Aş vrea să menţionez aici, pe baza cuvintelor apostolului Pavel, patru trăsături care sunt caracteristice slujirii pline de Duhul Sfânt.

Un sclav din dragoste: Întâi de toate, slujirea plină de Duhul Sfânt esteslujirea unui sclav din dragoste. În Fapte 27:23 Pavel spune: "... al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc". El era un sclav din dragoste al Dumnezeului Său. El nu şi-a păstrat nici un drept la propria lui viaţă, ci a predat totul în mâna Stăpânului său. Deci, atunci când o persoană îşi predă întreaga viaţă lui Dumnezeu, prin această predare nu-I acordă lui Dumnezeu o favoare deosebită. Nu! Acea persoană doar dă înapoi ceea ce a furat de la Dumnezeu. Dacă eu am furat banii unui om iar mai târziu, simțindu-mă vinovat pentru păcatul meu, i-aș da acei bani înapoi, cu siguranţă că prin această restituire nu i-am acordat o favoare omului respectiv. M-aș duce la el cu o atitudine de pocăinţă, ca un hoţ care se căieşte, şi aceasta e singura atitudine potrivită cu care putem să ne apropiem şi noi de Dumnezeu, când venim să ne predăm Lui viaţa noastră. Dumnezeu ne-a răscumpărat şi suntem ai Lui. Când recunoaştem acest fapt ajungem la singurul temei corect al dedicării. Pavel a fost un sclav din dragoste al Domnului. Pavel L-a slujit pe Domnul lui precum acel sclav evreu care, eliberat fiind în al şaptelea an al slujirii sale, putea pleca de la stăpânul lui, dar alegea să rămână în acea slujire pentru că îşi iubea stăpânul (Exodul 21:1-6). El nu era un slujitor angajat, care să lucreze pentru bani, ci unul care slujea fără să considere că are vreun drept al lui propriu. Dumnezeu îi caută pe aceia care sunt atât de predaţi Lui, încât se vor uita mereu la El pentru a înţelege ceea ce trebuie să facă şi nu vor fi absorbiţi de ceea ce simt ei că ar trebui făcut pentru El. Un sclav nu merge pe unde îl taie capul, făcând orice i se pare lui că e bine. Nu. Sclavul îşi întreabă stăpânul: "Stăpâne, ce vrei să fac?" Apoi face ceea ce i s-a spus să facă. Biblia spune că: "cea mai importantă caracteristică a unui slujitor este aceea că el face întocmai ceea ce îi spune stăpânul lui să facă" (1 Corinteni 4:2, versiunea biblică L.B.).

Pasiune evanghelistică: În al doilea rând, slujirea plină de Duh este o slujire care îşi recunoaşte datoria faţă de alţii. Pavel a spus: "Eu sunt dator şi Grecilor (celor civilizaţi) şi Barbarilor (celor necivilizaţi)" (Romani 1:14). Dumnezeu ne-a dat o comoară pe care trebuie s-o împărtăşim lumii. Noi suntem ca angajaţii de la oficiul poştal, cărora le-au fost încredinţate sume mari de bani, reprezentând contravalorile mandatelor poştale, pentru a fi distribuite la diferiţi oameni. Un astfel de angajat rămâne dator tuturor acelor oameni până când plăteşte fiecăruia dintre ei sumele ce li se cuvin. Poate deţine, la un moment dat, sute de milioane de lei din care, însă, nici un singur leu nu este al lui. El este dator faţă de mulţi. Apostolul a recunoscut că din momentul în care Dumnezeu i-a încredinţat mesajul Evangheliei el avea o asemenea datorie. El ştia că acest mesaj trebuie să fie împărtăşit lumii. El mai ştia, de asemenea, că rămânea dator faţă de toţi acei oameni până în momentul în care mesajul mântuirii va fi încredinţat fiecăruia dintre ei. După douăzeci şi cinci de ani, timp în care a predicat Vestea Bună a Mântuirii, Pavel continua să spună: "Sunt dator", şi le spune creştinilor romani că este pregătit să meargă la Roma pentru a se achita de datoria lui faţă de oamenii de acolo. Observați că în pasajul din Romani 1:14-16, expresia "eu sunt" apare de trei ori (în versiunile englezeşti ale Bibliei): "Eu sunt dator... eu sunt pregătit... eu sunt unul căruia nu îi este ruşine de Evanghelia lui Hristos". Slujirea plină de Duhul Sfânt duce Evanghelia la destinaţie. Recunoscându-şi datoria faţă de alţii, această slujire este întotdeauna pregătită să meargă şi să achite acea datorie. Slujirea plină de Duh are o pasiune a evanghelizării şi duce mereu mesajul la destinaţie. Este preocupată de nevoile altora şi nu de satisfacţia proprie. Hristos Însuşi nu Şi-a căutat niciodată propria satisfacţie (Romani 15:3).

Insuficienţa a ceea ce este omenesc: În al treilea rând, slujirea plină de Duhul Sfânt este o slujire conştientă de faptul că ceea ce este omenesc este insuficient. Observați cuvintele lui Pavel din 2 Corinteni 10:1: "eu, cel smerit când sunt de faţă în mijlocul vostru" sau, cu alte cuvinte, "Eu nu sunt o personalitate impresionantă". Tradiţia ne spune că Apostolul Pavel avea o înălţime de numai un 1,47 m, era chel, avea un nas coroiat şi, probabil, suferea de o afecţiune a ochilor. După toate probabilităţile el nu a avut înfăţişarea unui star de cinema. Succesul lucrărilor sale nu a depins de vreun factor omenesc, pentru că nu a existat nimic impresionant în felul în care apărea înaintea altora şi nici în retorica limbajului său. Cu privire la modul lui de a predica, Pavel le scrie Corintenilor: "Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur" (1 Corinteni 2:3). Ceea ce simţea el în timpul predicării îl făcea conştient mai degrabă de slăbiciunea lui decât de puterea lui Dumnezeu care curgea prin el. Aceasta e slujirea plină de Duhul Sfânt şi, ca dovadă, vedem că prin predicarea lui Pavel s-a plantat o biserică în acel Corint păgân.

Împlinind chemarea noastră: În al patrulea rând, slujirea plină de Duhul este o slujire care împlineşte chemarea specifică a lui Dumnezeu. În Coloseni 1:23, 25 Pavel spune: "eu am fost făcut un slujitor", iar în 1 Timotei 2:7: "eu am fost rânduit ca apostol". Pavel a fost rânduit (ordinat) de către mâinile străpunse de cuie ale Mântuitorului său, şi nu de vreun om. Dumnezeu a fost Acela care l-a chemat pe Pavel să fie apostol. El spune în Coloseni 1:25 că această chemare i-a fost dată. A fost darul lui Dumnezeu, nu ceva realizat sau câştigat de el. În acelaşi verset el mai spune că această chemare i-a fost dată ca să-i slujească pe alţii. A fost o isprăvnicie încredinţată lui de către Dumnezeu pentru lucrarea de zidire a Bisericii. Dumnezeu are o chemare specifică pentru fiecare dintre noi. Este inutil să-I cerem lui Dumnezeu să devenim ceva ce nu este chemarea Lui pentru noi, fiindcă numai Duhul Sfânt este acela care decide cu ce daruri trebuie să slujim fiecare dintre noi. Pavel a fost chemat să fie apostol, dar nu toţi au o astfel de chemare. Ceea ce ar trebui noi să facem este să căutăm Faţa lui Dumnezeu pentru puterea de a înfăptui ceea ce ne-a chemat El să facem. "Ia seama să împlineşti bine slujba pe care ai primit-o în Domnul", a fost îndemnul lui Pavel pentru Arhip (Coloseni 4:17). Dumnezeu a rânduit anumite daruri în Trupul lui Hristos. Este important ca fiecare să ne recunoaştem darul şi chemarea, să exersăm acel dar şi să împlinim acea chemare. O slujire plină de Duhul înseamnă o slujire care împlineşte acea chemare specifică pe care ne-o dă Dumnezeu. Dacă există vreun dar pe care Noul Testament ne încurajează în mod specific să-l căutăm atunci acela este darul proorociei (1 Corinteni 14:39). Acesta este, probabil, darul cel mai necesar în Biserica de astăzi. O slujire profetică este una care zidește (întărește şi edifică), sfătuiește (mustră şi provoacă în mod pozitiv) şi mângâie (alină şi încurajează) (1 Corinteni 14:3). Este necesar să ne rugăm ca Dumnezeu să dea în bisericile noastre prooroci care să spună adevărul lui Dumnezeu, fără frică sau părtinire - oameni de un cu totul alt calibru faţă de cărturarii religioşi "profesionişti" care sunt interesaţi mai mult de salariul, de poziţia şi de popularitatea lor. Fie ca Domnul să ne ajute pe fiecare dintre noi să căutăm cu sinceritate Faţa Lui pentru a descoperi care este chemarea noastră.