Suntem chemați să fim binecuvântați de Domnul și astfel să fim o binecuvântare pentru fiecare familie (și persoană) pe care o întâlnim pe pământ. Galateni 3:13,14 spune că Hristos a devenit blestem pentru noi pe cruce, pentru ca binecuvântarea lui Avraam să fie a noastră prin darul Duhului Sfânt. Acea binecuvântare se găsește în Geneza 12:2,3, unde Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Te voi binecuvânta și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”. De aceea Îi cerem lui Dumnezeu să fim umpluți continuu cu Duhul Său cel Sfânt.
Aceasta este moștenirea ta. Așadar, revendic-o și trăiește totdeauna în ea. Păstrează-ți conștiința curată în orice moment, prin pocăință și mărturisirea păcatului, astfel încât canalul să nu fie blocat pentru ca binecuvântarea să curgă.
În primul rând, Dumnezeu vrea să te binecuvânteze în tot ceea ce faci - spiritual, material, fizic, academic, profesional și orice altceva. Făgăduințele lui Dumnezeu sunt: „El prosperă în tot ceea ce face” (Psalmul 1:3 - NTLR) și „Vei izbândi în toate lucrările tale” (Iosua 1:8). În această eră a noului legământ, Dumnezeu dorește să te binecuvânteze și să te facă să prosperi și să reușești în primul rând în viața ta spirituală și apoi și în lucrurile materiale - spre deosebire de vremurile vechiului legământ, când erau binecuvântați doar cu binecuvântări materiale.
În al doilea rând, Dumnezeu vrea să-i binecuvânteze pe alții prin viața ta. Ei ar trebui să guste ceva din viața lui Dumnezeu în tine. Rezultatul va fi că pentru unii vei fi „o mireasmă de viață” iar pentru alții (care Îl resping pe Dumnezeu), vei fi o „mireasmă de moarte” (2 Corinteni 2:16).
Pentru ca toate acestea să se împlinească, trebuie să cauți cu mare ardoare să fii umplut de Duhul Sfânt în mod constant.
Munca noastră pământească este doar un mijloc de a ne câștiga existența, astfel încât să putem sluji Domnului, fără a fi dependenți financiar de nimeni. Dar trebuie să tânjim să fim o binecuvântare pentru cât mai mulți oameni în unica noastră viață scurtă de pe pământ.
Predicatorii faimoși din India predică de obicei doar în orașele mari. Foarte rar își iau timp să stea de vorbă cu oamenii simpli, săraci (și analfabeți) din sate. Așa că mă bucur că Dumnezeu ne-a dat privilegiul și onoarea de a sluji oamenilor săraci din satele din India. Eu propovăduiesc acolo Evanghelia unei vieți biruitoare - și Domnul plantează biserici acolo. Iar soția mea conduce clinici medicale pentru femeile și copiii săraci de acolo. Suntem amândoi extrem de binecuvântați de slujirea noastră față de acești oameni.
Este uimitor să vedem locurile în care Dumnezeu ne-a dus predicile și literatura noastră. Acestea au ajuns pe fiecare continent - până la marginile pământului (Fapte 1:8). Mulți predicatori folosesc, de asemenea, materialul din cărțile și predicile noastre în propriile lor mesaje, în bisericile lor. Astfel, Cuvântul merge și mai departe, în biserici unde nu aș putea ajunge niciodată. Slavă Domnului. Am încurajat oamenii să folosească materialul nostru în mod liber, atâta timp cât îl trăiesc și nu caută să câștige bani prin el.
Căutați-L pe Domnul pentru a fi unși în mod constant cu Duhul Său și pentru darul prorociei („abilitatea de a predica Cuvântul în funcție de nevoia ascultătorilor voștri”). Nu vă imaginați că a cere darul prorociei este mândrie. Așa îi păcălește Satan pe oameni. Duhul Sfânt îndeamnă pe fiecare credincios să caute cu ardoare să aibă darul prorociei (1 Corinteni 14:1). Așa că, umblă după acest dar. Dacă nu Îi ceri lui Dumnezeu ceva de care ai nevoie - în orice domeniu - nu vei primi. Trebuie să ai îndrăzneală în a cere - pentru necesități materiale, pentru inteligență, pentru o soluție la o problemă la locul de muncă, sau pentru orice problemă în general. Dumnezeu îngăduie să întâmpinăm probleme, astfel încât să putem merge la El și să găsim soluția. Cât de plictisitoare ar fi viața dacă nu ne-am confrunta niciodată cu furtuni pe care Isus să le potolească! Așadar, cere - și continuă să ceri pentru ca bucuria ta să fie deplină.