea puterii supranaturale a lui Dumnezeu.

„Când a auzit poporul sunetul trâmbiţei, a strigat tare şi zidul s-a prăbuşit... Au pus mâna pe cetate (Ierihon)” (Iosua 6:20).

Acesta este locul până la care majoritatea creştinilor ajung vreodată.

Foarte, foarte puţini parcurg tot drumul până la Iordan – care simbolizează identificarea cu Hristos în moartea Lui, aşa cum este ea reprezentată de botez.

„Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el” (Mt. 3:13).

Foarte, foarte puţini sunt dispuşi să meargă pe calea crucii – „pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său” (Evrei 10:20).

Dar aceştia puţini, care sunt total dăruiţi încât să stăruie înspre moartea deplină a sinelui, sunt aceia care primesc măsura îndoit㠖 ceea ce are Dumnezeu cel mai bun pentru ei.

Noi toţi suntem încercaţi astăzi pentru a se vedea care este stadiul la care ne vom opri.

Traducerea în limba română: Maria Magdalena