scris de :   Zac Poonen categorii :   Tânăr Lider Ucenici
WFTW Body: 

În fiecare zi luăm decizii cu privire la diferite chestiuni. Luăm decizii în legătură cu modul în care ne vom cheltui banii, felul în care ne vom petrece timpul liber, cum vom vorbi cu sau despre o persoană, modul în care vom scrie o anumită scrisoare, cum vom reacționa la comportamentul altuia, cât timp vom petrece în studierea Cuvântului sau în rugăciune sau în slujirea bisericii etc. Reacționăm, de asemenea, în anumite feluri față de comportamentul oamenilor din jurul nostru, de dimineață până seara. Poate că nu realizăm, dar luăm cel puțin o sută de decizii în fiecare zi - și în fiecare dintre aceste decizii, decidem fie să ne plăcem nouă înșine, fie lui Dumnezeu.

Multe dintre acțiunile noastre nu sunt rezultatul unor decizii conștiente. Dar chiar și atunci, le facem într-unul din aceste două moduri - fie căutând să ne plăcem nouă înșine, fie să-L slăvim pe Dumnezeu. Acțiunile noastre inconștiente sunt determinate de modul în care luăm deciziile conștiente. În cele din urmă, suma totală a acestor decizii este cea care determină dacă vom deveni spirituali sau firești.

Gândiți-vă la milioanele de decizii pe care le-am luat încă de când ne-am întors la Dumnezeu. Cei care au ales în mod conștient și constant să își lepede propria voință de multe ori în fiecare zi și să facă voia lui Dumnezeu, au devenit spirituali. Pe de altă parte, cei care s-au bucurat doar de iertarea păcatelor lor și care, prin urmare, au ales să facă pe placul lor de cele mai multe ori, au rămas firești. Deciziile fiecărui om în parte au determinat ce a devenit el în cele din urmă.

Ești azi atât de smerit, sfânt și iubitor pe cât ai ales tu însuți să fii, prin miile de decizii pe care le-ai luat în diferitele situații din viața ta din anii care au trecut. Să ne gândim la starea spirituală a doi fraţi (ambii convertiţi la Hristos în aceeaşi zi), la zece ani de la convertirea lor. Unul este acum un frate matur cu discernământ spiritual, căruia Dumnezeu îi poate încredinţa o mare responsabilitate în biserică. Celălalt este încă un copil, fără discernământ şi care are nevoie să fie hrănit şi încurajat de alţii în mod constant. Ce a făcut oare diferenţa aşa de mare între cei doi? Răspunsul este: Micile decizii pe care ei le-au luat în fiecare zi din cei zece ani de viaţă creştină.

Dacă continuă în acelaşi mod, în următorii 10 ani diferenţa dintre ei va fi chiar mai accentuată. Iar în veşnicie, gradele de slavă dintre ei vor fi la fel de diferite ca lumina emisă de un bec de 2000 WATT şi unul de 5 WATT!! "Chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea" (1 Corinteni 15:41). Nu fii slab în voință. Exercită-ți voința de a-I face pe plac lui Dumnezeu în orice moment. Dacă te hotărăști să fii credincioși de acum încolo, nu vei avea niciun regret în veșnicie, oricât de mult ai eșuat până acum în anii trecuți. Vei găsi în jurul tău mai mult decât suficienți credincioși care nu au niciun interes să trăiască o viață atât de disciplinată, din toată inima pentru Domnul. Nu-i judeca. Nu fii un fariseu, disprețuindu-i. Vezi-ți de treaba ta și nu-ți băga nasul în treburile lor. Dar fii diferit. Lasă-L pe Isus Însuși să fie Exemplul tău. Gândește-te adesea la ziua în care va trebui să dai socoteală cu privire la viața ta la scaunul de judecată al lui Hristos.