Haideți să ne uităm la patru caracteristici ale vieții pline de Duhul Sfânt din viața apostolului Pavel.

Mulțumire deplină: Viaţa plină de Duhul Sfânt este, în primul rând, o viaţă a mulțumirii depline. În Filipeni 4:11 Pavel spune: "M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc". O asemenea mulţumire aduce cu sine plinătate de bucurie şi pace. Din această cauză, în versetele 4 şi 7 ale aceluiaşi capitol, Pavel vorbeşte despre bucurie şi despre pace. Putem să Îl

lăudăm pe Dumnezeu numai atunci când suntem complet mulţumiţi cu toate raportările Lui faţă de noi. Dacă credem în suveranitatea lui Dumnezeu şi credem că, în virtutea acestei suveranităţi, El face ca tot ceea ce se abate asupra noastră să lucreze împreună spre binele nostru (Romani 8:28), atunci putem fi cu adevărat mulţumiţi în toate împrejurările. Atunci Îl putem slăvi pe Dumnezeu, ca şi Habacuc, chiar şi când nu aduc roade pomii din grădina noastră, când mor toate animalele din turma noastră, când suferim pierderi financiare masive sau în orice altă situaţie (Habacuc 3:17,18). Pasajul din Efeseni 5:18-20 arată că rezultatul umplerii cu Duhul Sfânt este revărsarea laudelor către Dumnezeu. Apostolul Pavel s-a putut bucura chiar şi atunci când a fost închis în temniță şi avea picioarele prinse în butuci (Fapte 16:25). Chiar şi acolo el era mulţumit şi nu găsea niciun motiv de a se plânge. Acesta e unul dintre primele semne ale vieţii pline de Duhul. Nemulţumirile prezente în viaţa unui creştin indică faptul că, la fel ca israeliţii care au cârtit împotriva lui Dumnezeu în pustie, acel creştin nu a intrat încă în ţara promisă a biruinţei.

Creştere în sfinţenie: În al doilea rând, viaţa plină de Duhul Sfânt este o viaţă a creşterii în sfinţenie. Pe măsură ce creşte nivelul de sfinţire în viaţa unei persoane, aceasta devine tot mai conştientă de sfinţenia absolută a lui Dumnezeu. De fapt, prezenţa ultimului fenomen dintre cele două amintite este unul dintre indicatorii care dovedesc că în viaţa persoanei respective are loc, într-adevăr, primul. La douăzeci şi cinci de ani după întoarcerea sa la Dumnezeu, Pavel afirmă despre sine: "Eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli" (1 Corinteni 15:9). Cu cinci ani mai târziu el spune: "Sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii" (Efeseni 3:8), iar după încă un an el spune: "Eu sunt cel dintâi dintre păcătoşi" (1 Timotei 1:15). Vedeţi cum reiese, din aceste trei afirmaţii, înaintarea lui pe calea sfinţeniei? Cu cât se adâncea relaţia lui Pavel cu Dumnezeu, cu atât el devenea mai conştient de corupţia şi ticăloşia firii lui pământeşti. El a ajuns să recunoască faptul că nimic bun nu locuia în firea lui pământească (Romani 7:18).  Omul plin de Duhul Sfânt nu caută să dea altora o impresie a faptului că el creşte în sfinţenie, ci pur şi simplu aceasta va fi realitatea în viaţa lui. Nu se va lăuda cu experienţe care, chipurile, l-ar fi făcut pe el sfânt şi nu va încerca să-i convingă pe alţii despre teologia lui în ce priveşte sfinţirea. El va avea o asemenea sfinţenie în viaţa lui, încât alţii vor veni la el din proprie iniţiativă şi îl vor întreba secretul vieţii lui. El va avea ceea ce J. B. Phillips traduce ca: "sfinţenia care nu este o iluzie" (Efeseni 4:24).

O viaţă răstignită: În al treilea rând, viaţa plină de Duhul Sfânt este o viaţă răstignită. Pavel spunea: "Am fost răstignit împreună cu Hristos" (Galateni 2:20). Calea crucii este calea umplerii cu Duhul Sfânt. Duhul ne va conduce întotdeauna la cruce, aşa cum L-a condus şi pe Domnul Isus. Duhul Sfânt şi crucea sunt inseparabile. Crucea este un simbol al slăbiciunii, al ruşinii şi al morţii. În viaţa lui, apostolul Pavel a avut parte de temeri, nedumeriri, necazuri şi lacrimi (vezi 2 Corinteni 1:8; 4:8; 6:10; 7:5). El a fost considerat un nebun şi un fanatic. A fost tratat adesea ca murdăria şi gunoiul altora (1 Corinteni 4:13). Toate acestea nu sunt deloc în discordanţă cu plinătatea Duhului; din contră, omul plin cu Duhul Sfânt se va simţi condus de Dumnezeu din ce în ce mai departe pe cărarea umilinţei şi a morţii faţă de sine.

Creştere continuă: În al patrulea rând, viaţa plină de Duhul Sfânt este o viaţă care caută continuu o măsură mai mare a plinătăţii. "Alerg spre ţintă", spune Pavel, după aproape treizeci de ani de la întoarcerea lui la Dumnezeu, când era deja aproape de finalul vieţii lui pământeşti (Filipeni 3:14). El încă nu ajunsese la ţintă. Încă era în căutarea unei măsuri mai mari a plinătăţii Duhului lui Dumnezeu în viaţa lui şi în acest scop îşi încorda fiecare dintre "muşchii lui spirituali". "Nu am ajuns încă desăvârşit (complet)", spune el în Filipeni 3:12. Însă în versetul 15 pare să spună exact opusul: "Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi, care suntem desăvârşiţi (compleţi)". Acesta e paradoxul vieţii pline de Duhul Sfânt - "suntem desăvârşiţi" şi totuşi "nu am ajuns încă desăvârşiţi". Cu alte cuvinte, plini şi totuşi dorind fierbinte o măsură mai mare a plinătăţii. Condiţia spirituală de a fi plin de Duhul Sfânt nu este una statică. Există măsuri din ce în ce mai mari ale plinătăţii. Biblia spune că Duhul Sfânt ne conduce de la o măsură a slavei la alta (2 Corinteni 3:18) sau, cu alte cuvinte, de la o măsură a plinătăţii la alta. Un pahar poate fi plin cu apă, la fel şi o găleată, la fel un bazin şi la fel poate fi plină albia unui râu. Însă e o mare diferenţă între plinătatea paharului şi cea a râului.

Duhul Sfânt caută în mod continuu să ne crească capacitatea, astfel încât să ne poată umple într-o măsură mai mare. Aici intervine crucea. Nu poate exista nici o creştere a capacităţii în viaţa noastră dacă evităm calea crucii. Dacă acceptăm în mod consecvent crucea în viaţa noastră, vom descoperi că "paharul" nostru devine o găleată, găleata devine un bazin, bazinul devine un râu, iar râul devine o reţea formată din multe râuri. La fiecare etapă, pe măsură ce capacitatea noastră va creşte, vom avea nevoie să fim umpluţi din nou. Astfel va fi împlinită în noi promisiunea Domnului Isus: "‘Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie.’ (Spunea cuvintele acestea despre Duhul Sfânt)" (Ioan 7:38, 39).