Domnul Isus a folosit odată 5 pâini pentru a hrăni o mulțime. Mai întâi a binecuvântat pâinile. Dar cele 5 pâini au rămas în continuare 5 pâini - și mulțimea nu a fost hrănită. Numai după ce a frânt pâinile, mulțimea a fost hrănită. Prin urmare, a fi binecuvântat (uns) de Duhul Sfânt nu este suficient. Trebuie de asemenea să fim frânți de Domnul. Atunci vom rămâne cu fața în țărână și puterea lui Dumnezeu se va revărsa prin noi, nestingherită.

Moise și Aaron au fost împuterniciți în același timp ca lideri ai poporului lui Dumnezeu în Exod 4. Aaron era un vorbitor fluent, însă Moise nu era (Exod 4:10, 14). Totuși, Dumnezeu l-a folosit pe Moise și nu pe Aaron - fiindcă Moise era un om frânt, dar Aaron nu era. Dumnezeu îl trecuse pe Moise printr-o perioadă de frângere timp de 40 de ani în pustie. Dumnezeu l-a smerit, coborându-l din poziția de conducător la palat la cea de păstor într-un deșert. Și, l-a făcut să locuiască cu socrul său timp de 40 de ani - și să și lucreze pentru el! Acestea au fost îndeajuns pentru a-l frânge în întregime. Aaron n-a avut niciodată o astfel de frângere. Asta a fost ceea ce a făcut diferența între cei doi.

Putem vedea diferența dintre eficiența acestor doi oameni în Exodul 32. Poporul lui Israel l-a urmat pe Domnul atât timp cât Moise, omul cel frânt, a fost în mijlocul lor. Însă când Moise s-a depărtat de ei pentru doar 40 de zile, iar Aaron a devenit conducătorul lor temporar, s-au abătut în idolatrie și au început să se închine imediat unui vițel de aur. Aaron era un vorbitor elocvent. Dar el n-a putut păstra poporul lui Dumnezeu în curăție, fiindcă a căutat să facă pe placul oamenilor. Prezbiterii care nu sunt frânți umblă întotdeauna după propria onoare și încearcă să facă pe placul oamenilor din biserica lor. De aceea, cei din biserica lor se depărtează de Domnul.

Un singur om frânt, Moise, a fost cel care a ținut două milioane de oameni în căile lui Dumnezeu timp de 40 de ani în pustie. La fel s-a întâmplat de-a lungul secolelor și în istoria bisericii. Dumnezeu a folosit oameni frânți pentru a păstra biserica în căile Sale.

Dumnezeu ne frânge cerându-ne să ne supunem prezbiterilor noștri. "Supunerea față de un om evlavios nu numai că ne va ocroti de la a face multe lucruri nechibzuite, ci ne va permite, de asemenea, să învățăm multă înțelepciune de la el". El va putea să ne avertizeze cu privire la pericole cu care el însuși s-a confruntat, despre care s-ar putea să fim în necunoștință. Așadar, a fi sub autoritate spirituală înseamnă a fi la fel de ocrotit precum sunt copiii când sunt sub autoritatea părinților lor. În 1 Petru 5:5 citim că tinerii trebuie să fie supuși prezbiterilor lor, fiindcă Dumnezeu este împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți. Aici vedem un măreț secret pentru obținerea autorității spirituale de la Dumnezeu. Am cunoscut mulți frați buni, cărora Dumnezeu nu le-a dat niciodată autoritate spirituală, dintr-un singur motiv: N-au învățat niciodată să fie supuși nimănui în întreaga lor viață. Astfel că voința lor puternică n-a fost niciodată frântă. Autoritatea este un lucru foarte periculos în mâinile unui om nefrânt. Dacă nu ai fost mai întâi frânt și încerci să exerciți autoritate asupra oamenilor, îi vei ruina pe aceștia și te vei distruge și pe tine însuți pe parcurs. Dumnezeu trebuie mai întâi să frângă tăria mândriei noastre înainte de a ne putea încredința autoritate spirituală oricăruia dintre noi.

Permiteți-mi să vă povestesc pe scurt despre propria mea experiență. Timp de zece ani, între vârsta de 20 și 30 de ani din viața mea, Dumnezeu a permis să fiu împins în jos și umilit în mod public în mai multe biserici, de prezbiteri care erau invidioși pe lucrarea mea. În toate aceste cazuri, Domnul mi-a spus să-mi țin gura închisă și să mă supun prezbiterilor fără a-i pune sub semnul întrebării. Și, așa am făcut. Am păstrat o relație bună cu ei când am făcut parte din bisericile lor și chiar și după ce am părăsit bisericile lor. În acei ani, nu știam ce lucrare avea Dumnezeu pregătită în viitor pentru mine. Dar Dumnezeu mă pregătea să exercit autoritate spirituală, frângându-mă pe o perioadă de mulți ani. Încă nu a terminat să mă frângă. Pe parcursul ultimilor ani, Dumnezeu m-a trecut prin noi încercări pe care nu le-am mai experimentat până acum, ca de exemplu: a fi dus în instanță de către oameni religioși și a fi acuzat în mod fals acolo - timp de 10 ani. Dar scopul Lui în viața mea rămâne același - să mă frângă și mai mult, astfel încât să poată să-mi încredințeze mai mult din viața Sa și din autoritatea Sa.

Dumnezeu ne frânge puterea și mândria, corectându-ne prin conducătorii noștri. Aproape tuturor credincioșilor le este foarte dificil să primească corecție. Nu e ușor nici măcar pentru un copil de doi ani să primească corecție - mai ales dacă aceasta se face în public. Când a fost ultima dată când ai acceptat cu bucurie corectarea publică? Ai acceptat-o măcar o dată în viața ta? Dacă nu, atunci nu este surprinzător că îți lipsește autoritatea spirituală. "Oamenii care nu sunt frânți tind să fie oameni singuratici." Ei nu se supun niciodată nimănui. Ei merg acolo unde vor ei să meargă și fac ceea ce vor ei să facă. Astfel de credincioși nefrânți pot lucra doar cu cei care îi ascultă și acceptă tot ceea ce spun ei. Dumnezeu nu poate niciodată să încredințeze autoritate spirituală la astfel de "singuratici", fiindcă El zidește un Trup și nu o grămadă de credincioși individualiști!