Stilul meu de predicare

scris de :   Zac Poonen
Article Body: 

Vor umbla ncoace şi ncolo ca să caute cuvntul Domnului şi tot nu-l vor găsi (Amos 8:11,12)

De-a lungul timpului, numeroşi creştini au căutat n mod sincer sfinţenia şi biruinţa asupra păcatului, lundu-şi crucea şi lepădndu-se de sine. Dar, adesea, ei au descoperit că viaţa creştină este o trudire aspră n loc de viaţa glorioasă pe care o descrie Biblia. Eşecul lor a fost acela că n-au nţeles niciodată viaţa de credinţă sub noul legămnt. Ei au căutat să fie sfinţi pe baza principiilor vechiului legămnt şi astfel au pierdut ceea ce Dumnezeu avea pentru ei.

2 Corinteni 3:6 ne spune că noul legămnt este o slujire a Duhului care dă viaţă, spre deosebire de vechiul legămnt care era o slujire a literei, care aducea moartea! Şi dacă umblăm potrivit literei poruncilor lui Dumnezeu chiar şi n noul legămnt ea ne va aduce tot moartea. Numai dacă trăim prin credinţă şi i permitem Duhului Sfnt să ne conducă, vom intra n viaţa lui Hristos.

Din momentul n care Isus S-a nălţat la cer şi a trimis Duhul Sfnt pe acest pămnt, viaţa noastră poate fi mult mai glorioasă dect a oricărui sfnt din Vechiul Testament. Deci, dacă astăzi ne surprindem trăind sub condmanare, depresie şi ntuneric, trebuie să fie pentru că noi ncă trăim pe baza principiilor vechiului legămnt (2 Corinteni 3:9).

Erau două lucruri pe care Isus le accentua frecvent n lucrarea Sa credinţa n Dumnezeu şi puterea Duhului Sfnt.

Adam a pierdut această viaţă de credinţă prin puterea Duhului Sfnt atunci cnd a ales pomul cunoştinţei binelui şi răului n locul pomului vieţii (Geneza 2:9). El a ales ca n el nsuşi să locuiască cunoaşterea binelui şi răului, n loc să fie dependent de Dumnezeu pentru aceasta.

Pomul vieţii reprezintă viaţa de credinţă sub noul legămnt, n timp ce pomul cunoştinţei binelui şi răului reprezintă o viaţă a efortului propriu (de strădanie proprie) sub vechiul legămnt.

Dacă Adam ar fi ales pomul vieţii, el ar fi trăit prin credinţă - n dependenţă constantă de Dumnezeu. Atunci Duhul Sfnt i-ar fi dat viaţa Divină. n schimb, nsă, el a ales să trăiască n dependenţă de el nsuşi, independent de Dumnezeu. Şi aşa a murit. Toţi necredincioşii trăiesc aşa fără dependenţă constantă de Dumnezeu. Din nefericire, sunt şi mulţi credincioşi care trăiesc tot n acest mod.

Toate religiile i nvaţă pe adepţi să facă binele şi să evite răul. Creştinii care caută sfinţenia fac de asemenea binele şi evită răul. Şi, n căutarea sfinţeniei lor, ei sfrşesc de obicei făcnd distincţii din ce n ce mai fine ntre bine şi rău, pe baza unor reguli şi practici variate!! Cu toate acestea, majoritatea dintre ei nu ajung niciodată la o viaţă sfntă autentică. De ce? Pentru că ei o caută prin fapte şi nu prin credinţă.

Timp de 1500 de ani, Dumnezeu i-a nvăţat pe israeliţi prin intermediul Legii, ce era bine şi ce era rău. Dar ascultarea de faptele bune prouncite de Lege nu a condus nici măcar pe un singur israelit la părtăşia vieţii veşnice. Trăirea pe baza oricărui set de legi şi reguli orict de nalt ar fi standardul - nu va conduce niciodată pe nimeni la evlavia autentică, nici măcar astăzi.

Adevărata sfinţenie este viaţa lui Dumnezeu n sufletul omului şi Dumnezeu are să ne dea această viaţă ca pe un dar. Noi nu putem niciodată ajunge la ea. Trebuie să o primim prin credinţă.

Pavel spunea că, n zilele cnd nu era conştient de cerinţele Legii, se simţea viu. Dar cnd a nţeles cerinţele Legii lui Dumnezeu, a devenit att de conştient de greşelile din viaţa lui, nct se simţea mort (Romani 7:9)!! Aceasta este şi experienţa multora care sunt născuţi din nou. Ei par să fie fericiţi şi vii atta timp ct aud numai de iertarea păcatelor lor. Dar imediat ce aud despre biruinţa asupra păcatului şi ascultarea de poruncile lui Dumnezeu, se simt condamnaţi şi nenorociţi şi morţi.

Dar Pavel nu s-a oprit la legea vechiului legămnt şi nici noi n-ar trebui să ne oprim. Dumnezeu i-a arătat lui Pavel o altă lege - legea Duhului de viaţă n Hristos Isus. Aceasta a fost legea care l-a eliberat n final din păcat (Romani 8:2).

Mulţi caută să fie sfinţi făcnd binele. Amintiţi-vă că Eva a mncat din copac pentru că arăta bine!! Ea nu căuta să facă ceva rău!! Ea a mncat fructul, nu pentru că dorea să devină ca diavolul, ci pentru că dorea să devină ca Dumnezeu pentru că aceasta a fost ceea ce diavolul i promisese (Geneza 3:5). Oamenii care trăiesc potrivit Legii fac aceeaşi greşeală şi astăzi gndind că ei pot fi ca Dumnezeu prin lucrările bune exterioare.

Mare parte din binele pe care l vedem n vieţile multor creştini vine nu dintr-o sfinţenie autentică, ci dintr-o educaţie bună. Mulţi dintre aceşti creştini sunt onorabili, dar ei nu au o foame pasionată după Dumnezeu. şi petrec viaţa asimilnd cunoştinţe din Biblie, dar fără nicio revelaţie de la Dumnezeu. Drept urmare, viaţa lor nu este cu mult diferită de viaţa unor necredincioşi buni din jurul lor. Tuturor credincioşilor de acest fel le-a scăpat ceva esenţial din ceea ce Dumnezeu doreşte ca ei să aibă - natura Divină.

Dumnezeu nu ncearcă n primul rnd să ne facă să facem bine, ci să ne facă să ne ncredem n El, aşa nct să ne poată da natura Lui. n ochii Lui, neprihăniţi nu sunt cei care fac bine, ci aceia care trăiesc prin credinţă (Vezi Romani 4:5 şi Habacuc 2:4).

n Habacuc 2:4, Dumnezeu pune n contrast două grupuri de oameni cei care cred n Domnul şi cei care sunt mndri. Cei care sunt mndri nu pot trăi prin credinţă. Motivul pentru care mulţi nu acceptă n mod gratuit darurile lui Dumnezeu, prin simpla credinţă, este pentru că ei sunt prea mndri să accepte orice n mod gratuit. Mai degrabă ei şi-ar cştiga iertarea şi sfinţenia făcnd ei nşişi ceva.

Satan le spune creştinilor chiar şi astăzi (aşa cum i-a spus Evei) că nu e nevoie ca ei să depindă de Dumnezeu ca să cunoască diferenţa dintre bine şi rău. El le spune că ei pot cunoaşte diferenţa prin conştiinţa lor, sau citind Biblia. Dar mulţi necredincioşi trăiesc de asemenea pe baza conştiinţei lor şi au vieţi destul de cuviincioase. Şi un creştin poate trăi aşa dar el nu va fi drept n ochii lui Dumnezeu.

Mulţi credincioşi şi ncep n mod corect viaţa creştină ncrezndu-se doar n Dumnezeu pentru ndreptăţirea lor. Dar apoi, asemenea creştinilor galateni, ei caută să devină perfecţi prin propriile lor eforturi (Galateni 3:3). Ei şi evaluează valoarea spirituală prin ct de mult au făcut pentru Dumnezeu sau prin rezultateale pe care le-au văzut n lucrarea lor. Şi se simt satisfăcuţi. Dar cnd oamenii L-au ntrebat pe Isus cum puteau să ndeplinească lucrările lui Dumnezeu, El nu le-a spus să facă fapte bune. Le-a spus să creadă n El (Ioan 6:28,29)! Fără credinţă este imposibil să-I fim plăcuţi lui Dumnezeu.

Sunt multe paradoxuri n viaţa creştină şi iată-l pe primul pe care-l ntlnim cnd suntem salvaţi: Ştim că Isus ne ndreptăţeşte att de complet nct noi stăm acum naintea lui Dumnezeu ca şi cnd n-am fi păcătuit niciodată pentru că Dumnezeu ne promite să nu-şi mai aducă aminte niciodată de păcatele noastre trecute mpotriva noastră (Evrei 8:12). n acelaşi timp, ni se spune, de asemenea, să nu uităm niciodată păcatele noastre trecute, ca nu cumva să ajungem orbi şi neprevăzători (2 Petru 1:9)!!

Deci, pe de o parte, vedem că Dumnezeu nu-Şi mai aduce aminte de păcatele noastre trecute iar, pe de altă parte, nouă ni se spune să nu le uităm niciodată!! Cum să trăim cu această contradicţie aparentă?

Numai fiind DIN CE N CE MAI conştienţi de faptul că sngele lui Isus ne-a curăţit păcatele noastre trecute, suntem conştienţi de acele păcate n ele nsele.

Citeşte această ultimă propoziţie ncă o dată, pentru că acesta este unul dintre cele mai importante principii ale vieţii creştine. Dacă l crezi, acest adevăr te poate elibera.

Nu e nicio smerenie n a ne simţi vinovaţi de păcatele noastre trecute. Este necredinţă, nu smerenie, şi este o insultă la adresa sngelui lui Hristos. O astfel de necredinţă nu-L glorifică n niciun fel pe Dumnezeu.

Pavel şi spunea cel dinti păcătos după 30 de ani n care fusese creştin (1 Timotei 1:15). Totuşi, mai spunea n acelaşi timp că: Nu sunt conştient de nimic mpotriva mea (1 Corinteni 4:4). Ambele afirmaţii sunt adevărate.

Această asigurare este ceea ce ne dă nouă mare ncredere naintea lui Dumnezeu şi mare ndrăzneală mpotriva acuzaţiilor lui Satan şi mpotriva fricilor cu care Satan ncearcă să ne nspăimnte.

n zilele noastre, cele mai populare cărţi din librăriile creştine sunt acelea care tratează credinţa şi Duhul Sfnt. Dar majoritatea acestor cărţi i conduc pe creştini ntr-o credinţă falsă şi n experienţe false. Credinţa pe care aceste cărţi o nvaţă este credinţa de a deveni prosper şi sănătos şi nu de a deveni sfnt şi spiritual. Creştinilor li se spune că pot obţine orice doresc de la Dumnezeu, doar dacă ei cred suficient de mult. O astfel de nvăţătură este n mod fundamental opusă nvăţăturii şi practicii primilor apostoli şi celei a misionarilor evlavioşi (din secolul al 19-lea şi nceputul secolului 20), care şi-au sacrificat viaţa pentru naintarea mpărăţiei lui Dumnezeu.

Credinţa autentică este aceea care te ajută să biruieşti lumea (1 Ioan 5:4) lumea fiind pofta ochilor, pofta cărnii şi mndria vieţii (1 Ioan 2:16). După cum Isus a biruit această lume, şi noi putem s-o biruim (Vezi Ioan 16:33 şi Apocalipsa 3:21). Cnd biruim lumea, nu vom mai fi nşelaţi niciun moment de Satan care ne spune că plăcerile care vin prin sănătate şi prosperitate sunt superioare plăcerii care vine din părtăşia cu Dumnezeu.

Dumnezeu doreşte ca noi să gustăm desfătarea pură a părtăşiei cu El. Numai aceasta ne va alunga dorinţa pentru alte plăceri (Psalmul 16:11). Dar numai atunci cnd gustăm părtăşia cu Dumenzeu putem fi eliberaţi cu adevărat.

Credinţa n Dumnezeu şi puterea Duhului SfDumnezeu, n marea Sa nţelepciune, a hotărt să-I salveze pe oameni prin nebunia predicării (1 Corinteni 1:21). Predicarea Cuvntului lui Dumnezeu este, de aceea, cea mai mare lucrare n care se poate implica o fiinţă umană. Mă simt extrem de onorat că Dumnezeu m-a chemat pe mine la această lucrare. Dar predicarea este totodată o lucrare de care s-a abuzat cel mai mult de către predicatorii iubitori de bani şi de cei nşelători.

Ni se porunceşte să căutăm cu seriozitate darul prorociei (care este darul predicării ntr-un aşa fel nct să ncurajăm, să provocăm şi să zidim oamenii - 1 Corinteni 14:1,3). Am nceput deci să caut la Dumnezeu acest dar, imediat ce am fost botezat (la vrsta de 21 de ani). Şi cnd Dumnezeu m-a uns cu Duhul Sfnt (la vrsta de 23 de ani), El mi-a dat n acelaşi timp şi acest dar. La nceput, am fost tentat să ncerc să impresionez oamenii cu predicarea mea şi să-i mişc emoţional. Dar, ntr-o zi, Domnul m-a ntrebat: Vrei să-i ajuţi pe oameni sau să-i impresionezi. Am spus că doream să-i ajut. Apoi Domnul mi-a spus: Nu mai ncerca atunci să-i impresionezi. Nu a fost uşor să biruiesc tentaţia de a-i impresiona pe oameni, nsă am luptat mpotriva ei şi, treptat, am nvins-o.

Fiecare predicator are stilul lui particular de predicare. Majoritatea predicatorilor indieni i imită pe predicatorii americani charismatici. Am hotărt că cel mai bun lucru pentru mine ar fi să-mi modelez predicarea după stilul lui Isus de predicare. Aşa că am studiat modul n care a predicat Isus.

Primul lucru pe care l-am văzut la Isus a fost că El predica numai ceea ce deja practicase. El mai nti făcea şi apoi nvăţa pe alţii (Faptele Apostolilor 1:1). Astfel, predicarea Lui avea ntotdeauna o aplicaţie practică. Ştiam că Biblia mi poruncea să prorocesc după măsura mea de credinţă (Romani 12:6) cu alte cuvinte, numai la nivelul experienţei mele spirituale. Dar am eşuat aici, pentru că am căzut pradă tentaţiei de a impresiona oamenii. Şi astfel, am sfrşit ntr-o condiţie decăzută pentru mulţi ani. Dar Dumnezeu a fost ndurător cu mine şi m-a umplut cu Duhul Sfnt din nou, n Ianuarie 1975 şi m-a refăcut. M-am decis atunci că, din acel moment, voi predica numai ceea ce deja am trăit, sau (cel puţin) ceea ce căutam cu toată inima. Dumnezeu m-a trecut apoi prin ncercări variate ca să mă nveţe căile Lui şi cum să mă ncred n el n situaţiile grele. Aşa am crescut n credinţă şi n nţelepciune şi prin predicarea mea am putut să transmit această credinţă şi nţelepciune şi altora.

n al doilea rnd, Isus a predicat ntotdeauna n puterea Duhului Sfnt. Cnd a mers cu cei doi ucenici la Emaus, El le-a predicat două ore şi inimile lor ardeau n ei n acele două ore. Am păstrat acest exemplu naintea ochilor mei şi am dorit să predic aşa de fiecare dată. O pulpă de pui scoasă din frigider este total neapetisantă. Dar aceeaşi pulpă cnd este coaptă la foc face pe oricine să-i curgă apă n gură. Aceasta este diferenţa dintre adevărul rece şi acelaşi adevăr predicat cu focul Duhului Sfnt. Dependenţa totală de ungerea Duhului Sfnt a devenit de aceea primordială n toată predicarea mea. Mă rog de fiecare dată cnd vorbesc ca Dumnezeu să mă ungă ntr-un asemenea mod n care cuvintele mele să pună pe foc inimile oamenilor.

n al treilea rnd, Isus a vorbit n primul rnd minţii oamenilor şi nu emoţiilor lor. Predicarea lui i-a provocat pe oameni, i-a condamnat şi le-a strnit credinţa şi ascultarea. Niciodată El nu le-a incitat emoţiile n modul n care mulţi predicatori fac n zilele noastre. Ni se spune să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima noastră şi de asemenea cu tot cugetul nostru. Am simţit că toate mesajele mele trebuie să fie ca mncarea bine gătită att hrănitoare, ct şi gustoasă!! A trebuit deci să mă străduiesc mai mult să pregătesc o predică dect orice soţie care ar prepara o mncare bună. Totodată, o soţie bună aranjează şi masa ntr-un mod creativ. nainte să predic şi eu a trebuit de asemenea să-mi aranjez gndurile n mod clar. Mulţi predicatori nu fac acest lucru şi ajung să irosească timpul oamenilor vorbind fără nici un şir n predicarea lor. Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii (1Corinteni 14:33,40) şi El este glorificat cnd un mesaj este prezentat ntr-un mod ordonat, uşor de nţeles.

n al patrulea rnd, Isus a avut cuvntul corect de fiecare dată din două motive: El l asculta pe Tatăl Lui n mod constant (Isaia 50:4) şi El avea o dragoste mare pentru oameni. Aşa că am studiat Cuvntul lui Dumnezeu n toate momentele mele libere ca să cunosc ct mai bine mintea lui Dumnezeu. Pentru a nţelege Scripturile, mulţi predicatori studiază ebraica şi greaca. Dar am văzut că ceea ce aveam eu nevoie nu era o cunoaştere a acestor limbi, ci revelaţia Duhului Sfnt, atta timp ct El este Autorul Cuvntului. Duhul Sfnt m-a nvăţat multe adevăruri glorioase din Cuvntul Lui pe care nu le-am auzit niciodată de la nicio fiinţă omenească. Aceste adevăruri m-au condus la o umblare apropiată cu Dumnezeu şi m-au salvat de la nşelăciunile şi contrafacerile care inundă creştinismul de astăzi. Duhul m-a făcut capabil să-i nvăţ şi pe alţii aceste adevăruri. Duhul Sfnt mi-a inundat totodată inima cu dragoste şi compasiune pentru oamenii Lui (Romani 5:5). Astfel, lucrarea mea a devenit treptat una de ncurajare şi de convingere, iar nu una de legalism şi condamnare.

n al cincilea rnd, predicarea lui Isus a fost ntotdeauna interesantă şi niciodată plictisitoare. Este un păcat să iroseşti timpul oamenilor. Majoritatea predicatorilor nu realizează că a fura timpul oamenilor este acelaşi lucru cu a le fura banii. Dacă plictisim o congregaţie de 200 de oameni şi doar pentru 15 minute, i-am jefuit de 50 de ore de muncă. Dacă salariul lor mediu este de 5 lei pe oră, n acest fel i-am furat cu 250 de lei n acele 15 minute. Aşa că L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să predic ntr-un mod interesant şi niciodată să nu plictisesc pe nimeni. n zilele de nceput, puteam face aceasta doar pentru scurte perioade de timp. Aşa că atunci vorbeam numai pe scurt. Pe măsură ce am crescut n cunoaşterea Domnului, puteam vorbi pentru perioade de timp mai lungi.

n al şaselea rnd, Isus folosea multe ilustraţii simple ca să-Şi facă mesajul clar. Vorbea despre pine, peşte, păsări, copaci, flori, mărgăritare, fermieri, case, etc.. Ilustraţiile lui simple făceau adevărurile profunde despre care vorbea mult mai uşor de nţeles. El nu căuta să-şi facă un nume folosind ilustraţii complicate pe care numai oamenii inteligenţi le-ar fi putut nţelege. Am căutat să urmez exemplul lui Isus şi aici. Uneori, mă uit la unii dintre cei mai puţin educaţi oameni din biserica mea şi vorbesc la nivelul lor. Descopăr apoi că mesajele mele pot fi nţelese de oricine. După predică, i ntreb pe copilaşi dacă ei au nţeles ceea ce am spus. Dacă ei n-au nţeles, atunci ştiu că predicarea mea trebuie să devină şi mai simplă.

n al şaptelea rnd, Isus folosea uneori umorul şi exagerările. A vorbit despre o cămilă care intră prin urechile acului, de oameni care se sforţează ca nişte ţnţari să nghită cămile, de cei care au brne mari n ochi n timp ce ncearcă să scoată aşchii din ochii altora şi aşa El a demascat ipocrizia şi mndria spirituală. Umorul poate ascuţi un measj şi l poate face interesant, la fel cum mirodeniile pot da gust mncării. Totuşi, unii predicatori merg la extrem cu aceasta şi ncearcă să-i facă pe oameni să rdă tot timpul (doar ca să aibă reputaţia de umorişti). Astfel de predicatori devin asemenea clovnilor de circ! Nu folosesc niciodată umor n predicarea mea ca să-i distrez pe oameni ci doar ca să-i menţin atenţi pe parcursul lungului mesaj, sau ca să-i conduc către un punct anume.

n al optulea rnd, Isus Şi-a repetat de multe ori mesajele. El n-a căutat onoarea pe care o poate cştiga cineva predicnd ceva nou sau fantastic de fiecare dată. Oamenii au nevoie să audă acelaşi adevăr de multe ori nainte să fie provocaţi de el. Am decis deci să nu ncerc să impresionez oamenii predicnd ceva nou n fiecare measj, ci să repet un measj de multe ori pnă cnd oamenii sunt pătrunşi de acel adevăr. Dar de fiecare dată cnd repet un mesaj caut să-l prezint ntr-un mod proaspăt, aşa cum mă conduce Duhul.

n al noulea rnd, Isus vorbea fără să folosească notiţe. Umblarea Lui cu Tatăl era aşa de apropiată şi de intimă, nct Duhul i dădea cuvinte pe care să le rostească, chiar n timp ce El predica. Majoritatea predicatorilor nu pot vorbi aşa, pentru că ei nu umblă att de aproape cu Dumnezeu. Şi de aceea este cel mai bine pentru 99% din predicatori să-şi pregătească mesajele cu atenţie şi să folosească notiţe scrise, dacă doresc să predice eficient. Aşa am nceput. Acum nsă vorbesc majoritatea timpului fără să folosesc vreo notiţă. Dar atunci cnd fac un studiu Biblic, folosesc ncă notiţe şi scriu versetele ca să nu uit niciun punct. Deci nu sunt nici sclavul folosirii, nici al nefolosirii notiţelor, niciuna din aceste metode nefiind mai spirituală dect cealaltă. Dacă cineva doreşte să vorbească eficient fără să folosească notiţe:

Trebuie să fi umblat cu Dumnezeu mulţi ani, aşa nct să poată vorbi din experienţa de viaţă.
Trebuie să trăiască sub ungerea Duhului Sfnt şi să aibă darul supranatural al prorociei.
Trebuie să cunoască Biblia aşa de bine nct să ştie ce nvaţă ea cu privire la orice subiect.
Trebuie să aibă o memorie bună astfel nct să ştie unde găseşte versete despre orice subiect.
Trebuie să aibă abilităţi de comunicare bune ca să poată menţine atenţia oamenilor pe toată durata mesajului.
Dacă cineva nu are aceste cinci calităţi, atunci este mai bine pentru acea persoană să folosească notiţele cnd predică.

n final, Isus nu ţipa niciodată cnd predica (Matei 12:19). Nici nu zicea Aleluia de fiecare dată n mesajele Lui. Am urmat şi aici exemplul lui Isus. Cnd predicatorii strigă n predicarea lor, de obicei nu este focul Duhului Sfnt, ci doar ncercările lor fireşti de a manipula oameni; iar expersiile repetate Aleluia sunt doar un obicei sau umplere de timp, n timp ce se gndesc ce să spună mai departe!

n predicarea mea, am căutat să-i fac pe oameni să asculte Cuvntul lui Dumnezeu şi să-şi ia crucea zilnic şi să-L urmeze pe Isus nu doar să-i mişc emoţional pentru scurtă vreme. Scopul predicării mele a fost să nfăţişez pe orice om desăvrşit n Hristos Isus (Coloseni 1:28,29; 1 Timotei 1:5).nt te poate elibera din orice robie pe care Satan a pus-o vreodată peste tine.

Te vezi nedoritor să renunţi la vreo anume plăcere lumească ce te atrage? Strigă atunci la Domnul, cum a făcut Petru cnd se scufunda n mare, spunnd Doamne, salvează-mă. Vei vedea că Dumnezeu ţi dă nu numai dorinţa să te eliberezi de păcat, dar de asemenea o ură pentru el!! n noul legămnt, Dumnezeu este Acela care lucrează n noi att să dorim ct şi să facem voia Lui (Filipeni 2:13). Ce evanghelie minunată este noul legămnt!!

Viaţa lui Isus nu este ceva ce noi putem imita. Trebuie să ne mpărtăşim din ea prin Duhul Sfnt. Majoritatea creştinilor nu experimentează aceasta pentru că ei nu sunt săraci n duh. Aceasta nseamnă că ei nu-şi trăiesc viaţa cu o conştiinţă constantă a nevoii lor de Dumnezeu. Ei sunt ncrezători n ei nşişi şi independenţi.

Isus i-a invitat numai pe cei nsetaţi să vină la El să bea. Ca să mergem prin credinţă, noi trebuie să fim mereu nsetaţi (săraci n duh), ntotdeauna conştienţi de nevoia noastră de puterea Duhului Sfnt. Trebuie să fie un strigăt constant n inimile noastre (chiar dacă nespus) ca să fim umpluţi cu Duhul şi să experimentăm puterea Lui. Aceia care vin la Isus şi beau, vor găsi ruri de apă vie curgndu-le din adncul fiinţei lor (o viaţă n plinătatea Duhului Sfnt Ioan 7:37,38).

Astfel, cel mai slab credincios poate experimenta gloria acestei vieţi de credinţă n noul legămnt şi poate deveni la fel de tare ca cel mai tare.

Cine are urechi de auzit, să audă.