Noi, cei care conducem biserici, trebuie să fim exemple pentru cei din bisericile noastre, mergând pe calea Crucii. Trebuie să avem o dorință puternică de a fi slujitorii lor, așa cum a fost Însuși Isus - și nu de a fi liderii lor. Isus a spus: „Împărații și mai-marii lor domnesc peste oameni. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor. Căci și Eu, Mesia, n-am venit să Mi se slujească, ci ca să-i ajut pe alții” (Marcu 10:42-45).

Nu trebuie să ne iubim niciodată poziția și nici vreun titlu de ‘Lider’ (Matei 23:10 - versiunea biblică NASB din limba engleză). Nu trebuie să ne imaginăm că suntem mai măreți în vreun fel decât oricare dintre ceilalți frați și surori din biserică. De fapt, ni se poruncește să-i considerăm pe toți ceilalți din biserică mai importanți decât noi înșine - nu mai spirituali (ceea ce este imposibil), ci mai importanți (Filipeni 2:3).

Trebuie să fim mai întâi frați cu ceilalți înainte de a putea fi liderii lor. Apostolul Ioan, când scria bisericilor la vârsta de 95 de ani, se autointitulează: „Eu, Ioan, fratele vostru...” (Apocalipsa 1:9). Din păcate, mulți lideri se consideră doar lideri. Trebuie să-L căutăm întotdeauna pe Dumnezeu pentru harul de a rămâne frați obișnuiți în biserică în orice vreme. Și dacă vrem să trăim așa, atunci trebuie să trăim într-o relație strânsă, „față în față” cu Dumnezeu, întotdeauna.

Autoritatea spirituală, fiind dată de Dumnezeu, nu este ceva ce trebuie impus vreodată asupra altora sau să-i forțăm pe alții să se supună. Nu trebuie niciodată să-i obligăm pe alții să ne asculte, și nu trebuie niciodată să ne certăm cu cineva (2 Timotei 2:24, 25). Dacă Dumnezeu ne susține, nu va trebui niciodată să ne apărăm poziția, pentru că Dumnezeu Însuși ne va apăra și ne va stabili autoritatea. Dacă, totuși, un om încearcă el însuși să-și impună autoritatea asupra altora, atunci aceasta ar fi cea mai clară dovadă că autoritatea sa nu este dată de Dumnezeu.

Un lider spiritual nu se va apăra niciodată și nu va căuta să se justifice atunci când este atacat sau defăimat. Biblia spune: „Cristos este exemplul vostru. Călcați pe urmele Lui.. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi, când era chinuit, nu ameninţa; El Și-a lăsat pricina Sa în mâna lui Dumnezeu, care întotdeauna judecă drept” (1 Petru 2:21, 23).

Isus nu S-a luptat niciodată cu oamenii ca să-Și impună stăpânirea asupra lor. El a lăsat în seama lui Dumnezeu sarcina de a-L apăra și de a-L justifica. Aceasta este calea pe care trebuie să meargă toți liderii din Biserică. Dacă trăim noi înșine sub autoritatea lui Dumnezeu, putem lăsa în siguranță cauza noastră în mâinile lui Dumnezeu. Putem ignora orice defăimare, critică și bârfă împotriva noastră, căci promisiunea lui Dumnezeu este că El Însuși Își va apăra slujitorii împotriva unor astfel de atacuri. Orice armă făurită de alții pentru a ataca un lider spiritual va fi fără putere (Isaia 54:17). Am experimentat realitatea acestui lucru din nou și din nou în viața mea. Este o binecuvântare să ai astfel de experiențe.

Biserica de astăzi suferă foarte mult din cauza lipsei mari de astfel de lideri cu gândire spirituală. Isus a privit odată la mulțimile care veneau la El și a simțit o mare milă pentru ele. „Oamenii erau ca niște oi fără păstor, și problemele lor erau atât de mari încât nu știau ce să facă sau unde să meargă după ajutor” (Matei 9:36 - versiunea biblică TLB din limba engleză). Situația este exact aceeași și astăzi. Avem nevoie disperată de lideri care au o inimă de păstor și un duh de slujitor, oameni care se tem de Dumnezeu și tremură la Cuvântul Său - pentru a-i ajuta pe oamenii aflați în nevoie din biserici.

De asemenea, nu trebuie să permitem niciodată oamenilor să devină admiratorii noștri. Altfel, nu vor crește niciodată pentru a avea o legătură personală cu Cristos ca și Cap al lor. Nu trebuie să atașăm niciodată pe cineva de noi. În schimb, trebuie să-i îndemnăm pe toți să trăiască doar înaintea feței lui Dumnezeu. Nu trebuie să caute aprobarea noastră în lucrurile pe care le fac. Și dacă descoperim că cineva se atașează de noi, trebuie să ne eliberăm de acea persoană imediat. Când le dăm sfaturi altora, trebuie să le oferim și libertatea de a nu fi de acord cu noi, și de a face lucrurile așa cum se simt ei înșiși liberi să le facă. Și dacă, prin urmare, ei încurcă lucrurile, trebuie să fim grabnici să-i ajutăm și să nu le spunem niciodată: „Ți-am spus eu”. Acesta este modul în care va reacționa un adevărat lider spiritual.

„Fiţi plini de Duh… și supuneţi-vă unii altora în frica lui Cristos” (Efeseni 5:18,21).

Isus este Exemplul nostru în felul în care S-a supus circumstanțelor Sale pământești și autorității părinților Săi pământești timp de 30 de ani. Abia după ce a fost credincios în aceste domenii, Tatăl Său I-a dat acest certificat la botezul Său: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”. Aceasta este calea pe care trebuie să mergem și noi, liderii.

Biblia spune: „Ascultaţi de mai-marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre ca unii care au să dea socoteală de ele, pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos” (Evrei 13:17). Iar această poruncă este și pentru lideri. Trebuie să ne supunem circumstanțelor în care ne pune Dumnezeu și, de asemenea, oricărei autorități pe care Dumnezeu o pune peste noi - atât în lume, cât și în biserică. Apoi și noi putem primi o mărturie asemănătoare de la Dumnezeu - că Îi suntem plăcuți.

Nu trebuie să cerem niciodată nimănui să ni se supună. Dacă le cerem altora supunere doar pentru că suntem lideri, asta ar indica faptul că suntem nesiguri și nu-L cunoaștem cu adevărat pe Dumnezeu - pentru că Dumnezeu le dă oamenilor libertatea fie de a I se supune, fie de a se răzvrăti împotriva Lui - și noi nu suntem mai măreți decât Dumnezeu. Așadar, nu avem dreptul, ca lideri, să cerem supunere de la nimeni. Suntem chemați să slujim, nu să cerem supunere.

Trebuie să avem grijă să nu facem pe nimeni să ni se supună prin puterea personalității noastre. Este foarte ușor pentru un lider puternic să aibă control asupra altora din biserică prin puterea personalității sale! Acest lucru este rău. O astfel de putere sufletească trebuie lepădată. Oamenii din biserică trebuie să se simtă liberi să nu fie de acord cu noi. Nimeni nu ar trebui să se teamă de noi. Isus i-a permis lui Petru chiar și să-L mustre (Matei 16:22). Întreabă-te dacă frații tăi se simt liberi să te mustre? Dacă nu, va trebui să lucrezi la mântuirea din înălțarea ta de sine și să te smerești pentru a fi așa cum a fost Isus, când a umblat pe acest pământ.

Nu trebuie niciodată să conducem biserica la fel ca o dictatură, unde frații și surorile trăiesc sub povara multor reguli și regulamente. Aceasta va face din biserică un club legalist, în care frații și surorile cu adevărat evlavioși nu se vor simți niciodată ca acasă. Ci, în schimb, oamenii firești care spun „da” la toate (care te ascultă implicit) vor dobândi putere. Acest lucru este rău.

Nu putem produce sfințenie în alții stabilind multe reguli în bisericile noastre. Trebuie să predicăm Cuvântul, dar nu să-i forțăm pe oameni să se conformeze unui anumit model. Dacă oamenii fac lucruri doar pentru a ne face pe plac, fără convingere personală, acțiunile lor vor fi simple fapte moarte, chiar dacă acele fapte par „neprihănite” și bune în ochii omului.

Faptele moarte sunt fapte făcute pentru a-i mulțumi sau a-i impresiona pe oameni. Dar toate faptele moarte sunt de neacceptat înaintea lui Dumnezeu. Faptele pe care Dumnezeu le acceptă sunt cele făcute pentru a-I fi plăcut numai Lui. Dacă vrem să-i călăuzim pe frați și surori să facă astfel de fapte, atunci ei trebuie lăsați liberi - la fel de liberi cum Dumnezeu Însuși i-a lăsat pe Adam și pe Eva în grădina Edenului. Adevărata sfințenie poate fi desăvârșită doar în frica de Dumnezeu (2 Corinteni 7:1), și nu prin frica de vreun lider al bisericii.

Dacă Dumnezeu ridică frați mai tineri în biserica ta, într-un loc de slujire, unde oamenii au mai multă încredere în ei decât în tine, atunci trebuie să recunoști acest lucru ca fiind lucrarea lui Dumnezeu și, cu respect, să le dai importanță în biserică acestor frați mai tineri unși. Altfel, te vei trezi luptând împotriva lui Dumnezeu.

Dacă ești un tată pământesc iubitor, cu siguranță vei dori ca copiii tăi să primească mai multă educație decât ai avut tu. Un adevărat tată spiritual va avea și el o dorință similară - ca copiii săi spirituali să progreseze spiritual dincolo de el. Dacă nu ai o astfel de dorință pentru cei pe care îi slujești, nu ești un tată spiritual. Atunci ești nepotrivit să fii lider. Vei fi atunci o piedică în zidirea Trupului lui Cristos în localitatea ta.

Liderii care au atitudini autoritare și care arată părtinire față de prietenii lor din biserică își pot imagina că au scăpat de judecata lui Dumnezeu pentru o astfel de conduită păcătoasă. Dar Domnul ține seamă de toate și ține o evidență exactă a acestor lucruri. La timpul stabilit de El, îi va judeca aspru pe acești lideri necredincioși. Atunci toată lumea va vedea că Domnul nu cruță nici măcar un lider care este fățarnic, sau care domnește peste turma sa, sau care stăpânește peste alții cu severitate etc. La Dumnezeu nu există părtinire! Așadar, „cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10:12).

Evrei 12:26–28 ne spune că „Dumnezeu va clătina și va îndepărta toate lucrurile care pot fi clătinate, pentru ca cele care nu pot fi clătinate să rămână în picioare”.

În jurul nostru, în lumea creștină, vedem mari predicatori căzând în păcat, și biserici care păreau să urmeze modelul Noului Testament divizându-se și fiind zguduite din temelii. Dacă vrem să zidim Trupul lui Cristos neclintit în mijlocul tuturor acestor zdruncinări care au loc astăzi, pe de o parte în mijlocul caracterului lumesc și compromisurilor pe care le vedem în lumea creștină, iar pe de altă parte, în mijlocul legalismului și fariseismului, atunci trebuie să-I slujim lui Dumnezeu „cu evlavie și cu frică, fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor” (Evrei 12:29).

Fie ca noi să umblăm pe calea smereniei în orice vreme, până la sfârșitul vieții noastre. Amin.