Citim în Geneza 32:29 că "Dumnezeu l-a binecuvântat pe Iacov acolo". Există patru motive pentru care Dumnezeu l-a binecuvântat pe Iacov acolo - la Peniel.
Iacov a fost binecuvântat în locul în care a fost singur cu Dumnezeu. El i-a trimis pe toți ceilalți înainte, iar el a rămas singur (Geneza 32:24). Credincioșilor din secolul al XX-lea le este greu să petreacă mult timp singuri cu Dumnezeu. Spiritul epocii vitezei a intrat în majoritatea dintre noi și suntem în continuu într-o stare de a fi ocupați. Problema nu este cu temperamentul sau cultura noastră. Pur și simplu nu avem prioritățile așezate corect - asta e tot. Domnul Isus a spus odată că singurul lucru necesar pentru un credincios este să stea la picioarele Sale și să-L asculte (Luca 10:42). Dar noi nu mai credem acest lucru și astfel suferim consecințele dezastruoase ale ignorării cuvintelor Domnului Isus. Dacă suntem mereu ocupați cu diversele noastre activități și nu știm ce înseamnă să fim singuri cu Dumnezeu în post și rugăciune, cu siguranță nu vom cunoaște puterea sau binecuvântarea lui Dumnezeu - mă refer la puterea Sa reală (nu falsurile ieftine cu care mulți se laudă).
Iacov a fost binecuvântat în locul în care a fost frânt în întregime. La Peniel, un Om s-a luptat cu Iacov. Dumnezeu se luptase cu Iacov timp de douăzeci de ani, dar Iacov refuzase să cedeze. Dumnezeu încercase să-i arate cum toate lucrurile de care se apucase nu au avut reușită, în ciuda priceperii și planificării sale. Dar Iacov era încă încăpățânat. În cele din urmă, Dumnezeu l-a lovit pe Iacov la încheietura coapsei, astfel încât coapsa i-a fost dislocată (v. 25). Coapsa este cea mai puternică parte a trupului și aceasta a fost partea pe care a lovit-o Dumnezeu.
Iacov a fost binecuvântat în locul în care a fost plin de zel și flămând după Dumnezeu. "Nu Te voi lăsa să pleci", strigă el, "până nu mă vei binecuvânta" (Geneza 32:26). Cum așteptase Dumnezeu timp de douăzeci de ani lungi pentru a auzi aceste cuvinte de la Iacov. El, care își petrecuse viața apucând dreptul de întâi născut, femei, bani și proprietăți, acum le dă drumul la toate acestea și se prinde de Dumnezeu. Acesta era punctul către care lucrase Dumnezeu de la început în viața lui Iacov. Probabil că inima lui Dumnezeu a fost încântată atunci când Iacov a pierdut din vedere, în cele din urmă, lucrurile temporale ale pământului și a tânjit și a însetat după Dumnezeu Însuși și după binecuvântarea Sa. Ni se spune în Osea 12:4, că Iacov a plâns și s-a rugat stăruitor pentru o binecuvântare în acea noapte la Peniel. Ce om diferit a fost în noaptea aceea în comparație cu anii anteriori, când a dorit doar lucrurile acestei lumi. Felul cum a lucrat Dumnezeu în viața lui Iacov a dat roade în cele din urmă!
Iacov a fost binecuvântat în locul în care a fost sincer cu Dumnezeu. Dumnezeu îl întreabă: "Cum îţi este numele?" Cu douăzeci de ani în urmă, când tatăl său îi pusese aceeaşi întrebare, el minţise spunând: "Eu sunt Esau" (Geneza 27:19). Însă acum el e sincer, și spune: "Doamne, eu sunt Iacov" - sau, cu alte cuvinte: "Doamne, eu sunt un acaparator, un înşelător şi un negustor". Acum nu mai era nicio viclenie în Iacov, aşa că Dumnezeu l-a putut binecuvânta. Dumnezeu l-a binecuvântat pe Iacov acolo - când acesta a fost sincer, când n-a mai vrut să se mai prefacă, când a mărturisit: "Doamne, sunt un ipocrit. Viaţa mea e plină de ruşine şi de aparenţe false." Pentru ca un bărbat să recunoască din adâncul inimii acest fapt, vă spun, este nevoie de zdrobire autentică. Mulţi conducători creştini spun astfel de cuvinte cu o falsă umilinţă - pentru a câştiga reputaţia unui slujitor smerit. Nu mă refer la acest soi de ticăloşie, ci la o sinceritate care vine dintr-o inimă cu-adevărat zdrobită şi plină de pocăinţă. Pentru o astfel de sinceritate se plăteşte un preţ. Există atât de mult vicleşug în fiecare dintre noi! Dumnezeu să aibă milă de noi căci pretindem că am ajuns la un nivel al sfinţeniei la care, de fapt, n-am ajuns. Haideţi să dorim din toată inima, cu înflăcărare: sinceritatea, corectitudinea şi transparenţa. Atunci nu va exista vreo limită a binecuvântării lui Dumnezeu peste viețile noastre.