Comparând paginile de început ale Scripturii cu cele finale, găsim că cei doi pomi (pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi a răului) au produs, în vremurile sfârşitului, două sisteme - Ierusalimul şi Babilonul.

Ceea ce este cu adevărat născut din Duhul - din Dumnezeu, prin Dumnezeu şi pentru Dumnezeu - rămâne veşnic; pe când ceea ce a fost născut din fire - din om, prin om şi pentru om - va pieri.

Astăzi, noi trăim ce este scris între Geneza şi Apocalipsa. Fie că ne dăm seama, fie că nu, suntem prinşi într-unul dintre aceste două sisteme: unul hotărât să Îl înalţe şi să Îl glorifice pe Dumnezeu, iar celălalt urmărind să îl glorifice şi să îl înalţe pe om; unul urmându-L pe Hristos, iar celălalt urmându-l pe Adam; unul trăind în Duhul, iar celălalt trăind după îndemnurile trupeşti şi sufleteşti.

Atât Isus cât şi Adam au auzit vocea lui Dumnezeu - diferenţa a constat doar în faptul că Unul a ascultat iar celălalt nu a ascultat. Aşa cum spune Isus, va fi la fel şi cu cei care Îi aud vocea: unul va asculta şi va zidi pe stâncă o casă de nezdruncinat pe vecie, pe când celălalt va auzi fără să dea ascultare şi, astfel, va zidi pe nisip o casă care este sortită pieirii (Matei 7:24-27).

Aceste două case, de care a vorbit Isus, sunt Ierusalimul şi Babilonul.

Există astăzi oameni care sunt justificaţi pe deplin, prin credinţă, şi intră în Noul Legământ, pecetluiţi fiind cu sângele lui Isus, şi ei Îl urmează pe Isus într-o viaţă de ascultare faţă de voia lui Dumnezeu (descrişi, în mod specific, în Matei 5-7). Aceștia zidesc pe stâncă şi au parte de Noul Ierusalim. Ca să descoperi dacă faci parte dintre ei, trebuie doar să citeşti Matei capitolele 5 până la 7.

În acelaşi timp, sunt alţii (formând, de departe, majoritatea) care aud cuvintele lui Isus din Matei 5 la 7, dar, având o înţelegere greşită despre justificare, credinţă şi har, trăiesc într-o falsă siguranţă, necăutând să dea ascultare cuvintelor lui Isus, şi zidesc astfel pe nisip; ei fac parte din Babilon şi vor pieri pe vecie.

Ei se văd pe ei înşişi "creştini", fiindcă Isus a spus că omul care zideşte pe nisip este unul care Îi aude vocea, deci aici nu este vorba de unul necredincios, ci de unul care citeşte Biblia şi merge la "biserică". Singura lui problemă e că nu este ascultător, de aceea nu poate fi părtaş la mântuirea veşnică, promisă tuturor celor care ascultă de Isus (Evrei 5:9). Credinţa lui nu a fost una reală, pentru că nu a avut fapte ale ascultării care să desăvârşească acea credinţă (Iacov 2:22,26).

Cei care se află sub conducerea lui Adam îşi urmează stăpânul în neascultare de voia descoperită a lui Dumnezeu, dar sunt convinşi de Satan că "nu vor muri" (Geneza 3:4), pentru că pretind că L-au "acceptat pe Hristos". Prin urmare, ei trăiesc într-o falsă siguranţă în Babilon.

În egală măsură, cei de sub stăpânirea lui Hristos sunt identificaţi prin faptul că "trăiesc cum a trăit Isus" (1 Ioan 2:6), în ascultare de voia lui Dumnezeu. Aceştia sunt fraţii și surorile lui Hristos (Matei 12:50), şi au parte de Noul Ierusalim.

În pilda spusă de Isus la finalul pasajului din Matei 5 la 7 este important să observăm că atât casa omului înţelept cât şi cea a celui nechibzuit au rămas în picioare pentru un timp - după cum şi Babilonul şi Ierusalimul au rămas în picioare până astăzi - până când a venit ploaia şi s-au revărsat şuvoaiele. În timp ce omul nechibzuit s-a preocupat doar de partea vizibilă a casei (mărturia înaintea oamenilor), cel înţelept s-a concentrat, în primul rând, pe fundaţie (viaţa ascunsă a inimii înaintea Feţei lui Dumnezeu).

Trăsătura distinctivă a Ierusalimului este sfinţenia. Ierusalimul este numit „Cetatea SFÂNTĂ” (Apocalipsa 21:2). Pe de alta parte, Babilonul se impune prin măreţie. El este numit „cetatea cea MARE” (Apocalipsa 18:10) . În Apocalipsa este numit "mare" de unsprezece ori.

Cei care trăiesc în sfinţenie adevărată, în ascultare de Dumnezeu, şi s-au făcut părtaşi naturii lui Hristos prin har și prin credinţă, sunt zidiţi împreună în Ierusalim; pe când cei care caută măreţia aici pe pământ (mărturia şi cinstea din partea oamenilor) sunt zidiţi în Babilon.

Timp de două mii de ani chemarea a fost făcută pentru poporul lui Dumnezeu: „Ieşiţi din mijlocul ei (din Babilon), POPORUL MEU, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” (Apocalipsa 18:4).

Apelul este și mai urgent astăzi, pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul vremurilor. Cine are urechi de auzit, să audă.